Departe de zgomotul lumii, într-un sat cu nume melodios și cu aspect aproape medieval, de loc aproape uitat, cineva s-a gândit să ofere doritorilor „luxul” de a trăi simplu.
Un moștenitor al vechii familii nobile transilvănene Kálnoky, Contele Tibor Kálnoky a achiziționat câteva proprietăți, ale căror clădiri vechi de prin 1800 au fost cu grijă restaurate, pentru a li se păstra aspectul original și farmecul arhaic și au fost introduse în circuitul turistic, pentru cei care vor să (re)trăiască viața simplă, tradițională, de la țară, în natură. Sau, cum ne-au spus cei cu care am vorbit acolo, să vadă copiii „cum arată în realitate o găină”. 🙂 Aici chiar sunt crescute exemplare dintr-o rasă locală foarte rară – Neagra-cu-gât-gol din Transilvania.
Curte de ţară, ca odinioară.
Casele au curți generoase, verzi, cu toate „accesoriile” unor gospodării de la țară – cuib de berze, coteț, găini, pomi bătrâni. La timpul primei noastre vizite perele văratice tocmai fuseseră culese și puse la fermentat, pentru viitoarea pălincă – tradiție și autenticitate; și într-un colț stătea cuminte și ademenitor un coș de nuiele plin cu mere de vară. Iar în cea mai recentă vizită de re-documentare le-am găsit pe gospodinele de aici culegând flori de soc, chiar din curtea pensiunii pentru socata casei. 😍
Socata „in progress” 😊
Camerele au fost frumos amenajate și decorate cu mobilier şi antichități transilvănene din sec. XVIII-XIX, despre care am aflat că au fost descoperite, recuperate și recondiționate de însăși Contesa Kálnoky sau prin grija sa. Un element distinct care ne-a atras atenția sunt sobele din teracotă, unele dintre ele refăcute după cioburi (descoperite la săpături în zonă) și prin metode meșteșugărești tradiționale, de meșteri din regiune, care au păstrat tainele procedeelor. Dar toate casele sunt pline de tot felul de obiecte, fiecare cameră este un mic muzeu care evocă viața din trecut în satele ardelene. Superb!
Fiecare cameră e un mic muzeu etnografic.
Şi ne-au plăcut la nebunie mini-dulapurile pe care le-am văzut în câteva camere, minunat recondiţionate, cu uşiţe ce "ascund" perfect o sticlă de apă sau de ... altceva! 😊
"Minibar" sau "seif". Depinde ce pui în el. 😊
Te simți ca și cum ai călători înapoi în timp, în Transilvania secolului 19, dacă uiți că ai ajuns acolo cu mașina și te desprinzi de obișnuința de a folosi telefonul mobil și internetul. Fără radio sau TV, cu cuverturi din lână și podele din lemn. Dar cu facilități (WiFi) și accesorii (bideu, oglindă cosmetică, cosmetice de baie de bună calitate) care păstrează totuși confortul vieții moderne. Unii dintre cei cazați la momentul vizitei noastre au spus că au fost surprinși de-a dreptul de nivelul de simplitate pe care l-au regăsit aici; poate chiar puțin cam prea rustic pentru sumele plătite (a fost una dintre opinii). Părerea noastră este că asemenea lucruri greu de găsit, de adus în stare bună și la un grad decent de confort vin cu un preț pe măsură. Și, evident, sunt apreciate de o nișă anume de turiști.
Camera de "zi". Prea simplu? Prea rustic? 🙂
Băuturi și prăjituri tradiționale, prânz și cină servite în curte sub copaci (când vremea o permite), la mese și bănci din bârne vechi cu un farmec aparte. În limita posibilităților, se folosesc produse și ingrediente locale - ouă, lapte, iaurt, brânzeturi, miere – sau din grădinile proprii, iar deserturile, gemurile și dulcețurile sunt preparate în bucătăria proprie. Mâncărurile sunt servite sub formă de meniu fix și sunt preparate în general simplu, după rețete și metode tradiționale. Iar lângă ele va merge de minune o bere locală, vinul casei (adus de pe o podgorie din vecinătăți) și/sau o pălincă făcută în casă, disponibile în meniu. 😋
Mâncare servită ca odinioară.
Micul-dejun nu este extraordinar de diversificat dar e gustos, cu preparate de calitate - mezeluri și brânzeturi (inclusiv specialități de inspirație locală - de ex. cașcaval cu chimen), legume; unt, gem, miere, iaurt, cereale, lapte, apă, suc, ceai, cafea-espresso (espressor automat, cafea boabe). Dacă vrei mai mult decât cele oferite la bufetul rece, poți cere la bucătărie omletă (specifică dacă o vrei bine făcută), ouă-ochiuri sau ouă fierte (servite în suport, ca odinioară 😍).
Simplu dar gustos și de calitate.
Pe lângă micul-dejun care este inclus în tariful de cazare, poţi achiziţiona şi pachete demipensiune (prânz 20 euro/pers., nu include băuturi; cină 30 euro/pers., include un shot de pălincă). Pentru tarife și oferta de pe Booking, click aici. Mâncarea este simplă, "de țară", de inspirație locală, dar și cu accente nobile; poți avea parte de o porție generoasă de sarmale ardelenești cu ciolan, ori cârnați afumați și cartofi la cuptor dar și de supă-cremă de broccoli, servită cu crutoane sau panna cotta cu fructe de pădure. Fiecare dintre mesele principale constă în două feluri plus desert. Porțiile sunt pe săturate și vin la masă nu la farfurie ci la platou, ca la o întâlnire de familie sau acasă cu prietenii; iar dacă vrei refill poți cere, fără probleme. Pe noi gospodinele de la pensiune ne-au bucurat cu: supă-cremă de broccoli, ciorbă țărănească, supă-cremă de țelină (o adevărată delicatesă); pui și cârnați la cuptor, cartofi natur și salată de sezon; sarmale ardelenești (din alea, hotărâte și solide, de te lupți să dai gata una întreagă), însoțite de ciolan (o bucată la fel de serioasă ca și sarmalele, de n-am reușit trei s-o înfrângem) și cartofi copți (combinația asta ne-a surprins - sarmale și cartofi! - dar nu am dat înapoi 😊); pui copt, cu garnitură fină de mazăre și salată rece de cartofi (observi că se confirmă statutul de "țară a cartofilor" pe care îl are județul Covasna); salată de fructe, panna cotta cu fructe de pădure, cheesecake.
Panna cotta cu fructe de pădure. 🤩
Există și pachet all-inclusive, la prețuri începând cu 173 euro/persoană/noapte care includ cazare, toate mesele, o băutură de bun-venit (făcută în casă), tururi și activități pe parcursul zilei (sună la recepție pentru mai multe detalii).
Chimion - welcome-drink la check-in all-inclusive 😊
"Casele Contelui" reprezintă de fapt un mic domeniu, compus din 4 case plus clădiri administrative (recepția, sala de mese) și spații generoase pentru relaxare. În curtea principală, situată la strada principală din Micloșoara (DJ131), se află două case: - una mare, a cărei cameră de zi de la parter a primit rol de recepție iar apartamentul de la mansardă primește oaspeți în două dormitoare (care pot fi închiriate și individual), o cameră de zi și o baie (singura încă nemodernizată).
În apartamentul de la mansardă.
- cea de-a doua, „casa albastră”, are două camere (9 și 10), poate fi închiriată şi integral de către grupuri sau familii cu copii care doresc intimitate, fiind așezată într-o zonă mai retrasă a domeniului; e dotată și cu ciubăr - întreabă la recepţie de preţ și condiții pentru acces la el. În curtea principală se servește şi masa, pentru oaspeţii tuturor Caselor.
Camera 9 din „casa albastră”.
Mai jos, la 300m de curtea principală (și pe o uliță ce se desprinde din drumul principal), se află cealaltă structură de cazare, o gospodărie de pe la 1850 😮 cu o curte mare (și aici este un ciubăr) în care sunt două case. Una, pe latura din dreapta a curții, are 3 camere duble standard iar cea din stânga are două camere duble superioare - "Locuința husarului" (camera 6) și "Vechile grajduri ale păstorului" (camera 5) - și, vedeta domeniului, „The Prince's Suite” - apartamentul cu două camere în care a dormit Prințul (pe atunci) Charles, când venea în zonă, înainte de a-și cumpăra casa de pe Valea Zălanului. Deci ai putea dormi aici în același pat în care a dormit actualul Rege al Marii Britanii. Tare, nu? 🤩
Patul în care a dormit Prințul Charles.
Iar cei care vor dormi în cealaltă cameră a suitei vor fi vegheați la căpătâi de Regele Charles al III-lea, care zâmbește enigmatic într-o fotografie cu autograf oferită într-una din vizitele lui aici 😊
Nu sunt multe locuri în lumea asta unde poți vedea așa ceva.
La cerere, dacă folosești sauna și ciuberele, vei primi halate și papuci. Din camerele 4 (apartament) și 5 ai acces direct și la o mică saună, care se pregătește la cerere, pentru 50 lei/pers./ședință.
Camera husarului.
În apropierea curţii principale există și Stone Pub – (la data celei mai recente documentări era închis), dar când funcționează este loc de întâlnire și socializare pentru oaspeți, pentru servit gustări și plăcinte pe timpul zilei sau de băut un aperitiv înainte de cină. O clădire foarte veche care, la fel ca și celelalte, a fost excelent restaurată și repusă în valoare. 😍
Vedere din salonul pentru mese.
