Mănăstirea Franciscană Şumuleu-Ciuc

Mănăstirea Franciscană Şumuleu-Ciuc

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Miercurea Ciuc (HR)


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Strada Szék 148, Miercurea Ciuc 530203, România

Telefon

Despre

La Șumuleu există de la mijlocul secolului 15 o bazilică și mânăstire franciscană. Era una dintre cele mai mici și mai îndepărtate. A devenit mai importantă după evenimentele Reformei, pentru că a rămas singura mânăstire franciscană și timp de 160 de ani singurul centru catolic din zonă pentru catolicii din Moldova și din Transilvania.
Centru ecleziastic al zonei Ciucului, pe lângă mânăstire a fost înființat un tipar cu un atelier de legătorie de cărți pentru a satisface nevoile culturale ale catolicilor din zonă. A avut astfel și o colecție bogată de cărți. Toți lucrătorii erau călugări. Se tipăreau cărți religioase și manuale pentru elevi; pe lângă mânăstire a funcționat și o școală, al cărei urmaș este acum Liceul Catolic din Miercurea Ciuc.
Călugării franciscani s-au numărat printre principalii oponenți ai regimului comunist și au fost cu precădere întemnițați în închisoarea de la Miercurea Ciuc; iar ordinul franciscan a fost dizolvat în acei ani.

Drumul Crucii de la Şumuleu-Ciuc.

Pe Muntele Șumuleu, undeva pe partea nord-vestică, între Șumuleul Mare și Șumuleul Mic, este locul unde se ține anual, de Rusaliile catolice, cel mai important pelerinaj catolic din România (și unul din cele de pe itinerarul religios numit Drumul Mariei, care străbate mai multe ţări), organizat de mânăstirea de la poalele munților. Din 1540 și până astăzi, în fiecare an, aici se întâlnesc sute de mii de pelerini.

Papa Francisc la pelerinajul din 2019. Sursa: Vatican Media.

La pelerinajul din anul 2019 a participat și Papa Francisc. În onoarea sa a fost scoasă din altar statuia mare a Fecioarei Maria și utilizată în procesiune (în rest, este utilizată una de mai mici dimensiuni). Cu această ocazie suveranul pontif a oficiat o slujbă închinată Maicii Domnului și a depus la statuia Fecioarei un trandafir aurit, cum face de fiecare dată când merge la locurile de pelerinaj dedicate Sfintei Marii.

Trandafirul aurit oferit de Papa Francisc.

Cu aceeaşi ocazie, în parcarea de lângă biserică, a fost inaugurată o „hartă” turnată în bronz (cu fonduri obținute din donații) pentru nevăzători care le permite acestora să experimenteze tactil drumul de pelerinaj de la biserica franciscană spre altarul triplu ridicat la punctul terminus.

Harta tactilă din bronz.

Drumul acesta are trei variante: Drumul Crucii, care este cel mai greu; varianta către capela Sf. Anton; și încă o variantă, ușoară. Oricare dintre variante poate fi parcursă oricând, nu doar în ziua pelerinajului și durează undeva de la 30-40 de minute, în funcție și de ritmul de mers și de popasurile de pe traseu – Drumul Crucii presupune oprirea și rugatul la fiecare din cele 14 stații, marcate cu cruci (asta lungește durata parcursului). 
De altfel și biserica este deschisă zilnic, atât pentru credincioși și rugăciune cât și pentru simplii vizitatori. Dacă vrei să ai parte şi de un ghid, poţi suna la telefonul afişat în această pagină.

Unul dintre altarele laterale.

Biserica mânăstirii a fost construită între anii 1802-1876 (74 de ani!), cu efortul localnicilor, care au contribuit cu ce le-a stat în putință (bani, hrană pentru lucrători, au cărat piatră) și este a treia ridicată pe acest loc. În anul 1835 după unele surse (în 1804 după altele) a început amenajarea interiorului, s-a ridicat altarul mare. În total în biserică sunt șapte altare, câte trei pe fiecare latură.
Ridicată în stil baroc, maiestuoasă, biserica, monument istoric, are vitralii aduse din Cehia iar orga i-a fost construită la Brașov.

Statuia Fecioarei Maria.

