Ghimbav (BV)
Activităţi indoor
Deschis
AquaFit SPA Ghimbav, lângă Brașov, este un complex sportiv și de agrement unde găsești, la un loc, piscină, zone de SPA și săli de fitness. Este genul de loc în care poți veni fie pentru mișcare (înot, sală, clase), fie pentru câteva ore de relaxare, fără să fie nevoie să alegi între ele. 😊
Inaugurat la sfârșitul anului 2024 după o investiție publică semnificativă (câteva milioane de euro) a Primăriei Ghimbav, în urma unei licitații a fost încredințat spre administrare unei firme private care, din câte am văzut în vizitele noastre de documentare, își face treaba foarte bine: spațiile sunt curate, echipamentele sunt moderne și bine întreținute, iar personalul prezent și disponibil. 👍
[Complex multifuncțional, amplasat fericit.]
Unde este și cum ajungi
AquaFit se află în zona nouă a orașului Ghimbav iar rezidenții pot ajunge foarte ușor aici, beneficiind și de niște tarife prefențiale pentru acces. Am întâlnit însă și oameni veniți din Brașov sau din localitățile apropiate, inclusiv turiști aflați în zonă. Din Brașov (zona stadion Municipal) se poate ajunge și cu transportul public: linia metropolitană 210 are capătul chiar în fața complexului. Dacă vii cu mașina, există suficiente locuri de parcare, momentan gratuite.
Program și aglomerație
Programul începe la 7:00 dimineața și se termină la 22:00, cu două excepții:
• miercurea, când deschiderea este la 12:00, după mentenanța săptămânală;
• în weekend și de sărbători legale, când se închide la 21:00.
De luni până vineri, între 14:00 și 16:00, în bazin au loc antrenamentele copiilor de la clubul local de natație, fiindu-le rezervate două culoare, restul bazinului rămânând disponibil pentru public. În anul care a trecut de la deschidere, cel mai aglomerat, la limita capacității, a fost în primele zile după Anul Nou.
Piscina
Piesa centrală este bazinul semiolimpic (25 x 13 m), cu adâncime de 1,5 m, potrivit atât pentru înot recreativ, cât și pentru antrenamente ușoare. Apa are o temperatură confortabilă, iar la vizita noastră mirosul de clor era discret.
Apa este filtrată permanent, sterilizată cu UV și clorinată prin electroliză a sării, nu prin adăugarea clasică de soluție de clor. În ziua documentării noastre a existat o mică defecțiune temporară a instalației, motiv pentru care s-a simțit ușor clorul – situație explicată ulterior de personal.
[Piscina, într-o seară din cursul săptămânii.]
Dacă nu ești foarte sigur pe tine la înot, găsești plute și alte accesorii de ajutor în cele două cufere de lângă peretele din lateralul piscinei. Iar pentru cei interesați de cursuri de înot, la recepție sunt disponibile contactele a doi instructori; la momentul documentării noastre, prețurile porneau de la 100 lei/persoană (grup/familie) sau 150 lei (individual), cu acces la piscină inclus.
Zona de SPA
Zona de SPA include o saună uscată (finlandeză), o saună umedă, un jacuzzi, un mic bazin cu apă sărată (salinizată cu pastile de sare aduse dintr-o zonă termală renumită în Turcia) și un circuit de apă caldă/rece pentru picioare (destinat tonifierii, nu pentru bălăceala copiilor, da? 😊).
[Zona SPA.]
Sauna uscată a fost curată și funcțională, atenția la detalii făcându-se simțită prin prezența unei sticluțe cu esență de eucalipt. Sauna umedă avea temperatura mai joasă în momentul vizitei noastre și producea mai puțin abur dar am avut noroc de unul dintre clienți care, până să apucăm să anunțăm personalul, a preferat să păcălească senzorul punându-i un șervețel umezit cu apă rece 😉 – părea să nu fie prima dată când făcea asta. În jacuzzi jeturile erau potrivit de puternice, realizând un masaj blând dar destul de intens. Bazinul cu apă sărată nu l-am testat (din motive subiective) dar... știm cu toții beneficiile unei băi în apă sărată! 😉
Per ansamblu, zona de SPA este îngrijită. Administratorul ne-a precizat că apa din bazine este schimbată de cel puțin două ori pe săptămână și ori de câte ori senzorii indică neconformități. Și in ce am văzut, avem toate motivele să-l credem! 👍
Fitness și clase
Există două săli: una de fitness și una de aerobic (unde sunt și bicicletele). Nu sunt foarte mari, dar sunt înalte, luminoase și dotate cu echipamente noi și bine întreținute. În anumite zone aparatele sunt destul de apropiate, ceea ce poate deveni incomod când este aglomerat.
