Locații

O casă aparte, încărcată de istorie, cum alta nu-i în tot Râmnicul... asta vei avea șansa să vezi dacă alegi să vizitezi Casa Memorială "Anton Pann", un adevărat monument de arhitectură urbană construit la jumătatea secolului al XVIII-lea de o familie de negustori de la sud de Dunăre. Deși veche, această casă cu foișor și pivniță cu gârlici (un mic hol) este una extrem de solidă, dovadă fiind faptul că a fost strămutată pe o distanță de 37 m în anul 1982. Impresionant, nu? [Moment din operaţiunea de translare a casei.] Poți vedea scene surprinse în momentul translării în „expoziția” organizată în pivnița casei - de menționat că operațiunea a purtat semnătura inginerului Eugeniu Iordăchesu, sau „Inginerul Raiului”, cel care a avut la activ numeroase strămutări de biserici, mănăstiri și chiar și de blocuri cu tot cu oameni în ele. Tot aici mai poți vedea și tablouri, caricaturi și grafuri cu biserici și mănăstiri din județul Vâlcea, dar și un bust al lui Anton Pann, cel despre care trebuie să îți spunem că a fost unul dintre cei mai de seamă autori de cântări bisericești ai secolului XIX, dar și tipograf, scriitor, traducător, profesor, compozitor și folclorist (sperăm că nu am uitat ceva 😊). [Bustul lui Anton Pann.] Mai important de știut ar fi însă faptul că Anton Pann, sau „fiul Pepelei cel isteț ca un proverb” așa cum îl supranumește Eminescu în lucrarea sa Epigonii, este cel care a compus muzica imnului nostru național, imn ce a fost intonat pentru prima dată într-un cadru oficial în anul 1848 în Zăvoiul Râmnicului (actualul Parc Zăvoi aflat în apropiere). Etajul Casei Memoriale (compus din sufragerie, dormitor, bucătărie și birou de lucru) cuprinde o interesantă colecție de obiecte din epoca anilor 1800. Poți vedea aici piese de mobilier precum divanul sau biblioteca, obiecte decorative din cositor, alamă sau alpacă, dar și instrumente muzicale precum țitera, cobza, lăuta sau buzla. Noi am apreciat perdelele cusute manual din pânză de casă și fețele de masă cu fir metalic, precum și tabloul-portret din sufragerie înfățișând-o pe proprietara casei (de origine bulgară, la fel ca și Anton Pann). Mai poți remarca și covoarele cu specific oltenesc, transilvănean și basarabean, țesute la război,  acestea din urmă fiind aduse (pare-se) din peregrinările sale de însuși Anton Pann. [Tablou-portret înfățișând-o pe proprietara casei.] La data documentării noastre (decembrie 2020) biletul de intrare costa 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers. 🙏 contributor Unde Mergem®, Alex Mihăilă

Multe povești, mai mult sau mai puțin adevărate, s-au spus de-a lungul timpului despre Dealul Capela care străjuiește orașul Râmnicu Vâlcea, de la sanctuarele coloniștilor romani și până la tunelele subterane pe care le-ar ascunde. Ce este însă cert e faptul că aici a fost construită în urmă cu 100 ani prima pârtie de bob din țară (cu o lungime de aproape 3.5 km) pentru înghețarea căreia se folosea apă cărată în butoaie cu ajutorul boilor. Și tot aici a existat și un foișor de foc din care pompierii vegheau orașul urmărind izbucnirea vreunui potențial incendiu. În zilele noastre, Dealul Capela este unul dintre locurile preferate de relaxare ale râmnicenilor, aceștia fiind atrași de liniște și de răcoarea atât de căutată în zilele călduroase de vară, dar și de priveliștile panoramice pe care le oferă asupra orașului. [Linişte şi răcoare.] Traseul către Dealul Capela pornește pe strada dintre Colegiul Național Mircea cel Bătrân și Arhiepiscopia Râmnicului, stradă numită sugestiv „Aleea Castanilor” - localizată de noi pe hartă. După aproximativ 700m (vei trece și pe lângă o barieră în drumul tău, dar și pe lângă un bar și o terasă 😊), acolo unde se termină asfaltul, ți se va dezvălui prima priveliște panoramică asupra părții de sud a orașului. [Potecă pe Dealul Capela.] Continuând traseul în dreapta, prin pădure, pe potecile bătătorite (toate duc în același loc), pe lângă fosta pârtie de bob (în urma căreia au mai rămas doar șanțurile), vei ajunge după ceva mai mult de 1 km în vârful dealului, loc numit Boul de Piatră și descris ca „ștearsă asemuire a unui animal sfânt” de către Petre Drăgoiescu în cartea sa intitulată Râmnicul Vâlcii (1944). Aici vei avea parte de o altă panoramă, de data aceasta către partea de nord a orașului, în centrul căreia se află râul Olt și barajul ridicat pe cursul său (unul dintre cele două din Râmnicu Vâlcea), această amenajare hidroenergetică fiind de altfel prima construită pe întreg râul Olt.  Traseul până în vârful Dealului Capela este unul destul de ușor de parcurs, cu câteva porțiuni de urcuș mai abrupte dar de scurtă durată. Pentru amatorii de „challenge-uri” sugerăm parcurgerea traseului cu bicicleta sau în alergare 😉. 

