AquaFit SPA Ghimbav, lângă Brașov, este un complex sportiv și de agrement unde găsești, la un loc, piscină, zone de SPA și săli de fitness. Este genul de loc în care poți veni fie pentru mișcare (înot, sală, clase), fie pentru câteva ore de relaxare, fără să fie nevoie să alegi între ele. 😊
Inaugurat la sfârșitul anului 2024 după o investiție publică semnificativă (câteva milioane de euro) a Primăriei Ghimbav, în urma unei licitații a fost încredințat spre administrare unei firme private care, din câte am văzut în vizitele noastre de documentare, își face treaba foarte bine: spațiile sunt curate, echipamentele sunt moderne și bine întreținute, iar personalul prezent și disponibil. 👍
Complex multifuncțional, amplasat fericit.
Unde este și cum ajungi
AquaFit se află în zona nouă a orașului Ghimbav iar rezidenții pot ajunge foarte ușor aici, beneficiind și de niște tarife prefențiale pentru acces. Am întâlnit însă și oameni veniți din Brașov sau din localitățile apropiate, inclusiv turiști aflați în zonă. Din Brașov (zona stadion Municipal) se poate ajunge și cu transportul public: linia metropolitană 210 are capătul chiar în fața complexului. Dacă vii cu mașina, există suficiente locuri de parcare, momentan gratuite.
Program și aglomerație
Programul începe la 7:00 dimineața și se termină la 22:00, cu două excepții:
miercurea, când deschiderea este la 12:00, după mentenanța săptămânală;
în weekend și de sărbători legale, când se închide la 21:00.
De luni până vineri, între 14:00 și 16:00, în bazin au loc antrenamentele copiilor de la clubul local de natație, fiindu-le rezervate două culoare, restul bazinului rămânând disponibil pentru public. În anul care a trecut de la deschidere, cel mai aglomerat, la limita capacității, a fost în primele zile după Anul Nou.
Piscina
Piesa centrală este bazinul semiolimpic (25 x 13 m), cu adâncime de 1,5 m, potrivit atât pentru înot recreativ, cât și pentru antrenamente ușoare. Apa are o temperatură confortabilă, iar la vizita noastră mirosul de clor era discret.
Apa este filtrată permanent, sterilizată cu UV și clorinată prin electroliză a sării, nu prin adăugarea clasică de soluție de clor. În ziua documentării noastre a existat o mică defecțiune temporară a instalației, motiv pentru care s-a simțit ușor clorul – situație explicată ulterior de personal.
Piscina, într-o seară din cursul săptămânii.
Dacă nu ești foarte sigur pe tine la înot, găsești plute și alte accesorii de ajutor în cele două cufere de lângă peretele din lateralul piscinei. Iar pentru cei interesați de cursuri de înot, la recepție sunt disponibile contactele a doi instructori; la momentul documentării noastre, prețurile porneau de la 100 lei/persoană (grup/familie) sau 150 lei (individual), cu acces la piscină inclus.
Zona de SPA
Zona de SPA include o saună uscată (finlandeză), o saună umedă, un jacuzzi, un mic bazin cu apă sărată (salinizată cu pastile de sare aduse dintr-o zonă termală renumită în Turcia) și un circuit de apă caldă/rece pentru picioare (destinat tonifierii, nu pentru bălăceala copiilor, da? 😊).
Zona SPA.
Sauna uscată a fost curată și funcțională, atenția la detalii făcându-se simțită prin prezența unei sticluțe cu esență de eucalipt. Sauna umedă avea temperatura mai joasă în momentul vizitei noastre și producea mai puțin abur dar am avut noroc de unul dintre clienți care, până să apucăm să anunțăm personalul, a preferat să păcălească senzorul punându-i un șervețel umezit cu apă rece 😉 – părea să nu fie prima dată când făcea asta. În jacuzzi jeturile erau potrivit de puternice, realizând un masaj blând dar destul de intens. Bazinul cu apă sărată nu l-am testat (din motive subiective) dar... știm cu toții beneficiile unei băi în apă sărată! 😉
Per ansamblu, zona de SPA este îngrijită. Administratorul ne-a precizat că apa din bazine este schimbată de cel puțin două ori pe săptămână și ori de câte ori senzorii indică neconformități. Și in ce am văzut, avem toate motivele să-l credem! 👍
Fitness și clase
Există două săli: una de fitness și una de aerobic (unde sunt și bicicletele). Nu sunt foarte mari, dar sunt înalte, luminoase și dotate cu echipamente noi și bine întreținute. În anumite zone aparatele sunt destul de apropiate, ceea ce poate deveni incomod când este aglomerat.
Pentru încălzire și stretching poate fi folosită și sala de aerobic, însă de luni până vineri, între 18:00 și 20:00, aceasta este ocupată de clase. În acest interval, încălzirea (pe care te sfătuim să o faci, minimum 10 minute, înainte de fiecare ședință) se poate face în sala de fitness (poate fi un pic incomod printre aparate și alți oameni) sau în camera ce face legătura între cele două săli (și aici sunt câteva aparate).
O seară obișnuită la sala fitness.