Pentru încălzire și stretching poate fi folosită și sala de aerobic, însă de luni până vineri, între 18:00 și 20:00, aceasta este ocupată de clase. În acest interval, încălzirea (pe care te sfătuim să o faci, minimum 10 minute, înainte de fiecare ședință) se poate face în sala de fitness (poate fi un pic incomod printre aparate și alți oameni) sau în camera ce face legătura între cele două săli (și aici sunt câteva aparate).
[O seară obișnuită la sala fitness.]
Sunt organizate clase de ryder (biciclete Real Ryder), tonifiere, circuit, functional body, power stretching etc. la care locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea sosirii - click aici pentru program și rezervări sau, recomandat, în aplicația UPfit.today. Un aspect inedit: vara, când vremea e frumoasă, unele clase se țin și în aer liber, pe peluza din fața complexului. 😍
[Clasă de Ryder în aer liber.]
Tarife și abonamente
Pentru piscină & spa există mai multe tipuri de abonamente (click aici ca să le consulți pe toate) dar pe lângă ele sunt disponibile și sesiuni:
• 2 ore – 35 lei
• 3 ore – 50 lei
• o zi întreagă – 70 lei (prețuri pentru adulți, nerezidenți)
Pentru fitness:
• abonamente lunare (de la 290 lei)
• sesiuni antrenament (50 lei)
• sesiuni clasă de ryder (60 lei)
Copiii sub 5 ani intră gratuit (în limita unui copil/însoțitor adult), iar cei peste 5 ani au tarife reduse. Rezidenții din Ghimbav beneficiază de prețuri preferențiale, în anumite condiții.
Există și abonamente combinate piscină & SPA + fitness, sau un abonament de fitness care include și o oră de piscină în ziua antrenamentului. Ne-a plăcut că prima intrare la Fitness este gratuită, de test. Și că celor veniți în zonă fie în interes de serviciu fie într-un sejur turistic mai lung, le sunt oferite și abonamente mai scurte de o lună, chiar și pentru o săptămână sau două – dacă te interesează, cei de la recepția complexului îți vor oferi cu plăcere toate informațiile de care ai nevoie.
Utilizatorii aplicației Sanopass au acces gratuit la fitness și reduceri la piscină & SPA. Pentru cumpărarea și gestionarea abonamentelor, detalii despre activitatea la sală și, mai ales, prioritate la rezervări clase, este recomandată folosirea aplicației gratuite UPfit.today, disponibilă în Google Play și App Store.
Ce e bine să știi înainte să vii
Pentru piscină sunt obligatorii șlapii; dacă ai părul lung, e recomandat să-l prinzi sau să-l acoperi. Adu cu tine gel de duș, șampon și cel puțin un prosop (în sauna uscată este obligatoriu) pe care să-l poți pune pe șezlong; nu ar strica să mai ai unul cu care să te usuci după dușul de la sfârșit. Dacă îl/le uiți acasă, la recepție poți închiria (20 lei) sau chiar cumpăra unul 😉 iar dacă ai nevoie poți cumpăra și ochelari de înot, cască de baie, apă îmbuteliată, chiar și câteva vitamine și suplimente alimentare. Tot la recepție se află și lista de instructori de înot, antrenori de fitness, aerobic și ryder, precum și lista de prețuri pentru masaj profesional (relaxare, terapeutic, deep-tissue sau recuperare) care poate fi rezervat în intervalul 08-21, la prețuri începând cu 150 lei/ședință (60min).
[Recepție și un mic magazin.]
Vei primi o brățară pentru dulap, fără să mai trebuiască să ai grijă de cheie sau să reții coduri. Vestiarele sunt curate și bine întreținute; dacă vii doar la fitness, cele din stânga turnicheților de la intrare sunt mai mari, mai uscate pe jos și mai aerisite.
