Piaţa Sfatului şi Casa Sfatului
Piaţa Sfatului şi Casa Sfatului

Piaţa Sfatului şi Casa Sfatului

5.0 26 recenzii
Braşov (BV) Pieţe şi Zone pietonale

Piața Sfatului 1, Brașov, România

Despre

- atracție prezentată cu sprijinul eBagaje.ro 🙏
 

„Ne vedem în Braşov, în Piaţa Sfatului!” - de câte ori ai folosit această formulă ca să stabilești o întâlnire la kilometrul 0 al oraşului?!


Vara, și mai ales în weekenduri, cel mai viu loc din Brașov 😍

Piaţa Sfatului este cel mai animat loc al oraşului; aici se organizează multe din evenimentele oraşului, mai ales în sezonul de vară, când nu prea există vreun week-end fără un concert, festival sau expoziţie. Mii de porumbei te aşteaptă să te fotografiezi cu ei (atenţie: e interzis să îi hrăneşti) iar la terasele deschise din primăvară până-n toamnă  vei găsi tot ce-ţi pofteşte inima, în timp ce asculţi (sau vezi) repertoriul numeroşilor artişti ambulanţi. Iarna terasele se închid dar poţi mânca la restaurantele care acoperă aproape toate preferinţele, de la fast-food până la steak-house. De la bradul de Crăciun instalat aici, în fiecare an, pe 6 decembrie, se dă startul Sărbătorilor de Iarnă de Poveste! 🎄🎅

Fântâna din Piața Sfatului.

Scurt istoric
Piaţa Sfatului a fost, înainte de toate, locul unde îşi expuneau mărfurile numeroşii negustori români, saşi, unguri sau turci, atraşi de statutul de principal nod comercial pe care Braşovul îl are încă din anul 1364, când a primit dreptul de a organiza un târg anual. Pe 23 Decembrie 1420, Districtul Ţării Bârsei cade de acord cu Breasla Blănarilor să construiască, într-o clădire a acesteia, o cameră pentru „împărţirea dreptăţii” şi pentru „ţinerea şedinţelor sfatului orăşenesc”, aceasta fiind data de „naştere” a ceea ce avea să devină, după multe completări, adăugiri şi renovări, Casa Sfatului şi Primărie a oraşului; din acel moment piaţa mare a oraşului, specifică oraşelor săseşti, preia denumirea clădirii principale pe care o găzduieşte şi începe să fie cunoscută sub numele de Piaţa Sfatului. Acum știi care este semnificația inscripției 1420 de pe Casa Sfatului 😉.

Piața și Casa Sfatului, în perioada interbelică...

Casa Sfatului primeşte în sec. XVI (1525-1528) un turn înalt de 50m, denumit „Turnul Trompeților” (numit aşa pentru că pe el era amplasată o trompetă la care paznicul Casei Sfatului suna ora exactă şi de la care se dădea alarma când orașul era amenințat de vreo primejdie) străjuit de alte patru turnuri mici - ceea ce însemna că oraşul avea dreptul să pronunţe şi să aplice pedepse capitale, în interiorul clădirii funcţionând şi o cameră de execuţie capitală; astăzi, nu mai sunt nici turnulețele, nici camera de execuție.
Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat din punct de vedere economic, comercial și militar, Casei Sfatului i s-au adăugat noi încăperi, iar turnul a fost prevăzut cu un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi. După incendiul care s-a abătut asupra Brașovului în anul 1689, Casa Sfatului este restaurată, în forma actuală datând din anii 1770-1774. Fațada, o loggia în stil baroc, aparține secolului al XVIII-lea.

...și în zilele noastre.

În prezent, în incinta Casei Sfatului funcţionează Muzeul de Istorie Braşov, deschis Marţi-Duminică 10-18.

