Panorama Tâmpa
Panorama Tâmpa

Panorama Tâmpa

5.0 16 recenzii
Braşov (BV) Panorame şi platforme de observaţie

Belvedere Tâmpa, Brașov, România

Despre

Braşov este singurul* oraş din România care are în mijlocul său un munte: Tâmpa, arie naturală protejată.
Nu pleca din Braşov până nu îl vezi de sus, de pe platforma de Belvedere Tâmpa. Priveliştea pe care o ai asupra oraşului şi împrejurimilor face să merite banii (dacă foloseşti Telecabina Tâmpa) sau efortul, dacă urci pe jos.
- Program Telecabina Tâmpa (urcare): L 12:00-23:00, Ma-D 10:00-23:00. 0. O călătorie costă 30 lei/sens, 45 lei dus-întors (adulți), respectiv 20/30 lei pentru copii. După modernizarea finalizată în octombrie 2025, programul telecabinei a fost prelungit până târziu în noapte, devenind singura telecabină din România autorizată să funcționeze și pe timp de noapte; datorită accesibilității complete pentru persoanele cu dizabilități, acestea pot avea acum ocazia să admire de sus unul dintre cele mai frumoase orașe din România! 😍
Dacă ai un pic de condiţie fizică recomandarea noastră este să urci pe Treptele lui Gabony - (marcaj triunghi galben, aprox. 1,5h) şi să cobori pe Drumul Serpentinelor (marcaj triunghi roşu); dar dacă vrei să fie mai uşor, poţi urca şi coborî pe Serpentine. Ambele trasee (pe care le găseşti şi în aplicaţia noastră) au punctele de plecare pe Aleea de Sub Tâmpa, în zona Telecabinei; chiar dacă sunt relativ ușoare, necesită echipament de drumeţie, ca pe orice alt traseu de munte.

Intrarea spre semnul uriaş BRAŞOV.

Puţin mai sus de Belvedere Tâmpa (semnul uriaș BRAȘOV), după câteva zeci de metri de urcuş vei găsi alte câteva puncte de belvedere, asupra Ţării Bârsei, apoi către Şcheii Braşovului, de la care dacă mai mergi câteva zeci de metri spre Sud vei avea la picioare zona dinspre Predeal, cu cartierul Răcădău.

Punctul de belvedere de deasupra semnului BRAŞOV.

O poveste interesantă: între anii 1950-1960 Braşov a fost unul din oraşele din fostul bloc comunist care au purtat numele dictatorului sovietic I.V. Stalin. Conducătorii de atunci ai oraşului chiar au "scris" numele acestui pe muntele Tâmpa, din brazi plantaţi pe un versant golaş; deşi între timp aceştia s-au amestecat cu foioase, se spune că la o privire atentă dintr-un anumit unghi, dinspre oraş, vei întrezări numele STALIN spre vârful muntelui, în stânga cablului telecabinei! Noi nu am reuşit să îl vedem...

Belvederi de pe Vf. Tâmpa.

În prezent, pe muntele Tâmpa este scris numele oraşului - BRAŞOV - din nişte litere uriaşe care sunt iluminate pe timp de noapte, fiind vizibile de la câteva zeci de kilometri când vii dinspre Târgu Secuiesc, Târgu Mureş sau Sibiu. Muntele găzduiește o microrezervație floristică de aprox. 2 ha ce are scopul de a conserva stâncăriile calcaroase de pe vârf, care adăpostesc numeroase specii de plante protejate (toporași, clopoței, cimbrișor, mătăciune, barba ungurului...).
*Unii ar spune că mai e și Piatra Neamț cu a ei Pietricica - dar încă se dezbate intens dacă aceasta este un deal sau un munte. 🙂

Ultima actualizare:

28/10/2025 (recomandat la 10/01/22)

