Elemózsia Bistro

“Am ajuns la Terasa Cetate Mamaia cu circumspecția turistului român aflat pe litoralul care, din păcate, nu se bucură de o prea bună reputație. Însă la Cetate am avut parte de experiențe plăcute, la ambele vizite făcute. Deci, dragi călători, dacă alegeți cu atenție, găsiți și locuri ok. ┄ Deși Terasa este amenajată în stil românesc rustic, cu mese și banchete din lemn, acoperiș și tavan cu bârne și obiecte de decor vintage, meniul  este unul internațional, care îmbină feluri tradiționale românești cu ingrediente și meniuri mediteraneene, accentul punându-se pe pește (în cea mai mare parte de proveniență românească și numai când nu se poate, din import – Grecia).”  [Terasa Cetate la ceas de seară.] De o primă surpriză am avut parte imediat ce ne-am așezat la masă, când ospătarul a adus un scaun în plus „pentru geanta doamnei” 😯 De așa tratament nu am avut parte nici prin restaurante de fițe. Am dat o primă „bilă albă”. Cartea-meniu nu arăta foarte „fancy”, cu foi A4 introduse în folii de plastic prinse între coperțile personalizate, dar conținutul și pozele ni s-a părut că arată bine.  Am găsit interesante paginile cu meniuri cu preț unic – 42 lei (Mici cu cartofi prăjiți, Hamsii, Piept de pui la grill cu cartofi prăjiți și salată de varză etc.) sau 55 lei (Tochitură de pui, Ceafă de porc cu cartofi prăjiți și salată de varză, Varză călită cu cârnați sau șunculiță etc.). Am cerut detalii ospătarului despre feluri din meniu pe care nu le cunoșteam și am primit răspunsuri detaliate, satisfăcătoare, încât să putem alege ceva pe plac. Încă o „bilă albă”. Deja începuserăm să demontăm rezervele. Așa am aflat că toate tipurile de pește (cu excepția hamsiilor și a sardinelor) se pot găti și simplu, pe plită, și li se poate adăuga și sosul de saramură, pentru ceva gust suplimentar – deci dacă regăsești în meniu, de exemplu, chefal la plită, poți întreba și de varianta de servire în forma saramură. [Fără hamsii, la mare, nu se poate 😊] Am optat pentru o porție de Hamsii (nu se poate să ajungi pe malul Mării Negre și să nu mănânci hamsii! 😊) - măricele, curățate, gustoase, cu lămâie și mujdei suficiente și mămăligă (42 lei), au mers de minune cu o bere rece, la halbă (14 lei) – și o Saramură de levrek (79 lei), cu sos aromat și ușor picant, cu legume coapte (roșii, ardei gras și un ardei iute, și el tot copt, pentru cine preferă „picanteriile” serioase). Am cerut pentru ea vinul casei roze; nu a fost excelent, dar și-a făcut bine treaba lângă saramură. Ospătarul care ni l-a adus (altul decât cel care ne-a primit și luat comanda) a fost un pic mai stângaci, începător, dar simpatic și am apreciat dorința de a face lucrurile cât mai bine – ne-a întrebat dacă dorim să toarne vinul din carafă, dacă vrem șpriț sau apa separat. 👌 [Saramură de lavrac, cu ardei iute copt 😋] Ni s-au recomandat și am și încercat: Pastrama de oaie (75 lei), care nefiind chiar un produs marin 🙂 a fost un deliciu – bine curățată, fragedă, gustoasă, mai bună decât prin locuri cu tradiție în prepararea acestui produs, însoțită de mămăligă și câteva felii de castraveți murați. [O pastramă pur și simplu DELICIOASĂ 🤩] Midiile în sos roșu (70 lei) – mari și plinuțe (am aflat apoi că de obicei sunt furnizate de un pescar local), cu un sos ușor picant de roșii și multe legume, la care am adăugat o focaccia foarte gustoasă, cu care a mers foarte bine sosul rămas în farfurie după ce s-au terminat midiile 😊. Ambele s-au potrivit bine cu vinul casei roze și au lăsat loc și pentru un Tiramisu (împărțit 😊) homemade, la 27 lei. Foarte bun și el. [Detaliu midii în sos roșu 😋] Atmosfera pe Terasă este plăcută – multe plante, acvarii mari cu pești colorați (foarte bine întreținute), felinare – cafeaua bună, curățenia ok, servirea în regulă. Or mai fi pe ici-pe-colo mici scăpări dar nimic iremediabil; deschidere și bunăvoință există. Pentru o activitate sezonieră, aspect care ridică inerent o serie de probleme, ne-a făcut plăcere să cunoaștem la Terasa Cetate un ospătar care lucrează aici de 12 ani; și un proprietar care nu lipsește de la restaurant aproape niciodată, sacrificând pe alocuri chiar și viața de familie. [Tiramisu à la Terasa Cetate.] Un loc pentru toată lumea. Feluri preferate de copii – cartofi prăjiți, șnițel, pizza; plus acvariile, care sunt atracția lor principală. Platouri calde mix grill (140 lei/ 250 lei/ 350 lei), foarte potrivite pentru grupuri (de două-trei dar și de cinci-șase persoane). Și bineințeles, ciorbe, de pui, de văcuță, de fasole cu afumătură, de burtă... iar în weekenduri, borș de pește 😋 [Platoul „greu”, pentru pofte pe măsură 🙂] Porții generoase; peștii au între 400-600g. Servirea suficient de rapidă, în condiții de ocupare medie.   Dacă vii cu mașina, mai ales în luna august – vârf de sezon, poți avea dificultăți în a găsi loc de parcare; va trebui să te descurci cu cele câteva spații publice din zona terasei. Terasa Cetate Mamaia funcționează neîntrerupt din 2006, în sezon dar și în afara lui, atât cât permite vremea – din mai până în septembrie, poate chiar octombrie.