Ultima actualizare:

18/03/2025 (recomandată la 03/09/21)

Photo Gallery

Alte sugestii

Braşov (BV) Parcuri, Grădini botanice, Dendrologice
Deschis
Având o suprafață de aproximativ 40 de hectare, parcul din cartierul Tractorul este unul dintre cele mai mari parcuri din Brașov. Construit în anii '80 vizavi de platforma industrială a orașului, unde se fabricau celebrele tractoare românești Universal, parcul era locul de plimbare și de dat pe gheață iarna pentru locuitorii catierului muncitoresc ridicat în apropierea uzinelor Tractorul. La începuturi singurele facilități erau niște leagăne, tobogane și o groapă cu nisip unde copiii ridicau castele, într-un un loc de joacă amplasat în spatele grădiniței (care există și în zilele noastre). Atracția principală era un lac artificial care, când îngheța, se transforma într-un patinoar, luat cu asalt de copiii din cartier. În anul 2010, pe locul lacului a fost inaugurat Patinoarul Olimpic, cel mai mare și mai modern din România la acea dată. [Lacul din parcul Tractorul, anii '80...] După ce a trecut prin mai multe faze de extindere, amenajare peisagistică și dotare cu instalații și facilități sportive și de divertisment, Parcul Tractorul a primit în 2012 denumirea de Parcul Sportiv (sau al Sportivilor) și a devenit una dintre atracțiile preferate de locuitorii și vizitatorii celui mai mare și mai modern cartier brașovean, dar și de cei care așteaptă sau schimbă un tren în gara Brașov – între aceasta și parc existând un pasaj subferoviar de aproximativ 50 metri lungime. [...aceeași zonă a parcului, în zilele noastre.] Ce poți face în Parcul Sportiv din Tractorul? Te poți plimba dar mai ales, poți face mult sport: aleargă pe pistele amenajate cu strat de tartan (lungime totală de aprox. 1,5 km), dă-te cu rolele (pe aleile parcului sau pe circuitul din incinta secției Patinaj Viteză a clubului Corona – lângă Patinoar), fitness în cele două zone cu aparatură dedicată, ping-pong, minifotbal și baschet pe terenurile dedicate, „scheme” cu rolele, bicicleta, placa sau trotineta pe rampa de lângă fântâna arteziană, patinaj pe gheață în incinta Patinoarului (în după-amiezile din weekendurile de toamnă-primăvară)... Poți cânta la „instrumente” stradale sau poți juca badminton pe peluze. Sau îți poți duce copiii la joacă în aer liber, în zona amenajată lângă grădiniță. [Panou informativ despre păsările pe care le poți vedea și auzi aici.] Cum ajungi în Parcul Sportiv din Tractorul? Dacă locuiești în zona Tractorul, cel mai bine, pe jos. 😊 Dacă nu, cu mașina, pe care o poți lăsa în unul din numeroasele locuri de parcare de pe strada Turnului sau în parcarea de la intrarea dinspre cartierul Coresi, care deservește și Patinoarul.  Sau cu autobuzul, în funcție de direcția din care vii ai mai multe stații unde poți coborî – în zona bisericii și spitalului Tractorul, respectiv, lângă Lidl Tractorul. De la acestea ai de mers două-trei sute de metri până la parc. [Parcarea de lângă Patinoar.] În zilele aglomerate se simte nevoia amplasării mai multor toalete ecologice. În sezonul cald sunt prezenți câțiva comercianți de gustări, înghețată și băuturi răcoritoare. Altfel, poți merge pe Aleea Aviatorilor care duce spre Coresi Shopping Resort, vei găsi (și) acolo cafenele, pizzerii, bistrouri și mici magazine unde-ți poți potoli aproape orice poftă! În concluzie, poate că nu este cel mai curat și mai bine întreținut parc din Brașov dar cu siguranță este cel în care poți face cele mai multe activități în aer liber. Iar dacă locuiești în partea de nord a orașului, și cel mai aproape de tine! 
Tractorul, Brașov, România
Mamaia (CT) Pieţe şi Zone pietonale
5.0 1 recenzie
