Locații
Închis
Departe de zgomotul lumii, într-un sat cu nume melodios și cu aspect aproape medieval, de loc aproape uitat, cineva s-a gândit să ofere doritorilor „luxul” de a trăi simplu.
Un moștenitor al vechii familii nobile transilvănene Kálnoky, Contele Tibor Kálnoky a achiziționat câteva proprietăți, ale căror clădiri vechi de prin 1800 au fost cu grijă restaurate, pentru a li se păstra aspectul original și farmecul arhaic și au fost introduse în circuitul turistic, pentru cei care vor să (re)trăiască viața simplă, tradițională, de la țară, în natură. Sau, cum ne-au spus cei cu care am vorbit acolo, să vadă copiii „cum arată în realitate o găină”. 🙂 Aici chiar sunt crescute exemplare dintr-o rasă locală foarte rară – Neagra-cu-gât-gol din Transilvania.
[Curte de ţară, ca odinioară.]
Casele au curți generoase, verzi, cu toate „accesoriile” unor gospodării de la țară – cuib de berze, coteț, găini, pomi bătrâni. La timpul primei noastre vizite perele văratice tocmai fuseseră culese și puse la fermentat, pentru viitoarea pălincă – tradiție și autenticitate; și într-un colț stătea cuminte și ademenitor un coș de nuiele plin cu mere de vară. Iar în cea mai recentă vizită de re-documentare le-am găsit pe gospodinele de aici culegând flori de soc, chiar din curtea pensiunii pentru socata casei. 😍
[Socata „in progress” 😊]
Camerele au fost frumos amenajate și decorate cu mobilier şi antichități transilvănene din sec. XVIII-XIX, despre care am aflat că au fost descoperite, recuperate și recondiționate de însăși Contesa Kálnoky sau prin grija sa. Un element distinct care ne-a atras atenția sunt sobele din teracotă, unele dintre ele refăcute după cioburi (descoperite la săpături în zonă) și prin metode meșteșugărești tradiționale, de meșteri din regiune, care au păstrat tainele procedeelor. Dar toate casele sunt pline de tot felul de obiecte, fiecare cameră este un mic muzeu care evocă viața din trecut în satele ardelene. Superb!
[Fiecare cameră e un mic muzeu etnografic.]
Şi ne-au plăcut la nebunie mini-dulapurile pe care le-am văzut în câteva camere, minunat recondiţionate, cu uşiţe ce "ascund" perfect o sticlă de apă sau de ... altceva! 😊
["Minibar" sau "seif". Depinde ce pui în el. 😊]
Te simți ca și cum ai călători înapoi în timp, în Transilvania secolului 19, dacă uiți că ai ajuns acolo cu mașina și te desprinzi de obișnuința de a folosi telefonul mobil și internetul. Fără radio sau TV, cu cuverturi din lână și podele din lemn. Dar cu facilități (WiFi) și accesorii (bideu, oglindă cosmetică, cosmetice de baie de bună calitate) care păstrează totuși confortul vieții moderne. Unii dintre cei cazați la momentul vizitei noastre au spus că au fost surprinși de-a dreptul de nivelul de simplitate pe care l-au regăsit aici; poate chiar puțin cam prea rustic pentru sumele plătite (a fost una dintre opinii). Părerea noastră este că asemenea lucruri greu de găsit, de adus în stare bună și la un grad decent de confort vin cu un preț pe măsură. Și, evident, sunt apreciate de o nișă anume de turiști.
[Camera de "zi". Prea simplu? Prea rustic? 🙂]
Băuturi și prăjituri tradiționale, prânz și cină servite în curte sub copaci (când vremea o permite), la mese și bănci din bârne vechi cu un farmec aparte. În limita posibilităților, se folosesc produse și ingrediente locale - ouă, lapte, iaurt, brânzeturi, miere – sau din grădinile proprii, iar deserturile, gemurile și dulcețurile sunt preparate în bucătăria proprie. Mâncărurile sunt servite sub formă de meniu fix și sunt preparate în general simplu, după rețete și metode tradiționale. Iar lângă ele va merge de minune o bere locală, vinul casei (adus de pe o podgorie din vecinătăți) și/sau o pălincă făcută în casă, disponibile în meniu. 😋
[Mâncare servită ca odinioară.]
Micul-dejun nu este extraordinar de diversificat dar e gustos, cu preparate de calitate - mezeluri și brânzeturi (inclusiv specialități de inspirație locală - de ex. cașcaval cu chimen), legume; unt, gem, miere, iaurt, cereale, lapte, apă, suc, ceai, cafea-espresso (espressor automat, cafea boabe). Dacă vrei mai mult decât cele oferite la bufetul rece, poți cere la bucătărie omletă (specifică dacă o vrei bine făcută), ouă-ochiuri sau ouă fierte (servite în suport, ca odinioară 😍).
[Simplu dar gustos și de calitate.]
Pe lângă micul-dejun care este inclus în tariful de cazare, poţi achiziţiona şi pachete demipensiune (prânz 20 euro/pers., nu include băuturi; cină 30 euro/pers., include un shot de pălincă). Pentru tarife și oferta de pe Booking, click aici.
Mâncarea este simplă, "de țară", de inspirație locală, dar și cu accente nobile; poți avea parte de o porție generoasă de sarmale ardelenești cu ciolan, ori cârnați afumați și cartofi la cuptor dar și de supă-cremă de broccoli, servită cu crutoane sau panna cotta cu fructe de pădure.
Fiecare dintre mesele principale constă în două feluri plus desert. Porțiile sunt pe săturate și vin la masă nu la farfurie ci la platou, ca la o întâlnire de familie sau acasă cu prietenii; iar dacă vrei refill poți cere, fără probleme.
Pe noi gospodinele de la pensiune ne-au bucurat cu: supă-cremă de broccoli, ciorbă țărănească, supă-cremă de țelină (o adevărată delicatesă); pui și cârnați la cuptor, cartofi natur și salată de sezon; sarmale ardelenești (din alea, hotărâte și solide, de te lupți să dai gata una întreagă), însoțite de ciolan (o bucată la fel de serioasă ca și sarmalele, de n-am reușit trei s-o înfrângem) și cartofi copți (combinația asta ne-a surprins - sarmale și cartofi! - dar nu am dat înapoi 😊); pui copt, cu garnitură fină de mazăre și salată rece de cartofi (observi că se confirmă statutul de "țară a cartofilor" pe care îl are județul Covasna); salată de fructe, panna cotta cu fructe de pădure, cheesecake.
[Panna cotta cu fructe de pădure. 🤩]
Există și pachet all-inclusive, la prețuri începând cu 173 euro/persoană/noapte care includ cazare, toate mesele, o băutură de bun-venit (făcută în casă), tururi și activități pe parcursul zilei (sună la recepție pentru mai multe detalii).
[Chimion - welcome-drink la check-in all-inclusive 😊]
"Casele Contelui" reprezintă de fapt un mic domeniu, compus din 4 case plus clădiri administrative (recepția, sala de mese) și spații generoase pentru relaxare.
În curtea principală, situată la strada principală din Micloșoara (DJ131), se află două case:
- una mare, a cărei cameră de zi de la parter a primit rol de recepție iar apartamentul de la mansardă primește oaspeți în două dormitoare (care pot fi închiriate și individual), o cameră de zi și o baie (singura încă nemodernizată).
[În apartamentul de la mansardă.]
- cea de-a doua, „casa albastră”, are două camere (9 și 10), poate fi închiriată şi integral de către grupuri sau familii cu copii care doresc intimitate, fiind așezată într-o zonă mai retrasă a domeniului; e dotată și cu ciubăr - întreabă la recepţie de preţ și condiții pentru acces la el.
În curtea principală se servește şi masa, pentru oaspeţii tuturor Caselor.
[Camera 9 din „casa albastră”.]
Mai jos, la 300m de curtea principală (și pe o uliță ce se desprinde din drumul principal), se află cealaltă structură de cazare, o gospodărie de pe la 1850 😮 cu o curte mare (și aici este un ciubăr) în care sunt două case.
Una, pe latura din dreapta a curții, are 3 camere duble standard iar cea din stânga are două camere duble superioare - "Locuința husarului" (camera 6) și "Vechile grajduri ale păstorului" (camera 5) - și, vedeta domeniului, „The Prince's Suite” - apartamentul cu două camere în care a dormit Prințul (pe atunci) Charles, când venea în zonă, înainte de a-și cumpăra casa de pe Valea Zălanului. Deci ai putea dormi aici în același pat în care a dormit actualul Rege al Marii Britanii. Tare, nu? 🤩
[Patul în care a dormit Prințul Charles.]
Iar cei care vor dormi în cealaltă cameră a suitei vor fi vegheați la căpătâi de Regele Charles al III-lea, care zâmbește enigmatic într-o fotografie cu autograf oferită într-una din vizitele lui aici 😊
[Nu sunt multe locuri în lumea asta unde poți vedea așa ceva.]
La cerere, dacă folosești sauna și ciuberele, vei primi halate și papuci. Din camerele 4 (apartament) și 5 ai acces direct și la o mică saună, care se pregătește la cerere, pentru 50 lei/pers./ședință.
[Camera husarului.]
În apropierea curţii principale există și Stone Pub – (la data celei mai recente documentări era închis), dar când funcționează este loc de întâlnire și socializare pentru oaspeți, pentru servit gustări și plăcinte pe timpul zilei sau de băut un aperitiv înainte de cină. O clădire foarte veche care, la fel ca și celelalte, a fost excelent restaurată și repusă în valoare. 😍
[Vedere din salonul pentru mese.]
Tot aproape, pe strada principală, se găsește și Castelul Kálnoky, al cărui parc și iaz sunt la dispoziția oaspeților. Caută în aplicație 🔍 Castelul Kalnoky și află tot ce trebuie să știi despre el.
Dacă ești în căutarea unui turism mai „altfel”, poți alege să-ți petreci un weekend sau o săptămână în una dintre casele de oaspeți ale Contelui. Rustic, simplu, relaxa(n)t. Dar și cu posibilitatea unor activități, cuprinse în pachete all-inclusive sau organizate la solicitare prealabilă, contra cost – ateliere meșteșugărești, tur ghidat în Muzeul Vieții Transilvănene (în Castelul Kálnoky), plimbare cu căruța trasă de cai, excursii în satele din jur, picnicuri, drumeții.
Am avut ocazia să le încercăm pe câteva dintre ele și sincer, pentru cineva obișnuit cu picnicurile în natură și plimbări cu căruța, ar putea părea un pic supraevaluate. Dar dacă nu ai făcut niciodată așa ceva, sunt șanse mari să îți placă foarte mult; de exemplu, în tura cu căruța, după ce am traversat un deal cu o fâneață bogată, am ajuns la marginea pădurii unde am făcut un picnic la umbra unui stejar cu toate cele necesare puse la pachet de gospodinele pensiunii...
[Plimbare cu căruța spre locul de picnic.]
În cele vreo câteva ore petrecute acolo ne-am bucurat de o relaxare, cântec de păsărele și zumzăit de insecte, admirând munții din față și o ploaie care i-a udat dintr-o parte în alta... orașul mare din care veneam părea că se află la mii de kilometri distanță. Pentru unii oameni, 60 de euro nu înseamnă nimic dacă pot primi asta în schimb! 😍
[Admirând spectacolul naturii.]
Iar în cele două ateliere la care am participat am avut aceeași senzație de relaxare totală (cu toate că pe alocuri ne-au scos din zona de confort, punându-ne la încercare îndemânarea în îndeletniciri din păcate tot mai străine).