„La Iaz” este un concept de restaurant care noi ne bucurăm că a început să fie din ce în ce mai popular în România – restaurante amplasate în afara zonelor urbane, uneori în mijlocul naturii, cu meniuri deosebite și servicii de calitate, pentru care merită să te deplasezi. Iar „La Iaz”, parte din complexul turistic Zaga Zaga, este un argument bun pentru o “excursie” în zonă. Deși destul de departe de oraș (doar 12 km de Tecuci dar cam 25 km de Focșani și 90 de km de Galați), poți face o ieșire de o zi, care să includă piscină, stat la soare, natură și o masă bună. [„La Iaz”, la ceas de seară.] Așezat pe malul lacului, alături de piscină, într-o atmosferă plăcută, de vacanță, iluminat plăcut seara, cu pereți vitrați, culori deschise și un mic iaz artificial în mijloc, restaurantul are un meniu cu specific pescăresc, dar și suficiente propuneri „clasice”, de meniu românesc și internațional. Abordarea noastră obișnuită (de clienți, dar și de „documentariști”) la restaurante este să încercăm, măcar la prima vizită, specialitatea casei, sau, în lipsa ei, felurile specifice restaurantului ori locului.   Cam la fel am făcut și „La Iaz” - am mâncat aproape exclusiv pește; mai ales că oamenii au propria fermă de sturion și păstrăv – deci materie primă de calitate controlată, proaspătă și sustenabilă. Și fac de toate – de la aperitive la ciorbă, feluri principale și chiar... „suveniruri” care pot fi cumpărate din magazinul de vis-a-vis de recepție. [Spații vitrate ample, care se pot deschide complet în sezonul cald.] Cea mai bună variantă de a gusta aperitivele pe bază de pește ni s-au părut platourile „cu de toate” (de fapt cu “din multe”, după gust și curiozitate). Sunt recomandate pentru două persoane, dar la masa noastră de trei Platoul Dichisul Boierului aproape că ne-a făcut să renunțăm la a mai comanda feluri principale... (dar am renunțat să renunțăm... 😉). Cu multe specialități și delicatese cum nu mai gustaserăm înainte, dar și preparate clasice, toate bine pregătite și „dichisite” - batog de sturion afumat și jumări (!) de sturion (niște „treburi” foarte interesante), pastramă și zacuscă de păstrăv (ambele ceva deosebit), icre de crap și păstrăv, ceapă, măsline și salată verde... ești chiar ca un boier, așa... (inclusiv când plătești – 220 lei platoul și 16 lei două porții de pâine; totuși, cum spuneam, cantitatea de mâncare este apreciabilă iar calitatea excelentă). [Un platou... dichisit și o pâine de-a dreptul delicioasă 😋] O combinație foarte inspirată și interesantă ni s-a părut Păstrăvul somonat în stil mediteranean (200g, 74 lei) – file de păstrăv întreg, măsline, roșii și Feta; plus o tușă inedită – lămâia coaptă împreună cu restul ingredientelor, care capătă un gust mai intens și completează foarte bine farfuria. Un mix foarte plăcut de arome și texturi. Pentru cine vrea să știe: păstrăvul somonat nu e rezultatul unor modificări genetice, ci este păstrăvul obișnuit, care după ce ajunge la cam 300 g, primește o alimentație specială (pe bază de făină de raci și creveți), de unde și culoarea roz-somon, dar și gustul și textura deosebite. Dacă vrei să rămâi mai pe „clasic”, poți încerca Păstrăvul întreg, la plită (62 lei), cu mămăligă și mujdei. Bun, făcut corect dar... clasic. [Păstrăv în stil mediteranean.] O experiență gustativă mult mai specială este Cotletul de sturion (97 lei). Deși gătit și servit în aceeași manieră și combinație (respectiv mămăligă și mujdei), carnea fină și fermă a sturionului are o savoare aparte (poate fi încercat și de cei cărora nu le place neapărat peștele, căci mirosul și gustul specifice nu sunt la fel de intense). Dacă la toate cele povestite mai sus mai pui și o sticlă de vin bun, nota de plată se va duce un pic peste 500 de lei. Evident, nu este genul de masă de zi cu zi, deci... un răsfăț mic din când în când merită... [Sturionul este „vedeta” meniului 😋] Mâncare cel mai bine făcută din sturion, Storceagul este și el prezent în meniul de „La Iaz” (59 lei, 350 ml, servit cu mujdei). Mâncare pestriță – și ucraineană și românească, și pescărească și continentală – ciorba asta albă nu e chiar ceva obișnuit și pe gustul oricui. La fel ca o mulțime de alte rețete „cosmopolite”, câte bucătării, atâtea variante, așa că... dacă ai mâncat așa ceva în Deltă, e posibil să nu o găsești „corespunzătoare” pe cea de aici, mai ușoară și mai subțire (cea pe care am găsit-o noi la Sulina semăna cu o ciorbă de burtă, nu neapărat mai bună). [Storceag CU sturion.] Pentru o farfurie sănătoasă, spre „de dietă”, poți alege Fileul de păstrăv la plită (150g, 82 lei) - în mod normal porția conține și cartofi la plită și mujdei dar noi am renunțat la ei și am comandat o porție de legume, tot la plită (250g, 18 lei), asezonate cu un pic de ulei de măsline și oțet balsamic, ambele de bună calitate, prezente în olivierele de pe mese, ne-au făcut un prânz excelent. 😋 [Păstrăv cu legume, la plită.] În varianta prăjită, Cotletul de sturion cu mămăliguță și mujdei de usturoi costa la data ultimei noastre documentări 99 lei, 200g de cotlet iar  Saramura, din sturion făcut pe jar de cărbuni, cu legume coapte - 99 lei, inclusiv mămăliguță și mujdei. În prima noastră vizită aici am încercat (și a fost foarte bun) și Sturionul meuniere pe pat de cartofi, cu măsline și roșii coapte – gusturi simple, fără multe artificii culinare, într-o prezentare frumoasă. Între timp a fost scos din ofertă dar îl lăsăm totuși aici, că arăta bine, ca să ne mai aducem aminte de el. 😋 [Sturion meuniere 😋] Dacă vrei totuși să ieși un pic din declinarea pastrăv-sturion-plită-saramură, poți alege și alte feluri; sunt câteva pentru care ai putea opta, pe bază de pui, porc sau vită. Noi nu ne-am abătut prea mult și am mai încercat Salata Caesar cu păstrăv (59 lei, 450g), o reinterpretare foarte originală a clasicului mexicano-italian, cu păstrăv somonat afumat în loc de pui, care s-a potrivit surprinzător de bine cu baconul crocant, roșiile proaspete și parmezanul. Tot în zona „acvatică” ne-am menținut și cu Spaghetti cu fructe de mare (85 lei, 450g) – delicioase, fresh, cu roșii proaspete și fructe de mare întregi – midii în cochilie, creveți cu carapace – mari, de calitate. [Salată Caesar, reinterpretată excelent. 👌] În cea mai recentă vizită de redocumentare am încercat și Puiul la jar de cărbuni cu mămăliguță și mujdei de usturoi (400g, 83 lei), pe care l-am însoțit cu o porție de cartofi prăjiți (180g, 19 lei). Fraged, gustos, ne-a plăcut atât de mult încât a fost comandat și în ziua următoare! 👌 [Pui coquelet la jar.] Tot cu „repetiție” au fost și Hamsiile prăjite cu mămăliguță și mujdei (150g, 54 lei), care de fapt erau șprot (vărul la fel de delicios al hamsiei). Deși când am văzut gramajul afișat am crezut că va fi doar o gustare, până la urmă în combinație cu mămăliga (din belșug), mujdeiul casei și... berea rece (18 lei draft 400ml) 😋 au fost pe săturatelea. Și unele din cele mai bune pe care le-am mâncat prin România! 👌 [Hamsii (șprot) ca La Iaz. 😋] În schimb, Midiile în sos de vin au fost un pic dezamăgitoare, raportat la prețul plătit (78 lei, 450g) și la celelalte feluri mâncate aici. Poate că dacă sosul din vin ar fi fost un pic mai scăzut iar pâinea ar fi fost un pic prăjită, impresia de după ar fi fost mai bună. Așa... n-au fost rele dar nici wow. Le ținem sub observație și le mai încercăm și data viitoare! 😉 [Midii în sos de vin.] Cu gândul la cei care-s fani pizza, am testat și o Margherita - 300g, 51 lei. Când am comandat am fost întrebați dacă vrem și sos, dulce sau picant, și am zis da. Și l-am primit, inclusiv pe notă (10 lei) ☺️ Gustoase, ambele dar parcă un pic supraevaluate, la cei 61 lei ceruți. Și pentru că tare ne-a mai făcut cu ochiul, am „sacrificat” pe altarul documentării #undemergem și o porție de Papanași cu smântână și dulceață de casă (ambele, din belșug) 😋 Împărțită la două farfurii a fost mult mai „accesibilă”, atât ca preț (41 lei / 170g) cât și, mai ales, ca număr de calorii. [Jumătate de porție de deliciu.] Pentru toate există și o listă cuprinzătoare de vinuri; ni s-a părut că tot ce am mâncat „La Iaz” a mers cel mai bine cu vin. Însă, și dacă preferi altceva, barul are o ofertă vastă. Restaurantul „La Iaz” funcționează zilnic când satul de vacanță Zaga Zaga este deschis, de la 13:00 la 22:00 (vinerea de la 19:00). Programul poate suferi modificări în cazul unor perioade specifice sau evenimente speciale. Pe site-ul propriu, la secțiunea Programe: https://zagazaga.ro/programe/ găsești mereu informațiile actualizate.  E bine de știut că se organizează frecvent diverse tipuri de evenimente, așa că cel mai bine ar fi să suni înainte de a te porni spre „La Iaz”, ca să nu bați drumul degeaba; dacă vrei să rezervi o masă, o poți face doar prin prin e-mail, la adresa din această pagină... Poftă bună! 🤩

