Locații

7 rezultate

Nu s-a găsit nici un rezultat ...

Ați putea încerca să schimbați criteriile de filtrare pentru a găsi mai multe rezultate.

5.0 3 recenzii
Un nume mai potrivit decât Casa cu Smochine pentru o pensiune din Sviniţa, comuna unde sunt mai mulţi smochini decât pruni sau corcoduşi, nici că se putea! Iar smochinele te vor însoţi peste tot aici, încă de la poarta pe frontonul căreia sunt încrustate două smochine şi până la cei doi smochini uriaşi din grădina din spate; totul te va introduce şi te va menţine într-o atmosferă mediteraneeană foarte plăcută. 😍 [Smochine proaspăt culese. 😍] Am luat contact cu vestita ospitalitate a sviniţenilor încă de cum am intrat în (foarte) mica dar drăguţa curte interioară, unde pe masa de sub un umbrar ne aştepta un platou cu smochine proaspăt culese din grădină. Delicioase! Iar mai târziu, ne-am bucurat de un welcome-drink; ai ghicit: pălincă de smochine 😀 însoţită de brânză Brie asezonată cu... dulceaţă de smochine făcută de Posa şi Ţveta, cele două vecine care au grijă ca totul să fie ok la pensiune. Săru-mâna, să fie primit şi să nu se depună! 😀 [Welcome-drink cu dulceaţă şi brânză. 😛] Cele 6 camere duble ale pensiunii sunt împărţite pe două niveluri iar în cele cu ferestre spre stradă te poţi bucura de un frumos view asupra Dunării, chiar dacă te afli în mijlocul satului (mai bine se vede de la ferestrele de mansardă ale camerelor de la etaj). Camerele sunt mari, curate, cu baie; nu am găsit cosmetice în baie, am cerut şi ni s-a dat un flacon de şampon; deci nu ar strica să ai în bagaje gel de duş şi şampon.  [View dintr-o cameră de la etaj. 😍] Pensiunea este foarte potrivită ca bază pentru explorarea zonei: după ce mănânci un mic-dejun foarte bun (inclus în preţul cazării, servit la ora pe care o stabileşti în seara anterioară) cu multe produse pregătite în casă (evident, nu lipseşte dulceaţa de smochine 😜), poţi ajunge uşor în toate punctele de interes de pe Clisură, fiind cam la jumătatea distanţei dintre Cazanele Dunării şi Moldova Nouă.  [Mic-dejun bogat.] Dacă vrei să vii cu de-ale gurii ai la dispoziţie un frigider (cu congelator) încăpător iar în micul living (cu televizor mare 🙂) de la etaj poţi sta confortabil seara la un pahar de vin, asta dacă nu vrei să stai afară. Pe toată durata şederii te poţi servi gratuit cu cafeaua făcută la espressorul din pivniţa-bucătărie. [Espressor şi cafea la discreţie.] La cerere, contra-cost, ţi se poate pregăti şi cina (stabileşti în prealabil cu Posa şi Ţveta ce şi cum) dar dacă vrei să te auto-gospodăreşti poţi folosi un mic grătar; nu trebuie decât să aduci cărbuni şi ceea ce trebuie pus pe el 🙂 în rest vei avea la dispoziţie tot ce trebuie: veselă, tacâmuri. Iar dacă uiţi să cumperi sau ţi se termină ceva, vis-a-vis de pensiune este un mic magazin. [Curte cu grătar, umbrar, mobilier de grădină.] Sunt disponibile (gratuit la data documentării noastre) şi câteva biciclete electrice, numai bune pentru explorat satul şi împrejurimile... cât te ţine 😀 dacă vrei şi ai un pic de condiţie fizică poţi ajunge cu ele până la Eibenthal 😉. Deşi cauciucurile sunt pentru asfalt, nu e o problemă, toate drumurile din sat sunt asfaltate, inclusiv unul pe care poţi urca până într-un punct ce oferă o panoramă superbă înspre Dunăre  - îl găseşti uşor, e un drum care urcă din strada de după biserică; în primele ore ale dimineţii este cel mai frumos, lumina e într-un mare fel, aerul răcoros este încă plin de miresmele nopţii iar dacă ai un pic de noroc vei putea vedea şi ceaţa care se ridică de pe fluviu. 😍 [Merită să te trezeşti devreme!] Nu sunt disponibile căşti sau alt echipament de protecţie aşa că ia-ţi de acasă dacă ai şi mare atenţie la drum! În pachetele full, bicicletele sunt gratuite dar e bine să faci o programare de cu seară sau cu o oră-două înainte măcar, ca să fii sigur că vor avea bateriile încărcate 😉 [Gata de drum. 😎] Dar cireaşa de pe tortul Casei cu Smochine este micul spa, cu saună, jacuzzi interior şi exterior (în sezonul cald) la care accesul este de asemenea, inclus în preţul cazării, pachet full. E un mare plus pentru că este una dintre puţinele pensiuni din Clisură care au aşa ceva. Iar alt mare plus este că pensiunea este deschisă tot anul, nu doar în sezon. Îţi recomandăm totuşi să faci o rezervare din timp sau să suni înainte de a ajunge pentru că din când în când aici se organizează programe de dezvoltare personală iar pensiunea este închiriată integral.  [Spa la dispoziţie. 🤩] Preţul cazării este foarte bun pentru zona Clisurii (cu atât mai mult cu cât este acelaşi tot timpul anului) iar pachetul-full include tot felul de facilităţi (şi de smochine 😀); dar ţine cont că se pot rezerva sejururi de minimum două nopţi. După părerea noastră, e un loc foarte bun şi pentru un team-building sau boot-camp; dacă cele 6 camere nu sunt suficiente, se mai pot găsi câteva la casa vecină 😉 A, şi încă ceva: dacă vii cu o maşină electrică ai un motiv în plus să pui cap-compas pe Casa cu smochine - aici vei găsi una din foarte puţinele staţii de încărcare de pe Clisura Dunării iar la data documentării noastre curentul electric la ea era gratuit! 🔌
Str. 3 nr. 34, Sviniţa 227440, România
La fel ca în multe alte sate din România, şi în Eibenthal vei găsi servicii de cazare în case vechi, renovate cât să poată primi oaspeți. Cei trei tineri din familia Pospişil care au readus la viaţă acest vechi sat cehesc deţin, deocamdată, trei case cu curte, ideale pentru familii cu copii și cățel  🙂; dintre ele noi recomandăm doar două care au condiţii cât de cât bune, cu baie, duş şi frigider.  [Struguri cu autoservire 😊] Prima (numită U Dědy/La Bunicu) are două camere (fiecare cu 3 paturi) între care se află un fel de living cu o canapea şi sobă-şemineu numai bună în serile  friguroase. Tariful de închiriere este de 600 lei/noapte pentru toată casa indiferent de numărul de persoane cazate (max. 8 persoane), mic-dejun inclus pentru toate persoanele cazate. [Când ai pus ultima oară lemne în sobă? 🙂] Cealaltă casă (U Medvěda/La Urs) are o singură cameră (cu 5 paturi) dar cu bucătărie dotată cu strictul necesar, inclusiv chiuvetă şi plită electrică. Are dezavantajul (sau avantajul - depinde de care parte a distracţiei de afli 😉) că este amplasată în aceeaşi curte cu un pub (specific cehesc, bineînţeles 😀) care funcţionează pe toată durata verii, până seara târziu. Aici tariful de închiriere este de 500 lei pentru toată casa cu parcare și mic-dejun incluse; ocupare minimă de două persoane, la un tarif comunicat prin telefon. [Bucătăria din casa cu o cameră.] Cel mai bine ar fi să mergi în sezonul cald, căci variantele disponibile pentru încălzire nu asigură confortul cu care, poate, ești obișnuit acasă. Sunt casele bunicilor sau străbunicilor noștri, pereți negletuiți, var neregulat, cu decorații tradiționale, făcute cu rola. Fără wi-fi, fără televizor; însă cu frigider. În plus, în sezonul cald sunt disponibile și 80 de locuri pentru campare, la prețuri începând cu 20 lei/zi/pers. [Curtea bunicilor... toată la dispoziţia ta! 😍] Mic-dejunul se serveşte în restaurantul care se află la aprox. 250m. (numai bine pentru  plimbare de dimineaţă 😀) şi constă în elementele „clasice” - cârnați, slănină, jumări, brânză, legume de sezon, gemul casei (de măceșe), unt, la care se pot adăuga clătite dospite, langoși, frigănele cu brânză, ouă, mereu ceva gătit, altceva în fiecare zi; ceai, cafea. [Mic-dejun "à la Eibenthal" 😋] Turiștii care se cazeaza pe perioade mai lungi se pot bucura și de tratament aparte în restaurantul Eibenthal (unde oricum e musai să ajungi măcar o dată - caută-l în app/site şi citeşte recomandarea dedicată) – li se pot găti și feluri de mâncare speciale (care nu sunt în meniul restaurantului) – vânat (căprior), iepure (de casă). [Delicatesă: pulpă de iepure la cuptor. 😋] Micul dejun nu se servește mai devreme de ora 9. Asta da relaxare! 🙂 Excepțiile sunt rare (checkout foarte devreme din motive de program de călătorie) că... cine se trezește în concediu la ora 6?! [Frigănele cu brânză.] La momentul primei noastre vizite erau în curs de finalizare și alte spații pentru cazare – în două case cu câte trei camere (dintre casele vechi din sat, ce urma a fi renovate). Dacă te cazezi la Eibenthal nu vei duce lipsă de activități - se organizează excursii, contra cost, cu ghid însoțitor, în împrejurimi sau chiar în regiuni adiacente (și chiar dacă nu vrei ghid, vei primi recomandări și indicații). Pe dealurile din jurul satului peisajul este vast, leagă o zare de alta. Poți merge în zona satului la Steaguri, la Releu, la Colibe, la vechile mine iar în regiune la peștera Ponicova, Muntele Ciucarul (Mic/Mare), ori la vârful Trescovăț - vezi secţiunea "Ce merită să vezi" din aplicaţie. În funcţie de lungimea traseului ghidul costă 80-120 lei/zi (indiferent de numărul de persoane). [Răsărit se soare văzut de la Releu. 