Locații

Sugestii de trasee pentru bicicletă în judeţul Braşov. 🚴🚵‍♂️ Vrei să ne sugerezi şi tu unul? Devino contribuitor Unde Mergem®!

"La Chişătoare" este cea mai uşor accesiblă din zona Moieciu şi unul dintre puţinele obiective turistice ale zonei... Este chiar la drumul asfaltat care duce spre Moieciu de Sus şi într-o vreme puteai ajunge uşor lângă ea, traversând pârâul Turcu pe podeţul din lemn instalat de primărie. Şi care de ceva vreme am văzut că nu mai este dar poate e mai bine aşa: cascada face parte dintr-o rezervaţie bio-geologică şi ar fi bine să lăsăm cât mai puţine semne ale trecerii noastre pe aici! 🙏 În liniştea dintre trecerile maşinilor pe şosea vei înţelege de unde îşi trage numele: firişoarele de apă care se preling pe muşchi şi pe pereţii de stâncă scot un sunet specific arunci când ating pietrişul de la bază. 😃 

Prezentăm aici pârtiile şi resorturile de schi din judeţul Braşov, pe măsură ce le documentăm şi vedem ce oferă pasionaţilor de sporturi de iarnă!  🎄⛰️⛷️🏂 Dacă administrezi o pârtie de schi despre care crezi că ar merita să devină răspuns la întrebarea „unde mergem la schi în Brașov?” contactează-ne pentru a stabili un infotrip de documentare!

"Legenda Branului" este un poem epic, transmis din generaţie în generaţie de cei care au trăit pe aceste meleaguri, din vremuri în care cuvintele şi slovele încă nu se aşterneau pe hârtie... Povestea vorbeşte despre un moş-strămoş pe nume Bran-da-Bur, din neamul dacilor, păstor cu stare care îşi purta turmele în hotarele dintre Munții Bucegi și Piatra Craiului “Din Bucegi până-n Muscele/ Toate turmele-s a mele Din prăpăstiile Cheii, Din pieptişurile văii, Până-n vârful Pietrii Crai Toate ciurdele de vite Pe răboj mi le-ncrustai ”. Spre sfârşitul vieţii sale de 120 ani, vajnicul păstor împarte cu gură de moarte întreaga sa avere fraţilor săi  (aproape ca în Mioriţa, dar cu un epilog mult mai fericit 🙂) şi-i îndeamnă să întemeieze aşezări în tot ţinutul: - Culiţă primește turma sa și pământul din satul Poarta, odată cu ele și îndemnul de a sta de pază la intrarea în sat și să își anunțe frații de de va simţi vreo primejdie “Tuturor voi sta de veghe / La intrarea în trecătoare / Cu fumoar voi da de veste / De-i primejdia mai mare.” - Victoraș, rămâne la îndemnul fratelui său stăpân pe văile și dealurile din Moieciu. Iscusit în a toarce lâna, îsi ia angajamentul de a duce acest meștesug mai departe peste ani. Și e drept, l-a dus; până astăzi în zonă se mai găsesc tot felul de lucrături din lână. “Am să-ntind în voie bună /  Capchiţelele de lână; / Sarici, ţoale, procoiţe,/ Darul bun de la oiţe” - "Moisică cel fără de frică" împreună cu fratele Şirnică, se vor duce până în Fundățica, unde pe lângă păstorit se vor ocupa şi de lucratul lemnului. “Cu Moisică împart turma, /  De cârlani, de oi, mânzaţi, / Şi cioplim hodăi totuna, / De mici cum am invăţat.” - Niţică, la îndemnul înțeleptului frate mai mare își va lua turma și va pune temelia primei case din Sohodol, unde  “Oile pasc liniştite, / Iarba feţei insorite, / Iară urşii-n partea lor / Să se zbenguie cum vor.” - Petre va porni cu turma sa spre Măgura și va stăpâni tot pământul până peste Valea Zărneștii purtând cu el meștesugul cioplitului în lemn:  “Crinte, albe fluieraşe,/ Blide, linguri, cupăcele, / Doriţe şi cuvăţele,/...De-I ciopli în nopţi de iarnă / Până-i lemnul adormit”. - Cel mai mic frate, Vicuță, primește în dar Predeluțul, satul de la umbra Pietrii Craiului, unde va închega cel mai gras caș afumat dar va ţine cont şi de  vorba înțeleaptă a fratelui mai mare “Vorba ta este unealtă / Ce te cruţă să faci altă / Vorba ta este comoară/ Ce te vindecă de boală.” Iar ultimul dintre aceştia, Ghicuţă, primește misiunea de a-și lua turma și a se duce sub Piatra Craiului unde să pună temelia satului Pestera: “Tu, Ghicuţă, urci Vlăduşca Până-n pietrele lui Crai Să-mi faci brânza cea mai grasă Dar in coji de brad s-o dai... Afle vărul Secelean C-a făcut-o un Peşteran,” După ce a auzit la bunicii şi străbunicii săi această frumoasă saga unul dintre fiii acestor locuri, profesorul Ion Duicu, a hotărât să publice o  carte - "Legenda Branului" - îmbogăţită cu desene proprii ce ilustrează geneza satelor brănene. Iar în anul 1970 a finanţat, în memoria părinţilor săi, realizarea unui monument ce îl reprezintă pe Ghicuţă.  Fă un popas pe băncuţa din lemn cioplită de unul dintre urmaşii lui Bran-da-bur şi dă un restart gândurilor tale, în timp ce în faţa ochilor se aşterne panorama superbă a dealurilor Moieciului străjuite de străvechii Bucegi: [View de la Monument 😍.]

Am privit-o de multe ori de la distanță, admirativ, făcând planuri de drumeție, ori pe post de prognoză meteo 🙂 O poveste spune că dacă vârful Măgurei Codlei are o "căciulă de nori" se anunță o zi urâtă și invers, dacă deasupra ei cerul e senin, a doua zi va fi vreme frumoasă. Dar într-o bună dimineaţă am pus planul în aplicare. Hop în mașini și direcția Codlea! Am pus ca destinație pe GPS Poiana Mărul Dulce, exact locul de unde începe traseul pe care îl vizam și unde am putut lăsa și mașina. Ne făcuserăm temele, știam cam la ce să ne așteptăm, așa că am pornit voioși spre înălțimi. Mai sunt și alte variante de pornit (centru, biserica fortificată) dar am ales să nu mergem pe asfalt și să nu lungim inutil drumul (cu atât mai recomandat dacă în acțiune sunt implicați și copii). [Vedere asupra Codlei din Poiana Mărul Dulce.] La punctul de plecare am găsit marcajul care ne interesa – triunghiul roșu; dar tot acolo este și marcajul triunghi albastru, ce indică traseul spre Cetatea Neagră. Cele două trasee au o bună porțiune comună și practic pe oricare dintre ele poți ajunge pe vârf dar traseul triunghi albastru-punct roșu este dificil pe bucata dintre cetate și vârf. Deci sugerăm triunghiul roșu dacă nu ești în formă fizică bună sau în căutare de aventură. Realitatea ne-a arătat că nici triunghiul roșu nu e chiar pentru oricine. [Indicatoare spre cele două trasee.] Pădurea, generoasă, ne-a primit cu cele mai multe şi delicioase mure din câte am găsit și mâncat până acum. Bineînțeles că am fost ca niște copii la raftul cu dulciuri! Dar ne-am comportat responsabil și i-am mai lăsat și lui Moș-Martin, căruia i-am mulțumit în gând că nu a avut chef de mure odată cu noi ... [Yummmy...] Am fost inspirați cu alegerea traseului, dorința noastră fiind să mergem într-un loc mai puțin aglomerat. Ne-am întâlnit cu puține persoane, ceea ce a fost numai bine, că au fost mai multe mure pentru noi! 😉 Măgura Codlei nu e un masiv foarte frecventat, la fel ca altele din județul Brașov, deci dacă îți dorești puțină lume, e un loc bun de drumeție. Traseul a început cu voioșie și chicoteli, glume despre urși și povești despre întâlniri ... de gradul trei, din fericire auzite de la alții și nu trăite de noi. Dar pe măsură ce înaintam în pădurea din ce în ce mai deasă, cu bucăți de urcuș mai abrupt și mai solicitant ... liniște ... nimeni altcineva pe potecă ... parcă orice foșnet de prin tufișuri ne făcea să tresărim ... [Măgura Codlei, de aproape.] Traseul este foarte bine marcat, merge și prin pădure umbrit, și pe la soare, e și abrupt, e și lin, și prin tufișuri și prin poieni ... îți oferă tot ce vrei! Doar apă nu găsești, nu e niciun izvor, așa că ia-ți suficientă în rucsac. Sunt zone de urcuș destul de serios, așa că vei obosi și hidratarea este importantă! Vârful Măgura Codlei nu e chiar un vârf ... Este cel mai înalt punct al masivului, da, dar se ivește dintr-odată, în mijlocul unei mici poienițe, un ... pisculeț pietros, în mijlocul căruia cineva a amplasat un indicator, care ne arată și înălțimea – 1292 m. Nu e vârful acela clasic, măreț și golaș de pe care ai o priveliște superbă asupra împrejurimilor. Chiar dimpotrivă; vegetația este atât de bogată vara și copacii atât de înalți, încât priveliștea nu prea există; abia se văd Făgărașii, în zare; poate doar pe toamnă-iarnă, când mai dispar din frunze ... Asta nu știrbește însă cu nimic frumusețea acestui traseu. [Vârful Măgura Codlei.] La întoarcere ne-am gândit noi totuși să mai variem lucrurile și să nu ne întoarcem pe același drum ... deși ne informaserăm înainte și știam că alternativa e ceva mai dificilă. Și totuși ... punct roșu! Spre Cetatea Neagră. Și nu, nu-l recomandăm decât pentru persoane bine pregătite fizic și psihic și sigur nu pentru copii, mai ales dacă nu sunt familiarizați cu muntele! Nu e deloc confortabil. Traseu de coastă, stâncos, cu târât pe vine și cățărat. Pe de altă parte însă, palpitant. Depinde ce cauți ... Pe zona asta sunt și ceva puncte de belvedere deci dacă vrei neapărat poze cu priveliști frumoase, pe-aici poți face câteva. [Vedere spre Dealurile Holbavului.] Sub numele „Cetatea Neagră” am regăsit ruinele ... ruinelor unei ... cetăți, conform panoului amplasat la locul cu pricina. Utile, putem spune, căci altfel nu am fi bănuit ce ar fi fost acolo cândva, în vremi uitate ... [Ruinele unor ruine...] De la „cetate” drumul redevine ușor iar marcajul devine triunghi albastru. Printre copacii legănați ușor de vânt, în după-amiaza caldă și lungă de august, admirând în zări, din poieni, culmile fabulos împădurite ale Pietrei Mari și Postăvarului. Am ținut traseul triunghi albastru, care la un moment dat se reîntâlnește cu triunghiul roșu, pe care urcaserăm. De aici știam sigur că nu ne mai așteaptă nicio surpriză ... abruptă. [Vedere spre Piatra Mare şi Postăvaru.]  Deci ... îl recomandăm – traseul vârful Măgura Codlei. Dar ... cu echipament adecvat (cel puțin încălțăminte) căci zonele de urcuș mai abrupt pot pune probleme (chiar și pe triunghi roșu, nu mai vorbim de punct roșu ...), cu apă suficientă și gustări/sandvișuri în rucsac. Este considerat facil, deși, așa cum arată și indicatoarele din pădure, există „pante accentuate” și pericol de căderi de pietre și nu are nicio sursă de apă. Durează două ore pe triunghi roșu (minim, depinde de componența grupului și nivelul de pregătire fizică) spre trei … plus cam o oră pauză de odihnă și sandviș pe vârf. Înapoi ... depinde pe unde o iei ... Pe triunghi roșu e mai ușor și mai rapid; pe varianta cu Cetatea Neagră, altă poveste ... Traseul este abordabil și vara și iarna, dar nu-l subestima. În 2021 au fost reamenajate şi omologate nu mai puţin de 6 trasee pe Măgura Codlei, care te poartă cam peste tot: şi la poale, şi pe creastă, şi la cetate, şi la Maial, şi la vestitul ştrand şi lacurile Codlei. Pe unele le poţi parcurge şi în circuit (urci pe unul, cobori pe altul), astfel încât dacă ai timp şi putere să te "drumeţeşti" o zi întreagă pe munte! Pe măsură ce le vom documenta, le vei găsi în secţiunea "Trasee de drumeţie" în destinaţia Codlea... sau aici. Și la final un pic de geografie ca la școală: Vârful Măgura Codlei, altitudine 1.292 m, Munții Perșanilor, gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, grupa sudică a Carpaților Orientali. Go for it! 🙂

