Tenis Arena

Tenis Arena

Braşov (BV) / Activităţi indoor / Activităţi outdoor


Program

Închis
Vezi programul

Address

Grivitei nr. 1W, Brasov, Romania, 500177

Telefon

Despre

Oraşul natal al celui mai mare tenismen român are foarte mulţi practicanţi ai sportului alb şi recomandarea noastră pentru aceştia (dar şi pentru numeroşii turişti dornici de mişcare) este Tenis Arena - nu numai pentru că aici poţi juca tenis de câmp indiferent de anotimp şi de temperatura de afară ci şi pentru că este una dintre cele mai mari baze sportive de profil din zonă!
Vei găsi 6 terenuri pe zgură, 3 în sala principală și 3 amplasate într-un balon presostatic. 
În zilele toride de vară sau cele geroase de iarnă, terenurile acoperite îţi vor oferi un confort termic foarte bun, sala şi balonul fiind prevăzute cu sisteme de climatizare (răcire/încălzire) ce asigură o diferenţă de temperatură faţă de exterior de până la 20 de grade (iarna în plus, vara în minus).

Ai două modalităţi în care poţi închiria un teren (preţurile per oră de 50 minute +10 minute care sunt necesare pregătirii terenului; iluminatul artificial este inclus.).
În sezonul de vară 1 Mai-30 Septembrie:
1. Dacă joci ocazional, suni, vezi ce teren este liber şi faci programare pentru intervalul dorit:
  • Lu-Vi orele 08-16, 55 lei; orele 16-22, 60 lei;
  • Sâ-Du orele 08-20, 55 lei. 
2. Abonament (care este de fapt o cotizaţie de membru-susţinător la Clubul Sportiv Tenis Arena, plătită în avans în funcţie de numărul de ore dorit, minimum 1 oră/săptămână) - are avantajul că îţi poţi rezerva terenul dorit, la orele şi zilele din săptămână dorite (în limita disponibilităţii în momentul plăţii abonamentului). Mai ai şi alte avantaje:
  • reducere de 5 lei/oră la terenurile acoperite
  • poţi anula o rezervare (până în ora 16 a zilei precedente zilei rezervării) şi o poţi recupera pe parcursul sezonului (nu se pot scădea din următoarea cotizaţie de membru).
În sezonul de iarnă (9 octombrie - 30 aprilie)  terenurile sunt încălzite, iar preţurile/oră (care includ iluminatul artificial) diferă în funcție de frecvența cu care joci.
1. Ocazional, suni, vezi ce teren este liber şi faci programare. Prețul diferă în funcție de zilele și orele când vrei să joci:
  • Luni-Vineri orele 08-16, 90 lei; orele 16-18, 110 lei; orele 18-22, 120 lei; 
  • Sâmbătă 100 lei indiferent de oră (în interval 08-20); 
  • Duminică 90 lei indiferent de oră (în interval 08-20).
2. Abonament (care este de fapt o cotizaţie de membru-susţinător la Clubul Sportiv Tenis Arena, plătită în avans în funcţie de numărul de ore dorit, minimum 1 oră/săptămână) - are avantajul că îţi poţi rezerva terenul dorit, la orele şi zilele din săptămână dorite (în limita disponibilităţii în momentul plăţii abonamentului). Mai ai şi alte avantaje:
  • reducere de 5 lei/oră 
  • poţi anula o rezervare (până în ora 16 a zilei precedente zilei rezervării) şi o poţi recupera pe parcursul sezonului (nu se pot scădea din următoarea cotizaţie de membru)
  • te poți bucura și de reduceri din valoarea cotizației lunare - cere informații de la staff!
Ora de închiriere teren tenis durează 50 minute, 10 minute durează pregătirea terenului pentru seria următoare. Accesul pe teren se va face cu maxim 5 minute înainte de ora rezervată.
La numărul de telefon din pagină se pot cere relații despre disponibilitatea terenurilor și se pot face rezervări.

Poţi închiria şi echipament (rachete + mingi) iar dacă ai nevoie de ceva specific poţi cumpăra de la micul magazin cu articole de profil amplasat în recepţie - majoritatea importate din Austria, cu un raport preţ/calitate bun.
Dacă eşti doritor de performanţă clubul îţi oferă consiliere în alegerea antrenorului potrivit, pentru copii (>4 ani) sau adulţi, începători/ avansaţi şi în funcţie de orele tale disponibile.

Ultima actualizare:

  • 15/05/2024 (recomandat la 03/08/21)

Pe scurt:

  • Una dintre cele mai mari baze sportive de tenis din zonă.

Tip:

  • Activităţi sportive & recreative

Facilităţi:

  • Gustări | Parcare pentru clienţi | Plata cu card de credit | Garderobă/Vestiar cu duş | Toaletă pentru clienţi | Wi-Fi

Photo Gallery

Alte sugestii

Insect Park

Băile Seiche (HR) / Activităţi outdoor

Interski Poiana Brașov

Poiana Braşov (BV) / Activităţi indoor / Activităţi outdoor

Season Hill

Poiana Braşov (BV) / Activităţi outdoor

KisSomlyó SKI / Șumuleu Mic Schi

Miercurea Ciuc (HR) / Activităţi outdoor

Iaki SPA & Fitness

Mamaia (CT) / Activităţi indoor