Biserica Neagră

Mănăstirea Sâmbăta sau Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este o mănăstire ortodoxă de călugări, construită cu hramul Adormirea Maicii Domnului, situată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș, la peste 600 m altitudine, în comuna Sâmbăta de Sus, Județul Brașov. Ctitorie a boierilor Brâncoveni și renumit loc de reculegere, Mănăstirea Sâmbăta își începe istoria în a doua jumătate a sec. 17. În 1654 Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu, a construit o biserică din lemn, care în 1686 a fost înlocuită cu o biserică zidită, din piatră, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu, devenit astfel primul ctitor. Pentru a întări și salva ortodoxia română de catolicizare sub stăpânirea habsburgilor, domnitorul a întemeiat apoi la Sâmbăta de Sus mănăstirea ortodoxă.  Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare s-au abătut și asupra lăcașurilor de cult. Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a reprezentat o cetate a ortodoxiei românești, fiind un stâlp de sprijin pentru românii ardeleni în perioada cât s-au aflat sub stăpânirea habsburgică. Datorită relațiilor pe care Brâncoveanu le avea la Curtea de la Viena, multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a atins de mănăstirea de la Sâmbăta. În 1785 însă (după ce domnitorul Constantin Brâncoveanu fusese decapitat de către turci, în anul 1714), mănăstirea Brâncovenilor a fost dărâmată, chiliile complet distruse iar biserica adusă în stare de ruină. După ce fusese dărâmată de habsburgi, timp de peste 140 de ani au fost mai multe încercări de restaurare a mănăstirii, rămase toate fără rezultat, puterea vremii find potrivnică ortodoxiei. Imediat după Unirea de la 1918, mitropolitul Ardealului a dispus reînființarea mănăstirii pe vechea temelie dar abia începând cu 1926 a putut fi inițiată restaurarea bisericii mănăstirii, arhitecții care au condus lucrările încercând să dea monumentului forma originală, păstrând chiar o parte din picturi. În 1939 au revenit aici primii călugări. A fost sfințită în 1946, după război. Arhitectura, de o frumusețe deosebită, cu proporții perfecte, în stil brâncovenesc cuprinde uși și ferestre încadrate în decorații de piatră, stâlpi sculptați și piatră traforată. Mai jos de biserică a fost reconstruită și vechea clopotniță; cele cinci clopote cu o greutate totală de peste 2.000 kg, ce au fost turnate la Viena în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, au fost mutate în turla noii biserici. Impresionantă este și noua poartă ce străjuiește intrarea pe proprietatea mănăstirii, sculptată în lemn de stejar, cu motive brâncovenești. [Detaliu poarta de lemn a mănăstirii.] Cea mai veche piesă din incinta mănăstirii este fântâna denumită „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. 16. Ca element inedit, biserica are și un altar în pădure, renovat și acesta și extins, unde se oficiază slujbe în aer liber.[Fântâna "Izvorul Tămădurii"] Incinta mănăstirii a fost rezidită din temelii, începând cu 1985, în stil brâncovenesc. Ridicată în formă de patrulater, cuprinde o capelă, stăreția, clopotnița, o bibliotecă ce adăpostește peste 50.000 de volume, casa brâncovenească, două săli de muzeu și chilii.   Muzeul mănăstirii păstrează actul de danie de la 1700 prin care voievodul Constantin Brâncoveanu consfințea existența ctitoriei sale, precum și donațiile pe care le facuse mănăstirii. Actul poartă semnătura originala a domnitorului, precum și sigiliul acestuia. Tot aici se regăsesc obiecte de cult creștin din întreaga lume și o colecție de icoane pe lemn și sticlă din sec. 14-19 majoritatea provenind de la bisericile mănăstirilor distruse de habsburgi, adăpostite de preoți și localnici până la vremuri mai bune. Dacă îl prinzi deschis, merită să vizitezi acest muzeu, vei vedea obiecte de patrimoniu extraordinare! [Icoană (sec. XVIII) din colecţia muzeului.] Parte din renumele actual al acestei mănăstiri este adusă de faptul că l-a avut stareț pe Arsenie Boca între 1939-1944, cel mai important duhovnic de la Sâmbăta, care practic a reînviat viața monahală după lunga perioadă de părăsire a mănăstirii și a cărui (re)cunoaștere a crescut considerabil în perioada post-comunistă, odată cu scoaterea de sub anonimat a ororilor sistemului căruia starețul i-a opus rezistență. De altfel toți ceilalți mari duhovnici ai mănăstirii au venit aici tocmai pentru că fusese el; faima lui cuprinsese întreaga țară.