Tot aproape, pe strada principală, se găsește și Castelul Kálnoky, al cărui parc și iaz sunt la dispoziția oaspeților. Caută în aplicație 🔍 Castelul Kalnoky și află tot ce trebuie să știi despre el. Dacă ești în căutarea unui turism mai „altfel”, poți alege să-ți petreci un weekend sau o săptămână în una dintre casele de oaspeți ale Contelui. Rustic, simplu, relaxa(n)t. Dar și cu posibilitatea unor activități, cuprinse în pachete all-inclusive sau organizate la solicitare prealabilă, contra cost – ateliere meșteșugărești, tur ghidat în Muzeul Vieții Transilvănene (în Castelul Kálnoky), plimbare cu căruța trasă de cai, excursii în satele din jur, picnicuri, drumeții.
Am avut ocazia să le încercăm pe câteva dintre ele și sincer, pentru cineva obișnuit cu picnicurile în natură și plimbări cu căruța, ar putea părea un pic supraevaluate. Dar dacă nu ai făcut niciodată așa ceva, sunt șanse mari să îți placă foarte mult; de exemplu, în tura cu căruța, după ce am traversat un deal cu o fâneață bogată, am ajuns la marginea pădurii unde am făcut un picnic la umbra unui stejar cu toate cele necesare puse la pachet de gospodinele pensiunii...
Plimbare cu căruța spre locul de picnic.
În cele vreo câteva ore petrecute acolo ne-am bucurat de o relaxare, cântec de păsărele și zumzăit de insecte, admirând munții din față și o ploaie care i-a udat dintr-o parte în alta... orașul mare din care veneam părea că se află la mii de kilometri distanță. Pentru unii oameni, 60 de euro nu înseamnă nimic dacă pot primi asta în schimb! 😍
Admirând spectacolul naturii.
Iar în cele două ateliere la care am participat am avut aceeași senzație de relaxare totală (cu toate că pe alocuri ne-au scos din zona de confort, punându-ne la încercare îndemânarea în îndeletniciri din păcate tot mai străine). Întâi, ne-am inițiat în împâslirea lânii executând (cu mult ajutor) niște flori textile sub îndrumarea "specialistei" de la pensiune. Nu ne-a luat "decât" vreo oră (din care noi am ieșit aproape extenuați 😀 ) așa că nu ne-am mirat foarte tare să aflăm că la o pereche de papuci sau la o gentuță din pâslă cineva experimentat poate lucra și... două zile! Atelirerul de împâslire se poate organiza pentru grupuri de minimum 15 pers., cu programare.
Atelierul de împâslit.
Dar apoi, la atelierul de făcut colaci secuiești, distracția fost și mai mare, trecând prin toate etapele, de la întinsul aluatului (pregătit în prealabil în bucătărie; din fericire 😉), rularea lui pe suportul de copt, învârtirea pe jar... și până la savurarea produsului finit - cei mai buni colaci secuiești din viața noastră! 😋
Data viitoare când va mai cumpăra unul, sigur îl va aprecia mai mult 😉
La Micloșoara poți avea ocazia de a face un alt fel de turism, de a trăi niște experiențe pentru care unii oameni vin de la mii de kilometri. Atât Contele Kálnoky (aici) cât și M.S. Regele Charles (peste deal, la Valea Zălanului) au făcut demersuri și colaborează în scopul dezvoltării sustenabile a Transilvaniei și a conservării patrimoniului ei cultural și natural. Șederea ta în una dintre aceste reședințe poate contribui la aceste inițiative.
Check-in/Check-out
>14:00 / 11:00 <
Ultima actualizare:
30/01/2025 (recomandat la 11/08/20)
Pe scurt:
Un altfel de turism. O întoarcere în timp încântătoare.
Tip structură:
Pensiune
Clasificare:
***
Specific:
Potrivit pentru familii cu copii | Agroturism, tradiţional | Romantic | Pensiune completă | Demipensiune
Facilităţi:
Acces animale de companie | Activităţi sportive & recreative | Bar/Cafenea (în weekend) | Chicinetă - Cafea, Ceai | Conferinţe şi Evenimente | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi | Mic-dejun disponibil | Parcare gratuită | Papuci şi halate (la cerere) | Plată cu card | Transfer aeroport (contracost) | Spălătorie-călcătorie haine (contracost)
Mai aproape de pârtia de schi decât la Pensiunea Sugo din Harghita-Mădăraş (jud. Harghita) nu credem să se poată 🙂 Practic cobori de pe terasă direct pe pârtia de schi!
[Vedere din restaurant 😍]
Denumită după pârâul care izvorăște din muntele Mădăraș, pensiunea Sugo a fost deschisă în urmă cu 15 ani de un antreprenor din Budapesta iar Emöke o administrează cu talent și dedicare încă din minutul unu. În 2019 atât pensiunea cât și restaurantul au trecut printr-o renovare și reînnoire generale.
E cunoscută cu numele Pensiunea Súgó ((Súgó Panzio); oficial, e cabană turistică de trei stele. Dar condițiile de cazare sunt mult peste ceea ce oferă, standard, o cabană. Camere spațioase, decorate simplu dar cu gust (am remarcat niște obiecte decorative lucrate manual, din fire de lână, de un artizan din Odorheiu Secuiesc), dulap încăpător, cuier, masă cu scaune, internet, calorifere bine încălzite, instalație de climă, perdele și draperii, baie cu duș, ventilație.
[Decoraţiuni artizanale în holul pensiunii.]
11 camere cu baie proprie și trei camere mari (două de 6 locuri și una de 11, la etajul al treilea, ideale pentru tabere sau grupuri mari) care au baie comună şi o mică sală cu masă, numai bună pentru o şuetă şi un board-game 😊 O masă mare este disponibilă şi în camera cu 11 locuri.
[Micul antreu al camerelor de la etajul 3.]
Camerele cu baie proprie sunt duble sau familiale. Duble sunt patru. Camerele familiale sunt în număr de șapte; patru dintre ele au terasă și au vedere spre pârtii. Deşi în băi este disponibil săpun, am remarcat un lucru care ar putea fi îmbunătăţit: recipientul de dozaj este amplasat lângă chiuvetă ceea ce face să fie cam incomod să te "serveşti" atunci când faci duş.
[Vedere din cameră familială 😍]
Toate camerele sunt cu paturi twin, standard alăturate (ne-a plăcut mult faptul că se utilizează un tip de accesoriu la saltea astfel încât să se acopere distanța dintre paturi și să te simți ca într-un matrimonial; n-am găsit asta nici pe la spații de cazare mai cu „ștaif” la care paturile duble sunt de fapt single lipite) dar pot fi și separate la cerere.
[Pat dublu-twin în camera familială.]
Camerele familiale au și o canapea extensibilă și pot fi astfel ocupate de patru persoane; la cerere în toate camerele se mai poate adăuga și pat suplimentar. Camerele duble au vedere spre zona de pensiuni și pădure. Toate camerele sunt dotate cu termostat, setat generos pe 24 grade.
[-9 grade afară, 24 de grade în camere 😍]
La cazare primești toate informații utile – codul de la intrarea în pensiune (la ora 23 ușa se încuie, așa ca dacă vrei să umbli pe-afară până mai târziu vei avea nevoie de cod de acces), parola wifi (pe astea le găsești atașate și la cheia camerei), programul restaurantului, depozitarea echipamentului sportiv (e preferabil să nu se urce, de exemplu, cu clăparii în cameră).
[Zona de "echipare/dezechipare" de la parter.]
Gazdele sunt prietenoase și atente.
Tarifele pentru cazare se actualizează periodic, în funcţie de sezon, pentru detalii poți consulta Booking.com sau aici.
În sezonul de iarnă perioada minimă de cazare este de cinci nopți în cursul săptămânii și de două nopți în weekend. Nu se face cazare în regim single la prețuri diferite.
De Crăciun pensiunea e închisă. Sezonul de iarnă la maxima lui intensitate începe din 26 decembrie și ține până în 10 ianuarie. Perioada aceasta și weekend-urile în general iarna sunt foarte aglomerate. Dacă vrei mai puțină vânzoleală și mai mult calm mergi în cursul săptămânii.
La sfârșitul sezonului de schi pensiunea de obicei se închide și se redeschide în iunie, până prin septembrie, când se închide din nou până la începutul lui decembrie. Şi tot aşa...
[La orice fereastră, view de poveste 😍]
Micul dejun – nu este inclus în prețul afișat al cazării. La data ultimei noastre documentări costa echivalent 11 euro și când sunt suficienți clienți e bufet, când nu, e a la carte; la bufet sunt 1-2 preparate calde în fiecare zi plus preparate reci de diverse tipuri (inclusiv pregătite în bucătăria pensiunii și toate au fost delicioase), legume, fructe, cereale, lapte, ceai din plante de munte, cafea,
[Autoservire cu ceai şi cafea.]
Micul dejun este disponibil și pentru turiști care nu sunt cazați la Sugo, însă doar a la carte. Este posibilă și cazarea fără mic dejun.
[Mic-dejun corespunzător clasificării.]
Există posibilitatea de cazare cu demipensiune – 3-12 ani 20 euro, peste 12 ani 24 euro – mic dejun și cină cu trei feluri (supă, fel principal și desert – meniu prestabilit).
[Ciorbă de burtă.]
Restaurantul pensiunii este deschis de la 8, când începe și programul de mic dejun, până la ora 22. Și este deschis pentru toți turiștii, ceea ce poate face lucrurile puțin mai complicate, mai ales la prânz și în perioadele aglomerate. Gazdele fac eforturi să păstreze prioritatea clienților cazați dar când fluxul de turiști este foarte mare ar putea fi nevoie de ceva răbdare. În perioada full-sezon de iarnă (până prin 10-15 ianuarie) în timpul prânzului este deschis pe terasă un bufet-express cu minuturi calde, patiserie şi băuturi calde & tari 😉; după 15 ianuarie, terasa-grill este deschisă doar în weekenduri şi în zilele foarte aglomerate.