Mănăstirea Sâmbăta sau Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este o mănăstire ortodoxă de călugări, construită cu hramul Adormirea Maicii Domnului, situată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș, la peste 600 m altitudine, în comuna Sâmbăta de Sus, Județul Brașov. Ctitorie a boierilor Brâncoveni și renumit loc de reculegere, Mănăstirea Sâmbăta își începe istoria în a doua jumătate a sec. 17. În 1654 Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu, a construit o biserică din lemn, care în 1686 a fost înlocuită cu o biserică zidită, din piatră, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu, devenit astfel primul ctitor. Pentru a întări și salva ortodoxia română de catolicizare sub stăpânirea habsburgilor, domnitorul a întemeiat apoi la Sâmbăta de Sus mănăstirea ortodoxă.  Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare s-au abătut și asupra lăcașurilor de cult. Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a reprezentat o cetate a ortodoxiei românești, fiind un stâlp de sprijin pentru românii ardeleni în perioada cât s-au aflat sub stăpânirea habsburgică. Datorită relațiilor pe care Brâncoveanu le avea la Curtea de la Viena, multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a atins de mănăstirea de la Sâmbăta. În 1785 însă (după ce domnitorul Constantin Brâncoveanu fusese decapitat de către turci, în anul 1714), mănăstirea Brâncovenilor a fost dărâmată, chiliile complet distruse iar biserica adusă în stare de ruină. După ce fusese dărâmată de habsburgi, timp de peste 140 de ani au fost mai multe încercări de restaurare a mănăstirii, rămase toate fără rezultat, puterea vremii find potrivnică ortodoxiei. Imediat după Unirea de la 1918, mitropolitul Ardealului a dispus reînființarea mănăstirii pe vechea temelie dar abia începând cu 1926 a putut fi inițiată restaurarea bisericii mănăstirii, arhitecții care au condus lucrările încercând să dea monumentului forma originală, păstrând chiar o parte din picturi. În 1939 au revenit aici primii călugări. A fost sfințită în 1946, după război. Arhitectura, de o frumusețe deosebită, cu proporții perfecte, în stil brâncovenesc cuprinde uși și ferestre încadrate în decorații de piatră, stâlpi sculptați și piatră traforată. Mai jos de biserică a fost reconstruită și vechea clopotniță; cele cinci clopote cu o greutate totală de peste 2.000 kg, ce au fost turnate la Viena în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, au fost mutate în turla noii biserici. Impresionantă este și noua poartă ce străjuiește intrarea pe proprietatea mănăstirii, sculptată în lemn de stejar, cu motive brâncovenești. [Detaliu poarta de lemn a mănăstirii.] Cea mai veche piesă din incinta mănăstirii este fântâna denumită „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. 16. Ca element inedit, biserica are și un altar în pădure, renovat și acesta și extins, unde se oficiază slujbe în aer liber.[Fântâna "Izvorul Tămădurii"] Incinta mănăstirii a fost rezidită din temelii, începând cu 1985, în stil brâncovenesc. Ridicată în formă de patrulater, cuprinde o capelă, stăreția, clopotnița, o bibliotecă ce adăpostește peste 50.000 de volume, casa brâncovenească, două săli de muzeu și chilii.   Muzeul mănăstirii păstrează actul de danie de la 1700 prin care voievodul Constantin Brâncoveanu consfințea existența ctitoriei sale, precum și donațiile pe care le facuse mănăstirii. Actul poartă semnătura originala a domnitorului, precum și sigiliul acestuia. Tot aici se regăsesc obiecte de cult creștin din întreaga lume și o colecție de icoane pe lemn și sticlă din sec. 14-19 majoritatea provenind de la bisericile mănăstirilor distruse de habsburgi, adăpostite de preoți și localnici până la vremuri mai bune. Dacă îl prinzi deschis, merită să vizitezi acest muzeu, vei vedea obiecte de patrimoniu extraordinare! [Icoană (sec. XVIII) din colecţia muzeului.] Parte din renumele actual al acestei mănăstiri este adusă de faptul că l-a avut stareț pe Arsenie Boca între 1939-1944, cel mai important duhovnic de la Sâmbăta, care practic a reînviat viața monahală după lunga perioadă de părăsire a mănăstirii și a cărui (re)cunoaștere a crescut considerabil în perioada post-comunistă, odată cu scoaterea de sub anonimat a ororilor sistemului căruia starețul i-a opus rezistență. De altfel toți ceilalți mari duhovnici ai mănăstirii au venit aici tocmai pentru că fusese el; faima lui cuprinsese întreaga țară.

Zona Bran nu are foarte multe atracţii turistice distincte, este ea însăşi o atracţie! Dar printre ele, Mănăstirea Bran este un loc pe care trebuie să îl vezi dacă eşti cazat în zonă şi poate fi o destinaţie interesantă, un motiv foarte bun de plecat într-o drumeţie, pe jos sau cu bicicleta: urmează traseul marcat cruce albastră care porneşte de la biserica din satul Şimon. Se poate ajunge şi cu maşina, dar drumul are şi nişte porţiuni mai off-road 🙂 [View de pe dealul Balabanului. 😍] Chiar dacă nu te interesează aspectul religios, locul este minunat şi îţi deschide în faţa ochilor peisaje de un farmec aparte care au în fundal munţii Bucegi, Postăvaru, Măgura Codlei, Leaota şi Piatra Craiului. Mănăstirea este relativ nouă - construcţia a fost finalizată în 2012, dezvoltare a unei biserici (schit) ceva mai veche. Lângă biserică vei găsi şi o troiţă ridicată în memoria ostaşilor români căzuţi pe aceste locuri apărând pasul Rucăr-Bran, în Primul Război Mondial. [Troiţa din faţa mănăstirii.] Biserica mănăstirii poate fi vizitată cu respectarea regulilor de vestimentaţie şi comportament, iarna între orele 09-17 iar vara între orele 09-20. Simplitatea stilului construcţiei, turnul bisericii care te duce cu gândul la un turn de observaţie, liniştea locurilor şi panoramele spectaculoase te vor cuceri! Respectă tot ce vei găsi aici şi lasă-te cuprins de frumuseţea locului, în linişte şi veneraţie! 😍

Ohaba e un mic sat pitoresc din comuna Șinca. Iar Moara cu apă este mica lui comoară. Bine ascunsă, nu foarte ușor de găsit (Unde Mergem vine în ajutor 😊) dar odată descoperită devine un element de valoare în averea noastră spirituală. În plus, e și amplasată într-un cadru natural absolut încântător, cu multă verdeaţă, flori şi brazi "împodobiţi" cu ... găini! 😀 [Nu am mai văzut până aici găini care dorm în brad!] Construită în 1873, Moara cu apă din Ohaba funcționează de atunci fără încetare. Este moștenire de familie și este deținută astăzi de cea de-a patra generație de morari – familia Popa. Istoria atât de îndelungată a morii, ne-au povestit proprietarii, se datorează faptului că valorile familei au fost apărate cu prețul libertății – a doua generație de morari s-a opus colectivizării implementate de regimul comunist din România, nu au cedat moara statului, iar asta s-a „plătit” cu ani de pușcărie la cetatea Făgăraș, una din cele mai dure închisori comuniste. Pentru că a rezistat tuturor vicisitudinilor, este numită şi Moara cu Noroc de la Ohaba! ❤️ [Cele patru generaţii de morari.] Este uimitor să constați ce „minuni” tehnologice se puteau construi în urmă cu mai bine de 140 de ani și cu resurse atât de limitate. Singura sursă de energie este apa; ea învârte roata ce pune în mișcare piatrele de moară; boabele sunt zdrobite și făina, element alimentar de bază, se strânge în lada ce așteaptă primitoare la capătul mecanismului. Există încă piese originale din anul construcției - pe una dintre lăzile în care se adună făina se vede încrustat anul construirii. [Element original din anul construcţiei!] Practic este vorba de două mori, două seturi de pietre și două lăzi în care se colectează făina integrală de grâu și de porumb. Dacă ești dornic să gătești și să mănânci sănătos, alimente produse prin metode tradiționale, poți cumpăra făină, în funcție de priceperea pe care o deții în bucătărie (măcar o mămăligă poate iese, dacă nu o pâine integrală 😀). Măcinarea este lentă, un sac de grâu se macină în aproximativ trei ore, deci făina este rece, ceea ce face să-și păstreze toate proprietățile nutritive. Prețul unui kilogram de făină este 5 lei (la data documentării). [O activitate-muzeu! 😍] Fiecare din cele două mori are câte două pietre – una jos, fixă și una deasupra, mobilă. Toate originale, de cremene, aduse din Franța, de la Lyon. Pietrele mobile sunt acționate de roata cu apă și granulația măcinării se reglează prin mărirea sau micșorarea distanței dintre piatra fixă și cea mobilă. Iar variațiile în debitul apei determină necesitatea adaptării volumului de boabe, experienţa şi priceperea morarului fiind hotărâtoare în obţinerea unei făini de calitate! Înainte vreme, sau chiar și acum când mai există doritori, făina luată acasă era/este obținută din exact boabele cu care s-a venit. Pentru perioada de iarnă, când apa poate îngheța, una dintre mori a fost adaptată și pentru motor electric (folosit foarte rar).  Roata de apă este unul din elementele cele mai noi ale morii – fiecare generație a construit una. ["Motorul", cu alimentarea oprită. 🙂] Moara este deschisă pentru vizitatori de duminică până vineri între orele 10-18 (în sezonul de iarnă până la ora 17:00). Pentru grupuri mai mari (minimum 20 de persoane), dacă moara nu este în funcțiune la momentul vizitei, se pornește și se face o demonstrație de funcționare. Există și o taxă, mai mult simbolică, de vizitare – 10 lei/adult, 5 lei/copil. Pe lângă făină, poţi cumpăra şi ceva suveniruri: dulceţuri, siropuri, pălincă şi împletituri din lână, toate "home-made". Am înţeles că ar fi disponibile şi câteva locuri de cazare... nu le-am putut documenta în vizita noastră. Dar vom reveni. [Colţul cu suveniruri.] Nefiind din păcate o „afacere” în adevăratul sens economic al cuvântului (profitul, când este, este minim), o activitate comercială din care să se poată trăi în prezent, există riscul ca tradiția acestei activități și moara însăși să se piardă. Deci o vizită la acest „muzeu viu”, devine cu atât mai interesantă.

În anul 1612, după o încercare nereuşită de cucerire a Ţării Româneşti, principele Transilvaniei Gabriel Báthory a vrut să supună Cetatea Braşovului care era aliată cu domnitorul Munteniei. Braşovul a rezistat atacului acestuia iar oştile lui Báthory s-au mulţumit să ocupe cetatea de la Feldioara, de unde au început să întreprindă raiduri de jefuire a satelor din Ţara Bârsei. Văzând aceasta, proaspătul ales jude al Braşovului, Michael Weiss,  a adunat în grabă o mică oştire din care făceau parte şi câteva zeci de "studenţi" - elevi ai gimnaziului Johannes Honterus, şi a încercat să elibereze cetatea Feldioara. Raportul de forţe a fost net defavorabil braşovenilor care, deşi au luptat vitejeşte, au fost înfrânţi iar Michael Weiss a fost capturat şi decapitat. În memoria celor 39 (după alte surse 22) elevi saşi care au murit în bătălie, în anul 1912 a fost construit acest monument, se pare chiar pe locul unde au fost îngropaţi aceştia.