Cetatea din Ilieni ar reprezenta elementul estic al unui întreg sistem defensiv ce s-ar fi construit în Evul Mediu de-a lungul graniței sudice a Transilvaniei. La începutul secolului 12 (sau 14 după alte surse), pe dealul ce străjuiește satul s-ar fi aflat o mică biserică în stil românesc. Locul ei ar fi fost luat în 1443 de o biserică mai mare, catolică, construită în cinstea Sfântului Ilie (de unde și numele localității, se pare), patron al așezării, în stil gotic și care avea să fie fortificată cu un zid. Acestuia i s-a mai adăugat încă unul, plus cinci bastioane, după asediile saxone din 1612. Astfel s-a creat un ansamblu fortificat, de formă pentagonală, cu turnuri de veghe. La numai cățiva ani, în 1658 cetatea a fost devastată iar toate documentele despre localitate au ars. În 1782 biserica a fost din nou demolată, păstrându-se doar zidul inițial, și o nouă biserică a fost construită, până prin 1785. Din vechea cetate însă se pare că au rămas doar câteva vestigii, ea fiind aproape în totalitate distrusă de cutremurul din 1977. Biserica a fost reconstruită între anii 1991-1992, iar lângă clopotniță se mai pot vedea încă urme ale celei vechi.  Aflasem de existența ei de pe internet; dar am spus să mergem să ne documentăm la fața locului, (conform promisiunii 😉). O vedeam de la distanță, sus pe deal după ce am intrat în sat și părea promițător. Când ne-am apropiat însă lucrurile s-au schimbat, pentru că a devenit dificil să o găsim; nu există niciun indicator (probabil că nu e considerată obiectiv turistic sau istoric, deși se pare că este înregistrată ca atare) iar explicații cu greu am reușit să obținem de la un trecător, care a încercat să ne explice cum să ajungem cu puținele cuvinte românești pe care la știa. Chiar și-așa, ne-a fost de ajutor. Dar ... foarte tristă și deloc constructivă această atitudine, în special a autorităților care nu fac mai nimic (cel mult pretind că fac) pentru promovarea valorilor locale și incluziunea comunităților mai ... marginale ... Am înțeles că există ceva inițiative din partea unor organizații culturale care încearcă să sprijine clădirile de patrimoniu, dar ...  Am întrebat "se poate ajunge cu maşina până sus?" - "Da" - a venit răspunsul şi ne-am încumetat... dar am avut parte de o adevărată aventură! Mai bine lasă maşina jos, la drumul ce înconjoară dealul pe care se află cetatea, vei găsi şi câteva mici parcări.  Într-un final am reușit să ajungem la biserică, pe un drum de altfel foarte pitoresc, umbros, care urcă în spirală spre partea de sus a dealului. Știm că de obicei cimitirul se construiește în jurul bisericii; același aspect l-am regăsit și aici. Însă în mod surprinzător și inedit, nemaiîntâlnit până acum (cimitirele nefiind tocmai locuri predilecte pentru preumblări), aici cimitirul ne-a părut de-a dreptul frumos; parcă făcea ideea morții mai puțin respingătoare – într-un așa loc parcă ți-ar veni să „te duci” mai cu plăcere ... 