Restaurantul Ciuperca Mică a fost pentru noi o surpriză mare și plăcută în Sovata; așa cum, de altfel, întreaga stațiune pare că și-a făcut acest obicei, de a ne dezvălui ceva nou și frumos de fiecare dată când o vizităm. Așezată în (probabil) cel mai popular și mai râvnit loc din Sovata, fix pe malul Lacului Ursu, Ciuperca Mică e o dovadă că esențele tari stau în flacoane mici 😉 deși nu e mai nimic mic la ea, în afară de nume. E “ciupercă” pentru că are o formă atipică, octogonală, cu un acoperiș larg, exact ca pălăria unei ciuperci; și e „mică” pentru că a mai existat în zonă o clădire în același stil, doar că mai mare. „Ciuperca” face cumva parte din patrimoniul stațiunii, căci clădirea datează din 1942; a fost la început hexagonală și era un atelier de fotograf; iar pe terasa deschisă de la etaj, o orchestră cânta pentru Regina Maria, care avea cabină în apropiere, pe malul lacului. [O privelişte de care s-a bucurat şi Regina Maria 😍] Din dorința de a face locul mai pretabil activității din prezent, proprietarii actuali au reușit să mai lărgească puțin unghiurile și spațiile, transformând clădirea din hexagon în octogon dar păstrând (din fericire) unul din elementele care o fac unică – forma, care i-a atras și numele, la fel de emblematic.  Înarmați doar cu o mare dorință de a face un loc unde oamenii să se simtă ca acasă, Gabriela și Tibi și-au luat în urmă cu 15 ani inima-n dinți și au deschis Ciuperca Mică. Vasta experiență în marketing și multele călătorii în România și în străinătate i-au încurajat. Au început cu esențialul – angajații; au construit o echipă care mai are și astăzi din membri; au construit o familie. Au căutat bucătari profesioniști și au adus chiar și profesori de profil din Ungaria, pentru a construi un meniu, proceduri, pentru a pregăti echipa. [O ergonomie a spaţiului uimitoare...] Au început cu mese puține; dar atenți la timpii de așteptare, la felurile populare, cerând constant feedback de la clienți, lucrurile au mers bine și au crescut. Ajungând azi la două etaje și patru terase, cu aproximativ 100 de locuri în total. Cu chefi creativi și inovatori, un meniu internațional, variat și accesibil (inclusiv cu o secţiune pentru copii), care se înnoiește constant, cu feluri de sezon (toamna cu dovleac sau cu sfeclă, primăvara cu miel sau cu leurdă) și propuneri temporare extra-meniu. Cu plating atent și lucrat. Cu băuturi dichisite. [...şi un motto încântător.] Departe de a fi pretențioase, mâncărurile nu sunt totuși deloc alea obișnuite, pe care le găsești peste tot. Ce-am încercat noi a plăcut gustului, a fost consistent, am mâncat cu plăcere. Supa à la Ciuperca Mică (300ml, 50g, 19 lei), cu carne de pui, ciuperci (evident 😉) și tarhon, de inspirație tradițională ardelenească, a fost gustoasă, corectă; servită cu pâine prăjită, cu care s-a potrivit foarte bine, într-un bol original din ceramică pictată; gustul consumatorului ar fi cerut însă o temperatură ușor mai ridicată. [Gustoasă şi consistentă.] Pieptul de rață cu legume și colac secuiesc ne-a cucerit papilele cu gustul delicat dar complex; asocierea de dulce cu acrișor și ușor picant e o întâlnire fericită, mai ales dacă ești genul căruia îi place să experimenteze feluri mai... neconvenționale. [O asociere delicios de inspirată 😋] Ne-am delectat și cu „vedeta meniului” – Supa cremă de usturoi (28 lei, 300ml); adusă de pe pârtiile din Austria, e o cremă densă, și la consistență și la gust, care merge de minune în lunile reci (dar sigur e de încercat și în rest); o notă aparte o dă servirea ei în pâine, care o transformă într-o atracție și vizuală, nu doar gustativă; ne-a plăcut tușa verde din pesto de leurdă. [Supa cremă de usturoi à la Ciuperca.] Șalăul mediteranean (200/200g, 52 lei) a primit calificativul „foooarte bun”; cu ingrediente cu note fresh – roșii, măsline, capere și ierburi aromatice - ne-a trimis cu gândul undeva prin Provence; și a mers bine cu orez Basmati (200g, 9,50 lei). [Păcat că nu putem transmite aroma 😋] Limonadele cu mentă și ghimbir și cea cu castravete și lavandă (asta chiar uau!) ni s-au părut excelente; și foarte frumos prezentate; iar paiele, care erau chiar paie, de grău... un detaliu care ne-a cucerit de-a binelea! ❤️ Bună și cafeaua, iar zahărul cubic ne-a făcut să renunțăm la a bea cafeaua neagră (nostalgii...😀). [Espresso foarte bun, la fel ca toate produsele de bar încercate aici 👌] Primul lucru pe care îl observi când intri la Ciuperca Mică este atmosfera liniștită. Muzica e în surdină iar oamenii în general calmi și relaxați. Un loc familiar, fără fițe, al cărui motto (personal și de business), afișat chiar de la intrare, este „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Nouă ne-a lăsat impresia că se potrivește. Pentru că implicarea echipei este vizibilă în toate aspectele activității; pentru că nu prea e cu „merge și-așa”; pentru că se colaborează cu producători locali (acolo și când e posibil); pentru că are o ofertă aparte, care creează concurență prin produse, nu prin prețuri; pentru că nu-i nicio problemă dacă ai cu tine și cățelul; pentru că la toaletă la femei am găsit inclusiv dischete și loțiune pentru demachiat, cremă de mâini și produse de igienă intimă (care deși dispăreau frecvent, s-a insistat); pentru că chiar nu se fumează în interior (adică nu, nici electronică, nici vape). [Nu am văzut în multe locuri aşa ceva.] Da, poate nu place că distanța între mese e mică, dar în așa un spațiu, dezvoltat pe verticală, nu se putea mai mult. Ne-a uimit de-a dreptul cum au reușit să organizeze activitatea de gătit și de servire în așa restricții constructive; dar a meritat, pentru a se păstra un simbol al istoriei locului. Asta a adus un dezavantaj pentru persoanele cu dizabilități, pentru care se poate asigura acces doar pe terasă (nu și la toaletă).  Da, restaurantul nu are parcare proprie, dar, serios, un pic de mers pe jos chiar nu strică, nici înainte, nici după masă; iar parcări publice sunt multe și aproape. Da, prețurile sunt peste medie și poate unele porții pot părea unora cam mici dar... avem de-a face totuși aici cu niște principii din gastronomie care nu se găsesc la tot pasul, care cer efort și dau calitate vs. cantitate. Da, nu e totul perfect dar important e că se lucrează la perfecționare. [View superb şi din interior, nu doar de pe terasă!] Gabriela ne-a spus că probabil priveliștea este 50% din succesul restaurantului. Nu putem confirma procentul dar confirmăm superbitatea localizării și a view-ului 🤩 Indiferent de anotimp. Apropo de anotimp, de obicei vara Ciuperca funcționează doar pe terase iar iarna doar în interior. În principal din motive de cerere. În zilele frumoase de iarnă uneori se mai încălzește și terasa superioară, căci lacul atrage iremediabil admiratori. Ne-a plăcut spațiul de la etaj amenajat ca un lounge – te poți retrage la o cafea după masă sau pur și simplu poți merge acolo pentru a bea ceva bun. [Zona lounge, mică dar drăguţă 🍸] Dacă nu mai găsești loc (ceea ce e destul de probabil în sezonul cald), poți și comanda mâncare dar numai în regim de ridicare (take-away). Vara nici măcar nu se iau rezervări, așa de mare e cererea.  Restaurantul e deschis zilnic, între orele 10-22 (în sezon și în weekend se mai întâmplă și derogări) iar până la ora 12 servește doar mic-dejun.

