Gospodăria ţărănească Enisala
Muzeu / Enisala (TL)
Telefon
Despre
Satul Enisala mai are și alte elemente demne de atenție în afară de renumita deja cetate; unul dintre acestea este Gospodăria Țărănească, perfect conservată in situ.
Un adevărat mic muzeu al satului, Gospodăria este o sinteză a vieții oamenilor din regiunea nordului Dobrogei, ilustrând traiul unei familii medii (nici prea bogată nici prea săracă).
Casa are peste 100 de ani vechime. Este construită din pământ și învelită cu stuf, materialul tradițional, specific pentru acoperiș, ceea ce o face un loc răcoros vara și călduros iarna. Podelele sunt din pământ, colorat (odinioară) cu o soluție obținută prin macerarea cojilor verzi de nuci, a cărei utilizare avea și rolul de a igieniza spațiul de locuit, datorită conținutului de iod.
Casa este organizată în „camerele bune”, dintre care una dedicată desfășurării diverselor evenimente (vesele sau triste) ale familiei și camerele de locuit, de zi cu zi.
Două camere despărțite de o tindă, cu prispă și balcon. Paturi din lemn, cu saltele din paie sau din lână, după posibilități. Rogojini din papură. Țesături din in, borangic, lână, bogat ornamentate, cu motive locale. Lăzi de zestre. Preșuri țesute la război (activitate căzută în uitare și aici, la fel ca mai prin toate zonele țării). Ștergare. Ceramică. Exponatele sunt vechi, adunate de la oameni din sat și din zonă.
Construite pe principii de eficiență dictate de nevoile și greutățile vieții, camerele, puține și mici, erau încălzite câte două, de o sobă comună.
Bucătăria „de iarnă” - locul unde se mânca dar nu se și gătea, cu măsuța joasă din lemn, cu trei picioare și cu scăunele ca pentru pitici. Era aceeași cameră, încălzită și ea în tandem cu o alta, unde era instalat și războiul de țesut alături de toate accesoriile necesare îndeletnicirii (roata de tors).
Chilerul (dependința din spatele casei, pe toată lungimea) – un fel de magazie, unde se țineau ustensilele mari din gospodărie (plugul). Unelte aproape primitive, folosite la munca grea a câmpului.
Cuptorul de pâine. Covata, sita, lopata pentru pâine.
Fântâna.
Pietre de moară. Anexe gospodărești (majoritatea anulate, excluse din circuitul de vizitare dar ce urmează a fi reabilitate și deschise pentru turiști).
Căruța (aici sunt expuse mai multe, după scopul utilizării, unele decorate – folosite pentru plimbarea de duminică). Mașina de bătut porumb. Obiecte de fierărie. Ciubere. Accesorii pentru apicultură. Banița. Daracul. Teascul. Țestul. Copăi. Plase pentru pescuit. Opinci.
Tot atâtea momente, vieți, trăiri.

Culorile utilizate pentru vopsirea tâmplăriei exterioare sunt roșu și albastru, specifice localităților dobrogene (se spune că albastrul ar avea și ceva proprietăți repelente când vine vorba de țânțari, atât de prezenți în zonele înconjurate de ape). Lemnul este ornat cu motive florale, alături de care apare, pe fronton, acela al cailor, prezenți mereu aproape de om și protectori ai gospodăriei în unele credințe.
O incursiune interesantă (mai ales pentru cei mai tineri sau care nu au/au avut bunici la țară) în universul rural dobrogean al începutului de secol 20.
Un popas de făcut într-o excursie în zonă. Este aproape de cetatea Enisala (în mijlocul satului, pe drumul ce leagă Babadag de Jurilovca). Tariful de vizitare este de 4 lei/adult, 2 lei/copil, student, pensionar iar dacă ești vigilent 😉, poți beneficia și de un preț special la biletele ce includ ambele obiective: 10 lei, respectiv 6 lei!

Ultima actualizare:
- 03-04-2021
Facilităţi:
- Ghid individual/de grup | Parcare | Toaletă pentru vizitatori