Cazinoul din Mamaia și piațeta din fața lui sunt cele mai vechi puncte de interes din stațiune, inaugurate pe la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, în prezența Regelui Carol al II-lea al României, a oficialităților locale și guvernamentale. Aici era stația terminus a căii ferate, apoi a tramvaiului care făcea legătura, la începutul anilor 1900, între Gara Constanța și Băile de la Mamaia. [Cazinoul și Parcul Mamaia, în anii '40.] La finele anilor '70, în perioada de apogeu a stațiunii Mamaia în perioada comunistă, Cazinoul era una din atracțiile majore, preferat mai ales de turiștii străini. La parter era cel mai bun restaurant din Mamaia; la etaj era un club de noapte unde printre vedetele vremii care cântau aici, cap de afiș era Dan Spătaru; într-o latură era sala unde era instalată ruleta, care avea o terasă cu vedere la mare. Iar în partea dinspre lac, pe locul actualei Piațete, era cel mai mare parc din stațiune. [Cazinoul și Parcul Mamaia, în anul 1963.] Deși din strălucirea și fastul din acelor vremuri nu a mai rămas mare lucru, zona Cazino este un veritabil kilometru 0 al stațiunii Mamaia, aici fiind cea mai mare concentrație de magazine, terase, cafenele și restaurante. Seara poți vedea reprezentanții ale artiștilor stradali iar în multe din weekendurile din sezon, pe scena amplasată în Piațeta Cazino susțin recitaluri și concerte artiști și trupe de renume din România... [Reprezentanție stradală în Piațeta Cazino.] Pe lângă bd. Mamaia, în dreptul Cazinoului, sunt câteva parcări publice unde îți poți lăsa mașina. Poți ajunge aici și cu Telegondola Mamaia, stația terminus Albatros-Cazino este la mai puțin de 250m. Iar dacă vrei să vii cu autobuzul, pe perioada sezonului estival circulă linia 100M, care face legătura între Gara CFR și capătul de nord al stațiunii Mamaia; coboară în stația Cazino iar apoi poți folosi direcționarea din aplicație ca să ajungi în Piațeta Cazino.
Piateta Cazino, Constanța 900001, România
Pieţe şi Zone pietonale Sibiu (SB)
În centrul vechi al cetății Sibiului, în imediata vecinătate a Pieței Mici, se află un loc mai puțin cunoscut, cu o atmosferă relaxată ce invită trecătorul la un moment de răgaz: Piața Aurarilor. Poți ajunge aici foarte ușor din postura pietonului. Cum intri în Piața Mică pe sub Turnul Sfatului, privește către colțul din dreapta-spate al piațetei. Descoperi acolo accesul către Piața Aurarilor, prin poarta spre Orașul de Jos din Turnul Scării Aurarilor, integrat în secolul XVIII în clădirea alăturată. Perspectiva ce se deschide dezvăluie treptat o piațetă liniștită și romantică, perfectă pentru un moment de calm, pentru o conversație în tihnă sau, pur și simplu pentru a observa arhitectura locului. [Acces pietonal dinspre Piața Mică, prin Pasajul Aurarilor.] De-a lungul secolelor locul a avut mai multe denumiri. Fingerlingsplatz este poate cea mai longevivă, dar actualul nume are rolul de a ține vie amintirea Breslei Aurarilor din Sibiu, coordonatoare a Uniunii breslelor de aurari din Transilvania, un model de bune practici în vremea breslelor. Majoritatea clădirilor ce mărginesc piațeta sunt monumente istorice datând din secolele XV – XVIII, bine păstrate și parțial restaurate. Astfel poți regăsi atmosfera vremurilor trecute în forma sa aproape nealterată și, totodată, te poți bucura de comoditățile lumii contemporane. Există aici o cafenea și o pensiune, iar în imediata apropiere un restaurant.  În secolul XV exista în piațetă o fântână, element urban foarte important în viața comunității în perioada medievală. Astăzi amintirea ei este păstrată printr-un stâlp de piatră fațetată amplasat pe locul fostei fântâni. Acesta poate fi observat imediat cum cobori spre piață dinspre Pasajul Aurarilor. [Vedere de ansamblu dinspre Pasajul Aurarilor.] Pont: dacă ajungi cu mașina în Sibiu și dorești să vizitezi obiective din Orașul de Sus, un bun punct de acces este chiar Piața Aurarilor. Găsești parcare publică pe strada 9 Mai, iar accesul pietonal de aici către Piaţa Aurarilor este semnalizat cu un panou indicator. 😉 [Acces pietonal dinspre strada 9 Mai.] 🙏 contributor Unde Mergem®, Ana Sichitiu