La poalele Cetății Sighișoara, pe Strada Morii, găsești Restaurantul Michelangelo. E tot zona istorică a orașului, așa că s-ar putea să „te fure peisajul” cu case vechi și străzi înguste, dar fă ochii mari și nu-l rata, căci ai ocazia unei experiențe culinare de calitate. E un restaurant mic, o afacere de familie în care lucrează tata, mama și uneori chiar și băiatul, un adolescent care trăiește și „tămbălăul vârstei” dar învață și responsabilitățile vieții de adult. Alexandru și Mihaela, împreună cu băiatul lor, s-au întors de 4 ani în România, din Italia, cu un vis. [Un restaurant mic dar cu inima mare.] Alexandru abia terminase liceul când a plecat în Italia. A început de jos, de la spălat vase și aprovizionat bucătăria. A fost angajatul propriei mame, a învățat limba, a învățat că „salata trebuie să râdă” în farfurie (adică să fie frumoasă) și a prins drag de bucătărie. După doi ani de ospitalitate știa deja numele restaurantului pe care dorea să îl deschidă, cum va arăta, cum va fi amenajat. După 25 de ani de specializare la locul de muncă, urcând pas cu pas fiecare treaptă a evoluției profesionale până la nivelul de bucătar-chef, cu soție și copil, a venit să aducă la Sighișoara o părticică din Italia pe care au îndrăgit-o mult. Fără certitudini, fără încurajări prea multe. [Alexandru şi una din "armele" lui secrete. În bucătărie...] Astăzi Alexandru gătește, Mihaela este hostess și ospătar iar băiatul lor ajută cu orice e nevoie. Ei merg după marfă, ei aleg ingredientele, ei negociază contractele cu furnizorii, ei socializează cu oaspeții, ei au grijă ca totul să se întâmple așa cum au învățat că trebuie să fie în domeniul ăsta de activitate.  Iar la Michelangelo Italia e la ea acasă – muzica, decorul, tablourile cu peisaje ori personaje faimoase, cărțile de bucate de pe rafturi, toate sunt cu Italia, din Italia, despre Italia. Și, evident, meniul; și aproape în totalitate și ingredientele principale folosite - salamuri, guanciale, carne de vită, prosciutto, brânzeturi, fructe de mare. [...şi pe masa ta! 😋] Vedeta indiscutabilă a meniului este Bistecca alla Fiorentina. Ai auzit de ea? Dacă nu-ți spune nimic numele, trebuie să o cunoști! E o frumusețe apetisantă cu origini în Florența, de familie bună, cu forme și proporții echilibrate și care are nevoie doar de simplitate ca să te cucerească. Nu vrem să părem ireverențioși, dar o spunem: e o bucată buuună de carne! 😊 Dintr-o anumită zonă, de la o anume rasă, de anumite dimensiuni, de o anumită vârstă, crescută într-un anume fel. Maturată minim 21 de zile în Italia, ia drumul Sighișoarei și ajunge la Michelangelo, unde i se continuă maturarea, în condiții specifice, până când poposește în fața mesenilor. Rumenă la față dar încă rozalie în interior, presărată doar cu puțină sare și un fir de ulei bun de măsline, nu-i mai trebuie nimic decât o pâine bună alături și un pahar de vin. [În aşteptarea gurmandului fericit. 😊] La Michelangelo vezi în vitrină bucățile care sunt gata de a fi gătite iar porția care va ajunge pe masă, înainte de a pleca spre grătarul încins, ți se prezintă, ca să vezi dacă sunteți compatibili. Nu prea poate fi mai mică de circa 800 g, pentru că doar așa poate să fie delicioasă; deci nu te da la prea multe „antipasti” sau mergi cu doi-trei prieteni – cu cât e mai mare bucata de carne, cu atât e mai bună. Noi am primit din partea casei (da, se întâmplă și din astea aici) o mică gustare delicioasă cu pâine, ulei de măsline și ierburi aromate, care ne-a trezit foarte bine papilele și pofta și după care bistecca a mers foarte bine și suficient. Am pus lângă ea și o salată cu rucola, roșii cherry și „petale” de parmezan care a fost foarte bună dar bistecca e atât de suculentă și plină de savoare încât zău că nu are nevoie de nimic lângă ea. Totul (bistecca de 950g + salata) a costat un pic peste 200 lei şi a fost mai mult decât suficient pentru doi. [Delicios, memorabil, la un preţ meritat.] Am mai încercat la Michelangelo și altele, deși bistecca ne ademenea, irezistibil din paginile meniului și din amintiri. Iar dacă nu-i cedezi în mod repetat e în regulă, căci Alexandru știe să mai facă multe lucruri bune. Pentru că italienii de obicei încep masa cu antipasti, am făcut ca ei și am deschis cu „Mozzarella in carroza con yogurt magro e la cipolla rossa caramellata”; care nu e mozzarella în căruță 😀 ci un fel de sandviș pane, care poate suna banal dar în mâna unui bucătar priceput poate deveni o gustare rafinată. Iar la Michelangelo, pe lângă mozzarella de bună calitate, Alexandru (ne tot vine să scriem Alessandro) pune un iaurt cremos și acrișor, pe care îl însuflețește dulce cu ceapă roșie caramelizată – în total o combinație de gusturi și texturi fix din acelea care stârnesc în creier numai plăcere. [Un antipasto care poate fi pe săturatele pentru cineva cu stomacul mai mic.] Bineînțeles că dintr-un restaurant italian nu pot lipsi pastele (făcute în casă!). Iar la Michelangelo cele câteva feluri cu paste din meniu sunt acelea capabile să arate ce înseamnă bucătăria italiană autentică. Ne-am „aventurat” la o porție de Tagliatelle al sugo di cinghiale (tagliatelle cu carne de mistreț) – o rețetă toscană, cu gust dens, de toamnă-iarnă; cu un vin roșu alături, e potrivită pentru carnivori. [Tagliatelle cu carne de mistreț 😋] Dar am încercat și ceva mai ușor - Doradă coaptă, cu capere, cartofi și roșii cherry (Orata al cartoccio capperi patate e pomodorini); prepararea în această variantă durează ceva mai mult (se poate face și la grătar) însă tehnica de coacere „al cartoccio” (en papillote) maximizează toate aromele, așa că merită cele vreo 30 minute de aşteptare. Ne-a surprins modul de prezentare, cu peștele desfăcut pe spate și ne-am bucurat să regăsim gusturile provenite din ingrediente de calitate. Evident că nu poate lipsi cafeaua, adusă și ea tot din Italia. Iar deserturile sunt mereu proaspete și poți alege ce-ți dorești direct din vitrina de prezentare. [O metodă de preparare care păstrează toate aromele din ingrediente. 👌] Deci la Michelangelo e fără pizza, ciorbă, șnițele sau mici; fără compromisuri. Nici pastele nu sunt doar acelea pe care le poți găsi peste tot. Dacă ai sensibilități alimentare ori preferințe speciale, există flexibilitate atât timp cât rămâi în specificul restaurantului. Respectul pentru client e important dar trebuie să fie și reciproc.  