[Express, pentru cei grăbiţi.]
Am găsit la Sugo cele mai bune facilități pentru depozitarea echipamentului sportiv de schi – spațiu încălzit pentru depozitarea schiurilor (cu acces din afara cabanei, în lateral), cameră pentru clăpari, cu suporți încălziți (după o zi intensă de schiat, dimineața îți iei clăparii uscați și numai buni pentru acțiune) și un spațiu unde îți poți schimba încălțările cu clăparii (ca să nu fii nevoit să faci asta în cameră).
[Camera clăparilor.]
Pensiunea are parcare proprie și este gratuită pentru clienții cazați dar cum numărul de mașini care urcă în stațiune este mai mare decât cel al locurilor de parcare, pot apărea momente mai... dificile.
[Parcare rezervată pentru clienţii cazaţi.]
Când vrei să pleci de la pensiune, e recomandat să iei în calcul să o faci cât mai devreme, până în ora 9, sau să aștepți până la ora 14 – iarna, când drumurile sunt înzăpezite nu se poate circula spre și dinspre Mădăraș decât pe un singur sens. Pentru asta s-a stabilit un orar pentru urcare (9-14) și pentru coborâre (după ora 14); altfel blocajele care se pot crea, mai ales când numărul de turiști e mare (weekend, vacanțe), pot fi destul de neplăcute.
Tot la capitolul program, ține cont și de faptul că la pensiunea Sugo intrarea în cazare se face începând cu ora 14 iar camera trebuie eliberată cel târziu la ora 10.
[Mică zonă dedicată copiilor, la etajul 1.]
Stațiunea există de 80 de ani iar localnicii schiau în zonă încă de pe atunci. Pârtiile în forma de astăzi au fost amenajate și modernizate înainte de construirea pensiunii Sugo, care a apărut imediat după, răspuns la numărul din ce în ce mai mare de turiști. Regiunea este sit Natura 2000 așa că sperăm că intervenția omului va fi minimă în viitor și va reuși să se păstreze farmecul sălbatic. Deși turiștii merg la Mădăraș predominant iarna, zona este foarte frumoasă și ofertantă și vara.
[Apus de iarnă la Harghita-Mădăraş 😍]
Pensiunea are și un traseu via ferrata, care poate fi făcut fără vreo plată (dar va trebui să ai echipament propriu); o idee foarte bună pentru vară. Mădăraș este de fapt un loc grozav să fugi de arșița verii. La pensiune vei afla despre traseele de drumeţie şi activităţile pe care le poţi face în zonă.
[Experiențe extreme pe Via Ferrata 🤩]
Bine de ştiut este că pensiunea are şi un punct de încărcare biciclete electrice, cu acces gratuit pentru clienţi (inclusiv cei de la restaurant). dacă ajungi cu bicicleta electrică aici, clienţii de la pensiune şi restaurant.
[Punct de alimentare, pentru tine şi "motorul" tău.]
Dacă vrei să vii la Sugo vara, ia-o pe ruta dinspre satul Izvoare căci, la data ultimei noastre deplasări în zonă, drumul dinspre Vlăhița era încă în stare jalnică. Oricum ai veni, foloseşte localizarea din aplicaţia noastră, nu confunda cu Mădăraş - comuna de la poalele muntelui!
[Şi vara e foarte frumos aici! 🤩]
Când am auzit prima dată despre pensiunea Mai Danube, din Eșelnița, ne-am gândit „Ce frumos! Dunărea mea...” (my Danube, am crezut noi...). Dar povestea numelui pensiunii este mult mai interesantă de-atât. Pentru că oamenii care au creat povestea sunt interesanți, le place lor să spună 🙂 Mai și Danube au de fapt legătură cu numele fetelor familiei Muchitsch, proprietarii pensiunii.
[Un interior care te invită la calm.]
Deși este clasificată la 3 margarete, condițiile de cazare pe care le oferă sunt net superioare. Deschisă în 2016 și amplastă exact pe malul Dunării, pensiunea are un design aparte, cu un aer mediteranean. Un melanj între nou și vechi, între confortul modern și decorațiunile vintage - uși vechi recuperate de la case demolate, piese dintr-un război de țesut, obiecte de ceramică, cuverturi tradiționale de lână în camere. O atmosferă calmă, liniștită (până și restaurantul are muzică doar pe terasă). Genul de loc unde vii pentru liniște, calm, relaxare.
[Uşi-decoraţiuni în restaurant. 😍]
Are 15 camere duble matrimoniale, mari, curate; șapte dintre ele au canapea extensibilă în plus, detaliu apreciat de familiile cu copii. Dintre cele cincisprezece, zece sunt cu vedere la Dunăre și cinci dintre ele au și balcon; restul de cinci camere dau spre stradă și două au balcon (cele de la parter) iar trei nu. Toate camerele au baie proprie, aer condiționat, televizor, mini-frigider, iar Wi-Fi este disponibil peste tot.
[Vedere spre Dunăre din cameră cu balcon. 😍]
În fiecare cameră se regăsește un „kit pentru piscină” – prosoape, papuci, loțiune de plajă (un detaliu pe care până acum nu l-am mai regăsit nicăieri); papucii pot fi utilizați și doar în cameră.
[Kitul pentru piscină.]
Cazarea se face standard cu mic-dejun inclus. Demipensiune și full-board sunt disponibile doar pentru grupuri și pachetele cu programe pre-stabilite. Este disponibilă și cazarea fără mic-dejun dar nu se acceptă intrarea cu produse din exterior, deci nu-ți lua cazare fără mic-dejun decât dacă ești genul care sare peste această masă.
[Detalii lenjerie de pat. 😍]
În pachetele de sărbători - Paști și Revelion (nu există ofertă de Crăciun „căci este o sărbătoare care trebuie petrecută în familie, inclusiv de către angajați”) te poți delecta și cu dansuri și cântece specifice sezonului și regiunii, datorită colaborării pe care pensiunea o are cu o trupă de dansuri sârbești, formată din copii 9-15 ani, din Svinița și cu un cor de copii.
Prețurile pentru cazare variază în funcție de sezon, zilele săptămânii, numărul de persoane.
Cum toate camerele sunt duble, cazarea în regim single are același preț, cu diferența doar a tarifului de mic-dejun.
Preţuri actualizate şi disponibilitate poţi afla aici.
[Recepţia, plină cu suveniruri.]
Mic-dejunul este unul obișnuit pentru o pensiune de trei margarete, continental, cu mezeluri, brânzeturi, preparate reci (salată de vinete, zacuscă) și calde (omletă, ouă-ochi), legume, unt, dulceață (făcută în casă), ceai, espresso. Din toate câte ceva și câte ceva pentru fiecare. Chiar şi cappuccino!
[Mic-dejun cu espresso şi cappuccino 😍]
Pensiunea are și restaurant, cu specific tradițional, axat pe preparate din pește. Este cu circuit deschis dar clienții cazați au prioritate. Aici se servește și micul dejun, începând cu ora 8. Se poate mânca toată ziua, până la ora 22, dar este deschis până la ora 24. Pentru detalii despre meniu şi ambianţă caută în aplicație 🔍 Mai Danube.
Terasa restaurantului este mare, confortabilă, frumos amenajată și oferă o priveliște superbă asupra Dunării și munților.
[Ambianţă mediteraneană la mal de Dunăre.]
Mai Danube are și piscină, accesul este inclus în prețul cazării. Adâncimea piscinei este de 1,5 m.
Pe malul apei este și o mică plajă cu pietriș, chiar şi un mic debarcader.
[Vedere de pe terasă.]
Pensiunea colaborează cu un ghid turistic pentru organizarea de drumeții și plimbări în zonă. Excursiile pot face parte din diversele pachete oferite de pensiune sau pot fi organizate la fața locului, cu preț extra. Indiferent cum sunt planificate ieșirile, pensiunea pune la dispoziția clienților și un „kit pentru expediție” - un rucsac în care se găsesc apă, șervețele, un fruct, sfoară, lanternă, pelerină de ploaie. O notă distinctivă și o inițiativă lăudabilă, pe care nu am mai întâlnit-o până acum nicăieri.
Ce mai poți face dacă te cazezi la Mai Danube?
În prețul cazării este inclus și accesul la bicicletele electrice pe care le deține pensiunea. Sunt în număr de cinci și pot fi închiriate și de clienții externi.
Pensiunea are o barcă cu vâsle, pe care o poți lua în larg pentru pescuit sau doar pentru plimbare.
[Biciclete electrice gata să mănânce asfaltul. 😀]
De pescuit poți pescui și de pe mal și ar fi preferabil să ai permis (de obicei nu sunt controale, dar cine știe...). Trebuie să-ți aduci echipament propriu iar pentru momeli este un magazin în sat care are program dimineața.
Au și plăci pentru stand-up paddle și colaborează cu un instructor ce ține cursuri contra-cost pentru minim 5 persoane; un pachet de 5 ședințe a câte 1-1,5h/ședință costa la data documentării 600 lei.
La cerere, se pot organiza plimbări pe Dunăre și cu barcă cu motor.
Pensiunea are și o sală pentru conferințe, team buildings, cursuri, cu o capacitate de maxim 80 de locuri în funcție de stilul de amenajare.
[Vedere dinspre parcare.]
Printre atu-urile pensiunii Mai Danube mai menționăm parcarea, capitol la care multe spații de cazare din regiune cam suferă; terasa mare și pontonul la Dunăre; și este printre puținele pensiuni deschise și iarna.
