Agrement Zaga Zaga
Agrement Zaga Zaga

Agrement Zaga Zaga

5.0 9 recenzii
Activităţi outdoor Doaga (VN)
Închis

Doaga 627143, România

Despre

La granița dintre județele Vrancea și Galați (12 km de Tecuci, cam 25 km de Focșani și 90 km de Galați) vei găsi Zaga Zaga, o „oază” unde poți face un popas relaxant de una-două ore sau poți petrece chiar și o zi întreagă de activități. 
Cazare, restaurante, agrement, evenimente, concerte, fermă de pește, pe un domeniu 82 ha, întins printre brațele Siretului. Povestea a început în 2010 iar de-atunci locul a tot crescut și s-a dezvoltat frumos, până la forma actuală, pe care ne-a făcut mare plăcere să o descoperim și despre care am aflat că nu se intenționează să fie finală. De la dragat canale, populat cu pește și plantat copaci la, astăzi, Delta Siretului și Zaga Zaga Sat. Un loc frumos, în armonie cu natura și pentru iubitorii de natură.
 
Un întreg resort construit pentru agrement.

Din drumul european E581, ca să ajungi la Zaga Zaga faci stânga imediat după ce ieși de pe podul peste Siret de la Cosmești dacă vii dinspre Galați sau dreapta înainte de pod dacă vii dinspre Vrancea. Zona nu arată deloc îmbietor, dar ce te așteaptă dincolo e din cu totul alt film.
Odată ajuns în parcare și lăsat mașina treci într-o altă dimensiune, cu alei pavate sau pietruite, care șerpuiesc printre copaci, stufăriș, canale, bungalouri, spații de activități sau socializare.

Alei, poduri peste canale, imagini de pus în ramă 😍

Oferta de agrement este mare și pentru toate preferințele. Poți lua o bicicletă (35 lei/oră) ca să explorezi tot satul de vacanță, pe un traseu de aprox. 4 km, amenajat pe tot perimetrul proprietății sau pe nenumăratele alei (s-ar putea să te mai însoțească uneori și vreun cățel pripășit pe domeniu; noi nu am avut probleme cu ei, au fost chiar jucăuși; personalul încearcă să-i îndepărteze dar uneori e mai greu). Te poți opri, poți face poze oriunde pe traseu, singura condiție este să nu-i deranjezi pe cei cazați. Accesul este gratuit și dacă vii cu bicicleta proprie.

Pe traseul pentru biciclete.

Pe traseu te poți opri să vizitezi livada și ferma de animale din C.A.P. Zaga Zaga 😊 în care poți vedea de la găini, gâște, iepuri și păuni până la capre și struți. Sau țarcul de căprioare, despre care trebuie să știi că nu sunt capturate din natură ci (majoritatea) sunt născute aici, descendenții câtorva exemplare relocate aici dintr-un alt parc din străinătate. Și oricât ai fi tentat să dai de mâncare păsărilor și animalelor pe care le vei vedea, să știi că nu e recomandat să o faci – ele sunt bine hrănite de personalul Satului, fiecare cu hrana potrivită, care s-ar putea să nu fie cea pe care le-o oferi tu. 😊

În Pădurea cu căprioare.

Dacă ai un pici mic, sunt disponibile câteva biciclete cu „ataș” care pot fi închiriate pentru 3 ore, la un preț de 85 lei. Din ce am văzut, majoritatea bicicletelor au șei confortabile și un coșuleț unde îți poți pune o sticlă cu apă, rucsacul sau geanta. 👌 Deși domeniul este foarte mare nu trebuie să-ți faci nicio problemă cu privire la orientare: peste tot sunt instalate indicatoare către punctele de interes; poți face și o poză la harta de pe peretele Recepției, pentru mai multă siguranță!

Intrare pe traseul de biciclete.

