Locații

“Tinovul este un tip special de mlaștină, o turbărie. Tinovul Mohoș este vecinul mai puțin faimos dar pe măsură de spectaculos al lacului Sf. Ana. Amândoi împart muntele Ciomatu, pe care împreună îl fac un loc unic în lume - cu ale lui cratere gemene, unul adăpostind un lac iar celălalt un colț de taiga, elemente fascinante și care parcă sfidează legile obișnuite ale geografiei.” Ciomatu este cel mai tânăr vulcan al munților Carpați și conform unor date științifice relativ recent publicate, este considerat activ, camera de magmă de sub munte fiind într-o stare semi-topită. În ultimul din cele 5 stagii de erupții pe care le-a avut, a devenit exploziv formând cele două cratere vizibile astăzi. Mohoș e craterul mai bătrân al vulcanului Ciomatu și s-a format în urma unei erupții acum 50.000 de ani. Craterul a acumulat apa din precipitații (la fel cum avea să facă și Sf. Ana mult mai târziu) și astfel s-a format un lac vulcanic. În urma erupțiilor ulterioare și sub impactul erei glaciare și al sfârșitului ei, lacul (la vremea respectivă) Mohoș a fost acoperit de 13 specii de mușchi de turbă, care în mii de ani l-au închis de sus în jos, l-au băut, l-au absorbit. Straturile din adâncime s-au transformat treptat în turbă - rămășițe de plante și mușchi semi-descompuse iar la suprafață cresc astăzi în continuare mușchiul și restul plantelor din habitat, specii relicte din era glaciară; relicte, nu relicve, pentru că au supraviețuit 😉 În prezent turbăria Mohoș este un colț de taiga, care se întinde pe o suprafață de 80 ha, pe care microclima locului a permis ca plantele adaptate la condiții mai puțin prietenoase, de aciditate și frig, să supraviețuiască. [O plimbare relaxantă pe un munte-vulcan activ 😊] Vizitarea unei mici părți din această lume „din altă lume” se poate face printr-un singur punct de acces (orice altă abordare poate fi periculoasă și este interzisă), doar în intervalul programului de vizitare, pe un traseu bine stabilit și doar însoțit de ghid. Intrarea te va duce pe un ponton care te poartă șerpuit printre ochiuri de lac și plante „ciudate”, neobișnuite pentru climatul nostru. Plecarea spre tinov se face din parcarea care deservește atracția principală, lacul Sf. Ana; la intrarea în parcare este și chioșcul unde se poate plăti taxa de acces în rezervație, de 40 lei/zi/persoană pentru cei care vin fără mașină, respectiv de 50 de lei/autoturism*, preț care acoperă accesul pentru 3 ore al tuturor ocupanților vehiculului (deci dacă te gâdești să lași mașina aiurea ca să nu plătești parcare, nu faci nicio afacere! 😉) În banii ăștia poți vizita și lacul Sf. Ana. Ce depășește 3h se taxează cu 2 lei pentru fiecare 30 de minute. Aceste taxe contribuie la întreținerea rezervației. *click aici pentru a vedea toate prețurile, în funcție de vehicul. [Din parcare, în stânga cobori spre lac, la dreapta mergi spre tinov.] Tinovul Mohoș poate fi vizitat doar între 1 aprilie și 30 octombrie (toamna, în funcție de condițiile meteo intervalul se poate prelungi dacă există solicitări), în intervalul orar 10-19 (prima intrare 10:15, ultima intrare 18:15). Tururile, exclusiv ghidate, se fac din oră în oră, la fiecare :15 (intrarea este corelată cu circulația microbuzului care asigură gratuit deplasarea persoanelor cu nevoi fizice speciale: persoane cu dizabilități cu un însoțitor, persoane în vârstă peste 65 ani, doamne vizibil gravide, copii sub 5 ani cu un însoțitor), iar orele de începere sunt respectate cu strictețe. Un tur durează 45-50 minute. De însoțire sunt responsabili doi ghizi, multilingvi (engleză, maghiară, română, italiană). [Turul începe cu o prezentare a florei și faunei.] Deplasarea pe ponton este necesară deoarece „pământul” dintre cele două ochiuri de lac ce pot fi vizitate e ud și moale, ca un burete. Lacul inițial avea 60 m adâncime, acum are 22. Ochiurile de lac sunt locurile unde în prezent se mai