Photo Gallery

Alte sugestii

Sighişoara (MS) Muzeu Panorame şi platforme de observaţie
Închis
5.0 9 recenzii
Bătrânul Turn cu Ceas – Turnul Orelor – Turnul Porții – oricum i-ai spune vorbești despre simbolul ce străjuiește de secole intrarea principală în cetatea medievală Sighișoara. Se numește așa datorită ceasului cu statuete, unic în România, aflat la etajul al patrulea și constituie imaginea emblemă a Sighișoarei. Spre deosebire de celelalte turnuri ridicate și apărate de breslele cetăţii, Turnul cu Ceas aparținea întregii comunități.  Principalul punct de intrare în cetate - opus celui străjuit de Turnul Croitorilor- găzduiește Muzeul de Istorie (singurul muzeu din România organizat pe verticală) - și te va copleși prin maiestuozitatea sa, încă înainte de a-i trece porțile. [Turnul orelor văzut de pe platforma panoramică.] Ai să remarci pe fațada dinspre Orașul de Jos, în dreapta ceasornicului, instalația rotativă cu cele șapte figurine ce reprezintă zilele săptămânii. În partea stângă este pictată stema municipiului și a celor șapte scaune săsești; iar în dreapta fațadei o inscripție în limba latină - ce s-ar traduce cam așa: ... s-a transmis memoriei posterității că acest turn a fost distrus de acel oribil și jalnic incendiu în anul 1676; că a fost restaurat, mai întâi, în anul 1678 prin strădania strămoșilor; după aceea în 1774, când a fost reparat și pus în funcțiune și orologiul; din nou turnul a fost reparat în anul 1894. În nișa dinspre cetate a Turnului cu Ceas sunt amplasate câteva sculpturi: Justiția și Dreptatea, Ziua și Noaptea în lateral și Zeița Pacii și Toboșarul în partea de jos. [Detaliu nişa dinspre cetate.] Având o înălțime de 64 m, turnul are la bază forma unui dreptunghi pe care se ridică patru etaje - al cincilea etaj (retras în interior cu 1,40 m) este înconjurat de un balcon deschis. Ai să mai observi lipsa ornamentelor și linia dreaptă, a primelor doua etaje despicate pe alocuri de înguste ferestre. Linia e întreruptă de 8 elemente de construcție între care existau înainte guri de tragere. La etajul al treilea elementele ies din perete cu cca 3m. [Cocoşul "meteo" 🙂] Acoperișul e piramidal, înalt de 34 m; deasupra lui se ridică două cupole în formă de bulb, iar partea de deasupra se încheie cu un mic glob. Ce ai să vezi în partea de sus înălțându-se este un stâlp meteorologic, în vârful căruia se află un cocoș ce se rotește în bătaia vântului - când cocoșul stă cu fața spre apus să știi că va ploua. Deasupra galeriei de lemn, pe cele patru laturi ale bazei acoperișului, se ridică patru turnulețe înalte de 12,5 m - ce deși acum poate îți par simple elemente decorative, pe vremuri inspirau groază, căci erau însemnele jus gladii adică dreptul sabiei (dreptul cetății de judecată și de condamnare la pedeapsa capitală). Forma actuală a Turnului cu Ceas datează din anul 1677 și de datorează unor constructori din țări străine - care l-au reconstruit în stilul baroc. Nu se știe cum arăta acoperișul înainte de incendiul din 1676. Știm în schimb că în 1874 a avut loc o renovare generală a turnului iar atunci țiglele simple au fost înlocuite cu cele smălțuite pe care le vedem şi astăzi. [Ţiglele colorate în alb, galben, roşu şi verde.] Până în anul 1556, turnul a adăpostit Sfatul cetății, iar din 1899, așa cum menționam mai devreme, Muzeul de Istorie (parte din el – căci tot de el aparține și Muzeul de Arme şi Camera de tortură). Înainte să te grăbești să urci cele 110 trepte spre locul instagramabil preferat 😀, etajul al V-lea, în galeria unde pe vremuri (în 1619) la zile de sărbătoare, cânta fanfara, fă-ți timp și pentru restul etajelor. Nu ai să beneficiezi de un ghid, așa că îți recomandăm să citești panourile descriptive din încăperi... sperăm să îţi fie de ajutor şi cele prezentate de noi în continuare! [Intrarea în Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas.] Parterul are aceeași formă ca și a Turnului Croitorilor, pereții au o grosime de 2,35 metri și sunt construiți din piatră de râu. La etajul I sunt expuse plăcuţele originale care denumeau sălile muzeului în prima amenajare a acestuia (anii 1900) iar în prima sală, exact cum intri, ai să vezi o veche machetă a cetății realizată în 1952 de un istoric local, Julius Misselbacher, la comanda Muzeului de istorie. Aflăm din plăcuţa de lângă machetă că "s-a realizat pe baza planului oraşului aflat la arhiva de război din Viena, completat cu desene, planuri, vederi care documentează situaţia arhitectonică la anul 1735. Numai 3-5% a fost reconstituită fără documente, dar în analogie cu case similare vecine." [Sighişoara în anul 1735.] Tot aici, în Sala de Arheologie, sunt expuse obiectele care vorbesc despre populația dacică, despre romani dar şi despre perioada preistorică. Dintre ele ne-a atras atenţia o vatră de altar din Epoca Bronzului, unul dintre cele mai vechi calendare din sud-estul Europi (aprox. 