Locații

Dacă nu ni l-ar fi recomandat cineva și nu ne-ar fi spus că-l găsim „undeva în spate la Căprioara”, probabil că nu l-am fi remarcat; sau chiar dacă l-am fi văzut, sigur l-am fi ignorat, cu gândul că e o „bombă” de cartier. Din afară, ce-i drept, „kocsma” asta nu promite mare lucru. Dar ... am zis să ... riscăm, având în vedere sursele noastre de informații cărora am decis să le acordăm încredere ... Un pic circumspecți, am intrat, simțindu-ne ușor încurajați de firma în limba română. Și ne-a întâmpinat o terasă cu atmosferă super-relaxată, cu oameni veseli și vorbăreți, care părea că se cunosc cu toții și se adunaseră la o mică petrecere. Chiar ne-am gândit că o fi un eveniment privat și poate nu eram bineveniți. [O terasă simplă.] Ne-am dat repede seama că nu era așa și ne-am îndreptat către una din mesele libere, în capătul îndepărtat al terasei. Totul simplu – mese, scaune, bănci din lemn (la mesele mai mari), fără mis-en-place-uri ... dar cu multă veselie. Ne-am gândit atunci că probabil e unul din acele locuri „populare” despre care am învățat că e bine să le alegi când ești turist, dacă le găsești; un loc din acelea departe de bulevardul principal, unde merg „cunoscătorii”; unde nu vei găsi în meniu fois gras și nici nu vei avea parte de plating artistic; dar unde vei găsi acea mâncare cu suflet și pentru suflet, proaspătă, gătită zilnic, dis-de-dimineață și care îți va aminti probabil de bunica. Așa ne-am gândit și ne-am gândit bine. Și a venit ospătărița. A roșit când a constatat că nu vorbim maghiară și ne-a explicat că „astăzi ... pentru că ... în interior ... botez ... meniu ... eu ... sunt”. Și că ne poate oferi doar supă-gulaș, ciorbă țărănească, aripioare de pui, șnițel ... Am optat pentru primele două din enumerare, cu gândul că nu mai este mult până la cină... Și înainte de toate, am primit o tratație cu ceva „de casă”, la care șoferul grupului a trebuit să se abțină, cu regrete ☺️ [Hai, noroc... cu o afinată de casă.] Apoi, au venit pâinea și farfuriile DE ciorbă. Adânci, albe și cu margine pictată; cam ca ale bunicii. Și goale. Dar ... am înțeles ce va urma ... Și le-au urmat la scurt timp două supiere mari și rotofeie umplute generos și apetisant. [Supă-gulaș Ca la Mama Acasă.] Lesne de înțeles că ne-am înfruptat fiecare din ambele, ca să nu pierdem nicio aromă. Transilvania cea pofticioasă prinsă într-un polonic, pentru oameni flămânzi dar nu grăbiți; căci mai ales supa asta groasă, gulaș, nu e de mâncat pe fugă, ci trebuie savurată, cu fiecare papilă în parte, pentru a-și dezvălui toate secretele. Și mai lesne de înțeles că bolul de gulaș a plecat gol de la masă. Nu degeaba auzeam de la mesele vecine mărturisiri de genul „Am venit de la Brașov special pentru gulașul dumneavoastră”. Iar tanti Maria primește cu modestie toate aprecierile. E oarecum obișnuită cu ele, la fel cum e obișnuită cu munca. Are peste 70 de ani dar nu lipsește din bucătărie, zilnic, de la prima oră până la închidere. Nu știm cum reușește sau dacă are și concediu. Ea este gazda, “chef-ul”, inima și capul acestui loc; nu ne vine să-i zicem „patroană”, căci odată intrat în localul ei, ești ca la ea acasă. O casă simplă, modestă dar caldă și primitoare; suficient de îmbietoare cât să-i treacă pragul inclusiv personalități influente ale vieții publice românești. [Interiorul restaurantului.] Am mai mâncat și ne-a plăcut dintre gătelile lui tanti Maria gulașul secuiesc care e diferit de ceea ce găsim în mai toate restaurantele cu specific sub denumirea de gulaș; acesta e cu varză și se servește cu smântână – mâncare grea, de zile reci de iarnă și de suplimente enzimatice. Iar friptura de porc la tavă este şi ea bună... de te lingi pe degete. [Gulaş secuiesc.] Cartea-menu este un carnet compus din foi scrise de mână, pentru că în vechime, ne zicea tanti Maria „la mama acasă nu era imprimantă” . Nu sunt multe feluri de mâncare iar cantitățile gătite nu sunt industriale, pentru a nu rămâne nimic de pe o zi pe alta, deci ori mergi la primele ore ale prânzului ori suni și te „anunți” la masă, ca să fii sigur că vei găsi ce ți-ai propus să mănânci. Un alt motiv pentru care este de preferat să suni înainte, mai ales dacă vii de la distanţă, este că se organizează aici destul de des evenimente private şi nu se permite accesul altor clienţi. 