Piața Aurarilor, Sibiu, România
Braşov (BV) Centru cultural
5.0 1 recenzie
Nu întâmplător Centrul Cultural Reduta din Braşov are această denumire... cu riscul de a părea  patetici, impresia noastră este că această instituţie de cultură luptă pe metereze ca să menţină vie moştenirea culturală, tradiţiile şi arta populară ale Țării Bârsei. 👍 [Atelier de încondeiere ouă.] Aici sunt organizate frecvent evenimente în care copii şi adulţi pot asista la demonstraţii live şi chiar se pot iniţia în tot felul de ateliere de artă şi meşteşuguri tradiţionale. Mulţi braşoveni îşi înscriu copiii şi la cursurile de pictură, fotografie, balet sau teatru organizate în Centrul Cultural, iar cei mai talentaţi şi mai perseverenţi dintre ei au ocazia să activeze într-unul dintre ansamblurile artistice susţinute de Reduta: trupa de teatru amatori „Redoute”, ansamblul de dansuri populare “Poieniţa”, corul de cameră “Concentus” sau ansamblul de dansuri germane „Korona”. [Micuţele balerine de la Reduta.] Însă „perla” Redutei o constituie sala de spectacole cu peste 370 locuri care găzduieşte foarte des proiecţii de film, spectacole de teatru, reprezentaţii de dans folcloric, balet clasic sau contemporan, inclusiv festivaluri naţionale şi internaţionale. E o sală foarte frumoasă dar profităm de ocazie ca să menţionăm că nu i-ar strica un "refresh" în amenajare şi dotări - este impresia pe care o au mulţi spectatori. 😉 [Sala de spectacole.] Indiferent dacă eşti localnic sau turist, opreşte-te şi priveşte detaliile faţadei clădirii Reduta (cu busturile lui Wagner, Schumann, Mozart, Beethoven, Goethe, Schiller și Shakespeare), monument istoric, construită în 1894 în stilul Renaşterii italiene pe locul vechii Redute - prima sală de spectacole a Braşovului (ridicată pe la sfârşitul anilor 1700), în care au concertat Johann Strauss (1848), Johann Joachim şi Johannes Brahms (1879) şi unde s-au desfăşurat primele spectacole de teatru în limba română (la iniţiativa lui George Bariţiu şi a fraţilor Mureşianu); în anii 1865-1868 au susţinut aici reprezentaţii de teatru trupe care l-au avut drept sufleor pe poetul Mihai Eminescu. [Vechea "Reduta", sursa: Sextil Pușcariu, Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977] Aruncă o privire pe secţiunea Evenimente şi vezi cu ce te-ai putea delecta aici în prezent sau în viitorul apropiat. Şi mai bine, Urmăreşte pagina şi vei primi notificări în aplicaţie de fiecare dată când se va organiza un eveniment la Reduta!
Strada Apollonia Hirscher 8, Brașov 500025, România
2 evenimente
Pieţe şi Zone pietonale Sibiu (SB)
Deschis
5.0 5 recenzii
După părerea noastră, frumusețea acestui oraș medieval nu constă doar în marile puncte de atracție, ci mai degrabă în străzile mici, înguste și pietruite, locuri pe care mulți dintre cei ce ajung în Sibiu nu se gândesc sau nu sunt îndrumați să le viziteze, acestea fiind adesea scăpate din vedere chiar și în ghidurile de călătorie.  Atunci când o iei la pas printre ele îți dau senzația că păstrează secrete din vremea în care orașul abia ce lua amploare în jurul lor și te fac curios, căci o străduță duce la altă străduță și fiecare are frumusețea ei. Un astfel de loc este și Pasajul Aurarilor, care pornește de sub turnul casei din Piața Mică nr. 24, situată în Orașul de Sus, şi coboară în trepte spre Piața Aurarilor, aflată în Orașul de Jos. Conservându-și înfățișarea de la 1567, când servea drept casă pentru atelierele de aurari (de unde și numele), pitorescul Pasaj al Aurarilor poate fi considerat unul din cele mai romantice locuri din Sibiu. Aici chiar și căsuțele scorojite parcă au un “ceva” al lor, păcat că unele dintre ele sunt lăsate de izbeliște de proprietari, dar totuși cu ale lor culori pastelate, ferestrele verzi sau albastre și cu tot acest complex de scări pietruite și arcade, te fac să te simți ca pe străzile din celebrul Riomaggiore, din Italia! 😍