Există și un parc de aventură cu 4 itinerarii: cel Mov are 2 trasee ușoare, care pot fi parcurse în aprox. 15 minute; Galbenul are 2 trasee medii (fiecare a 20 minute) iar Verde și Albastru au câte un traseu, prezentate ca dificile, cu o durată medie de parcurgere de 30 minute. Gradul de dificultate și durata de parcurgere a traseelor sunt orientative și o pot varia în funcție de condiția fizică a participanților. Fiecare din cele 6 trasee are o tiroliană.
Accesul pe trasee este permis cu asumarea unui regulament și în funcție de înălțime: pe cel Mov pot intra și copii cu minimum 110 cm înălțime, pe Galben trebuie să ai minimum 140 cm iar pe celalte două pot intra doar cei mai înalți de 155 cm. O tură de 2 ore costă 55 lei (pentru copii cu înălțimea 110-155cm) sau 70 lei (pentru copii mai înalți de 155 cm și adulți), indiferent de itinerariul ales; greutatea maximă admisă a participanților este de 100kg. În prețuri este inclus instructaj și echipament de protecție de bază; dacă vrei și mănuși, sunt disponibile pentru un cost suplimentar. Ultima intrare pe trasee se poate face la ora 17:00.

Pe traseul Mov.

Mai poți juca tenis de câmp pe cele două terenuri cu suprafață sintetică. Costă 45 lei/h pe timpul zilei, dacă ai rachete și mingi sau 65 lei/h cu echipament de aici; în nocturnă costă 60, respectiv 90 lei/h (cu echipament).

Tenis de câmp.

Zaga Zaga are și cea mai mare (peste 800mp!) piscină exterioară încălzită din județul Vrancea, de tip infinity, cu apă sărată, cu o adâncime de 1,3-1,6m; există și o piscină dedicată copiilor. 
Cei din exterior (care nu sunt cazați în satul de vacanță) au acces permis în limita locurilor disponibile, cu asumarea unui regulament și la tarife care (unora) pot părea un pic descurajante: pentru copiii cu înălțimea cuprinsă între 110-140 cm se plătește o taxă de acces de 75 lei, pentru copiii cu înălțime mai mare de 140 cm, 150 lei - în tarife este inclus și șezlong; copiii cu înălțimea până în 110 cm intră gratuit dar nu beneficiază de șezlong; adulții pot intra contra unei taxe de 150 lei care de asemenea, include șezlong sau dacă sunt doi, pot plăti 300 lei și beneficiază de un baldachin.

Șezlonguri + baldachine, gratuite și cu prioritate pentru cei cazați.

Prânzul și cina pot fi servite în restaurantul de lângă piscină cu meniu internațional, numit „La Iaz” – caută-l în aplicație sau click aici dacă vrei să afli mai multe despre el. În fața piscinei, pe malul lacului, mai este un restaurant – Cherhanaua plutitoare – cu specific pescăresc, deschis de Vineri până Duminică între 11:00 și 21:00 (cu ultima comandă la 20:00).

Infinity view spre... Cherhana 😍

Sunt disponibile dușuri, băi și vestiare separate pentru femei și bărbați. Tariful de acces/închiriere șezlonguri se plătește la intrarea din zona „La Iaz”, nu include prosop; vei primi o brățară pentru acces, pe care poți „încărca” tot ce consumi la bar/restaurant și vei plăti la ieșire. Am apreciat foarte mult că la intrarea în restaurant dinspre piscină sunt amplasate două dozatoare e unde poți să-ți faci refill cu apă rece, gratuit. 👍
Programul piscinei este L-J, S-D 10:00-19:00, V 16:00-19:00.

Zona de dușuri arată bine.

Și mai este o activitate, care nouă ne-a plăcut foarte mult aici: plimbările cu barca 😊 După ce pleci din micul port (care are și o Căpitănie 😊) poți vâsli (sau pedala) pe toate canalele și bălțile din resort cât te ține condiția fizică și... buzunarul!