😍] Poți închiria biciclete de teren, pentru prețuri care încep de la 35 lei/5h (cu cască și echipament pentru intervenții/reparații, plus instructaj de utilizare și listă de prețuri pentru daune 🙂) sau 48 lei/zi; și ajung la 33 lei/zi dacă închiriezi pentru 10 zile; la care se adaugă o garanție, rambursabilă la predarea bicicletei (100 euro). [Biciclete de teren...] Dacă nu-ți place bicicleala, există pentru închiriat și trotinete de teren. [... şi trotinete, foarte distractive!] Iar dacă te nimerești în sat în momentele potrivite, poți participa ori asista la nedei, la balul dinaintea postului Paștelui, ori la balul de Crăciun, toate organizate de tinerii din sat.  Hramul bisericii este ziua Sfântului Ioan Nepomuc (16 Mai) dar nedeia (sărbătoarea) satului se organizează în duminica cea mai apropiată (înainte sau după) zilei de 16 Octombrie (Sfinţii Havel, Hedvika şi Marketa), când se celebrează ziua în care a fost sfinţită biserica. De nedeie se face liturghie mare la biserică, oamenii din sat își invită prietenii plecați prin alte locuri, se face un prânz acasă cu familia și prietenii iar seara un bal la care participă toată lumea. Poate fi un element de atracție turistică.
Str. Principală nr. 30-32 Eibenthal, România
5.0 1 recenzie
Conacul Sârbesc este locul unde trebuie să mergi dacă vrei să stai departe de agitaţia şi agomeraţia de pe Clisura Dunării în sezonul de vară. E un loc atât de izolat (deşi este la drum naţional) încât nu a putut fi racordat (încă) nici la curent, energia electrică fiind furnizată de un generator.  Semnalul de telefonie mobilă fluctuează foarte, la fel şi internetul, deşi este wi-fi pe proprietate. E mai puternic semnalul de la reţelele de telefonie sârbeşti, aşa că ar fi bine să dezactivezi roamingul de date... [Amplasare într-un loc izolat cu un farmec aparte.] În rest, ai de toate aici: camere mari, amenajate rustic, cu mult lemn, bine dotate (inclusiv cu papuci de cameră şi cosmetice) şi cu vedere la Dunăre; ne-au plăcut foarte tare micro-grădinile din balcoane cu plante specifice zonei 😍 le poţi şi uda cât stai! [Ai propria grădină în balcon!] Nu sunt multe camere, doar 4 duble, dar tocmai asta asigură intimitatea şi liniştea despre care vorbeam la început; iar dacă vii cu un grup şi le ocupaţi pe toate, vă puteţi caza bonus şi în apartamentul pensiunii.  [Dotări peste cele 3 margarete ale pensiunii.] Preţul cazării este un pic peste media Clisurii şi s-ar putea să fie un pic dezavantajos pentru un cuplu însă pentru o familie cu doi copii (mai mici de 13 ani sau mai bine spus, mai scunzi de 1,20m) este cu siguranţă o afacere bună, având în vedere cele două paturi mici suplimentare pliate şi integrate ingenios în lateralele patului matrimonial. Pentru disponibilitate și tarife actualizate click aici. [Pat cu paturi pentru copii în lateral.] În preţul camerei este însă inclus micul-dejun pentru toţi ocupanţii iar pe tot timpul zilei, apă pentru băut (plată şi carbogazoasă), cafea şi ceai la discreţie pe care le poţi face la espressorul din salonul de la parter. [Platou de mic-dejun.] Este inclus şi acces la terasa cu view 360 grade amenajată pe acoperiş, unde sunt instalate câteva şezlonguri, un duş şi o piscină pentru copii. Iar în faţa pensiunii, la Dunăre, este un mic ponton de unde poţi pescui în voie! 😍 [Ponton la Dunăre.] Pentru un grup de 5 familii Conacul Sârbesc ar putea fi o variantă ideală de cazare dacă treceţi peste inconvenientele prezentate la început: preţul per cameră devine foarte bun, aveţi toată pensiunea pentru voi, inclusiv salonul şi terasa de la parter. Puteţi pescui şi puteţi prepara ce-aţi prins în bucătăria care poate fi pusă la dispoziţie sau... puteţi comanda din meniu 😉. Noi am ales a doua variantă şi am încercat două specialităţi ale casei: ciorbă de peşte sârbească (foarte interesantă, cu mai multe feluri de peşte tocat mărunt) servită din bol pe săturate 😋 şi peşte tăvălit în mălai, cu mujdei; ambele au fost delicioase. Dar mai sunt şi alte lucruri prin meniu, atât sârbeşti cât şi româneşti, specifice zonei Sviniţei. [Ciorbă de peşte sârbească, 16 lei/porţia.] La cerere, este disponibilă şi cazare cu demipensiune şi pensiune completă, oferta poate fi aflată (şi negociată în funcţie de perioadă şi număr de persoane) la telefonul afişat. Şi pentru că vorbim de o agropensiune, la Conacul Sârbesc se găteşte doar pentru cei cazaţi, cu foarte multe feluri şi reţete tradiţionale de pe ambele maluri ale Dunării... şi cu mult peşte din ea! Micul-dejun este consistent, cu ouă, legume, ceva preparate din carne, brânză şi... bineînţeles, pentru că te afli în Sviniţa dulceaţă de smochine! 