Mănăstirea Mraconia

Unul dintre traseele scurte (de aproximativ un ceas) pe care le poți face în Sovata este până pe Dealul Căpâlna, la Capela 14 cruci. Pe lângă simbolistica remarcabilă a locului, priveliștea spectaculoasă va încununa plimbarea plăcută la punctul de destinație. Sunt multe rute ca variante, dar noi îți recomandăm ca plecarea să o faci de la Izvorul Maria; în afară de faptul că ai să bifezi încă un punct de importanță turistică din zonă, ai să poți să-ți iei pentru drum o apă cu poveste a meleagului, iar dacă ți-ai parcat mașina în zonă, la întoarcere probabil vei fi și mai bucuros de alegerea făcută. [Izvorul Maria.] Pe scurt povestea izvorului sună cam așa: la începutul anilor 1900, când Sovata suferea de lipsa apei potabile, o actriță inimoasă, pe numele ei Jászai Mari are ideea de a organiza, în timpul vacanțelor sale la Sovata (1905 – 1907 ) evenimente de artă cu artiștii din Budapesta cu scopul strângerii de fonduri pentru o fântână. În urma serilor organizate strânge 2 400 de coroane. În 1910 banii sunt folosiți la înființarea fântânii (izvor) ce avea să-i poarte numele. Dar să ne întoarcem la drum că nici nu am plecat 😉 Așadar, de la Izvorul Maria urci ușor până ce indicatorul îti va arata direcția către Capela 14 cruci, iar drumul face la dreapta - unde începe strada Cerbului. [Indicatorul spre Capelă.] Traseul este marcat pe garduri, arbori, stâlpi - semnul este un triunghi albastru cu un contur alb. [Traseul spre Capelă.] Vei ajunge pe un drum forestier și la câteva minute de mers vei observa, dacă vei fi atent, pe stânga un copac ce te va ghida spre capelă, cu acelaşi triunghi albastru. [Traseul prin pădure.] Cu riscul de a ne repeta, acesta este doar unul dintre traseele pe care poți ajunge până sus la bisericuță, dar unul foarte lejer și tare scurt 🙂 Cum ziceam plimbare ușoară, pe un povârniș lin. Nu după mult timp, dincolo de singura pantă mult spus pieptișă, ai să ajungi în luminiș, unde un indicator te anunță că mai sunt 5 minute până ajungi la destinație, iar un altul te ghidează spre spre Stâna de Vale. [Pe indicator ai să găsești și detaliile salvamontului (în caz de nevoie).] Via Transilvanica intersectează traseul (una dintre borne fiind chiar lângă capela). Vei fi ghidat până în spatele destinației - tăinuită de un pâlc de brazi - deci mergi fără grijă. Înainte de a admira punctul final al călătoriei, te va întâmpina un monument din lemn cu o inscripție în maghiară În amintirea soldatului necunoscut, iar apoi, Capela cu cele 14 cruci ale sale ce încoronează dealul. Priveliștea e bonus! 😍 [Monumentul din lemn.] La data documentarii nu am putut vizita interiorul, fiind închis, dar câteva băncuțe te vor aștepta să-ți odihnești trupul și sufletul. În pridvor ai să regăsești o rugăciune în română și câteva în limba maghiară. Povestea capelei de pe Dealul Căpâlna ("Tyúkász" în limba maghiară), începe în 1876, când pustnicul János Esztergár a creat crucile pe coasta dealului, ce simbolizează cele 14 stații de pe Muntele Golgota. Ceea ce trebuie să știi e că până în 1900, pe aceasta cale a crucii credincioșii veneau anual, în număr considerabil. În încercarea păstrării tradiției, două pelerinaje încă au loc pe 1 mai – Găsirea crucii şi pe 14 septembrie – Înălțarea crucii (cu slujbe ce au loc sâmbăta). Intenția ridicării unei capele, cu bani strânși din donații a apărut în mintea lui János Esztergár în 1886. Împins de dorința ducerii la bun sfârșit a lucrării, el a călătorit în Transilvania și a strâns aproximativ 500 de coroane pentru ridicarea lăcașului. În 1887 au început construcțiile, iar în anul 1888 s-au finalizat. În 1889 au primit permisul de funcționare de la episcop și în dar un altar portabil. Colina cea verde ce te uimește ziua, deopotrivă te surprinde și noaptea. Seara, fiecare cruce minuțios numerotată este luminată la bază de un reflector, astfel încât în negură arată spectaculos, noi nu am zăbovit până seara, dar ni s-a povestit. [Cele 14 cruci şi priveliştea asupra oraşului.] În trecut capela era deschisă zilnic, dar "civilizația" călătorilor a dus la închiderea ei. În prezent, în timpul sezonului, dacă ești interesat să-i vizitezi interiorul, după ora 17 un domn îți va deschide biserica. Ceea ce va trebui tu să faci este să iei legătura cu Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sovata și ti se va răspunde cu bunăvoință - găseşti numărul de telefon mai sus.