Căpitănia Zaga Zaga 😊

Ai de ales între bărci cu vâsle (30 lei/h în cursul săptămânii, 40 lei/h în weekend, 160 lei/24h), bărci cu pedale (80 lei/h, 160 lei/24h) sau chiar barcă electrică (150 lei/h) dacă ești mai pe leneveală 😊 Iar dacă sunteți mai mulți, pentru 170 lei (barcă mică, max. 5 pers.) respectiv 250 lei (barcă mare, max. 8 pers.) puteți cere să fiți plimbați cu o barcă motorizată într-un tur complet al resortului (aprox. 30 min). 😉 

La plimbare pe canale 😍

Satul de vacanță este deschis doar o anumită perioadă din an, de prin martie-aprilie până prin noiembrie, cu un vârf de sezon în iulie-august (când este și cel mai aglomerat).
Cu excepția piscinei, toate activitățile de agrement Zaga Zaga sunt deschise zilnic, între orele 10:00-18:00; dar programul poate suferi modificări în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile. Programul actualizat permanent poate fi consultat aici.
Indiferent dacă vii pentru agrement sau doar ca să te plimbi prin unul dintre cele mai frumoase sate de vacanță din România, conform principiului „respectă și vei fi respectat” 😊 îți recomandăm să citești cu atenție și să respecți atât  „regulile casei” cât și regulamentele fiecărei activități de agrement!
Cei care vin cu mașina electrică o pot lăsa la încărcat la cele două puncte de încărcare amplasate în parcare (punct de reper: antena radio).
Dacă ești alergic la polen/puf de plop, e bine să știi că satul de vacanță este „populat” cu foarte mulți copaci, preponderent sălcii și plopi, deci evită să vii în perioada lor de înflorire.

Ultima actualizare:

28/08/2025 (prima documentare la 08/08/23)

Pe scurt:

O „oază” unde poți face un popas relaxant de una-două ore sau poți petrece chiar și o zi întreagă de activități, cu întreaga familie.

Tip:

Activităţi sportive & recreative Închiriere echipamente Sporturi de vară

Facilităţi:

Gustări | Mâncare | Parcare pentru clienţi | Plata cu card de credit | Terasă exterioară | Toaletă pentru clienţi | Wi-Fi