Întâi, ne-am inițiat în împâslirea lânii executând (cu mult ajutor) niște flori textile sub îndrumarea "specialistei" de la pensiune. Nu ne-a luat "decât" vreo oră (din care noi am ieșit aproape extenuați 😀 ) așa că nu ne-am mirat foarte tare să aflăm că la o pereche de papuci sau la o gentuță din pâslă cineva experimentat poate lucra și... două zile! Atelirerul de împâslire se poate organiza pentru grupuri de minimum 15 pers., cu programare.
[Atelierul de împâslit.]
Dar apoi, la atelierul de făcut colaci secuiești, distracția fost și mai mare, trecând prin toate etapele, de la întinsul aluatului (pregătit în prealabil în bucătărie; din fericire 😉), rularea lui pe suportul de copt, învârtirea pe jar... și până la savurarea produsului finit - cei mai buni colaci secuiești din viața noastră! 😋
[Data viitoare când va mai cumpăra unul, sigur îl va aprecia mai mult 😉]
La Micloșoara poți avea ocazia de a face un alt fel de turism, de a trăi niște experiențe pentru care unii oameni vin de la mii de kilometri.
Atât Contele Kálnoky (aici) cât și M.S. Regele Charles (peste deal, la Valea Zălanului) au făcut demersuri și colaborează în scopul dezvoltării sustenabile a Transilvaniei și a conservării patrimoniului ei cultural și natural. Șederea ta în una dintre aceste reședințe poate contribui la aceste inițiative.
Str. Principală nr 186, Micloşoara, Romania, 525104
Poți ajunge la Casele de oaspeți ale fostului Prinț de Wales, actualul Rege Charles al-III-lea al Marii Britanii, dacă te țin pingelele (a se citi cauciucurile), ai 4x4 (recomandat) și o iei pieptiș din Malnaș-Băi către Valea Zălanului. Dar cu atenție, să nu ratezi indicatorul „spre Valea Zălanului” care e așezat de parcă ar face parte dintr-un traseu „mistery” iar intenția ar fi ca acolo să ajungă cât mai puține persoane - undeva pe un gard fix în curba în care trebuie să faci dreapta, în același timp fiind atent și la drumul de țară, îngust și foarte accidentat. E
[Indicator spre Valea Zălanului.]
Odată ajuns la înălțime vei fi recompensat cu niște priveliști foarte „instagramabile” și sperăm ca și mașina ta va fi ok, căci mai e până la destinație ... și e tot așa ...
[Înainte de urcuş.]
Dar dacă vrei un drum mai accesibil, vino prin Bățanii Mari - Aita Seacă.
Valea Zălanului este un cătun izolat, din Munții Baraolt, unde s-ar mai afla doar vreo 120-150 de locuitori. Și deși nu prea mai atrage atenția nimănui, pare că nici măcar a autorităților, a atras atenția Prințului Charles (pe atunci) al Marii Britanii, actualul Rege Charles al-III-lea. Care a cumpărat o proprietate constând în trei case (cu un total de 7 camere), mai vechi de 100 de ani, pe care le-a restaurat într-un mod foarte frumos și cărora le-a redat un pic de viață. Proprietatea ar fi aparținut unui strămoș al Prințului, undeva prin secolul 16. Iar Alteța Sa Regală a și venit de vreo două ori și a și stat acolo, fiind, am înțeles, foarte pasionat de natură, păsări și flora sălbatică, care aici se regăsesc aproape neatinse de influența modernității distructive. Reședința este cuibărită printre pajiști cu orhidee sălbatice (Papucul Doamnei – una dintre cele mai rare din Europa – colorează pădurile văii în mai și iunie) și păduri cutreierate de urși.
[Cam ce vedea Prinţul Charles din curtea casei!]
În sezonul cald (aprilie - noiembrie), toate casele sunt deschise pentru public (oaspeți), inclusiv cea în care stătea Prințul atunci când venea în zonă. Au fost în totalitate restaurate cu materiale vechi, recuperate și prin metode tradiționale, unele practicate de meșteșugari uitați. Mobilierul și accesoriile constau exclusiv în antichități din zona Transilvaniei. S-au conservat o atmosferă și o stare ce reușesc să te rupă total de tumultul vieții actuale și în totală armonie cu împrejurimile.
[Totul este restaurat excelent!]
Pentru că frumusețile astea atât de autentice ne pot părea banale, nouă, românilor, mai ales dacă am mai avut străbunici sau bunici pe la țară, străinii sunt cei mai numeroși oaspeți care poposesc în aceste locuințe, încărcate de poveste; pentru că pe la ei nu prea (mai) văd așa ceva. Pajiști frumoase, cu floră sălbatică de o biodiversitate rară – peisaj ideal pentru pictură și fotografie.
[O curte ca în poveşti 😍]
Nivelul de confort este unul limitat, nu te aștepta la o reședință princiară; ci mai degrabă la casa străbunicilor dar cu baie și utilități „de oraș”. Ce vei găsi însă aici din plin sunt liniște, calm, intimitate, natură. Nu vei găsi televizor sau radio dar vei găsi multe cărți, albume și ghiduri de călătorii, de care te poți bucura la umbra unui măr bătrân, alături de o cană cu ceai; bineînțeles, dacă ăsta e genul de vacanță pe care ți-o dorești, altfel, nu bate drumul până aici. Mai ales că nici alte variante de petrecere a timpului liber nu prea ai prin zonă. Doar natură și câteva activități pe care administratorii le pot organiza – drumeții, plimbare cu căruța (cu sania iarna), workshop-uri de meșteșuguri locale (cum ar fi coacerea celebrilor kürtőskalács). În rest, doar viața tihnită a satului transilvănean.
[Tihnă la umbra merilor.]
Camerele sunt separate dar există și spații comune, pentru luat masa sau pur și simplu pentru socializare, ascultat muzică sau privind stelele (există un mic telescop pentru asta), ideea fiind a contactului, a schimbului de idei și impresii, mai ales că de cele mai multe ori oaspeții vin din locuri îndepărtate, diferite.
[Telescopul din "sufragerie"]
Serviciile de cazare și masă sunt asigurate cu personal angajat dintre localnici iar mesele se pot oferi chiar și în regim all-inclusive. Închirierea unei camere costă între 120 şi 150 euro/noapte (cea mai scumpă este camera în care dormea Prinţul, actualul Rege al Marii Britanii).
[Camera Prinţului.]
Teoretic este disponibilă și cazare doar cu mic-dejun, dar având în vedere că în sat există doar două mici magazine, nu este vreun restaurant în proximitate iar cel mai apropiat oraș este doar Baraolt, la 20 km, cu drumuri de off-road, practic va trebui să achiziționezi pachet complet de cazare cu mese. În funcție de sezon și de vreme, se pot organiza și mese în natură. Mâncarea este tradițională (ciorbă de cartofi cu tarhon; friptură de vită la cuptor, cu varză călită, piure de cartofi și murături, gogoși) și este pregătită pe cât posibil din ingrediente locale (nouă acest „pe cât posibil” ni s-a părut destul de limitat) iar meniul se stabilește pe zile, neexistând posibilitate de comandă a-la-carte. Preţurile la data ultimei noastre documentări: mic-dejun 10€, prânz/picnic 20€, cină 30€ (copii <4 ani gratuit; copii <14 ani -50%); în varianta all-inclusive (cazare în cameră dublă, welcome-drink, tururi și activități pe parcursul zilei pensiune completă exclusiv băuturi, care se pot comanda separat) costul este cuprins între 180-195€/noapte/persoană. Dacă nu iei pachetul all-inclusive, activitățile de zi sunt contracost (90€/pers., includ transport, ghid și eventuale taxe de intrare); după ce consulți programul, dacă te interesează ceva activități, ar fi bine să fie rezervate în prealabil.
[O altfel de terasă.]
Scopul declarat al Regelui Charles este acela de a încuraja cât mai multe persoane să viziteze Transilvania și de a promova o dezvoltare sustenabilă. Adnotarea noastră: persoane cu mașini puternice care să poată urca drumurile sau cu suficienți bani să plătească transferul motorizat. Persoane care vor să evadeze din viața pe care o consideră modernă și agitată, să retrăiască amintiri din casa și curtea străbunicilor, care apreciază liniștea și simplitatea, frumusețea naturii sălbatice și tradiționalul și sunt dispuse să plătească pentru asta prețuri de stațiune la 4 stele.
- update galerie foto ianuarie 2021: fotografii iarnă furnizate de administratorul locului. 🙏
Valea Zălanului nr. 1, 527119, România
Închis
Castel Hotel Daniel din Tălișoara - judeţ Covasna nu este nici castel, nici hotel; este o poveste, o stare; o poveste pe care o descoperi de când intri pe poartă, o stare care te cuprinde și pe care o păstrezi o vreme chiar și după ce pleci de-aici. ❤️
Povestea
Vechea familie nobilă Daniel, cea care a construit castelul, își are de fapt rădăcinile în satul alăturat, Vârghiș. Dar una din „ramuri” a “migrat”; din doi frați care și-au împărțit averea moștenită, unul a început să construiască la Tălișoara în 1620. Mai întâi a fost construită partea care în prezent constituie parterul clădirii. În 1669 au fost adăugate o nouă aripă și etajul. Construcțiile au fost finalizate în 1680. Deci vreme de 60 de ani, după care a rămas ceea ce se regăsește și astăzi pe proprietate. Ancadramentele din piatră ale ușilor, ușa de intrare în restaurant dar și părți din alte câteva elemente (scările principale, porțiuni de tencuială) sunt încă cele originale.
[Vei păşi pe trepte vechi de sute de ani.]
Familia Daniel, cea care a construit castelul, a plecat din țară după Al Doilea Război Mondial. Înainte de plecare au reușit să vândă ceea ce aveau, către două familii din sat; aceștia au fost deposedați de proprietăți odată cu naționalizarea din perioada comunistă. După acest moment spațiile au fost folosite ca brutărie, măcelărie, grădiniță, discotecă, fierărie sau chiar grajduri, fără niciun respect pentru valoarea materială și spirituală.
[Castelul mare (Daniel).]
După 1989 descendenții celor două familii au reușit să recupereze imobilele și le-au vândut actualilor proprietari; care au transformat totul într-un loc frumos. Un mic domeniu, cu două clădiri – Castelul Daniel (clădirea mare, principală, construită în 1680) și Castelul Bethlen (clădirea mică) - deschise pentru cazare și restaurant.
[Castelul Bethlen.]
Deasupra fostei porți, pe exteriorul clădirii, se află și astăzi blazonul familiei cu motto-ul „Deus providebit” ("Dumnezeu ne va da tot ce ne trebuie"), la locul original.
[Blazonul familiei, original, sec. XVII.]
Istoria și respectul pe care actualii proprietari l-au păstrat pentru trecut te întâmpină încă de la intrare. Privește cu atenție la primii pași pe care îi faci când intri pe ușa din partea cea mai veche a clădirii: o să ai parte de o surpriză; materialele de construcție moderne au permis expunerea câtorva fragmente din ceea ce s-a mai regăsit la renovarea locului (nu dezvăluim mai multe, ca să nu alterăm senzația).
Camerele sunt toate amenajate, decorate și denumite diferit; dar toate încercând să păstreze cât mai mult posibil atmosfera unui castel medieval.
[Arcadele porţii de acces, astăzi cameră de hotel.]