Masivul Piatra Craiului sau Munții Piatra Craiului sau Piatra Craiului sau chiar doar Crai, aparține lanțului Carpaților Meridionali. Craiul este tăios și abrupt, un crai bătrân, de prin Jurasic, dar drept și înalt, elegant și îndrăzneț. Masivul prezintă aproape tot spectrul rocilor sedimentare, depuse de când calcarele din Piatra Craiului s-au ridicat de pe fundul mării.  Cea mai mare altitudine este atinsă în Vârful La Om (sau Piscul Baciului) – 2238m. Dar masivul are multe piscuri de peste 2000m – Vf. Padina Popii (2025m), Vf. Ascuțit (2150m), Vf. Țimbalul Mare (2177m), Vf. Sbirii (2220m). Zonă care atrage numeroși iubitori ai muntelui și drumețiilor, Masivul Piatra Craiului este străbătut de nu mai puțin de 42 de trasee turistice marcate pentru drumeție și 11 trasee de cicloturism, de dificultăți variate, pentru toate tipurile de temerari. Cel mai spectaculos dintre ele, dintre Vf. Turnul și Șaua Funduri; lung de 9km, se desfășoară pe porțiunea de creastă a masivului, este dificil (cel mai dificil traseu marcat din România, după părerea multora), tehnic, recomandat experimentaților.  • Trasee Zărneşti şi Piatra Craiului • Sugestii de trasee pentru bicicletă în Zărnești și împrejurimi Dacă te țin bocancii și genunchii și te aventurezi măcar pe unele dintre aceste trasee, nu vei regreta. Piatra Craiului adăpostește specii unice în lume și protejate, de floră și faună - Garofița Pietrei Craiului, floarea de colț sau capra neagră. [În Prăpăstiile Zărneștilor.] Masivul este plin şi de fenomene carstice spectaculoase – Cheile și Peștera Dâmbovicioarei, Prăpăstiile Zărneștilor, Moara Dracului, Credacul Stanciului, Zaplazul sau Marele Grohotiș. Datorită caracterului unic al masivului, speciilor rare care se găsesc aici și frumuseții peisajelor, Piatra Craiului a devenit rezervație naturală în 28 martie 1938 iar în 1990 a fost declarat parc național, în scopul conservării în stare naturală a unor ecosisteme reprezentative și al creării condițiilor de recreere, vizitare și educație, fără afectarea acestora, cu o preocupare permanentă pentru păstrarea peisajului natural și antropic. În prezent Parcul Național Piatra Craiului cuprinde aproape 15.000 ha, împărțite între județele Brașov și Argeș. Campatul şi focul deschis este permis doar două zone amenajate, zona de camping și relaxare aflată la aprox. 200m de Fântâna lui Botorog în direcția Zărnești) și campingurile din apropierea cabanei Plaiul Foii. Parcul Național Piatra Craiului este atractiv și datorită istoricului, valorilor culturale și tradiționale ale comunităților care îl străjuiesc – orașul Zărnești, satele Măgura, Peștera, Șirnea, comunele Rucăr și Dâmbovicioara – peisaje spectaculoase, obiective istorice, obiceiuri, credințe, păstorit, liniște, armonie. Alte atracții turistice din arealul Parcului mai sunt: Schitul ortodox Colții Chiliilor, Castelul Bran, Tranșeele de la Ciocanu. Pentru accesul în parcul național, din luna mai până în luna octombrie, este necesară achiziționarea unui bilet de intrare în valoare de 10 lei/pers. Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Masivul Piatra Mare face parte din munţii Bârsei, localizaţi in sudul depresiunii Braşov din cadrul Carpaţilor de Curbură.  Cabana Piatra Mare este situată la altitudinea de 1628 m, are program non-stop, se poate mânca şi oferă posibilitatea de cazare peste noapte şi de campare. Pe lângă cabana Piatra Mare și vârful Piatra Mare ca obiective turistice importante sunt cascada Tamina, Peștera de Gheață și formațiunile numite Șirul Stâncilor. Pasionaţii de drumeţie se pot bucura de numeroase trasee, cu puncte de plecare din: • Săcele, pe două trasee (muntele Bunloc – cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare și Valea Gârcinului – cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare)  • Dâmbu Morii, prin (sau pe lângă) Canionul 7 scări sau pe Drumul Familiar, până la cabana Piatra Mare și apoi, Vf. Piatra Mare. • Timișul de Sus - pentru cascada Tamina • Predeal, către vârful Piatra Mare și cascada Tamina Odată ajuns pe Vărful Piatra Mare, de la o altitudine de 1844 m, oriunde îţi vei îndepta privirea te vei bucura de o panoramă extraordinară asupra Predealului şi munţilor Bucegi, zona Branului, a Zărneştilor şi a munţilor Piatra Craiului, cu munţii Făgăraş în spatele lor; vei admira muntele Postăvaru şi oraşul Braşov de la poalele lui iar pe fundal Ţara Bârsei cu Măgura Codlei; munţii Ciucaş cu al lor vârf maiestuos!

Pe denumirea sa oficială Muzeul Tradițiilor Codlene, muzeul Codlei se află în clădirea în care înainte a funcționat primăria orașului, ridicată în secolul XVIII. Renovată major în secolul XIX, între 1828-1830, construcția a adăpostit Primăria (Rathaus pentru sași) până la venirea comuniștilor, când a fost naționalizată, rămânând până astăzi în proprietatea statului român. Din momentul naționalizării destinația a devenit aceea de policlinică (medici de familie, stomatologi). În 2016, în urma unui nou proces de renovare finanțat din fonduri comunitare, clădirea a devenit muzeu, dotat în cea mai mare proporție cu exponate provenite din donații (inclusiv de la sași stabiliți de zeci de ani în Germania), acoperind o suprafață de peste 800 mp, împărțită pe trei niveluri. [Plăcuţă indicatoare tactilă, Braille.] Muzeul adăpostește în una din camerele de la etaj vestigii de ceramică descoperite de un profesor de istorie pe teritoriul localității Codlea, care datează de peste 3.000 de ani, din perioada primei vârste a fierului. Tot aici este expusă o machetă a Bisericii Evanghelice fortificate (construită inițial fără zidurile înconjurătoare). Actuala clădire a muzeului este pe locul fostului turn al fierarilor, parte din cetate. O acuarelă foarte frumoasă reproduce o operă a unui pictor și etnograf brașovean, care evocă câteva dintre cetățile şi bisericile fortificate din Țara Bârsei – Prejmer, Hărman, Codlea, Ghimbav, Râșnov, Cristian, Hălchiu, Feldioara. [Întoarcere în timp cu realitate augmentată.] Un element foarte interesant și care se regăsește în toate sălile muzeului este reprezentat de niște fotografii vechi care, prin intermediul unei aplicații de realitate augmentată se transformă în ferestre virtuale, ce te poartă prin diferite momente din istoria orașului – Strada Lungă la 1900, Codlea de odinioară, tradiții din Codlea, Codlea comunistă, Cetatea Neagră, monoplanul lui Albert Ziegler (inventator codlean), un ghid virtual care îl aduce în atenție pe pictorul codlean de mare valoare dar prea puțin cunoscut Aurel Bordenache (căruia îi este în întregime dedicată una din sălile muzeului, sub formă de expoziție permanentă). [Codlea în 1954, pictor Aurel Bordenache.] De asemenea, este expus și un plan de sistematizare, făcut după dorințele lui Nicolae Ceaușescu, în intenția căruia era şi distrugerea zonei istorice a oraşului și transformarea ei în cartier muncitoresc; Codlea a „scăpat” datorită evenimentelor din 1989, care au dus la schimbarea regimului conducător. [Planul de sistematizare eşuat al lui Ceauşescu.] Mare parte din exponatele de valoare din muzeu au fost donate de un prieten generos al muzeului, stabilit în Germania. Există o sală dedicată expozițiilor temporare dar care în același timp expune permanent piese de numismatică, arheologie, cărţi vechi de istorie locală şi religioase. [O mică istorie a bancnotelor româneşti.] La parterul muzeului predomină etnografia, în expoziţia denumită „De prin Codlea adunate...” Și sunt adunate aici o mulțime de piese interesante: o conductă de apă, din lemn, folosită pe strada Măgurii până după 2010 (în Codlea prima rețea de canalizare s-a introdus în 1520); artefacte de la fosta mină de cărbuni Concordia (atestată documentar la 1900, funcțională până în 1964), care strângea lucrători din tot Imperiul Austro-Ungar; certificate de acțiuni de la prima uzină electrică din Țara Bârsei; îmbrăcăminte, accesorii și distincții militare - insignele ultimului veteran de război codlean, Mișu Bărbulescu, decedat în martie 2020; o frumoasă călimară ce a aparținut plutonierului care a avut misiunea de a menține ordinea în secuime după Unirea de la 1918; o mașină de spălat de la 1900; elemente din perioada comunistă. ["Maşină" de spălat de la 1900.] Camera săsească adăpostește mobilier specific, pictat în culori obținute din resurse naturale (un dulap original din sec. XIX), un păretar (obiect decorativ întâlnit frecvent în aceste gospodării, pe care se brodau diverse mesaje), tăblița vecinătății (mijloc de comunicare prin intermediul căruia, circulând din casă în casă, erau transmise evenimente importante), textile tradiționale. [Păretar săsesc.] Camera românească expune perdele tradiționale, fotografii vechi, piese de mobiler. [Război de ţesut românesc.] Subsolul clădirii este o sinteză a tot ceea ce cuprinde muzeul, despre Codlea (a fost camera de unde a pornit muzeul în 2016): macheta fostei Cetăți Negre, care separa Țara Bârsei de Țara Făgărașului (distrusă de tătari în secolul 14); fotografii de la început de secol 20; o sticlă cu un document sigilat, descoperită în 2015 într-un zid al unei clădiri, al cărui mister încă nu a fost dezvăluit; scule și unelte; scaune de la prima fabrică de lemn curbat din Transilvania; elemente de port tradițional românesc, săsesc și secuiesc; piese de mobilier. În sălile de la subsol se află și busturile unor personalități importante ale orașului. [Capsulă a timpului de la 1852.] Aflat la intrarea în curtea Bisericii Evanghelice, într-o clădire monument istoric, Muzeul Tradițiilor Codlene este rezultatul inițiativei, dăruirii, implicării și muncii unor oameni dedicați, cu respect pentru istorie și tradiții 👍. Este deschis de marți până duminică iar intrarea este liberă.