Alte sugestii

Râşnov (BV) Activităţi outdoor
Închis
4.93 14 recenzii
Trebuie să faci o vizită la Dino Parc Râşnov, mai ales dacă eşti printre cei care cred că românii nu pot face ceva impresionant - îţi vei schimba părerea: totul aici este gândit până la cele mai fine detalii, care te vor face să trăieşti o experienţă super plăcută! Şi trebuie să îţi aduci neapărat şi copiii, vor fi încântaţi - aproape tot ce se face aici e orientat către ei: multe locuri de joacă, mini-parc de aventură, tot felul de ateliere şi de expoziţii în căsuţele în copaci... [Arca Dinozaurilor.] Odată ce treci de zona de la intrare, cu tot felul de leagăne, case în copaci, o Arcă a Dinozaurilor... şi intri pe traseul de vizitare, te vei întoarce cu 150 de milioane de ani în urmă: fii pregătit pentru un tur de minimum o oră (copiii curioşi îşi ţin părinţii şi 2-3 ore aici) în care vei vedea peste 100 de dinozauri în mărime naturală şi vei afla multe detalii despre fiecare. Şi ca să ştii ce te aşteaptă, vei face cunoştinţă şi cu urmele celor mai mari animale care "trăiesc" aici. 🙂 [Urme de dinozauri.] Prima zonă - Ţara Haţegului - este dedicată dinozaurilor care au fost descoperiţi pe teritoriul României - printre cele mai vechi fosile din lume. [Ţara Haţegului.] Primul lucru pe care l-am remarcat a fost atenţia extraordinară la detalii în realizarea replicilor de dinozauri ... mai ales ochii - dacă te uiţi cu atenţie ai impresia că se uită la tine. Foarte realist! 👌 [Hello, Dino!] Pe traseu vei găsi şi alte surprize: un crater de meteorit, zonă unde rulează un filmuleţ ce prezintă povestea dispariţiei dinozaurilor, un vulcan cu o platformă ce simulează cutremure, tot felul de plăcuţe informative de genul "Ştiai că..." şi nişte binocluri virtuale foarte interesante cu un fel de realitate augmentată aplicată pe zonele spre care priveşti prin ele! [Curios să afli cum erupe vulcanul?] Ne-a plăcut foarte mult atenţia acordată detaliilor, nu ne aşteptam deloc la ceva atât de autentic, nu am văzut nimic kitsch, oriunde îţi îndrepţi privirea vezi lucruri bine făcute şi orientate către vizitatori. [Nişte "puişori" abia ieşiti din găoace...] Ai chiar şi zone de relaxare, cu bănci şi un fel de hamace din lemn: aşează-te, închide ochii şi ... întoarce-te în timp. Te vor ajuta cu siguranţă şi sunetele ce răzbat din pădure, chiar ai senzaţia că pe acolo mişună tot felul de vietăţi - sincer, ni s-a făcut un pic pielea de găină! 😃 [7-Relaxare.jpg] Printre copaci se întrezăreşte şi ceva MAAARE - cel mai mare dinozaur care a trăit pe Pământ, cu un nume foarte sugestiv - Seismosaurus 🙂 - cu o lungime de 45m; este reprodus în premieră mondială în parcul dino din România, împreună cu Hatzegopteryx Thambema- cel mai mare animal zburător descoperit până acum, care se pare că a trăit pe teritoriul actual al României! Dar prin pădure se mai ascund şi alte surprize. Vei găsi celebrul jeep din Jurassic Park, care încearcă să scape pe sub un pod de un zburător feroce, care dă şi din aripi! 🙂 [Scenă din Jurassic Park.] La un moment vei întâlni şi sursele strigătelor de dinozauri ce se tot aud de prin pădure: câteva replici robotizate atât de bine realizate încât unii copii mai mici se sperie binişor ... unul trăgea de tatăl său şi îi şoptea "tati, tati, haide să plecăm de aici" 🙂 Şi pentru că vedetele se lasă văzute la sfârşit, traseul de vizitare se termină cu zona marilor prădători, de unde nu putea să lipsească regele - Tyrannosaurus Rex! [Aleea prădătorilor.] Dino Parc Râşnov este o experienţă foarte plăcută. Atât de plăcută încât te vei da cu greu dus de acolo. De copii nici nu mai spunem: auzi peste tot strigătele lor de încântare, se urcă pe toţi puii de dinozauri (deşi este plin de indicatoare care spun să nu se facă asta; mulţi dintre părinţi ignoră cu talent recomandările), fac poze... încântarea e maximă! Dacă toată activitatea aceasta intensă se lasă cu foame, vei găsi în zona de ieşire o terasă cu view frumos spre pădurea Râşnovului, snack-bar şi restaurant (foarte inspirat numele🙂) unde poţi încheia bine o aventură frumoasă trăită în familie. [Terasa şi snack-bar.] Iar la sfârşit, poţi zăbovi un pic prin magazinul cu peste 1000 de produse şi suveniruri specifice, e imposibil să nu găseşti o amintire drăguţă; preţurile nu sunt nici mici, nici mari - normale pentru o asemenea atracţie. [Nu uita să cumperi copilului un dinozaur! 