Piața Mica nr. 24, Sibiu, România
Pieţe şi Zone pietonale Sibiu (SB)
Deschis
5.0 4 recenzii
Cunoscut și sub numele de "Zidul cu Ace", Pasajul Scărilor a fost construit pentru a face legătura dintre Orașul de Sus (începe în strada Alexandru Odobescu) și Orașul de Jos (se termină în strada Turnului) Turnului), într-un soi de străduţă ce "îmbrăţişează" Catedrala Evanghelică pe lângă zidul vechii cetăţi, cu o succesiune de scări şi o arcadă impunătoare. Despre momentul construirii acestuia, părerile sunt împărțite. Exista voci care susțin că pasajul a fost construit în secolului al XIII lea și altele care spun că amenajarea zonei a avut loc în secolul al XIV lea. Indiferent de momentul construirii sale, Pasajul Scărilor se numără printre cele mai frumoase (şi romantice) locuri de vizitat în Sibiu, alături de Piața Mare, Piața Mica, Podul Minciunilor. De a lungul acestui pasaj poți admira patru dintre cele mai frumoase case vechi din Sibiu, înscrise în lista monumentelor istorice din oraș, poți lua masa , te poți opri pentru a savura o cafea sau iți poți procura un suvenir de la magazinele din zonă. Noi credem că este unul din locurile cu atmosfera cel mai bine conservată din Sibiu, așa că merită să îl incluzi în planul tău de călătorie și să îi descoperi parfumul medieval. 😍
Pasajul Scărilor, Sibiu, România
Pieţe şi Zone pietonale Sibiu (SB)
Deschis
5.0 3 recenzii
Menționată documentar încă din anul 1415, Piaţa Huet nu a fost cunoscută dintotdeauna sub acest nume, de-a lungul timpului având tot felul de denumiri precum Friedhof, Kirchhof sau chiar P-ța Grivița. Într-un final sibienii s-au hotărât și au denumit-o Huet, după numele lui Albert Huet, care a fost pe rând - consilier de oraș, conte și prinț al sașilor. Piața este înconjurată de clădiri, care mai de care, mai frumoase, mai impunătoare sau mai boeme, iar în zilele ploioase parcă tocmai ce ai apăsat pe butonul „get the london look” 😄, căci sub picăturile de ploaie, clădirile prind un iz englezesc. [Atmosferă londoneză 🙂] În mijlocul pieței se arată semeață Biserica Evanghelică Luterană, cu ale sale țigle colorate pe acoperiș. Turnul bisericii are 73m înălțime, făcându-se astfel vizibil din aproape orice colț al Sibiului. Legat de acesta circulă o legendă tare drăguță, care spune că sașii sibieni voiau să construiască cel mai înalt turn pentru biserica lor și s-au dus la sașii bistrițeni pentru inspirație. După ce au măsurat cu o frânghie, au fost invitați la ospăț și îmbătați iar astfel bistrițenii au reușit să taie pe furiș frânghia. Așa se face că turnul din Bistrița a rămas cel mai înalt din Transilvania, cu cei 75m ai săi. 😀 Dacă dorești să vizitezi biserica, aceasta este deschisă pentru vizitatori începând cu ora 9 și terminând cu ora 17 în zilele de luni-joi sau 20 pentru zilele de vineri-duminică – la momentul documentării noastre biserica se afla în plin proces de restaurare și reabilitare, accesul fiind posibil, pentru 3 lei, doar în partea de nord a monumentului. Tot aici mai poţi observa Liceul Samuel von Brukenthal (ce păstrează elementele de arhitectură ale vechii clădiri, unde chiar Albert Huet a fost școlit) și statuia episcopului evanghelic Teutsch. Piața Huet se termină cu Pasajul Scărilor care oferă o imagine reprezentativă a Sibiului medieval, fiind poarta de ieșire spre Orașul de Jos.
Piața Albert Huet, Sibiu, România