Castle Gate Room, de exemplu, este camera amenajată pe locul fostei intrări principale în clădire; arcadele mari amintesc de zona pe unde intrau căruțele - ziduri groase, elemente din piatră; azi, în plus, șemineu și fotolii confortabile 🙂 Mici elemente din mobilier sunt făcute din lemn recuperat la renovare (aspect prezent de altfel în toate camerele).
The Swan Suite (deoarece pe peretele acestei camere, în exterior, se află blazonul familei, reprezentând o lebădă cu gâtul străpuns de o săgeată) – șemineu, lemn vechi, tavan cu casete pictate, grinzi originale, pat cu baldachin.
[Pat cu baldachin în The Swan Suite.]
Întreaga clădire principală este extrem de interesantă. Fosta sală de bal din secolul 17 avea pereții pictați integral. Spațiile au fost reconfigurate și parte din vechile picturi s-a reușit să fie păstrate și restaurate. Tematica picturilor era legată de viața familiei și se presupune că ele reproduc evenimente importante, inclusiv de natură istorică. Cea mai spectaculoasă cameră din acest punct de vedere, în care s-au păstrat cele mai extinse zone pictate, este Camera Constantinopole - când vei fi condus(ă) în cameră vei afla de ce este denumită aşa.
[Constantinopole - una dintre cele mai spectaculoase camere de pe domeniu.]
Dar indiferent pe care ai alege-o, atmosfera este la fel de plăcută și condițiile la fel de bune. Spații largi, confort, vechi și nou combinate armonios. Dacă ești genul care stă mai mult în cameră s-ar putea să-ți dorești un televizor mai mare iar dacă vrei să dormi până târziu, s-ar putea să nu-ți placă lumina care pătrunde dimineața prin draperii (dar nu e un loc unde să-ți petreci timpul la tv și să dormi până-n prânz; chiar nu e!). În total sunt 20 de camere, pe 3 niveluri de confort, aici le poţi vedea pe toate, cu preţuri şi disponibilitate.
[Un hotel ca un muzeu. 😍]
Și o parte din culoare păstrează fragmente din picturi, alături de reprezentări grafice ale vechii clădiri, arborele genealogic al familiei etc. (probabil de aceea îți vine să vizitezi clădirea, ca pe un muzeu - cineva din staff îţi va face cu plăcere un tur).
[Urme din pictura originală.]
Clădirea principală are și o sală mare, comună, care poate fi utilizată pentru evenimente (conferințe) sau pur și simplu pentru stat iarna la gura șemineului 😍 și care are ieșire într-o frumoasă terasă ce dă spre un mic parc și spre drum.
[Terasa gen foişor perfectă pentru relaxare.]
Tot în clădirea principală, dacă sunteți o familie mai mare sau un mic grup de două cupluri, îți recomandăm să rezervați camerele 2 și 3 și veți avea la dispoziție, doar pentru voi, un mic antreu comun, cu canapea și masă unde puteți sta la taclale sau la un pahar cu vin, cât vreți, fără să deranjați pe nimeni! 😉
[Holul de intrare în camerele 2 și 3.]
Și în castelul mic este un salon pus la dispoziția celor cazați în acest corp. Cu șemineu, jilțuri, canapele, televizor, poate fi o opțiune bună pentru socializare, în serile lungi de iarnă sau în zilele când vremea nu permite să stai pe afară.
[Salonul din castelul Bethlen.]
În colaborare cu parteneri locali (meșteșugari), se pot efectua diverse vizite, plimbări, drumeții, se pot închiria biciclete pentru ture în împrejurimi (60 lei/zi, cască de protecţie inclusă), pentru 120 lei doamnele/domnișoarele și chiar domnii pot închiria un costum de epocă pentru o ședință foto specială... Află detalii despre toate la recepţie sau în secțiunea Activități din aplicația web a hotelului (guest app - ce se mai folosește și pentru prezentare meniu, self-check-in și plată). Şi dacă mai vrei idei despre ce e de văzut/de făcut în zonă, poți consulta secţiunile "Ce merită să vezi" şi "Activităţi şi experienţe de neuitat" în aplicaţia Unde Mergem! 😉
Noi am încercat bicicletele în vizita noastră de documentare; le recomandăm doar pentru o tură scurtă, în împrejurimi și eventual pe asfalt; suspensiile și schimbătoarele de viteze nu ni s-au părut la cel mai bun nivel de confort și funcționare. Dacă vrei să faci o tură mai lungă, sau off-road, de exemplu până la intrarea în Cheile Vârghișului, vino mai bine cu bicicleta ta.
[Biciclete bunicele pentru o plimbare scurtă.]
SPA-ul este punctul forte de atracție al castelului. Construit pe locul fostei pivnițe din castelul nou, are o arhitectură cât se poate de inedită și un nume asemenea – Cellarium. În afară de „clasicele” piscină, jacuzzi și saună, mai sunt aici de încercat și combinat „scrub bar”-ul, “Virillium”-ul și “Kneipp”-ul secuiesc; nu dezvăluim mai mult 😊 Accesul este contra cost, la un preț special pentru cei cazați 50 lei/adult, 25 lei/copil (pentru cei din exterior prețul este dublu) și se face pe sesiuni de două ore; programarea se poate face oricând dar de preferat ar fi când faci rezervarea cazării sau cel târziu la check-in în recepție. În cameră vei găsi halate și papuci iar în recepția spa-ului, prosop; pentru că papucii din cameră sunt textili, nu ar strica să pui în bagaj și niște șlapi, mai ales dacă ai cazare în Castelul mare, care e la vreo 100 de metri de spa.
Câteva mici ponturi:
- în cea mai recentă vizită de redocumentare, pentru că nu avea apa specială cu săruri care permite plutirea, bazinul de floating avea doar rol de mini-piscină; ca să nu fii și tu dezamăgit(ă) când vei încerca să faci o sesiune de floating întreabă înainte de a merge la spa care-i treaba! 😉
- la ieşirea din sauna uscată, pe treptele din stânga vei găsi un duş cu apă rece pulverizată, de mare efect pe pielea fierbinte ☺️ - îl porneşti cu un mic buton aflat lângă uşa saunei.
[Nu rata ploaia rece la ieșirea din saună!]
- în latura piscinei dinspre jacuzzi sunt două nişe ce "ascund" duze de hidromasaj pe care le poţi porni cu nişte butoane mici metalice; iar în ultima nişă (lângă jacuzzi) este un duș cervical, o "cascadă" pentru masaj pe care o porneşti tot cu un buton mic metalic - atenţie la poziţie, să nu te lovească jetul de apă în creştet! 😀 - din păcate, la ultima noastră vizită cascada și duzele de hidromasaj din piscina mare nu funcționau, ni s-a explicat că pentru remediere este necesară o intervenție mai complexă și va mai dura; până atunci, nu te chinui să apeși pe butoane inutil.
- iar dacă sunteți minimum 6 persoane și 30 lei de fiecare nu înseamnă mare lucru pentru voi, puteți programa o ședință de 12 minute de sauna-show, cu Hunor. E ceva inedit, noi nu am mai văzut așa ceva prin România. Cu câteva uleiuri esențiale, dozarea apei pe pietre și niște mișcări pentru care e nevoie de pregătire specială, Hunor transformă o "banală" ședință de saună în una memorabilă. Iar efortul depus de el, la +60 de grade Celsius, e de apreciat! 👏
[Nu, nu bate pe nimeni cu prosopul, dimpotrivă! ☺️]
Castelul are și un restaurant elegant dar relaxat, în ton cu restul stabilimentului, amenajat în castelul mic, cu bucătărie tradițională, reinterpretată în notă gourmet și deschis și pentru alte persoane decât clienții cazați.
În restaurant se servește și micul-dejun. Alcătuit dintr-un sortiment bogat de bunătățuri locale, de la mozzarella (da, exact!) la cârnați crud-uscați, jumări și dulceață de căpșune, nu e foarte variat, dar include produse de foarte bună calitate. Noi ne-am bucurat de niște ouă Benedict preparate "ca la carte" și pentru că tocmai începuse sezonul, de socată home-made și legume culese proaspăt din grădina castelului 👍 Pe lângă acestea, mezeluri tradiționale, brânzeturi artizanale locale (specialități cu nuci sau verdețuri), zacuscă de legume; unt, lapte, cereale, gemuri, miere; legume; fructe de sezon și nu doar; câteva tipuri de pâine și o prăjiturică pufoasă, care acompania perfect cafeaua de după masă. Ceaiuri de calitate, apă plată și carbo, socată, suc de portocale. Toate prezentate frumos, curat, elegant.
Inclus în prețul cazării, mic-dejunul se servește de la ora 8:00 până la ora 10:30 în restaurant, în regim bufet.
[Mic-dejun de calitate, all-you-can-eat! 😍]
Pentru celelalte mese poți alege din meniul a-la-carte al restaurantului centrat pe reinterpretări gourmet de rețete tradiționale. Meniul nu este unul foarte vast – câteva antreuri (34-59 lei) și supe (34-43 lei), vreo nouă feluri principale (59-135 lei) și patru deserturi (27-35 lei ). Unele feluri e posibil să nu fie disponibile, dar sunt marcate ca atare în meniu. Eforturile creative făcute în bucătărie merită apreciate și la fel şi amabilitatea personalului de servire!
[Bolţi originale la intrarea în restaurant.]
Cinele sunt deschise de un mic amuse-bouche, din partea casei - sărățele, unt cu verdețuri, cremă de brânză. Simplu și gustos, la fel ca întregul meniu.
[Gustare-aperitiv din partea casei.]
Dintre antreuri ne-a atras atenția unul care s-a dovedit de-a dreptul spectaculos, atât ca aspect cât și ca gust și combinație de arome și texturi - Mușchi de vită rose, îmbrăcat în condimente și însoțit de un fondue din brânză artizanală presărat cu muguri de pin și boabe proaspete de cătină. Consistent, poate fi avut în vedere și pentru ca fel principal, pus în valoare de un pahar de vin roșu. 👌
Tot la rubrica antreuri - Parfait-ul de ficat de rață cremos și aromat face o pereche minunată cu chutney-ul de gutui care îl însoțește.
[Mușchi de vită rose.]
Supa de ceapă cu crutoane cu brânză este delicioasă. Tradiționalul transilvănean pește (păstrăv) cu varză este prezentat elegant, file, cu sos de usturoi confiat și gnocchi de mămăligă cu brânză maturată de bivoliță. Salata cu păstrăv afumat și citrice e o combinație plăcut surprinzătoare de gusturi și texturi. Clasica brânză cu mămăliga o regăsești într-o Reinterpretare cremoasă de mămăliguță cu brânză. Ciolanul de porc e cu totul altceva decât găsești de obicei prin restaurantele din România - glazurat cu miere și servit cu linte beluga și piure de morcovi.
Dacă ești adeptul felurilor mai „obișnuite”, găsești și Șnițel din piept de pui cu piure de cartofi cu vinete coapte (gata cu "obișnuitul" 😊) sau un Steak fraged din cotlet de porc servit cu cartofi în sos de unt cu salvie ori Tagliatelle cu ciuperci de pădure.
[Steak din cotlet de porc. 👌]
Dacă ești obișnuit să însoțești mâncarea cu o salată, nu căuta în meniu, că nu e. Însă am apreciat disponibilitatea ospătarului de a ne "procura" 😊 o salată de ceapă roșie lângă Gulașul unguresc. Și a fost delicioasă, preparată diferit de tot ce-am mai mâncat până acum, cu un sos lejer pe bază de oțet.