😀 [Dulceaţă de smochine de Sviniţa. 😋] Dar principalul motiv pentru care am hotărât să facem din Conacul Sârbesc un #locundemergem este proprietarul, simpaticul şi carismaticul domn Angel. La o primă impresie ni s-a părut un pic rigid dar după ce am schimbat câteva vorbe s-a deschis şi a început să ne povestească despre cum a ajuns să lase Bucureştiul pentru malul ăsta de rai, despre istoria locurilor, despre Grebenul de vis-a-vis, despre natură, despre parcul natural la marginea căruia se află pensiunea, despre ce poţi vizita în zonă, despre oameni... Iar pe seară, pentru că sfârşitul de august adusese un pic de răcoare, a aprins şemineul, ne-a invitat să ne servim cu ce vrem de la „bar” şi ne-am pus iar pe poveşti. 😊 [Şemineu, open-bar şi... multe pahare de vorbă.] La un moment dat, când s-a oprit accidental generatorul am înţeles de ce erau aprinse peste tot lumânări 🙂. Ne-a plăcut atât de mult (tuturor celor cazaţi) atmosfera din salon şi liniştea spartă doar de duduitul motorului unui vapor de pe Dunăre încât l-am rugat să nu-l repornească şi am mai stat aşa, la lumina şemineului şi a lumânărilor... la încă nişte pahare de vorbă. 🤪 [Atmosferă de conac. 🤩] Dacă ajungi aici, întreabă neapărat de somnul la cuptor cu orez sârbesc. Nu e trecut în meniu dar Angel ne-a povestit despre el şi ni l-a pregătit în a doua seară petrecută aici. A fost interesant, nu mai mâncasem somn preparat aşa: efectiv se topea în gură! Bravo! [Somotel la cuptor. 😋] Pensiunea funcţionează non-stop în sezon (iunie-august), în restul anului este deschis doar la cerere iar masa poate fi pregătită doar cu programare prealabilă. 
Svinita, Str. Cerdac-Povalina nr. 1, DN57, Sviniţa 227440, România
5.0 1 recenzie
Dacă ştiai că în Eibenthal nu te poţi caza decât în condiţii rustice, află că cei din familia Pospişil, antreprenorii care încep să facă renumit satul ăsta vechi cehesc în toată România, au reuşit să dea în folosinţă trei camere (două duble şi una triplă) într-o clădire mai nouă și cu un grad sporit de confort (aer condiţionat, baie proprie). Se numesc „La Berărie” pentru că sunt amplasate lângă restaurant, la etajul clădirii unde în viitorul sperăm noi cât mai apropiat, va funcţiona o berărie tradiţională, cum altfel 🙂, cehească. Principalele motive pentru care oamenii vin la Eibenthal sunt mâncarea bună şi băuturile tradiţionale (bere şi kofola) aduse din Cehia; şi de multe ori, mai ales cei nevoiţi să şofeze, regretau că nu se pot „întinde” la mai multe feluri şi rânduri... ei bine, acum s-a rezolvat şi asta 😉! [Intrarea în camera triplă.] Spre deosebire de camerele amenajate în casele din sat (vezi „Căsuţele Bunicilor”) cele din „La Berărie” pot acomoda oaspeţi în condiţii bune şi iarna, graţie aparatelor de aer condiţionat care pot duce temperatura din interior până la 28 grade. Mobilierul este de calitate, materialele folosite în amenajare la fel dar nu te aştepta la lux; nu există televizoare şi nici wi-fi. Izolarea fonică spre exterior este destul de bună însă cea dintre camere ar putea pune probleme atunci când ai parte de vecini mai gălăgioşi. [Patul "single" din camera triplă.] Băile camerelor sunt mari, amenajate cu simţ de răspundere. Vei avea la dispoziţie prosoape şi săpun dar celelalte cosmetice de baie (gel de duş, şampon etc.) va trebui să ţi le aduci. [Băi mari, cu obiecte sanitare de calitate.] Turiștii care se cazeaza pe perioade mai lungi se pot bucura și de tratament aparte în restaurantul Eibenthal (unde oricum e musai să ajungi măcar o dată - citeşte şi recomandarea dedicată) – li se pot găti și feluri de mâncare speciale (care nu sunt în meniul restaurantului) – vânat (căprior), iepure (de casă). Dar înainte de toate, trebuie încercat Ciolanul cu os pregătit în bere - după lupta cu porţia de 1,5 kg 😮 şi câteva beri, sigur o să dormi bine!