Florentina Muchitsch, proprietarul pensiunii, se implică în tot; merge chiar și în excursii, stă la povești cu turiștii, îi face să se simtă ca acasă. Ea spune că se numără printre elementele de atracție ale pensiunii 🤩 Pasiunea pentru turism a început cu o casă de vacanță care s-a dovedit neîncăpătoare pentru prieteni și așa a luat naștere ideii unei pensiuni. Iar pentru asta Florentina a făcut 6 luni de specializare în domeniul hotelier în Elveția. 👌🏻
Și, ca să nu-i uiți, la plecare vei primi și un suvenir.
Agropensiunea Greben din Svinița, Mehedinți are un maaare atu – localizarea, care vine, la pachet, cu o priveliște încântătoare. Așadar, fix pe malul Dunării, de ai impresia că te vei contopi cu fluviul, care parcă te cucerește din toate direcțiile, sub privirea scrutătoare a lui Baba Novak de pe dealul Greben, pe țărmul sârbesc, cu munții Balkani la sârbi și Carpații Occidentali (Munții Almăjului) la noi, mărginind orizontul. Terasa pensiunii şi foişorul construit deasupra apei s-ar putea să fie astfel locurile unde îți va plăcea cel mai mult să stai.
[Vedere de pe terasă. 🤩]
Interesanta denumire a pensiunii vine de la „pintenul” de stâncă de pe malul sârbesc, numit Greben, ce intră mult în Dunăre, formând un golf în care s-a aflat, până la construirea hidrocentralei porțile de Fier, insula Poreci, inundată de apele lacului de acumulare format. Legenda spune că pe această insulă s-ar fi născut vestitul haiduc Baba Novak iar în stânca din mijlocul apei natura i-a sculptat chipul, care privește mâhnit spre locul lui de naștere care acum nu mai există; cu puțină imaginație și dacă mijești puțin ochii privind spre vârful pintenului, s-ar putea să reușești să-l vezi. 😍
[Greben. Îi vezi fața lui Baba Novac?]
Cu cele trei margarete cu care a fost clasificată, agropensiunea oferă condiții de cazare decente, în regim self-service, în șase camere duble şi un apartament (două dormitoare şi baie) suficient de mari, mobilate și dotate minimalist – dulap, cuier, comodă, pat dublu (dacă e nevoie, se oferă și pat pliant), televizor; inclusiv lenjeria este minimalistă – cu cearceaf și pătură (cam ca într-o tabără; de pescuit; pentru bărbați 🙂)
[Camere ok pentru nepretenţioşi.]
Toate camerele au baie proprie; și aceasta amenajată și dotată cu strictul necesar; ia-ți de-acasă cosmetice de baie; iar dacă ești obsedat de curățenie și atent și la cele mai mici detalii de igienă, s-ar putea să te supere eventualele urme de calcar insuficient de atent șterse de pe instalația sanitară sau un buton de la duș care nu funcționează tocmai corespunzător.
Toate camerele au terasă și vedere la Dunăre, care compensează orice eventuale mici nemulțumiri.
[Vedere din balcon.]
La parter, există un living mare/sală de mese, unde se poate juca chiar și un meci de ping-pong sau organiza o petrecere – există inclusiv echipament pentru pus muzică.
[Living cu TV şi ping-pong.]
La celălalt capăt de hol există o bucătărie comună, mare și dotată cu tot ce e necesar – de la frigidere la tacâmuri, chiar și espressor (cu cafea).
[Zonă barbeque cu mini-terasă. View inclus! 😍]
Iar pe-afară ai zonă de picnic, cu grătar zidit, disc şi ceaun pe care le poți folosi oricând dorești, o zonă unde poți face plajă pe şezlonguri, alături de o mică piscină (am înţeles că se "pregăteşte" ceva mai mare) numai bună pentru o bălăceală într-o zi caldă de vară. Există și o mică zonă amenajată de joacă, dar sub supravegherea ta copiii se pot juca în toată curtea pensiunii, deloc mică!
[Zona de plajă.]
Pe terasă poți lua masa ori juca o partidă de biliard; priveliștea e superbă, perfectă pentru o cină liniștită într-o seară caldă (iar masa de biliard nu e chiar de top, așa că un apus în toată splendoarea ar putea fi o alegere mai bună).
[Regulile din bucătăria de la Greben.]
Semnalul de internet (mobil şi wi-fi) nu este foarte puternic deci s-ar putea să fie folositoare jocurile de „societate” (table, şah, cărţi de joc) puse la dispoziţie gratuit... Iar dacă cumva vă plictisiţi cei de aici pot plimba (contracost) cu o barcă cu motor. Sunt disponibile (gratuit) biciclete şi două bărci cu vâsle cu care te poţi plimba pe lângă mal, din care poţi încerca şi un pescuit la răpitor 😉
[Biciclete de stradă.]
Pentru că da, cel mai bun motiv să mergi la Greben este PESCUITUL! Amplasarea fix pe malul apei (de-ți poate sări peștele singur în minciog) și accesul neîngrădit la tot ce oferă Dunărea în materie de pește, face din agropensiunea Greben un loc super pentru o ieșire „băiețească” 🙂 La data documentării noastre pescarii pe care i-am găsit acolo erau încântați (și puși pe treabă, de la prima oră a dimineții, în ciuda vremii nu tocmai prietenoase). La fel și partenerele lor, care pregăteau tigăile pentru „friptura” ce avea să urmeze.
[În aşteptarea marii capturi! 😉]
Relaxarea e asigurată și de lipsa aproape totală a semnalului, inclusiv de internet, așa că vei uita de e-mailuri, telefoane și toate cele asociate. Pescuit, liniște, peisaj și... zen 😊
[Apus de soare în foişorul de pe apă. 😍]
Gazdele sunt primitoare și fac tot posibilul să satisfacă cererile turiștilor. În caz de nevoie ajută inclusiv cu gătitul (la cerere, contracost) pentru grupurile mari. Noi am avut ocazia să încercăm la două cine borşul de peşte (20 lei/pers.) şi peşte prăjit cu mămăliguţă şi sos de mujdei (35 lei/pers.), bune şi pe săturatelea (preţul este per persoană şi nu pe porţie).
[Peşte prăjit cu mămăliguţă şi mujdei.]
După mese, dacă nu ai chef de hălăduit prin depărtări, te poţi plimba pe valea pârâului ce se varsă în Dunăre pe sub podul aflat la 100m de pensiune. Vei găsi acolo două mori vechi specifice zonei, una dintre ele neaşteptat de bine renovată, probabil că ar putea şi măcina dacă s-ar devia pârâul prin canalul turbinei! 😍 Grijă la podeţele din lemn, nu le-ar strica şi lor o recondiţionare!
[Moară de apă vizitabilă.]
Spre deosebire de majoritatea pensiunilor din zona Clisurii Dunării (care se închid în sezonul rece), Agropensiunea Greben este deschisă tot timpul anului. Și are și o parcare încăpătoare, departe de stradă (tot spre deosebire de multe pensiuni din zonă, care cam... suferă la acest capitol).
Conacul Sârbesc este locul unde trebuie să mergi dacă vrei să stai departe de agitaţia şi agomeraţia de pe Clisura Dunării în sezonul de vară. E un loc atât de izolat (deşi este la drum naţional) încât nu a putut fi racordat (încă) nici la curent, energia electrică fiind furnizată de un generator.
Semnalul de telefonie mobilă fluctuează foarte, la fel şi internetul, deşi este wi-fi pe proprietate. E mai puternic semnalul de la reţelele de telefonie sârbeşti, aşa că ar fi bine să dezactivezi roamingul de date...
[Amplasare într-un loc izolat cu un farmec aparte.]
În rest, ai de toate aici: camere mari, amenajate rustic, cu mult lemn, bine dotate (inclusiv cu papuci de cameră şi cosmetice) şi cu vedere la Dunăre; ne-au plăcut foarte tare micro-grădinile din balcoane cu plante specifice zonei 😍 le poţi şi uda cât stai!
[Ai propria grădină în balcon!]
Nu sunt multe camere, doar 4 duble, dar tocmai asta asigură intimitatea şi liniştea despre care vorbeam la început; iar dacă vii cu un grup şi le ocupaţi pe toate, vă puteţi caza bonus şi în apartamentul pensiunii.
[Dotări peste cele 3 margarete ale pensiunii.]
Preţul cazării este un pic peste media Clisurii şi s-ar putea să fie un pic dezavantajos pentru un cuplu însă pentru o familie cu doi copii (mai mici de 13 ani sau mai bine spus, mai scunzi de 1,20m) este cu siguranţă o afacere bună, având în vedere cele două paturi mici suplimentare pliate şi integrate ingenios în lateralele patului matrimonial. Pentru disponibilitate și tarife actualizate click aici.
[Pat cu paturi pentru copii în lateral.]
În preţul camerei este însă inclus micul-dejun pentru toţi ocupanţii iar pe tot timpul zilei, apă pentru băut (plată şi carbogazoasă), cafea şi ceai la discreţie pe care le poţi face la espressorul din salonul de la parter.
[Platou de mic-dejun.]
Este inclus şi acces la terasa cu view 360 grade amenajată pe acoperiş, unde sunt instalate câteva şezlonguri, un duş şi o piscină pentru copii. Iar în faţa pensiunii, la Dunăre, este un mic ponton de unde poţi pescui în voie! 😍
[Ponton la Dunăre.]