Statuia Fecioarei Maria, capodoperă a sculpturii în lemn, așezată pe altarul principal al bisericii, se spune că este una făcătoare de minuni. Statuia datează din jurul anilor 1510. Trecutul ei incert. Nu se știe cu exactitate când a ajuns la mânăstirea de la Șumuleu; se pare că la începutul anilor 1600 era deja acolo. Sunt două teorii; ambele se leagă de momentul Reformei. Se presupune că a ajuns aici fie „refugiată” din zona Țării Bârsei fie, mai probabil, de la mânăstirea franciscană din Bacău, distrusă atunci. 
Sculptată din lemn de tei (arțar, după alte surse), de un sculptor anonim, cu o înălțime de 2,2 m, este cea mai mare statuie atât de veche din lemn din țară și din sud-estul Europei.
Fecioara Maria este învăluită în razele soarelui, are sub picioare luna și poartă în jurul capului o coroană din stele. În braţul stâng îl ține pe copilul Isus, iar în mâna dreaptă sceptrul împărătesc. Deasupra ei a se află Tatăl Ceresc. De-a lungul timpului se obișnuia ca Maria și pruncul să fie îmbrăcați și decorați cu bijuterii prețioase oferite de familiile bogate; câteva dintre aceste ţinute s-au păstrat şi sunt expuse în sala din Muzeul Secuiesc al Ciucului -Miercurea Ciuc dedicată Mănăstirii Şumuleu; tot aici se păstrează şi ultima tiparniţă care a funcţionat în mănăstire pe la anii 1800.

Plăcuţe de marmură de mulţumire.

Statuia Fecioarei Maria este flancată de o parte și de alta de statui ale sfinților Ștefan și Ladislau, regi ai Ungariei. De cele două părți ale statuii se regăsesc nenumărate obiecte votive din argint (majoritatea lor simbolizând diverse organe vindecate) și plăcuțe de marmură de mulțumire, aduse drept ofrandă statuii după ce, se spune, s-au produs minuni; cel mai vizibil dintre aceste obiecte, de la distanță, fiind și foarte mare, probabil în mărime naturală, arătând ca o cizmă mare din argint, reprezintă piciorul bolnav și vindecat al renumitului conte și prelat (episcop) Batthyány (ctitor al bibliotecii și observatorului din Alba-Iulia).
Simbolul Fecioarei Maria de la Șumuleu se regăsea pe vechiul blazon al orașului şi este prezent şi pe actuala stemă a judeţului Harghita.

Plăcuţe votive din argint.

În mânăstire locuiesc călugări franciscani, primii dintre ei fiind aduși la Șumuleu Ciuc în 1440, de către Iancu de Hunedoara, în cinstea căruia de altfel s-a construit aici prima biserică franciscană (predecesoare a celei actuale).
Accesul este permis până sus în altar, până la picioarele statuii Fecioarei, în fața căreia credincioșii se roagă; aici se află şi o frumoasă rugăciune, în trei limbi (inclusiv română), către Maica Sfântă de la Şumuleu.

Motivul pentru care s-a organizat primul pelerinaj aici, cu permisiunea Papei Eugen al IV-lea, a fost determinat de construirea primei biserici de la Șumuleu, după 1350, pentru care a fost nevoie de fonduri (a fost deci un pelerinaj de donație). 
După 1546 Ioan Sigismund a dorit să introducă Reforma și să impună religia unitariană; localnicii s-au opus și au apărat biserica, reușind să-și păstreze religia. Motiv care a venit să întărească dorința menținerii pelerinajului.
O altă poveste spune că biserica a fost de mai multe ori devastată de tătari. În 1661 au reușit să radă de pe fața pământului sate întregi din zona Ciucului; și au ajuns și la Șumuleu. Au văzut statuia la care se rugau localnicii și au înțeles cât de importantă era pentru aceștia. Așa că au decis să o ia. Au adus o căruță cu opt bivoli în care au pus statuia. În momentul în care căpetenia a dat ordinul de pornire, bivolii nu s-au urnit din loc. Statuia devenise ca prin minune atât de grea încât bivolii nu au reușit să se miște. Conducătorul tătarilor s-a enervat și s-a năpustit cu sabia asupra statuii, reușind să o „rănească” în obraz (urma este vizibilă şi acum pe faţa statuii). În momentul acela însă mâna i-a paralizat. Demersul a fost abandonat, statuia rămânând la locul ei.
Pelerin sau nu, catolic sau de altă confesiune, credincios sau simplu vizitator, complexul de la Șumuleu-Ciuc impresionează pe oricine. Nu numai prin solemnitatea locului ci şi prin liniştea şi aerul curat de munte pe care le vei găsi aici.

Ultima actualizare:

  • 15/05/2024 (recomandată la 09/05/21)

Facilităţi:

  • Cafenea&Gustări (în sezonul de vară) | Magazin suveniruri | Parcare | Toaletă pentru vizitatori

Photo Gallery

Alte sugestii

Biserica Sfântul Nicolae

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Zărneşti (BV) / Muzeu

Moscheea Carol I (Moscheea Regală)

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Constanța (CT)

Bazilica „Sfântul Anton de Padova"

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Constanța (CT)

Catedrala și Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel"

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Constanța (CT)

Mănăstirea Gornea

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Izvor, cișmea