😀 [Câtă bere merge cu Ciolanul ăsta? 😀] Micul dejun constă în elementele „clasice” - cârnați, slănină, jumări, brânză, legume de sezon, gemul casei (de măceșe), unt, la care se pot adăuga clătite dospite, langoși, frigănele cu brânză, ouă, mereu ceva gătit, altceva în fiecare zi; ceai, cafea. Nu se servește mai devreme de ora 9. Asta da relaxare! 🙂 Excepțiile sunt rare (checkout foarte devreme din motive de program de călătorie) că... cine se trezește în concediu la ora 6?! [Mic-dejun "à la Eibenthal" 😋] Dacă te cazezi la Eibenthal nu vei duce lipsă de activități - se organizează excursii, contra cost, cu ghid însoțitor, în împrejurimi sau chiar în regiuni adiacente (și chiar dacă nu vrei ghid, vei primi recomandări și indicații); click aici ca să îți faci o idee. Pe dealurile din jurul satului peisajul este vast, leagă o zare de alta. Poți merge în zona satului la Steaguri, la Releu, la Colibe, la vechile mine iar în regiune la peștera Ponicova, Muntele Ciucarul (Mic/Mare), ori la vârful Trescovăț - vezi secţiunea "Ce merită să vezi" din aplicaţie. În funcţie de lungimea traseului ghidul costă 80-120 lei/zi (indiferent de numărul de persoane). [În vechea mină de crom...] Poți închiria biciclete de teren, pentru prețuri care încep de la 35 lei/5h (cu cască și echipament pentru intervenții/reparații, plus instructaj de utilizare și listă de prețuri pentru daune 🙂) sau 48 lei/zi; și ajung la 33 lei/zi dacă închiriezi pentru 10 zile; la care se adaugă o garanție, rambursabilă la predarea bicicletei (100 euro). [Biciclete de teren...] Dacă nu-ți place bicicleala, există pentru închiriat și trotinete de teren. [... şi trotinete, foarte distractive!] Dacă te nimerești în sat în momentele potrivite, poți participa ori asista la nedei, la balul dinaintea postului Paștelui, ori la balul de Crăciun, toate organizate de tinerii din sat.  Hramul bisericii este ziua Sfântului Ioan Nepomuc (16 Mai) dar nedeia (sărbătoarea) satului se organizează în duminica cea mai apropiată (înainte sau după) zilei de 16 Octombrie (Sfinţii Havel, Hedvika şi Marketa), când se celebrează ziua în care a fost sfinţită biserica. De nedeie se face liturghie mare la biserică, oamenii din sat își invită prietenii plecați prin alte locuri, se face un prânz acasă cu familia și prietenii iar seara un bal la care participă toată lumea. Poate fi un element de atracție turistică.
Str. Principală nr. 110, Eibenthal, România
Când am auzit prima dată despre pensiunea Mai Danube, din Eșelnița, ne-am gândit „Ce frumos! Dunărea mea...” (my Danube, am crezut noi...). Dar povestea numelui pensiunii este mult mai interesantă de-atât. Pentru că oamenii care au creat povestea sunt interesanți, le place lor să spună 🙂 Mai și Danube au de fapt legătură cu numele fetelor familiei Muchitsch, proprietarii pensiunii. [Un interior care te invită la calm.] Deși este clasificată la 3 margarete, condițiile de cazare pe care le oferă sunt net superioare. Deschisă în 2016 și amplastă exact pe malul Dunării, pensiunea are un design aparte, cu un aer mediteranean. Un melanj între nou și vechi, între confortul modern și decorațiunile vintage - uși vechi recuperate de la case demolate, piese dintr-un război de țesut, obiecte de ceramică, cuverturi tradiționale de lână în camere. O atmosferă calmă, liniștită (până și restaurantul are muzică doar pe terasă). Genul de loc unde vii pentru liniște, calm, relaxare. [Uşi-decoraţiuni în restaurant. 😍] Are 15 camere duble matrimoniale, mari, curate; șapte dintre ele au canapea extensibilă în plus, detaliu apreciat de familiile cu copii. Dintre cele cincisprezece, zece sunt cu vedere la Dunăre și cinci dintre ele au și balcon; restul de cinci camere dau spre stradă și două au balcon (cele de la parter) iar trei nu. Toate camerele au baie proprie, aer condiționat, televizor, mini-frigider, iar Wi-Fi este disponibil peste tot. [Vedere spre Dunăre din cameră cu balcon. 