[O ilustrare perfectă pentru „secuiesc”. 😋]
La orele prânzului am găsit activ un happy-hour cu o reducere de 25% la o selecție de băuturi... de care am profitat atât la „aperitiv” - un spumant Italian foarte bun; cât și la „desert”, un Cuba Libre excelent preparat. Dar am încercat și un desert-desert - un Cremșnit de casă servit la pahar... care s-a „evaporat” instant! 👍
[„Desert” savurat pe peluza Castelului mare.]
Selecția de vinuri este una cuprinzătoare și are în centrul atenției vinurile transilvănene dar include și etichete din alte zone viticole românești și chiar ungurești. Am încercat vinurile la pahar - un roze proaspăt și fructat de la regele roseurilor din Ungaria (Dúzsi Tamás), și Preferatul Contesei, un roșu cuveé de Tempranillo și Syrah.
Restaurantul are și o mică terasă, pe care este foarte plăcut, mai ales seara; dar și la micul dejun sau la prânz, dacă nu foarte cald afară; înconjurată de mici tufe de plante aromatice - un truc pentru a ține la distanță insectele (dar ești totuși la țară, în mijlocul naturii, așa că dacă mai vine vreuna...) și cu vedere asupra întregii curți. Programul restaurantului este 13:30-21:30 dar după cină poţi sta până mai târziu afară pe terasă, la o sticlă cu vin.
[Ceas de seară, la Castelul mic. 😍]
Curtea e de fapt un mic domeniu, cu un mic lac, peluze, deck pentru plajă, o veche șură care a primit o nouă viață pentru a găzdui evenimente... o bancă unde se poate admira apusul de soare în spatele munților Perșani 😍 Copiii au o grămadă de spațiu la dispoziție ca să se joace, să alerge sau să fie plimbați cu mini-căruțele din lemn pe care le poți găsi lângă clădirea muzeului.
Da, ai citit bine; din primăvara lui 2025 aici au deschis și un mic muzeu, cu o expoziție multimedia care oferă o mică incursiune în istoria și cultura locului și un pic, a Transilvaniei - o experiență drăguță, de care te poți bucura pentru o taxă de 25 lei (10 lei/copii 6-12 ani, gratuit pentru copiii mai mici de 6 ani). Datele istorice prezentate ni s-au părut de luat sub beneficiu de inventar - de exemplu faptul că procentul de români în Principatul Transilvaniei sec. XVI, era de 30% (izvoare multiple afirmă că aceștia erau peste 50%). Altfel, de apreciat inițiativa! 👏
[Clădirea muzeului.]
O altă noutate este mica fermă cu găini, cocoși și... căprițe, aflat în partea din spate a curții. La recepție pot fi cumpărate plicuri cu mâncare pentru ele iar copiii sunt extrem de încântați să le hrănească! 😍
[Rezidenți noi pe domeniu.]
Locul este foarte potrivit pentru grupuri - corporate sau evenimente personale. Castelul e dotat cu tot ce e necesar, iar ce nu are externalizează cu ușurință. Pentru acest tip de clienți se organizează și seri specifice - Festin renascentist, Cină gourmet cu asociere de vinuri, Barbeque sau ceaun și foc de tabără.
În ansamblu un loc special, armonios, liniștit, cu personal politicos și amabil; înconjurat de natură și aer de țară, cu cer plin de stele, berze pe hornuri și uneori și câte o cucuvea care sparge liniștea nopții 🤩
DJ131, Str. Principală 215, Tălișoara 520064, România
Cel mai probabil n-ai observat niciodată, trecând în goana mașinii pe E574, între Târgu Secuiesc și Brașov (mai exact între Cernat și Moacșa), indicatorul pe care scrie “Conacul Gaál” (Gaál Kúria). Nici noi; până ne-am dus în zonă special pentru el. În zonă adică în comuna Dalnic, din județul Covasna.
[Biserica din Dalnic, una dintre cele mai vechi din Transilvania.]
Dalnic e un sat/comună important în istoria secuilor și a României. Datând încă din secolul 15, deci anii 1400, a fost centru militar și referință importantă în evenimente semnificative la nivel local dar și național. Sigur îți amintești de la istorie despre Gheorghe Doja și răscoala pornită de el la 1514 împotriva marilor proprietari unguri de pământ, răscoală care îi și poartă numele (acesta fiind doar unul dintre detaliile pentru care a intrat în memoria colectivă). Să vedem însă... Cine știe că Gheorghe Doja a fost un secui, născut în Dalnic, Covasna? Ba chiar mai mult... Cine știe că numele lui „adevărat” era Dózsa György?
Vechimea satului a fost cel mai recent dovedită în 2020, când pe pereții bisericii au fost descoperite o serie de inscripții ce confirmă secolul 15.
[Monumentul dedicat celui mai important fiu al satului.]
O altă personalitate de al cărei nume se leagă satul Dalnic este Miklós Barabás, cunoscut pictor portretist maghiar, care a copilărit în Dalnic, unde își avea originile mama lui, înrudită cu familia Gaál. Această legătură de sânge este și motiv pentru care la conacul Gaál s-a organizat un mic „centru cultural” dedicat pictorului - în salonul conacului sunt expuse cateva desene și o scrisoare în care artistul amintește de Dalnic; iar în fața conacului este amenajat un mic memorial.
[Autoportret și testimonial Miklós Barabás.]
Familia Gaál era o familie de boieri, importanți proprietari de păduri și pășuni. Ei au construit, în 1845, conacul ce face obiectul recomandării noastre.
Întinsa comună aparținea câtorva familii nobile, iar localnicii erau muncitori la conacele și moșiile acestora. În Dalnic se mai păstrează urme a 3 conace însă doar Gaál mai este întreg.
Veniturile familiei Gaál proveneau din agricultură, în special din cultivarea cartofilor (pe care se pare că îi și exportau!) și a grâului, și din exploatarea pădurilor. Nu erau foarte bogați, conacul din Dalnic fiind unică și permanentă reședință.
La fel ca majoritatea în epocă, și conacul Gaál a fost construit „în oglindă”, pentru a putea fi locuit de două familii (surori/frați ori părinți și copii) – un salon (care era sala de mese și „ sală culturală”, locul unde se adunau seara), două dormitoare și o bucătărie - unde în prezent sunt amenajate camere de socializare.
[Salonul mare al conacului.]
Proprietarii conacului au avut trei fete, așa că în 1910 au construit în apropiere o nouă casă – casa domnișoarelor - pentru ca acestea să se poată bucura de intimitate. Casa a rămas pe tot parcursul veții reședință permanentă a uneia dintre cele trei, care a fost necăsătorită.
Gaál Istvan, tatăl fetelor, a fost deci ultimul reprezentant masculin al familiei, așa că domeniul a fost preluat de soțul uneia dintre ele. Astfel, familia Borbáth a trăit în conac până la instaurarea comunismului. Atunci conacul le-a fost confiscat, familia a fost deportată în Dobrogea iar clădirea a devenit birou CAP (cooperativă agricolă de producție) și din fericire nu i-au fost produse daune majore. Domeniul a fost recuperat iar conacul a fost reparat și locuit din nou. În holul cu rol de recepție se mai poate vedea pardoseala din granit, în salon încă mai există podeaua originală, la fel unele uși, geamuri sau piese de mobilier.
[Ușă intrare, pardoseală din piatră și podea din lemn, originale.]
Suprafața mare a domeniului însă a făcut administrarea dificilă. Membrii mai tineri ai familiei au părăsit România iar pentru locuit a ajuns să fie folosită o clădire mai mică, inițial construită ca spațiu de depozitare și garaj.
Conacul necesita renovări serioase și cum nu existau resurse, s-au început demersuri pentru vânzarea lui. A fost achiziționat de o fundație și, pentru a putea fi „salvat”, în 2011 a fost înregistrat ca monument istoric de categoria B.
Lucrările de restaurare care au adus conacul la forma actuală au durat până în 2013. Totodată a fost reconstruită și clădirea secundară (șura), în același stil și volumetrie. S-a încercat recondiționarea și refolosirea cât de mult posibil a elementelor originale (cum ar fi bârnele din lemn).
În 2019 s-a recuperat și Casa Domnișoarelor și s-a recondiționat.
[Elemente de mobilier originale, care au aparținut proprietarilor.]
În 2016 s-a decis încercarea de abordare a turismului, în intenția de a se obține resurse pentru întreținerea domeniului. Inițial doar mic muzeu, loc pentru organizarea activităților fundației, întâlniri culturale, ședințe și ocazional vacanțe ale familiilor membrilor, astăzi sunt deschise pentru cazare 3 clădiri – Conacul, Hambarul (Șura) și Casa Gaál (Vila).
Majoritatea spațiilor au fost gândite pentru familii cu copii și pentru relaxare maximă – șemineu, masă, căldură (iarna) / răcoare (vara), somn... 😊
[Colț dedicat copiilor, într-unul din salonașe.]
Hambarul (sau Șura), clasificat ca pensiune 3*, are azi 5 camere - la etaj, iar la parter sala de mese și bucătăria, un SPA – saună și ciubăr (în cameră găsești papuci iar halatul îl iei de la saună) ambele de 12 persoane, și chiar și o bicicletă statică. La cerere prelabilă (minimum 24h) se poate asigura și masaj terapeutic, de relaxare și deep tissue, la prețuri începând cu 110 lei/30min, respectiv 145 lei/60 minute.
[Zonă de relaxare.]
Trei dintre camere sunt duble iar două sunt triple (una chiar interesantă și potrivită pentru o cazarea copiilor mai mari ai unei familii – sala de baie la mijloc iar dormitoarele de o parte și de alta). Toate camerele au baie proprie, prosoape, cosmetice de baie.
[O mini-suită: cameră single și cameră twin, cu o mică baie între ele.]
Conacul (cu clasificare de “camere de închiriat” 3*) are două camere duble și două apartamente și poate caza 12 persoane (în fiecare apartament pot sta 4 persoane). Toate spațioase și mobilate ca în epocă. Și multe spații largi, comune, pentru socializare și relaxare – saloane, bibliotecă (în care am văzut doar cărți în maghiară), șemineu.
Tarifele de cazare în Șură și Conac includ micul dejun și accesul la toate spațiile comune – ciubăr, saună, biliard, teren de sport cu iarbă și nocturnă.
[Două variante pentru socializare: la gura șemineului sau în fața televizorului.]
Casa Gaál (fosta Casă a Domnișoarelor) a primit la renovare două camere în plus la parter - bucătăria și sala de recreere, și 3 camere la etaj; acestea au completat dormitorul matrimonial cu baie proprie, salonul și fostul atelier de artă (sau grădina de iarnă) au devenit spațiu de relaxare; toate aducând frumos aminte de statutul fostei familii nobile. Are și o superbă grădină și o terasă cu ciubăr, foișor, grătar. Toate facilitățile sunt exclusiv puse la dispoziția ocupanților casei, care de altfel, deși vecină, este separată de restul proprietății și are cale de acces proprie.
[Casa Gaál, cu fațada originală a fostei Case a Domnișoarelor.]
Inclusă în categoria „casă la cheie”, Casa Gaál are 4 dormitoare și se închiriază doar integral, pentru maximum 12 persoane, în regim self-service. În dormitorul matrimonial de la parter, care are și o canapea extensibilă, o baie de serviciu și o baie mare, cu duș, cadă și closet separat, pot sta 2 adulți și 2 copii, iar la etaj 8 persoane – în matrimonialul cu baie proprie și canapea extensibilă, dubla twin și tripla care împart o baie. La cerere, se poate oferi și mic dejun și alte mese, în regim catering. Dar dacă în grupul tău sunt oameni dornici să gătească, în bucătărie este strictul necesar pentru a pregăti orice masă a zilei.
