Locații

După ampla renovare din anii 2005-2007 a fortificaţiilor Cetăţii Braşovului, fostul Turn al Olarilor a primit denumirea de Turnul Artelor pentru că a început să găzduiască numeroase expoziţii de artă, care pot fi vizitate zilnic între orele 10-17 (acesta este programul afişat - practic nu prea este deschis) 😑.

Cum mergi spre Sighișoara dinspre Mediaș sau Târgu Mureș, în partea dreaptă a drumului, pe Platoul La Podei - ai să găsești un turnuleț mic și singuratic, dar de care se leagă multe povești istorice și legende – turnulețul La Chip. Un crâmpei de istorie ai să găsești aici, dacă-ți faci timp să-l găsești. Din limba germană Bei Steinem Bild s-ar traduce la La chipul de piatră și se crede că ar fi fost ridicat în cinstea unei sfinte (Agata sau Ecaterina) – și că în trecut ar fi avut pe nișele celor șapte laturi pictate imagini. Alții consideră că nu a fost un turn dintotdeauna; și că acoperișul din șindrilă i-a fost adăugat ulterior, el la bază fiind de fapt piedestalul unei imense statui. Ridicat pe locul în care călătorul vedea prima dată cetatea mergând pe vechiul drum ce trecea dealul (astăzi cimitir evreiesc), monumentul a țesut multe povești în jur. [Biserica din Dealul Cetăţii văzută de La Chip.] Cele mai multe povești însă leagă turnulețul La Chip de Turnul Giuvaergiilor (ce în prezent nu mai există) care se afla pe cel mai înalt punct al Dealului Cetății din Sighişoara, de unde se deschide o frumoasă panoramă spre apus, către dealul La Podei. Unele însemnări amintesc că turnulețul ar fi purtat inscripția Monumentum hoc erectum est anno 1469 ( acest monument a fost înălțat în anul 1469) - și se crede că cele șapte laturi au fost construite pentru a atrage atenția răufăcătorilor că Sighisoara practica dreptul de a pronunța și executa condamnarea la moarte (1469 - anul în care Matei Corvin confirmă drepturile celor șapte scaune săsești printre care și jus gladii). Când vine vorba despre La Chip - localnicii o să-ți povestească despre legenda pașei. Se povestește că, odată, în fruntea armatei otomane, se apropia de cetate un pașă călare pe un elefant alb. Este ucis din Turnul Giuvaergiilor cu o pușcă cu cremene. Pașa ar fi fost înmormântat pe acel loc înarmat și călare pe elefant, iar în amintirea evenimentului s-ar fi ridicat turnulețul. Cronicile vremii vorbesc şi despre întâmplarea mincinosului senator Mathias Seiler din breasla frânghierilor. Povestea sună cam așa: în 1611 avangarda trupelor lui Gabriel Báthory este zărită pe dealul La Podei. Sfatul cetății hotărăște sa ia măsuri de ripostă și să trimită generalului o solie, dar nimeni nu se încumeta sa purceadă la drum. Într-un final, senatorul Mathias Seiler își ia inima-n dinți și după ce se împodobește cu tot fastul cuvenit unui senator de cetate regală liberă, pleacă delegat. Doar că atunci când ajunge pe dealul La Podei, vede tabăra inamica și-și pierde elanul, ba mai mult, îl invită pe Báthory să intre în oraș ca un musafir de vază. Ajuns înapoi în cetate povestește că și-a îndeplinit misiunea, ba chiar povestește că a fost foarte aspru în cele vorbite; însă la scurtă vreme apare armata dușmană linișitită și încrezătoare - fapt ce nedumerește sfatul cetătii. Luat la rost, mincinosul mărturisește adevarul. Situația-i salvată de un bun țintaș care trage de pe bastionul Castaldo (bastion al Turnului Giuvaergiilor ce apăra zona sud-vestică - unul dintre cele mai sensibile puncte ale Cetății), cu tunul de la mai bine de 1000 de metri, pe locul unde astăzi este turnulețul La Chip și-i ucide locotenentul lui Báthory. Se pare că reușește datorită faptului că bastionul avea o poziție favorabilă, fiind cu aproximativ 50 de metri mai înalt decât dealul La Podei, dar oricum ar fi, dacă întâmplarea este reală vorbim despre o realizare deosebită pentru acele vremuri. Cert este că Báthory a ocolit fortăreața de aici și s-a îndreptat spre secuime şi Ţara Bârsei. Așa notează cronicarii vremii că s-a făcut de râs senatorul în fața cetățenilor cetății, care l-au batjocorit până la moarte; ba și după aceea pomenindu-i memoria ca fiind diplomatul Mathias cel cu nume rău pentru lipsa de curaj. În vecinătatea șoselei DN 13, înainte să intri în oraș, deasupra cimitirului evreiesc, turnulețul încă stă pavăză și mărturie vremurilor demult apuse. Îl găsești doar dacă-l cauți, printre mărăcini. Nicio inscripție, ori indicator nu te îndeamnă să-i cunoști povestea; dar el semeț - e totuși acolo și pare că scrutează încă în zare cetatea alături de care a scris cândva istorie. Pentru a-l privi pe el de aproape, ori panorama Sighișoarei din alt unghi și tot merită să vii aici. 