😍] În fiecare cameră se regăsește un „kit pentru piscină” – prosoape, papuci, loțiune de plajă (un detaliu pe care până acum nu l-am mai regăsit nicăieri); papucii pot fi utilizați și doar în cameră. [Kitul pentru piscină.] Cazarea se face standard cu mic-dejun inclus. Demipensiune și full-board sunt disponibile doar pentru grupuri și pachetele cu programe pre-stabilite. Este disponibilă și cazarea fără mic-dejun dar nu se acceptă intrarea cu produse din exterior, deci nu-ți lua cazare fără mic-dejun decât dacă ești genul care sare peste această masă. [Detalii lenjerie de pat. 😍] În pachetele de sărbători - Paști și Revelion (nu există ofertă de Crăciun „căci este o sărbătoare care trebuie petrecută în familie, inclusiv de către angajați”) te poți delecta și cu dansuri și cântece specifice sezonului și regiunii, datorită colaborării pe care pensiunea o are cu o trupă de dansuri sârbești, formată din copii 9-15 ani, din Svinița și cu un cor de copii. Prețurile pentru cazare variază în funcție de sezon, zilele săptămânii, numărul de persoane. Cum toate camerele sunt duble, cazarea în regim single are același preț, cu diferența doar a tarifului de mic-dejun. Preţuri actualizate şi disponibilitate poţi afla aici. [Recepţia, plină cu suveniruri.] Mic-dejunul este unul obișnuit pentru o pensiune de trei margarete, continental, cu mezeluri, brânzeturi, preparate reci (salată de vinete, zacuscă) și calde (omletă, ouă-ochi), legume, unt, dulceață (făcută în casă), ceai, espresso. Din toate câte ceva și câte ceva pentru fiecare. Chiar şi cappuccino!  [Mic-dejun cu espresso şi cappuccino 😍] Pensiunea are și restaurant, cu specific tradițional, axat pe preparate din pește. Este cu circuit deschis dar clienții cazați au prioritate. Aici se servește și micul dejun, începând cu ora 8. Se poate mânca toată ziua, până la ora 22, dar este deschis până la ora 24. Pentru detalii despre meniu şi ambianţă caută în aplicație 🔍 Mai Danube. Terasa restaurantului este mare, confortabilă, frumos amenajată și oferă o priveliște superbă asupra Dunării și munților. [Ambianţă mediteraneană la mal de Dunăre.] Mai Danube are și piscină, accesul este inclus în prețul cazării. Adâncimea piscinei este de 1,5 m. Pe malul apei este și o mică plajă cu pietriș, chiar şi un mic debarcader. [Vedere de pe terasă.] Pensiunea colaborează cu un ghid turistic pentru organizarea de drumeții și plimbări în zonă. Excursiile pot face parte din diversele pachete oferite de pensiune sau pot fi organizate la fața locului, cu preț extra. Indiferent cum sunt planificate ieșirile, pensiunea pune la dispoziția clienților și un „kit pentru expediție” - un rucsac în care se găsesc apă, șervețele, un fruct, sfoară, lanternă, pelerină de ploaie. O notă distinctivă și o inițiativă lăudabilă, pe care nu am mai întâlnit-o până acum nicăieri. Ce mai poți face dacă te cazezi la Mai Danube? În prețul cazării este inclus și accesul la bicicletele electrice pe care le deține pensiunea. Sunt în număr de cinci și pot fi închiriate și de clienții externi. Pensiunea are o barcă cu vâsle, pe care o poți lua în larg pentru pescuit sau doar pentru plimbare. [Biciclete electrice gata să mănânce asfaltul. 😀] De pescuit poți pescui și de pe mal și ar fi preferabil să ai permis (de obicei nu sunt controale, dar cine știe...). Trebuie să-ți aduci echipament propriu iar pentru momeli este un magazin în sat care are program dimineața.  Au și plăci pentru stand-up paddle și colaborează cu un instructor ce ține cursuri contra-cost pentru minim 5 persoane; un pachet de 5 ședințe a câte 1-1,5h/ședință costa la data documentării 600 lei. La cerere, se pot organiza plimbări pe Dunăre și cu barcă cu motor. Pensiunea are și o sală pentru conferințe, team buildings, cursuri, cu o capacitate de maxim 80 de locuri în funcție de stilul de amenajare. [Vedere dinspre parcare.] Printre atu-urile pensiunii Mai Danube mai menționăm parcarea, capitol la care multe spații de cazare din regiune cam suferă; terasa mare și pontonul la Dunăre; și este printre puținele pensiuni deschise și iarna. Florentina Muchitsch, proprietarul pensiunii, se implică în tot; merge chiar și în excursii, stă la povești cu turiștii, îi face să se simtă ca acasă. Ea spune că se numără printre elementele de atracție ale pensiunii 🤩 Pasiunea pentru turism a început cu o casă de vacanță care s-a dovedit neîncăpătoare pentru prieteni și așa a luat naștere ideii unei pensiuni. Iar pentru asta Florentina a făcut 6 luni de specializare în domeniul hotelier în Elveția. 👌🏻 Și, ca să nu-i uiți, la plecare vei primi și un suvenir.