😀] Tarifele de intrare sunt şi ele destul de ok, mai ales că ai şi tot felul de reduceri: Adult - 53 LEI; Copii (3 - 18 ani) - 39 LEI; Copii (< 3 ani) - Gratuit; Oferte: Studenți/Pensionari = 35 de Lei (este necesară prezantare de documente doveditoare); Grup 10 copii + adult = 300 lei; Grup 15 copii + adult = 450 lei. Sunt disponibile și bilete Combo, pentru 2 zile. Toate biletele pot fi cumpărate și online. Tarifele includ vizitarea tuturor atracţiilor din parc, cu excepţia traseului de aventură (15 lei/tur) și a tirolienei (10 lei). În Atelierul de pictură copiii au la dispoziţie nişte figurine pe care le pot picta; în funcție de dimensiune, figurinele costă între 8 şi 50 lei (sunt incluse acuarele, pensulă, instructaj). Mai poți da o tură și cu Dino Trenulețul - costă 15 lei/pers. sau poți imita spionul tău preferat strecurându-te printre lasere, într-o cursă care îți va pune la bună încercare mobilitate; iar dacă termini tura (care costă 10 lei) cu bine, vei fi recompensat co diplomă de Agent. 🤩 [În Atelierul de pictură.] Trebui să mai ştii că nu poţi ajunge cu maşina până la Dino Parc - o poţi lăsa în parcarea de la baza dealului, care deservește și Cetatea Râșnov (costă 12 lei/zi) de unde îţi recomandăm să urci pe jos într-o plimbare agreabilă; dacă te grăbeşti tare poţi urca cu un fel de remorcă trasă de un tractor (12 lei/persoană/dus-întors, gratuit pentru copii mai mici de 3 ani). [Trenulețul de la Râșnov - o atracție și el.] În sezonul de vârf (iunie-septembrie) şi mai ales în weekenduri este destul de aglomerat. În extrasezon (noiembrie-aprilie) programul Dino Parc este până la ora 17:00. A, şi foarte frumos din partea lor: este permis accesul cu animale de companie! 🤩 dar nu uita punguţa, da?!
Strada Cetății, nr. 36- Râșnov Brașov, Romania, 505400
Braşov (BV) Activităţi outdoor
Închis
5.0 5 recenzii
Un circuit de karturi este un loc unde copiii mici şi mari se vor distra de minune iar Rhea Racing Karting, circuitul de lângă Ghimbav, Brașov, trebuie pus pe lista de experienţe care pot fi bifate în zonă în sezonul cald (aprilie-octombrie).  Nu e o distracţie chiar ieftină, o sesiune de 10 minute costă  • 60 lei, copii 5-9 ani, kart 2-4CP • 70 lei pentru copii >9 ani, adolescenţi (şi chiar adulţi) pe kart cu motor de 7 CP • 80 lei, adulţi, kart 11CP dar toţi cei pe care i-am întrebat despre asta ne-au spus că face toţi banii. Am încercat şi noi şi categoric, e o experienţă care trebuie încercată! 😀 E genială senzaţia pe care o ai după ce te dai cu kartul şi te urci la volanul maşinii... yuppii. [Pe pistă. 😍] Indiferent de tipul de kart pe care te dai, vei primi o tură bonus la fiecare 5 ture plătite (chiar şi în vizite diferite, vei primi un cartonaș pentru a ţine evidenţa turelor). Şi pentru că distracţia cea mai mare e când te te întreci cu prietenii, pentru grupuri de minim 10 persoane se oferă discount de 10%! Sunt disponibile şi pachete personalizate cu mâncare (catering de la o pizzerie din Ghimbav) şi multă distracţie pentru grupuri organizate si aniversări; pachetele includ reduceri începând cu 10% 😉 [O altfel de aniversare!] Preţurile includ un instructaj de bază şi echipamentul de protecţie compus din cagulă şi cască; dacă eşti nesigur (tu sau copilul tău) vei primi sfaturi de la un om din echipă. Îţi recomandăm să ai şi o bluză/tricou subţire cu mânecă lungă, chiar dacă este cald afară - la viteză o să îţi prindă bine! Circuitul are o lungime de 1,1 km şi îţi va pune bine la încercare reflexele