Pentru un grup de 5 familii Conacul Sârbesc ar putea fi o variantă ideală de cazare dacă treceţi peste inconvenientele prezentate la început: preţul per cameră devine foarte bun, aveţi toată pensiunea pentru voi, inclusiv salonul şi terasa de la parter. Puteţi pescui şi puteţi prepara ce-aţi prins în bucătăria care poate fi pusă la dispoziţie sau... puteţi comanda din meniu 😉. Noi am ales a doua variantă şi am încercat două specialităţi ale casei: ciorbă de peşte sârbească (foarte interesantă, cu mai multe feluri de peşte tocat mărunt) servită din bol pe săturate 😋 şi peşte tăvălit în mălai, cu mujdei; ambele au fost delicioase. Dar mai sunt şi alte lucruri prin meniu, atât sârbeşti cât şi româneşti, specifice zonei Sviniţei.
[Ciorbă de peşte sârbească, 16 lei/porţia.]
La cerere, este disponibilă şi cazare cu demipensiune şi pensiune completă, oferta poate fi aflată (şi negociată în funcţie de perioadă şi număr de persoane) la telefonul afişat. Şi pentru că vorbim de o agropensiune, la Conacul Sârbesc se găteşte doar pentru cei cazaţi, cu foarte multe feluri şi reţete tradiţionale de pe ambele maluri ale Dunării... şi cu mult peşte din ea!
Micul-dejun este consistent, cu ouă, legume, ceva preparate din carne, brânză şi... bineînţeles, pentru că te afli în Sviniţa dulceaţă de smochine! 😀
[Dulceaţă de smochine de Sviniţa. 😋]
Dar principalul motiv pentru care am hotărât să facem din Conacul Sârbesc un #locundemergem este proprietarul, simpaticul şi carismaticul domn Angel. La o primă impresie ni s-a părut un pic rigid dar după ce am schimbat câteva vorbe s-a deschis şi a început să ne povestească despre cum a ajuns să lase Bucureştiul pentru malul ăsta de rai, despre istoria locurilor, despre Grebenul de vis-a-vis, despre natură, despre parcul natural la marginea căruia se află pensiunea, despre ce poţi vizita în zonă, despre oameni... Iar pe seară, pentru că sfârşitul de august adusese un pic de răcoare, a aprins şemineul, ne-a invitat să ne servim cu ce vrem de la „bar” şi ne-am pus iar pe poveşti. 😊
[Şemineu, open-bar şi... multe pahare de vorbă.]
La un moment dat, când s-a oprit accidental generatorul am înţeles de ce erau aprinse peste tot lumânări 🙂. Ne-a plăcut atât de mult (tuturor celor cazaţi) atmosfera din salon şi liniştea spartă doar de duduitul motorului unui vapor de pe Dunăre încât l-am rugat să nu-l repornească şi am mai stat aşa, la lumina şemineului şi a lumânărilor... la încă nişte pahare de vorbă. 🤪
[Atmosferă de conac. 🤩]
Dacă ajungi aici, întreabă neapărat de somnul la cuptor cu orez sârbesc. Nu e trecut în meniu dar Angel ne-a povestit despre el şi ni l-a pregătit în a doua seară petrecută aici. A fost interesant, nu mai mâncasem somn preparat aşa: efectiv se topea în gură! Bravo!
[Somotel la cuptor. 😋]
Pensiunea funcţionează non-stop în sezon (iunie-august), în restul anului este deschis doar la cerere iar masa poate fi pregătită doar cu programare prealabilă.
Svinita, Str. Cerdac-Povalina nr. 1, DN57, Sviniţa 227440, România
Un nume mai potrivit decât Casa cu Smochine pentru o pensiune din Sviniţa, comuna unde sunt mai mulţi smochini decât pruni sau corcoduşi, nici că se putea! Iar smochinele te vor însoţi peste tot aici, încă de la poarta pe frontonul căreia sunt încrustate două smochine şi până la cei doi smochini uriaşi din grădina din spate; totul te va introduce şi te va menţine într-o atmosferă mediteraneeană foarte plăcută. 😍
[Smochine proaspăt culese. 😍]
Am luat contact cu vestita ospitalitate a sviniţenilor încă de cum am intrat în (foarte) mica dar drăguţa curte interioară, unde pe masa de sub un umbrar ne aştepta un platou cu smochine proaspăt culese din grădină. Delicioase! Iar mai târziu, ne-am bucurat de un welcome-drink; ai ghicit: pălincă de smochine 😀 însoţită de brânză Brie asezonată cu... dulceaţă de smochine făcută de Posa şi Ţveta, cele două vecine care au grijă ca totul să fie ok la pensiune. Săru-mâna, să fie primit şi să nu se depună! 😀
[Welcome-drink cu dulceaţă şi brânză. 😛]
Cele 6 camere duble ale pensiunii sunt împărţite pe două niveluri iar în cele cu ferestre spre stradă te poţi bucura de un frumos view asupra Dunării, chiar dacă te afli în mijlocul satului (mai bine se vede de la ferestrele de mansardă ale camerelor de la etaj). Camerele sunt mari, curate, cu baie; nu am găsit cosmetice în baie, am cerut şi ni s-a dat un flacon de şampon; deci nu ar strica să ai în bagaje gel de duş şi şampon.
[View dintr-o cameră de la etaj. 😍]
Pensiunea este foarte potrivită ca bază pentru explorarea zonei: după ce mănânci un mic-dejun foarte bun (inclus în preţul cazării, servit la ora pe care o stabileşti în seara anterioară) cu multe produse pregătite în casă (evident, nu lipseşte dulceaţa de smochine 😜), poţi ajunge uşor în toate punctele de interes de pe Clisură, fiind cam la jumătatea distanţei dintre Cazanele Dunării şi Moldova Nouă.
[Mic-dejun bogat.]
Dacă vrei să vii cu de-ale gurii ai la dispoziţie un frigider (cu congelator) încăpător iar în micul living (cu televizor mare 🙂) de la etaj poţi sta confortabil seara la un pahar de vin, asta dacă nu vrei să stai afară. Pe toată durata şederii te poţi servi gratuit cu cafeaua făcută la espressorul din pivniţa-bucătărie.
[Espressor şi cafea la discreţie.]
La cerere, contra-cost, ţi se poate pregăti şi cina (stabileşti în prealabil cu Posa şi Ţveta ce şi cum) dar dacă vrei să te auto-gospodăreşti poţi folosi un mic grătar; nu trebuie decât să aduci cărbuni şi ceea ce trebuie pus pe el 🙂 în rest vei avea la dispoziţie tot ce trebuie: veselă, tacâmuri. Iar dacă uiţi să cumperi sau ţi se termină ceva, vis-a-vis de pensiune este un mic magazin.
[Curte cu grătar, umbrar, mobilier de grădină.]
Sunt disponibile (gratuit la data documentării noastre) şi câteva biciclete electrice, numai bune pentru explorat satul şi împrejurimile... cât te ţine 😀 dacă vrei şi ai un pic de condiţie fizică poţi ajunge cu ele până la Eibenthal 😉. Deşi cauciucurile sunt pentru asfalt, nu e o problemă, toate drumurile din sat sunt asfaltate, inclusiv unul pe care poţi urca până într-un punct ce oferă o panoramă superbă înspre Dunăre - îl găseşti uşor, e un drum care urcă din strada de după biserică; în primele ore ale dimineţii este cel mai frumos, lumina e într-un mare fel, aerul răcoros este încă plin de miresmele nopţii iar dacă ai un pic de noroc vei putea vedea şi ceaţa care se ridică de pe fluviu. 😍
[Merită să te trezeşti devreme!]
Nu sunt disponibile căşti sau alt echipament de protecţie aşa că ia-ţi de acasă dacă ai şi mare atenţie la drum! În pachetele full, bicicletele sunt gratuite dar e bine să faci o programare de cu seară sau cu o oră-două înainte măcar, ca să fii sigur că vor avea bateriile încărcate 😉
[Gata de drum. 😎]
Dar cireaşa de pe tortul Casei cu Smochine este micul spa, cu saună, jacuzzi interior şi exterior (în sezonul cald) la care accesul este de asemenea, inclus în preţul cazării, pachet full. E un mare plus pentru că este una dintre puţinele pensiuni din Clisură care au aşa ceva. Iar alt mare plus este că pensiunea este deschisă tot anul, nu doar în sezon. Îţi recomandăm totuşi să faci o rezervare din timp sau să suni înainte de a ajunge pentru că din când în când aici se organizează programe de dezvoltare personală iar pensiunea este închiriată integral.
[Spa la dispoziţie. 🤩]
Preţul cazării este foarte bun pentru zona Clisurii (cu atât mai mult cu cât este acelaşi tot timpul anului) iar pachetul-full include tot felul de facilităţi (şi de smochine 😀); dar ţine cont că se pot rezerva sejururi de minimum două nopţi. După părerea noastră, e un loc foarte bun şi pentru un team-building sau boot-camp; dacă cele 6 camere nu sunt suficiente, se mai pot găsi câteva la casa vecină 😉 A, şi încă ceva: dacă vii cu o maşină electrică ai un motiv în plus să pui cap-compas pe Casa cu smochine - aici vei găsi una din foarte puţinele staţii de încărcare de pe Clisura Dunării iar la data documentării noastre curentul electric la ea era gratuit! 🔌
Pensiunea Csillag din Lunca de Jos, Harghita este o surpriză foarte plăcută pentru turismul de pe Valea Ghimeșului. În primul rând pentru că este clasificată la 4 margarete, ceea ce nu prea vezi prin zonă. În al doilea rând pentru că acceptă o mulțime de variante de plată, de la card bancar la tichete de vacanță, ceea ce, din nou, mai rar găsești la o pensiune și cu atât mai mult într-o zonă care nu este încă foarte populară și dezvoltată turistic (dar pare că vine bine din urmă). În al treilea rând pentru că se adresează tuturor tipurilor de turism – de business (are şi o sală de conferinţe de 100 locuri cu proiector), de eveniment, de familie. În al patrulea rând pentru că oferă şi ceva servicii extra – jocuri pentru copii, activități sportive, wellness.