Fără doar și poate, lacul Vidra este unul cu adevărat impresionant așa că, dacă ai ajuns prin județul Vâlcea, ar fi păcat să nu îl vizitezi. Aflat la peste 100 km de capitala de județ, lacul impresionează în primul rând prin dimensiunile sale, având o lungime de aproape 9 km și o lățime maximă de circa 1,5 km. Practic, vei avea surpriza să descoperi o „mică mare de la munte”, lacul Vidra fiind o imensă acumulare de apă situată la aproape 1300m altitudine. Apărut în urma construirii barajului cu același nume în anii 60’-70’ pe râul Lotru, lacul are o importanță majoră, alimentând hidrocentrala Ciunget, cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare din țara noastră. Presupunând că pleci din Râmnicu Vâlcea, vei avea nevoie de aproximativ 2,5 ore ca să ajungi la lacul Vidra, însă îți garantăm că nu vei simți cum trece timpul. După 30 km parcurși pe frumoasa (dar aglomerata) vale a Oltului, vei face stânga în dreptul localității Brezoi urmând DN 7A către Voineasa. De aici localitățile se răresc lăsând locul unor peisaje spectaculoase. Drumul urmează întocmai cursul Lotrului, pe care vei descoperi alte două lacuri de acumulare, Brădișor și Mălaia. Trebuie menționat că și lacul Brădișor este unul foarte pitoresc şi îți oferă niște cadre superbe astfel că, dacă vrei să faci o pauză, recomandăm oprirea fie în zona barajului, fie la următorul pod din amonte. Continuând drumul vei ajunge în localitatea Voineasa, ultima care îți iese în cale, de aici mai rămânând de parcurs 30 km până la destinație. Odată ajuns la lacul Vidra îți sugerăm să ieși de pe DN 7A (pin plasat de noi pe hartă) pe drumul către stațiunea (părăsită) Vidra și să continui itinerariul după bunul plac (cu mașina, la pas sau cu bicicleta dacă ai luat-o cu tine) în căutarea locului pe care îl consideri potrivit pentru o oprire de relaxare/picnic. Dacă vei face acest traseu în timpul verii când, de altfel, îți și recomandăm, poți alege să te întorci către Voineasa prin drumul forestier (nu îți face griji că îl ratezi, e singurul) care coboară de la barajul Vidra de-a lungul Lotrului. Vei descoperi o natură cu adevărat sălbatică în care vei fi doar tu, muntele, pădurea și râul... și lacul Balindru, cel de-al 4-lea lac de acumulare de pe râul Lotru pe care îl vei întâlni în această călătorie. [Drumul forestier spre lacul Balindru.] Atenție însă, drumul este accidentat, dar poate fi parcurs cu grijă și cu un autoturism normal, fără tracțiune 4x4 (recomandăm să ceri o părere la dus referitoare la starea drumului când treci prin Voineasa – este totuși un drum forestier care poate fi afectat de condițiile meteo etc.).