Tu la ce te gândești când auzi „muzeul de pânze și povești”? Preumblându-ne prin satul Mândra în căutarea unui alt obiectiv pe care ne doream să-l documentăm (ca să nu recunoaștem că eram ușor rătăciți 😀), am văzut scris pe o bucată de lemn atârnată la colțul unei case ce părea cam dărăpănată  „Muzeul de pânze și povești”; în geam – un anunț: suntem alături... și un număr de telefon. Ne gândeam că probabil e vorba de cineva din sat, care a strâns la un loc câteva obiecte vechi și a numit asta muzeu, așa cum am mai văzut și prin alte părți și deși e de apreciat orice inițiativă de păstrare a elementelor culturii naționale, credem că nu e în regulă ca 10-15 obiecte vechi într-o cameră ar trebui să se numească muzeu... [O casă plină cu poveşti.] Sunăm? Sunăm! Am sunat; și a venit Alina; care ne-a dărâmat toate prejudecățile! Și ne-a spus o poveste (de fapt mai multe povești împletite) fermecătoare. Vechea proprietară a casei, bunica Alinei, era o foarte bună țesătoare, în urmă cu 70-80 de ani; era singura pe o rază de cinşpe sate la care puteai veni să-ți „scoată un model” (aici urmează mulți ochi mari și întrebători; da, azi nu știm nici măcar ce presupune această acțiune, darămite să mai știm a o face...). Războiul de țesut era centrul în jurul căruia se desfășura mare parte din universul vieții. Iar cine a fost norocos să aibă bunici ce se îndeletniceau cu țesutul, sigur are amintiri frumoase. [Război de ţesut vechi de aproape 100 de ani. 😍] După ce bunica s-a dus, nepoatele făcând curățenie în casa răposatei, undeva prin 2009, au găsit într-o ladă de zestre o suveică (pentru cei născuți în era digitală, suveica este un device cu ajutorul căruia se țese pânza în război; în războiul de țesut!), pe care s-au gândit să o transforme într-un fel de globe-trotter; asta s-a transformat într-un proiect internațional de călătorie de succes – Suveica mamei Ruţa în jurul lumii; care a strâns mai bine de un milion de kilometri! Mai exact diverse persoane, prieteni, vedete etc. care au făcut diverse călătorii, au luat și suveica și au plimbat-o în jurul Europei, în Turcia, Africa, Brazilia sau SUA. „Călăuzele” suveicii au plimbat bucăți din țesăturile din zestrea bunicii hai-hui prin lume, promovând Mândr(i)a, România și parte din cultura ei, cultura locală.  [O suveică în jurul lumii!] Casa cea „dărăpănată” este moștenită de la un unchi care a plecat în America în „marea migrație” (la începutul anilor 1900 în America au intrat peste 16 milioane de oameni din toată lumea). Am aflat că este prima casă din Mândra făcută cu bani din America, cu temelie din ciment. Momentul a intrat în istoria locală cu denumirea „mia și drumul” - șase luni de drum, un an de muncă, 1000 de dolari strânși, înca şase luni de drum și înapoi în sat! Practic după doi ani în America, îți făceai o casă (cam ca și migrația din zilele noastre...). Cam 30% din cei plecați reveneau (nu s-a schimbat prea mult într-un secol și mai bine); nu pentru că ceilalți 70% rămâneau în America ci pentru că unii nu reușeau nici să ajungă sau să mai facă drumul înapoi 🙁. O parte au revenit în perioada interbelică, având mult mai mulți bani decât doar pentru o casă şi pe care i-au investit în afaceri din zonă! [Porţiune din tencuiala originală.] Casa este un fel de struțo-cămilă între construcția originală, ce s-a mai adăugat în anii ‘80 și încercarea de restaurare făcută de actualii proprietari. Adevărata comoară este însă adăpostită în interior – camerele vechi, cu tâmplăria reconstituită pe modelul celei vechi, părți din tencuiala și zugrăveala originale. În cele două camere ale casei vechi a fost recreată atmosfera de la începutul anilor 1900, muzeografic, inclusiv cu ajutor de peste Atlantic. Îmbrăcăminte, scrisori, fișe de intrare în America prin Ellis Island (expusă cea a lui Gheorghe Zară din Mândra). Evident, Maria a devenit Mary, Ion a devenit Jon, iar satul Mândra s-a transformat în Mundra (din Hungary). Perioada respectivă este evocată în una din cele două camere, cu elemente ale migrației dar și ale celor rămași acasă – portul, activitățile, materiale de țesut, influențe – toate păstrate în foarte bună stare. [Dantele de mână. 😍] Dar... să nu-ți dezvăluim chiar tot. E lungă pânza istoriei și e muuult mai interesant să o descoperi la fața locului. Iar Alina povestește foarte frumos – despre rochia de mireasă a bunicii, despre manufactură, despre etnografie, moștenire, sustenabilitate, simboluri. O experiență interesantă, educativă, o inițiativă și o implicare admirabile. Și o să afli și ce însemna să „scoți modelul” și cum se „programa” războiul de țesut 😊 Intrarea este liberă. Pentru vizite este necesară programare la telefonul din pagină.

Secţia de istorie a singurului Muzeu Naţional din judeţul Braşov se află în Bran, într-o curte vis-a-vis de Castelul Bran... şi ar merita o soartă mult mai bună! Este trist că o instituţie cu un patrimoniu atât de important pentru istoria noastră se chinuie să funcţioneze în câteva camere ale unei foste pensiuni... sperăm ca viitorul să-i rezerve ceva mai bun! “Un pic de istorie: inițial, muzeul a fost deschis publicului spre vizitare în data de 28 aprilie 1957, când s-a înființat în Castelul Bran un muzeu de artă și istorie medievală. Dacă în perioada comunistă istoria regalității a fost sistematic înlăturată, colecțiile de artă decorativă provenite din fondul regal fiind grupate în Castelul Bran doar pe epoci și stiluri, în anii 1997-1998 au fost reconstituite câteva interioare de epocă, decorate în stilul original al reginei Maria a României: „Dormitorul Reginei Maria”, „Dormitorul Regelui Ferdinand” și „Salonul de Muzică”. Deoarece în anul 2006 Castelul Bran a fost retrocedat moștenitorilor principesei Ileana, respectiv nepoților reginei Maria a României, trei ani mai târziu Muzeul Național Bran a fost relocat în clădirile Vămii Medievale Bran restaurate din fondurile Ministerului Culturii și administrate de către muzeu până în data de 25 mai 2018. Pentru că și acest complex arhitectural a fost apoi restituit actualilor proprietari ai Castelului Bran, începând cu data de 1 iunie 2018, noul sediu al Muzeului Național Bran este găzduit într-un imobil situat în zona centrală a Branului, unde sunt depozitate şi expuse bunurile culturale mobile care provin din fondul regal, achizițiile muzeale și donațiile care fac parte din patrimoniul Secției de istorie „Regina Maria”. ” După ce ai vizitat vestitul Castel Bran, fă o vizită şi aici: vei descoperi colecţii şi expoziţii permanente și temporare de obiecte de artă decorativă, piese de artă plastică, obiecte memoriale, cărți cu valoare bibliofilă, obiecte cu semnificație etnografică, fotografii de epocă... nouă ne-au plăcut cel mai mult reconstituirile de interioare din perioada în care Regina Maria şi familia regală a României foloseau Castelul ca reşedinţă privată. [Mobilier sculptat 😍] Sunt expuse foarte multe piese de mobilier de mare valoare, între care „vedetă” este patul cu baldachin din dormitorul regelui Ferdinand, o operă italiană de la sfârșitul secolului al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea, realizat din lemn de tei, arin, nuc, stejar şi molid cu elemente decorative mai vechi, de origine germană, din prima jumătate a secolului al XVI-lea. În vizita noastră am aflat că marele rege nu a dormit niciodată în acest pat, el nefiind prea atras de Castelul Bran, pentru care însă soţia sa făcuse o adevărată pasiune! [Detaliu mobilier încrustat.] În camera alăturată este reconstituit şi dormitorul Reginei Maria, amenajat într-un stil eclectic, în concordanţă cu preferinţele ei estetice. Spirit religios, suverana s-a înconjurat de multe obiecte sacre. Cu toate că a fost crescută în religia anglicană, atmosfera plină de mister a bisericilor ortodoxe a impresionat-o încă din copilărie. În paraclisele ortodoxe în care se ruga alături de mama sa, Maria Alexandrovna, marea ducesă a Rusiei, mica principesă Maria de Edinburgh, viitoarea regină a României, se simţea cel mai aproape de Maica Domnului. Tocmai de aceea, în dormitorul său sunt expuse icoane vechi, precum și un iconostas mic, denumit și tetrapod, cu decor brâncovenesc. Mai sunt expuse aici divanul acoperit cu perne decorative, un scaun Savonarola de inspirație renascentistă, etajera grecească decorată cu încrustații de os, două portrete ale suveranei și o fotografie a principesei Maria a României - fiica reginei Maria și a regelui Ferdinand. [Camerele regilor "Întregitori" ai României.] În timp ce vei parcurge sălile vei afla de la ghizii muzeului foarte multe poveşti interesante despre Regina Maria şi despre cât a iubit ea Branul („Brana mea cea iubită”), unde urbea Braşovului în semn de recunoştinţă pentru eforturile depuse în timpul primului război mondial şi la conferinţele de pace care au dus la realizarea Marii Uniri, i-a oferit în dar Castelul. După umila noastră părere, cel prezentat drept Castel al lui Dracula ar fi meritat să fie promovat şi recunoscut mai degrabă drept Castelul Reginei Maria! Biletul de intrare costă 10 lei pentru adulţi, 5 lei - pensionari şi 2,5 lei - copii, elevi, studenţi; persoanele cu dizabilităţi şi preşcolarii beneficiază de gratuitate. În curtea muzeului există aprox. 10 locuri de parcare, oferite gratuit pentru vizitatori. 

Braşov este singurul* oraş din România care are în mijlocul său un munte: Tâmpa, arie naturală protejată. Nu pleca din Braşov până nu îl vezi de sus, de pe platforma de Belvedere Tâmpa. Priveliştea pe care o ai asupra oraşului şi împrejurimilor face să merite banii (dacă foloseşti Telecabina Tâmpa) sau efortul, dacă urci pe jos. - Program Telecabina Tâmpa (urcare): L 12:00-23:00, Ma-D 10:00-23:00. 0. O călătorie costă 30 lei/sens, 45 lei dus-întors (adulți), respectiv 20/30 lei pentru copii. După modernizarea finalizată în octombrie 2025, programul telecabinei a fost prelungit până târziu în noapte, devenind singura telecabină din România autorizată să funcționeze și pe timp de noapte; datorită accesibilității complete pentru persoanele cu dizabilități, acestea pot avea acum ocazia să admire de sus unul dintre cele mai frumoase orașe din România! 😍 Dacă ai un pic de condiţie fizică recomandarea noastră este să urci pe Treptele lui Gabony - (marcaj triunghi galben, aprox. 1,5h) şi să cobori pe Drumul Serpentinelor (marcaj triunghi roşu); dar dacă vrei să fie mai uşor, poţi urca şi coborî pe Serpentine. Ambele trasee (pe care le găseşti şi în aplicaţia noastră) au punctele de plecare pe Aleea de Sub Tâmpa, în zona Telecabinei; chiar dacă sunt relativ ușoare, necesită echipament de drumeţie, ca pe orice alt traseu de munte. [Intrarea spre semnul uriaş BRAŞOV.] Puţin mai sus de Belvedere Tâmpa (semnul uriaș BRAȘOV), după câteva zeci de metri de urcuş vei găsi alte câteva puncte de belvedere, asupra Ţării Bârsei, apoi către Şcheii Braşovului, de la care dacă mai mergi câteva zeci de metri spre Sud vei avea la picioare zona dinspre Predeal, cu cartierul Răcădău. [Punctul de belvedere de deasupra semnului BRAŞOV.] O poveste interesantă: între anii 1950-1960 Braşov a fost unul din oraşele din fostul bloc comunist care au purtat numele dictatorului sovietic I.V. Stalin. Conducătorii de atunci ai oraşului chiar au "scris" numele acestui pe muntele Tâmpa, din brazi plantaţi pe un versant golaş; deşi între timp aceştia s-au amestecat cu foioase, se spune că la o privire atentă dintr-un anumit unghi, dinspre oraş, vei întrezări numele STALIN spre vârful muntelui, în stânga cablului telecabinei! Noi nu am reuşit să îl vedem... [Belvederi de pe Vf. Tâmpa.] În prezent, pe muntele Tâmpa este scris numele oraşului - BRAŞOV - din nişte litere uriaşe care sunt iluminate pe timp de noapte, fiind vizibile de la câteva zeci de kilometri când vii dinspre Târgu Secuiesc, Târgu Mureş sau Sibiu. Muntele găzduiește o microrezervație floristică de aprox. 2 ha ce are scopul de a conserva stâncăriile calcaroase de pe vârf, care adăpostesc numeroase specii de plante protejate (toporași, clopoței, cimbrișor, mătăciune, barba ungurului...). *Unii ar spune că mai e și Piatra Neamț cu a ei Pietricica - dar încă se dezbate intens dacă aceasta este un deal sau un munte. 🙂