Biserica fortificată de la Hărman este de fapt ditamai cetatea 😉 Sătui de raidurile şi jafurile mongolilor, tătarilor, turcilor, care deveniseră deja obişnuinţă, prin secolul 15 hărmănenii s-au hotărât să îşi construiască o fortăreaţă de refugiu în jurul bisericii din sat. Şi au făcut-o atât de bine încât se pare că nu a fost cucerită niciodată, cel puţin nu există niciun izvor scris care să spună contrariul. Istoria cetăţii este bogată, există tot felul de legende care fac referire la ea, iar Isabelle şi Dan, cei doi oameni pasionaţi de ceea ce fac pe care îi vei întâlni aici, abia aşteaptă să ţi le spună. Ai grijă mai ales cu Dan, dacă-l „stârneşti”, cu greu îl mai opreşti din a-ţi povesti despre biserică, turnuri, asedii şi poveşti 😀 [Coridorul străjerilor.] Cetatea de la Hărman e foarte faină (altfel nici nu am fi recomandat-o aici 😉), şi cel mai mult ne-a plăcut că se poate vizita drumul de strajă din interiorul zidurilor... nu sunt multe biserici fortificate în Transilvania unde să se fi păstrat (şi renovat) atât de bine. Este impresionant să observi cât de groase sunt zidurile, masivitatea turnurilor, capcanele şi gurile de tragere şi vei înţelege de ce a fost atât de greu de cucerit. Dar nu uita că ceea ce există acum este doar o mică parte a fortificaţiilor existente în vremea de glorie a cetăţii, care mai cuprindeau un zid exterior circular, un şanţ cu apă adânc de 4 m şi cu o lăţime 15-20 metri, deasupra căruia era un pod mobil... Pe la 1814, şanţul a fost drenat, porţiunea de sub pod a fost umplută cu pământ şi s-a construit pasajul acoperit prin care se face şi în prezent accesul în cetate. Dar mai exista o centură de ziduri care încadra exteriorul şanţului cu apă, cam pe zona în care acum sunt tei, castani şi un gard din lemn... ca să îţi faci o idee despre dimensiunile cetăţii! [Gardul din lemn, pe limita de odinioară a cetăţii.] Întorcându-ne la cetate, după ce vei coborî din coridorul străjerilor, o să găseşti Turnul capelei, numit aşa pentru că în el este încastrată o capelă existentă înainte de construirea zidurilor, încă de prin sec. 14. Urcă cele câteva trepte şi bucură-te că încă se mai pot vedea picturile murale din interior, probabil este cea mai mare bogăţie a cetăţii în prezent! 😍 Realizate în stil gotic târziu, frescele sunt printre puţinele păstrate în Transilvania şi prezintă trei teme iconografice principale: Glorificarea Sfintei Fecioarei Maria, Răstignirea, Judecata de Apoi. [Pictură murală de sec. 14.] Lângă turn s-au mai păstrat câteva camere de refugiu şi de depozitare, înşiruite pe lângă zidul cetăţii, în care au fost amenajate câteva expoziţii - cu unelte agricole, cu obiecte de inventar gospodăresc din epoca medievală şi până pe la perioada interbelică, adunate de prin sat, o colecţie de hărţi care prezintă Europa în diferite perioade (se pot şi cumpăra reproduceri ale acestora). În alte camere, la parter şi la etaj, mai sunt amenajate o veche sală de clasă, camere de locuit cu mobiler şi obiecte de uz personal, o mică expoziţie de port popular săsesc, o cămăruţă cu mobilă pictată şi încă una unde sunt expuse câteva instrumente muzicale de fanfară şi chiar o orgă, în Hărman fiind de altfel în funcţiune un atelier de reparaţii orgi, singurul din România! [Certificat de căsătorie de la 1906.] Aceste camere în care sunt amenajate acum expoziţiile erau de fapt camere de refugiu pentru oamenii din sat, fiecare familie având „rezervată” o cameră în cetate, inscripţionată cu acelaşi număr ca şi casa unde aceasta locuia. Hărmănenii nu au vrut să construiască casele din cetate pe trei niveluri (aşa cum s-a întâmplat în alte cetăţi ţărăneşti, la Prejmer, de exemplu) ci doar pe parter şi un etaj, iar aşa a rezultat un acoperiş mult mai înclinat care nu mai reţinea făclii sau alte materiale aprinse ale asediatorilor. Smart, nu? 