[Bucătărie self-service, dotată cu tot strictul necesar.]
La vizita noastră (februarie 2025) erau ceva probleme cu semnalul tv și WiFi; primului nu prea îi simți lipsa cu atâtea de făcut la conac 😊 iar șemineul din salon a compensat din plin (ba chiar a adus un plus) lipsa televizorului. Gazdele au făcut tot ce a ținut de ele pentru a rezolva situația dar furnizorul nu...
[Șemineul de la parterul Casei Gaál 😍]
Cum gradul de ocupare este scăzut și ești în rural, într-un loc administrat de o echipă mică și nu integral alcătuită din profesioniști în ospitalitate, unele detalii mai pot scăpa – o pânză de păianjen, gâze care au intrat în casă, o scurgere uscată care permite pătrunderea mirosului de la fosă (asta se rezolvă scurt, cu puțină apă turnată în sifonul de scurgere). Însă nimic grav sau fără rezolvare.
În schimb... în câte băi ai mai văzut candelabre...? 😍 (hand-made, la Târgu Secuiesc)
[Majoritatea băilor au candelabre din fier forjat.]
La data documentării, bucătăria complexului pregătea doar micul dejun, oferit în sala de mese de la șură. Pentru prânz și cină exista o colaborare cu o companie de catering (bine cotată) din Sf. Gheorghe. De obicei pentru cină, căci de cele mai multe ori oaspeții pleacă în explorare ziua (mai toate atracțiile din zonă sunt la 20 min.-max. 1 oră distanță – Lacul Sf. Ana, Brașovul, Sf. Gheorghe etc.). Dar și dacă alegi să stai la conac, tot ce trebuie să faci este să anunți de dimineață ce vrei să mănânci din meniul disponibil. Se lucrează la operaționalizarea bucătăriei centrale, pentru ca toate mesele să poată fi oferite “in house”, dar statutul de monument istoric îngreunează procedurile...
Lângă Hambar este însă un grătar serios, cu toate accesoriile necesare, la care personalul poate găti la cerere (de preferat prealabilă, în momentul rezervării). Una peste alta, cam orice variantă ai alege, cu un preț de până în 60 lei „rezolvi” un meniu complet pentru o persoană.
Iar dacă îți dorești să „grătărești” singur, ai opțiunea să rezervi în Casa Gaál care are și ea grătar, pus exclusiv la dispoziția celor cazați în ea.
[Terasa de lângă Hambar, numa' bună pentru un barbeque-party!]
Noi am optat pentru un fel de all-inclusive... adică toate mesele, nu am venit cu nimic “de-acasă”, am testat și meniul de bar. 😊
Per total, impresiile au fost pozitive. Am îmbrățișat detaliile culinare locale, ne-am adaptat nivelul așteptărilor la specificul locului și am apreciat ce ni s-a oferit și eforturile depuse.
[Sala de mese de la parterul Hambarului.]
Micul dejun a fost suficient de bogat și variat, cu ceva produse diferite în fiecare zi – vreo cinci feluri de mezeluri de bună calitate (salamuri, șunculițe etc.), jumări, două feluri de brânză, zacuscă/salată de vinete, măsline, ochiuri/omletă, cârnăciori, cremvurști, legume proaspete, pâine secuiască, fructe proaspete, unt, dulceață, miere, cereale, lapte, ceaiuri, cafea espresso din boabe.
[Mic-dejun bogat și variat.]
Faptul că mesele principale nu se pot oferi „in house” face ușor... neobișnuită servirea. Farfuriile au fost uneori aduse la masa una câte una – personalul de servire nu este format din ospătari profesioniști iar faptul că mâncarea era furnizată prin catering presupunea încălzirea ei, pentru a se asigura condiții cât mai bune. Am apreciat însă gustul bun al preparatelor și efortul de a ne fi servite în regim de restaurant, în veselă, cu tacâmuri de inox și tot „mise-en-place”-ul. Și cu o pălincă/vișinată locală la intrare, făcute în casă... excelente. 👌
[Printre cele mai bune pe care le-am gustat în secuime! ☺️]
Am mâncat, în micul și cochetul restaurant de la Hambar, o Supă de fazan, cu fidea și ne-am amuzat să constatăm că în zonă carnea și legumele se aduc la masă separat; o Supă cremă de ciuperci delicioasă, care ne-a fost servită cu pâine prăjită și renumitul sos picant local; o supă-gulaș cinstită cu fasole, lângă care ni s-a oferit o salată de ceapă roșie; o Supă cremă de dovleac, servită frumos, cu crutoane și semințe de dovleac; niște Coaste marinate barbeque, cu cartofi wedge și salată coleslaw, foarte bine făcute (aici s-a simțit cam puternic reîncălzirea porțiilor) și udate bine cu o bere fabricată în regiune; Fâșii picante de mușchi de porc cu orez cu ciuperci, foarte gustoase; Pulpe de rață (puțin cam bine făcute) cu cartofi wedge și varză roșie călită. O parte din cele enumerate au fost din meniul standard de catering dar cu diverse ocazii sau în cadrul diverselor oferte, se servesc și feluri de mâncare mai speciale. Supe/ciorbă 37 lei, fel principal 58 lei - prețuri ca la restaurantele din centrul reședinței de județ, relativ justificate având în vedere calitatea, transportul și servirea.
[Supă-cremă de ciuperci și supă-gulaș.]
Ne-au plăcut mult deserturile de casă, acestea făcute acolo, la conac – o prăjitură cu mere care ne-a adus aminte de dulciurile din copilărie; o lava cake (lava a fost ușor solidă, dar altfel gustoasă prăjitura) servită cu înghețată de vanilie.
Listă bună de băuturi, cu prețuri decente. La toate mesele sunt oferite carafe cu apă proaspătă de izvor.
[Lava cake artizanală 😋]
Mai ales pentru familii cu copii domeniul Gaál este foarte potrivit – este sigur, accesul este limitat la clienți, poarta se închide/deschide cu telecomandă iar partea de muzeu nu se vizitează când sunt cazați oaspeți; locuri de joacă; foarte comod pentru părinți.
Și nu doar copiii se bucură de toate astea, ci și adulții care aleg locul pentru relaxare și intimitate. Spațiile exterioare sunt largi, domeniul acoperă vreo 4 ha și totul e explorabil, de un maxim de 35 de clienți. Poți să te plimbi, să culegi cireșe, fructe de pădure, ciuperci... în funcție de sezon.
[Facilități diverse și un întreg domeniu la dispoziție.]
Activitățile de tip teambuilding (max. 30 persoane) sunt de asemenea foarte potrivite pentru acest loc. Și chiar dacă nu se ocupă chiar toate camerele și mai rămâne vreuna liberă, administratorii preferă să nu o închirieze, pentru ca intimitatea grupului să nu fie deranjată. 👍
Ni s-a spus că vara domeniul este un loc nemaipomenit să te retragi din calea caniculei. Natura aproape neatinsă face ca temperaturile vara să fie semnificativ mai mici față de oraș; camerele nici măcar nu au necesitat instalarea de aparate AC. Iar iarna, când am fost noi, camerele erau bine încălzite, centralizat, și șemineele vin și ele cu un plus de căldură, pe lângă atmosfera frumoasă pe care o creează.
[Recomandat pentru teambuilding sau evenimente private.]
În sat există și un ghid, botanist și poliglot, care poate fi angajat pentru a însoți oaspeții în drumeții prin împrejurimi; ni s-a spus că este un bun cunoscător al naturii, vegetației și istoriei locurilor.
Pentru turiștii care călătoresc fără mașină se poate asigura transfer de la gările sau aeroporturile din zonă. Iar apoi, se pot organiza excursii cu mașina, către destinații unde nu se poate ajunge pe jos – Lacul Sf. Ana, Prejmer, Târgu Secuiesc etc. Pentru asemenea excursii de o zi se poate asigura și masă/picnic (tarif extra).
Toate rezervările trebuie făcute cu minimum 24h înainte de check-in, mai ales în perioadele reci - așa vei găsi o temperatură confortabilă în camere iar ciuberele te vor aștepta cu apa fierbinte ☺️ Tarifele prezentate (în care este inclus accesul la toate spațiile și facilitățile comune, respectiv la facilitățile Casei Gaál) sunt orientative și... flexibile în funcție de numărul de camere și zile petrecute aici, sezon etc.
Dacă vrei să vezi oferta Booking, click aici.
Dalnic 90, Dalnic 527121, România
Deschis
Amplasat în una dintre cele mai liniștite zone ale municipiului Sfântu Gheorghe, pe o stradă cu puțin trafic, Hotel Fidelitas e o alegere excelentă dacă ești în căutarea unui loc primitor, cu servicii impecabile și o atmosferă caldă, aproape familială. Primirea zâmbitoare (plus o mică tratație specifică zonei 😊) și amabilitatea personalului te duc cu gândul mai degrabă la o pensiune de familie decât la un hotel de trei stele. În plus, aici s-a păstrat cu grijă o părticică din istoria recentă a orașului.
[O primire călduroasă. ☺️]
Cei cu ochi formați pentru arhitectură vor recunoaște ușor forma de „cămin de nefamiliști” a clădirii. Și pe bună dreptate: ridicată la sfârșitul anilor ’50, a fost căminul de fete al fostei întreprinderi textile locale, până în anii ’90. După închiderea fabricii, imobilul a rămas în conservare până în 2016, când a fost preluat de Eparhia Bisericii Reformate din Ardeal și reabilitat exemplar, în parte și cu sprijinul statului maghiar, astfel încât o aripă a clădirii, cu intrare și facilități complet separate, să poată fi folosită drept cămin studențesc de către Universitatea Sapienția.
[O veche clădire ce a primit o nouă viață.]
Arhitecții care s-au ocupat de reamenajare au remarcat calitatea surprinzătoare a construcției și au decis să păstreze numeroase elemente originale – de pildă grinzile de beton din mansardă, pe care se mai vede și azi ștampila fabricii producătoare „Ungheni 1958”. În subsol, acolo unde altădată era spălătoria, s-a amenajat un mic SPA cochet – iar rezultatul e mult peste așteptări.
La recepție vei vedea fotografii care povestesc etapele de transformare, iar pe scara de serviciu, câteva panouri nostalgice cu programul de apă caldă de altădată (doar luni, miercuri și vineri 😊) sau cu anunțul savuros că nu exista „serviciu de chemare a fetelor”.
[Vestigii ale trecutului.]
Deși are doar două etaje, hotelul dispune și de lift. Pe fiecare dintre etaje sunt disponibile câte 7 camere clasificate două stele, respectiv câte 11 de trei stele.
Camerele de două stele, similare celor din aripa studențească, au trei paturi (două dintre ele suprapuse), baie proprie și mult spațiu de depozitare — perfecte pentru familii sau grupuri mici care vor o cazare de buget fără compromisuri de confort. Activitatea studenților nu interferează deloc cu cea hotelieră, având facilități complet separate.
[Cameră de 2+ stele.]
Camerele de trei stele surprind prin designul modern și atenția la detalii, care le plasează aproape de standardul de 4 stele. De la mochetă și iluminarea reglabilă în trei trepte până la micile plante naturale de pe mese, fiecare detaliu contribuie la confortul general. Cabinele de duș sunt destul de încăpătoare iar cosmeticele de baie și prosoapele ne-au surprins cu foarte bună lor calitate. Căldura, respectiv răcoarea, pot fi reglate individual, în fiecare cameră. Izolarea fonică e bună spre exterior (chiar și spre stradă), însă s-ar putea să auzi uneori ecoul unei conversații nocturne pe hol. Fumătorii au la dispoziție niște mici balcoane aflate în capetele holurilor.
