Dealul Capela

Masivul Trescovăț, una din atracțiile Parcului natural Porțile de Fier, cu nume din povești de pe alte meleaguri, are în zona Defileului Dunării renumele Olimpului lui Zeus. Dacă vrei să afli cum poţi ajunge sus pe Trescovăţ citeşte prezentarea de traseu- caută pe site sau în aplicaţie 🔍 Traseu Vârful Trescovăţ; sau caută în Google: traseu muntele trescovat unde mergem şi citeşte recomandarea noastră! La fel de bătrân ca eroii din legendele grecești, muntele se pare că își are originile vulcanice în timpuri stră-stră-vechi, dintre acelea care se termină cu „-litic”; riolitic permian zic, mai exact, informațiile științifice; în limbaj mai... profan, formarea masivului a început cu activitate vulcanică subacvatică (!!!) adică pe când zona era un fund de mare. ["Preeria" de pe Trescovăţ.] Poveștile oamenilor ne spun că muntele era venerat, căci el „decidea” când vine ploaia. De altfel numele Trescovăț însuși înseamnă „cel care trăsnește”. Departe de a fi factor decizional, muntele are totuși până astăzi un rol mai degrabă de factor informativ, localnicii încă alcătuind prognoza în funcție de prezența sau absența norilor pe fruntea masivului; și se pare că iese cu o mai bună precizie decât a specialiștilor 😀 [Olimpul de deasupra Clisurii Dunării. 😍] Deși înalt de numai 755 metri, vârful intimidează când îl privești de jos (ajungi să-i înțelegi pe strămoșii care îi atribuiau caracteristici supranaturale). Dar odată cucerit îți va recunoaște meritele și te va răsplăti cu o priveliște absolut spectaculoasă de aproape 360 grade asupra Cazanelor Dunării spre stânga (aval), a malului sârbesc al Dunării în față și departe înspre Moldova Nouă la dreapta (amonte). [View către amontele Dunării.] Spre deosebire de ceilalți munți care îl înconjoară, calcaroși, Vârful Trescovăț este un așa-numit neck vulcanic; adică un fel de stâlp dur de rocă format prin întărirea magmei pe fisurile rocilor în drumul către suprafață. Destul de impresionant dacă te gândești un pic... De aici versanții drepți ce dau impresia de înălțimi amețitoare. [Pare mult mai înalt decât este....] Acoperind o suprafață de 20,5 ha, Trescovăț aparține administrativ teritoriului comunei Svinița și adăpostește elemente de biodiversitate de interes comunitar – pinul negru de Banat (specie endemică), orhidee; specii de animale protejate – salamandra, tritonul, țestoasa lui Hermann dar și păsări și mamifere. [Pinul negru de Banat, de veghe asupra Dunării. ❤️] Noi nu am făcut la Trescovăț o vizită „științifică”, așa că nu am identificat vreuna din mai-sus-numitele în afară de pinul negru 😉, dar și incursiunea noastră de plăcere/documentare a fost suficient de interesantă. N-am știut de fiecare dată la ce ne uitam dar ne-am umplut inimile cu imaginile copacilor înalți împungând albastrul înălțimilor, cu șoaptele vântului printre coroanele îmbrăcate hipnotizant în culori de toamnă, cu arcuirile reci ale stâncilor. Ceea ce îți recomandăm și ție 🤗  Mergi cu bine!