[Vedere de la un balcon spre stradă.]
Situată pe drumul național 12A, ce face legătura dintre Miercurea Ciuc și Bacău, într-un cadru pitoresc, între dealuri și pajiști, este un loc bun de așezat „tabăra” dacă vrei să explorezi zona. Accesul ușor vine și cu dezavantajul apropierii drumului și chiar al unei căi ferate; dar din fericire e destul de bine separată de zona rutieră printr-un gard înalt și vegetație bogată, iar trenurile nu circulă decât rar. Poate doar dacă ai urechile foarte sensibile să ai ceva probleme dar izolarea fonică e destul de bună.
[Interior de 4 stele.]
Camerele sunt curate și surprinzător de mari; sunt de fapt mici apartamente, cu dormitor și o mică ante-cameră, unde se află toate dotările – canapea, dulap, măsuță și scaune, mini-bar (puțin cam gălăgios, noi l-am scos din priză noaptea), seif; încăperile sunt separate prin două uși mari, ce adaugă un plus aparte decorului. Toate cele douăsprezece camere au aceeași structură; jumătate au paturi matrimoniale și jumătate twin. Nu lipsesc televizorul și internetul. Gradul de confort e unul foarte bun, de la patul mare și înalt, cu saltea și lenjerie de calitate (salteaua nu este din acelea super-pufoase, așa că dacă le preferi nu vei găsi aici), la draperiile black-out (ai totuși grijă când le tragi, e posibil să se miște mai greu), la spațiile generoase. Amenajarea în ansamblu este una plăcută.
[Camere ca nişte mici apartamente.]
Pensiunea este deschisă de 12 ani și poate pe alocuri se mai vede nevoia unui up-date la detalii... Oricum este în plan un proces de reamenajare și înnoire, de actualizare de imagine.
Mai există un corp de clădire în afară de cel principal, cu apartamente în regim hotelier – trei apartamente cu două camere (living cu canapea extensibilă și dormitor), două apartamente cu două camere și bucătărie și un apartament cu trei camere și bucătărie.
[Corpul de clădire cu apartamente.]
Parcarea este mare și gratuită și există și loc de joacă pentru copii.
După o zi activă în împrejurimi ai posibilitatea de a te relaxa la saună, în jacuzzi sau într-un scaun de masaj - contracost - la vizita noastră de documentare ni s-a spus că vor intra şi ele în reabilitare. Papuci și halate trebuie solicitate personalului.
Apropo de activități, la pensiune sunt disponibile contra cost (15 lei/4h) şi biciclete mountain-bike (dar fără echipament de protecție).
[Parcare, curte, biciclete...]
Micul dejun este inclus în prețul cazării și este oferit sub formă de bufet, în restaurant, între 8 și 10. Destul de variat și de calitate – preparate din ouă și din carne, salate, legume, cereale, lapte, gemuri, ceai, inclusiv cafea espresso servită de la bar, foarte bună. 😋
[Mic-dejun.]
Restaurantul este deschis și pentru clienții din exterior, nu doar pentru cei cazați. Îl poți lua în calcul și pentru celelalte mese, dacă „te prind” în zonă; meniul este cuprinzător și preparatele de bună calitate, românești, maghiare și internaționale. Când e aglomerat servirea e ceva mai lentă; altfel e ok. Și are și o zonă drăguță de terasă.
[Terasa restaurantului.]
Per total raportul preț-calitate este unul foarte bun. Detalii actualizate despre preţuri şi disponibilitate poţi afla aici. Mergi cu bine!
Pensiunea Ski Gyimes este cel mai potrivit loc unde să te cazezi dacă ai ajuns pe Valea Ghimeșului și vrei să fii în mijlocul acțiunii. Dacă ești pus pe distracție și în căutarea unei ieșiri active, aici ești foarte aproape de tot ce se întâmplă în zonă, fie că e la fața locului ( bob de vară şi pârtie de schi), fie că e punct de plecare pentru explorarea zonei. În plus, au și un restaurant ok, cu prețuri accesibile (deschis până la ora 21) la mâncare şi mai ales...la băutură! 😉 - caută şi recomandarea Restaurant Ski Gyimes în site/aplicaţie.
[În spatele pensiunii ai un munte de distracţie!]
Spațiile de cazare sunt pentru toate dorințele, de la două la patru locuri, paturi matrimoniale, twin, single, etajate. Sunt împărțite în două corpuri de clădire, unul cu restaurantul şi terasă acoperită la parter (mai comod, mai ales pentru un mic dejun pe timp de iarnă) și unul vizavi care are la parter un pub şi o terasă drăguţă), deci până pe la 9 seara va fi animaţie. Oricum, una peste alta, zona nu e una unde să vii la „zen-ificat” și relaxare ci la acțiune 😀
[Terasă cu view.]
Camerele sunt modeste dar curate, mobilate și dotate minimalist (totuşi în câteva băi am văzut cabine de duş cu hidromasaj 😉), suficient de confortabil; mult lemn; este și internet wireless și frigider; dar în baie este doar săpun, aşa că pune în bagaj gelul de duş şi şamponul.
Parcarea este gratuită și încăpătoare.
[Corpul 1, cu restaurant şi terasă la parter.]
Mic-dejunul este a la carte și nu este inclus în prețul cazării. Variantele nu-s foarte multe dar orice ai alege e... pe măsura locului. În munți oamenii nu mănâncă pâine prăjită și beau ceai; acolo e frig și muncă; dimineața trebuie să mănânci bine. Deci, porții îndestulătoare și consistente. Cum ar fi o omletă cu cârnați (10 lei) și un platou rece (18 lei) - cu slănină, cârnați, salam, brânză de burduf, cașcaval și... poți să chemi și vecinii la masă 😀 Bine, s-ar putea după chiar să ai nevoie și de un ceai, ceva pentru digestie... 😀 Dar dacă ți-ai planificat o zi activă o să-ți prindă bine un mic-dejun sățios (numai să nu zbori cu parapanta după).
[Slană, brânză de burduf şi ceapă.]
La Pensiunea Ski Gyimes e foarte ușor de ajuns – se află pe drumul național care leagă Miercurea-Ciuc de Onești. Dar asta vine la pachet și cu un mic dezavantaj – zgomotul; dacă dormi „iepurește” s-ar putea să nu prea îți placă... Acest inconvenient se poate rezolva, rezervând o cameră poziționată cât mai departe de drum.
Iarna însă, când vei avea pârtia de schi la o aruncătură de băț, nu va mai conta nimic 🤩
[Câteva camere au şi balcon.]
Concluzia noastră: un loc recomandat oamenilor activi, familiilor cu copii (paturile suprapuse îi vor încânta maxim 😀), în care vor avea la îndemână câteva variante faine de distracţie, o mâncare bună, agitaţie şi atmosferă, mai ales în perioadele de full-sezon vară/iarnă!
[Copiii vor iubi paturile suprapuse.]
A, şi pentru că mulţi întreabă asta: dacă te cazezi aici nu ai reducere la bobul de vară şi nici nu poţi să intri în faţă 😉 dar ai avantajul este că te poţi da dimineaţa devreme sau seara târziu, când nu este aglomerat.
Castel Hotel Daniel din Tălișoara - judeţ Covasna nu este nici castel, nici hotel; este o poveste, o stare; o poveste pe care o descoperi de când intri pe poartă, o stare care te cuprinde și pe care o păstrezi o vreme chiar și după ce pleci de-aici. ❤️
Povestea
Vechea familie nobilă Daniel, cea care a construit castelul, își are de fapt rădăcinile în satul alăturat, Vârghiș. Dar una din „ramuri” a “migrat”; din doi frați care și-au împărțit averea moștenită, unul a început să construiască la Tălișoara în 1620. Mai întâi a fost construită partea care în prezent constituie parterul clădirii. În 1669 au fost adăugate o nouă aripă și etajul. Construcțiile au fost finalizate în 1680. Deci vreme de 60 de ani, după care a rămas ceea ce se regăsește și astăzi pe proprietate. Ancadramentele din piatră ale ușilor, ușa de intrare în restaurant dar și părți din alte câteva elemente (scările principale, porțiuni de tencuială) sunt încă cele originale.
[Vei păşi pe trepte vechi de sute de ani.]
Familia Daniel, cea care a construit castelul, a plecat din țară după Al Doilea Război Mondial. Înainte de plecare au reușit să vândă ceea ce aveau, către două familii din sat; aceștia au fost deposedați de proprietăți odată cu naționalizarea din perioada comunistă. După acest moment spațiile au fost folosite ca brutărie, măcelărie, grădiniță, discotecă, fierărie sau chiar grajduri, fără niciun respect pentru valoarea materială și spirituală.
[Castelul mare (Daniel).]
După 1989 descendenții celor două familii au reușit să recupereze imobilele și le-au vândut actualilor proprietari; care au transformat totul într-un loc frumos. Un mic domeniu, cu două clădiri – Castelul Daniel (clădirea mare, principală, construită în 1680) și Castelul Bethlen (clădirea mică) - deschise pentru cazare și restaurant.
[Castelul Bethlen.]
Deasupra fostei porți, pe exteriorul clădirii, se află și astăzi blazonul familiei cu motto-ul „Deus providebit” ("Dumnezeu ne va da tot ce ne trebuie"), la locul original.
[Blazonul familiei, original, sec. XVII.]