Str. Dunării nr. 936, Eșelnița 225200, România
5.0 2 recenzii
Agropensiunea Greben din Svinița, Mehedinți are un maaare atu – localizarea, care vine, la pachet, cu o priveliște încântătoare. Așadar, fix pe malul Dunării, de ai impresia că te vei contopi cu fluviul, care parcă te cucerește din toate direcțiile, sub privirea scrutătoare a lui Baba Novak de pe dealul Greben, pe țărmul sârbesc, cu munții Balkani la sârbi și Carpații Occidentali (Munții Almăjului) la noi, mărginind orizontul. Terasa pensiunii şi foişorul construit deasupra apei s-ar putea să fie astfel locurile unde îți va plăcea cel mai mult să stai. [Vedere de pe terasă. 🤩] Interesanta denumire a pensiunii vine de la „pintenul” de stâncă de pe malul sârbesc, numit Greben, ce intră mult în Dunăre, formând un golf în care s-a aflat, până la construirea hidrocentralei porțile de Fier, insula Poreci, inundată de apele lacului de acumulare format. Legenda spune că pe această insulă s-ar fi născut vestitul haiduc Baba Novak iar în stânca din mijlocul apei natura i-a sculptat chipul, care privește mâhnit spre locul lui de naștere care acum nu mai există; cu puțină imaginație și dacă mijești puțin ochii privind spre vârful pintenului, s-ar putea să reușești să-l vezi. 😍 [Greben. Îi vezi fața lui Baba Novac?] Cu cele trei margarete cu care a fost clasificată, agropensiunea oferă condiții de cazare decente, în regim self-service, în șase camere duble şi un apartament (două dormitoare şi baie) suficient de mari, mobilate și dotate minimalist – dulap, cuier, comodă, pat dublu (dacă e nevoie, se oferă și pat pliant), televizor; inclusiv lenjeria este minimalistă – cu cearceaf și pătură (cam ca într-o tabără; de pescuit; pentru bărbați 🙂) [Camere ok pentru nepretenţioşi.] Toate camerele au baie proprie; și aceasta amenajată și dotată cu strictul necesar; ia-ți de-acasă cosmetice de baie; iar dacă ești obsedat de curățenie și atent și la cele mai mici detalii de igienă, s-ar putea să te supere eventualele urme de calcar insuficient de atent șterse de pe instalația sanitară sau un buton de la duș care nu funcționează tocmai corespunzător.  Toate camerele au terasă și vedere la Dunăre, care compensează orice eventuale mici nemulțumiri. [Vedere din balcon.] La parter, există un living mare/sală de mese, unde se poate juca chiar și un meci de ping-pong sau organiza o petrecere – există inclusiv echipament pentru pus muzică. [Living cu TV şi ping-pong.] La celălalt capăt de hol există o bucătărie comună, mare și dotată cu tot ce e necesar – de la frigidere la tacâmuri, chiar și espressor (cu cafea). [Zonă barbeque cu mini-terasă. View inclus! 😍] Iar pe-afară ai zonă de picnic, cu grătar zidit, disc şi ceaun pe care le poți folosi oricând dorești, o zonă unde poți face plajă pe şezlonguri, alături de o mică piscină (am înţeles că se "pregăteşte" ceva mai mare) numai bună pentru o bălăceală într-o zi caldă de vară. Există și o mică zonă amenajată de joacă, dar sub supravegherea ta copiii se pot juca în toată curtea pensiunii, deloc mică! [Zona de plajă.] Pe terasă poți lua masa ori juca o partidă de biliard; priveliștea e superbă, perfectă pentru o cină liniștită într-o seară caldă (iar masa de biliard nu e chiar de top, așa că un apus în toată splendoarea ar putea fi o alegere mai bună). [Regulile din bucătăria de la Greben.] Semnalul de internet (mobil şi wi-fi) nu este foarte puternic deci s-ar putea să fie folositoare jocurile de „societate” (table, şah, cărţi de joc) puse la dispoziţie gratuit... Iar dacă cumva vă plictisiţi cei de aici  pot plimba (contracost) cu o barcă cu motor. Sunt disponibile (gratuit) biciclete şi două bărci cu vâsle cu care te poţi plimba pe lângă mal, din care poţi încerca şi un pescuit la răpitor 😉 [Biciclete de stradă.] Pentru că da, cel mai bun motiv să mergi la Greben este PESCUITUL! Amplasarea fix pe malul apei (de-ți poate sări peștele singur în minciog) și accesul neîngrădit la tot ce oferă Dunărea în materie de pește, face din agropensiunea Greben un loc super pentru o ieșire „băiețească” 🙂 La data documentării noastre pescarii pe care i-am găsit acolo erau încântați (și puși pe treabă, de la prima oră a dimineții, în ciuda vremii nu tocmai prietenoase). La fel și partenerele lor, care pregăteau tigăile pentru „friptura” ce avea să urmeze. [În aşteptarea marii capturi! 😉] Relaxarea e asigurată și de lipsa aproape totală a semnalului, inclusiv de internet, așa că vei uita de e-mailuri, telefoane și toate cele asociate. Pescuit, liniște, peisaj și... zen 😊 [Apus de soare în foişorul de pe apă. 😍] Gazdele sunt primitoare și fac tot posibilul să satisfacă cererile turiștilor. În caz de nevoie ajută inclusiv cu gătitul (la cerere, contracost) pentru grupurile mari. Noi am avut ocazia să încercăm la două cine borşul de peşte (20 lei/pers.) şi peşte prăjit cu mămăliguţă şi sos de mujdei (35 lei/pers.), bune şi pe săturatelea (preţul este per persoană şi nu pe porţie). [Peşte prăjit cu mămăliguţă şi mujdei.] După mese, dacă nu ai chef de hălăduit prin depărtări, te poţi plimba pe valea pârâului ce se varsă în Dunăre pe sub podul aflat la 100m de pensiune. Vei găsi acolo două mori vechi specifice zonei, una dintre ele neaşteptat de bine renovată, probabil că ar putea şi măcina dacă s-ar devia pârâul prin canalul turbinei! 😍 Grijă la podeţele din lemn, nu le-ar strica şi lor o recondiţionare! [Moară de apă vizitabilă.] Spre deosebire de majoritatea pensiunilor din zona Clisurii Dunării (care se închid în sezonul rece), Agropensiunea Greben este deschisă tot timpul anului. Și are și o parcare încăpătoare, departe de stradă (tot spre deosebire de multe pensiuni din zonă, care cam... suferă la acest capitol).