2000 î.C.),  despre care am aflat ulterior că e doar o replică (perfect normal având în vedere valoarea arheologică uriaşă), originalul aflându-se la Muzeul Naţional de Istorie. [Artefact cultura Sighişoara-Wietenberg din Epoca Bronzului.] La etajul al II -lea vei găsi Farmacia Medivală, unde sunt expuse vechi instrumente medicale, flacoane inscripționate (unele păstrate de pe la 1670) şi cărţi vechi de specialitate care dau o idee asupra evoluției farmaceuticii și tehnicii medicale a vremii. Aflăm aici că primii "doftori" au fost de fapt bărbierii (primul bărbier atestat documentar la Sighişoara a fost Valentius Barbitonsor, în 1522), a căror breaslă era atât de importantă încât a avut şi un Turn, amplasat până prin 1631, între Turnul cu Ceas şi Turnul Fierarilor (în zona scărilor de azi). [Sifon pentru anestezie şi trusă pentru amputaţii, sec. VXIII-XIX] De aici, după ce treci pe lângă o uşă din lemn ce datează din 1536 😮 urci la etajul 3 unde într-o cameră cu un plafon superb boltit se află expoziţi anumită Breselele Sighişorene. Printre tot felul de obiecte realizate de cele câteva zeci de bresele care au funcţionat în Sighişoara până în 1872, n-ai cum să nu remarci niște încălțări pentru evenimente, șic, ce-ți vor creiona și mai bine tabloul epocilor trecute. Tot aici îți va atrage atenția mobilierul realizat într-o suită de stiluri: de la cel medival, la cel renascentist ori biedermaier; inclusiv o masă din lemn foarte valoroasă datorită vechimii (sec. XVI). [Dulapuri medievale.] La etajul al IV-lea se află mecanismul celebrului orologiu. Ceasornicul are două cadrane cu diametrul de 2,4 metri așezate pe fațadele turnului. Alături de cadrane, sunt tăiate în zid nișe înalte de 2,4 metri și late de 1,8 m unde se află figurinele ce simbolizează zilele săptămânii. [Mașinăria ceasului poate fi admirată printr-un perete de sticlă.] Nu se cunosc date despre prima instalare a ceasului din turn și a figurinelor sale. Prima mențiune atestă faptul că, în anul 1648 cadranul ceasului este înnoit și s-au adăugat sferturile de oră. Se presupune că și înainte au existat statuete, dar au fost distruse, cel mai probabil împreună cu ceasul, în timpul marelui incendiu, asta deoarece nișele unde se află figurinele par a fi făcute odată cu ridicarea zidului. Cert este faptul că figurinele au fost refăcute, în forma păstrată până astăzi, în 1677 de un meșter necunoscut. Reparat în mai multe rânduri, ceasului i se adaptează, în 1906 un mecanism electric, la care micile statui nu au putut fi conectate. Ele au reînceput să funcționeze abia în 1964 când meșterii Konradt (tată și fiu) au reușit să-l repare, realizând în același timp și un dispozitiv ce permite continuarea mișcării figurinelor, timp de câteva ceasuri chiar în cazul opririi curentului electric. Statuetele au înălțimea de 0,80 m și sunt sculptate în lemn de tei. Dacă priveşti dinspre Oraşul de Jos, cum urci, vei vedea figurinele care reprezintă zilele săptămânii. La miezul nopţii ele se mişcă de la stânga spre dreapta iar în dreptul  ferestrei vei vedea figurina ce reprezintă ziua în care te afli. În nişa de sub ea se pot vedea două figurine: în stânga Toboşarul iar în dreapta Călăul, ca avertisment pentru răufăcători. [Figurinele dinspre Oraşul de Jos.] Figurinele ce reprezintă zilele săptămânii au pe cap câte un simbol care-o reprezintă, conform credințelor medievale. Cum probabil, în tranzit fiind, n-ai să vezi decât una, îți vom povesti mai multe despre toate: Duminica, ziua soarelui, este întruchipată de o femeie în veșmânt albastru și fustă roșie, care are în jurul capului raze aurii. Poartă simbolul aurului. Lunea – simbolizată de zeița Selene (identificată și cu Artemis sau Diana) are în mâini arcul și săgeata, iar pe cap luna - simbol al argintului. [Duminică şi Luni.] Marți – zeul Marte – simbolul războiului și al morții - pe cap are semnul zodiei berbecului și simbolul medieval al fierului. Miercuri – Mercur - zeul comerțului (și al hoților). În concepția astrologiei medievale, planeta Mercur făcea legătura dintre Soare și Lună. Apare sub forma unui tânăr cu cămașă roșie, pieptar verde și cizme. Are pe cap simbolul mercurului. [Marţi şi Miercuri.] Ziua de joi – este reprezentată de Jupiter (Zeus la greci) ce îsi sprijină piciorul drept pe globul pamântesc și ține în mâini însemnele fulgerului și tunetului. Poartă pe cap simbolul cositorului. Vineri – este întruchipată de Venus (Afrodita la greci) căreia un amoraș îi ține o oglindă, și pe care ea îl mângăie cu mâna dreaptă. Pe cap are Luceafărul, simbolul astrologic al planetei Venus ce era și simbolul cuprului. Sâmbătă – este simbolizată de zeul Saturn - asociat și cu zeul timpului - Chronos dar și cu zeul agriculturii, al păcii și al abundenței. Se presupune că pe vremuri avea în mână un copil (aluzie la celebra legendă). În antichitate picioarele statuii erau acoperite și erau dezvelite doar în ziua când era sărbătorit. Așa s-ar explica faptul ca piciorul drept are formă de proteza vopsită în negru. Pe cap poartă simbolul plumbului, al nopții, opus luminii și soarelui. În antichitate sâmbata era considerată „seara” /sfârșitul săptămânii. Dinspre cetate – ai să vezi la baza firidei de lângă ceas două statuete: în stânga una înveșmântată în albastru cu o ramură de măslin în mână – ce simbolizează Zeița Păcii; în dreapta, un toboșar cu cămașa albastră bate sferturile de oră. Deasupra lor, în dreapta e poziționată Zeița Dreptății cu balanța în mână, iar lângă ea Zeița Justiției, legată la ochi și cu sabia ridicată în mâna dreaptă. [Figurinele dinspre Cetate.] Cele două zeiţe sunt flancate de doi îngeraşi care reprezintă Ziua (ce are o lumină pe cap și o inimă în mâini) și Noaptea (ce poartă în ambele mâini câte o torță); mişcându-se alternativ, la 6 dimineaţa şi 6 seara, marcau începutul şi sfârşitul zilei de muncă (de 12 ore) a meşteşugarilor din Cetate. [Noaptea, pregătindu-se să intre în Cetate 😍] La ultimul nivel o expoziţie dedicată lui Hermann Julius Oberth (1894-1989) - unul dintre cei trei părinţi-fondatori ai rachetei și astronauticii, care a făcut liceul aici, în Sighişoara - îți va face trecerea către punctul de belvedere preferat al turiștilor, de unde se poate admira o panoramă desăvârșită a Sighișoarei. Cu puncte de trimitere și kilometri calculați către majoritatea orașelor importante din Europa. [Vedere de pe terasa de belvedere.] Programul de vizitare este de la 9 – 15:30, de marți până duminică (luni este închis), plata se face doar cash, biletul pentru elevi/studenți este 5 lei, iar pentru adulți 20 lei. Dacă ai buletin de Sighişoara beneficiezi de 75% reducere 😊 - mulţumiri pentru ajutor 🙏 Raluca Brankundi, contributor Unde Mergem® 
Piața Muzeului nr. 1, Sighișoara 545400, România
Cetate Panorame şi platforme de observaţie Enisala (TL)
Deschis
4.93 14 recenzii
La fel ca în mai toate localitățile unde există o cetate, și la Enisala există Dealul Cetății (oficial Dealul Gras); pe care se află... ai ghicit! Ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale. Dominând lacurile Razim și Babadag și punct de mare interes în zona Gurilor Dunării, cetatea a fost construită în a doua jumătate a sec. 14, cu scop militar și pentru a supraveghea drumurile pe apă și pe uscat din regiune. În urma analizei tehnicilor de construcție, a materialelor și a contextului istoric, s-a concluzionat că singurii interesați și care în același timp dețineau resursele financiare pentru un asemenea demers erau negustorii genovezi, care aveau monopolul navigației pe Marea Neagră, din care câștigau considerabil. Cu ziduri, turnuri și bastioane construite din calcar, cetatea a făcut parte în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân din sistemul defensiv al Țării Românești, în perioada când Dobrogea a fost sub stăpânirea acestui domnitor. Odată cu sfârșitul sec. 15, când Imperiul Otoman și-a început expansiunea iar lacul Razim a fost despărțit de Marea Neagră în urma formării unor cordoane de nisip, cetatea a fost abandonată. [Reconstituire grafică - Radu Oltean.] Cel mai vechi document în care cetatea este regăsită sub numele Yeni-Sale este o cronică turcească din prima parte a sec. 15. Mai fusese identificată și anterior, începând cu sec. 13, într-o serie de hărți de navigație, dar sub denumirea Bambola. Cetatea mai apare și în alte documente – hărți, desene, litografii. Iar primele cercetări arheologice au fost realizate în 1939. Au fost descoperite numeroase monede (bizantine, genoveze, moldovene, muntene, tătărăști, turcești), care vin să ateste rolul multiplu (militar, politic, administrativ, economic) pe care l-a îndeplinit cetatea. ["Arcada oarbă" de deasupra porţii principale.] Cu ajutorul elementelor conservate parțial (curtine, turnuri, contraforturi) s-a putut reconstitui forma inițială a monumentului – era apărat de ziduri groase de 3m și înalte de 6-7m, cu turnuri dispuse de jur împrejur; partea dinspre prăpastie era sprijinită de un bastion masiv. Un element arhitectonic deosebit este reprezentat de bastionul porții