Istoria și respectul pe care actualii proprietari l-au păstrat pentru trecut te întâmpină încă de la intrare. Privește cu atenție la primii pași pe care îi faci când intri pe ușa din partea cea mai veche a clădirii: o să ai parte de o surpriză; materialele de construcție moderne au permis expunerea câtorva fragmente din ceea ce s-a mai regăsit la renovarea locului (nu dezvăluim mai multe, ca să nu alterăm senzația).
Camerele sunt toate amenajate, decorate și denumite diferit; dar toate încercând să păstreze cât mai mult posibil atmosfera unui castel medieval.
[Arcadele porţii de acces, astăzi cameră de hotel.]
Castle Gate Room, de exemplu, este camera amenajată pe locul fostei intrări principale în clădire; arcadele mari amintesc de zona pe unde intrau căruțele - ziduri groase, elemente din piatră; azi, în plus, șemineu și fotolii confortabile 🙂 Mici elemente din mobilier sunt făcute din lemn recuperat la renovare (aspect prezent de altfel în toate camerele).
The Swan Suite (deoarece pe peretele acestei camere, în exterior, se află blazonul familei, reprezentând o lebădă cu gâtul străpuns de o săgeată) – șemineu, lemn vechi, tavan cu casete pictate, grinzi originale, pat cu baldachin.
[Pat cu baldachin în The Swan Suite.]
Întreaga clădire principală este extrem de interesantă. Fosta sală de bal din secolul 17 avea pereții pictați integral. Spațiile au fost reconfigurate și parte din vechile picturi s-a reușit să fie păstrate și restaurate. Tematica picturilor era legată de viața familiei și se presupune că ele reproduc evenimente importante, inclusiv de natură istorică. Cea mai spectaculoasă cameră din acest punct de vedere, în care s-au păstrat cele mai extinse zone pictate, este Camera Constantinopole - când vei fi condus(ă) în cameră vei afla de ce este denumită aşa.
[Constantinopole - una dintre cele mai spectaculoase camere de pe domeniu.]
Dar indiferent pe care ai alege-o, atmosfera este la fel de plăcută și condițiile la fel de bune. Spații largi, confort, vechi și nou combinate armonios. Dacă ești genul care stă mai mult în cameră s-ar putea să-ți dorești un televizor mai mare iar dacă vrei să dormi până târziu, s-ar putea să nu-ți placă lumina care pătrunde dimineața prin draperii (dar nu e un loc unde să-ți petreci timpul la tv și să dormi până-n prânz; chiar nu e!). În total sunt 20 de camere, pe 3 niveluri de confort, aici le poţi vedea pe toate, cu preţuri şi disponibilitate.
[Un hotel ca un muzeu. 😍]
Și o parte din culoare păstrează fragmente din picturi, alături de reprezentări grafice ale vechii clădiri, arborele genealogic al familiei etc. (probabil de aceea îți vine să vizitezi clădirea, ca pe un muzeu - cineva din staff îţi va face cu plăcere un tur).
[Urme din pictura originală.]
Clădirea principală are și o sală mare, comună, care poate fi utilizată pentru evenimente (conferințe) sau pur și simplu pentru stat iarna la gura șemineului 😍 și care are ieșire într-o frumoasă terasă ce dă spre un mic parc și spre drum.
[Terasa gen foişor perfectă pentru relaxare.]
Tot în clădirea principală, dacă sunteți o familie mai mare sau un mic grup de două cupluri, îți recomandăm să rezervați camerele 2 și 3 și veți avea la dispoziție, doar pentru voi, un mic antreu comun, cu canapea și masă unde puteți sta la taclale sau la un pahar cu vin, cât vreți, fără să deranjați pe nimeni! 😉
[Holul de intrare în camerele 2 și 3.]
Și în castelul mic este un salon pus la dispoziția celor cazați în acest corp. Cu șemineu, jilțuri, canapele, televizor, poate fi o opțiune bună pentru socializare, în serile lungi de iarnă sau în zilele când vremea nu permite să stai pe afară.
[Salonul din castelul Bethlen.]
În colaborare cu parteneri locali (meșteșugari), se pot efectua diverse vizite, plimbări, drumeții, se pot închiria biciclete pentru ture în împrejurimi (60 lei/zi, cască de protecţie inclusă), pentru 120 lei doamnele/domnișoarele și chiar domnii pot închiria un costum de epocă pentru o ședință foto specială... Află detalii despre toate la recepţie sau în secțiunea Activități din aplicația web a hotelului (guest app - ce se mai folosește și pentru prezentare meniu, self-check-in și plată). Şi dacă mai vrei idei despre ce e de văzut/de făcut în zonă, poți consulta secţiunile "Ce merită să vezi" şi "Activităţi şi experienţe de neuitat" în aplicaţia Unde Mergem! 😉
Noi am încercat bicicletele în vizita noastră de documentare; le recomandăm doar pentru o tură scurtă, în împrejurimi și eventual pe asfalt; suspensiile și schimbătoarele de viteze nu ni s-au părut la cel mai bun nivel de confort și funcționare. Dacă vrei să faci o tură mai lungă, sau off-road, de exemplu până la intrarea în Cheile Vârghișului, vino mai bine cu bicicleta ta.
[Biciclete bunicele pentru o plimbare scurtă.]
SPA-ul este punctul forte de atracție al castelului. Construit pe locul fostei pivnițe din castelul nou, are o arhitectură cât se poate de inedită și un nume asemenea – Cellarium. În afară de „clasicele” piscină, jacuzzi și saună, mai sunt aici de încercat și combinat „scrub bar”-ul, “Virillium”-ul și “Kneipp”-ul secuiesc; nu dezvăluim mai mult 😊 Accesul este contra cost, la un preț special pentru cei cazați 50 lei/adult, 25 lei/copil (pentru cei din exterior prețul este dublu) și se face pe sesiuni de două ore; programarea se poate face oricând dar de preferat ar fi când faci rezervarea cazării sau cel târziu la check-in în recepție. În cameră vei găsi halate și papuci iar în recepția spa-ului, prosop; pentru că papucii din cameră sunt textili, nu ar strica să pui în bagaj și niște șlapi, mai ales dacă ai cazare în Castelul mare, care e la vreo 100 de metri de spa.
Câteva mici ponturi:
- în cea mai recentă vizită de redocumentare, pentru că nu avea apa specială cu săruri care permite plutirea, bazinul de floating avea doar rol de mini-piscină; ca să nu fii și tu dezamăgit(ă) când vei încerca să faci o sesiune de floating întreabă înainte de a merge la spa care-i treaba! 😉
- la ieşirea din sauna uscată, pe treptele din stânga vei găsi un duş cu apă rece pulverizată, de mare efect pe pielea fierbinte ☺️ - îl porneşti cu un mic buton aflat lângă uşa saunei.
[Nu rata ploaia rece la ieșirea din saună!]
- în latura piscinei dinspre jacuzzi sunt două nişe ce "ascund" duze de hidromasaj pe care le poţi porni cu nişte butoane mici metalice; iar în ultima nişă (lângă jacuzzi) este un duș cervical, o "cascadă" pentru masaj pe care o porneşti tot cu un buton mic metalic - atenţie la poziţie, să nu te lovească jetul de apă în creştet! 😀 - din păcate, la ultima noastră vizită cascada și duzele de hidromasaj din piscina mare nu funcționau, ni s-a explicat că pentru remediere este necesară o intervenție mai complexă și va mai dura; până atunci, nu te chinui să apeși pe butoane inutil.
- iar dacă sunteți minimum 6 persoane și 30 lei de fiecare nu înseamnă mare lucru pentru voi, puteți programa o ședință de 12 minute de sauna-show, cu Hunor. E ceva inedit, noi nu am mai văzut așa ceva prin România. Cu câteva uleiuri esențiale, dozarea apei pe pietre și niște mișcări pentru care e nevoie de pregătire specială, Hunor transformă o "banală" ședință de saună în una memorabilă. Iar efortul depus de el, la +60 de grade Celsius, e de apreciat! 👏
[Nu, nu bate pe nimeni cu prosopul, dimpotrivă! ☺️]
Castelul are și un restaurant elegant dar relaxat, în ton cu restul stabilimentului, amenajat în castelul mic, cu bucătărie tradițională, reinterpretată în notă gourmet și deschis și pentru alte persoane decât clienții cazați.
În restaurant se servește și micul-dejun. Alcătuit dintr-un sortiment bogat de bunătățuri locale, de la mozzarella (da, exact!) la cârnați crud-uscați, jumări și dulceață de căpșune, nu e foarte variat, dar include produse de foarte bună calitate. Noi ne-am bucurat de niște ouă Benedict preparate "ca la carte" și pentru că tocmai începuse sezonul, de socată home-made și legume culese proaspăt din grădina castelului 👍 Pe lângă acestea, mezeluri tradiționale, brânzeturi artizanale locale (specialități cu nuci sau verdețuri), zacuscă de legume; unt, lapte, cereale, gemuri, miere; legume; fructe de sezon și nu doar; câteva tipuri de pâine și o prăjiturică pufoasă, care acompania perfect cafeaua de după masă. Ceaiuri de calitate, apă plată și carbo, socată, suc de portocale. Toate prezentate frumos, curat, elegant.
Inclus în prețul cazării, mic-dejunul se servește de la ora 8:00 până la ora 10:30 în restaurant, în regim bufet.
[Mic-dejun de calitate, all-you-can-eat! 😍]
Pentru celelalte mese poți alege din meniul a-la-carte al restaurantului centrat pe reinterpretări gourmet de rețete tradiționale. Meniul nu este unul foarte vast – câteva antreuri (34-59 lei) și supe (34-43 lei), vreo nouă feluri principale (59-135 lei) și patru deserturi (27-35 lei ). Unele feluri e posibil să nu fie disponibile, dar sunt marcate ca atare în meniu. Eforturile creative făcute în bucătărie merită apreciate și la fel şi amabilitatea personalului de servire!