😉 Din loc în loc, de-a lungul drumului, se deschidea câte un „separeu” 😉 în desișul tufișurilor și acolo, în loc înconjurat de foarte multă verdeață și flori, la umbră, în capătul unui mic șir de trepte, se regăsea câte un mic monument funerar. Bine, nu toate mormintele erau așa ... la separeu ... Nu știm dacă acele poziții s-au alocat pe anumite criterii; cert e ca arăta totul frumos ... ceea ce nu prea îți vine să spui despre un cimitir ... [Cimitir cu view.] Clopotnița bisericii ni s-a dezvăluit după o cotitură, în capătul unei bolte de arbuști, Albă, simplă, curată. Flancată de două porțiuni din zidul din care probabil până la un moment dat a făcut parte. Din spate se ivea biserica, la fel de albă, simplă și curată; cu o curte frumos îngrijită și cu câteva morminte monumentale de-a stânga și de-a dreapta intrării. Bănuim că aparțin familiilor ctitorilor sau poate unor vechi nobili ori familii mai de vază din regiune ... nu știm și din păcate nici nu am putut afla, pentru că totul este scris în maghiară; iar persoana pe care am găsit-o acolo și care am înțeles că se ocupa cu trasul (de fapt apăsatul pe un buton, pentru ca acțiunea e mecanizată), la intervale fixe, al clopotului nu știa să spună în românește decât DA. Tot ce întrebam primea invariabil răspunsul „da”; deci am pus, foarte intuitiv, numai întrebări potrivite 🙂 Foarte amabil de altfel, ne-a permis fără vreo problemă să ne plimbăm pe-acolo, să intrăm inclusiv în turnul clopotniței, să facem poze peste tot. [Aleea boltită natural.] Biserica, de rit reformat, ne-a suprins prin modul de amenajare a băncilor, dispuse pe trei direcții, astfel încât să fie ușor vizibil, din toate direcțiile, amvonul. Stilul arhitectonic este unul simplu, cu puține elemente, specific bisericilor reformate. Tavanul este din lemn, casetat și are ca elemente decorative semnele zodiacale (simbolizând cerul), motive populare, stema Transilvaniei și alte câteva simboluri secuiești (steme, blazoane nobiliare – bănuim, pentru că nu ne-a putut confirma cineva sau ceva ...); se pare că tavanul e ceva mai nou, fiind adăugat la renovarea din 1991. Galeriile şi părţile din faţă ale băncilor sunt decorate cu casete pictate cu motive florale, care se pare că datează din secolul al XVIII-lea. [Tavanul casetat.] Notă: toate datele tehnice sau istorice sunt documentate online, la fața locului nefiind vreo persoană care să ne poată da vreo informație în limba română sau vreun material. Una peste alta, dacă treci pe DJ 112, fă o pauză și vizitează biserica fortificată de la Ilieni. Poate fi o experiență plăcută. Nouă ne-a dat un pic de pace într-o zi călduroasă de vară! - atracție prezentată cu sprijinul Bistro de l’Arte 🙏

Construită undeva în secolul 13, biserica fortificată din satul Viscri este BISERICA fortificată din satul Viscri. Este ceea ce ar trebui să fie fiecare biserică – păstrătoarea și apărătoarea spiritului poporului. Asta ne-a transmis nouă această cetate încă de la prima privire; prin pietrele șlefuite de trecerea timpului, prin albul pereților, prin simplitatea liniilor. [Zidurile curţii exterioare.] “Dotată” cu ziduri de apărare, turnuri și bastioane, pe specificul bisericilor fortificate și parte a patrimoniului mondial UNESCO din 1999, mica biserică-sală vorbește însă despre smerenie, despre modestie, despre comuniune prin lemnul scorojit al amvonului, pe care abia se mai distinge nuanța vopselei ce l-a colorat odată, prin scârțâitul la fiecare pas al scândurilor din podea, prin crăpăturile pereților strâmbi și vechi.  