😀 [Acoperiş anti-incendiu.] Singurul inconvenient al acestei decizii a fost că numărul de camere rezultat nu a fost de ajuns pentru toate familiile din sat şi au fost nevoiţi să mai construiască şi pe lângă zidurile bisericii, pe navele laterale. De aceea, biserica din cetatea Hărman se pare că este singura din Transilvania care are asemenea apendice. [Camere de refugiu lipite de biserică.] Şi dacă tot am ajuns la biserică, trebuie să ştii că pe la începuturile ei (a doua jumătate a sec. 13) era o bazilică romanică, construită de ordinul călugărilor cistercieni, cărora li se dăduse „în administrare” întreg satul Honigberg (denumirea în limba germană, de unde se trage numele de astăzi Hărman).  Pe la 1572, după ce în Conciliul de la Mediaş s-a hotărât trecerea la biserica reformată luterană a majorităţii comunităţilor săseşti din Transilvania, şi cea din Hărman a făcut acest pas, atrasă de avantajele aduse de Reformă. Şi ce i-a atras cel mai mult, în afară de reîntoarcerea la cumpătare şi simplitatea, a fost introducerea obligativităţii şcolii şi accesul gratuit la educaţie, indiferent de statut social sau sex. Iar asta a făcut ca la sfârşitul sec. XVI în satele săseşti să nu mai existe analfabeţi! Faptul că ştiau carte i-a ajutat pe saşi să transmită mai bine cunoştinţele şi abilităţile meşteşugăreşti, au apărut din ce în ce mai mulţi negustori, oameni învăţaţi...ceea ce adus la dezvoltarea extraordinară a comunităţilor şi la apariţia marilor burguri transilvănene Braşov, Sibiu, Mediaş, Sighişoara... probabil atunci a apărut zicala "ai carte, ai parte"! 🤩  După ce au trecut la religia evanghelică şi, „stimulaţi” şi de un incendiu care a devastat-o în 1593, hărmănenii au reconstruit biserica în 1595 înglobând în ea şi turnul (care era construit încă din anul 1290), au acoperit picturile romanice cu tencuială (se mai pot observa în interior câteva porţiuni redescoperite) şi i-au dat proporţiile pe care le păstrează şi azi. Încă se ţin şi slujbe, la care participă cei aproximativ 120 de credincioşi luterani care mai trăiesc în Hărman. Orga a fost instalată în anul 1889, are 950 de tuburi şi după recondiţionarea din 2006, este funcţională şi astăzi, fiind folosită în timpul slujbelor şi a concertelor, care sperăm să fie din nou organizate aici. [Pictură din perioada romanică a bisericii.] Turnul bisericii, de 6 etaje, avea dublu rol - cloptniţă şi de apărare/observaţie, cu cei 56m fiind cel mai înalt turn de biserică din Ţara Bârsei. Cele patru turnuleţe amplasate pe colţurile acoperişului semnalizau de la depărtare celor care veneau la Hărman că localitatea avea drept de a aplica pedeapsa capitală! 🙂 [În interiorul turnului.] Profită de faptul că accesul în turn este permis şi urcă în el (dacă nu ai încălţăminte cu tocuri): de la etajul al cincilea, cel cu clopote, te poţi bucura de o frumoasă panoramă asupra satului Hărman. Ar fi bine să nu te prindă sus orele fixe, când se bate ora! 😀 [View din turnul bisericii.] În prezent s-au păstrat doar câteva case din ansamblul construit iniţial pe întreaga circumferinţă interioară a zidurilor, iar asta pentru că prin anii 1820 hărmănenii le-au demolat aproape pe toate şi au folosit piatra rezultată la construirea unor obiective mult mai paşnice şi mai potrivite vremurilor: o şcoală, clădirea primăriei, casa parohială, chiar şi câteva gospodării în sat. [Casa parohiei evanghelice.] Cei care administrează şi întreţin cetatea Hărman şi biserica evanghelică din interior s-au străduit să ofere vizitatorilor cât mai multe motive să petreacă timp aici: dacă nu te atrag fortificaţiile poate o să îţi placă expoziţiile, dacă nu, poate priveliştea din turn, sau pur şi simplu, să te plimbi prin curtea interioară, mai ales în sezonul cald. Sfatul nostru este să aloci măcar o oră pentru vizită, noi am stat vreo două, în care am avut ce face. 😉 [Curtea interioară cu casele de refugiu.] Pont: pentru că din când în când se mai organizează evenimente private şi slujbe în biserică (în timpul cărora accesul vizitatorilor în cetate este restricţionat), ar fi bine să suni la telefonul din această pagină înainte de a te porni la drum.  Biletul de intrare costă 15 lei/adult, 10 lei/elevi / studenți/ seniori 65+, 5 lei/copii 6-10 ani, gratuit pentru copii mai mici de 6 ani.  Program: 1 noiembrie-31 martie 10-16; 1 aprilie-31 octombrie L-S 09-18, D 10-18.