Unele preparate sunt ceva mai scumpe dar sunt în meniu variante mai pentru toate buzunarele; dacă vrei să mănânci ceva special, e normal să și plătești. Vorbim până la urmă de un restaurant, nu de o fabrică de mâncare. Calitatea este mai importantă decât cantitatea iar propoziția asta e valabilă în toate sensurile – și când vine vorba de mâncare și când vine vorba de clienți.  Satisfacția clientului este verificată constant. Ești întâmpinat la intrare iar Mihaela e mereu printre clienți. Iar Alexandru este atent inclusiv la cum se întorc farfuriile din sală. [O altă specialitate a casei: spaghete cu fructe de mare.] Porțiile sunt în general îndestulătoare.  Atenție, unele prețuri sunt pe 100 g, altele pe porție! Meniul nu are preparate pentru copii și nici facilități pentru cei mici.  Atmosfera dorită este una liniștită și plăcută. Vara au și terasă, de aproximativ 20 de locuri iar la interior sunt disponibile aproximativ 40. Restaurantul e deschis de marți până duminică. În sezon (mai-noiembrie) - de la 15 la 23 iar în afara lui - de marți până vineri se deschide doar de la ora 18 și numai sâmbăta și duminca de la ora 15. Deci vii fie pentru un prânz târziu, fie pentru cină. De obicei în ultima săptămână din august și prima săptămână din septembrie „familia Michelangelo” își ia vacanță. Oricând ai vrea să vii, cel mai bine e să suni înainte. Se pot organiza și evenimente private – corporate sau personale. Iar uneori se organizează și evenimente speciale – degustări, seri tematice etc. Mâncarea se poate comanda și pentru a fi luată la pachet (fără să plătești ambalajul!); însă doar la fața locului dacă nu ești de-al casei – comanzi și aștepți/comanzi, plătești, revii. Să nu te impacientezi dacă Alexandru te va întreba unde vei mânca (cât ai de mers până acolo) – o face ca să știe cum să gătească și ce ambalaj să folosească, pentru că la multe preparate gătirea continuă chiar și după ce s-a oprit focul și nu vrea să ajungi să pui pe masă un preparat nesatisfăcător. Livrări nu fac. Este parcare publică și mare în apropiere, gratuită după ora 18 și duminica. 

Dacă ești într-o excursie sau vacanță prin zona satului Vulcan din județul Brașov, restaurantul Wolkendorf al hotelului cu același nume poate fi o alegere bună pentru o masă plăcută. Unora le place atât de mult încât vin de la mare distanţă să mănânce aici. Deschis zilnic începând cu ora 13 și până seara după 22 (barul chiar după 23 dar ultima comandă la bucătărie este la 21:30), restaurantul oferă un meniu  à  la carte cu accent pe mâncarea tradițională românească, dar în care se regăsesc și câteva feluri internaționale. Punctat pe alocuri cu ingrediente locale, meniul este prietenos și cu vegetarienii. Atmosfera este una rustică, dată de arhitectura și amenajarea inspirate din istoria regiunii, cu mult lemn și elemente simple, inclusiv un cuptor-şemineu, care este și folosit pentru coacerea pâinii servite în restaurant. Pereții sunt „tapetați” cu obiecte vechi sau antichizate, evocând crâmpeie din viața satului transilvan de odinioară. [Loc de stat la poveşti.] Fiind dedicat clienților hotelului, restaurantul include și zona de mic dejun dar este una frumos amenajată, care nu-i fură prea mult din farmec. Are și etaj, iar dacă te nimerești acolo într-o perioadă în care în hotel sunt mulți copii, iar tu nu ai (cu tine), ar putea fi o idee bună să alegi o masă sus dacă vrei să fii mai la distanță de chiote și zbenguială. Restaurantul are cam 120 de locuri, așa că este spațiu pentru toată lumea... [Etajul e amenajat mai pe specific săsesc.] Meniul (care poate fi consultat și pe site-ul restaurantului) oferă cam din toate câte ceva – nu multe feluri dar suficient de variate - platouri tradiționale, aperitive, supe și ciorbe, salate, mâncăruri gătite tradiționale, grătare, paste și mâncăruri fără carne, deserturi; toate bine gătite și frumos servite. Și o listă acoperitoare de băuturi. Plus meniu pentru copii. Prețurile sunt ușor peste medie dar mâncarea este bună și porțiile în general îndestulătoare.  Vizitele noastre la Restaurantul Wolkendorf au fost cu repetare așa că am testat mai multe farfurii și ne-a plăcut mai totul.  Păstrăvul prăjit în mălai a fost mare și bine făcut iar sosul de smântână cu usturoi e delicios (350g/49 lei). Obrăjorii de vită, fragezi și cu gust inconfundabil au fost bine gătiți, cu sos gustos și bine acompaniați de un piure de cartofi cu trufe (deși în meniu scria că garnitura e de legume coapte, a fost în regulă) și o salată de ruccola (350g/59 lei). [Ceva finuţ, de seară... 😊] Coastele de porc la cuptor (450g, 59 lei), marinate și îmbăiate în sos au fost delicioase, alături de cei mai buni cartofi copți din câți am mâncat până acum – făcuți întregi, în coajă – plus două sosuri – barbeque, care a mers perfect cu carnea fragedă și sos de smântână cu usturoi, care a venit „mănușă” lângă cartofi; ruccola și berea, deși bune, au picat pe locul doi... 😀 [Ceva pentru prânz... 😋] Gulașul de vită (400g, 55 lei), gros și bogat, un clasic al regiunii, cu bucăți moi, multe și mari de carne și legume, nu foarte picant și nici cu prea mult chimen, servit frumos într-un mic vas de fontă, e o probă pentru gurmanzi; deși porția pare mică, e îndestulătoare iar când mai pui alături și pâinea proaspătă coaptă pe vatră (200g, 12 lei) și niște murături asortate (15 lei), nu poate fi decât... BINE 🙂 [...şi ceva pentru foame! 