Sunt organizate clase de ryder (biciclete Real Ryder), tonifiere, circuit, functional body, power stretching etc. la care locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea sosirii - click aici pentru program și rezervări sau, recomandat, în aplicația UPfit.today. Un aspect inedit: vara, când vremea e frumoasă, unele clase se țin și în aer liber, pe peluza din fața complexului. 😍
Clasă de Ryder în aer liber.
Tarife și abonamente
Pentru piscină & spa există mai multe tipuri de abonamente (click aici ca să le consulți pe toate) dar pe lângă ele sunt disponibile și sesiuni:
2 ore – 35 lei
3 ore – 50 lei
o zi întreagă – 70 lei (prețuri pentru adulți, nerezidenți)
Pentru fitness:
abonamente lunare (de la 290 lei)
sesiuni antrenament (50 lei)
sesiuni clasă de ryder (60 lei)
Copiii sub 5 ani intră gratuit (în limita unui copil/însoțitor adult), iar cei peste 5 ani au tarife reduse. Rezidenții din Ghimbav beneficiază de prețuri preferențiale, în anumite condiții.
Există și abonamente combinate piscină & SPA + fitness, sau un abonament de fitness care include și o oră de piscină în ziua antrenamentului. Ne-a plăcut că prima intrare la Fitness este gratuită, de test. Și că celor veniți în zonă fie în interes de serviciu fie într-un sejur turistic mai lung, le sunt oferite și abonamente mai scurte de o lună, chiar și pentru o săptămână sau două – dacă te interesează, cei de la recepția complexului îți vor oferi cu plăcere toate informațiile de care ai nevoie.
Utilizatorii aplicației Sanopass au acces gratuit la fitness și reduceri la piscină & SPA. Pentru cumpărarea și gestionarea abonamentelor, detalii despre activitatea la sală și, mai ales, prioritate la rezervări clase, este recomandată folosirea aplicației gratuite UPfit.today, disponibilă în Google Play și App Store.
Ce e bine să știi înainte să vii
Pentru piscină sunt obligatorii șlapii; dacă ai părul lung, e recomandat să-l prinzi sau să-l acoperi. Adu cu tine gel de duș, șampon și cel puțin un prosop (în sauna uscată este obligatoriu) pe care să-l poți pune pe șezlong; nu ar strica să mai ai unul cu care să te usuci după dușul de la sfârșit. Dacă îl/le uiți acasă, la recepție poți închiria (20 lei) sau chiar cumpăra unul 😉 iar dacă ai nevoie poți cumpăra și ochelari de înot, cască de baie, apă îmbuteliată, chiar și câteva vitamine și suplimente alimentare. Tot la recepție se află și lista de instructori de înot, antrenori de fitness, aerobic și ryder, precum și lista de prețuri pentru masaj profesional (relaxare, terapeutic, deep-tissue sau recuperare) care poate fi rezervat în intervalul 08-21, la prețuri începând cu 150 lei/ședință (60min).
Recepție și un mic magazin.
Vei primi o brățară pentru dulap, fără să mai trebuiască să ai grijă de cheie sau să reții coduri. Vestiarele sunt curate și bine întreținute; dacă vii doar la fitness, cele din stânga turnicheților de la intrare sunt mai mari, mai uscate pe jos și mai aerisite.
Lângă bazinul de înot există un mic punct alimentar cu snack-uri, cafea, apă, băuturi răcoritoare și chiar alcoolice 😉. Plata se poate face doar cash sau cu cardul/telefonul, neexistând posibilitatea plății prin intermediul brățării; în schimb, dacă vrei să stai fără grija telefonului sau a banilor, poți lua pe „credit” ce vrei, le treci pe o listă și plătești la recepție, când pleci.
Complexul este accesibil persoanelor cu dizabilități până la marginea piscinei, însă pentru intrarea în apă și folosirea SPA-ului este necesar însoțitor.
Vestiare curate, dotate cu uscătoare de păr.
Un detaliu mic, dar important
Înainte de a intra în piscină sau SPA, dușul este obligatoriu, chiar dacă ai făcut deja unul acasă. La fel, este recomandat un duș între diferitele zone de SPA. Este un gest simplu, care ține apa mai curată și experiența mai plăcută pentru toată lumea.
Concluzie
AquaFit SPA Ghimbav este un spațiu curat, bine întreținut, cu facilități diverse și personal amabil. Mai sunt mici detalii la care se poate lucra și e posibil să apară în timp lucruri care ar putea fi ajustate, dar, din ce am văzut la fața locului, este un loc în care poți veni pentru mișcare, relaxare sau ambele, la prețuri corecte. Despre masaj și cursurile de înot vom reveni cu impresii după ce le testăm dar până atunci, ne poți comunica toate impresiile tale într-o recenzie scrisă acestei pagini, în aplicația Unde Mergem! 🤗
Ultima actualizare:
Prima documentare 12/12/2025
Pe scurt:
AquaFit SPA Ghimbav – apă, mișcare și relaxare, sub același acoperiș: piscină, spa și săli de fitness. Este genul de loc în care poți veni fie pentru mișcare (înot, sală, clase), fie pentru câteva ore de relaxare, fără să fie nevoie să alegi între ele.
Tip:
Activităţi sportive & recreative
Spa
Facilităţi:
Gustări | Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Parcare publică | Plata cu card de credit | Garderobă/Vestiar | Toaletă pentru clienţi