Camerele de trei stele au minifrigider și pot fi configurate atât twin, cât și matrimonial iar două dintre ele permit adăugarea unui pat suplimentar (150 lei/persoană/noapte, cu mic dejun inclus). Curățenia se face zilnic, cu schimbarea prosoapelor ori de câte sunt lăsate pe jos. Apa de la robinetul chiuvetei este potabilă, filtrată și dedurizată — un detaliu tehnic important, având în vedere duritatea apei din oraș.
[Camera de 3 stele.]
Deschis în 2018, într-o perioadă de plin avânt economic pentru Sfântu Gheorghe, hotelul s-a impus rapid ca alegerea preferată a celor veniți în delegație sau pentru afaceri. Printre clienți se numără și sportivi celebri – fotbaliștii de la Sepsi își fac aici cantonamentele; lui Cristiano Bergodi, celebrul antrenor italian venit la Sepsi în 2021, i-au plăcut atât de mult oamenii de la Fidelitas (în special Istvan, managerul hotelului, care vorbește și italiana) încât a stat aici aproape un an, preferând o cameră aici unui apartament foarte șic oferit de club la un alt hotel. La fiecare 2-3 săptămâni, dacă stai cu ochii pe agenda culturală a orașului (Zilele Sfântu Gheorghe, SepsiClassic, Sepsi Jazz & Blues, MindFormers etc.) sunt șanse foarte mari să te întâlnești pe holuri sau la micul-dejun cu artiști și vedete din showbiz; înaintea vizitei noastre tocmai fuseseră cazați cei de la Voltaj. Fidelitas a avut și oaspeți de rang înalt: în 2023, președinta Ungariei, Katalin Éva Novák. De apreciat modestia șefului de stat vecin care a acceptat, la invitația Bisericii Reformate, să petreacă trei nopți într-o cameră de doar 19mp (cu tot cu baie), dar e de menționat că a trebuit ca hotelul să îndeplinească numeroase criterii de siguranță, securitate și igienă, obligatorii pentru un oaspete de asemenea rang. Standarde păstrate în mare parte și în prezent.
Mic dejun și relaxare
Hotelul nu are restaurant propriu, dar există o mică bucătărie unde se pregătește micul dejun și câteva preparate calde la cerere. Pentru prânz și/sau cină, sunt câteva restaurante în zonă (la 7-10 minute de mers pe jos) sau poți comanda mâncare și să te bucuri de ea confortabil în salonul de la recepție, unde vei primi farfurii, tacâmuri și, la nevoie, ajutor la reîncălzire. 👍
Barul de la recepție, deschis non-stop, are o selecție compactă dar inspirată: tării locale, bere secuiască, vinuri, ceaiuri și cafea bună. E locul ideal pentru o discuție de business, o sesiune de lucru pe laptop sau o mică „ședință” între colegi după program 😊.
[Bar și salon la parter.]
La micul dejun te așteaptă un bufet continental bun – salate de vinete sau icre, humus, brânzeturi, mezeluri artizanale, iaurturi, fructe, cereale, dulcețuri și pâine excelentă, de la cea mai apreciată brutărie din oraș. Preparatele calde – omletă, ochiuri sau ouă jumări cu legume (inclusiv cu ceapă, dacă vrei) – se fac pe loc, cu ingrediente după preferință, și sunt... ca la bunica din Secuime 😊. În zilele aglomerate bufetul este mai bogat, poți prinde chiar și niște cornuri artizanale cu cașcaval sau cu dulceață de prune – care se numesc fitness pentru că au semințe și cereale 😊.
Carafe cu sucuri din fructe și apă cu lămâie, ceai de calitate și espressor automat care face doar cafea (scurtă sau lungă), dacă vrei cappuccino poate fi comandat (contracost) la barul din recepție. Pentru o dietă fără gluten, anunță la check-in. În sezonul cald, micul dejun se servește și pe terasa dinspre stradă, ferită de trafic, unde se poate sta destul de confortabil și seara, la un pahar de vorbă.
[Mic-dejun cu produse locale.]
Conferințe și SPA
Hotelul dispune de două săli de conferințe, moderne, situate la mansardă, pentru 30 și 110 persoane. Sunt dotate cu aer condiționat, proiector, ecran, flipchart și lumină naturală. La cerere, se pot organiza coffee-break-uri sau mese în sistem catering. Dacă te interesează, click aici pentru mai multe detalii.
[Sala mare de conferințe.]
Perla hotelului e SPA-ul – unul dintre cele mai curate și bine întreținute pe care le-am vizitat. Se află la subsol și poate fi rezervat exclusiv pentru tine și partenerul/partenera ta sau un grup de până la 10 persoane. Funcționează doar în sezonul rece, cu programare obligatorie (preferabil cu minimum 48h înainte), în trei intervale zilnice, de trei ore: de la 10:00, 14:00 și 18:00. Tariful este de 90 lei/pers. (pentru minimum 2 persoane), cu acces la toate facilitățile: vestiare cu cheie, dușuri, toalete, saună umedă și uscată, jacuzzi profesional cu hidromasaj complex (inclusiv lombar) și luminoterapie.
Primești halat și, la cerere, papuci de unică folosință — dar șlapii proprii rămân cea mai bună alegere având în vedere umiditatea din SPA și faptul că nu poți ajunge cu liftul direct la intrarea în el.
[SPA în regim privat.]
Alte detalii utile
Parcarea are 20 de locuri, dar în zilele cu conferințe și evenimente e poisbil s-o găsești plină plină – atunci poți lăsa temporar mașina pe strada perpendiculară cu hotelul, fără nicio interdicție (cel puțin, așa era la momentul documentării noastre); am înțeles că hotelul are în plan să extindă parcarea din spate.
Tarifele de cazare sunt fixe tot anul, fără diferențe între weekend și sezon, ceea ce îl face o alegere foarte bună și pentru o escapadă de relaxare, nu doar pentru business. Dacă ești fan Booking, click aici pentru tarife actualizate și disponibilitate.
Strada Berzei 14, 520050 Sfântu Gheorghe, România
Deschis
Hotelul TTS SPA & Wellness din Covasna ar trebui menționat exemplificativ într-un dicționar enciclopedic, la definiția conceptului SPA. Sănătatea prin apă (SPA) și starea de bine (wellness) sunt reprezentate aici cât se poate de bine.
Localizat într-un cadru natural de o frumusețe maiestuoasă, într-o zonă denumită Valea Zânelor, la poale de munți, înconjurat de păduri, pe un pământ din care năvălesc apă minerale și gaze de mofetă la orice groapă pe care o sapi (exagerăm, evident, de dragul poveștii, dar realitatea nu e chiar departe – vezi documentarea despre orașul Covasna), un hotel destinat relaxării, găsirii armoniei și remediilor pentru sănătate e o idee câte se poate de inspirată.
[Valea Zânelor din staţiunea Covasna.]
Elegant și primitor, hotelul este clasificat la 4*. Și poate fi pus pe lista „de mers” nu doar pentru tratamentele de wellness ci poate fi luat în calcul și pentru o destinație de business (are dotările necesare pentru conferințe și evenimente corporate) ori pentru o escapadă romantică.
Parcarea este gratuită și încăpătoare și are chiar și o staţie de încărcare mașini electrice. Iar locul de joacă pentru copii este unul dintre cele mai mari văzute de noi până acum.
[Vedere din liftul panoramic. 😍]
Camerele, de la single la apartamente, sunt frumoase, mari, confortabile, amenajate și decorate cu gust, în ton cu atmosfera generală de relaxare și stare de bine. Băile sunt pe măsură de spațioase ca și camerele, dotate cu toate cele necesare; am apreciat vasul de toaletă cu funcție inclusă de bideu (detaliu pe care nu l-am mai regăsit în multe locuri până acum) dar şi dozatorul cu gel de duş pentru utilizare intimă amplasat lângă.
Ai halate și papuci, pe care poți să le folosești și în zona de SPA/wellenss (dar dacă poți, adu-ți papuci de plajă, în zona piscinei poate fi destul de ud).
[Băi mari, cu cabine de dus generoase.]
Apartamentele reprezintă o variantă cert de luat în calcul, cu un raport preț-confort/calitate foarte bun (prețul include acomodarea a doi adulți dar dacă se dorește se mai pot caza încă doi adulți pentru care se mai plătește în plus doar micul-dejun 😉). Cel Deluxe, de exemplu, este fooarte mare (deși este cel mai mic dintre ele) și are living, un dormitor, două băi (din care una de serviciu - fără cabină de duș) și o terasă superbă, toate de dimensiuni foarte generoase. Livingul are o canapea elegantă, care este și extensibilă și o zonă de socializare cu masă pentru șase persoane, un culoar unde se află un dressing încăpător și frigiderul, iar patul din dormitor este "de dimensiuni olimpice" 😀, la fel ca și cabina de duș; baia matrimonială mai are și cadă și bideu. Nu lipsesc toate cosmeticele și accesoriile necesare pentru toaletă (inclusiv periuță și pastă de dinți), uscătorul de păr.
[Living...]
Televizoare sunt în ambele camere. Parchet din lemn masiv, mobilier de calitate; internet; mini-bar (de fapt frigider, nu multe produse dar minimul specific), facilități pentru ceai și cafea solubilă (prezente de altfel în toate tipurile de camere); iar dacă ai nevoie, poți cere fier și masă de călcat. Prosoape, lenjeria de pat, totul de bună calitate.
[...dormitor...]
Iar terasa...!!! Terasa este UAU!!! Maaare, amenajată cu mult lemn și mobilier confortabil (măsuță, scaune, canapea, chiar și un balansoar). Nu-ți mai vine să mai intri în apartament! Vara sigur e locul preferat 🙂 Și chiar și dacă e mai răcoare ai pături cu care te poți înveli (dacă nu le găsești pe terasă, caută în dulap). Iar priveliștea spre pădure, plus trilurile care străbat frunzișul, indiferent de anotimp, fac tot farmecul!
[...și terasă „Deluxe” 🤩]
Apartamentul prezidenţial, pe cât de impresionant pe atât de accesibil ni s-a părut: două dormitoare, două băi, un living spectaculos, mobilier din lemn masiv, balcon pe două laturi ale hotelului... 1390 lei/noapte/max. 4 pers.; pentru un preşedinte, ăsta e mărunţiş! 😉
[Livingul ”Prezidențial”.]
Micul dejun, inclus în prețul cazării, este unul dintre cele mai variate din câte am văzut până acum. Riști ca „wellness-ul” să nu prea fie respectat ... 🙂 Cu așa varietate e greu să te abții și să nu guști din toate ... măcar puțin.
[Mic-dejun "wellness" 😀]
Patiserie, fructe, semipreparate din carne, brânzeturi, bar de salate (ăsta a fost un element care ne-a plăcut mult) unde unicul ingredient lipsă e imaginația pentru a putea crea ceva bun (somon afumat, ton, ciuperci de mai multe feluri, brânză, valeriană, salată verde, tot felul de legume, măsline, porumb, fasole verde etc. etc. etc.), preparate calde pe bază de ouă și carne, tartinabile (salată de vinete, zacuscă, salată de icre), cereale, semințe (pe asta chiar nu am mai văzut-o nicăieri până acum), lactate, ceaiuri, espressor automat. Şi la cât de bune au fost (cel puţin „mezelăria”), credem că bannerul în care se spunea că sunt „manufacturate” în zonă, nu era doar de decor... Singurul punct slab al mic-dejunului este cafeaua: nu e neapărat rea dar dacă ești mai pretențios, găsești mai bună la barul din recepție (contracost).