poate vedea apa lacului inițial. Apa este pe toată suprafața turbăriei dar nu se vede din cauza turbei și a vegetației crescute deasupra. În 1864, când locul a fost introdus în lumea științei, erau peste 220 ochiuri de lac; astăzi mai sunt doar vreo 20, din care 15 sunt cartate. Dacă o mlaștină obișnuită se formează de la fundul lacului spre suprafață, prin depuneri și aluviuni, cu turbăria este invers: mușchiul de turbă crește deasupra apei, ani la rând se îngroașă și, strat cu strat, avansează de sus în jos, spre fundul lacului. În același timp absoarbe apa lacului. Apa nu este eliminată, ci rămâne în turbă, ca într-un burete. Dacă nu crezi, poți să faci câteva sărituri, și o să vezi cum se formează valuri pe suprafața apei. Apa din lacuri este acidă, cu un pH cuprins între 3.1 - 6.5, are culoare aproape neagră și vizibilitate zero. Nu trăiesc pești. În schimb, zona le place și urșilor, căci pe tinov găsesc afine, merișoare; dar evită prezența omului. 😊 [Pontonul de acces pe tinov.] În mijlocul turbăriei/lacului stratul de turbă este subțire, de doar câțiva centimetri; la margine însă devine mai compact și ajunge până la cel puțin 10 m. De accea, la un moment dat pontonul se termină iar vizita se desfășoară în continuare „cu picioarele pe pământ”. Solul este sărac în minerale; de fapt el reprezintă sub 1% în turbă; parte din nutrienți plantele și-i iau din aer, prin intermediul vaporilor de apă, prin frunze. Spre marginile turbăriei însă proporția crește, sunt prezente mineralele și nutrienții necesari creșterii arborilor la dimensiuni normale. Toate aceste detalii speciale nu au ferit însă arborii de boli, pinii fiind (la data documentării) afectați de un dăunător imposibil de îndepărtat, fapt care face ca peisajul să pară pe alocuri apocaliptic (insecta a atacat multe păduri de pin din Europa și singura soluție a fost incendierea controlată a zonelor; asta nu se poate face însă aici, fiind vorba de o rezervație). [Cel mai mare lac care (încă) poate fi văzut în tinov.] Deși în trecut s-a încercat exploatarea turbei, tinovul a scăpat de distrugere (datorită faptului că apa din turbă se evaporă foarte greu), rămânând cel mai sudic loc cu specii de plante și microclimă tundriană, asemănătoare tundrei siberiene, printre puținele tinovuri din Europa centrală și de est dar unic prin prisma formării lui. [Vedere aeriană a tinovului.] Privește cu atenție dealurile din jurul tinovului. Ele sunt pereții craterului! Se poate observa o porțiune lipsă; aceea s-a dizlocat și a alunecat în lac când a avut loc erupția de la Sf. Ana. Merge un mic exercițiu de imaginație? 😉 Dintre curiozitățile locului: • rozmarinul de tundră – plantă atât de otrăvitoare încât până și mierea produsă de albine din florile ei conține andrometoxină;  • afinul negru – renumit pentru conținutul de luteină, care îl face o plantă foarte bună pentru vedere; • roua cerului – plantă care și-a dezvoltat un mecanism de apărare împotriva înghețului: toamna seva se retrage în rădăcină (astfel nu îngheață), planta se usucă în totalitate, iar primăvara seva urcă din nou în plantă și aceeași frunză/plantă înverzește și își continuă viața; • aproape de baza versantului s-a format un “inel umed” - un cerc de pini care înconjoară tinovul și reține căldura acumulată în timpul zilei; noaptea, când vine aerul rece, se formează condens, care udă suprafața turbăriei, asigurând umiditatea necesară între ploi.  [Vegetație de tundră, unică în Europa centrală și de est. 😍] Dacă ți se face foame și nu ai venit cu nimic în rucsac, găsești în zona parcării minuturi sau langoși; și ceva băuturi. Și ca să ții minte excursia, poți să-ți găsești și un suvenir drăguț la magazinul dedicat. Și dacă vrei, poți înnopta în mașină cau camper, în parcarea cu program de noapte. În ceea ce privește comerțul, s-a pus la dispoziție strictul necesar, din raționamente de protejare a mediului.