Având o suprafață de aproximativ 40 de hectare, parcul din cartierul Tractorul este unul dintre cele mai mari parcuri din Brașov. Construit în anii '80 vizavi de platforma industrială a orașului, unde se fabricau celebrele tractoare românești Universal, parcul era locul de plimbare și de dat pe gheață iarna pentru locuitorii catierului muncitoresc ridicat în apropierea uzinelor Tractorul. La începuturi singurele facilități erau niște leagăne, tobogane și o groapă cu nisip unde copiii ridicau castele, într-un un loc de joacă amplasat în spatele grădiniței (care există și în zilele noastre). Atracția principală era un lac artificial care, când îngheța, se transforma într-un patinoar, luat cu asalt de copiii din cartier. În anul 2010, pe locul lacului a fost inaugurat Patinoarul Olimpic, cel mai mare și mai modern din România la acea dată. [Lacul din parcul Tractorul, anii '80...] După ce a trecut prin mai multe faze de extindere, amenajare peisagistică și dotare cu instalații și facilități sportive și de divertisment, Parcul Tractorul a primit în 2012 denumirea de Parcul Sportiv (sau al Sportivilor) și a devenit una dintre atracțiile preferate de locuitorii și vizitatorii celui mai mare și mai modern cartier brașovean, dar și de cei care așteaptă sau schimbă un tren în gara Brașov – între aceasta și parc existând un pasaj subferoviar de aproximativ 50 metri lungime. [...aceeași zonă a parcului, în zilele noastre.] Ce poți face în Parcul Sportiv din Tractorul? Te poți plimba dar mai ales, poți face mult sport: aleargă pe pistele amenajate cu strat de tartan (lungime totală de aprox. 1,5 km), dă-te cu rolele (pe aleile parcului sau pe circuitul din incinta secției Patinaj Viteză a clubului Corona – lângă Patinoar), fitness în cele două zone cu aparatură dedicată, ping-pong, minifotbal și baschet pe terenurile dedicate, „scheme” cu rolele, bicicleta, placa sau trotineta pe rampa de lângă fântâna arteziană, patinaj pe gheață în incinta Patinoarului (în după-amiezile din weekendurile de toamnă-primăvară)... Poți cânta la „instrumente” stradale sau poți juca badminton pe peluze. Sau îți poți duce copiii la joacă în aer liber, în zona amenajată lângă grădiniță. [Panou informativ despre păsările pe care le poți vedea și auzi aici.] Cum ajungi în Parcul Sportiv din Tractorul? Dacă locuiești în zona Tractorul, cel mai bine, pe jos. 😊 Dacă nu, cu mașina, pe care o poți lăsa în unul din numeroasele locuri de parcare de pe strada Turnului sau în parcarea de la intrarea dinspre cartierul Coresi, care deservește și Patinoarul.  Sau cu autobuzul, în funcție de direcția din care vii ai mai multe stații unde poți coborî – în zona bisericii și spitalului Tractorul, respectiv, lângă Lidl Tractorul. De la acestea ai de mers două-trei sute de metri până la parc. [Parcarea de lângă Patinoar.] În zilele aglomerate se simte nevoia amplasării mai multor toalete ecologice. În sezonul cald sunt prezenți câțiva comercianți de gustări, înghețată și băuturi răcoritoare. Altfel, poți merge pe Aleea Aviatorilor care duce spre Coresi Shopping Resort, vei găsi (și) acolo cafenele, pizzerii, bistrouri și mici magazine unde-ți poți potoli aproape orice poftă! În concluzie, poate că nu este cel mai curat și mai bine întreținut parc din Brașov dar cu siguranță este cel în care poți face cele mai multe activități în aer liber. Iar dacă locuiești în partea de nord a orașului, și cel mai aproape de tine! 

Peştera de Lapte pare de dinafară o mică grotă care aproape că trece neobservată, mai ales în sezonul de vară cu vegetaţie luxuriantă. [Intrarea în peşteră, foarte bine camuflată.] Dar dacă îndrăzneşti să faci câţiva paşi înăuntru, te va suprinde cu o sală lungă de 170 metri, cu o lăţime cuprinsă între 15-20m şi o înălţime de 3-7 metri. [Îndrăzneşti să intri? 😀] Numele îi vine de la "laptele de peşteră" de pe pereţii săi - o depunere de minerale de un alb imaculat, care seamănă cu iaurtul. ["Lapte de peşeră".] Ca să ajungi la Peştera de Lapte poţi urma traseul "punct albastru" care porneşte de lângă izvorul de la Cariera Veche - click aici pentru detalii.

Dacă eşti cazat în satul Peştera, recomandăm cu toată căldura o plimbare până la Peştera Liliecilor. Ca să ajungi la ea, părăseşti drumul asfaltat în curba dinaintea pensiunii Peştera şi urmezi poteca până la peşteră. Porţiunea aceasta este foarte plăcută, vei avea toată zona Branului la picioare, iar dacă este vară vei găsi multe frăguţe pe lângă potecă 🍓😊 Peştera Liliecilor nu este tocmai un obiectiv turistic, nu ai mare lucru de văzut în interior în afară de câteva colonii de lilieci; în plus, pentru că prin peşteră trece un pârâu iar solul este noroios şi plin de guano (caca de liliac 😊), ar trebui să fii echipat şi cu cizme de cauciuc ca să intri în peşteră şi chiar ca să urci din potecă până la intrarea în ea...  Peştera se află în aria specială de protecție a Parcului "Piatra Craiului" şi este monument natural naţional, găzduind specii rare de lilieci, cărora nu le face deloc bine interacţiunea cu oamenii - un alt motiv pentru care nu recomandăm intrarea în peşteră. Mergi până acolo - drumul e frumos - dar nu intra în ea!

Peştera Râşnoavei este des confundată cu Peştera Valea Cetăţii şi spre deosebire de aceasta, este sălbatică, foarte puţin amenajată, nu are nici taxă de intrare 🙂 Dacă vrei s-o explorezi îţi recomandăm să fii însoţit de un ghid sau de o persoană experimentată în speologie. Şi neapărat îţi va trebui echipament adecvat: cască, ghete şi îmbrăcăminte impermeabile, lanternă (cu baterii de rezervă) şi un rucsac cât mai mic, pentru a te putea strecura prin meandre şi galerii atât de înguste încât pe unele va trebui să te târăşti; peştera se inundă atunci când plouă abundent. Peştera nu este foarte lungă, are puţin sub 400m dar prezintă formaţiuni carstice interesante care merită văzute. Poţi ajunge aici pe două trasee, ambele de aprox. 3 km şi aprox. 1 oră de mers: • marcaj "cruce albastră" din parcarea ce deserveşte Cetata Râşnov (Valea Cetăţii) • marcaj "bandă albastră" cu plecare de la Biserica Sf. Nicolae (Veche) din Râşnov

- atracție prezentată cu sprijinul eBagaje.ro 🙏   „Ne vedem în Braşov, în Piaţa Sfatului!” - de câte ori ai folosit această formulă ca să stabilești o întâlnire la kilometrul 0 al oraşului?! [Vara, și mai ales în weekenduri, cel mai viu loc din Brașov 😍] Piaţa Sfatului este cel mai animat loc al oraşului; aici se organizează multe din evenimentele oraşului, mai ales în sezonul de vară, când nu prea există vreun week-end fără un concert, festival sau expoziţie. Mii de porumbei te aşteaptă să te fotografiezi cu ei (atenţie: e interzis să îi hrăneşti) iar la terasele deschise din primăvară până-n toamnă  vei găsi tot ce-ţi pofteşte inima, în timp ce asculţi (sau vezi) repertoriul numeroşilor artişti ambulanţi. Iarna terasele se închid dar poţi mânca la restaurantele care acoperă aproape toate preferinţele, de la fast-food până la steak-house. De la bradul de Crăciun instalat aici, în fiecare an, pe 6 decembrie, se dă startul Sărbătorilor de Iarnă de Poveste! 🎄🎅 [Fântâna din Piața Sfatului.] Scurt istoric Piaţa Sfatului a fost, înainte de toate, locul unde îşi expuneau mărfurile numeroşii negustori români, saşi, unguri sau turci, atraşi de statutul de principal nod comercial pe care Braşovul îl are încă din anul 1364, când a primit dreptul de a organiza un târg anual. Pe 23 Decembrie 1420, Districtul Ţării Bârsei cade de acord cu Breasla Blănarilor să construiască, într-o clădire a acesteia, o cameră pentru „împărţirea dreptăţii” şi pentru „ţinerea şedinţelor sfatului orăşenesc”, aceasta fiind data de „naştere” a ceea ce avea să devină, după multe completări, adăugiri şi renovări, Casa Sfatului şi Primărie a oraşului; din acel moment piaţa mare a oraşului, specifică oraşelor săseşti, preia denumirea clădirii principale pe care o găzduieşte şi începe să fie cunoscută sub numele de Piaţa Sfatului. Acum știi care este semnificația inscripției 1420 de pe Casa Sfatului 😉. [Piața și Casa Sfatului, în perioada interbelică...] Casa Sfatului primeşte în sec. XVI (1525-1528) un turn înalt de 50m, denumit „Turnul Trompeților” (numit aşa pentru că pe el era amplasată o trompetă la care paznicul Casei Sfatului suna ora exactă şi de la care se dădea alarma când orașul era amenințat de vreo primejdie) străjuit de alte patru turnuri mici - ceea ce însemna că oraşul avea dreptul să pronunţe şi să aplice pedepse capitale, în interiorul clădirii funcţionând şi o cameră de execuţie capitală; astăzi, nu mai sunt nici turnulețele, nici camera de execuție. Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat din punct de vedere economic, comercial și militar, Casei Sfatului i s-au adăugat noi încăperi, iar turnul a fost prevăzut cu un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi. După incendiul care s-a abătut asupra Brașovului în anul 1689, Casa Sfatului este restaurată, în forma actuală datând din anii 1770-1774. Fațada, o loggia în stil baroc, aparține secolului al XVIII-lea. [...și în zilele noastre.] În prezent, în incinta Casei Sfatului funcţionează Muzeul de Istorie Braşov, deschis Marţi-Duminică 10-18.

Sunt mai multe legende despre Pietrele lui Solomon, şi toate sunt legate de numele regelui maghiar Solomon care se refugiase prin aceste locuri în anul 1075. În timp ce fugea de duşmanii care-i vroiau capul, regele a încercat să sară cu calul peste cele două pietre dar nu a reuşit şi a căzut. O legendă spune că a murit iar în locul în care a căzut a izvorât o apă (unii spun spun că ar fi vorba de izvorul L.I.D., pe care îl găseşti un pic mai sus de zona de picnic, pe Drumul Galben care urcă spre Poiana Braşov; nu am aflat de unde îşi trage acronimul). [Izvorul L.I.D.] O altă legendă spune că regele a supravieţuit căderii şi în fuga sa a hotărât să îşi îngroape coroana la rădăcina unui copac pentru a nu putea fi recunoscut de urmăritori. Coroana a fost găsită mai târziu de un ţăran ce a predat-o conducătorului cetăţii care de atunci poartă numele Kronstadt (în germană - oraşul Coroanei), iar coroana şi stejarul la care rădăcina căruia a fost îngropată au fost stilizate în stema oraşului Braşov. [Cele două stânci între se spune că a sărit regele Solomon.] Unii specialişti spun că zona este încărcată energetic şi că aerul de aici conţine o mare cantitate de ioni încărcaţi negativ, ceea ce ar face să aibă un efect benefic asupra sănătăţii. Ce ştim noi sigur este că dacă vii aici în weekend-urile cu vreme bună vei respira un aer încărcat cu fumul şi aromele zecilor de grătare aprinse de localnici 🤭 [Unul dintre locurile preferate "de grătar" ale braşovenilor (şi nu numai).] În Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) îi poţi întâlni pe Junii Braşoveni care se adună aici la o horă şi un ospăţ pe cinste după ce au străbătut oraşul în tradiţionala Paradă a Junilor. Una peste alta, locul este foarte frumos. Poţi ajunge aici cu autobuzul 50 ( în Centrul Vechi are staţii la Primărie, Livada Poştei, un pic mai sus de Biserica Neagră, la Maternitate şi în Piaţa Unirii), sau cu maşina, pe care o poţi lăsa în parcarea din apropiere. [Parcarea de la Pietrele lui Solomon.] Pietrele lui Solomon este nu numai un loc bun pentru picnic ci este şi punct de plecare pentru câteva trasee spre Poiana Braşov şi muntele Postăvaru, atât pe jos cât şi pe bicicletă. De aici pleacă şi Drumul Vechi al Poienii pe care, până când a fost terminat drumul actual (1966), urcau camioanele semi-şenilate ce duceau turiştii în Poiana Braşov; acum e un traseu foarte agreabil, preferat de cei care vor să facă plimbare pe jos până în Poiană sau un downhill până în Brașov.