["Certificat" de origine...]
Varietate mare se regăsește și în meniul a la carte al restaurantului. Axat pe un specific românesc, cu accente de tradițional, nu ignoră totuși nici gusturile mai... internaționale. De la supa cremă de legume la ciorba de burtă, de la gulaș la paste, de la mititei la vânat, pește, salate... cam toate gusturile pot fi atinse. Nouă ne-au plăcut gulașul unguresc și păstrăvul la grătar cu garnitură de legume tot la grătar (generoasă și bine făcută); legumele la grătar ne-au plăcut atât de mult încât le-am combinat și cu niște ficăței de curcan la tigaie (! ceva nu am mai văzut până acum în meniul vreunui restaurant; și da, sunt altceva decât cei de pui); și prepelița cu găluște și sos de coacăze a fost savuroasă (carnea și sosul se complimentau perfect).
În cea mai recentă vizită de documentare am încercat ceva mai... internațional - curcan catalan - și am fost mulțumiți de ce am primit pentru 35 lei. Pieptul de curcan poate fi cam fad și sec și ridica dificultăți la gătit, așa că dacă nu-i ești fan sau la vreo dietă strictă, poți încerca altceva; mixul de legume în schimb, de inspirație mediteraneană, foarte bun; împreună cu o salată verde cu lămâie, fac cina ideală de stil de viață sănătos. 😉
[Piept de curcan catalan.]
Ne-a dezamăgit din păcate mușchiul de cerb, mult prea făcut și neconform cu solicitarea "în sânge spre mediu"; fără succes, din două încercări (documentare și redocumentare). Garnitura în schimb ne-a plăcut mult - o combinație foarte inspirată de țelină și pară; plus o dulceață de coacăze, care sigur s-ar fi potrivit perfect cu o carne făcută corect.
În concluzie, recomandăm felurile mai tradiționale din meniu.
Prețurile (mai ales la băuturi) sunt pentru toate buzunarele (poți mânca și cu 50 lei pe zi dacă ești pe wellness extrem 🙂).
Terasa restaurantului ne-a plăcut mult. Mare și cu o priveliște care face toți banii; chiar și în sezonul rece, când se poate închide, dar păstrând o suprafață vitrată suficientă (trei laturi + acoperiş) cât să nu răpească din starea de bine pe care ți-o aduce peisajul montan.
[3 + 1 suprafeţe vitrate. 😍]
Zona de SPA/wellness/tratament reprezintă perla coroanei. Indiferent că vrei doar relaxare sau ești în recuperare după vreo afecțiune, aici găsești cam tot ce ți-ai putea dori. De la masaje (de relaxare, terapeutic, limfatic), piscină cu adâncime progresivă 1m/ 1,25m/ 1,5m (unele persoane ar putea găsi clorinarea apei neplăcută, deși se face pe bază de sare), saună, salină cu sare de Himalaya (în care ne-a plăcut tare mult podeaua acoperită cu sare pe care poți păși și obține în același timp un masaj plantar de senzație)... la mofetă (cu sursă naturală de CO2), jacuzzi și alte tratamente balneare de specialitate, recomandate îndeosebi în afecțiuni cardiovasculare (sau reumatologice).
[Salina cu masaj la tălpi!]
La data celei mai recente re-documentări, proaspăt intrat în dotarea centrului de tratament și recuperare TTS era Winback TECAR - o terapie non-invazivă bazată pe energie de înaltă frecventă care permite o reabilitare de până la două ori mai rapidă decat un tratament clasic; cu alte cuvinte, este un bio-accelerator fiziologic care mărește acțiunea fizioterapeutului, prin combinarea tehnicilor manuale cu energia Winback: Grație acestei proceduri, pot fi observate rezultate imediate încă de la prima sesiune de reabilitar: câștig de mobilitate, ameliorare a durerii, revascularizare.
[Tehnologie de top în recuperare medicală.]
Totul e făcut ca la carte, existând chiar și un medic balneolog, care, pe baza unui dosar medical preexistent (recomandat dar nu obligatoriu) și în urma unei consultații, stabilește care sunt procedurile potrivite de aplicat și durata lor (kinetoterapie, băi cu dioxid de carbon, electroterapie... lista e lungă). Fie că achiziționezi unul din pachetele concepute și oferite de hotel sau vrei să le combini după plac, toate serviciile, procedurile și experiențele vor avea ca final garantat o stare bine, armonie și relaxare de care ai putea... deveni dependent 🙂
[O parte din "oferta" wellness&spa.]
Personalul amabil și bine pregătit și instruit te face să te simți confortabil și ca într-o mare familie. Totul este bine organizat, curat, plăcut.. nu trebuie decât să te "echipezi" în cameră în costum de baie, halat, şi papuci și să cobori cu liftul direct în recepţia Spa!
[Recepţia Spa.]
Concluzie: „SPA” este o sintagmă care ar trebui să nu poată fi folosită la întâmplare; orice hotel care are o piscină și eventual și o saună zice că are SPA; până și un salon cosmetic își poate spune SPA deși nu are vreo legătură cu beneficiile apei asupra sănătății ...
Iar pentru că o stare generală de bine include și ceva mișcare, hotelul pune la dispoziția clienților (gratuit) și câteva biciclete (inclusiv mici, pentru copii), cu care se pot face plimbări agreabile prin împrejurimi; după care merge foarte bine un masaj de relaxare 🙂 Dacă nu tentează natura, poți să optezi pentru o partidă de biliard sau ping-pong în sala de etajul 4; noi am pus-o pe listă dar am fost atât de ocupaţi cu wellness-ul şi cu natura încât am uitat de ea până la urmă 😄
[TTS - locul unde te vei bucura de Turism, Terapie și Sănătate.]
După un sejur pe Valea Zânelor, la TTS, cu pachete de SPA și wellness, sunt șanse foarte mari să te simți ca o zână (sau ca un zân ... 😀). Deși inițialele din denumire vin de la alte cuvinte, celor de la TTS le place să spună că acestea înseamnă Turism, Terapie și Sănătate. Sună bine și așa este. Iar data viitoare când eşti cu mouse-ul pe Rezervă în pagina unui hotel cu spa din străinătate, gândeşte-te că un weekend la TTS te costă cât (doar) biletul de avion! 😉
Pentru tarife şi rezervări la Hotel TTS Covasna click aici.
Strada Mihai Eminescu 225, Covasna 525200, România
Deschis
Apropiindu-ne de hotelul Monte Cervo ne-au cucerit din prima clipă împrejurimile - la ceva distanță de oraș, în zona denumită romantic Valea Zânelor, oarecum izolat; de fapt nu, nu izolat, ci la suficientă distanță de celelalte hoteluri cât să-ți dea un sentiment de intimitate și, cireașa de pe tort, chiar la marginea pădurii! Un cadru idilic, pitoresc, liniște, aer de nu-ți ajung plămânii, priveliște verde, triluri, susur de pârâu.
[La margine de pădure.]
Aspectul exterior al construcției e unul simplu, aproape modest. Dar apropiindu-ne, văzând peluza îngrijită, șezlongurile aliniate la soare, aleea pentru clienți care trece exact prin fața intrării pentru a ajunge apoi în parcare, ne-am dat seama că de fapt este vorba despre o abordare „less is more” - fără „sclipiciuri” inutile care să-ți ia ochii, ci simplu, cu gust, de calitate.
Și toate astea se văd încă de la recepție – mult lemn, culori calde, lumină difuză; să înceapă relaxarea! 😉 Barul și toată atmosfera din lobby sunt foarte ... invitante. Aici poţi vedea disponibilitatea și tarifele de cazare actualizate la zi.
[Lobby primitor.]
Aceeași simplitate se regăsește și în cele 26 de camere – mobilier din lemn masiv (inclusiv în baie) care conferă căldură spațiului, fără culori stridente, decor cald, reconfortant, ca natura care te înconjoară. Camere spațioase și confortabile, iar saltelele și lenjeria de foarte bună calitate fac să ... întârzii la micul dejun.
Unora poate li s-ar părea totul prea simplu; chestie de gusturi … Da, unele hoteluri de patru stele oferă în camere fierbător și ceai (aici nu sunt) dar, serios, de câte ori ai stat în cameră și ți-ai făcut ceai ...?
[Cabine de duş imense şi cosmetice de calitate.]
Hotelul are și restaurant propriu; unul elegant, care chiar încearcă să se ridice la nivelul stelelor acordate, atât cu micul dejun (inclus în prețul camerei), cât și cu serviciile a-la-carte. Mic-dejunul este suficient de variat, cu produse de calitate, cât să riști 1-2 kg în plus dacă stai mai mult de două zile – brânzeturi, preparate reci de bună calitate, multe de ales și din zona preparatelor calde, lapte, cereale, fructe, patiserie, ceaiuri (marcă de calitate), cafea. În zilele calde terasa este o opțiune de luat în calcul.
[Mic-dejun cu espresso la discreţie.]
Meniul a-la-carte este mult deasupra popularului standard „șnițel cu cartofi prăjiți”, pe care chiar nu îl vei găsi în listă. În schimb oferă preparate mai spre haute-cuisine - de exemplu Rulou de păstrăv cu legume blanșate și sos lemon-butter (destul de bun, cu legumele făcute al dente), Piept de pui în crustă de parmezan cu dovlecei la grătar (suculent, aromat și bine garnisit), Mușchiuleț de căprioară cu piure de cartofi cu cimbru și sos de fructe de pădure (curcubeu de arome, făcut mediu, pe gustul majorității, fraged de se topea în gură și bine combinat cu restul ingredientelor), Paste cu gorgonzola și nuci (cremos și crocant în același timp). Totul perfect? Nu chiar ... poate păstrăvul putea fi un pic mai bine gătit iar pieptul de rață a fost prea făcut (nu l-am mai pus în enumerare) ... dar mereu este loc pentru mai bine și sperăm ca aceste mici detalii să fie luate în considerare pentru ca totul să fie cât mai aproape ireproșabil.
[Mușchiuleț de căprioară cu cimbru și sos de fructe de pădure.]
Hotelul are și centru SPA, unde accesul este gratuit (inclus în prețul camerei), cu salon de masaj (cost extra), saună uscată, cameră de relaxare (inspirată maxim ideea de a aduce fân, care te face, cu puțină imaginație, să crezi că te afli pe o pajiște însorită) și o piscină pe modelul infinity, cu o adâncime de 1,75m; dacă ai chef să te bronzezi, sunt șezlonguri și afară.
[Cameră de relaxare cu arome de fân.]
Cald, curat (apa din piscină nu se dezinfectează cu clor ci pe bază de sare; lucru foarte bun, care face statul la SPA cu atât mai plăcut, fără miros înțepător în nări), primitor, bine întreținut. Programul de funcționare este 9-21.
[Recepţia SPA.]
În fiecare sâmbătă seara se organizează un foc de tabără în jurul căruia oaspeții au ocazia să deguste băuturi tradiționale și produse potrivite contextului câmpenesc – slănină (pe care o poți rumeni în foc), ceapă etc.
[Foc de tabără de poveste.]