Dacă e prima decadă a lunii lui mai și tu ai dorința de a ajunge într-un colț de rai, nu ezita să faci o excursie până în județul Mureș la Zau de Câmpie. Ai să găsești aici un picior de plai - ca în poveștile bunicilor - înțesat cu bujori de stepă (paeonia tenuifolia) roșii ca sângele pe un fundal verde smarald. Un tablou pe care cu greu poți să-l descrii, pentru că-i vorba mai mult de o stare pe care ți-o dă locul - și nu despre vorbe ... Aici la Zau de Câmpie este cel mai nordic punct din România unde poţi să găsești această plantă ocrotită prin lege, într-o Rezervație unică, declarată monument al naturii încă din 1932 - ce se întinde pe o suprafață de 2,5 hectare.  Dar să-ti povestim cum să ajungi: odată ajuns în Zau de Câmpie, în centrul localității ai să observi un rondou, iar dacă ești foarte atent ai să vezi și indicatorul care te ghidează spre Rezervație. De aici până la destinație mai sunt cam 5 km. Ia ca punct de reper biserica din Zau de Câmpie. Cel mai simplu este să foloseşti direcţionarea (pinul) din această recomandare: te va duce direct în Rezervaţie! Să ai în vedere că pentru ultima porțiune, drumul nu este asfaltat. Deci dacă vii cu o mașină cu garda joasă, ori vremea e una ploioasă, fii pregătit. 🙂 [Spre Rezervație venind dinspre Valea Largă.] Dar să ne întoarcem la povestea splendizilor bujori de stepă ce merită văzuți măcar o dată-n viață. Ceea ce ai să întâlnești aici este dăruirea primului custode și întemeietorul acestei rezervații, numit pe bună dreptate Tatăl Bujorilor, care a avut grijă de loc mai bine de 60 de ani - Marcu Sâncrăian. Povestea începe în 1926 când Alexandru Borza, fondatorul școlii românești de botanică și întemeietorul grădinii botanice din Cluj, vine în zonă cât să observe bujorii de stepă pe cale de dispariție. Ghid îi este Marcu Sâncrăian, pe atunci un copil de 9 ani, care primește ca datorie morală grija ca bujorii de stepă să nu dispară. Adult fiind acesta își continuă sarcina, într-o perioadă deloc fastă pentru visul său de salvare a minunatelor flori... Într-o zi soția lui i-a cerut să-i aducă pământ scos de cârtițele de pe câmp, pentru ghivecele de acasă. Văzând splendoarea florilor ei, se gândește să plaseze semințele bujorilor în mușuroaiele de cârtiță ce-i dădeau bătăi de cap în rezervație. Iar această întâmplare a fost decisivă pentru salvarea bujorilor, căci a funcționat, iar ceea ce ai să vezi în această gradină botanică naturală este munca susținută și dăruirea unui om ce a crezut într-un vis și într-o promisiune făcută. Și dacă tot vorbim despre povești frumoase, una te va întâmpina încă de la intrarea în rezervație - Legenda bujorului de stepă - care sună cam așa: ... cică a fost odată un împărat care avea doi fii: Zau se numea cel mare și Bota cel mic. Și într-o zi, Bota s-a îndrăgostit de fiica pădurarului - o fată minunat de frumoasă; doar că și Zau o plăcea, așa încât i-a pus gând rău fratelui său - să-l omoare pentru a-i rămâne mândra fată. Pe când se întorceau de la vânătoare, Zau îl împinge pe Bota în apă și acesta, în armură fiind, se îneacă. Aflând de moartea celui drag, fata s-a așezat pe pajiștea de lângă pădure și a plâns cu lacrimi de sânge; lacrimi ce atunci când atingeau pământul se transformau în bujori. Mai află despre rezervație că are două loturi: lotul A Rezervația de jos ce are 1 ha - unde ai să poți admira peste 30 000 de exemplare de bujori și lotul B Rezervația de sus ce cuprinde 2,5 ha (în 1950 aici se aflau sub 10 000 de exemplare, iar în 2014 deja se vorbea despre 20 000 de exemplare😮). Bujorul de stepă are o înălțime de 10 până la 30 de centimetri, crește în tufe, după ce sămânța ajunge în sol sunt necesari 5-7 ani până la prima înflorire. Înfloresc În perioada aprilie - mai în funcție de vreme, florile rezistă până la zece zile și se pot admira pe o perioadă de 2-3 săptămâni cu maxim de înflorire de 3-4 zile. [Tufă de bujori de munte. 😍] Pe parcela 1/ Rezervația de jos ai să vezi experimente făcute de Marcu Sâncrăian cu bujori plantați încă din 1981. Din cauza diferenței de altitudine, pe parcela 2/ Rezervația de sus, bujorii înfloresc mai târziu, iar asta este foarte bine pentru cei "întârziaţi". Intrarea este fără bani, doar cu respect pentru bujori 🥰  Atenție să nu-i calci, sunt poteci prin iarbă pe care e recomandat să mergi... [Nu rupeţi bujorii. Circulaţi numai pe potecă. 🙏] Parcarea este fără plată, iar dacă nu găsești loc în cea amenajată, cu siguranță găsești unde parca în apropiere, pe marginea drumului. 🙂 Meleagul te așteaptă cu condiția de a respecta zona, marcajele rezervației și natura. Înainte de a te porni la drum te poţi informa cu privire la starea drumului, acces şi stadiul de înflorire a bujorilor pe pagina de Facebook a Rezervaţiei.