şi capacitatea de coordonare pentru că vei găsi pe el cam toate elementele de dificultate. Sfatul nostru ar fi să nu te hazardezi foarte tare, mai ales dacă eşti începător. Şi apropo de asta, ca să conduci un kart pe circuit nu ai nevoie de permis de conducere. [Copiii vor fi super-încântaţi!] Copiii de la 6ani şi /sau înălţime 115-120cm pot încerca prima lor experienţă de condus pe unul dintre cele 2 karturi dedicate, adulţii au la dispoziţie 16 karturi de puteri diferite (7-11 CP). Toate karturile au pedalier reglabil si scaune reglabile astfel incat să se potrivească de la mic la mare. Pentru cei care au mai fost la circuitul de la Ghimbav, trebuie să spunem că începând cu Mai 2022 el este administrat de o echipă nouă, oameni pasionaţi şi puşi pe treabă, cu planuri mari de viitor. [View de pe terasă.] Dacă vrei doar să te uiţi la copiii sau prietenii tăi care se dau, poţi sta la două terase unde te poţi răcori cu o îngheţată, cafea, băuturi nealcoolice; în cea de la etaj te vei bucura de un view frumos asupra munţilor din proximitatea Braşovului.  Pont: e bine să suni înainte de ajunge acolo (mai ales dacă vezi că vremea e pusă pe plouat) şi să vezi dacă sunt condiții bune pentru a te da pe pistă 😉
Str. Ion Dobran nr. 2, Ghimbav, Romania, 507075
Săcele (BV) Activităţi outdoor
Închis
- activitate suspendată temporar Muntele Bunloc (altitudine maximă de 1185m) este locul preferat de promenadă al săcelenilor şi o destinaţie facilă pentru amatorii de drumeţii uşoare. Aici a fost construită în anul 1933 prima trambulină de sărituri cu schiurile din România, pe o structură de lemn iar un an mai târziu avea loc și primul concurs. Până prin anul 1989 a funcţionat şi o pârtie de schi... Bunloc este în prezent unul din cele mai tari locuri de lansare pentru paraglading (zbor cu parapanta) din România! Iar asta poate şi pentru că aici este în funcţiune (încă) un vechi telescaun (lungime traseu 1662m, altitudine plecare 660m, altitudine sosire 1170m) cu ajutorul căruia pasionaţii îşi pot urca echipamentul de zbor până în vârf. Bine, poate fi folosit şi de drumeţii mai leneşi care nu vor să urce pe jos tot muntele 😄 oricum, este o aventură. De asemenea, când e zăpadă, poate fi unul din cele mai bune locuri unde să te dai cu sania în zona Brașov-Săcele! Tarife: 40 lei/persoană pentru o urcare, dus-întors 60 lei/persoană. Copiii până la vârsta de 5 ani gratuit. Copiii între 5-12 ani şi pensionarii beneficiază de tarife reduse: 20 lei/pers./sens sau 35 lei/pers. dus-intors. Atenţie: instalaţia funcţionează cu minimum 6 persoane plătitoare; dacă sunt mai puţin de 6 persoane la urcare, se va plăti un minim de 6 bilete; de ex., dacă sunteţi doar 2 persoane veţi plăti 120 lei pentru a urca dacă nu mai sunt alţi clienţi în acel moment; sau puteţi să aşteptaţi până se adună minimum 6.
Str. Bunloc 185, Săcele 505600, România
Săcele (BV) Activităţi outdoor
Închis
4.5 2 recenzii
Dacă te afli în Braşov şi ai o condiţie fizică cât-de-cât 🙂 nu trebuie să ratezi această experienţă de top a zonei. Cu o lungime totală de 4 km, cel mai lung traseu de tiroliană din România îţi va oferi amintiri de neuitat: vei urca în copaci, vei coborî câteva zeci-sute de metri pe fiecare din cele 36 de segmente, unele chiar spectaculoase, pe deasupra pârâului Şipoaia, pe deasupra unei mici cascade, printre stânci... va fi uau! [Pe deasupra unei cascade 😍] Punctul de plecare spre canion - este Dâmbul Morii - unde poți ajunge fie cu mașina personală din DN1 fie cu autobuzul (traseu 17B plecare din Gara Braşov, coborâre în staţia Dâmbul Morii). Dacă mergi cu mașina, în vârful de sezon iulie-august (și mai ales în weekend-uri), sfatul nostru e să pleci cât poți de dimineață ca să îți crești șansele de a găsi locuri de parcare!  