Poate că un loc numit Calvarul Secuiesc nu îţi trezeşte dorinţa de a-l vizita însă el constituie una dintre atracţiile oraşului Odorheiu Secuiesc şi ne face plăcere să ţi-l prezentăm, poate îl salvezi în lista ta de vizite în zonă! 😍 Când vii dinspre Sovata, după Băile Szejke, pe partea dreapta a drumului, trebuie să fii atent pentru că este o intrare îngustă și numai un mic loc pentru parcare. [Pista de biciclete.] După ce laşi maşina şi urmezi drumul de bicicletă/pietonal paralel cu şoseaua, la un moment dat vei da peste un indicator cu inscripția „Székely Kálvária”, care te direcţionează spre Calvar; de aici începe o urcare uşoară, în care trebuie să urmăreşti plăcuţele de lemn pe care apare cuvântul „Kálvária”; la prima dintre ele o să faci la dreapta şi vei trece lângă o casă cu turn (din curtea căreia s-ar putea să te „salute” doi câini, bine că numai de dinăuntru 😀). [Indicatorul de lângă şosea.] Traseul continuă urcarea și intră în pădure. De aici începe Calvarul Secuiesc prin care poți urmări Calea Crucii cu Patimile lui Isus. Acestea sunt sculptate ca basoreliefuri în stânci de doi metri; creaţii ale lui Zavacki Walter Levente, un sculptor renumit din Odorheiu Secuiesc.  Pentru că cele 12 stații sunt plasate pe lângă o potecă un pic abruptă, să fii cu grijă pe unde calci! 😉  Urmărind Calvarul ajungi pe creasta dealului Nagymál unde se înalță capela Ugron (o veche familie nobilă din Odorheiu Secuiesc) construită de Ugron Ákos în 1890. În fiecare an pe 8 septembrie, aici se organizează pelerinajul familiei Ugron, la care participă un număr mare de membri ai familiei. Lângă capelă mai este o stâncă cu inscripția „Sírban” („În mormânt”) și încă una pe peretele capelei „Gyászban” („În doliu”) - sunt ultimele două staţii ale traseului.  Pe fiecare dintre pietrele ce marchează staţiile apar și datele momentelor cruciale din istoria secuilor asociate cu Patimile lui Isus, gravate și cu runele secuiești (alfabet secuiesc, un fel de „scriere pe răboj”): I. Verdict / 1241-1242– Invazia tătară. II. Împovărat/ 1526 – Bătălia de la Mohács, învingerea  Regatul Ungariei de către Imperiul Otoman, având ca rezultat împărțirea Ungariei pentru aproximativ 150 de ani între Imperiul Otoman și Casa de Habsburg. III. Împiedicat / 1562 – Determinarea răscoalei secuilor de către armatele lui Zsigmond János. IV. Întâlnire / 1596 - Carnavalul sângeros - Răscoala secuilor, pentru promisiunile neîndeplinite, a fost determinată de către Bocskai István. V. Ajutor / 1690 – Încetarea principatului Transilvaniei. VI.  Simpatizare / 1711 - Încetarea sistemului militar al secuilor în urma înfrângerii în urma războiului de independență purtat sub conducerea lui Ferenc Rákóczi al II-lea. VII. Cădere / 7 ianuarie 1764 - Masacrul de la Siculeni / Execuția în masă a secuilor de către armata austriacă, drept pedeapsă pentru secuii rebeli care au solicitat menținerea privilegiilor soldaților regimentelor grănicerești secuiești ce păzeau granița militară transilvăneană. VIII. Consolare / 1 august 1849 - Bătălia de la Pasul „Nyerges” (Pasul Cașin) – Au fost uciși aproximativ 1000 de secui în timpul Revoluției Pașoptiste, în lupta cu armatele țariste și austro-ungare. IX. Prăbușire / 27 august 1916 - Intrarea în Transilvania/ Trecerea trupelor armatei române prin pasul Carpaților.  X. Privarea / 4 iunie 1920 - Dictatul de pace de la Trianon, conform căruia Transilvania este separată de Ungaria. XI. Crucificarea / 26 august 1944 - Lupta de pe valea Uzului / Atacul trupelor sovietice. XII. Abandonat / 10 februarie 1947 - Tratatul de pace de la Paris / România primește înapoi Transilvania de Nord (care fusese transferată Ungariei în 1940 prin Dictatul de la Viena). XIII. În doliu / 4 noiembrie 1956 - Revoluție în Ungaria împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice / A  fost înăbușită de trupele sovietice. XIV. În mormânt / 5 decembrie 2004 - Referendum în Ungaria, cu privire la dubla cetățenie pentru maghiarii care locuiesc în afara Ungariei – fără rezultat. Lângă capelă vei găsi câteva bănci unde te poţi odihni după urcuş și, în liniștea pădurii, te poți uita la orașul care se întinde sub picioarele tale. Să ne spui într-un comentariu, te rugăm, ce impresie ţi-a făcut acest traseu! 🙏

Biserica - cetate de rit evanghelic luteran din Cristian este închinată Sfântului Nicolae și impresionează prin dimensiuni și monumentalitate. Parte dintre elementele de construcție și arhitectură au supraviețuit timpului – turnurile bisericii și sala de la intrare, care ar fi fost construite în jurul anilor 1250-1270. [Turnurile şi vitraliul-rozetă de la intrare.] Un eveniment important a avut loc între zidurile acestei biserici, în 1690 – încoronarea principelui Ardealului (Emeric Tököly), ceremonie la care a participat și voievodul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu.  