Lângă bazinul de înot există un mic punct alimentar cu snack-uri, cafea, apă, băuturi răcoritoare și chiar alcoolice 😉. Plata se poate face doar cash sau cu cardul/telefonul, neexistând posibilitatea plății prin intermediul brățării; în schimb, dacă vrei să stai fără grija telefonului sau a banilor, poți lua pe „credit” ce vrei, le treci pe o listă și plătești la recepție, când pleci.
Complexul este accesibil persoanelor cu dizabilități până la marginea piscinei, însă pentru intrarea în apă și folosirea SPA-ului este necesar însoțitor.
[Vestiare curate, dotate cu uscătoare de păr.]
Un detaliu mic, dar important
Înainte de a intra în piscină sau SPA, dușul este obligatoriu, chiar dacă ai făcut deja unul acasă. La fel, este recomandat un duș între diferitele zone de SPA. Este un gest simplu, care ține apa mai curată și experiența mai plăcută pentru toată lumea.
Concluzie
AquaFit SPA Ghimbav este un spațiu curat, bine întreținut, cu facilități diverse și personal amabil. Mai sunt mici detalii la care se poate lucra și e posibil să apară în timp lucruri care ar putea fi ajustate, dar, din ce am văzut la fața locului, este un loc în care poți veni pentru mișcare, relaxare sau ambele, la prețuri corecte. Despre masaj și cursurile de înot vom reveni cu impresii după ce le testăm dar până atunci, ne poți comunica toate impresiile tale într-o recenzie scrisă acestei pagini, în aplicația Unde Mergem! 🤗
Str. Crizantemei 3, Ghimbav 507075, România
Braşov (BV)
Activităţi indoor
Deschis
Aquarmony. Denumirea spune tot, aproape că nu are nevoie de explicații; poate cel mult de adăugiri. E armonie în apă. Sau apă în armonie...? Probabil că nu te gândești la Brașov ca la un oraș unde să te relaxezi plutind, ci mai degrabă urcând munții și mirosind brazii. Dar da, la Brașov există și Aquarmony. Este plutire, este terapie. Este liniște interioară, pace. Nu știm cine a inventat vorba aceea cu „te simți ca un nou-născut” și dacă el/ea chiar știa cum se simte un nou-născut, dar am ajuns să credem că după o sesiune de plutire la Aquarmony... chiar te simți ca un nou-născut – senin, liber, luminos, ușor.
[Totul induce o stare de bine.]
Dar trebuie să știi în ce te bagi; și la propriu și la figurat. La propriu te bagi într-un bazin cu o soluție cu săruri de magneziu – sare amară, cu magneziu și sulf, cu o densitate unică, foarte crescută și o concentrație de sulfat de magneziu foarte mare, în care PLUTEȘTI! (Nu contează dacă nu știi să înoți.) La figurat „te bagi” într-o sesiune de tu cu tine, pentru 90 de minute. Hmmm...? Ce te sperie mai mult? Chimia sau să stai singur cu gândurile tale? 😉 (Nu te speria, nu te ține nimeni cu forța, stai cât reziști.)
[Pluteşti. Tu şi cu tine! 🤩]
Bazinele, se află în interiorul unor incinte, în patru variante de dimensiuni, forme și... atmosfere 🙂 În ordinea descrescătoare a dimensiunilor: un bazin de tip cameră de plutire, un bazin de tip cabină de plutire, un bazin în formă de piramidă și un bazin de tip capsulă de plutire. Temperatura soluției de magneziu este identică temperaturii pielii- de 35 de grade – și este menținută pe toată durata sesiunii de plutire (dacă nu stai cuminte și te agiți e posibil să resimți o temperatură mai joasă și devine inconfortabil). Adâncimea apei este de doar 25 cm. Fiecare incintă este separată, are duș propriu și zonă de relaxare (pre și post-plutire, după cum se simte nevoia); ai la dispoziţie papuci, halat şi prosop.
[Bazinul tip cameră.]
Dacă ești începător și cu frici legate de spații închise, apă, întuneric, singurătate etc., ți-am recomanda să alegi bazinul tip cameră (chiar dacă este cel mai scump), pentru ca experiența de plutire în sine să nu fie (sau să fie cât mai puțin) influențată de alte trăiri. Dacă ai deja experiență... ei bine, poți să mixezi, că la Aquarmony Brașov ai cu ce – cameră, lumini, muzică, piramidă, întuneric, liniște, capsulă... după gust și chef.