Muntele Hășmașul Mare lasă de multă vreme impresii profunde în amintirile celor care îl văd. Geo Bogza îl descria ca pe o operă simfonică ale cărei acorduri țâșnesc “unul din altul, tot mai sus, spre a culmina într-o torențială cunună de sunete” ori drept un ocean cu valuri zbuciumate de piatră, care “se adună, se întretaie și se întrec, trimițându-și clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăștie în spumoase jerbe de calcar”. Cât de frumos!!! Cel mai vizitat loc al muntelui este stânca spectaculoasă a Pietrei Singuratice, care este alcătuită din roci sedimentare, precum șisturi cristaline, dolomită și dolomită calcaroasă. Prozaică descriere … Ne place mai mult cea a lui Geo Bogza – “stâncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid și existând în vid ... halucinație a geologiei, bizară apariție a marilor înălțimi – pare crescută din gingia unei guri de balaur.” Ca să ajungi la Piatra Singuratică sunt mai multe trasee, cele mai frecventate fiind cele cu plecare din oraşul Bălan: bandă albastră (cel mai popular, un pic mai scurt dar și mai abrubt) și triunghi roşu - găseşti prezentarea traseului în aplicaţia noastră, caută în secţiunea Descoperă: 🔍 Bălan-Piatra Singuratică; sau doar Piatra Singuratică şi alege dintre rezultatele afişate traseul.

Muzeul Satului Vâlcean sau întoarcerea în timp... cel puțin asta e senzația pe care ți-o lasă acest muzeu etnografic în aer liber care încearcă (și reușește de minune) să reproducă un sat tradițional vâlcean din urmă cu mai bine de 100 ani. Situat chiar la ieșirea din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, muzeul se întinde pe o suprafață de 8 hectare fiind constituit în jurul culei de la Bujoreni - locuință fortificată și locuită temporar în timpul invaziilor. [Cula de la Bujoreni.] Aici vei avea ocazia să descoperi, printre altele, case cu foișor specifice Subcarpaților Vâlcii dar și locuințe specifice zonei viticole din partea de sud a județului. Tot aici vei afla și că (asta dacă nu știai deja 😊) termenul de „căsoaie” nu este doar un augmentativ al lui „casă” ci definește și o construcție tradițională pentru depozitarea de unelte. La intrarea în gospodării vei putea remarca porțile tradiționale vâlcene cu bogate decorațiuni sculptate cu elemente florale, geometrice sau astrale. Și ocupațiile vechilor țărani vâlceni sunt bine reprezentate în acest muzeu etnografic. De la albinărit și creșterea animalelor până la ateliere de fierărie-potcovărie și ceramică, pe toate le poți regăsi aici. De pe cuprinsul județului generații de muzeografi au adunat cu mare grijă instalații de producere a uleiului din sâmbure de nucă (pivă), o moară de mână și o moară de apă, dar și o importantă colecție de mijloace de transport tradiționale precum căruțe, șarete sau sănii.   Viața spirituală era și ea o componentă importantă a satului tradițional vâlcean astfel că nu mai puțin de 3 biserici, toate din lemn, te vor întâmpina aici. Acestora li se mai adaugă și 3 troițe, cu adânci semnificații religioase, tradiționale dar și de comemorare.   [Biserică veche din lemn.]   În materie de instituții sătești vei putea remarca replica unei primării de la sfârșitul secolului XIX dar și o școală de tip haretian, cu prispă ai cărei stâlpi, decorați cu frunze de stejar, aduc aminte prin formă de Coloana Infinitului (s-au folosit aceleași motive de inspirație populară utilizate și de marele Constantin Brâncuși). [Școală cu prispă.] Un alt punct de interes este și Hanul lui Bogdan care se remarcă prin arhitectura masivă, pentru construirea lui folosindu-se pietre de râu. Dispus inițial pe malul Lotrului, hanul beneficia încă din anul 1900 de energie electrică provenită de la o mini-turbină acționată de apele râului. 😮 Muzeul dispune şi de o importantă colecție de obiecte tradiționale (textile, ceramică, mobilier etc.), cu peste 18000 piese. Este un adevărat sat-document căruia, credem noi, trebuie şi merită să îi acorzi timpul necesar pentru a-l putea descoperi cu adevărat. Şi poate fi un bun motiv de plimbare în aer liber! Pont: Spațiile interioare sunt deschise vizitării doar în "sezonul uscat/cald" (nu există o perioadă strict stabilită, depinzând de starea vremii, dar de regulă mai-septembrie).  La data documentării noastre (decembrie 2020) biletul de intrare costa 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers.