Piramidele de la Şona (sau Movilele de la Şona) sunt o atracţie interesantă pe care o poţi găsi uşor în apropiere de Făgăraş (la aprox. 7 km). Sătenii le spun „guruieţe” iar despre originea lor există multe teorii, care pleacă de la a fi nişte tumuli (morminte ale conducătorilor unor populaţii ce au traversat aceste pământuri cu vreo două mii de ani în urmă) până la a fi rezultatul unor alunecări de teren.  “Majoritatea celor care trăiesc în Ţara Făgăraşului pe care îi vei întreba despre ele îţi vor spune o poveste foarte frumoasă despre Movile, cum că ar fi de fapt noroiul curăţat de pe încălţăminte de nişte uriaşi după ce au traversat râul Olt, care în vremurile vechi era mult mai lat şi mai mlăştinos decât acum!” Indiferent care le e originea, dacă eşti cazat în zonă sau eşti în trecere pe DN1 prin municipiul Făgăraş, un popas aici îţi va oferi o frumoasă perspectivă asupra Ţării Făgăraşului, mai ales vara când totul este verde în jurul tău şi clar în faţa ochilor. Poţi să te şi caţeri pe oricare dintre cele 8 movile, dar cu grijă. Unii le asociază tot felul de fenomene ciudate, paranormale chiar: cică vulpi care ar fi săpat culcuşuri în interiorul lor nu au mai ieşit de acolo; sau: cei care au încercat să le sape în căutare de comori au început să audă tot felul de zgomote nepământeşti iar din movile au început să iasă mirosuri de nesuportat... Noi doar ne-am plimbat pe acolo şi nu s-a întâmplat nimic, în afară de faptul că bateria telefonului cu care am făcut poze s-a descărcat foarte rapid... în câteva minute a ajuns de la peste 80% la sub 10%, s-a închis şi nu l-am putut reporni decât după ce am plecat de acolo. 😮 [Image] Dacă vremea e bună şi nu e noroi, poţi ajunge cu maşina până la movile; dacă nu, o poţi lăsa la marginea satului Şona şi vei mai avea de parcurs pe jos câteva sute de metri. Recomandarea noastră e să mergi totuşi doar dacă e vreme frumoasă, ca să te poţi bucura de natură şi de privelişte.

Când ai drum prin Zărnești, rezervă-ți măcar o jumătate de zi pentru a vizita și Plaiul Foii. Zona se află la 12 km de oraș și este împânzită din toate colțurile de natură, iar Piatra Craiului completează acest tablou pitoresc cu imaginea sa unică.  Localnicii susțin că există câteva legende legate de numele pe care zona îl poartă.  Una dintre acestea spune că într-un timp necunoscut și îndepărtat, exista o pădure vastă și bogată în viață sălbatică la poalele Munților Piatra Craiului, loc perfect pentru organizarea de vânători regale, de care nobilimea nu se mai sătura. În timpul unei astfel de partide vânătorești, un cerb nobil sau poate un urs imens a fost ucis de către un castelan. Întâmplarea a făcut ca fix în același timp, dintr-un copac a să cadă o frunză (sau foaie) pe care omul curții a ridicat-o de jos și a dus-o în fața celorlalți nobili pentru a da de veste că prada a fost capturată. Astfel, o simplă frunză a unui copac a devenit un simbol al victoriilor vânătorești și al abilităților celor ce erau pasionați de arta vânătorii. În urma acestui eveniment, locul a primit numele de Plaiul Foii pentru a reaminti de fiecare dată acel moment solemn și pentru a ține vie însemnătatea acelei foi căzute.    O altă legendă a numelui este legată de perioada în care Munții Piatra Craiului erau casa multor ciobani care-și creșteau oile prin pășunile înalte și împădurite și locul unde pădurarii vegheau asupra pădurilor zi și noapte. Zonele de lângă râul care străbate Plaiul Foii erau locul de popas și de întâlnire pentru pădurari și ciobani, unde adunau frunze uscate (sau foi) pentru a aprinde focuri cu care se încălzeau și la care-și găteau hrana. Când acești oameni ai muntelui, ce aveau în spate obiceiuri păstrate de-a lungul generațiilor, aruncau frunzele în foc, flăcările dansau și lumina lor le înconjura și îmbujora fețele, moment în care începeau să cânte sau să povestească despre munte și libertate. Se spune că numele s-ar fi păstrat în urma acestor practici străvechi ale ciobanilor și pădurarilor, de a aduna și folosi frunzele pentru foc, dând viață unei atmosfere calde și prietenoase, în mijlocul naturii. Povestea redă imaginea unei legături strânse între oameni, mediu și tradiții, creând astfel un simbol al ospitalității și căldurii umane chiar și-n mijlocul sălbăticiei montane. [Plaiul Foii - zonă a Parcului Național Piatra Craiului.] Plaiul Foii îți poate oferi liniștea de care ai nevoie. Pentru o noapte la cort sau cu rulota există locuri special amenajate în acest sens, administrate privat, cu toate facilitățile necesare (după ce le documentăm, promitem să le prezentăm aici). Având în vedere că te afli într-un Parc Național, camparea în alte zone decât cele amenajate special este interzisă. Chiar și intinderea unei pături pentru un picnic în afara acestor zone îți poate aduce o amendă!   Iar dacă ai de gând să pedalezi și să ai muntele alături de tine, Plaiul Foii îmbină aceste două aspecte cât se poate de plăcut, orașul Zărnești având câteva trasee de cicloturism, cu diferite niveluri de dificultate. Cel mai frecventat și poate cel mai ușor este Traseul 1 –  care pornește din Zărnești și se oprește la Cabana Plaiul Foii, marcat cu albastru, culoarea indicând nivelul scăzut al dificultății. Traseul are o lungime de 22 km, calculând ruta dus-întors, se desfășoară integral pe asfalt și oferă o vedere către partea nord-vestică a masivului Piatra Craiului.    [Domuri pierdute în culorile naturii 😍] Plaiul Foii, care se întinde de-a lungul râului Bârsa, este cămin pentru turiștii care caută liniște și relaxare, dar și pentru cei activi, care preferă traseele montane. Locul este punct de acces către impresionantele trasee din Piatra Craiului, dar și pentru cele din Munții Făgăraș. Tot de aici poți porni spre Schitul Colțul Chiliilor.  Având un potențial turistic imens, zona Plaiul Foii a beneficiat în trecut de îmbunătățirea infrastructurii rutiere, lucru care a bucurat atât localnicii, cât și turiștii, acestora din urmă facilitându-le accesul la poalele Craiului, iar pentru proprietarii de unități de cazare (care nu sunt puțini) asfaltarea drumului a venit ca un sprijin pentru afacerile lor. Un alt demers făcut de autoritățile locale a fost cel de a păstra o uniformitate a zonei. Vei observa că majoritatea terenurilor sunt împrejmuite cu un gard tipic, comun, din lemn și că se păstrează o distanță egală între gospodării.   Valea străbătută de râul Bârsa este înconjurată de unități de cazare. Vei găsi locuri în care poți privi Piatra Craiului dintr-un ciubăr (sau chiar jacuzzi), dar și locuri în care vei admira masivul dintr-un hamac. Ceea ce vrem noi să spunem este că în zonă vei găsi cazare pentru fiecare buget. Atâta timp cât scopul vizitei tale în Plaiul Foii este de a te deconecta de stresul cotidian, de a respira aerul curat de munte și de a te minuna de crestele Pietrei Craiului, este irelevant locul în care te-ai cazat. Dar pentru confortul unei vizite plăcute, caută din timp informațiile care te-ar interesa la pensiunile și cabanele aflate în Plai. Până vom documenta și vom recomanda primele locuri #undemergem, poți arunca aici o privire pe cazările din zonă.   [Vedere de pe drumul Plaiul Foii. 😍] În funcție de perioada anului, în zona Plaiul Foii au loc diverse evenimente, ocazii binevenite dacă vrei să te integrezi în comunitatea locală. Ultimul weekend al primei luni de vară aduce la poalele Craiului concursul de motocross Hard Enduro Piatra Craiului. În lunile de august poți participa la cel mai verde festival de muzică rock, indie și folk, Folk Rock Fest Piatra Craiului, dar și la Trofeul Piatra Craiului, unde se prezintă meserii montane și parade ale celor mai frumoși cai din zonă. De 18 ani, la începutul toamnei (în 2024, 27-29 septembrie) se organizează Maratonul Pietrei Craiului care cuprinde în traseul său câteva puncte-cheie în zona Plaiul Foii.  Iar dacă te gândești că o să vii aici și o să găsești locuri în care să mănânci mâncare tradițională, chiar o să găsești. Poți opta pentru restaurantele din zonă sau pentru pensiunile care pun la dispoziția clienților și servicii culinare.   Muntele e impresionant atât în sezonul cald, cât și în cel rece, iar Plaiul Foii susține această remarcă prin numărul mare de turiști care vizitează zona pe tot parcursul anului. Vara te poți bucura de mersul pe bicicletă, de potecile deschise ale Craiului, de nopțile calde cu cortul și poate, (de ce nu?) de o bere rece. Dar asta nu înseamnă că iarna te împiedică să organizezi un traseu montan în Crai, sau să te bucuri de o plimbare cu sania ori să înlocuiești berea cu un vin fiert sau cu un ceai fierbinte. Natura nu are program de vizitare, așa că momentul în care te decizi să vii în Plaiul Foii consideră-l momentul potrivit.    Poți ajunge în Plaiul Foii pe bicicletă, folosindu-te de propria mașină sau de serviciile de taximetrie din zonă. În funcție de ce vrei să faci pe parcursul vizitei tale aici, pe lungimea celor 12 km ai zonei, vei găsi și câteva locuri amenajate pentru a-ți parca mașina în condiții sigure și fără plată. Ca să ajungi în Plai din orașul Zărnești urmărește str. Toplița și deplasează-te înainte pentru următorii kilometri. Iar dacă nu ești posesor al unui autovehicul, trenul sau linia 140 a RATBV-ului cu destinația Zărnești sunt cele mai la îndemână opțiuni de a ajunge în orașul care se află la poalele Munților Piatra Craiului. Iar pentru turiștii care nu vin din zona orașului Brașov, firmele private de transport în comun au rute din Moieciu de Jos, Bran, Poiana Mărului, Șimon sau Șinca Nouă spre Zărnești.  Plaiul Foii este o zonă care rămâne aproape de iubitorii de natură și munte, ce poate oferi momente de liniște  în mijlocul unor peisaje muntoase deosebite. 🙏 contributor Unde Mergem®, Ionuț Șmicăl