🙂 [Pe cât de scurt, pe atât de încântător.] Pe la începutul verii lui 2026, pentru că auzisem că au mărit și modernizat bucătăria, și că au început să facă și pizza, am revenit într-o vizită de redocumentare. Dar pentru că ne fusese tare dor de ea am început tot cu supa-gulaș. Parcă și mai bună decât prima dată, nu ne-am putut abține să nu terminăm ambele boluri aduse la masă, uitând că trebuie să lăsăm loc și pentru pizza. Dar, după ce am mai stat un pic la povești cu ea, am cedat totuși insistențelor lui tanti Maria („Haideți, ce vă mai aduc? Că doar n-o să plecați de aici fără să mai mâncați ceva!”) și am acceptat două porții de Borzaska - un fel de șnițele secuiești uriașe din carne de porc (pot fi și din piept de pui) îmbrăcate în manta de cartofi, învelite cu cașcaval și gratinate, cu garnitură de cartofi prăjiți; deși le-am cerut împărțite la patru farfurii, spre rușinea noastră n-am reușit toți să le dăm gata. ☺️ [Borzaska...] În timp ce ne trăgeam sufletul și ne pregăteam s-o rugăm pe ospătăriță să ne pună la pachet ce a mai rămas ☺️ am auzit lângă noi, în engleză, o comandă de papanași... și ne-am amintit că-i aveam și pe ei pe listă. Dar drept „pedeapsă” pentru că nu ne-am îndeplinit misiunea de vedea care-i treaba cu pizza lui tanti Maria și a trebui să o lăsăm pe altă dată, am luat doar câte unul de persoană (adică jumătate de porție). Făcuți proaspăt în bucătărie și prăjiți pe loc, au fost delicioși și literalmente am lins farfuriile, înțelegând de ce au devenit vestiți nu doar în zonă ci chiar și printre turiștii străini, cele două cupluri de israelieni de care vorbeam mai devreme mărturisindu-ne că au venit aici special pentru ei, după ce mâncaseră de prânz la hotelul unde erau cazați. Au fost foarte buni și la preț - 25 lei/porția (de doi). 👍  [...și papanaș(i) Ca la Mama Acasă. 😋] Cum spuneam... ca la bunica. Şi la bunica mereu te duci cu drag. 😊 La fel vei reveni și la tanti Maria „acasă”; dacă nu ești genul care vrea doar ospătari cu papion și spumant la frapieră. P.S. Cât despre pizza, până când vom reuși să o gustăm la o vizită viitoare îți putem spune doar că sunt variante pentru toate gusturile, prețurile sunt decente (40 lei) iar porțiile sunt generoase (585-650g)... la fel ca și celelalte preparate Ca la Mama Acasă! 👍

Dacă ești în căutarea unei variante de a petrece o zi în natură dar vrei să și poți mânca ceva și nici să nu urci trasee obositoare, îți recomandăm Restaurantul Clubul Dacilor, din județul Covasna. Chiar dacă nu-i tocmai „la drum” și ai de bătut ceva cale până acolo, nouă ni s-a părut că merită „efortul”, dacă ești din sau prin zonă. [După un drum provocator pe alocuri (încă)...] Concret, din orașul Covasna urci spre Comandău, pe un drum plăcut (chiar dacă în cea mai mare parte neasfaltat, încă), prin pădure. Nu-ți trebuie musai mașină de teren; cel puțin nu vara, dar condu cu atenție, mai ales în curbe... După ce intri în Comandău faci stânga, urmând indicatoarele sau cel mai bine, direcționarea din această recomandare. Ajungi la un mic domeniu, pe malul râului Bâsca Mare, cu un lac artificial pe o latură, iar aleea pietruită te duce direct la restaurant. Dacă nu vrei să stai în interior, te poți opri pe dreapta, la terasa cu perdele, sau pe cea de la intrarea în restaurant. Ambele sunt amenajate în stil rustic (dacic 😜), cu mese și banchete sau scaune din lemn masiv. Salonul urmează cam aceeași notă, dar cu un ton mai elegant (mai pentru tarabostes 😉), cu scaune și banchete tapițate, șemineu, fotolii confortabile și elemente de decor cu model tartan. [...ajungi într-un mic colț de rai.] Meniul e în principal românesc dar mai are și inserții internaționale pe alocuri, de dragul diversității și al priceperii bucătarului, care este din belșug. Oferta acoperă gusturi variate (inclusiv câteva opțiuni vegane) și trece prin farfuriile tradiționale dar abordează și gusturi mai fine. Și cam la fel am făcut și noi – câte ceva cam din fiecare, pentru o recomandare cât mai bine documentată. Primul contact a fost de specialitate (specialitatea bucătarului) și cât se poate de satisfăcător – Măduvă de vită, coaptă și servită cu pâine prăjită și o salsa de roșii, pătrunjel, ceapă și usturoi, care taie bogăția grăsimii. Pentru cine apreciază acest fel de mâncare, cu textură fină și gust aparte, degustarea e o bucurie.. pentru 55 lei/porție. [Pentru cunoscători. 