"Vârful lui Roman" este o destinație relativ nou apărută pe harta turismului vâlcean însă, după ce o vei vizita, probabil te vei întreba așa cum am făcut-o și noi: oare de ce nu am descoperit-o mai devreme?!  La o altitudine de aproape 1700m, undeva în inima Munților Căpățânii, în golul alpin, "Vârful lui Roman" promite să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane ale țării noastre în viitorul apropiat. De îndată ce ajungi aici, vei înțelege de ce: peisajul este unul deosebit, o înlănțuire parcă nesfârșită de culmi care te așteaptă să le iei la pas. Fiecare anotimp are farmecul lui aici așa că ești binevenit oricând. În lunile iunie-iulie este foarte probabil să găsești bujorul de munte înflorit, o specie de floare protejată prin lege, cu petale mici de culoare roz, care crește aici în abundență. [Bujori de Munte.] În timpul iernii te poți bucura din plin de zăpadă și de activitățile legate de aceasta. Există deja inaugurată o primă pârtie de schi de aproximativ 700m cu instalație de telescaun, însă este în plan și deschiderea celei de-a doua cu o lungime de aproximativ 5000m. De precizat totuși că, la momentul de față, pârtia nu este la cele mai înalte standarde iar instalația de telescaun nu funcționează tot timpul. Oricum, planul pe termen lung include peste 50 de kilometri de pârtii de schi dar și multe alte facilități precum hoteluri cu SPA și piscine în aer liber și chiar și un campus universitar. 😮 Pe lângă peisajele superbe pe care le oferă, "Vârful lui Roman" este și punctul de plecare pentru unele drumeții pe măsură. Un exemplu în acest sens este traseul care urcă la vârful Ursu (2134m) prin Curmătura Piatra Roșie (aflată la aproximativ 6km de Vârful lui Roman, de aici mai rămânând aproximativ o oră de urcat până în vârf). Desigur, există numeroase alte trasee, te poți informa la fața locului asupra lor (întrebând oamenii locului/urmărind pancartele) și, mai apoi, alege ce crezi că ți se potrivește. O altă atracție a zonei este și frumoasa Mănăstire Alina Maria ridicată de un antreprenor român în memoria fiicei sale. [Mănăstirea Alina Maria.] Accesul către "Vârful lui Roman" se face prin satul Romanii de Sus. Ca să ajungi aici, trebuie să părăsești DN67 chiar înainte de intrarea în orașul Horezu (pe sensul dinspre Rm. Vâlcea) și să urmezi DJ669. În drumul tău vei trece (mai mult sau mai puțin evident😊) și prin Romanii de Jos acolo unde îți recomandăm să oprești și să vizitezi mănăstirea Hurezi, monument construit la sfârșitul anilor 1600 și intrat între timp în patrimoniul mondial Unesco. [Biserica Mănăstirii Hurezi.] Odată ajuns la păstrăvăria aflată la ieșirea din Romanii de Sus (o poți folosi ca punct de reper, se află la circa 4 km de mănăstire), trebuie să ții tot înainte drumul principal (care este forestier de altfel) și după aproximativ 13 km ai ajuns la destinație. Atenție însă, această ultimă porțiune de drum forestier poate fi dificil (dar nu imposibil) de parcurs cu o mașină normală, starea drumului, deși în general bună, putând fi afectată de condițiile meteo. Pentru perioada de iarnă recomandăm tracțiune 4x4 și lanțuri antiderapante.