principale, cu arcadă dublă, cu un arc în zona centrală; denumită arcadă oarbă, este de origini orientale dar apare și în Țările Române – la Cetatea Neamțului, la bisericile ctitorite de Ștefan cel Mare, la biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș. Patrimoniul descoperit în zona arheologică Enisala, în mai multe etape, este apreciat drept unul de excepție. Cele mai vechi urme aparțin paleoliticului dar au mai fost găsite și elemente din a doua jumătate a mileniului 5 î.e.n, un mormânt din epoca bronzului (mileniul 4 î.e.n.), din epoca fierului etc.; întreaga zonă a satului s-a dovedit a fi bogată în puncte de interes arheologic. Nu mai devreme de 2013 au fost realizate noi săpături arheologice pentru cercetarea cimitirului și satului medieval de la poalele cetății.  Cetatea a fost încadrată și în Situl Natura 2000 Delta Dunării, habitatele din jur fiind de interes comunitar – stepa petrofilă, tufărișurile, rarități floristice, specii amenințate cu dispariția. În stâncăriile de la baza cetății se află o mică grotă care adăpostește câteva exemplare de lilieci. Dupa 1991 zidurile au fost restaurate, iar cetatea Enisala a devenit un important punct turistic al Dobrogei. [Apus de soare - foto: Mircea Bezercheanu] Pe lângă aspectele arhitecturale, cetatea oferă și o frumoasă perspectivă asupra regiunii, ce cuprinde stânci, lacurile Babadag și Razim, insula Popina, iar atunci când condițiile sunt favorabile poate fi vizibilă și Marea Neagră. Apusul de soare este un moment pitoresc deosebit, care delectează privirile și lentilele multor aparate foto; nici răsăritul soarelui sau al lunii nu sunt de neglijat. [Răsărit la Cetatea Enisala - foto: Dragoş Asaftei.] Program de vizitare este de Marți până Duminică între orele 10.00 – 18.00. Lunea este închis. În zilele de sărbători legale programul poate suferi modificări. Taxa de vizitare este de 10 lei/adult; 5 lei/pensionar, preșcolar, elev, student. Există și o taxă unică de vizitare, care include, pe lângă Cetatea Medievală Enisala, și Gospodăria țărănească din Enisala conservată ”in situ”, un alt obiectiv local, pe care în acest fel autoritățile încearcă să-l promoveze: 12 lei/adult; 6 lei/pensionar, preșcolar, elev, student. Pont: toaletă este lângă parcare; iar de aici şi până la cetate sunt câteva sute de metri şi câteva zeci de trepte 😉.
Enisala, România
Sighişoara (MS) Panorame şi platforme de observaţie Turnuri, Bastioane, Fortificaţii
5.0 8 recenzii
Dacă ajungi în Orașul de Sus al Sighișoarei, e musai să urci și pe Dealul Cetății, dacă nu pentru bijuteria arhitectonică, măcar pentru priveliștea oferită de înalțimea platoului. La capătul Străzii Școlii vei găsi autentica Scară acoperită de lemn construită în 1654 de primarul Johann Both pentru ca în timpul iernilor grele sau în zilele ploioase, copiii să ajungă mai ușor la școală. [Scările spre Dealul Cetăţii.] Pentru a urca în punctul cel mai înalt al cetății ai două variante. Ori urci cele 175 de trepte de lemn, câte au mai rămas în prezent, ori faci un ocol și folosești străduța din dreapta – pe aici ai să poți vedea una din cele mai bine conservate porțiuni ale zidului Cetății. [Varianta spre Dealul Cetăţii.] Odată ajuns sus, prima clădire, în imediata apropiere a scărilor acoperite este vechea Școală din Deal ce poartă inscripția Schola Seminarium Republicae – 1619. Limba română se introduce abia în anul 1867 ca obiect de studiu, așa că în 1619 când s-a ridicat clădirea, se preda în latină, iar școala purta numele de Schola maioris (Școala superioară). Mai află că școala funcționa în clădirea veche a mănăstirii dominicanilor, în stânga scărilor acoperite, iar la bază exista un turn de apărare provenit de la o mai veche fortificație. În anul 1790 începe construcția clădirii Liceului din deal - inițial compusă numai din parter și primul etaj. Edificiul a fost renovat în anul 1901; la etaj s-a păstrat inscripția Patriae filiis virtuti palladique sese voventibus sacrum care înseamnă Fiilor patriei care se dedică virtuții și înțelepciunii să le fie un lăcaș sacru. În imediata apropiere a liceului se află Biserica din Deal. Impozantul monument este cea mai valoroasă piesă arhitectonică a Sighișoarei, fiind unul dintre edificiile reprezentative ale stilului gotic din România. Specificul se caracterizează prin zidurile masive - cu excepția unui ansamblu sculptural din piatră - Închinarea magilor - nu există alte ornamentații exterioare, folosirea detaliilor decorative fiind rezervată interiorului (la data documentării noastre biserica era închisă). Valoarea statuetelor crește prin faptul că se numără printre puținele exemplare de sculptură