😀] Dacă îți plac aromele mai tari, de transhumanță 🙂 pastrama de berbecuț cu mămăligă merge perfect într-o seară rece, de toamnă-iarnă; iar la Wolkendorf ne-a plăcut ce-am mâncat; sperăm să-și păstreze sursa și modul de preparare, că e treabă bună – bucăți delicate, fragede, aromate, ușor condimentate cu usturoi (la gătit), aduse la masă alături de mămăligă, în vas de fontă; poți insista cu un sos suplimentar de usturoi sau opta pentru murături. [Pastramă de berbecuţ cu mămăliguţă, 350g/55 lei.] Deși restaurantul se axează pe bucătăria românească, am testat și Linguinele cu ciuperci și aromă de trufe; savuroase, potrivite pentru cină și pentru vegetarieni; n-am lăsat nimic în farfurie 😋 [Linguine cu ciuperci şi aromă de trufe, 250g/39 lei.] Dacă la finalul mesei, oricare ar fi ea, mai ai loc și de niște papanași (250g, 35 lei), merită încercați; eventual găsește un partener de vinovăție și spune-ți că e mai puțin grav dacă te mulțumești cu doar unul din porție 😉 [Papanaşi ardeleneşti, de mâncat pe îndelete 😊] Și la lista de băuturi stau bine, așa că poți să deschizi cu un Mojito, dar când vine vorba de vin, roșul casei nu prea e la cel mai bun nivel... poate că ar bine să se lucreze un pic la el. Noroc cu oferta bună de vinuri îmbuteliate din care multe se servesc şi la pahar! [Un pic "reinterpretat", dar cu ingrediente de calitate 🤩] Dacă ai vreun motiv (timp, spațiu) să nu mănânci la restaurant, poți comanda și lua la pachet; dar părerea noastră e că ar fi păcat: locul e frumos, atmosfera plăcută (mai ales dacă nu sunt prea mulți copii gălăgioși) iar mâncarea are farmec servită așa cum a intenționat creatorul ei. Parcarea hotelului Wolkendorf (şi el, un loc #undemergem, caută 🔍 Wolkendorf Hotel Bio & Spa pe site şi în aplicaţie) este suficient de încăpătoare și este disponibilă gratuit pentru clienții restaurantului. [Curte plină cu activităţi.] Curtea mare şi plină de atracţii, inclusiv un ţarc cu iepuraşi cu care se poate juca oricine, e un adevărat rai pentru copii, deci ai toate motivele să nu îi laşi acasă dacă vii aici. Numai că te rugăm: ai grijă de ei şi de confortul celorlalţi! 🤗

Inaugurat în 2021, Restaurantul Kon Tiki din Sibiu este unul dintre puţinele locuri din România unde se mai face cârciumăreala aia autentică, o afacere de familie în care pe primul plan este mâncarea, făcută cu gust, după reţetele mamei, servită repede şi în porţii îndestulătoare! [Intrarea în restaurant, la ceas de seară.] Când intri, ai imaginea unui restaurant absolut obișnuit, fără pretenții, de cartier - amenajat într-un stil foarte clasic: tavan din rigips, spoturi, pereţi tencuiţi „venețian”, gresie „tablă de șah”, mobilier minimalist... După ce te aşezi la masă şi vezi relaxarea şi buna dispoziţie molipsitoare de pe feţele celor din jur, începi să înţelegi că aici se face ospătărie ca odinioară. Chelnerii poartă, fără excepţie, uniforma clasică - pantalon negru călcat la dungă, cămaşă albă şi vestă neagră din al cărei buzunar de la piept nu lipsesc pixul şi drecul. [O atmosferă relaxată...] Probabil ţi s-a întâmplat, prin multe locuri cu ştaif, să fii întrebat „Cum e, vă mai aducem ceva?” aşa, parcă „pe de rost”, fără niciun semn că s-ar aştepta vreun răspuns... Ei bine, aici nu eşti întrebat de complezență, ci după un jovial „Totul este bine?” mai urmează un „E bine făcut?” sau „Mai vreţi să punem ceva lângă?” sau „Vreţi să-i mai facem ceva?” - chiar simţi interes pentru cum ţi se pare ceea ce ai în farfurie şi o reală disponibilitate pentru a ţi se servi o mâncare exact pe gustul tău. [...şi o parte dintre cei responsabili de asta.] Aflat la parterul pensiunii cu același nume, restaurantul Kon Tiki este genul ăla de loc unde clienţii casei se servesc singuri cu bere, apă sau suc din frigider, cheamă ospătarul să le desfacă sticla, se întreabă reciproc de sănătate, de copii, de cum merge treaba 🙂 Este o afacere veritabilă de familie în care lucrează mama, fiicele, fiul, ginerii, verișorii 😍, cu clienţi (atât din Sibiu cât şi din împrejurimi) care vin constant, încă de la deschiderea primului restaurant, în 1992 (lângă cel actual). Sunt şi mulţi călători care nu ratează o vizită aici când sunt în trecere prin Sibiu; printre aceștia ne numărăm şi noi de prin prin 2004! 😀 Am prins vremurile când duminica oamenii veneau dis-de-dimineaţă cu mult înaintea deschiderii ca să-şi lase în faţa intrării, la rând, o găletuşă, pentru a fi siguri că vor avea la masa de prânz câteva porţii de ciorbă de burtă  😀  Acum nu se mai întâmplă chiar așa, dar la ultima noastră vizită la ei, în aprox. o oră tot am văzut venind doi clienţi, cu găletuşa, ca să cumpere ciorbă de burtă pentru acasă! 🤩 [În Ardeal, mesele încep şi se termină cu asta 🤩] Kon Tiki nu este genul de loc unde te duci să faci sau să vezi fiţe, ci unde mergi ca să mănânci! Vezi aici și oameni la costum şi cravată și muncitori în salopete și turişti în pantaloni scurţi... Kon Tiki este locul unde nu „ambalajul” contează; s-ar putea să fii servit cu Coca-Cola în pahare de Pepsi, cu apă minerală în pahare de bere, poate că ospătarii mai greşesc şi mai încurcă nişte detalii la comenzi, dar sigur te vor întreba, măcar o dată, dacă vrei refill la ciorba de burtă!  Şi dacă tot veni vorba, haide să vorbim despre ea 😊 La Kon Tiki se mănâncă ciorbă de burtă şi la 8 seara! Probabil că dacă ar exista un cult al ciorbei de burtă, templul ei în Sibiu ar fi pe strada Tudor Vladimirescu! 😀 În afară de gustul extraordinar (pentru cunoscători) şi bogăţia de fâşii fragede de burtă din farfurie, cei de aici au dezvoltat, în cei peste 30 de ani de activitate neîntreruptă, un adevărat ritual al servirii ei! 👌 Întâi ţi se aduce farfuria, lingură şi tot ceea ai avea nevoie pentru „asezonare”: smântână, mujdei cu usturoi, oţet, ardei iuţi, pâine (delicioasă); dintre ele, vei plăti pe notă doar ce ai consumat. [În aşteptarea produsului-vedetă...] Apoi, ospătarul vine cu un bol din care îţi umple „CU VÂRF” 😋 farfuria și îţi urează poftă bună. Iar când mai vine pe la alţi meseni, dacă vede că ai cam dat gata porția, te întreabă: „Completăm?” şi ţi-o umple la loc dacă vrei 😍 [...iar aşteptarea a luat sfârşit. 😍] Iar la sfârşit, înainte de a ţi se face nota, ospătarul vine la masă şi recapitulează pe hârtie tot ce a fost consumat din ce s-a adus la masă (de exemplu, ardeii, smântâna, câte felii de pâine) astfel încât să plăteşti doar ce ai consumat. Love! Poate şi ţie ţi s-a întâmplat prin alte părţi să mănânci o singură felie de pâine dar să achiți toată pâinea din coşuleţ... ei bine, aici nu. O porţie pe săturatelea de ciorbă costă 20 lei iar dacă sunteţi mai mulţi, mai bine, pentru că eventualele „accesorii” consumate se vor împărţi pe notă 😉 [Îţi trebuie multă dexteritate să umpli aşa o farfurie cu ciorbă! 