Pentru iubitorii de artă dar nu numai, Muzeul „Casa Simian” este un punct de referință al municipiului Râmnicu Vâlcea. Acest muzeu de artă clasică și contemporană, adăpostit într-o clădire monument cu o arhitectură aparte, în stilul vilelor italiene cu grădină interioară, adună laolaltă opere ale artiștilor locali și naționali, fiind expuse totodată și câteva lucrări ale unor artiști de peste hotare. Colecția muzeului este una diversificată, fiind îmbogățită de-a lungul timpului prin organizarea unor tabere de creație, expoziții de artă sau prin donații, cea mai importantă fiind donația Paul și Sanda Dumitrescu care cuprinde 55 tablouri din perioada interbelică și 4 piese de mobilier. Astfel, vei putea vedea aici atât obiecte de cult bisericesc precum icoane brâncovenești sau cruci de masă cât și opere ale unor reprezentanți de seamă ai picturii românești precum Grigorescu, Tonitza, Pallady sau Luchian! Muzeul se mândreşte şi cu o pictură din Şcoala veneţiană a primei jumătăţi de secol XVIII. Sculptura este și ea bine reprezentată fiind expuse lucrări realizate în piatră, bronz sau lemn, de către artiști români de primă mărime precum Oscar Han sau Gheorghe Apostu. Se remarcă machetele celor 2 domnitori Constantin Brâncoveanu și Vasile Lupu dar și superbele uși sculptate în lemn. Nu lipsesc nici exponatele din ceramică și nici vechi obiecte de mobilier. Tot aici poți vedea și șeminee din marmură cu motive decorative în stil rococo sau ornamentate clasic dar și celebra ușă împărătească adusă de la Mănăstirea Govora.  [Ușă împărătească de biserică.] În timpul verii muzeul organizează în curtea interioară diverse expoziții de sculptură și pictură cu lucrări ale artiştilor plastici locali. Iar dacă ai noroc ghid îți poate fi chiar Kitty, motanul vedetă al muzeului 😊.  [Artă şi natură vie. 😀] Sperăm să nu le dăm idei 🙂 dar la ce poţi vedea în acest muzeu tarifele biletelor sunt modice: 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers.! E un loc unde, mai ales dacă eşti iubitor de artă, merită să faci un popas de neuitat în trecerea ta pe Valea Oltului...❤️

O casă aparte, încărcată de istorie, cum alta nu-i în tot Râmnicul... asta vei avea șansa să vezi dacă alegi să vizitezi Casa Memorială "Anton Pann", un adevărat monument de arhitectură urbană construit la jumătatea secolului al XVIII-lea de o familie de negustori de la sud de Dunăre. Deși veche, această casă cu foișor și pivniță cu gârlici (un mic hol) este una extrem de solidă, dovadă fiind faptul că a fost strămutată pe o distanță de 37 m în anul 1982. Impresionant, nu? [Moment din operaţiunea de translare a casei.] Poți vedea scene surprinse în momentul translării în „expoziția” organizată în pivnița casei - de menționat că operațiunea a purtat semnătura inginerului Eugeniu Iordăchesu, sau „Inginerul Raiului”, cel care a avut la activ numeroase strămutări de biserici, mănăstiri și chiar și de blocuri cu tot cu oameni în ele. Tot aici mai poți vedea și tablouri, caricaturi și grafuri cu biserici și mănăstiri din județul Vâlcea, dar și un bust al lui Anton Pann, cel despre care trebuie să îți spunem că a fost unul dintre cei mai de seamă autori de cântări bisericești ai secolului XIX, dar și tipograf, scriitor, traducător, profesor, compozitor și folclorist (sperăm că nu am uitat ceva 😊). [Bustul lui Anton Pann.] Mai important de știut ar fi însă faptul că Anton Pann, sau „fiul Pepelei cel isteț ca un proverb” așa cum îl supranumește Eminescu în lucrarea sa Epigonii, este cel care a compus muzica imnului nostru național, imn ce a fost intonat pentru prima dată într-un cadru oficial în anul 1848 în Zăvoiul Râmnicului (actualul Parc Zăvoi aflat în apropiere). Etajul Casei