Principalul obiectiv al administraţiei publice locale este acela de a creşte starea de confort şi siguranţă a locuitorilor şi turiştilor care aleg să-şi petreacă timpul în oraşul staţiune Târgu Ocna. Proiecţia investiţiilor este concentrată pe domeniile de infrastructură rutieră şi de turism, sens în care implementăm în această perioadă proiectul “Valorificare turistică şi modernizare infrastructură specifică în staţiunea balneoclimatică Târgu Ocna” finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 – AXA Prioritară 7.1. În valoare de aproximativ 6 milioane euro, investiţia cuprinde modernizarea sistemului rutier pentru 23 străzi, transformarea străzii Victoria (în prezent Carol I) într-un pietonal accesibil cetăţenilor şi turiştilor veniţi la tratament, amenajarea şi refacerea în totalitate a piaţetei Costache Negri, amplasată în faţa Palatului Administrativ, extinderea zonelor verzi prin amenajarea în Parcul orăşenesc Măgura a unor zone de relaxare moderne, precum şi modernizarea iluminatului public şi a mobilierului stradal. De asemenea acordăm o atenţie deosebită infrastructurii şcolare prin proiectele derulate, precum şi celor de digitalizare şi proiecte verzi.
Parcul orăşenesc Măgura
Localitatea noastră dispune de un potențial enorm dat de resursele turistice, unice în județul Bacău și printre puținele din țară, respectiv apele minerale și Salina Târgu Ocna, care este a treia cea mai mare salină și una din cele mai vechi din România. Acest lucru a determinat ca fluxul anual de turişti care ne tranzitează zona să fie într-o continuă creştere, fiind înregistrată o medie de aproximativ 250.000 de turiști/an. Atracţiile locale sunt completate de diversitatea extrem de bogată a faunei și florei în Sit Natura 2000 Măgura Târgu Ocna, care îmbie turistul să aleagă drumeţiile în natură, dar şi trecutul istoric, linia frontului din Primul Război Mondial ce a lăsat urme adânci în zonă, în special ca urmare a Bătăliilor de la Oituz, îi determină pe cei pasionaţi de istorie să vină să ne descopere. Aerul este de o calitate extraordinară datorită situării în zona montană, favorizat fiind de prezența pădurilor din jurul localității, iar bioclimatul unul dintre cele mai plăcute din ţară, caracterizat ca nesolicitant-sedativ, de cruțare, tonifiant.
Măgura, Muntele Eroilor.
Orașul Târgu Ocna este situat în SV județului Bacău, într-o zonă depresionară, la confluența pârâului Slănic cu râul Trotuș. Din punct de vedere geografic, regiunea Târgu Ocna este situată la baza versantului estic al Carpaților Orientali, în zona Surcarpaților Moldovei. Relieful este accidentat, având cote cuprinse între 400m-600m. Vizitând orașul Târgu Ocna, turiștii au posibilitatea de a explora potențialul turistic al zonei limitrofe, care cuprinde numeroase obiective de interes turistic, dintre care menționăm ca fiind #deneratat: • Salina Târgu Ocna, unul dintre cele mai importante puncte de atracție turistică din România, impresionează prin imensitatea golurilor subterane. Având o suprafață de 8900 mp, un volum util de 61000 mc și o înălțime a camerelor de 8 m, labirintul galeriilor de mii de metri creează impresia unui „oraș din adâncuri”. Indiferent de perioada anului aici vizitatorii găsesc o temperatură constantă de 12-13 grade celsius, fapt datorat adâncimii la care se află de 240 m, ceea ce face ca vizitele din timpul verilor toride sau din timpul iernilor geroase să fie foarte relaxante. Călătoria prin Salina Târgu Ocna începe cu un obiectiv impresionant: în adâncul pământului, într-un oraş subteran construit în foste galerii ale minei de sare, se află o adevărată catedrală închinată Sfintei Mari Muceniţe Varvara, protectoarea minerilor, la o adâncime de 200 m. Biserica a fost construită din inițiativa salariaților unității, în perioada 14 aprilie – 3 decembrie 1992 , în inima masivului de sare, fiind prima biserică ortodoxă subterană din Europa realizată integral din sare. Salina Târgu Ocna este formată din labirinturi pline de surprize, unde oamenii pot petrece o zi întreagă fără să se plictisească bucurându-se de tot felul de activități și facilități - teren fotbal, handbal, volei, tenis de masă, șah, table, billiard, karturi, teren minigolf, leagăne, tobogan gonflabil, bibliotecă - unele cu acces inclus în biletul de acces, altele contra unei taxe suplimentare: În incinta salinei se mai află Sala de spectacole și conferințe Florin Piersic, precum și un Muzeu al Sării, care poate fi vizitat gratuit și unde pot fi aflate informații interesante despre geneza, evoluția exploatării și prelucrarea sării, precum și despre virtuțile terapeutice ale „aurului alb”. Dar motivul principal pentru care Salina Târgu Ocna trebuie vizitată este pentru a beneficia de proprietățile unice pe care o salină le poate oferi: tratamentul cu aerosoli naturali halini.
Intrarea în biserica Sf. Varvara, Salina Târgu ocna.
• Parcul Măgura și Izvoarele minerale.
Parcul Măgura este principalul parc al orașului, situat în partea de sud-vest a orașului, la poalele muntelui cu aceeași denumire, flancat la sud de drumul DN 12B Târgu Ocna – Slănic Moldova, la nord de râul Trotuș, la vest de intersecția DN 12A – DN 12B și podul de peste râul Trotuș, iar la Est de râul Slănic. Este o zonă ce poate dezvolta încă activități noi, cu posibilități de agrement deosebite. Aici se află cele 7 izvoare cu ape minerale cu indicații terapeutice. De asemenea, în parcul Măgura se află și Piscinele cu apă dulce și lacul sărat „Lacul fără fund” (cunoscut și ca „Groapa Burlacu”) - al cărui nume se trage de la faptul că adâncimea lui nu a putut fi măsurată cu exactitate, pe fundul lui fiind numeroase caverne generate de numeroase foste sonde de extragere a sării - parte a unui experiment eșuat de exploatare a saramurii din perioada comunistă.
Parcul Măgura și Lacul fără fund.
Cu o suprafață de aproximativ un hectar și o adâncime maximă măsurată de 43m, lacul are un potențial terapeutic uriaș datorită apei minerale clorurate, sodice și hipertone, care ar putea fi utilizată sub formă de băi pentru tratarea mai multor boli.