Lucrurile nu au fost întotdeauna ca azi. Biserica a trecut prin mai multe etape de refacere și reconstrucție. Un cutremur în 1838 a dus la refacerea integrală. S-a construit clopotnița, căreia ulterior i-au fost adăugate etaj și turnulețe, s-au instalat ceasuri şi clopote turnate din oţel, în anii 1904, respectiv 1926. Sala de la intrare are un frumos vitraliu rozetă iar în interior se pot admira câteva exponate care vorbesc despre istoria și obiceiurile comunității – cufere, Roainea (un obiect „de cult” alocat unui ritual popular de la sfârșitul primăverii), un pian donat de un enoriaș dar și două panouri ce enumeră localnici ce au murit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care au fost deportaţi după terminarea acestuia; pe lângă nume şi anul naşterii, la fiecare este trecut numărul casei în care locuia. [Panou cu cei căzuţi în război.] Biserica în forma ei actuală este una impunătoare, cu coloane maiestuoase, bolți decorate, arcade cu citate din biblie (în limba germană). Nu este bogat împodobită dar cuprinde reprezentări ale simbolurilor evangheliste – mielul, potirul cu spice, cei patru apostoli. Altarul datează din 1890 și a fost creat din lemn de către un meșter din Râșnov și pictat după o operă mai celebră a unui artist danez (Thorwaldsen). Este impresionant prin statuia dominantă, supradimensionată a lui Cristos binecuvântând, încadrată de două perechi de coloane în stil corintic și vitralii înalte, care filtrează frumos lumina și în care sunt reprezentați Petru și Pavel (1904) dar și reformatorii Martin Luther și Johannes Honterus (toate vitraliile reprezintă donații ale unor enoriași cu stare). [Altarul bisericii.] Pe bolta de deasupra altarului se regăsesc simbolurile lui Cristos – elementele comuniunii și ochiul lui Dumnezeu încadrat în triunghi iar în colţurile acesteia poţi observa simboluri ce îi reprezintă pe cei patru apostoli. [Bolta de deasupra altarului.] Orga a fost achiziționată în 1710 și fusese inițial instalată în partea dreaptă iar în 1757 a fost încorporată în altar. Una nouă a fost construită în 1841/1842 de un meșter din Berlin și ulterior a fost mărită și modificată pe sistem pneumatic în 1909/1910 de un constructor din Brașov. Pentru că avea câteva „note” care nu sunau corect, aspect insesizabil pentru profani dar deranjant pentru maeştrii ce susţineau concerte aici, orga a fost reparată în anul 2018 cu un sprijin de câteva zeci de mii de euro primit de la Primăria din Cristian. Un element foarte original și special în această biserică este candelabrul eroilor, care îi onorează pe localnicii căzuți în Primul Război Mondial. Pentru fiecare erou este o lumânare sub care există o mică plachetă cu numele acestuia. În duminica ce urmează zilei nașterii eroului căzut, lumânarea ce-i corespunde se aprinde. 🙏🏻 [Candelabrul eroilor.] Se observă o diferență între rândurile de bănci de pe drepta și cele de pe stânga – pe dreapta cu pupitru și spătar, pe stânga simple scânduri. Previzibil, unele erau alocate bărbaților și celelalte femeilor. Mai puțin previzibil motivul acestor separații și diferențe – costumele de sărbătoare ale doamnelor erau unele foarte elaborate și bogat împodobite și includeau o fundă mare și frumoasă la spate; care, evident, era incompatibilă cu un spătar. În partea din față stăteau femeile mai în vârstă și spre spatele sălii vârsta scădea; fiecare dintre doamne îi aranja funda celei din față iar cele mai tinere, de pe ultimul rând, se descurcau singure, fără ajutor 😀.  [Băncile din biserică.] Interesant la această confesiune este că există și preotese iar această practică datează din timpuri străvechi, cel puțin din jurul anilor 1600. De altfel, în spatele altarului este zidită o piatră funerară a preotesei Anna May, decedată în 1631, reprezentată în portul obişnuit acelor vremuri. Fortificația a fost construită în secolele 15 și 16. Zidurile cetății formează două cercuri concentrice și au fost la început înălțate pe palisadă întărită cu pământ iar din secolul 15 pe curtine de piatră. La început au fost nouă turnuri, fiecare păzit și îngrijit de una din cele nouă vecinătăți în care erau organizați sașii. Astăzi se păstrează însă doar opt dintre ele, turnul porții fiind demolat și înlocuit în 1907 cu o altă construcție ce cuprindea casa îngrijitorului, trezoreria și camere pentru localnici la parter. [Turn din zidul fortificat.] O parte a vechii fortificații a fost sacrificată pentru a se amenaja în 1792 un cimitir. Până în 1899 au existat în interiorul primei incinte și cămările de provizii, ce serveau și ca locuințe provizorii pentru vremurile de restriște când familiile se adăposteau în cetate pentru a scăpa de invadatori. Am înţeles că la apropiata restaurare a bisericii şi a fortificaţiilor, vor fi reconstruite şi aceste adăposturi. Abia aşteptăm! Punct principal de atracție al Cristianului, cetatea a trecut printr-o restaurare în 1960-1961, care a reușit să pună în valoare ansamblul. În 1983 s-a mai realizat o renovare majoră, în mare parte realizată prin voluntariat. Dar trecerea timpului lasă urme iar nevoia unei noi intervenții este destul de vizibilă. Ni s-a spus că e „pe listă”. Actualmente comunitatea evanghelică este destul de restrânsă, motiv pentru care slujbele se organizează în comun cu alte sate. În prezent vizitele în cetate se pot realiza în urma unei discuții cu actualul îngrijitor, al cărui numar de telefon este afișat la intrare (dar şi aici). Dacă te oprești în Cristian, cetatea e un loc ce musai trebuie văzut. Intrarea este liberă dar o mică donaţie va fi apreciată şi va fi folosită la întreţinerea acestei minunate atracţii. În afara complexului cetății dar aflată în apropiere și conectată prin destinație și de interes pentru eventualii admiratori de arhitectură este Casa Parohială, construită (după un concurs de proiecte organizat în 1890!!!) în stil neoclasic, cu portic monumental și coloane cu capitel.