Memoriale (compus din sufragerie, dormitor, bucătărie și birou de lucru) cuprinde o interesantă colecție de obiecte din epoca anilor 1800. Poți vedea aici piese de mobilier precum divanul sau biblioteca, obiecte decorative din cositor, alamă sau alpacă, dar și instrumente muzicale precum țitera, cobza, lăuta sau buzla. Noi am apreciat perdelele cusute manual din pânză de casă și fețele de masă cu fir metalic, precum și tabloul-portret din sufragerie înfățișând-o pe proprietara casei (de origine bulgară, la fel ca și Anton Pann). Mai poți remarca și covoarele cu specific oltenesc, transilvănean și basarabean, țesute la război,  acestea din urmă fiind aduse (pare-se) din peregrinările sale de însuși Anton Pann. [Tablou-portret înfățișând-o pe proprietara casei.] La data documentării noastre (decembrie 2020) biletul de intrare costa 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers. 🙏 contributor Unde Mergem®, Alex Mihăilă

Am trecut de muuulte ori pe DN11/E574 înspre sau dinspre Transilvania, fără să știm că la doar aproximativ 3km, pe DN 13E, la dreapta de giratoriul dintre Sântionluca și Moacșa (la stânga de la Moacșa la Sântionluca) există Mestecănișul de la Reci.  Şi abia după ce am început să ne documentăm am aflat că aici se regăsește o zonă foarte interesantă – o arie protejată, sit de importanță comunitară: Mestecănișul de la Reci. Este o arie protejată din județul Covasna care cuprinde o mare varietate florală, faunistică și de fenomene geologice – mesteceni, mlaștini, dune de nisip roșiatic. Acoperă mai bine de 2.000 ha și a luat naștere în lunca Râului Negru, având în același timp caracteristici de stepă dar și de zonă umedă. Cuprinde șapte(!) tipuri de habitate - lacuri, mlaștini, păduri, pajiști, cursuri de apă. La fel ca în multe alte locuri, prezența umană pune în pericol speciile rare de plante și animale, prin defrișări, lucrări hidrologice și agricultură iar faptul că este o arie protejată ajută cât de cât. Multe specii de plante sunt rare sau pe cale de dispariție - otrățelul de baltă (plană carnivoră extrem de rară), dedițelul, angelica de baltă, laleaua pestriță, nufărul alb, pinul bancsian. O banală enumerare, care poate nu-ți spune nimic. Dar după ce vei fi făcut măcar o plimbare pe poteci printre mesteceni vei conștientiza cu siguranță cum ar fi ca acest loc să nu mai existe așa cum este acum. [Mesteceni de la Reci.] Fauna este și ea una bogată și cuprinde la rându-i multe specii protejate, nu doar la nivel național ci și european - prigoria, rața roșie, acvila țipătoare, triton cu creastă (cel mai mare din România), broască de mlaștină.  Împreună cu Bălțile de la Ozun-Sântionlunca, Mestecănișul de la Reci formează o rezervație naturală demnă de cele mai profesioniste obiective foto, rezervaţiei al cărei teritoriu se pare că în trecut era alcătuit din nisipuri mișcătoare.  🙂 Trivia: aici s-au filmat scene din filmul Cold Mountain. Deși activitățile de turism și recreere generează consecințe negative în interiorul sitului (specificate ca atare inclusiv în formularul de identificare Natura 2000), au fost totuși amenajate trasee turistice, de cicloturism și de echitație – cu denumiri boeme cum ar fi „Drumul Zânelor” sau “Circuitul Uriașilor” 🙂 sunt trei trasee de drumeție cu grad de dificultate ușor, lungimi între 1,5 și 7 km și durate de 30 min până la 1,5-2 ore; trei trasee de cicloturism cu lungimi între 5 și 12,5 km; un traseu de turism ecvestru de 12 km. La intrarea în rezervație sunt plasate panouri informative (Bravo pentru asta autorităților! Sperăm să reziste ...) care descriu toate traseele și includ și hărți cu marcaje. Accesul în rezervație cu mașina sau alte mijloace de transport