În spectaculosul județ Caraș-Severin, în partea lui de sud, se află fermecătoarea Vale a Siriniei (sau Sirinei). În aproximativ 18 kilometri, micul râu sapă în calcarele Munților Clisurii un șir de chei înguste dar voluptuoase, mărginite de creste semețe și abrupte. [În Cheile Siriniei. 😍] De la Cozla, unde Sirinia își aruncă apele în Dunăre, o poți lua în amonte, pe Drumul Județean 47, ce leagă Berzasca de satul Bigăr; este asfaltat, deci accesul este ușor, fie că vrei să mergi cu mașina, cu bicicleta sau chiar pe jos. Indiferent de varianta aleasă, traseul îți oferă cât cuprind ochii, într-o expoziție somptuoasă, aceleași tablouri amețitoare. Oprește-te, respiră, admiră natura, viața, istoria. Autoritățile vor fi instalat deja (așa ne-au garantat când am vizitat zona și discutat) panouri indicatoare cu obiectivele la care să te oprești pe parcurs. De jos în sus, sau dinspre Dunăre spre satul Bigăr 😊: Mănăstirea medievală Sirinia - descoperită în 2002, face parte dintr-un număr de douăzeci de mănăstiri menționate în izvoare otomane ca existând în Banat. Mai toate au fost distruse în conflicte și același este și cazul celei de pe Valea Siriniei. Deşi din popor zona era cunoscută de mult sub denumirea “La mănăstire”, construcția în sine a fost scoasă la lumină, în sens cât se poate de propriu, relativ de curând având în vedere cât este de veche, la o revărsare a râului. Din săpăturile arheologice efectuate ulterior s-au mai tras câteva concluzii. Se crede (pe baza analogiilor cu monumente similare din regiune) că ar fi fost construită în jurul anilor 1400 iar hramul care i s-a atribuit a fost acela al Sfântului Nicolae. Într-o poieniță pe malul râului, acoperită cu vegetație (și plină de fragi dacă nimerești perioada lor) se poate vedea astăzi doar conturul unei construcții în forma specifică a bisericilor creștine. [Ruinele Mănăstirii Sirinia.] Din regiune nu lipsesc nici eroii legendari și poveștile lor de curaj. Munca râului se întretaie cu aceea a personajelor mitice când vine vorba de stâncile șlefuite, jgheaburile repezi, înălțimile enigmatice. Prințesa Sirinia își ascundea chipul în aceste păduri și își îmbăia nurii în cascadele cristaline, ferită de privirile bărbaților, care văzând-o puteau înnebuni de atâta frumusețe. Iovan Iorgovan (un Hercule al Banatului) a ucis Hidra pe malurile râului cu nume de prințesă iar sângele monstrului a lăsat până azi urme stacojii pe stâncile ce mărginesc albia; stânci care au căpătat puteri magice de vindecare. Erou și cal cu puteri supranaturale, și-au lăsat și ei amprentele pașilor în piatră, spre aducere aminte și povestire. Le poţi vedea pe toate în locul numit „La Jgheaburi”. [Stânca de turmalină, înroşită de sângele Hidrei.] Mai sus pe drum te mai poți opri și la cascada Podul Înalt ori la Pișători. În ciuda numelui prozaic acest din urmă loc este de o frumusețe și o spectaculozitate rare; o atmosferă de jurassic te înconjoară și te simți ca într-un alt univers, în care râurile izvorăsc din cer. ["La Pişători" 😊] Dacă părăsești asfaltul (care duce mai departe către satul Bigăr) și umărești cursul râului vei găsi cascada Rizna, cam după 6 km de drum forestier. Zona aceasta nu este recomandată pentru mașini. [Locul unde părăseşti asfaltul ca să ajungi la cascada Rizna.] Cheile Siriniei fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier. Turismul etic și responsabil este cea mai bună variantă pentru explorarea zonei.