[Bolţi originale la intrarea în restaurant.]
Cinele sunt deschise de un mic amuse-bouche, din partea casei - sărățele, unt cu verdețuri, cremă de brânză. Simplu și gustos, la fel ca întregul meniu.
[Gustare-aperitiv din partea casei.]
Dintre antreuri ne-a atras atenția unul care s-a dovedit de-a dreptul spectaculos, atât ca aspect cât și ca gust și combinație de arome și texturi - Mușchi de vită rose, îmbrăcat în condimente și însoțit de un fondue din brânză artizanală presărat cu muguri de pin și boabe proaspete de cătină. Consistent, poate fi avut în vedere și pentru ca fel principal, pus în valoare de un pahar de vin roșu. 👌
Tot la rubrica antreuri - Parfait-ul de ficat de rață cremos și aromat face o pereche minunată cu chutney-ul de gutui care îl însoțește.
[Mușchi de vită rose.]
Supa de ceapă cu crutoane cu brânză este delicioasă. Tradiționalul transilvănean pește (păstrăv) cu varză este prezentat elegant, file, cu sos de usturoi confiat și gnocchi de mămăligă cu brânză maturată de bivoliță. Salata cu păstrăv afumat și citrice e o combinație plăcut surprinzătoare de gusturi și texturi. Clasica brânză cu mămăliga o regăsești într-o Reinterpretare cremoasă de mămăliguță cu brânză. Ciolanul de porc e cu totul altceva decât găsești de obicei prin restaurantele din România - glazurat cu miere și servit cu linte beluga și piure de morcovi.
Dacă ești adeptul felurilor mai „obișnuite”, găsești și Șnițel din piept de pui cu piure de cartofi cu vinete coapte (gata cu "obișnuitul" 😊) sau un Steak fraged din cotlet de porc servit cu cartofi în sos de unt cu salvie ori Tagliatelle cu ciuperci de pădure.
[Steak din cotlet de porc. 👌]
Dacă ești obișnuit să însoțești mâncarea cu o salată, nu căuta în meniu, că nu e. Însă am apreciat disponibilitatea ospătarului de a ne "procura" 😊 o salată de ceapă roșie lângă Gulașul unguresc. Și a fost delicioasă, preparată diferit de tot ce-am mai mâncat până acum, cu un sos lejer pe bază de oțet.
[O ilustrare perfectă pentru „secuiesc”. 😋]
La orele prânzului am găsit activ un happy-hour cu o reducere de 25% la o selecție de băuturi... de care am profitat atât la „aperitiv” - un spumant Italian foarte bun; cât și la „desert”, un Cuba Libre excelent preparat. Dar am încercat și un desert-desert - un Cremșnit de casă servit la pahar... care s-a „evaporat” instant! 👍
[„Desert” savurat pe peluza Castelului mare.]
Selecția de vinuri este una cuprinzătoare și are în centrul atenției vinurile transilvănene dar include și etichete din alte zone viticole românești și chiar ungurești. Am încercat vinurile la pahar - un roze proaspăt și fructat de la regele roseurilor din Ungaria (Dúzsi Tamás), și Preferatul Contesei, un roșu cuveé de Tempranillo și Syrah.
Restaurantul are și o mică terasă, pe care este foarte plăcut, mai ales seara; dar și la micul dejun sau la prânz, dacă nu foarte cald afară; înconjurată de mici tufe de plante aromatice - un truc pentru a ține la distanță insectele (dar ești totuși la țară, în mijlocul naturii, așa că dacă mai vine vreuna...) și cu vedere asupra întregii curți. Programul restaurantului este 13:30-21:30 dar după cină poţi sta până mai târziu afară pe terasă, la o sticlă cu vin.
[Ceas de seară, la Castelul mic. 😍]
Curtea e de fapt un mic domeniu, cu un mic lac, peluze, deck pentru plajă, o veche șură care a primit o nouă viață pentru a găzdui evenimente... o bancă unde se poate admira apusul de soare în spatele munților Perșani 😍 Copiii au o grămadă de spațiu la dispoziție ca să se joace, să alerge sau să fie plimbați cu mini-căruțele din lemn pe care le poți găsi lângă clădirea muzeului.
Da, ai citit bine; din primăvara lui 2025 aici au deschis și un mic muzeu, cu o expoziție multimedia care oferă o mică incursiune în istoria și cultura locului și un pic, a Transilvaniei - o experiență drăguță, de care te poți bucura pentru o taxă de 25 lei (10 lei/copii 6-12 ani, gratuit pentru copiii mai mici de 6 ani). Datele istorice prezentate ni s-au părut de luat sub beneficiu de inventar - de exemplu faptul că procentul de români în Principatul Transilvaniei sec. XVI, era de 30% (izvoare multiple afirmă că aceștia erau peste 50%). Altfel, de apreciat inițiativa! 👏
[Clădirea muzeului.]
O altă noutate este mica fermă cu găini, cocoși și... căprițe, aflat în partea din spate a curții. La recepție pot fi cumpărate plicuri cu mâncare pentru ele iar copiii sunt extrem de încântați să le hrănească! 😍
[Rezidenți noi pe domeniu.]
Locul este foarte potrivit pentru grupuri - corporate sau evenimente personale. Castelul e dotat cu tot ce e necesar, iar ce nu are externalizează cu ușurință. Pentru acest tip de clienți se organizează și seri specifice - Festin renascentist, Cină gourmet cu asociere de vinuri, Barbeque sau ceaun și foc de tabără.
În ansamblu un loc special, armonios, liniștit, cu personal politicos și amabil; înconjurat de natură și aer de țară, cu cer plin de stele, berze pe hornuri și uneori și câte o cucuvea care sparge liniștea nopții 🤩
DJ131, Str. Principală 215, Tălișoara 520064, România
Pensiunea Famives / Famíves vendégház (din satul Racu, județul Harghita) ne-a făcut să ne amintim de ceea ce însemna ideea de pensiune, atunci când această formă de cazare a început să fie populară în România – un loc simplu dar frumos și curat, cu atmosferă familială și unde proprietarii sunt cei care te primesc și eventual chiar gătesc și servesc mâncare „ca la mama acasă”, fără fițe dar plină de gust, cu ingrediente și după rețete locale.
[O poartă la fel de faină ca şi proprietarii.]
Cam așa e și la Famíves. Gazde: doi tineri (chiar foarte tineri, sub 30 de ani) aflați la început de drum dar entuziaști și implicați, primitori și amabili. Excepția de la cele mai sus menționate fiind că la data documentării noastre era disponibil doar mic-dejunul, celelalte mese putând fi asigurate doar la cerere prealabilă și cu meniu prestabilit, urmând ca într-un viitor cât mai apropiat restaurantul să funcționeze în format complet, Levente, tânărul proprietar „lăudându-se” că poate găti aproape orice 😊. Nouă ne-au făcut o omletă bună cu cașcaval, oferită alături de un salam crud-uscat de calitate, legume şi o carafă de ceai din plante culese. Am fi fost curioși să-i testăm talentul de bucătar, dar poate data viitoare...
[Mic-dejun Famíves.]
Camerele sunt simple, curate, mobilate cu lemn natur, inclusiv piese lucrate manual de Levente, pasionat de prelucrarea lemnului, cu ucenicie pe lângă tatăl lui 😊 - noptiere și veioze din butuci și crengi de copac. De fapt căldura lemnului se regăsește în toată pensiunea, de la mobilier la scările interioare.
Camerele sunt în mai multe variante, în număr de 7 (de la dublă la cvadruplă) + un apartament cu două dormitoare, pentru toate gusturile și nevoile. Cu o singură excepție - camera cu 4 locuri (pat dublu și două twin), care are baia pe hol - toate camerele au baie cu acces direct.
Pentru disponibilitate și tarife actualizate 2025 click aici.
[Amenajate simplă, cu mobilier hand-made.]
La vizita noastră erau disponibile doar prosoape mici, dar ni s-a spus că în mod normal se oferă și prosoape de corp. Pentru siguranță, ia-ți de-acasă și prosoape și cosmetice de baie (când am fost noi era doar săpun).
Așa de nouă e pensiunea că nu erau puse nici televizoarele când am fost noi dar Noemi (gazda-parteneră a lui Levente) ne-a spus că urma să fie instalate.
Având în vedere structura variată a camerelor, prețul e stabilit per loc (70 lei/noapte) iar pentru copiii sub 3 ani nu se plătește cazare dacă dorm în pat cu părinții. Mic-dejunul nu este inclus (20 lei/persoană, cu aceeași excepție a copiilor sub 3 ani).
Pentru doritori, în zona bucătăriei este pus la dispoziție spre utilizare comună un frigider și se permite și accesul în bucătărie.
[Ai şi grătar, mai familial aşa, dar ai! 😍]
Curtea e primitoare, parțial parcare, parțial zonă verde de stat la relaxare sau la grătar.
Este permis accesul cu animale de companie; în plus, Famíves are chiar propriul „animal de companie” o barză ce și-a făcut cuib pe hornul clădirii și a devenit rapid vedeta locului, despre a cărei viață de zi cu zi clienții au ajuns să se intereseze în mod direct la gazde 😊 Le-am sugerat un live web-cam; ar avea probabil succes 🤩
[Curte cu parcare şi peluză.]
Așadar, dacă ești în căutarea unui loc liniștit, Famíves poate fi o destinație pentru tine. E la doar 25 de km de Harghita-Băi și 16 km de Miercurea Ciuc, deci poți cu ușurință accesa și alte atracții și moduri de petrecut timpul liber.