Construcția a fost atestată documentar pentru prima dată ca Alba Eclesia (Biserica Albă) în 1400; poartă hramul Sf. Andrei și este gotică. [Biserica Albă din cetate.] Istoricul construcției bisericii nu este foarte clar. Coloniștii germani care s-au așezat în Viscri au găsit pe vârful unui deal o capelă mică, ce ar fi aparținut coloniștilor secui, ridicată din calcar alb-verzui, fără podoabe și cu tavanul plat. Odată cu evoluția socială a coloniștilor și în funcție de condițiile istorice, capela a fost adaptată, pe etape, la nevoile comunității. I s-a construit o tribună iar mai târziu familia conducătorului obștii a ridicat un turn de locuință, pentru utilizare personală. După ce turnul a trecut în posesia obștii, în secolul 15, edificiul a mai dobândit și un cor. [Urcarea spre cetate.] Biserica a fost fortificată în secolul 16, într-o a treia etapă de construcție. A fost conectată cu turnul principal printr-o intrare creată la parterul acestuia iar meterezul estic a fost transformat în intrare spre podul bisericii. S-au adăugat guri de tragere și s-a facilitat accesul în același scop la unele ferestre. [Acces spre scara turnului.] În sectorul sud-estic al cetății au fost adăugate două turnuri și două bastioane; vremea asediilor frecvente trecând, și timpurile devenind mai pașnice, parte din ele au căpătat în secolul 19 destinații mai casnice, fiind folosite pentru locuit sau pentru păstrat slănina. Corul și sala bisericii au fost boltite iar corul a fost înălțat pentru a întări partea de est a bisericii și înconjurat cu un al doilea rând de contraforturi. Mai târziu tavanul boltit a fost înlocuit cu unul casetat. [Tavan casetat, inscripţie în latină şi decoraţiune pe bolta altarului.] La lucrările arheologice din anii ’70 au fost descoperite multe dintre aceste detalii arhitecturale, la fel ca și unele fragmente de fresce, picturi și inscripții. Strane cu picturi au fost așezate de-a lungul peretelui de est la sfârșitul secolului 17 iar de la începutul secolului 18 datează tribunele din lemn cu balustrade pictate, derulate în jurul navei cu bănci foarte paropiate unele de altele. Pe peretele de est se află orga în stil baroc-clasic (construită pe la 1817), pe care este incorporată imaginea de altar - Hristos cu copiii. [Altarul bisericii, vechi de secole.] Dintre obiectele de cult păstrate aici este de menționat cupa de aur pentru împărtășanie, din secolul 15. Tot felul de adăugiri și îmbunătățiri au fost aduse cetății până în secolul 18, ultima dintre ele fiind un al doilea cordon de zid, păstrat până astăzi doar parțial. [Culoarul de acces în turn.] Nu rata o urcare în turnul bisericii, vei găsi şi câteva bănci unde poţi să îţi iei răgaz de contemplare a satului şi a împrejurimilor. [Vedere din balconul turnului. 😍] În zidul de fortificaţie aruncă o privire în camera slăninii 😀 şi fă neapărat o vizită în muzeul obştii: parcurcând cele trei niveluri vei afla multe lucruri interesante despre viaţa şi obiceiurile saşilor din vechime! [Colecţia de stupi de la ultimul nivel al muzeului.] La data documentării noastre, am avut ocazia să admirăm şi o colecţie foarte interesantă de cahle transilvănene produse la Teracota Mediaş, singura fabrică din România unde se mai fac plăci de teracotă presate şi pictate manual! 