😉 [Intrare pe traseu.] De la Dâmbul Morii până la staţia de plecare a tirolienei vei merge aproximativ o oră în care te vei bucura de aerul curat, pe un traseu marcat bandă galbenă, ce începe cu o porţiune plată (drum forestier) şi se termină cu un urcuş de dificultate moderată, prin pădure. Urmăreşte marcajul "bandă galbenă". Echipamentul se închiriază de la cabana de lemn aflată la aprox. 300m înainte de intrarea în Canionul 7 Scări. Până la cabană vei avea parte de o plimbare plăcută de aprox. o oră pe Valea Şipoaiei, pe un drum forestier şi pe o cărare din pădure. Recomandăm să ai încălţăminte de trekking/drumeţie şi ceva gustări şi apă în rucsac. Și cash 😊 pentru că la data ultimei noastre documentări plata se putea face doar cu numerar. [Cabana 7 Scări.] Dacă ai cât de cât condiţie fizică poţi face tot traseul de tiroliană, costă 120 lei/persoană. Dacă nu, poţi alege să faci doar unul din tronsoanele I şi II, la un cost de 70 lei/persoană. Copiii sub 14 ani şi cei de 14-18 ani care nu pot fi însoţiţi de adulţi au acces la un traseu mai uşor pentru care plătesc 30 lei pentru 30 minute. În preţuri este inclus echipamentul (este necesar un act de identitate) şi instructajul de bază - pune accent/cere detalii de la instructor despre tehnica de frânare pe tiroliană - sunt câteva segmente unde prinzi viteză destul de mare şi trebuie să frânezi mai din timp.  Ultima coborâre pe tiroliană este la 16:30. [Tirolienele pentru copii.] Dacă nu ai vizitat niciodată Canionul 7 Scări, trebuie neapărat să urci întâi şi să îl vezi (nu uita să cumperi brăţara de vizitare, tot de la cabana de lemn). Traseul de întoarcere de la Canion te va aduce direct la cabana de unde porneşte traseul de tiroliană. Atât canionul cât şi tiroliana sunt închise în sezonul de iarnă. Cel mai bine ar fi să suni înainte de ajunge acolo, ca să te asiguri că este deschis, indiferent de sezon. De asemenea, dacă vrei să vă dați pe traseul pentru copii, ar fi bine să suni înainte și să ceri relații, s-ar putea să nu mai fie nevoie să urci până la cabana de sus! 😉 Ultima coborâre pe traseul mare poate fi făcută cu două ore înainte de închiderea programului iar separat pe cele două tronsoane, cu o oră înainte. Programul afişat este valabil în sezonul cald. Din cauza condiţiilor meteo Tiroliana 7 Scări este închisă în perioada octombrie-mai iar câteodată şi în sezonul cald, uneori se fac lucrări de mentenanță; așa că cel mai bine este să suni la telefonul din pagină înainte de a merge.  
Valea Sipoaiei, Sacele, Romania, 505600
Braşov (BV) Activităţi outdoor
Închis
5.0 4 recenzii
Mulţi oameni au trăit experienţa unui zbor de linie, dar puţini se pot lăuda că au zburat cu un avion mono-motor, alături de pilot. Despre ocazia să ţină în mâini manşa unui avion, are rost să mai vorbim?! Da, are rost - dacă ai ajuns la Braşov, sau dacă ţi-ai propus să ajungi - poţi face un zbor de agrement care va fi cu siguranţă memorabil, la un preţ accesibil! 🙂 Sună la numărul din această pagină şi programează-ţi un zbor în regim cost-share deasupra Braşovului sau chiar un survol al întregii zone! Decolarea se face de pe Aerodromul Ghimbav iar zborurile se fac la 600-2500m înălţime.  Firma deţine două avioane,  • unul potrivit pentru zboruri cu un pasager - costuri: 350 lei/30 minute sau 450 lei/40 minute - traseu propus: Ghimbav-Cetatea Râşnov-survol Braşov-Ghimbav sau chair până la Bran • unul care poate zbura cu până la trei pasageri (2 adulţi + 1 copil), cu care se pot face trasee mai lungi, de exemplu, Ghimbav-Zărneşti-Piatra Craiului-Castelul Bran-Munţii Bucegi (cu trecere pe lângă Crucea Eroilor)-Muntele Postăvarul (Poiana Braşov)- Ghimbav (40 minute/ 650 lei) şi Ghimbav-munţii din Secuime-lacul Sfânta Ana-Ghimbav (60 minute/950 lei) Însă se pot face zboruri oriunde şi când vrei (în limita condiţiilor meteo), dar numai pe timpul zilei.  Pentru un supliment de taxă (+100 lei), poţi avea ocazia să faci şi un minicurs de pilotaj în cadrul căruia vei beneficia de o pregătire teroretică şi vei putea pilota chiar tu avionul, sub supravegherea instructorului!!! 
Aerodromul Ghimbav, Romania