Biserica fortificată reformată din satul Zăbala îți atrage cu ușurință privirea, cu albul imaculat al construcției și cu perfecțiunea de carte poștală a detaliilor amplasării – iarba tunsă la milimetru, gardul fără defecte, contrastul cromatic al incintei. În plus, e așezata chiar la stradă, de neratat 🙂 [O fortificaţie impresionantă.] Construită în secolul 15, a fost de la început „dotată” și cu zid de apărare, notele documentare vorbind despre invazii tătare în regiune, care au impus necesitatea existenței unei zone dedicate adăpostirii membrilor comunității. Acum mai are doar 5 dar când a fost construit, zidul ajungea până la 8 metri înălțime. În afara zidurilor exista și un șanț cu apă, peste care trecea un singur pod, ce deservea o singură intrare în fortificație. În interiorul zidurilor erau ridicate clădiri din lemn, care asigurau adăpostul familiilor în timpul invaziilor – copii, femei și valori materiale. [Contrafort al zidului de incintă.] Construită în rit catolic, biserica a fost „reorientată” odată cu reforma inițiată de Calvin și așa a rămas până astăzi. În această linie, interiorul este unul simplu, fără pereți pictați, fără statui. Sigurele „pete de culoare” sunt casetele pictate de pe tavan, care însă nu au nicio semnificație în afară de ... sentimentele autorilor din momentul creației. Inițial tavanul bisericii fusese boltit, specific stilului gotic dar, prăbușindu-se la un cutremur, plus perioada Reformei Bisericii Catolice (ironie?), a fost reconstruit în forma actuală, undeva după 1700, cu frumoasele casete pictate, în stil renascentist, cu motive florale, păstrate în original până astăzi. Dacă vei căuta cu atenţie, vei găsi o casetă decorată cu figuri de animale - o acvilă cu două capete ce "stăpâneşte" nişte şerpi încolăciţi... [Frumosul tavan casetat din biserică.] Şi tavanul intrării prin turnul cloptniţă are un tavan casetat, pe care poţi vedea anul în care a fost pictat şi donat bisericii. [Tavanul casetat din turnul-cloptniţă.] Cea mai recentă renovare s-a finalizat în 2019 și a adus monumentul în prezentarea „biserică reformată cu incintă fortificată și turn clopotniță”, conform Repertoriului Arheologic Național. Dacă ajungi în Zăbala, acordă-i o jumătate de oră; este principalul monument al acestei comune și vei pleca de-acolo cu un bagaj spiritual un pic mai bogat. Dar va trebui să contactezi pastorul pentru a putea intra, ai numărul de telefon în această pagină. Casa parohială este imediat lângă biserică, așa că nu va fi nicio problemă; iar pastorul e bucuros să împărtășească povestea bisericii, chiar dacă face asta, cu scuze, într-o română ușor ... modificată 😉 jos pălăria! Nouă ne-a povestit cu amabilitate istoria bisericii, pe care v-am adus-o aici.  În fiecare duminică între orele 11-12 se ţine slujbă în biserică şi cu jumătate de oră înainte sau după, o poţi vizita. Dacă intri în timpul slujbei, obiceiul este să rămâi până la sfârşitul acesteia, să pleci înainte ar fi o lipsă de respect pentru enoriaşi!