😍 Expoziţia era temporară dar am înţeles că se intenţionează permanentizarea ei. [Expoziţia de cahle transilvănene.] Cei mai mulți dintre noi însă, care vor merge la Viscri și vor vizita și biserica fortificată, vor pleca de-acolo cu mai puține detalii tehnice dar cu mai multe trăiri frumoase. Enumerată de The Telegraph printre cele mai frumoase 23 de biserici din lume, biserica fortificată din Viscri trebuie pusă pe lista de locuri de vizitat în România. [Parcare pentru biciclete.] În aprilie-octombrie cetatea programul de vizitare este între orele 10-18 iar în lunile de vârf (iunie-septembrie) chiar până la 19. În restul timpului programul este mult redus şi ar fi bine să suni înainte de a ajunge pentru a verifica dacă este deschis. Biletele se pot cumpăra de la magazinul de suveniruri din cetate: 15 lei/adult, 8 lei/student, elev, pensionar sau adult în grup >20 persoane. Copiii sub 10 ani, ghizii grupurilor şi persoanele cu dizabilităţi beneficiază de acces gratuit. Biletul permite accesul în biserică, turn, muzeu şi expoziţie: "oriunde vedeţi o uşă deschisă"! 😍 Este interzis accesul cu drona pe teritoriul cetăţii. Nici în sat nu este foarte ok, mai ales pe deasupra curţilor şi caselor.

Ca multe alte localități din Transilvania, și Prejmer deține o biserică fortificată, considerată cea mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate din sud-estul Europei. Monument istoric, aceasta face parte din lista UNESCO din 1999. Purtând hramul Sfânta Cruce, biserica a fost datată în sec. XIII și se pare că a fost construită pe locul unei foste bazilici romane, cu un secol mai tânără. Cum Prejmer era prima localitate în drumul tătarilor şi mai apoi, a turcilor ce veneau în prădăciune dinspre pasul Buzău, Sigismund de Luxemburg a decis fortificarea bisericii, ridicând o incintă înaltă și puternică, înconjurată cu un șanț lat cu apă; ziduri groase de 3-4 m și înalte de 12, porți de fier, poduri mobile, bastioane, guri de foc. Mai mult, cetatea deținea un dispozitiv de luptă inovator, denumit „orga morții” - mai multe arme de foc așezate la un loc, ce trăgeau toate deodată, producând pierderi însemnate și în același timp, panică. Se întâmpla prin anii 1400. De pe atunci, biserica se pare că adăpostește cel mai vechi altar triptic din Transilvania, datat între 1450-1460. Cunoscută și sub denumirea de Cetatea Țărănească Prejmer, edificiul este de fapt un ansamblu arhitectural ce cuprinde atât cetatea cât și biserica. Biserica a fost edificată în 1218 iar zidurile cetății au fost ridicate în sec. XV. Zidul incintei principale este căptuşit la interior cu 275 de cămări, pe trei şi patru niveluri și conectate între ele prin scări de lemn. Aceste cămări păstrau proviziile sătenilor, fiecare familie din sat având propria sa cămară. În timpul asediilor locuitorii se refugiau in incinta Cetăţii. Și nu renunțau la educație, una din încăperi fiind dedicată vechii școli, primii dascăli fiind menţionați între 1460 și 1556. Celelalte încăperi mai expun, în prezent, interiorul tradițional, unelte meșteșugărești, obiecte de gospodărie. O vizită aici va fi cu siguranţă un bun prilej de reflecţie asupra modului în care trăiau strămoşii noştri... şi o ocazie de aprecia viaţa bună de care ne bucurăm azi! 😊 Din Braşov poţi ajunge la Cetatea Prejmer şi cu autobuz, linia metropolitană 520, plecare din Făget, coborâre în staţia Monumentul Eroilor din Prejmer; click aici pentru traseu și orar.