"Vârful lui Roman" este o destinație relativ nou apărută pe harta turismului vâlcean însă, după ce o vei vizita, probabil te vei întreba așa cum am făcut-o și noi: oare de ce nu am descoperit-o mai devreme?!  La o altitudine de aproape 1700m, undeva în inima Munților Căpățânii, în golul alpin, "Vârful lui Roman" promite să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane ale țării noastre în viitorul apropiat. De îndată ce ajungi aici, vei înțelege de ce: peisajul este unul deosebit, o înlănțuire parcă nesfârșită de culmi care te așteaptă să le iei la pas. Fiecare anotimp are farmecul lui aici așa că ești binevenit oricând. În lunile iunie-iulie este foarte probabil să găsești bujorul de munte înflorit, o specie de floare protejată prin lege, cu petale mici de culoare roz, care crește aici în abundență. [Bujori de Munte.] În timpul iernii te poți bucura din plin de zăpadă și de activitățile legate de aceasta. Există deja inaugurată o primă pârtie de schi de aproximativ 700m cu instalație de telescaun, însă este în plan și deschiderea celei de-a doua cu o lungime de aproximativ 5000m. De precizat totuși că, la momentul de față, pârtia nu este la cele mai înalte standarde iar instalația de telescaun nu funcționează tot timpul. Oricum, planul pe termen lung include peste 50 de kilometri de pârtii de schi dar și multe alte facilități precum hoteluri cu SPA și piscine în aer liber și chiar și un campus universitar. 😮 Pe lângă peisajele superbe pe care le oferă, "Vârful lui Roman" este și punctul de plecare pentru unele drumeții pe măsură. Un exemplu în acest sens este traseul care urcă la vârful Ursu (2134m) prin Curmătura Piatra Roșie (aflată la aproximativ 6km de Vârful lui Roman, de aici mai rămânând aproximativ o oră de urcat până în vârf). Desigur, există numeroase alte trasee, te poți informa la fața locului asupra lor (întrebând oamenii locului/urmărind pancartele) și, mai apoi, alege ce crezi că ți se potrivește. O altă atracție a zonei este și frumoasa Mănăstire Alina Maria ridicată de un antreprenor român în memoria fiicei sale. [Mănăstirea Alina Maria.] Accesul către "Vârful lui Roman" se face prin satul Romanii de Sus. Ca să ajungi aici, trebuie să părăsești DN67 chiar înainte de intrarea în orașul Horezu (pe sensul dinspre Rm. Vâlcea) și să urmezi DJ669. În drumul tău vei trece (mai mult sau mai puțin evident😊) și prin Romanii de Jos acolo unde îți recomandăm să oprești și să vizitezi mănăstirea Hurezi, monument construit la sfârșitul anilor 1600 și intrat între timp în patrimoniul mondial Unesco. [Biserica Mănăstirii Hurezi.] Odată ajuns la păstrăvăria aflată la ieșirea din Romanii de Sus (o poți folosi ca punct de reper, se află la circa 4 km de mănăstire), trebuie să ții tot înainte drumul principal (care este forestier de altfel) și după aproximativ 13 km ai ajuns la destinație. Atenție însă, această ultimă porțiune de drum forestier poate fi dificil (dar nu imposibil) de parcurs cu o mașină normală, starea drumului, deși în general bună, putând fi afectată de condițiile meteo. Pentru perioada de iarnă recomandăm tracțiune 4x4 și lanțuri antiderapante.

Masivul Bucegi, asemuit de mulți cu o cetate naturală apărată de abrupturi masive, ocupă o suprafaţă de circa 300 km pătraţi, pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa, Prahova şi Braşov, la intersecția hotarelor aflându-se portdrapelul - cel mai înalt vârf al acestora. Cu cei 2.507m ai săi, Omu se află în top 10 al vârfurilor României peste 2500 metri (al cărui lider este Vf. Moldoveanu - 2.544 m). În multe locuri e prezentat ca fiind pe teritoriul județului Dâmbovița, în altele pe cel al județului Brașov însă conform ANCPI ( Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), Vf. Omu se află în județul Prahova, pe teritoriul administrativ al orașului Bușteni. [„Cetatea” Bucegilor, văzută dinspre Nord.] La fel ca Babele, Omu are o legendă legată de stânca antropomorfă aflată pe vârf: se pare că un cioban, amăgit de cețurile care