gotică în piatră din Transilvania. Specialiștii spun că actuala biserică a fost ridicată pe locul unei cetățui existente înainte de anul 1200. Urmele dacice descoperite pe platoul Dealului Cetății sunt dovada că dealul a fost locuit din timpuri arhaice. [Intrarea principală în biserică.] Construcția este puțin ciudată, și poți să te convingi și singur: poziționat spre fațada dinspre vest, dacă ai să cercetezi intrarea principală în biserică, ai să observi un lucru neobișnuit: pe lângă asimetria clădirii, turnul clopotniță este mult mai vechi și nu face corp comun cu restul construcției, este dezaxat și înclinat spre sud; iar navele laterale sunt zidite prin alăturare, dovadă că au fost clădite ulterior.  [Ciudata asimetrie a lăcaşului.] Se știe că Dealul Cetății - expus alunecărilor de teren în anii ploioși - este format din șisturi și conglomerate din lut și gresie, lipsite de piatră. Se pare că sașii au consolidat zidurile unei vechi așezări cu un turn clopotniță fortificat, actualul edificiu având temelia ridicată pe anticele ziduri. Pentru entuziasmații de istorie recomandăm o scurtă vizită a Cimitirului evanghelic, deși poate ideea-ți dă fiori, să știi că adăpostește arhaice pietre de mormânt. Poate ar trebui să arunce un ochi, măcar curioșii de mister. Turnul Frânghierilor - în prezent locuință a paznicului cimitirului - este singurul turn locuit dintre cele nouă păstrate până astăzi în cetatea Sighişoarei. Importanța lui constă mai ales în faptul că, la subsol, arheologii au descoperit urmele unor metereze acoperite, dovadă că a fost ridicat pe zidul străvechii cetățui presăsești. [Turnul Frânghierilor.] De aici poți să te lași spre Turnul Măcelarilor. Pe parcursul coborârii vei vedea una dintre cele mai bine conservate și mai impresionante porțiuni din zidul ce înconjoară cetatea medievală. Când îl privești, e important să știi că nu vezi doar un mur, ci o inestimabilă dovadă documentară ce-ți atestă etapele construcției lui în timp. Nu dintotdeauna e cum îl vezi, se pare că inițial zidul avea aproximativ 4 m; în partea interioară, o galerie urca în trepte și susținea tirul cu arcul și arbaleta. După apariția armelor de foc se trece la ridicarea zidului cu încă 3,5 m și se creează goluri înguste de tragere. Spre sfârșitul sec al XVII-lea, zidul este înălțat cu încă aproximativ 1 m și se construiesc noi goluri de tragere și o galerie pe care stăteau apărătorii. Cât despre Turnul Frânghierilor, spuneam că este locuit. Are un gard mic, n-are câine, dar nici nu-i nevoie... în caz de nu vrei să ți se strice zenul, în încercarea ta de a fotografia părți ale zidul, nu încălca proprietatea, care deși nu-i marcată ca fiind privată, se pare ca este 😀 să nu zici că nu ţi-am spus. [Nu depăşi gărduleţul! 😀]
Dealul Cetăţii, Sighișoara 545400, România
Drobeta Turnu Severin (MH) Muzeu Panorame şi platforme de observaţie
Deschis
5.0 1 recenzie
Tu când te-ai „cocoțat” într-un turn ultima dată? Și ce ai văzut de acolo? Noi am văzut Drobeta Turnu Severin, ceea ce vă recomandăm și vouă dacă ajungeți în orașul de la malul Dunării. Am urcat în Castelul de Apă și am scrutat de acolo, nu mările, ci zările și Dunărea, dar și străzile perfect aliniate ale orașului. Castelul sau Turnul de apă se află în Drobeta Turnu-Severin, în centru, aproape de complexul Decebal (fostul magazin central al orașului), într-o mică piațetă. Tronează în mijlocul unui sens giratoriu și este un castel în adevăratul sens al cuvântului, cu turnulețe și creneluri, cu scări întortocheate și gemulețe semicirculare numai bune de furat prințese sau de împușcat inamici. [În detaliu: creneluri, turnuleţe.] De vreo Rapunzel care să fi trăit acolo nu se știe, dar în timpul primului Razboiului Mondial, Castelul a servit ca punct de observație armatei germane, datorită celor 4 turnulețe, construite inițial pentru a putea fi folosite de către pompieri. Dăinuie în Severin de prin 1910, iar despre turnul de aproape 30 de metri se spune că a fost prima construcție de beton armat din Europa de Est. Clădirea a deservit alimentarea cu apă a orașului fiind amplasată, la acea vreme, pe cea mai înaltă cotă. Construit în stil medieval, are un diametru de aproximativ 10 metri și este cea mai înaltă construcţie din Drobeta. Este și motivul pentru care este vizitat, acum, de foarte mulți turiști.    