Construită de coloniştii saşi în anii 1280 şi închinată Sfintei Maria, Biserica evanghelică din Feldioara este menţionată documentar în 1447 într-un document în care se spune că voievodul Transilvaniei Iancu de Hundeoara donase acesteia veniturile unei mori de pe râul Homorod. Prima construcție datează de pe vremea Cavalerilor Teutoni, din anii 1200, care au ridicat o capelă și spații de locuit. În 1225 au plecat, în urma neînțelegerilor apărute cu nobilimea maghiară. Tot ce le-a aparținut la Feldioara a fost preluat de călugării cistercieni de la Cârța iar în 1247 a început transformarea în lăcaș de cult, inițial catolic, apoi protestant. [Sculptură încastrată în zidul bisericii, din perioada cisterciană.] De-a lungul vremurilor Biserica Fortificată a suferit numeroase distrugeri şi a fost reconstruită de multe ori. Deasupra ușii este inscripționată stema Feldioarei, alături de anul 1713, an al uneia dintre renovări.  Cutremurul de la 1838 a distrus mare parte din biserică iar reparațiile au adus o serie de modificări constructive – intrarea, localizarea orgii. În 1970-1971 a avut loc ultima mare renovare, cu ajutor din Germania. [Încuietoare din fier forjat, mostră de tehnologie săsească veche de sute de ani.] În interiorul tipic pentru o biserică evanghelică, mai pot fi văzute câteva basoreliefuri decorative în stil cistercian. Altarul datează din 1904 iar pictura din 1908. Altarul original, din anii 1400, cu motive catolice, a fost dus la Biserica Neagră din Brașov. [Altarul triptic păstrat la Biserica Neagră.] Orga e din 1799 și funcționează și în prezent. Există și două panouri comemorative cu eroii căzuți în cele două războaie mondiale. [Sf. Gheorghe răpunând balaurul, unul dintre basoreliefurile cisterciene care se mai păstrează deasupra altarului.] Slujbe nu se mai țin din cauza numărului foarte mic de enoriași. Rar mai au loc concerte de orgă. Nu există un program de vizitare a bisericii dar dacă vrei totuși să o vezi poți suna la 0722506613 iar dl. Frederic Taus, cel care se ocupă de îngrijirea clădirii, o poate deschide și povesti despre ea. Nu se plăteşte taxă de intrare dar donațiile sunt binevenite.

Sunt mai multe legende despre Pietrele lui Solomon, şi toate sunt legate de numele regelui maghiar Solomon care se refugiase prin aceste locuri în anul 1075. În timp ce fugea de duşmanii care-i vroiau capul, regele a încercat să sară cu calul peste cele două pietre dar nu a reuşit şi a căzut. O legendă spune că a murit iar în locul în care a căzut a izvorât o apă (unii spun spun că ar fi vorba de izvorul L.I.D., pe care îl găseşti un pic mai sus de zona de picnic, pe Drumul Galben care urcă spre Poiana Braşov; nu am aflat de unde îşi trage acronimul). [Izvorul L.I.D.] O altă legendă spune că regele a supravieţuit căderii şi în fuga sa a hotărât să îşi îngroape coroana la rădăcina unui copac pentru a nu putea fi recunoscut de urmăritori. Coroana a fost găsită mai târziu de un ţăran ce a predat-o conducătorului cetăţii care de atunci poartă numele Kronstadt (în germană - oraşul Coroanei), iar coroana şi stejarul la care rădăcina căruia a fost îngropată au fost stilizate în stema oraşului Braşov. [Cele două stânci între se spune că a sărit regele Solomon.] Unii specialişti spun că zona este încărcată energetic şi că aerul de aici conţine o mare cantitate de ioni încărcaţi negativ, ceea ce ar face să aibă un efect benefic asupra sănătăţii. Ce ştim noi sigur este că dacă vii aici în weekend-urile cu vreme bună vei respira un aer încărcat cu fumul şi aromele zecilor de grătare aprinse de localnici 🤭 [Unul dintre locurile preferate "de grătar" ale braşovenilor (şi nu numai).] În Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) îi poţi întâlni pe Junii Braşoveni care se adună aici la o horă şi un ospăţ pe cinste după ce au străbătut oraşul în tradiţionala Paradă a Junilor. Una peste alta, locul este foarte frumos. Poţi ajunge aici cu autobuzul 50 ( în Centrul Vechi are staţii la Primărie, Livada Poştei, un pic mai sus de Biserica Neagră, la Maternitate şi în Piaţa Unirii), sau cu maşina, pe care o poţi lăsa în parcarea din apropiere. [Parcarea de la Pietrele lui Solomon.] Pietrele lui Solomon este nu numai un loc bun pentru picnic ci este şi punct de plecare pentru câteva trasee spre Poiana Braşov şi muntele Postăvaru, atât pe jos cât şi pe bicicletă. De aici pleacă şi Drumul Vechi al Poienii pe care, până când a fost terminat drumul actual (1966), urcau camioanele semi-şenilate ce duceau turiştii în Poiana Braşov; acum e un traseu foarte agreabil, preferat de cei care vor să facă plimbare pe jos până în Poiană sau un downhill până în Brașov.