Deși nu foarte cunoscută, Biserica Evanghelică Sf. Ioan este un lăcaș de cult foarte important pentru comunitatea evanghelică de confesiune luterană din Sibiu, fiind loc pentru întâlniri ecumenice, slujbe și ceremonii religioase dar și sală de concerte. Din anul 1970 în această biserică a prins contur Ziua Mondială de Rugăciune a femeilor, marcată anual în prima zi de vineri a lunii martie. Această zi, fondată în America anului 1887, promovează egalitatea pentru femei prin rugăciune. Femeile creștine de diferite confesiuni se reunesc în peste 170 de țări pentru a se ruga și a atrage atenția asupra traficului de persoane și a nedreptăților sociale.  Cu un interior oarecum simplu, biserica adăpostește mai multe categorii de artă sacrală precum: obiecte din bronz, pictură modernă, două orgi și două valoroase retabluri poliptice (panouri cu icoane şi sculpturi), dintre care unul realizat în anul 1533. Intrarea în biserică se face pe latura de est, din strada Mitropoliei, iar deasupra uşii frumos decorate cu elemente metalice poate fi văzut un basorelief realizat la Viena, în care este reprezentat Mântuitorul înconjurat de copii. Curtea interioară a bisericii este comună cu cea a Centrului de Dialog „Friederich Teutsch”, al bisericii Evanghelice din România, odinioară orfelinat, şi cuprinde o librărie, o cafenea și un superb muzeu unde poţi afla cum se întrepătrunde istoria Bisericii Evanghelice cu cea a sașilor, cei ce au pus de altfel și bazele burgului Sibiu. De asemenea expoziții de fotografie ori pictură sunt prezentate în mod gratuit, la etajul întâi al centrului sau chiar în curtea bisericii, aproape tot timpul anului. Biserica poate fi vizitată la cerere (la recepția Muzeului) de luni - sâmbătă între orele 10 – 16, iar în ziua de duminică de la 11:30 – 16:00, neexistând nicio taxă de intrare.

Deopotrivă turiști și localnici s-au obișnuit să o numească cetate, dar de fapt este o frumoasă şi foarte veche biserică fortificată (menţionată pe la 1223), cocoţată pe vârful celui mai înalt deal din zonă (dealul lui Mihai) din Cisnădioara, unul dintre puținele sate din Transilvania care până în anul 1989 a fost locuit aproape exclusiv de sași. Atât legendele cât și peisajul ce înconjoară această biserică ne-au făcut să revenim la ea de multe ori, astfel că într-o duminică dimineața, după o cafea zdravănă, ne-am pornit la drum. Ajunși cu câteva minute mai devreme de ora 10, atunci când se deschide curtea bisericii, la geamul casei de bilete de la baza dealului, în locul zâmbetului larg al doamnei ce ne întâmpina de fiecare dată, am dat peste un bilet care ne anunța că o vom găsi în vârful dealului. Nu am mai poposit și am început urcarea, nu e un drum anevoios si vă spunem din experiență că și un copil de patru ani poate urca dintr-o suflare acest drum. 🙂 Odată ajunși sus, am profitat de prezența doamnei pentru a-i pune diverse întrebări despre biserică și astfel am aflat povestea pietrelor globiforme (aflate chiar în fața bisericii), că portalul de vest al bisericii este foarte asemănător cu cel al bisericii fortificate din Hosman (județul Sibiu) şi că, într-una din vizitele pe care ea le-a ghidat, unul din turiștii veniți din Germania a găsit numele unchiului său îndepărtat pe una dintre plăcile comemorative aflate în biserică.  În prezent, nu se mai ţin slujbe dar datorită acusticii bune din când în când aici se țin diverse concerte sau spectacole de teatru.  La interior biserica nu are foarte multe elemente, altarul este format dintr-o masă și o cruce iar în spatele acestuia pot fi văzute plăcile comemorative ale unor soldați germani și austro-ungari, căzuți în Primul Război Mondial în luptele din jurul Sibiului (strămutate aici din cimitirul de la Gușterița în anul 1940).  La exterior, de jur împrejur te vei bucura de panorame extraordinare - munții Cindrel, satele cu acoperișuri roșiatice și verdeața ce înconjoară acest loc... îţi vor încânta privirea! Multe legende circulă în jurul acestui loc, una dintre ele, cea a pietrelor globiforme, spune că orice flăcău, gata de însurătoare, trebuia să urce la biserică cu un bolovan, din acelea destinate ofensivelor în caz de asediu, pentru a-și dovedi puterea. 💪 O altă legendă spune că atunci când un cuplu localnic dorea să divorțeze, era încuiat în casa micuță din interiorul fortificației. Se pare că ritualul era valabil în mai multe localități din Transilvania (la Biertan spre exemplu, termenul de „încarcerare” a cuplurilor neliniștite era de două săptămâni), la Cisnădioara termenul de izolare a perechilor era până la împăcare, iar în cazul în care nu găseau împăcare, nu mai ieșeau niciodată de acolo...🙄 Preț bilete : 8 lei adulți și 5 lei pentru copii. E de recomandat să suni înainte de a merge aici - este posibil ca activitatea acestui loc să fie afectată în contextul măsurilor de combatere a răspândirii Covid-19.