De la noi – doi de DA (căci documentarea s-a făcut în echipă de doi). De la tine? 😉
Strada Zânelor 525200, Covasna, România
Închis
Îți mai amintești poveștile copilăriei, cu prințese rebele, castele cu ferestre imense, cu împărătese gingașe, păduri nemărginite, cu petreceri ce țineau câte trei zile, cu prinți și conți ...? Imaginația ta prindea viață și te vedeai pețită de un crai frumos ori plimbându-te prin săli și odăi somptuoase? Sau te credeai un trubadur cântând serenade sub un balcon ori un călăreț vajnic strunind un armăsar negru și nărăvaș ...? Da ... cu toții am fost pe-acolo ... 🙂
Dacă ți-e dor să dai din nou frâu liber viselor și să te simți ca un conte ori ca o prințesă, la Zabola Estate, moștenire a vechii familii nobile Mikes, găsești suficiente elemente care să-ți însuflețească imaginația. Ai la dispoziție cam 50 de hectare, o pădure, un castel (denumirea asta poate e puțin cam pretențioasă ...) și o vilă, un parc superb de inspirație versailles-iană (proiectantul a lucrat și la parcul renumitului palat), parțial alcătuit ca o grădină dendrologică, un grajd cu manej și cai la alegere, un lac cu bărci ... un cadru idilic, numai bun pentru o poveste frumoasă.
[Intrarea pe Domeniu.]
O mică parte a domeniului cu o vechime de mai bine de patru secole, ce cuprinde un castel (Castelul Vechi) și o vilă (Vila Elvețiană), este privată și semnalizată ca atare. Restul proprietății revendicate în 2005 a fost deschis publicului și introdus în circuitul turistic și include Castelul Nou, The Machine House, The Old Saddlehouse și The New Yard; toate clădiri vechi, cu destinații originale variate, reconstruite, recondiționate, cu o nouă viață.
[Castelul Nou.]
Castelul Nou datează de la începutul sec. 20 și încă mai are scările originale; a fost cândva casă de oaspeți; aici veneau parteneri de afaceri, prieteni ai familiei, diverși vizitatori ori pețitori (familia Mikes avea multe fete iar peţitul era o parte importantă a vieții sociale). Tot aici era și bucătăria iar bucatele gătite ajungeau în Castelul Vechi (reședința familiei) printr-un culoar, parțial subteran, care ieșea exact în sufragerie; culoarul este funcțional și astăzi și adăpostește recepția și magazia de vinuri. Refacerea Castelului Nou a durat 17 ani iar astăzi are 11 camere pentru turiști – 5 suite și 6 camere – extravagante, romantice, fiecare amenajată altfel. Cea mai mare și de-a dreptul spectaculoasă dintre ele este Camera Ármin, denumită după întreprinzătorul cel mai de succes al familiei; are 115 mp și două șeminee(!!!), un living suficient de spațios pentru un vals și o imensă terasă acoperită, cu priveliște splendidă asupra domeniului, fântânii arteziene, lacului și pârâului.
Clădirea continuă să adăpostească bucătăria și tot aici se află și restaurantul, care deservește toate locurile de cazare de pe domeniu.
[The Machine House.]
The Machine House a fost deschisă în 2006. După cum ne spune și numele, înainte era clădire tehnică; la începutul secolului trecut aici erau „ascunse” pompele pentru apă și generatoarele care asigurau utilitățile în clădiri iar mai târziu a survenit o extindere pentru a se desfășura activitățile fabricii de țesături a familiei. Acum aici sunt 10 camere spațioase, fiecare cu denumirea ei, inspirată din trăsăturile caracteristice ale amenajării – Camera Albastră, The Brick Room sau Camera Vânătorului (singura twin de pe domeniu). Căzi de tip insulă, dușuri duble, priveliști frumoase, șeminee, fotografii vechi ale familiei, paturi king-size, spații largi, espressoare, cafea, ceai, mobilier și decorațiuni antique, saltele confortabile.
[Şah de grădină.]
Camera Albastră de la parter are propria mică grădină; The Brick Room te provoacă la o acțiune de căutare de comori – în cazul ăsta comoara e selecția de vinuri, ascunsă ... ha! Credeați că vă zicem?! Nope! De altfel toate camerele aici au asemenea mici „seifuri” camuflate ingenios. Atâta doar că, deși ai șanse să descoperi comoara, va trebui totuși să plătești pentru a te bucura de ea ... Nu-i tocmai o recompensă ... 😀
[Barul din perete.]
Camera Roșie este „cireașa de pe tort” - cea mai atrăgătoare și, ni s-a spus, favorita clienților, decorată romantic, cu a ei cadă tip insulă, așezată în fața șemineului – prilej și mod ideal de relaxare, la lumina lumânărilor și căldura focului; ne-a plăcut şi nouă, atât de mult încât i-am dedicat o galerie foto 😍!
[Camera Roșie 😍]
A treia variantă pentru cazare este The Old Saddlehouse. Fosta Casă a Harnașamentelor se află aproape de intrarea pe domeniu și a fost cândva locul unde stăteau grăjdarii și unde se țineau harnașamentele pentru herghelie. Acum aici, la etajul 1 al clădirii, se află singurul apartament de pe domeniu, care poate primi opt oaspeți în cele patru dormitoare, plus livingul, și acesta cu șemineu. Dormitoarele nu sunt identice, au facilități diferite și împart câteva zone comune, așa că alegeți cu atenție dacă doriți să veniți cu prietenii.
Cea mai nouă apărută în oferta turistică a Domeniului - The New Yard, odinioară o casă de sat funcțională, cu anexele sale agricole originale, a fost reimaginată cu grijă pentru sejururi moderne în familie. Deși spiritul trecutului se păstrează în materiale și în structură, interioarele vorbesc despre căldură, lejeritate și un design atent ales. Creată special pentru familii, casa oferă spații de zi generoase, șeminee deschise și dormitoare fermecătoare de tip mansardă pentru copii — un loc în care toate vârstele se simt ca acasă. Situată la doar câțiva pași de Herghelia Contelui Mikes, The New Yard oferă o legătură firească cu tradițiile ecvestre ale domeniului. Unele camere dispun de saună privată, adăugând o notă de răsfăț discret șederii tale. Promitem să povestim mai multe despre ea după ce vom reuși să trăim, și aici, experiența oaspeților.
Pentru a vedea toate tipurile de camere, disponibilitate şi tarife actualizate 2026 click aici.
[Una dintre camerele The New Yard.]
Subiectul cazării odată rezolvat, ar rămâne de văzut cum s-ar putea petrece timpul într-un sejur pe Domeniul Zabola.
În aceeași notă „princiară” (adică dacă ți-ai propus să „te joci de-a prințul/prințesa”) poți face o plimbare prin zonă cu o caleașcă ori călare, poți observa urșii (dacă nu-s prea sătui de roadele pădurii și au chef să-și extindă teritoriul explorat) însoțit de un specialist, poți merge la o ședință de saună cum aproape sigur n-ai mai făcut până acum – retrasă, în natură, la marginea pădurii, cu ciubăr în aer liber (bine, dacă ești adeptul SPA-ului standard, poate nu vei fi foarte încântat să faci o plimbare până acolo și înapoi, dar e ... altceva; însă de curând este disponibil și unul modern, cu servicii suplimentare – masaj, aromaterapie, relaxare în cuplu); sau poți face o plimbare călare prin pădure ori una cu barca pe micul lac de pe domeniu. Poți pur și simplu și să te plimbi pe alei, să admiri natura, să te dai în unul din leagănele agățate în copaci, să joci o partidă de șah de grădină sau să te hârjonești cu Umbră, cățelul de pe domeniu (care, ca un câine de familie nobilă ce este, nu se dedă la joacă, așa, ca orice potaie ... te bagă în seamă în principiu dacă ai ceva gustos de ronțăit ... 😀) Există în oferta Domeniului și niște pachete interesante care combină elemente de activități cu momente culinare.
[Plimbare călare.]
Că tot amintirăm de culinar ... Restaurantul se află în Castelul Nou; așa că va trebui ca înainte și după masă, să faci și câte o mică plimbare dacă nu ești cazat în respectiva clădire; ceea ce practic nu e deloc rău.
[Terasa restaurantului.]
Dacă e cald, terasa este un loc superb pentru a mânca, indiferent de momentul zilei. Nici interiorul însă nu e mai prejos – aceeași atmosferă vintage, romantic, cu șemineu și lumânări, mobilier vechi și un stil de amenajare care în general încearcă să păstreze cât mai mult din aerul istoric al locului. Iar meniul e în aceeași notă – dorește să recreeze cumva și să aducă în modernitate bucătăria nobilă din Transilvania secolelor trecute, cu posibilitățile și ingredientele din prezent, cât mai mult locale și de sezon. Astfel, alături de „charcuterie” găsești și mămăliga, Roquefort dar și Mangalița, Camembert dar și gălbiori; ai putea gusta supă de fazan ori prepeliță cu bulgur, iar la desert para înăbușită specifică bucătăriilor marilor case. Toate alături de o listă nu foarte largă dar bine formulată de vinuri. Nouă ne-au plăcut foarte mult supa-cremă de pătrunjel și tomahawk-ul de mangaliță cu varză a la Cluj; și mic-dejunul, care oferă o paletă vastă de preparate, de la mezeluri și brânzeturi tradiționale la legume proaspete (când e posibil, din grădină), de la ouă așa cum îți plac (ochiuri, omletă) la tartinabile (zacuscă, vinete, brânză condimentată), cabanos și cremvuști, de la fructe la produse de patiserie, gem de casă, unt, cafea, ceai...
[Mic-dejun regesc.]
Cât privește prețurile ... Ei, bine, pentru o asemenea experiență ... princiară, și portofelul trebuie să fie pe măsură de ... nobil. Pentru că la Domeniul Zabola nu plătești cazare sau o masă la restaurant ci plătești și primești o experiență. Raportul preț – beneficii poate părea unul dezavantajos pentru client dar cei care apreciază experiența în ansamblul ei vor scoate mai relaxat cardul. Nici una dintre activități nu este inclusă în prețul cazării, nici măcar mic-dejunul, chiar și lemnele pentru șemineu, dacă vrei mai multe decât primul braț de lemne oferit gratuit. Totul se plătește suplimentar și ... piperat. Dar ... domeniul de 50 ha plus pădurea sunt la dispoziția doar a ta și a altor căteva persoane, atmosfera și starea pe care le găsești pe acolo sunt unice, servirea și serviciile sunt de cea mai bună calitate și atenția la detalii este la cote înalte.
[La plimbare, pe Domeniu...]
Există și o zonă dedicată evenimentelor, respectiv fostele grajduri ale familiei, care s-au transformat într-un loc deosebit, potrivit pentru manifestări care, din câte ne-a povestit „ghidul” nostru pe domeniu, pot deveni memorabile – de exemplu cu iluminat exclusiv cu focuri și lumânări.
[Romantic? Puţin spus...]
Deci ce e, dom’le, special la locul ăsta? Istoria lui, în primul rând; și apoi modul frumos în care s-a reușit conservarea, restaurarea și deschiderea către public a unei părți mici din VIAȚA unei familii ale cărei rădăcini merg adânc în trecutul Transilvaniei, cu toate cicatricele desenate de trecerea timpului și timpurilor.
[De treci podul...❤️]
Ca să vizitezi Domeniul Zabola, trebuie să faci măcar o rezervare la restaurant. Dar şi, mai bine, rezervă o cazare aici. Măcar o dată-n viaţă!
Zăbala nr. 437, jud Covasna, 527190, România