Intrarea în „Cetatea Braşovului” dinspre cartierul românesc al „Şcheilor” avea loc în Evul Mediu prin Poarta de Sus, numită iniţial şi Corpus Christi, după cvartalul în dreptul căruia era ridicată. Din vechiul ansamblu fortificat se păstrează astăzi doar Turnul Ecaterinei, edificiu reprezentativ pentru arhitectura Renaşterii la Braşov, construit în anul 1559 din iniţiativa judelui primar Johannes Benkner. Celelalte fortificaţii ale complexului, protejate în epocă de şanţuri cu apă şi iazuri, au fost demantelate în anul 1827, când a început construcţia Porţii Şchei, considerată necesară pentru fluidizarea circulaţiei între „Cetatea Braşovului” şi „Suburbiul de Sus”. Poarta Ecaterinei înlocuiește o poartă mai veche din lemn, care a fost distrusă în urma unor inundații puternice. Deși prima menționare datează din 1388, se pare că e mult mai veche, numele venindu-i de la capela Sfânta Ecaterina, situată în apropiere (în curtea Bisericii Negre), care la rândul ei făcea partea din ansamblul unei mănăstiri de călugărițe a cărei hram era „fecioara și martira Sf. Ecaterina”; mănăstirea a funcționat în prima perioadă de existență a orașului Corona, fiind menționată în 1235 într-un catalog al mănăstirilor premonstratense din Transilvania și Ungaria „Catalogus Ninivensis”. [Turnulețele care simbolizau "ius gladii".] Poarta Ecaterinei are un design foarte interesant. Combină stilurile gotic și renascentist, iar turnul principal este înconjurat de patru turnulețe la colțuri. Aceste turnulețe simbolizau "ius gladii", adică dreptul orașului de a aplica pedeapsa capitală, un privilegiu pe care nu îl aveau multe orașe în acele vremuri și un avertisment serios pentru vizitatorii orașului. Este una dintre puținele porți care poartă acest simbol, ceea ce îi adaugă și mai multă valoare istorică. Poarta este decorată cu stema Coroneii (vechiul Brașovul) și diverse inscripții latine, care îți dau senzația că te-ai întors în timp. [Stema Brașovului și gurile de tragere.] Pentru că în jurul vechii cetăți a Brașovului exista un șanț cu apă care oferea o protecție suplimentară împotriva invadatorilor, Poarta Ecaterinei avea un pod mobil care permitea sau bloca accesul în oraș. Acest pod mobil putea fi ridicat în caz de atac, ceea ce făcea ca poarta și orașul să fie mult mai greu de cucerit.   Și aici vine partea interesantă: încă se mai pot vedea două găuri triunghiulare în zidurile porții, unde erau fixate lanțurile podului mobil. [Găurile triunghiulare în care erau fixate lanțurile podului mobil.] De-a lungul anilor, Poarta Ecaterinei a trecut prin mai multe lucrări de restaurare. În secolul XIX și apoi în secolul XX, au avut loc intervenții importante pentru a păstra structura intactă. Toate aceste eforturi au fost esențiale pentru a asigura că acest monument istoric va continua să impresioneze și generațiile viitoare.   În prezent, Poarta Ecaterinei este un loc popular pentru turiști datorită arhitecturii sale impresionante și peisajului pitoresc din jur. Pentru a înțelege cu adevărat de ce Poarta Ecaterinei este atât de importantă, trebuie să știi că Brașovul medieval era un punct nodal pentru comerț și cultură. Orașul era protejat de un sistem complex de fortificații, din care Poarta Ecaterinei făcea parte. Sașii din Brașov au jucat un rol crucial în dezvoltarea orașului, contribuind la construirea și întreținerea fortificațiilor și fiind implicați activ în comerț. [Arhitectura tavanului din interiorul porții.] Deci, dacă ajungi vreodată în Brașov, nu rata Poarta Ecaterinei. Este un loc care te transportă în timp, oferindu-ți o privire asupra unui trecut fascinant. Indiferent dacă ești pasionat de istorie, arhitectură sau pur și simplu îți place să descoperi locuri noi, Poarta Ecaterinei este unul dintre acele locuri care te fac să apreciezi cât de bogată și diversă este istoria noastră.  Poarta Ecaterinei este situată în centrul vechi al Brașovului, foarte aproape de alte atracții turistice importante, cum ar fi Biserica Neagră și Piața Sfatului. Pont: profită de amplasarea în curtea Facultății de Silvicultură și fă cunoștință cu câteva zeci de specii de copaci și arbuști plantați pe aleea ce face legătura dintre strada Gheorghe Barițiu și Poarta Șchei.   Cum ajungi acolo. Pe jos: Dacă ești deja în centrul Brașovului, poți ajunge la Poarta Ecaterinei pe jos. Este la doar câteva minute de mers din Piața Sfatului către Șcheii Brașovului. Cu transportul public: Dacă vii din alte zone ale orașului, poți folosi autobuzele locale, pe liniile 50, 51, 52; coboară în Stația „Biserica Neagră” sau Stația „Liceul Șaguna”. Cu mașina: Există parcări în apropierea centrului vechi, de unde poți continua pe jos către Poarta Ecaterinei. Brașovul are numeroase parcări publice, dar în centrul vechi poate fi mai dificil să găsești un loc liber, mai ales în sezonul turistic. 🤗 Tudor Georocieanu, contributor Unde Mergem® ✍️

Din vechiul ansamblu fortificat al „Porţii de Sus” al Cetăţii Braşovului, care făcea legătura cu vechiul cartier românesc al „Şcheilor”, se păstrează astăzi doar Turnul Ecaterinei. Celelalte fortificaţii ale complexului, protejate în epocă de şanţuri cu apă şi iazuri, au fost demantelate în anul 1827, când a început construcţia Porţii Şchei, considerată necesară pentru fluidizarea circulaţiei între „Cetatea Braşovului” şi „Suburbiul de Sus” - actualul cartier Şchei.

Dacă e Mai, să vezi și să miroși narcisele îi musai 😉 Cu atât mai mult cu cât în județul Brașov se află cea mai mare dumbravă protejată din Europa - peste 400 hectare, din care aproape jumătate este rezervație de narcise. Dumbrava Vadului este o pădure dumbrăvită de stejari seculari, ceea ce a mai rămas până în zilele noastre dintr-o pădure uriașă care acoperea cu mult timp în urmă întreaga Depresiune a Făgărașului. În ultimele sute de ani, din cauza tăierilor succesive s-au format o sumedenie de poieni în care condițiile de mediu nu au mai permis pădurii să se regenereze și au făcut ca zona să se „dumbrăvească” – cu copaci din ce în ce mai rari și mai tineri, printre care se „încăpățânează” să reziste și câte un stejar secular. Diferențele mari de umiditate, alternanța între perioade cu ploi/umiditate în exces și perioade secetoase, combinate cu înmlăștinirea poienilor, nu numai că a creat condiții nefavorabile de încolțire a ghindelor dar a dus și la uscarea puținelor exemplare de stejar rămase. Însă tot acest proces a creat condiții perfecte pentru ca narcisele să se dezvolte, spontan, natural și să acopere în prezent o suprafață totală de aproape 200 hectare! [Stejarul „4 Frați”, monument al naturii. 😍] Narcisele înfloresc pe la începutul lunii Mai și timp de 2-3 săptămâni, sunt un bun motiv să faci o plimbare aici. Dar atenție: doar să le admiri, să le miroși și să le fotografiezi. Din păcate, deși zona este o arie naturală protejată prin Lege și distrugerea, sub orice formă, constituie infracțiune, încă sunt mulți oameni care iau ca suvenir câte un mănunchi de narcise 🙁 „motivând” că „sunt destule”. Tocmai, că nu mai sunt destule, mulți dintre cei care vin aici de mult timp spunând că de la an la an sunt tot mai puține iar covorul altădată alb de narcise este din ce în ce mai rărit. [Nu faceți ca ea!] Când cauți pe GPS cum să ajungi vei găsi două propuneri de trasee care te duc la Dumbrava Vadului. Una este prin Șinca Veche (poți profita să vezi și Templul Ursitelor/Mănăstirea Rupestră de aici) și satul Vad; din centrul lui GPS-ul dar și indicatoarele te vor duce până la marginea de N-E a Rezervației, o să-ți dai seama că ai ajuns când o începi să vezi din ce în ce mai multe mașini parcate pe marginile drumului. De aici până la Colina cu Mesteceni, zona de intrare în rezervație, vei mai avea de mers pe jos cam 3 km; nu uita să iei la tine apă, gustări, pălărie de soare. 😉 Merge? [„Parcarea” dinspre satul Vad...] A doua variantă, direct din DN1, îți permite să ajungi până la platoul de la intrare, unde poți lăsa și mașina. Îți trebuie însă un pic de noroc ca să nimerești ieșirea din DN1 spre Rezervație, undeva între Șercaia și Mândra. Pe noi GPS-ul ne-a „rătăcit” un pic, a trebuit să întrebăm mai mulți localnici pe unde să mergem. 😊 [...și cea de lângă platoul de la intrare.] Imediat lângă platou vei vedea indicatorul de intrare în Rezervație, unde deja vei începe să vezi primele narcise.  Pe măsură ce vei înainta pe potecă, vei vedea din ce în ce mai multe pâlcuri de narcise și vei fi învăluit de mireasma lor... până te vei trezi înconjurat de gingășiile astea minunate ale naturii! 😊 Și nu numai de narcise ci și de iriși și bulbuci de munte, specii la fel de vulnerabile. În numele lor (și al legii) te rugăm să le admiri de pe margine, benzile delimitatoare sunt puse cu un rost acolo. Și mai ales, NU le rupe și nu le călca. Lasă și generațiile următoare să se bucure de ceea ce te bucură pe tine acum! [Respectă, admiră, protejează! 🤩] Noi am ales să mergem mai târziu în zi, nu de dimineață, și să rămânem pănă mai târziu spre ora 18, când nu mai erau decât foarte puțini vizitatori.  Așa ne-am putut bucura de toată splendoarea locului, de frumusețea albă și delicată a narciselor, punctată din loc în loc cu violetul aprins al irișilor, de trilurile de seară ale mierlelor și privighetorilor „mixate” cu viorile greierilor și de parfumul îmbătător al naturii. Absența oamenilor lasă natura să se desfășoare în largul ei și totul se simte mult mai intens. Poiana Narciselor este unul din locurile acelea care probabil au inspirat cele mai frumoase versuri și cele mai frumoase scene din basme. Loc fermecat, incredibil de frumos, spectacol floral... indiferent ce cuvinte s-ar folosi... sunt insuficiente. [Biodiversitate încântătoare 😍] Pentru că zona este mlăștinoasă, noroioasă (când plouă mult se formează adevărate bălți), nu ar strica să iei în bagaj niște ghete impermeabile sau cizmulițe din cauciuc ușoare... în niciun caz nu veni să vezi narcisele cu adidașii ăia albi buni, da?! 😉 Și... atenție la căpușe! Încă de prin anii ’60 ai secolului trecut, pe Colina cu Mesteceni (platoul de la intrarea în Rezervație) se desfășoară, în fiecare an, Festivalul Narciselor. În duminica ce mai apropiată de ziua de 21 Mai (sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena) pe scena din lemn și în jurul ei primăria din Șercaia organizează o sărbătoare câmpenească tipică, animată cu muzică live, dansuri populare, mâncare și... aglomerația specifică. [Atmosferă de „festival”... sigur s-ar putea mai bine! 😊] În 2021 participanții la Festival au avut parte chiar de un concert susținut de Filarmonica Brașov, sub sloganul, extrem de inspirat „Ia cu tine doar Muzica, lasă Narcisele în Poiană” – un semnal de alarmă cu privire la faptul că în rezervație sunt în fiecare an din ce în ce mai puține flori, dar și un apel la necesitatea protejării acestora. 😊 [poienile-cu-narcise-dumbrava-vadului-3.jpg]

Unii spun că pe acest drum de promenadă, folosit şi de familia regală a României, respiri cel mai ionizat aer din România... poate pe vremea monarhiei, acum sigur nu mai e, cel puţin după ce trec pe lângă tine cohortele de atv-uri... dacă vă întrebaţi de ce pe Unde Mergem nu găsiţi recomandate firme ce închiriază atv-uri, motivul este că după părerea noastră ar trebui interzis accesul lor prin păduri şi pe drumuri de munte! ☹️ Revenind, Poliştoaca este totuşi o zonă foarte frumoasă, ce urmează sălbatica vale a pârâului cu acelaşi nume. În anul 2014 primăria a asfaltat drumul, a amplasat bănci pe marginea lui şi a amenajat câteva locuri de picnic pe malul pârâului. Dacă eşti prin Predeal, merită să faci o plimbare pe aici, pe jos sau pe bicicletă!  Dacă vii cu maşina, o poţi lăsa în parcarea din capătul străzii, în zona marcată de noi pe hartă. 

Prăpastia Lupului este un punct de belvedere aflat la o altitudine de 1262m, punct de popas pe traseul marcaj "cruce roşie" Drumul Roşu, care pleacă din Poiana Braşov şi duce până pe Vârful Postăvaru. [Prăpastia Lupului văzută dinspre Pârtia Lupului.] De fapt, sunt două puncte din care Prăpastia poate fi văzută de aproape. Unul este pe o porțiune a traseului ”Dumul Roșu” care trece prin pădure; în afară de peretele stâncos, din cauza copacilor (mai ales când sunt înfrunziți), de aici nu se poate vedea mare lucru. În schimb, este un loc bun de popas pentru o gustare, pe banca amplasată chiar la marginea prăpastiei. [Peretele Prăpastiei, văzut din locul de popas...] Un pic mai sus, după ce traseul trece de izvor și iese din pădure, urmărește drumul pietruit și după prima curbă, o să vezi clădirea unui post de transformare electrică. Mergi pe cărarea ce trece prin dreapta clăidirii și vei ajunge la un punct secret aflat pe „Drumul Roșu”: un punct de belvedere amplasat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, de unde te vei bucura de o panoramă superbă asupra stațiunii (în jos - dreapta) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, cu Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani, în fundal. 😍 - pentru mai multe detalii accesează recomandarea de traseu Drumul Roșu sau Belvedere Prăpastia Lupului. [...și din punctul de belvedere de mai sus.] De unde vine denumirea Prăpastia Lupului? Numele apare menționat pe unele hărți din sec. XIX însă despre originea toponimiei nu am reușit să găsim niciun document. Se pare însă că în zonă sălășuiau lupi, atrași aici de turmele de oi ce pășteau pe pajiștile din Hintere Pojana (Poiana de Sus, sau din Spate) încă din Evul Mediu. Prin sec. XIX a început să circule și o legendă, probabil inventată de ghizii locali, despre un cioban și câinele său pe nume Lup. Când turma lor de oi, aflată în zona de deasupra Prăpastiei, a fost atacată de o haită de lupi flămânzi, credinciosul Lup a început o luptă aprigă cu ei încercând să-i împingă departe de turmă, spre marginea prăpastiei. Dar au fost atât de îndârjiți încât au alunecat împreună, și lupii și câine, pierzându-se în hăul de sub ei și de atunci, în amintirea vitejiei câinelui locul a început să fie numit Prăpastia Lupului. Legenda mai spune că uneori, când vântul umblă printre brazi, se mai aude un lătrat lung și domol, ca și cum Lup încă ar păzi muntele.