Se spune că într-un fel se vede lumea de sus și în cu totul altul de jos. "Turnu Severin se arată-n asfinţitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru....". Nu am zis-o noi, a zis-o Alexandru Vlahuță în România Pitorească. Noi am zice amfiteatru, în loc de teatru, pentru că așa scrie în planurile de atestare documentară că a fost construit Severinul. Celebrul arhitect român de origine catalană, Xavier Villacrosse, cel care a gândit planurile inițiale ale orașului, l-a văzut ca pe ”un amfiteatru cu o bună privelişte spre Dunãre, înconjurat de dealuri împădurite şi presărat cu ruinele construcţiilor romane”. În opinia lui, locul pe care urma să se ridice Severinul, părea ”făcut pentru plăcerea spectatorilor, de vreme ce aşezarea caselor va oferi spectacolul cel mai încântător şi cel mai teatral, ca la Alexandria, oraşul luat ca model”. Dacă urci în Castelul de Apă o să înțelegi viziunea arhitectului-șef. Severinul pare trasat cu rigla, e printre puținele orașe rectangulare, cu străzi ce se întretaie în unghi drept, paralele cu Dunărea sau perpendiculare pe ea, perfect aliniate. Toate astea se văd de sus. Nu toate orașele se bucură de astfel de puncte de belvedere, așa că vă recomandăm acolo unde ele există să urcați în ele. La Severin, priveliștea de acolo, de sus, este spectaculoasă pentru că ai parte de o panoramă de 360 de grade. Cu toate casele și acoperișurile roșii, orașul pare o Bologna în miniatură, în depărtare Insula Șimian îți reamintește că o parte din paradisul Ada Kaleh strămutat acolo zace acum printre buruieni în timp ce Dunărea își vede liniștită de drumul ei. [Vedere către Insula Șimian.] Poți urca pe scări dar și cu liftul. Castelul de apă se numește acum Castelul Artelor și adăpostește un centru de informare turistică, un spatiu de expoziție, un muzeu și un spațiu pentru lansări de carte). Îţi recomandăm să urci cu liftul și să cobori pe scările cu trepte ale căror șir l-am pierdut (poate reușești tu să le numeri 😊), va fi mai ușor să le cobori decât să le urci. Din 2019 la etajul 3 se poate vizita o expoziție unicat în România, ”FotoKaleh. Patrimoniul uitat din fotografii”. Cu ajutorul unor clișee de colecție, recompuse tehnologic și relaționate secvențial, este reprodusă vizual ulița principală a insulei Ada-Kaleh, locul unde se aflau Bazarul și Geamia (moscheea). [Borcane cu imagini. 😍] O aplicaţie gratuită ”te scufundă” în timp. După ce o instalează, vizitatorul îndreaptă telefonul spre fotografiile așezate în niște borcane şi priveşte ecranul. Ca prin minune, personajele din imagini încep să se mişte: un nene cu fes împinge căruciorul cu celebra înghețată turcească, un altul sare un șotron, în timp ce o ambarcaţiune străbate undele Dunării. Te deplasezi de la un borcan la altul, iar Ada Kaleh prinde viață chiar sub ochii tăi. 😍 Minunat! Panorama și expoziția sunt cumva piesele de rezistență ale Castelului. Și dacă tot am scris  despre Castelul de Apă în plină pandemie de Coronavirus, trebuie să știți că astfel de clădiri au avut un rol extrem de important în stoparea epidemiilor. Până să apară Elie Radu, părintele turnurilor de apă din țara noastră, Bucureștiul și marile orașe ale României erau alimentate cu sacaua sau prin instalații improprii și din surse îndoielnice. Elie Radu este cel care a construit sistemele moderne de alimentare cu apă ale orașelor noastre. Castelul de Apă este deschis zilnic (în sezonul cald până 20:00, în cel rece până la 17:00), iar un bilet costă 20 lei pentru adulți, pensionari 15 lei, elevi/studenți 10 lei, gratuit pentru copiii sub 7 ani. La parter are și suveniruri de vânzare așa că vei putea pleca acasă cu un magnet sau cu o carte poștală.
Piața Castelului nr.1, Drobeta Turnu Severin, România
Braşov (BV) Izvor, cișmea Loc de picnic/grătar
Deschis
5.0 5 recenzii
Sunt mai multe legende despre Pietrele lui Solomon, şi toate sunt legate de numele regelui maghiar Solomon care se refugiase prin aceste locuri în anul 1075. În timp ce fugea de duşmanii care-i vroiau capul, regele a încercat să sară cu calul peste cele două pietre dar nu a reuşit şi a căzut. O legendă spune că a murit iar în locul în care a căzut a izvorât o apă (unii spun spun că ar fi vorba de izvorul L.I.D., pe care îl găseşti un pic mai sus de zona de picnic, pe Drumul Galben care urcă spre Poiana Braşov; nu am aflat de unde îşi trage acronimul). [Izvorul L.I.D.] O altă legendă spune că regele a supravieţuit căderii şi în fuga sa a hotărât să îşi îngroape coroana la rădăcina unui copac pentru a nu putea fi recunoscut de urmăritori. Coroana a fost găsită mai târziu de un ţăran ce a predat-o conducătorului cetăţii care de atunci poartă numele Kronstadt (în germană - oraşul Coroanei), iar coroana şi stejarul la care rădăcina căruia a fost îngropată au fost stilizate în stema oraşului Braşov. [Cele două stânci între se spune că a sărit regele Solomon.] Unii specialişti spun că zona este încărcată energetic şi că aerul de aici