Pieţe şi Zone pietonale Sibiu (SB) Turnuri, Bastioane, Fortificaţii
5.0 5 recenzii
 „Cea mai frumoasă stradă din Sibiu” - așa cum o găsim denumită (pe bună dreptate) pe plăcuța indicatoare din capătul ei - este cu siguranță una dintre zonele cu un farmec aparte din Sibiu.  De-a lungul său se află ceea ce a mai rămas în această zonă din cea de-a treia centură de fortificaţii a Sibiului, construită în sec. XIII-XIV şi refăcută în secolul XVI: un zid de cărămidă şi trei turnuri de apărare (Turnul Archebuzierilor, Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor). Din anul 2020, Turnul Archebuzierilor și cel al Dulgherilor au fost deschise pentru vizitare astfel, le vei putea vedea de marți până duminică în intervalul orar 11-19 (program de vară) și în intervalul orar 10-18 (program de iarnă), luni acestea fiind închise publicului.  După ce vei urca o serie de trepte abrupte, vei putea vedea frumoasa Stradă a Cetății de la înălțime, din balconul ce leagă cele două turnuri, care pe vremuri era folosit drept coridor de strajă. Tot de aici poți trage cu ochiul în curțile sibienilor, unde mai pot fi observate elemente vechi de arhitectură, de aici se pot vedea cele mai înalte turnuri din oraș precum Turnul Bisericii Evanghelice din Piața Huet sau chiar Turnul Bisericii Romano-Catolice din Piața Mare, iar prin ochiurile de observare ale turnurilor în zilele senine se pot admira Munții Făgăraș. [Munţii Făgăraş văzuţi de pe zidul cetăţii.] Aici, în inima Ardealului, și mai ales pe această stradă, simți că viața curge altfel, fără claxoane la tot pasul, fără oameni nervoși și mereu grăbiți, viața molcomă, și oamenii cu fețe relaxate te fac să te bucuri de plimbare și să observi în detaliu frumusețea locurilor. [Strada Cetăţii.] Clădirile înghesuite, pline de culoare, ca în vechile ilustrate, parcul din spatele turnurilor și zidurile de cărămidă, dau un aer boem locului iar la una din case, păpuși expuse la ferestre par să ne ureze „Bun venit !” ❤️ [Păpuşi la ferestre.]
Strada Cetății, Sibiu, România
Pieţe şi Zone pietonale Sibiu (SB)
5.0 13 recenzii
Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Sibiului este cu siguranță Podul Minciunilor. În zilele călduroase de vară abia poți arunca un ac, fiind plin de turiști dornici să îl pozeze și să se pozeze dar și să savureze priveliștea orașului de pe el. De pe pasarela din fontă - prima de acest gen din România - poți admira Piața Mică, alături de Turnul Sfatului si o mică parte din Orașul de Jos. Înlocuind un vechi pod de lemn, a fost reconstruit în anul 1859, fără piloni de susținere, fiind cunoscut şi sub numele de „Podul Culcat”. În dialectul săsesc „culcat” (Lügenmärchen) este omonimul cuvântului „minciună”, de aici şi confuzia în denumirea podului şi izvorul legendelor ce au tot curs de-a lungul vremurilor. Cert este că nu scârțăie din toate încheieturile dacă scapi vreun neadevăr atunci când treci pe el. 😀 Bine, acum depinde şi de cât de mare este minciuna şi de cât de mare este forfota. Poate ar fi bine să nu rişti în liniştea din toiul nopţii... 🤭 Unii spun că de pe el erau aruncați negustorii adunați în Piaţa Mică, prinși cu minciuna sau care își înșelau compărătorii, alte voci susțin că aici erau executate vrăjitoarele ale căror profeții nu se îndeplineau, sau că militarii își dădeau întâlnire cu iubitele lor şi „uitau” să mai vină... Cu sute de ani în urmă, în locul lui exista un tunel care făcea legătura între Orașul de Sus şi Orașul de Jos, care era considerat un fel de favelă a acelor vremuri. După demolarea rândului de case de deasupra tunelului şi a construcției Podului Minciunilor, cele două zone, podul propriu-zis şi strada de sub el, au devenit unele dintre locurile de promenadă preferate de sibieni. Şi aşa au rămas până astăzi!
Piața Mică, Sibiu 550182, România