În prezent, Turnul Funarilor găzduieşte o expoziţie de artizanat a unei familii de meşteri populari.

Turnul Lemnarilor găzduieşte în prezent o serie de exponate specifice breslei lemnarilor - sculpturi în lemn realizate în micul atelier de aici.

Construit în acelaşi timp cu Turnul Alb, Turnul Negru avea şi el, evident, acelasi rol - de a împiedica apropierea duşmanilor. Dată fiind înălţimea zidurilor, din vârful lui se putea semnaliza însă nu doar apropierea duşmanilor ci şi da alarma în cazul unui incendiu. Făcea legătura cu cetatea prin intermediul unui pod mobil care se cobora până la Bastionul Fierarilor. Numele i se trage, previzibil, de la faptul că a ars; dar nu într-un incendiu ci în 1559, când a fost lovit de un fulger; şi aceea nu a fost singura dată ...

Una din principalele intrări ale cetății în perioada orașului medieval, dar și cea mai veche clădire din Sibiu aflată și azi în picioare, este Turnul Scărilor (construit în sec. XIII). Situat în Piața Huet, aproape vecin cu Podul Minciunilor, îl vei remarca rapid, mai ales dacă prin zonă se află calfele care cioplesc energic în piatră sau lemn, tineri blonzi în cămăși cu guler apretat, pantaloni evazați din catifea, vestă și jachetă cu nasturi de sidef colorați în funcție de meșteșugul fiecăruia. La sfârșitul secolului al XIX-lea, turnul a fost transformat în locuință, vechea fortificație fiind astfel salvată de la demolare, iar o parte din el este acum gazdă pentru calfele călătoare. Casa din Turnul Scărilor este singura Casă a Calfelor din Europa de Sud-Est, iar aici poposesc anual sute de meșteșugari din toate frățiile de calfe din Germania, Franța, Elveția, Austria și Danemarca. Calfele sunt bresle medievale europene ce călătoresc pentru a se perfecționa într-un anumit meșteșug, iar călătoria durează 3 ani și o zi. La final, fiecare tânăr trebuie să lase pe Stâlpul Calfelor (fiecare adăpost din Europa are un astfel de stâlp) un cui, un ban, sau orice obiect i-a aparținut... [Stâlpul calfelor călătoare.] Pe sub bolta arcuită a Turnului vei zări de la înălțime Orașul de Jos și vestitul Pasaj al Scărilor, dar și numeroase cafenele, restaurante și case cu iz istoric.