Pentru iubitorii de artă dar nu numai, Muzeul „Casa Simian” este un punct de referință al municipiului Râmnicu Vâlcea. Acest muzeu de artă clasică și contemporană, adăpostit într-o clădire monument cu o arhitectură aparte, în stilul vilelor italiene cu grădină interioară, adună laolaltă opere ale artiștilor locali și naționali, fiind expuse totodată și câteva lucrări ale unor artiști de peste hotare. Colecția muzeului este una diversificată, fiind îmbogățită de-a lungul timpului prin organizarea unor tabere de creație, expoziții de artă sau prin donații, cea mai importantă fiind donația Paul și Sanda Dumitrescu care cuprinde 55 tablouri din perioada interbelică și 4 piese de mobilier. Astfel, vei putea vedea aici atât obiecte de cult bisericesc precum icoane brâncovenești sau cruci de masă cât și opere ale unor reprezentanți de seamă ai picturii românești precum Grigorescu, Tonitza, Pallady sau Luchian! Muzeul se mândreşte şi cu o pictură din Şcoala veneţiană a primei jumătăţi de secol XVIII. Sculptura este și ea bine reprezentată fiind expuse lucrări realizate în piatră, bronz sau lemn, de către artiști români de primă mărime precum Oscar Han sau Gheorghe Apostu. Se remarcă machetele celor 2 domnitori Constantin Brâncoveanu și Vasile Lupu dar și superbele uși sculptate în lemn. Nu lipsesc nici exponatele din ceramică și nici vechi obiecte de mobilier. Tot aici poți vedea și șeminee din marmură cu motive decorative în stil rococo sau ornamentate clasic dar și celebra ușă împărătească adusă de la Mănăstirea Govora.  [Ușă împărătească de biserică.] În timpul verii muzeul organizează în curtea interioară diverse expoziții de sculptură și pictură cu lucrări ale artiştilor plastici locali. Iar dacă ai noroc ghid îți poate fi chiar Kitty, motanul vedetă al muzeului 😊.  [Artă şi natură vie. 😀] Sperăm să nu le dăm idei 🙂 dar la ce poţi vedea în acest muzeu tarifele biletelor sunt modice: 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers.! E un loc unde, mai ales dacă eşti iubitor de artă, merită să faci un popas de neuitat în trecerea ta pe Valea Oltului...❤️

Muzeul Satului Vâlcean sau întoarcerea în timp... cel puțin asta e senzația pe care ți-o lasă acest muzeu etnografic în aer liber care încearcă (și reușește de minune) să reproducă un sat tradițional vâlcean din urmă cu mai bine de 100 ani. Situat chiar la ieșirea din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, muzeul se întinde pe o suprafață de 8 hectare fiind constituit în jurul culei de la Bujoreni - locuință fortificată și locuită temporar în timpul invaziilor. [Cula de la Bujoreni.] Aici vei avea ocazia să descoperi, printre altele, case cu foișor specifice Subcarpaților Vâlcii dar și locuințe specifice zonei viticole din partea de sud a județului. Tot aici vei afla și că (asta dacă nu știai deja 😊) termenul de „căsoaie” nu este doar un augmentativ al lui „casă” ci definește și o construcție tradițională pentru depozitarea de unelte. La intrarea în gospodării vei putea remarca porțile tradiționale vâlcene cu bogate decorațiuni sculptate cu elemente florale, geometrice sau astrale. Și ocupațiile vechilor țărani vâlceni sunt bine reprezentate în acest muzeu etnografic. De la albinărit și creșterea animalelor până la ateliere de fierărie-potcovărie și ceramică, pe toate le poți regăsi aici. De pe cuprinsul județului generații de muzeografi au adunat cu mare grijă instalații de producere a uleiului din sâmbure de nucă (pivă), o moară de mână și o moară de apă, dar și o importantă colecție de mijloace de transport tradiționale precum căruțe, șarete sau sănii.   Viața spirituală era și ea o componentă importantă a satului tradițional vâlcean astfel că nu mai puțin de 3 biserici, toate din lemn, te vor întâmpina aici. Acestora li se mai adaugă și 3 troițe, cu adânci semnificații religioase, tradiționale dar și de comemorare.   [Biserică veche din lemn.]   În materie de instituții sătești vei putea remarca replica unei primării de la sfârșitul secolului XIX dar și o școală de tip haretian, cu prispă ai cărei stâlpi, decorați cu frunze de stejar, aduc aminte prin formă de Coloana Infinitului (s-au folosit aceleași motive de inspirație populară utilizate și de marele Constantin Brâncuși). [Școală cu prispă.] Un alt punct de interes este și Hanul lui Bogdan care se remarcă prin arhitectura masivă, pentru construirea lui folosindu-se pietre de râu. Dispus inițial pe malul Lotrului, hanul beneficia încă din anul 1900 de energie electrică provenită de la o mini-turbină acționată de apele râului. 😮 Muzeul dispune şi de o importantă colecție de obiecte tradiționale (textile, ceramică, mobilier etc.), cu peste 18000 piese. Este un adevărat sat-document căruia, credem noi, trebuie şi merită să îi acorzi timpul necesar pentru a-l putea descoperi cu adevărat. Şi poate fi un bun motiv de plimbare în aer liber! Pont: Spațiile interioare sunt deschise vizitării doar în "sezonul uscat/cald" (nu există o perioadă strict stabilită, depinzând de starea vremii, dar de regulă mai-septembrie).  La data documentării noastre (decembrie 2020) biletul de intrare costa 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers.