Str. Dunării nr. 34, Sviniţa, România
Camerele disponibile pentru închiriere în cadrul SPA Clisura Dunării, în Eșelnița-sat, sunt o alternativă de luat în calcul dacă nu vrei să te amesteci în aglomerația din vârf de sezon din golfurile Dunării. Și în plus ai și acces la un centru SPA cum nu credem că mai găsești la multe pensiuni de pe malul apei. [Acces inclus la SPA-ul propriu.] Sunt 6 camere, clasificate la 3 stele în categoria „camere de închiriat”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu gătește altcineva pentru tine; dar ai la dispoziție o zonă cu toate cele necesare – zonă de barbeque acoperită, cu grătar pe lemne și electric, disc, friteuze, veselă. Nu trebuie să vii decât cu ceva cărbuni și materia primă pentru gătit 🙂 Iar în cameră ai un mini-frigider. Și dacă nu ai chef de gătit există posibilitatea de a comanda ceva cu livrare – întreabă la recepție. [Foişor barbeque cu tot ce trebuie.] Camerele sunt toate duble, matrimoniale, cu au baie proprie; la cerere se pot instala până la două paturi suplimentare pentru copii (supliment cazare +30 lei/pat/noapte). Toate camerele sunt de tip mansardă, deci un mic inconvenient ar fi lipsa ferestrelor – nu există decât una mică, în acoperiș, care rezolvă subiectul aerisirii, după ce găsești tija cu ajutorul căreia o poți manevra și care e una singură la toate camerele; însă privitul pe geam nu e o opțiune. Același lucru e valabil și pentru baie, care cam suferă la capitolul aerisire, neavând geam și nici vreun alt sistem montat în acest scop. Pentru disponibilitate și tarife actualizate click aici. [Amenajare minimalistă.] Altfel camerele sunt relativ spațioase, curate, încălzite prin pardoseală; mobilate minimalist – pat cu două noptiere mici, dulap, scaun și spațiul de deasupra mini-frigiderului căruia îi poți da o destinație după necesități; plus televizor și internet. Baia se înscrie în aceleași linii minimaliste și nu are disponibil decât săpun; zona de duş nu este cu nimic separată dar asta va face să ai la dispoziţie mult spaţiu... aproape cât toată baia 🙂; nu uita să scoţi coşul de gunoi din baie înainte de a face duş dacă nu vrei să îl umpli cu apă. [Baie cu zonă de duş.] Nu se servește mic-dejun dar mini-frigiderul din cameră poate fi din nou util, iar în apropiere este un magazin destul de bine aprovizionat. Și ai la dispoziție o sală unde poți lua masa (indiferent că e mic-dejun, prânz sau cină), foarte bine dotată cu mai tot ce ți-ar putea trebui – cafetieră, cuptor cu micro-unde, tacâmuri, veselă. În plus, gazdele dau de băut 😉 - un welcome-drink (care practic e o sticlă din care te mai poți servi și singur dacă e cazul...) [Dotări din sala de mese.] Indiferent de modul de ocupare (single, double) camerele au acelaşi tarif iar în nopţile de weekend sunt mai scumpe cu 50 lei/noapte. Check-in >ora 14, check-out <ora 12. Punctul forte al complexului și unul cu mare greutate după părerea noastră, este SPA-ul; la care ai accesul inclus în prețul cazării. Piscină încălzită – 16 metri lungime și 1,5 metri adâncime, jacuzzi, două saune (uscată și umedă), plus aparate de fitness; facilități și condiții demne de hotel de trei stele la acest capitol. La intrarea în SPA se oferă un prosop dar va trebui să aduci de acasă papuci şi halat, dacă doreşti. [Sauna umedă din SPA.] În caz că te plictisești de piscină, și saună (când vreodată?!), sunt la dispoziție (gratuit) și două biciclete cross-county, pentru explorat împrejurimile. Iar dacă rămâi "pe uscat" şi nu ai chef să mergi până la supermarketul aflat la 500m, poţi cumpăra sucuri, apă şi bere de la frigiderul din recepţie. Complexul este în curs de dezvoltare așa că lucrurile vor sta din ce în ce mai bine; iar noi vom reveni cu noutățile. 
Strada Dunării nr. 266A, Eșelnița 227195, România