Dacă te afli în zona Bran-Măgura-Zărneşti, merită să vezi Prăpăstiile Zărneştilor şi să faci acest traseu frumos, accesibil în cea mai mare parte chiar şi copiilor sau persoanelor cu dizabilităţi uşoare. Este de fapt un drum pietruit de aprox. 4 km care şerpuieşte de-a lungul unei văi seci în care pe alocuri mai curge şi un pârâu ce se dezvoltă spectaculos în timpul ploilor torenţiale de vară. Prăpăstiile Zărneştiului (sau Cheile Zărneştiului sau Valea Prăpăstiilor) sunt un rezultat al acţiunii apei: iniţial a fost un râu care a curs pe roci sedimentare - preponderent calcare - pe care le-a erodat şi le-a adâncit; în timp, cursul apei a trecut în subteran formându-se o peşteră care, după ce i s-a prăbuşit plafonul, a devenit un sector de chei de 2 km, foarte îngust şi cu pereţi înalţi, verticali, deosebit de spectaculoşi. Plimbarea este agreabilă, poţi face multe poze, uită-te tot timpul pe sus - dacă ai noroc poţi zări şi vestitele capre negre! Cum ajungi pe traseu:  În punctul Fântâna lui Botorog (localizat de noi pe harta atracției) se poate ajunge ușor cu maşina fie din Zărneşti fie din satul Măgura, dar ai în vedere că administrația locală a interzis staționarea pe acest drum din cauza aglomerației care se crea din cauza numărului mare de mașini parcate și care îngreunau accesul spre casă al localnicilor din satele vecine (Măgura, Peștera). Sunt totuși zone unde îți poți lăsa mașina fără a provoca probleme, fie unde lățimea drumului permite acest lucru fie în parcarea (uneori insuficientă pentru câte mașini ajung aici) aflată chiar la terminarea drumului asfaltat pe partea stângă, unde cândva era Cabana Gura Râului. Noi te-am sfătui să cauți un loc de parcare public în oraș și să pornești la pas spre traseu, chiar dacă asta înseamnă prelungirea duratei drumeției cu 20-30 de minute.    Dacă nu ești posesor de mașină te poți folosi de transportul în comun pentru a ajunge în Zărnești, din Brașov sau Râșnov (pentru detalii caută articolul de destinație 🔍 Zărnești din ghidul nostru, sau click aici). Iar dacă punctul tău de plecare este din localitățile învecinate (Bran, Moieciu, Șimon, Poiana Mărului) există firme private de transport care prestează servicii și către zona Zărneștiului; sau poți face autostopul. De aici, ţii tot înainte, pe drumul forestier care străbate Valea Prăpăstiilor. [La Fântâna lui Botorog.] Pentru că se află în Parcul Național Piatra Craiului, din luna mai până în luna octombrie este necesară achiziționarea unui bilet acces în valoare de 10 lei/persoană (valabil 7 zile). Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online/SMS (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Sub protecţia Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului s-a infiinţat în sec. XIV prima şcoală de pe teritoriul României, menţionată în 1399 de către Papa Bonifaciu care vorbea „despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului“. Şcoala de piatră a fost construită în 1597 şi reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Aici s-a scris prima gramatică românească iar Diaconul Coresi a tipărit primele cărţi în limba română (pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană).  Muzeul Primei Şcoli Româneşti cuprinde mai multe săli şi expoziţii tematice foarte interesante şi puteţi vedea aici cărţi şi documente vechi, de o valoare inestimabilă pentru poporul român:  • Sala „Cartea și Cărturarii brașoveni” aduce un omagiu celor care au contribuit la formarea culturii române așa cum o știm astăzi prin muzică, artă, literatură, dar și prin începuturile lor de traducere și copierere ale operelor valoroase.  • În sala „Cartea, factor de unitate naţională" vei vedea scrieri precum: „Biblia de la Bucureşti" (1688), „Cazania lui Varlaam" (1643), „Îndreptarea legii" de la Târgovişte (1652), dar și peste 80 de hrisoave domnești (unele dintre ele cu foiță de aur).  • "Sala cu vatră" te va purta în vremea medievală pe care o reprezintă prin icoanele și decorul sătesc, autentic. Pentru că nu există personal permanent îţi recomandăm să suni înainte de ajunge la Muzeu şi să te asiguri că poate fi vizitat. 

Schitul de la Colțul Chiliilor este un important lăcaș de cult din zonă atât datorită poziționării sale unice, în inima Munților Piatra Craiului, cât și a istoriei sale surprinzătoare, fiind cea mai veche așezare creștină încă existentă din zonă.  Scurtă istorie a locului  Călugării care slujesc acum mânăstirea din munți spun că istoria acesteia pornește încă din timpul invaziilor otomane, când creștinii se ascundeau în munți, în secolul al XV-lea cu aproximație. În apropiere de actuala biserică de lemn există o grotă care inițial a servit ca schit pentru pustnici. Grota este spațioasă, împărțită în altar și naos și acoperită cu multe icoane, majoritatea pictate de călugării de la mânăstire sau de localnicii din zonă.   [Grota pustnicilor în zilele noastre.] De-a lungul secolelor pe aici au vieţuit pustnici care au ales să își dedice viața lui Dumnezeu și care au trecut nu o singură dată prin persecuții din cauza politicii necreștine a țării, cel mai recent în perioada comunistă; în timp, schitul a fost incendiat iar călugării alungați de mai multe ori. Totuși, în anul 2001 un monah numit Ioanichie a plecat să redescopere peștera-schit despre care auzise că ar fi undeva prin inima munților. După ce a descoperit grota pustinicilor, părintele Ioanichie a pus bazele mănăstirii care este astăzi ridicată acolo.  Tradiție Deși aflată la o altitudine destul de ridicată, la 1125 m și fără acces auto permis pentru vizitatori, schitul de la Colțul Chiliilor, care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și al Sfintei Cuvioase Parascheva, este vizitat în fiecare duminică de un număr mare de creștini care merg la Sfânta Liturghie. Aceștia vin din Zărnești și alte localități învecinate dar și din alte zone ale țării, fie din curiozitate, fie pentru că au auzit de atmosfera aparte de la slujbele din munți. După fiecare slujbă de duminică se pune masa pentru creștinii cu inima curată care au asistat la întreaga liturghie, se binecuvântează bucatele și se sărbătorește sfânta zi de duminică.  Cel mai special moment este însă sărbătoarea Învierii. Indiferent dacă ești un credincios ce respectă dogmele sau eşti o persoană care nu pune foarte mare preț pe spiritualitate, sărbătorirea Învierii lui Iisus Hristos la schit te va mișca. Oamenii din zonă urcă noaptea la lumina lanternelor pe poteca îngustă ce străbate dealurile până la grota în care se ascundeau călugării. Acolo se ține prima parte a slujbei şi acolo este oferită şi lumina sfântă. Cântarea „Hristos a înviat din morți” răsună din grota cea mică și luminoasă în întreg muntele ca o răbufnire de emoții iar la final oamenii coboară din pădure, de la grotă până la biserică, cu lumânări aprinse în mâini, răspândind lumina Învierii în natură. Restul slujbei se ține apoi în biserica de la mânăstire iar în zorii zilei, la finalul slujbei, valuri de credincioși merg spre casele lor cu inimile pline de lumină și iubire. Este cu adevărat o experiență pe care un credincios ar trebui să o trăiască odată în viață! [Slujba de Înviere la Colțul Chiliilor.] Traseu Ca să ajungi la schit sunt mai multe trasee pe care le poți aborda. Există acces auto 4x4 însă acesta nu este permis turiștilor ci doar călugărilor, pentru aprovizionare, așa că dacă vrei să ajungi la mânăstire ar trebui să faci o drumeție. Din Zărnești se pleacă pe drumul către Plaiul Foii. Îți recomandăm să urmezi prima potecă – ea va apărea la aproximativ 100 m după terminarea caselor din Zărnești pe partea stângă a drumului. Vei vedea aici un indicator ce îți spune că pentru a ajunge la mânăstire trebuie să urmezi poteca marcată bandă galbenă. [Porțiune din traseul de acces spre schit.] Durata traseului este de aproximativ 2 ore dus iar ca dificultate această tură este ușoară, fiind accesibilă și copiilor. Ruta este potrivită și bicicliștilor pasionați de mountain bike, marcajul pentru aceștia fiind banda neagră. Este un traseu de ciclism destul de tehnic, nerecomandat începătorilor. De asemenea, poţi urca şi de pe drumul care duce la cabana Plaiul Foii, vei întâlni la un moment dat indicator către Schit; sau urmează indicaţiile de pe harta noastră. Odată ajuns sus, la Schit, în zilele senine natura te va recompensa cu o superbă panoramă asupra Zărneştiului! [View spre Zărneşti.] 🙏 contribuitor Unde Mergem®, Teodora Mathe

- închisă temporar pentru reabilitare Strada Sforii datează de la începutul sec. al XIII-lea, fiind singura stradă din oraş ai cărei pereţi pot fi atinşi cu ambele braţe în acelaşi timp. Cu o lăţime cuprinsă între 111 - 135 cm şi o lungime de 80m, cea mai îngustă stradă din sud-estul Europei a devenit unul dintre cele mai fotografiate obiective turistice ale Braşovului. Şi, începând cu anul 2018, este şi singura stradă din Braşov care are un perete pe care este permis să laşi o urmă a trecerii tale pe aici - poţi scrie un mesaj, o declaraţie de dragoste... atenție, doar pe porțiunea de perete vopsită în alb, da? Există şi o legendă ce spune că tinerii îndrăgostiţi care se sărută pe Strada Sforii sunt destinaţi să rămână împreună toată viaţa. 😘

Secţiune realizată cu sprijinul HOTEL ESCALADE POIANA BRAŞOV. Recomandări de trasee turistice, drumeţie şi plimbare în judeţul Braşov. 🧭🥾🚶🏾🌲☀️⛰️ Vrei să ne sugerezi şi tu unul? Devino contribuitor Unde Mergem®!

Construit între anii 1460 şi 1494, Turnul Alb impresionează şi astăzi prin masivitatea şi robustețea liniilor sale arhitectonice. De-a lungul zidurilor sale, turnul prezintă metereze, guri pentru smoală şi balcoane susţinute de console cioplite în piatră. Aflându-se la 59 m depărtare de zidul vechii cetăţi a Braşovului, turnul comunica cu aceasta printr-un pod mobil ce făcea legătura până la Bastionul Graft. Cu cele 5 etaje ale sale, era cel mai ridicat punct de fortificaţie din Braşov, fiind apărat de breslaşii cositorari şi arămari. În 1678, pentru că numărul membrilor ei scăzuse considerabil, breasla cositorilor a răscumpărat obligaţia de apărare a turnului. Cu ocazia marelui incendiu din 21 aprilie 1689, focul dus de un vânt puternic a cuprins şi Turnul Alb, care a ars, fiind renovat abia în 1723. În incinta lui este amenajat un punct muzeal. Se poate ajunge la Turn fie pe jos, urcând scările de la Bastionul Graft sau pe poteca ce pornește din Livada Poștei, fie cu maşina pe drumul spre Poiana Braşov (există o mică parcare adiacentă Turnului).

După ampla renovare din anii 2005-2007 a fortificaţiilor Cetăţii Braşovului, fostul Turn al Olarilor a primit denumirea de Turnul Artelor pentru că a început să găzduiască numeroase expoziţii de artă, care pot fi vizitate zilnic între orele 10-17 (acesta este programul afişat - practic nu prea este deschis) 😑.