Noroc bun! Cu acest salut mineresc ești întâmpinat la intrarea în galeria de acces în Salina Ocnele Mari, singura mină de sare a Olteniei şi una dintre cele mai mari din România (!), situată la doar 10 km de Râmnicu Vâlcea. Deși exploatarea actuală este relativ tânără cu o vechime de aproximativ 30 ani, în regiune există însă o veche tradiție în exploatarea sării, istoricii vorbind despre o civilizație a sării în zonă, cu rădăcini în vremea dacilor şi a romanilor! [Noroc bun!] După o coborâre cu autobuzul de aproape 2 km, la 29 m adâncime față de intrarea în galerie, vei descoperi practic un „mini-orășel”. Cu o suprafață generoasă și o temperatură constantă de 13-15° Celsius pe tot parcursul anului, salina îți oferă multiple posibilități de petrecere a timpului. [Activităţi multiple în salină.] Teren de tenis și de mini-fotbal, pistă de karturi cu pedale, mese de ping-pong și de biliard, locuri de joacă pentru copii, un mini-cinema și chiar și o expoziție de artă, pe toate le găsești aici. Mai mult decât atât, sunt funcționale un restaurant cu autoservire (deschis zilnic în sezon, în extrasezon doar în zilele de weekend) și o cramă. Tot aici vei găsi și o biserică, de fapt cea mai mare biserică subterană din țară unde, pe lângă clasicele obiecte religioase, vei putea vedea și o icoană sculptată în sare și o cruce de lemn îmbrăcată în sare. [Icoană sculptată în sare.] Însă ceea ce îi lipsea salinei atunci când am vizitat-o era un punct de informare. Noi am aflat de la preotul bisericii câteva lucruri interesante precum faptul că termenul „salar” provine din latinescul „sal” (sare), soldații romani fiind plătiți, printre altele, și în sare. Sau faptul că zăcământul are o concentrație medie de sare de aproximativ 97% și că sarea exploatată aici este folosită mai mult în scop industrial din cauza impurităților. Pe lângă acestea îți mai spunem și că (dacă nu era deja știut) salina are importante calități terapeutice datorită aerosolilor de sare (există însă și câteva contraindicații, le poți găsi afișate sau poți întreba la casa de bilete). Și pentru că tot am vorbit atât de sare, nu ar strica o amintire din sare, nu-i așa? Poți lua astfel de suveniruri și din salină, dar noi îți sugerăm să o faci de la ieșire (lângă casa de bilete, în locul în care te lasă autobuzul) acolo noi am avut ocazia să admirăm și produse lucrate manual de către un meșter popular (tot de la el poți afla detalii și despre atelierele de vară pe care le organizează). Mai trebuie să îți spunem că programul de vizitare al salinei este unul variabil, fiind mai scurt în timpul iernii când exploatarea sării este mai intensă și mai lung vara când activitatea este mai mult axată pe turism. Astfel, îți recomandăm înainte să îți planifici vizita să consulți programul accesând acest link - poți afla aici și alte informații actualizate în timp real, inclusiv tarife de vizitare, parcare, etc. Iar dacă nu vrei/nu poți să vii cu mașina personală la salină, ai la dispoziție și mijloace de transport în comun operate privat care fac legătura cu Râmnicu Vâlcea (vezi aici).    ┄ P.S.1 Dacă tot ajungi prin zonă mai poți vizita și ruinele cetății dacice Buridava (la aproximativ 3 km de salină, cu intrare din strada Valea Bradului, urmând indicatorul spre cetate din strada principală). P.S.2 Și dacă vii în timpul verii noi zicem că merită să faci și o baie la ștrandurile cu apă sărată din zonă: Ștrandul Ocnița și Ștrandul Fără Fund, acesta din urmă fiind construit pe locul unei foste mine de sare din care apa izvorăște continuu, iar adâncimea sa este foarte mare - nu trebuie să îți faci griji, apa e așa sărată încât e imposibil să te scufunzi!