conţine o mare cantitate de ioni încărcaţi negativ, ceea ce ar face să aibă un efect benefic asupra sănătăţii. Ce ştim noi sigur este că dacă vii aici în weekend-urile cu vreme bună vei respira un aer încărcat cu fumul şi aromele zecilor de grătare aprinse de localnici 🤭 [Unul dintre locurile preferate "de grătar" ale braşovenilor (şi nu numai).] În Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) îi poţi întâlni pe Junii Braşoveni care se adună aici la o horă şi un ospăţ pe cinste după ce au străbătut oraşul în tradiţionala Paradă a Junilor. Una peste alta, locul este foarte frumos. Poţi ajunge aici cu autobuzul 50 ( în Centrul Vechi are staţii la Primărie, Livada Poştei, un pic mai sus de Biserica Neagră, la Maternitate şi în Piaţa Unirii), sau cu maşina, pe care o poţi lăsa în parcarea din apropiere. [Parcarea de la Pietrele lui Solomon.] Pietrele lui Solomon este nu numai un loc bun pentru picnic ci este şi punct de plecare pentru câteva trasee spre Poiana Braşov şi muntele Postăvaru, atât pe jos cât şi pe bicicletă. De aici pleacă şi Drumul Vechi al Poienii pe care, până când a fost terminat drumul actual (1966), urcau camioanele semi-şenilate ce duceau turiştii în Poiana Braşov; acum e un traseu foarte agreabil, preferat de cei care vor să facă plimbare pe jos până în Poiană sau un downhill până în Brașov.
Pietrele lui Solomon, Prund-Schei, Brașov, România
Biserici, Catedrale, Mănăstiri Braşov (BV)
5.0 3 recenzii
Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov este situată în partea de vest a oraşului, în cartierul cu acelaşi nume, la poalele dealului Sprenghi, . Este cea mai veche clădire a oraşului, fiind construită în jurul anului 1260, în stil gotic timpuriu; a suportat modificări importante în secolul al XV-lea. A fost cunoscută şi sub denumirea de Biserica celor trei orfane care, conform unei legende, au lăsat tot ce deţineau bisericii - unde au şi fost înmormântate sub altar. Partea originală a bisericii, păstrată intactă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia precum şi două capele. Deasemenea părţile nordică, vestică şi sud-vestică ale zidului medieval de apărare sunt originale. Edificiul cu pereti masivi, înconjurat cu zid de apărare a rezistat numeroaselor invazii turceşti, marelui incendiu din 1689 şi devastării diferitelor trupe cuceritoare. Biserica ar fi trebuit sa aibă două turnuri dar numai unul este în întregime executat. Turnul existent astăzi a fost construit în 1842, după ce turnul vechi s-a prăbușit la cutremurul din 1822. În 2003 în incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500 de obiecte donate de saşi care au emigrat din Braşov, care prezintă o gospodărie tipic săsească cu ţesuturi, mobilier, port, unelte. În ultima duminică înaintea zilei de 24 august (ziua Sf. Bartolomeu), aici se desfăşoară pelerinajul Hramului Sf. Bartolomeu, serbare regională unde se întâlnesc comunităţile săseşti. Biserica poate fi vizitată în fiecare duminică, când se ţin slujbe în limba germană; în celelalte zile doar cu programare telefonică. 
Strada Lungă 251, Brașov 500051, Romania
Braşov (BV) Panorame şi platforme de observaţie
Deschis
5.0 8 recenzii
Pe drumul spre/dinspre Poiana Braşov vei găsi un loc care îţi oferă cea mai frumoasă perspectivă a Braşovului. Indiferent de anotimp, fie zi sau fie noapte, merită să faci un popas într-una din cele trei parcări care constituie acest punct de belvedere!  ...Păcat de "rănile" din ce în ce mai adânci care apar în dealul Warthe, vizibile foarte bine de aici!😔
DN 1E, Calea Poienii, Braşov, Romania
Braşov (BV) Turnuri, Bastioane, Fortificaţii
Construit într-o formă de semicerc, Bastionul Tăbăcarilor (sau al Cojocarilor) a fost construit în jurul anului 1452, era întreţinut şi apărat în caz de nevoie de, bineînţeles, breasla Tăbăcarilor.
Aleea Tiberiu Brediceanu, Brașov, România
Braşov (BV) Turnuri, Bastioane, Fortificaţii
5.0 1 recenzie
Colțul de nord-est al Cetății Brașovului era protejat de Bastionul Postăvarilor, care fost construit și apărat de breasla aurarilor, între 1450 și 1455. Apoi, în anul 1646, bastionul a fost preluat de breasla postăvarilor.  Zidurile sale aveau la bază 2 m grosime. S-au păstrat până azi ferestrele de tragere înguste, dreptunghiulare, alternând la ultimul nivel cu burdufuri pentru păcură păcură dar şi accesul originar dinspre oraş, prevăzut cu un ancadrament în arc frânt din piatră profilată.  Bastionul Postăvarilor a fost consolidat în anii 1961-1962 și restaurat în perioada 2006-2012, în prezent fiind amenajat ca muzeu (pe care, fie vorba între noi, nu l-am găsit niciodată deschis😀).
Aleea Tiberiu Brediceanu, Brașov, România