😋] Dacă nu ți-e foarte foame și vrei doar o gustare, sau, din contră, îți este foarte foame și vrei și un antreu, poți să încerci Icrele de păstrăv bătute. Făcute „ca acasă” (fără adaosuri care să le „sporească”) și servite cu pâine prăjită, ceapă tocată și lămâie; 30 lei/50g de icre + „accesorii”. Au mers de minune cu un pahar din vinul alb al casei. [Delicii și capricii. ☺️] Supa cremă de bureți (32 lei/400ml) aduce pe masă gustul pădurii iar Ciorba de cartofi, cu afumătură și tarhon (37 lei/400 ml), prinde într-un singur bol savori bucovinene, ardelenești și austriece, unite sub bagheta acrișoară a tarhonului. Supa a venit însoțită de crutoane iar ciorba, de câteva felii de ceapă roșie. [Zămuri de-ale Dacilor din Comandău.] Tot din zona tradițională vine și Supa gulaș de vițel (39 lei/400 ml), groasă și gustoasă, simplă și rafinată în aceași timp, servită cu ardei iuți murați - o propunere inedită pentru cei obișnuiți s-o mănânce cu salată de ceapă roșie. [Supa-gulaș de vițel.] Ne-au plăcut mult Cotletele de berbecuț, servite cu legume coapte (75 lei, 250/200g). Fragede și gustoase, gătite natur, dar prezentate lângă o reducție balsamică și mix de condimente și ierburi, cu care ești liber(ă) să le aromatizezi. [Cotlete de berbecuț cu cartof și legume coapte.] Dacă nu ocolești gusturile puternice, poți încerca Pastrama de oaie la tigaie, cu mămăligă și mujdei (49 lei, 200/150/50g). Făcută la tigaie rămâne fragedă și e una din acele mâncăruri simple dar suficiente, care nu au nevoie de nimic altceva ca să cucerească. [Pastrama casei.] Pentru gusturi mai clasice, merge de minune Păstrăvul prăjit în crustă de mălai, servit cu mămăligă și mujdei – crocant și suculent totodată. 49 lei, 250/150/50g. Cu riscul de părea subiectivi, a fost unul din cei mai buni păstrăvi prăjiți mâncați vreodată, nu degeaba ne-a fost recomandat de Andrei, simpaticul ospătar aflat de serviciu. 👌 [Excelent. 😋] De pe meleaguri mai îndepărtate a venit la Clubul Dacilor și pizza; de fapt sora ei ovală, pinsa. Dar, indiferent cum o cheamă în meniu, de menționat e că bucătarul i-a împrumutat cu generozitate ingrediente locale, care, nu ne ferim să spunem, ni s-a părut că i-au îmbunătățit pe alocuri reputația imperială – brânza de burduf, cașul afumat (când e în sezon, urda) se potrivesc de minune cu sosul de roșii aromat cu oregano, pe blatul aerat, crocant la exterior și pufos la interior; noi am ales varianta cu cârnat picant. Ambele variante costă 48 lei, 450g, și așa cum vin pre-porționate, sunt foarte potrivite pentru a fi savurate în doi. [Pizza picantă, cu brânză de burduf și cârnați.] Vedetele deserturilor sunt Papanașii fierți; da, unul din puținele locuri unde i-am găsit (mai peste tot fiind preferați cei prăjiți). Un desert tradițional, din bucătăriile de la țară, dar care de data asta iese foarte bine și în bucătăria de restaurant. Treci peste obișnuința de a-i mânca prăjiți și încearcă și papanașii fierți. S-ar putea să-ți placă. 25 lei/200g [Papanaș cu plating.] Iată, la Clubul Dacilor te poți bucura de un meniu de-a dreptul cosmopolit. Dacă e nimerești pe-acolo devreme, ai și câteva opțiuni pentru micul dejun. Iar dacă ajungi mai târziu și vrei să zăbovești mai mult, întreabă dacă e vreo căsuță liberă 😉 Click aici dacă vrei să afli mai multe despre partea de cazare. [Căsuțele de la Clubul Dacilor.] Restaurantul e deschis în sezonul cald (iunie-septembrie) și în perioadele de vacanță școlară în fiecare zi, de la 9 la 23. În rest funcționează doar în weekend (vineri-duminică), în același interval orar. Câteodată locația este rezervată pentru evenimente private așa că recomandarea noastră e să suni oricum înainte ca să te asiguri că e deschis. Din motive logistice, rezervarea meselor este posibilă doar în extrasezon (octombrie-mai). Au și spațiu de joacă pentru copii, cu leagăn și tobogan, dacă alergatul în natură nu le consumă suficient bateriile. ☺️