învăluie muntele mai tot timpul anului, s-a rătăcit și a ieșit direct pe vârf, deasupra norilor. Unde, pentru că nu se dumirea încotro să se întoarcă, a început să blesteme amarnic. Atât de amarnic încât l-a supărat pe însuși Dumnezeu, care drept pedeapsă l-a transformat în stânca masivă, pe care în zilele noastre sunt montate plăcuța cu numele și tricolorul ce marchează cel mai înalt punct al muntelui. Se mai spune despre acești munți plini de taine, acoperiți doar cu mușchi și licheni, presărați cu bolovani și cu iarbă bună doar pentru hrana animalelor că dacă Dumnezeu n-ar fi interzis omului să locuiască în Bucegi, i-ar fi împodobit cu păduri și ar fi semănat plante... [Vârful Omu.] La baza stâncii se află Cabana Omu (cabana din România aflată la cea mai mare altitudine), care este deschisă doar pe durata sezonului cald (dar și atunci se mai întâmplă să fie închisă, în cursul săptămânii). Deși, grație amplasării în vecinătate a stației meteorologice, beneficiază de gaz metan și energie electrică, cea mai veche cabană din Bucegi (cu o primă „versiune” construită pe la sfârșitul anilor 1800) pare încremenită în anii de început: toaletă „turcească” (o gaură în pământ, într-o „cutie” din lemn, în care e aproape imposibil să respiri) cazare la prici (în cele mai elementare condiții), fără acces la energie electrică. Singurul lucru care mai salvează cât de cât situația este mâncarea, simplă dar gustoasă; de apreciat este efortul celor care au preluat administrarea cabanei, care, printre altele, cară tocmai de jos inclusiv apa folosită la spălatul veselei în care se gătesc și servesc cele câteva feluri de mâncare disponibile în fiecare weekend din sezonul cald.  Datorită stației meteo, unde sunt tot timpul două persoane de serviciu, Vârful Omu este considerat a fi cel mai înalt punct din Carpați locuit permanent. [Cabana și stația meteo, cu Omu privind spre cer între ele.] Și pe cât e de înalt, pe atât e de ușor de ajuns pe el. Se află la doar 2,5-3 ore de mers lejer (doar pe ultima porțiune porțiune vei avea parte de un urcuș susținut) de cabana Babele – unde se poate ajunge (și) cu telecabina. O variantă un pic mai ieftină decât telecabina, mai ales dacă sunteți mai mulți, e să mergeți cu mașina până la cabana Piatra Arsă; de aici până pe Omu veți avea de mers trei-patru ore (în funcție și de cât de mult veți poposi la Babe și Sfinx, cu care vă veți întâlni pe drum). [„Casa Omul pe vârful Omului” în anul 1926] Traseul de platou spre Vf. Omu, marcat Bandă Galbenă, e ușor, pe o cărare ce poate fi parcursă chiar și pe bicicletă. Singura treabă care poate crea niște mici probleme este durata de aprox. 7 ore și distanța de aprox. 17 kilometri (dus-întors) între Cabana Piatra Arsă și vârf. [Plecare pe Bandă Galbenă, de la Piatra Arsă.] Dar există și alte variante mai solicitante, capăt a numeroase trasee care pornesc din satele și orașele dimprejur:  Bușteni - pe Jepii Mici, marcaj bandă Albastră, 3-4 ore până la Cabana Caraiman (traseu cu grad ridicat de dificultate, închis iarna). De la Cabana Caraiman poți continua pe o variantă ușoară, cu o oră până la Cabana Babele de unde vei mai avea de mers aprox. 2,5 ore până la Vf. Omu pe traseu marcat BG (în total aprox. 7h); fie pe varianta mai grea dar și mult mai spectaculoasă, care te duce (marcaj Punct Albastru) pe ruta expusă Brâna Mare a Caraimanului, spre Crucea Eroilor, de unde pe marcaj Cruce Roșie, pe Valea Coștila (pe lângă releu) se intră pe traseul de „promenadă” Bandă Galbenă spre vârful Omu. - prin Poiana Văii Cerbului – Valea Cerbului – Vf. Omu; marcaj Bandă Galbenă, durata 6-7 ore, grad ridicat dificultate. Sinaia  – via Drumul de Vară (Cota 2000) – apoi pe marcajul Bandă Galbenă până la Piatra Arsă, Cabana Babele până pe Vârf ; depinzând de modul în care ajungi la Cota 2000 (pe jos sau cu instalațiile de cablu), traseul poate fi mai greu sau mai ușor, cu o durată de 6-8 ore. Râşnov - via Cabana Mălăieşti (alt. 1720 m), pe marcaj Bandă Albastră. Durata: 7-8 ore; până la cabana Mălăieşti 3,5-4 ore. Dificultate mediu/dificil. Bran - din Șimon (capătul drumului asfaltat) pe marcaj Triunghi Galben până la Valea Gaura apoi marcaj Cruce Roșie până pe Vf. Omu; se poate face și circuit, cu coborâre prin Șaua Bătrâna (Bandă Roșie) și Poiana Guțanu (Triunghi Roșu + Bandă Albastră); total circuit, aprox. 