În satul Cârța, pe drumul dintre Sibiu și Făgăraș, se află singura abație (mănăstire) cisterciană din România rămasă în picioare. O mare parte din acest complex este în ruine dar capela este folosită și azi pentru slujbe, de către comunitatea evanghelică săsească. Călugării cistercieni, cunoscuți și sub numele de „călugării albi” sau „călugării țărani”, duceau o viață simplă, erau vegetarieni, dormeau în camere neîncălzite și trăiau după dictonul „Ora et Labora” (roagă-te și muncește) al lui Benedict. Erau renumiți pentru hărnicie și pricepere, iar între secolele XI-XIV au înființat peste 1400 de mănăstiri răspândite în întreaga Europă, în Anglia, Portugalia, Austria, Germania și până la Cârța, aceasta din urmă fiind și cea mai estică abație a ordinului. Poarta cu rozetă, zidurile înalte și arcadele în stil gotic, impresionează de cum ajungi în apropierea abației, care este foarte diferită de tot ce am văzut până acum în România. După ce treci de poartă, înainte de a intra in biserică, pe partea dreapta se află un mic cimitir al soldaților germani căzuți în Primul Război Mondial la Porumbacu, iar în spatele lor, ca un străjer, stă statuia lui Ronald, erou german, considerat un simbol al libertății și dreptății.   [Statuia lui Ronald.] În interiorul bisericii, atmosfera este primitoare, ca și cum ești așteptat aici la rugăciune. Pe fiecare bancă sunt așezate cărți cu imnuri, pregătite pentru slujbă, iar lumina invadează fiecare colțișor al bisericii, lăsându-ne să observăm în detaliu lăcașul. Pe prima bancă de rugăciune, de lângă altar, am putut observa o superbă reconstrucție în miniatură a abației, care te lasă să vezi „ce a fost și ce a rămas”. Altarul baroc străjuit de Sf. Petru și Sf. Pavel, orga mecanică din anul 1777 și bolțile ce se unesc cu chipul Fecioarei Maria, sunt elemente ce dau unicitate acestui loc. [Macheta vechii abaţii.] Ce se mai poate vedea aici?  • Ruinele fostei biblioteci cisterciene (Reflectorium) și ale dormitoarelor, care impresionează prin îmbinarea stilului romanic cu cel gotic (ferestre gotice -cu arc frânt și coloane romanice)  • Casa parohială – una din cele mai vechi clădiri locuite din Transilvania, aflată pe locul fostei bucătării (doar din exterior)  • Casa învățătorului – o casă săsească ce servește drept muzeu și în care putem observa veștminte săsești, lăzi de zestre din 1948, dar și schițe cu abația de-a lungul timpului. Alăturat casei se află și biroul de informații al locației și casa de bilete. Preț bilete : 10 lei pentru adulți și 5 lei copii. Pentru grupuri este necesar un telefon înainte, se poate programa ghidaj în limbile română, germană și engleză la numărul de telefonul din pagină.

Printre clădirile din secolul al XVIII-lea situate în Piața Mare, biserica Romano-Catolică ocupă un loc important şi cu toate că a fost ridicată relativ târziu, se încadrează armonios în contextul arhitectural din kilometrul 0 al oraşului. Pe la începutul anilor 1700, după ce a devenit sediul guvernului Transilvaniei, Sibiul a intrat într-o perioadă de creştere economică susţinută, care a atras investitori, industriaşi şi latifundiari din toată Europa. Şi pentru că toată prosperitatea asta trebuia şi administrată 😉 în Sibiu au venit şi foarte mulţi reprezentanţi ai Imperiului Austriac, funcţionari şi demnitari austrieci, care au fondat aici o comunitate catolică condusă de călugării iezuiţi. În 1733 aceştia au reuşit să înalţe o biserică pe măsura importanţei lor, iar şase ani mai târziu au înfiinţat pe lângă aceasta şi un seminar iezuit, în prezent clădirea acestuia, monument istoric, găzduind casa parohială. Odată cu sfinţirea bisericii, călugării iezuiţi au instalat în Piaţa Mare şi o statuie a Sfântului Nepomuk care, la instaurarea regimului comunist în România, în 1948, a fost mutată în curtea casei parohiale, pentru a o vedea trebuie să intri pe poarta dinspre Piaţa Mică. [Sfântul Nepomuk, protectorul celor care păstrează o taină.] Pe cât se simplu şi auster este exteriorul, pe atât de bogat decorat este interiorul, iar aici ne-a impresionat monumentul funerar al mareşalului Otto Ferdinand von Abensperg und Traun, comandant militar al Transilvaniei între 1744 si 1747. Monumentul se află în dreapta altarului și a fost executat de sculptorul clujean Anton Schuchbauer. Lucrarea în relief, din bronz, medalionul cu portretul defunctului, precum și blazonul familiei, ne-au amintit de Capela Medici din Bazilica San Lorenzo, Florența. Altarul este decorat cu o frescă ce datează de la inaugurare, o reprezentare a Fecioarei cu Pruncul, operă a pictorului austriac Anton Steinwald. [Fresca "Fecioara cu Pruncul", sec. XVIII] În 1738, bisericii i-a fost adăugat şi un turn-clopotniţă, în care a fost instalat o sută de ani mai târziu un ceas cu două cadrane, unul ce arată ora spre Piaţa Mică şi celălalt către Piaţa Mare.  În prezent, în biserică se oficiază slujbe în limbile română, germană şi maghiară. Poate fi vizitată gratuit dar te încurajăm să faci o mică donaţie, care va fi folosită cu siguranţă la întreţinerea acestui monument. 🙏