Monumentul studenţilor saşi eroi

4,0
Bazat pe 1 recenzie
Salvează
Apreciază
Nu îmi place
Urmărește
Distribuie
Feldioara 507065, România

Despre

În anul 1612, după o încercare nereuşită de cucerire a Ţării Româneşti, principele Transilvaniei Gabriel Báthory a vrut să supună Cetatea Braşovului care era aliată cu domnitorul Munteniei.
Braşovul a rezistat atacului acestuia iar oştile lui Báthory s-au mulţumit să ocupe cetatea de la Feldioara, de unde au început să întreprindă raiduri de jefuire a satelor din Ţara Bârsei.
Văzând aceasta, proaspătul ales jude al Braşovului, Michael Weiss,  a adunat în grabă o mică oştire din care făceau parte şi câteva zeci de "studenţi" - elevi ai gimnaziului Johannes Honterus, şi a încercat să elibereze cetatea Feldioara. Raportul de forţe a fost net defavorabil braşovenilor care, deşi au luptat vitejeşte, au fost înfrânţi iar Michael Weiss a fost capturat şi decapitat.

În memoria celor 39 (după alte surse 22) elevi saşi care au murit în bătălie, în anul 1912 a fost construit acest monument, se pare chiar pe locul unde au fost îngropaţi aceştia.

Galerie foto


Recenzii


Publicat · Actualizat

Mai multe

Crafted on Eventya
Asistent AI Unde Mergem
Salut! Sunt asistentul AI Unde Mergem. Cu ce te pot ajuta?
Conținutul generat de AI poate fi inexact. ·