Deşi nu se poate vizita în interior, merită să vezi Capela Inima Reginei Maria din Bran pentru povestea ei şi pentru farmecul aparte, umbrit însă în parte din păcate de neglijenţa şi lipsa de preocupare a celor care ar trebui să o îngrijească... Regina Maria şi-a dorit ca după moarte trupul să-i fie înmormântat în necropola regală de la Curtea de Argeş dar inima să se odihnească în capela Stella Maris din Castelul Balcic - reşedinţa de vară a familiei regale din România, iar la moartea sa (1938) dorinţele testamentare i-au fost îndeplinite. Doi ani mai târziu însă, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria şi pierderea Castelului de la Balcic, caseta care conţinea inima Reginei a fost adusă la Bran de către fiica acesteia, Principesa Ileana, şi depusă în biserica de lemn din curtea Castelului Bran, de unde apoi a fost mutată într-o criptă săpată în stânca Măgurii Branului. Atunci, Principesa a demarat lucrările de construcţie ale unei capele din piatră, copie fidelă a celei de la Castelul Balcic. Capela, construită în stil bizantin, pictată de renumitul Arthur Verona, era dedicată memoriei Reginei şi ar fi trebuit să fie locul de odihnă veşnică a inimii acesteia. [Capela din Bran, în zilele noastre. Uitată de toţi şi de toate. 😢] Unele surse spune că abolirea monarhiei din 1947 a găsit capela terminată dar încă nesfinţită, după altele (un document din arhivele fostei Securități - dosar 2637, vol. 2, ff. 40-41) se pare că la 27 iunie 1947, părintele Arsenie Boca, chemat de de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus de Pirncipesa Ileana, sfințește totuși capela, chiar dacă nu era terminată.  Cert este că după venirea comuniștilor biserica a fost uitată  de toți și de toate, până în 2018 când de ziua Sf. Mucenic Gheorghe (23 Aprilie) părintele protopop Gheorghe Colțea a săvârșit prima liturghie aici. Se pare că și ultima, după aceea biserica intrând iarăși în uitare. Întorcându-ne în 1947, inima Reginei nu a mai fost mutată aici, rămânând ascunsă în cripta din apropiere unde fusese adusă de la Balcic încă 21 ani. În 1968, comuniștii din zonă, curioși să vadă ce se ascunde în cripta de vis-a-vis de castel, au venit însoțiți de directorul Muzeului din Bran au deschis cu o rangă sarcofagul din piatră din criptă și au găsit o casetă de argint aurit. În interiorul acesteia se afla o altă casetă de argint cu mai multe monturi de platină și pietre prețioase, înfășurată în drapelele englez și român, şi care conţinea inima Reginei. Până în 1971 caseta a fost păstrată în Castelul Bran, după care a fost mutată la Muzeul Național de Istorie a României. [Sarcofagul din piatră de la Cripta Inima Reginei.] În anul 2015, caseta a fost depusă în Salonul de Aur din Castelul Pelișor din Sinaia, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938 şi unde va rămâne pentru eternitate. [Cripta Inima Reginei Maria.] Dacă vrei să te reculegi la Cripta în care inima Reginei Maria s-a odihnit mai bine de 20 de ani, traversează pârâul Turcul pe una din cele două punţi din lemn, vis-a-vis de clădirea Vămii Medievale (între Capelă şi Castelul Bran) şi o vei vedea în versantul Măgurii Branului.