🤩] Am mai încercat şi o altă specialitate a casei, făcută după o veche reţetă locală: Muşchi sibian (200/150g, 35 lei) - un cotlet de porc umplut cu şuncă, caşcaval și ciuperci, care după ce este acoperit cu sos de brânză şi ciuperci, intră la cuptor; vine însoţit în farfurie de un sos tartar home-made delicios şi un mic asortiment de salată, totul pe o saltea moale din sosul rezultat în cuptor. I s-a mai adăugat la sugestia ospătarului o garnitură de cartofi aurii, ușor crocanţi la exterior și moi în interior şi la cererea noastră, o salată de castraveţi în oţet cu varză roşie. În locul salatei comandate am primit una de castraveţi şi varză proaspete 😀 dar nu am regretat deloc, au fost foarte fresh și s-au potrivit foarte bine. [Muşchi sibian à la Kontiki 😋] Kon Tiki este restaurantul acela unde îţi pare rău că nu ai, ca viţelul, patru stomacuri 😀 Porţiile sunt mari, mai ales după ciorba de burtă „completată” pe săturatelea e greu să mai mânânci şi altceva... dar merită să faci un mic efort şi să încerci la felul doi măcar... 2-3 mici: sunt foarte gustoşi, făcuţi după o reţetă proprie, la o carmangerie locală. Noi ne-am sacrificat pe altarul Unde Mergem... am încercat chiar şi un papanaş. Unul, pentru că se poate şi jumătate de porţie dacă simţi că nu mai poţi 😀 A fost prăjit numa' bine, un pic crocant, nici prea tare nici prea moale, dulceaţa, smântâna, totul cu gust. Foarte bun şi ăsta, să fie primit și să nu se depună! 😊 În mod normal, porţia are doi papanaşi (200g) şi costă 18 lei. [Jumătate de porţie de papanaşi.] Dacă ai cu tine și copiii e bine să ştii că majoritatea felurilor din meniu pot fi comandate la jumătate de porţie. Iar apropo de jumătatea de porţie, ea se practică şi în jos şi în sus: dacă îţi place foarte tare un fel de mâncare poţi comanda „o porţie jum'ate” 👌 Restaurantul nu are locuri de parcare pentru clienţi dar se poate parca pe stradă. Să fii doar atent să nu blochezi intrările în curţile vecinilor! [Parcare pe strada din faţa restaurantului.] Vara, în plin sezon, poate fi foarte aglomerat, așa că fii pregătit să aştepţi un pic la intrare. Din păcate, nu se pot face rezervări.  Ca toți oamenii, şi cei de aici îşi iau concediu; numai că fiind o afacere de familie, pleacă toţi, aşa că timp de o lună, prin iunie-iulie, restaurantul este închis. Deci vara ar fi bine să dai un telefon înainte ca să te asiguri că este deschis. Şi fii atent la program: sâmbăta este închis iar seara, ultima comandă se ia la ora 20:30!

Restaurantul Danubio, aparținând pensiunii cu același nume, ar putea fi locul unde să mănânci un pește bun dacă treci prin Coronini sau ești cazat la una din pensiunile din zonă fără restaurant. Dacă ai noroc de o captură generoasă și proaspătă, un preparat pe bază de pește este recomandarea și specialitatea casei.  Afacerea este una de familie, în care toți membrii sunt implicați. Seniorul este specialistul în pescuit și pregătit peștele, iar pe anumite rețete se mai bagă și la preparat. Cam jumătate din peștele servit este prins “in house”, bineînțeles când este darnică bătrâna Dunăre și permite legislația. Deci o vizită la restaurantul Danubio în timpul sezonului de pescuit are șanse mari să fie una de succes 🙂 În afară de peștele proaspăt, mai dăm din casă un secret, care ni s-a dezvăluit fără jurământ de păstrare – la prăjit nu se folosesc friteuze ci tuciuri; poate și de-aici gustul bun al preparatelor. [După furtună, pe malul mării de la Dunăre.] Meniul este unul destul de restrâns dar... mai bine puțin și bun. Restaurantul nu este unul sofisticat dar rezistența lui în timp (a fost deschis în 2013) e dovadă a faptului că face bine ce face, pe segmentul lui de piață.  Serviciile cuprind inclusiv mic-dejun (în primul rând pentru clienții pensiunii), deci restaurantul e deschis de la ora 8 și se închide de multe ori seara târziu, ultima comandă fiind la ora 22. Bucătăria este românească, vedeta find peștele. Dar din meniu nu lipsesc nici preparatele din carne de porc sau pui și, bineînțeles, pleșcavița. Dacă vii pentru mic dejun poți mânca icre (25 lei/100g), salată de vinete (15 lei/100g), ouă în diverse feluri (omletă 150g 12-15 lei), brânză cu smântână sau cârnăciori. Variantele de mic dejun sunt prezentate în meniu la secţiunea Gustări. [Din oferta de mic-dejun.] După ora 12 poți alege dintre două ciorbe, din care una, evident, de pește (17 lei, 400ml) 😋 și câteva preparate la grătar, șnițele, câteva garnituri, două deserturi. La capitolul preparate din pește poți să alegi între diverse tipuri de pește prăjit (45 lei, 300g) – somn, șalău sau crap, după cum a mușcat 😀 [Crap prăjit cu mămăliguţă şi mujdei (48 lei).] Sau poți încerca unele din rețetele originale Danubio, pe care noi nu le-am mai întâlnit nicăieri – crap 45 lei/250g sau somn afumat 50 lei/250g  (o specialitate cu un gust intens, pregătită pe grătar) ori caras pane 40 lei/300g (un fel de șnițel din carne de pește fără oase, cu condimente și verdețuri, foarte interesant). Noi le-am încercat pe ambele și ne-au plăcut. Carasul a mers foarte bine cu un sos de usturoi cu smântână. Clar n-am ocolit peștele prăjit, foarte gustos, cu sos de usturoi cu verdețuri. [Specialităţile Danubio: peşte afumat 😋] Dacă ai o dorință pe care nu o regăsești în meniu, întreabă; dacă este posibil, ți se va îndeplini, oamenii sunt flexibili. [... şi carasul pane cu sos de usturoi şi mămăliguţă (49 lei).] Restaurantul are 60 de locuri la interior (la vizita noastră de documentare nu era deschis în interior) și 140 pe cele două terase, din care una e construită pe un ponton. Interiorul e amenajat clasic iar exteriorul e mai degrabă rustic, cu mult lemn, mese și bănci din lemn masiv pe terasa mare; terasa-ponton are un aer foarte romantic și oferă o priveliște foarte frumoasă asupra Dunării. [Apus de soare pe terasa-ponton 😍] La așa o capacitate, inevitabil în sezon, când este foarte aglomerat, timpul de așteptare poate fi ceva cam mare; și ar fi preferabil să suni pentru o rezervare. Tot în sezon se organizează seri de club, sunt invitați DJ-i. Pentru asta rămâne deschis barul de pe terasă, cu un meniu de băuturi potrivit pentru asemenea ocazii (inclusiv fresh-uri și cocktail-uri). [Amplasare inspirată 🤩] Dacă nu vrei să mănânci aici, poți lua mâncare și la pachet. Parcarea este încăpătoare și gratuită. 