12 ore, 29 km, dificultate mediu/dificil (sursa: Munții Noștri). - din Valea Porții: pe Valea Gaura (marcaj Cruce Roșie), 6h 30min;  pe Culmea Ciubotea (marcaj Triunghi Galben), 6-7h; pe Culmea Clincea și refugiul Țigănești (marcaj Bandă Roșie), 7h. Toate variantele sunt de dificultate mediu/dificil. Padina - cabana Padina - Şaua Strunga – Şaua Bătrâna – Vf. Doamnele – Vf. Omu; marcaj Bandă Roșie, durata 5h; mediu, iarna recomandat doar drumeților experimentați. Peștera - Hotel Peştera – Valea Obârşiei – Vf. Omu; marcaj: Bandă Albastră, durata: 3 ore. Traseu periculos iarna. [Vedere din Valea Gaura.] Am aflat de foarte mulți turiști ajunși în plimbare la Babe și Sfinx care, păcăliți de vremea frumoasă și de reputația „ușoară” a traseului, au hotărât să urce până pe Vf. Omu, în pantaloni scurți, teniși și cu un rucsăcel în care aveau cel mult un bidonaș cu cola. Și au coborât de acolo plouați, deshidratați și la limita șocului hipotermic, sau recuperați de salvamontiști. Vremea pe platoul Bucegilor este foarte imprevizibilă, există numeroase povești despre ninsori, chiar viscolite, la sfârșitul primăverii sau la începutul toamnei; nu degeaba a apărut legenda Babei Dochia, care și-a lepădat cojoacele și a înghețat, surprinsă de iarnă. Așa că, nici să te gândești să pleci spre Omu fără un echipament adecvat (inclusiv schimburi și ceva mai gros de rezervă), fără apă și fără mâncare. Chiar dacă vara poți mânca (și bea) la Cabana Omu, pot exista momente când cabana este închisă sau mâncarea gătită s-a terminat. [Porțiunea finală de urcuș 😍] Nu uita să plătești tariful de vizitare a Parcului Natural Bucegi, cel mai facil este online – păstrează dovada de plată dacă ai de gând să revii în următoarele trei luni și nu va mai trebui să plătești 😉 

Datorită numeroaselor trasee de drumeție și a instalațiilor pe cablu din Poiana Brașov, Vârful Postăvaru este unul dintre cele mai accesibile piscuri din munții României, care poate fi „cucerit” și de persoane aflate nu tocmai în cea mai bună formă fizică; doar să fii echipat pentru drumeție (în niciun caz cu șlapi!) și să ții cont de condițiile atmosferice! [Vedere iarna/vara de la Telecabina Capra Neagră.] Poţi ajunge pe Vârful Postăvaru în mai multe feluri: • pe jos, la capătul traseului de drumeție marcat Cruce Roșie care pornește din Poiana Brașov; pentru detalii caută în aplicație traseul 🔍 "Drumul Roşu": Poiana Braşov - Cabana Julius Römer Postăvaru - Vf. Postăvaru • cu telecabina Capra Neagră, a cărei stație terminus este foarte aproape de baza vârfului • cu telecabina Kanzel (care pleacă de lângă Telegondola Poiana Brașov) - din stația terminus vei mai avea de mers aprox. 500m pe ultima porțiune a traseului Drumul Roșu • cu Telegondola, de la stația terminus vei mai avea de urcat aproximativ jumătate de oră până pe Vârf, urmărește marcajul Cruce Roșie/Bandă Albastră. [Vedere de la Telecabina Capra Neagră Sosire.] Indiferent cum ajungi aici, merită efortul şi/sau banii! Vei avea la picioare, de la 1800m, toată Ţara Bârsei (cu Braşov, Săcele, Ghimbav, Codlea până hăt-departe spre Munţii Piatra Craiului şi chiar Munţii Făgăraşului) dar şi Valea Prahovei (cu Predeal şi Munţii Bucegi în prim-plan); în plan depărtat vei vedea Muntele Piatra Mare şi Muntele Ciucaş; toate astea, bineînţeles, dacă este senin  🙂 [Panoramă către Brașov și Depresiunea Țării Bârsei 😍] Înainte de ajunge la platforma de observaţie din vârf, vei avea de parcurs o porţiune de câteva zeci de metri cu stânci foarte alunecoase - îţi recomandăm să fii echipat cu încălţăminte de trekking/drumeţie şi să urci/să cobori cu atenţie, fără grabă! [Vf. Postăvaru văzut de la Telegondolă-Sosire.]