Zona Bran nu are foarte multe atracţii turistice distincte, este ea însăşi o atracţie! Dar printre ele, Mănăstirea Bran este un loc pe care trebuie să îl vezi dacă eşti cazat în zonă şi poate fi o destinaţie interesantă, un motiv foarte bun de plecat într-o drumeţie, pe jos sau cu bicicleta: urmează traseul marcat cruce albastră care porneşte de la biserica din satul Şimon. Se poate ajunge şi cu maşina, dar drumul are şi nişte porţiuni mai off-road 🙂 [View de pe dealul Balabanului. 😍] Chiar dacă nu te interesează aspectul religios, locul este minunat şi îţi deschide în faţa ochilor peisaje de un farmec aparte care au în fundal munţii Bucegi, Postăvaru, Măgura Codlei, Leaota şi Piatra Craiului. Mănăstirea este relativ nouă - construcţia a fost finalizată în 2012, dezvoltare a unei biserici (schit) ceva mai veche. Lângă biserică vei găsi şi o troiţă ridicată în memoria ostaşilor români căzuţi pe aceste locuri apărând pasul Rucăr-Bran, în Primul Război Mondial. [Troiţa din faţa mănăstirii.] Biserica mănăstirii poate fi vizitată cu respectarea regulilor de vestimentaţie şi comportament, iarna între orele 09-17 iar vara între orele 09-20. Simplitatea stilului construcţiei, turnul bisericii care te duce cu gândul la un turn de observaţie, liniştea locurilor şi panoramele spectaculoase te vor cuceri! Respectă tot ce vei găsi aici şi lasă-te cuprins de frumuseţea locului, în linişte şi veneraţie! 😍

Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov este situată în partea de vest a oraşului, în cartierul cu acelaşi nume, la poalele dealului Sprenghi, . Este cea mai veche clădire a oraşului, fiind construită în jurul anului 1260, în stil gotic timpuriu; a suportat modificări importante în secolul al XV-lea. A fost cunoscută şi sub denumirea de Biserica celor trei orfane care, conform unei legende, au lăsat tot ce deţineau bisericii - unde au şi fost înmormântate sub altar. Partea originală a bisericii, păstrată intactă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia precum şi două capele. Deasemenea părţile nordică, vestică şi sud-vestică ale zidului medieval de apărare sunt originale. Edificiul cu pereti masivi, înconjurat cu zid de apărare a rezistat numeroaselor invazii turceşti, marelui incendiu din 1689 şi devastării diferitelor trupe cuceritoare. Biserica ar fi trebuit sa aibă două turnuri dar numai unul este în întregime executat. Turnul existent astăzi a fost construit în 1842, după ce turnul vechi s-a prăbușit la cutremurul din 1822. În 2003 în incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500 de obiecte donate de saşi care au emigrat din Braşov, care prezintă o gospodărie tipic săsească cu ţesuturi, mobilier, port, unelte. În ultima duminică înaintea zilei de 24 august (ziua Sf. Bartolomeu), aici se desfăşoară pelerinajul Hramului Sf. Bartolomeu, serbare regională unde se întâlnesc comunităţile săseşti. Biserica poate fi vizitată în fiecare duminică, când se ţin slujbe în limba germană; în celelalte zile doar cu programare telefonică.