"Vârful lui Roman" este o destinație relativ nou apărută pe harta turismului vâlcean însă, după ce o vei vizita, probabil te vei întreba așa cum am făcut-o și noi: oare de ce nu am descoperit-o mai devreme?!  La o altitudine de aproape 1700m, undeva în inima Munților Căpățânii, în golul alpin, "Vârful lui Roman" promite să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane ale țării noastre în viitorul apropiat. De îndată ce ajungi aici, vei înțelege de ce: peisajul este unul deosebit, o înlănțuire parcă nesfârșită de culmi care te așteaptă să le iei la pas. Fiecare anotimp are farmecul lui aici așa că ești binevenit oricând. În lunile iunie-iulie este foarte probabil să găsești bujorul de munte înflorit, o specie de floare protejată prin lege, cu petale mici de culoare roz, care crește aici în abundență. [Bujori de Munte.] În timpul iernii te poți bucura din plin de zăpadă și de activitățile legate de aceasta. Există deja inaugurată o primă pârtie de schi de aproximativ 700m cu instalație de telescaun, însă este în plan și deschiderea celei de-a doua cu o lungime de aproximativ 5000m. De precizat totuși că, la momentul de față, pârtia nu este la cele mai înalte standarde iar instalația de telescaun nu funcționează tot timpul. Oricum, planul pe termen lung include peste 50 de kilometri de pârtii de schi dar și multe alte facilități precum hoteluri cu SPA și piscine în aer liber și chiar și un campus universitar. 😮 Pe lângă peisajele superbe pe care le oferă, "Vârful lui Roman" este și punctul de plecare pentru unele drumeții pe măsură. Un exemplu în acest sens este traseul care urcă la vârful Ursu (2134m) prin Curmătura Piatra Roșie (aflată la aproximativ 6km de Vârful lui Roman, de aici mai rămânând aproximativ o oră de urcat până în vârf). Desigur, există numeroase alte trasee, te poți informa la fața locului asupra lor (întrebând oamenii locului/urmărind pancartele) și, mai apoi, alege ce crezi că ți se potrivește. O altă atracție a zonei este și frumoasa Mănăstire Alina Maria ridicată de un antreprenor român în memoria fiicei sale. [Mănăstirea Alina Maria.] Accesul către "Vârful lui Roman" se face prin satul Romanii de Sus. Ca să ajungi aici, trebuie să părăsești DN67 chiar înainte de intrarea în orașul Horezu (pe sensul dinspre Rm. Vâlcea) și să urmezi DJ669. În drumul tău vei trece (mai mult sau mai puțin evident😊) și prin Romanii de Jos acolo unde îți recomandăm să oprești și să vizitezi mănăstirea Hurezi, monument construit la sfârșitul anilor 1600 și intrat între timp în patrimoniul mondial Unesco. [Biserica Mănăstirii Hurezi.] Odată ajuns la păstrăvăria aflată la ieșirea din Romanii de Sus (o poți folosi ca punct de reper, se află la circa 4 km de mănăstire), trebuie să ții tot înainte drumul principal (care este forestier de altfel) și după aproximativ 13 km ai ajuns la destinație. Atenție însă, această ultimă porțiune de drum forestier poate fi dificil (dar nu imposibil) de parcurs cu o mașină normală, starea drumului, deși în general bună, putând fi afectată de condițiile meteo. Pentru perioada de iarnă recomandăm tracțiune 4x4 și lanțuri antiderapante.