Turnurile cu ceas din Transilvania au devenit monumente-simbol ale localităților pe care le veghează. Ele au o mare valoare de patrimoniu și sunt reală provocare pentru a le întreține, căci orologierii sunt astăzi numărați pe degete. Unele ceasuri au fost înlocuite cu altele moderne, dar asta nu s-a întâmplat (cel puţin deocamdată) și în cazul Sibiului. E adevărat, s-au mai schimbat piese de-a lungul vremii dar niciodată întregul mecanism.  Cu pasiune, răbdare și o experiență de peste 40 de ani, Andrei Albert - cel care unge mecanismul ceasului din Turnul Sfatului din 2003, când l-a înlocuit vechiul ceasornicar care din cauza vârstei nu mai putea urca treptele - spune despre ceas că e ca un copil de care trebuie să aibă grijă în permanență. Pentru ca istoria și tradiția să nu fie afectate de modernitate, el urmărește să nu înlocuiască piesele ci mai degrabă să le repare. Astfel, pentru a descoperi Sibiul și poveștile sale e „musai” să pornești din inima orașului de la Turnul Sfatului, simbolul orașului, o boltă de legătură între Piața Mare și Piața Mică și un loc de unde te poți bucura de priveliști urbane unice. Pe nivelurile acestuia sunt des amenajate expoziții de pictură sau fotografie, iar pe parcursul vizitării veți putea asculta muzică de calitate care fuzionează cu fiecare părticică a turnului și cu vântul ce șuieră pe la ferestrele de la primele nivele. Fiind aici aproape de la primele temelii ale vechiului Hermannstadt (sec. XIII), Turnul Sfatului a avut pe rând, rol administrativ, militar și cultural trecând prin paginile istoriei ca turn de poartă, foișor de foc, închisoare, depozit de cereale, muzeu și punct de belvedere. I-au trecut prin față oaspeți nobili, sibieni grăbiți, turiști visători, cuceritori înverșunați și ar putea povesti din multe perspective istoria Sibiului, oraș multicultural, dinamic și mereu surprinzător. Înainte sa ajungi în vârf sau când cobori, oprește-te să admiri orologiul, al cărui mecanism minuțios poate fi admirat la penultimul etaj, poate vei da și de ceasornicar, care cu halatul lui albastru şi sculele potrivite vine pentru întreținerea ceasului, o dată sau de două ori pe săptămână. [Scările întortocheate din Turn.]După ce urci toate cele 141 de trepte, care s-ar putea să îţi pună la încercare rezistența fizică, vei ajunge în vârf unde te vor întâmpina panorame pe care doar păsările le mai surprind în zborul lor. Munții Făgăraș, Piața Mare, pietonala Nicolae Bălcescu, biserica luterană, Podul Minciunilor, Piața Mică - mai mică decât o știm - toate se „îngrămădesc” să te surprindă pe cele patru geamuri ale turnului. Vei plăti un preţ mic pentru toate astea: 2 lei/ persoană - tarif pentru urcare în turn. [Vedere din Turn: Piaţa Mică Sibiu.]

Turnul Vănătorilor, renovat în anii 2006-2007, găzduieşte sporadic lucrări de artă şi are expuse permanent obiecte vechi cu specific vânătoresc. Nu am aflat până la data documentării noastre (2020) dacă are un program de vizitare... dar o să mai trecem pe acolo. 😀

Sub denumirea Villa Rustica se află în satul Gornea din județul Caraș-Severin, chiar pe marginea DN57, ruinele unei ferme romane. “Județul Caraș-Severin este unul din județele cu cel mai mare număr de situri arheologice din țară. Aproape că nu există sat în care să nu existe măcar un sit. Numai în satul Gornea au fost înregistrate oficial vreo opt astfel de locuri. Prin “oficial” a se înțelege Repertoriul Arheologic Național. Dacă vine vorba însă de punere în valoare și circuit turistic... se schimbă treaba; lucrurile ar putea sta muuult mai bine decât stau...” Iar fosta fermă romană de la Gornea este și ea într-o situație... aproape bună... Denumirea oficială este Situl arheologic de la Gornea - "Căunița de Sus". Ansamblu anonim, locuință civilă. Săpături arheologice importante au avut loc în 1976, în urma lor fiind descoperită așezarea de la Gornea. Clădirea avea formă de navă, asemănătoare unei biserici. Se presupune că ar fi aparținut unei familii înstărite, undeva în secolele IV-V. Descoperirile arheologice făcute în sit pare că au fost foarte valoroase. Tezaurul monetar indică o locuire intensă. Ferma în sine reprezenta un model de viață avansat și bine organizat. S-au descoperit în apropiere inclusiv cuptoare elaborate pentru ars cărămizi iar locuința era prevăzută cu sistem de încălzire în pardoseală (hipocaustum) prin intermediul unor țevi ceramice. A mai fost descoperită și o plăcuță din bronz, inscripționată. Majoritatea acestor elemente se află la muzeul din Reșița. La fața locului nu prea mai este mare lucru. Ceva-ceva a stat în picioare până după Primul Război Mondial; odată cu trecerea la administrația de la București... lucrurile nu au mai fost prea bune... localnicii au avut nevoie de materiale de construcții... Astăzi s-a reconstituit un pic fundația, atât cât să ne putem face o idee vagă despre cum arăta casa și s-a pus un indicator cu denumirea monumentului. În rest... locul e întreținut mai mult de cei care au pensiuni în apropiere, pentru ca turiștii să poată vizita și ei ceva...  De ce este o atracţie #undemergem? Pentru că avem speranţa că acei ce administrează acest loc vor expune aici o simulare la scară a construcţiei, împreună cu nişte informaţii despre felul în care vieţuiau aici strămoşii noştri. Avem istorie, haideţi să o şi vedem!