motorizate este interzis. Mașinile pot fi lăsate la drumul principal sau în comună, recomandăm locul plasat de noi pe hartă (în aplicaţia Unde Mergem). [Panou informativ cu traseele din rezervaţie.] Zona este extrem de fotogenică iar cei pasionați pot organiza sesiuni foto în perioade favorabile pentru observarea florei și faunei (de exemplu la începutul lunii aprilie când înfloresc dedițelul și laleaua pestriță). Nu putem decât să apelăm la responsabilitate din partea turiștilor și sperăm că efectele generate asupra naturii vor fi minime și nu vor influența negativ ecosistemele. Dacă respecți și apreciezi natura, Mestecănișul de la Reci este un loc în care trebuie să mergi. Dacă nu ești „sclavul” mașinii, poți parcurge cei 25 km de la Brașov până la Reci cu bicicleta; ar putea fi o tură frumoasă, dacă ești și într-o formă fizică OK 🙂 Iar dacă ești în Sfântu Gheorghe și mai bine! De aici sunt doar 15 km. Din Covasna sunt 20 km. Mirosul pădurii, culorile naturii vor lăsa amintiri frumoase în care să te refugiezi mai târziu. - atracţie prezentată cu sprijinul Hanu Paprika din Ozun 🙏

Am privit-o de multe ori de la distanță, admirativ, făcând planuri de drumeție, ori pe post de prognoză meteo 🙂 O poveste spune că dacă vârful Măgurei Codlei are o "căciulă de nori" se anunță o zi urâtă și invers, dacă deasupra ei cerul e senin, a doua zi va fi vreme frumoasă. Dar într-o bună dimineaţă am pus planul în aplicare. Hop în mașini și direcția Codlea! Am pus ca destinație pe GPS Poiana Mărul Dulce, exact locul de unde începe traseul pe care îl vizam și unde am putut lăsa și mașina. Ne făcuserăm temele, știam cam la ce să ne așteptăm, așa că am pornit voioși spre înălțimi. Mai sunt și alte variante de pornit (centru, biserica fortificată) dar am ales să nu mergem pe asfalt și să nu lungim inutil drumul (cu atât mai recomandat dacă în acțiune sunt implicați și copii). [Vedere asupra Codlei din Poiana Mărul Dulce.] La punctul de plecare am găsit marcajul care ne interesa – triunghiul roșu; dar tot acolo este și marcajul triunghi albastru, ce indică traseul spre Cetatea Neagră. Cele două trasee au o bună porțiune comună și practic pe oricare dintre ele poți ajunge pe vârf dar traseul triunghi albastru-punct roșu este dificil pe bucata dintre cetate și vârf. Deci sugerăm triunghiul roșu dacă nu ești în formă fizică bună sau în căutare de aventură. Realitatea ne-a arătat că nici triunghiul roșu nu e chiar pentru oricine. [Indicatoare spre cele două trasee.] Pădurea, generoasă, ne-a primit cu cele mai multe şi delicioase mure din câte am găsit și mâncat până acum. Bineînțeles că am fost ca niște copii la raftul cu dulciuri! Dar ne-am comportat responsabil și i-am mai lăsat și lui Moș-Martin, căruia i-am mulțumit în gând că nu a avut chef de mure odată cu noi ... [Yummmy...] Am fost inspirați cu alegerea traseului, dorința noastră fiind să mergem într-un loc mai puțin aglomerat. Ne-am întâlnit cu puține persoane, ceea ce a fost numai bine, că au fost mai multe mure pentru noi! 😉 Măgura Codlei nu e un masiv foarte frecventat, la fel ca altele din județul Brașov, deci dacă îți dorești puțină lume, e un loc bun de drumeție. Traseul a început cu voioșie și chicoteli, glume despre urși și povești despre întâlniri ... de gradul trei, din fericire auzite de la alții și nu trăite de noi. Dar pe măsură ce înaintam în pădurea din ce în ce mai deasă, cu bucăți de urcuș mai abrupt și mai solicitant ... liniște ... nimeni altcineva pe potecă ... parcă orice foșnet de prin tufișuri ne făcea să tresărim ... [Măgura Codlei, de aproape.] Traseul este foarte bine marcat, merge și prin pădure umbrit, și pe la soare, e și abrupt, e și lin, și prin tufișuri și prin poieni ... îți oferă tot ce vrei! Doar apă nu găsești, nu e niciun izvor, așa că ia-ți suficientă în rucsac. Sunt zone de urcuș destul de serios, așa că vei obosi și hidratarea este importantă! Vârful Măgura Codlei nu e chiar un vârf ... Este cel mai înalt punct al masivului, da, dar se ivește dintr-odată, în mijlocul unei mici poienițe, un ... pisculeț pietros, în mijlocul căruia cineva a amplasat un indicator, care ne arată și înălțimea – 1292 m. Nu e vârful acela clasic, măreț și golaș de pe care ai o priveliște superbă asupra împrejurimilor. Chiar dimpotrivă; vegetația este atât de bogată vara și copacii atât de înalți, încât priveliștea nu prea există; abia se văd Făgărașii, în zare; poate doar pe toamnă-iarnă, când mai dispar din frunze ... Asta nu știrbește însă cu nimic frumusețea acestui traseu. [Vârful Măgura Codlei.] La întoarcere ne-am gândit noi totuși să mai variem lucrurile și să nu ne întoarcem pe același drum ... deși ne informaserăm înainte și știam că alternativa e ceva mai dificilă. Și totuși ... punct roșu! Spre Cetatea Neagră. Și nu, nu-l recomandăm decât pentru persoane bine pregătite fizic și psihic și sigur nu pentru copii, mai ales dacă nu sunt familiarizați cu muntele! Nu e deloc confortabil. Traseu de coastă, stâncos, cu târât pe vine și cățărat. Pe de altă parte însă, palpitant. Depinde ce cauți ... Pe zona asta sunt și ceva puncte de belvedere deci dacă vrei neapărat poze cu priveliști frumoase, pe-aici poți face câteva. [Vedere spre Dealurile Holbavului.] Sub numele „Cetatea Neagră” am regăsit ruinele ... ruinelor unei ... cetăți, conform panoului amplasat la locul cu pricina. Utile, putem spune, căci altfel nu am fi bănuit ce ar fi fost acolo cândva, în vremi uitate ... [Ruinele unor ruine...] De la „cetate” drumul redevine ușor iar marcajul devine triunghi albastru. Printre copacii legănați ușor de vânt, în după-amiaza caldă și lungă de august, admirând în zări, din poieni, culmile fabulos împădurite ale Pietrei Mari și Postăvarului. Am ținut traseul triunghi albastru, care la un moment dat se reîntâlnește cu triunghiul roșu, pe care urcaserăm. De aici știam sigur că nu ne mai așteaptă nicio surpriză ... abruptă. [Vedere spre Piatra Mare şi Postăvaru.]  Deci ... îl recomandăm – traseul vârful Măgura Codlei. Dar ... cu echipament adecvat (cel puțin încălțăminte) căci zonele de urcuș mai abrupt pot pune probleme (chiar și pe triunghi roșu, nu mai vorbim de punct roșu ...), cu apă suficientă și gustări/sandvișuri în rucsac. Este considerat facil, deși, așa cum arată și indicatoarele din pădure, există „pante accentuate” și pericol de căderi de pietre și nu are nicio sursă de apă. Durează două ore pe triunghi roșu (minim, depinde de componența grupului și nivelul de pregătire fizică) spre trei … plus cam o oră pauză de odihnă și sandviș pe vârf. Înapoi ... depinde pe unde o iei ... Pe triunghi roșu e mai ușor și mai rapid; pe varianta cu Cetatea Neagră, altă poveste ... Traseul este abordabil și vara și iarna, dar nu-l subestima. În 2021 au fost reamenajate şi omologate nu mai puţin de 6 trasee pe Măgura Codlei, care te poartă cam peste tot: şi la poale, şi pe creastă, şi la cetate, şi la Maial, şi la vestitul ştrand şi lacurile Codlei. Pe unele le poţi parcurge şi în circuit (urci pe unul, cobori pe altul), astfel încât dacă ai timp şi putere să te "drumeţeşti" o zi întreagă pe munte! Pe măsură ce le vom documenta, le vei găsi în secţiunea "Trasee de drumeţie" în destinaţia Codlea... sau aici. Și la final un pic de geografie ca la școală: Vârful Măgura Codlei, altitudine 1.292 m, Munții Perșanilor, gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, grupa sudică a Carpaților Orientali. Go for it! 🙂