Un loc ca Pizzeria Vesuvio zău că nu ne așteptam să găsim pe DN57 în comuna Berzasca! Și ce surpriză plăcută am avut! Mâncare bună, atmosferă plăcută, oameni tineri și implicați, curățenie. Deschisă în 2018, pizzeria este o afacere de familie, care vine cu un suflu tare bun în piața de profil din zonă. Cristina, interfața cu oaspeții, era la data primei noastre vizite... iepurașul acela neobosit din reclamă – ia comenzi, socializează, supraveghează, rezolvă. Acum, este Larisa, la fel de implicată. [În parcare este şi un punct de vânzare produse hand-made din lavandă cultivată local, o altă afacere a familiei.] Oferta culinară e preponderent de pe meleaguri italiene dar pe lângă paste și pizza poți să mănânci și ciorbă sau burger. Iar peștele este local. Ingredientele sunt proaspete, de calitate și preparate bine, cu atenție inclusiv la plating. Pizza se face cu aluat proaspăt, cu blat subțire și, pe lângă cele clasice, vine cu multe toppinguri inedite și foarte inspirate. Și dacă tot mai vrei ceva, poți adăuga, contra-cost, extra-toppinguri după gust sau imaginație. Noi am încercat Peperoni și Vesuvio (34 lei, 530g), cu mici adaosuri – satisfacție totală. [Peperoni by Vesuvio 👌] Dacă nu ești neapărat fixat pe pizza, noi mai putem spune de bine despre Burgerul de pui pe care l-am încercat la prima vizită (am înțeles că acum îl mai fac doar pe cel de vită) și Pasta alla carbonara (27 lei, 350g). La burger am găsit niște arome foarte interesante , carnea de pui nu e o chiftea tocată ci file întreg, marinat în iaurt și condimente cajun. Iar carbonara e aia corectă, facută cu ou, nu cu smântână. Unde se poate, la felurile cu paste îți poți alege tipul dorit. [Burger de pui. De fapt, cu pui 😀] Dacă ești cazat în zonă poți face și comandă, cu ridicare; în anumite condiții îți poate fi și livrată, întreabă la telefon! Programul de funcționare este de marți până duminică de la 10 la 23.  [Una dintre terase, cu vedere către dealurile Berzascăi.] Spațiul este generos și poți alege între locuri la interior sau pe terasă, după cum te descurci cu temperatura de-afară.  Locuri de parcare sunt berechet (cel puțin până se vor materializa ceva planuri de extindere a terasei). Deci, dacă e să fie Clisura Dunării, zona Berzasca, să fie și Pizzeria Vesuvio!

Restaurantul Ecaterina (al pensiunii cu același nume), de pe Clisura Dunării, parte de Caraș-Severin – comuna Berzasca, a primit de la noi un DA. Pentru că sunt originali, pentru că nu s-au considerat atotștiutori și au adus un profesionist (chef Alexandru Chioaru) să conceapă meniul și să instruiască oamenii, pentru că sunt implicați și le pasă pe bune de satisfacția clienților. 👌 Restaurantul nu este mare – are 42 de locuri, interior și terasă; și este cu circuit mixt – atât pentru oaspeții cazați cât și pentru cei din exterior. La prima noastră vizită specificul era o combinație românesco-mediteraneeană foarte plăcută (și reușită) ) dar între timp, din dorința de a răspunde mai bine cerințelor turiștilor, acesta a pivotat către sârbesc-românesc. [Atmosfera de pe terasă este în continuare un pic mediteraneeană 😍] Specialitatea casei (am testat-o, evident) este o chestie foarte originală – „invenție” a unui prieten al familiei proprietarilor, se numește Costa del Cozla 😀 (referire la fosta localitate minieră de pe malul Dunării din apropiere) și este o ciorbă de pește (mai mult o supă-cremă), cu o aromă intensă de pește, condimentată și, mai mult decât rețeta, originală este și metoda de servire – vine alături cu crutoane, cașcaval ras și sos de usturoi; iar metoda e așa: tăvălești bine crutonul prin cașcaval și sos de usturoi, apoi îl pui în supă și... te bucuri de un gust foarte interesant, ușor picant, cremos/crocant. 25 lei/porţie. [Ciorbă de peşte à la Ecaterina 😋] Detaliu important privind peștele din meniu – e de Dunăre; garantat de Gabi (proprietar al restaurantului și pensiunii), care ne-a spus că preferă să dezamăgească un client spunându-i că nu are pește decât să-i dea pește care nu-i de Dunăre. [Somn prăjit cu mămăliguţă şi mujdei.] În afară de specialitatea casei, în vizita noastră de documentare am mai încercat Hummusul egiptean cu Halloumi la grătar (32 lei/250g) ..., care ne-a plăcut foarte mult. Tot la aperitiv s-au bucurat teribil papilele noastre de o Vânătă coaptă, cu mozzarella și roșii și aromată după specificul mediteranean cu oregano și busuioc (27 lei/250g) – delicioasă (pentru fanii acestui tip de bucătărie). [Hummus cu Halloumi. Numai bun pentru seară.] Cotletele de miel cu cartofi cu rozmarin (60 lei/300g) au fost foarte gustoase; dar specifică ospătarului, chiar dacă nu te întreabă, cât de bine le doreşti făcute 😉 [Cotlete de miel, cartofi cu rozmarin şi un buchet de salată.] L.E. - iulie 2023: cu excepția Costa del Cozla, toate celelalte preparate prezentate mai sus nu mai fac parte din meniu; abia așteptăm următoarea vizită de re-documentare pentru a încerca și prezenta noutățile de la Restaurantul Ecaterina! Restaurantul este deschis inclusiv pentru mic-dejun (între orele 8-10) care oarecum standard - constă într-un platou rece (mezeluri, brânzeturi, legume, salata de vinete/icre, unt,dulceață) și un preparat cald din ouă (omletă, ochi); costă 40 lei/pers. şi nu include băuturi, care se comandă separat din meniu. După ora 10 până la ora 13 nu se servesc decât băuturi. Iar începând cu ora 13 programul este normal și servirea completă, până la ora 22. [Mic-dejun cu view 🤩] Într-o atmosferă foarte relaxantă, cu muzică balcanică și cu o priveliște superbă, te poți bucura de o mâncare bună, pregătită cu atenție și cu dorința de a satisface clienții. Meniul nu este foarte vast dar preparatele sunt de bună calitate, ceea ce, credem noi, contează mai mult. Și nu doar noi credem asta, așa că în vârf de sezon turistic și în weekend cel mai bine ar fi să suni pentru o rezervare sau să vii cu ceva răbdare, că s-ar putea să ai ceva de așteptat (mai ales pentru terasă). În afara sezonului, din noiembrie până în aprilie, restaurantul este închis.