Există două tarife "standard" și "premium" dar ambele includ acelaşi nivel înalt de servicii, diferă doar "incinta". Cabina, piramida și capsula intră la standard (deși capsula e cea mai... extremă, a fost inclusă la standard, pentru a încuraja doritorii să facă pasul) și o ședință costă 120 de lei; camera este premium iar prețul unei sesiuni de plutire în ea este 160 lei. Experiența de deprivare senzorială se poate produce în oricare dintre ele, în mod egal, tehnic vorbind; doar formele sunt diferite, spațiul este diferit, volumul de aer din fiecare este diferit și dimensiunile bazinului propriu-zis diferă. Confortul psihologic al „plutitorului” e la purtător dar poate fi influențat de toate elementele anterior enumerate.
[În interiorul piramidei.]
Există și ofertă de abonamente, dacă îți place și vrei să repeți experiența (sentimentul cu care ieși la finalul ședinței s-ar putea să te determine să achiziționezi un asemenea abonament; e o stare ce crează dependență 😉) Pentru cunoscători și experimentați există și posibilitatea unor sesiuni de noapte(!). Pentru lista completă de servicii şi tarife click aici.
Pierzi percepția corporală, nu mai ai repere spațiale, perzi noțiunea de timp; experiențele sunt unice și individuale; câți „plutitori”, atâtea trăiri.
[Apa este permanent filtrată, dezinfectată cu UV.]
Combinația de elemente chimice și fizice rezultă într-o listă lungă de beneficii, fizice și mentale.
Să plutești fără să depui vreun efort înseamnă relaxare fizică totală; imponderabilitate. Relaxare care, evident, se reflectă și la nivel psihic (poate nu chiar din primele minute, dacă ești hiper-stresat, controll-freak etc., dar vine...).
[Ceai delicios din partea casei. 😍]
Cea mai bună formă de absorbție a magneziului este cea prin intermediul pielii. Aici magneziul este prezent sub forma unei soluții de sulfat de magneziu. Densitatea soluției este măsurată constant la Aquarmony, prin metode științifice, și se stabilește la 1,28 în medie. Sulfatul de magneziu îl mai regăsești în piață și în diverse surse de informare cu denumirea de sare Epsom; ca să știi cum să conectezi datele și să înțelegi de ce... plutirea face bine 😊 În plus, gazdele și atmosfera generală sunt nemaipomenite. Plutesc 😌 peste tot relaxarea, confortul și starea de bine.
Dacă vrei să încerci plutirea, este necesar să suni înainte pentru a face o programare la tipul de bazin dorit.
Strada Maior Ion Cranţa nr. 6, Brașov, România
Poiana Braşov (BV)
Activităţi indoor
Deschis
Centrul de Agrement şi Divertisment din Poiana Braşov este un loc multifuncţional unde poţi petrece împreună cu prietenii sau familia şi o zi întreagă!
Amplasat în centrul staţiunii, Centrul de agrement, divertisment şi conferinţe te aşteaptă cu o ofertă bogată de atracţii şi idei de distracţie:
• 8 piste profesionale de bowling pe care se desfăşoară periodic şi competiţii regionale; două dintre piste au şi adaptări pentru copii; cost 25 lei/joc/persoană.
• 3 mese de biliard destul de bine întreţinute - 35 lei/h/masă
• 4 mese de ping-pong - 30 lei/h/masă
• sală de escaladă cu suprafaţa de 250 mp unde îţi poţi pune la încercare încrederea şi capacitatea de depăşire a limitelor, pe panourile de căţărare cu 3 tipuri de dificultate pentru toate vârstele. O escaladă poate dura de la 30 minute până la peste o oră (în funcţie de condiţia ta fizică) şi costă 40 lei (copii), 45 lei (adulţi); tarifele includ instructajul şi închirierea echipamentului necesar şi obligatoriu (pantofi de alpinism, ham, cască şi dispozitiv de siguranţă). Atenţie, programul sălii de escaladă este un pic diferit de cel al Centrului: Miercuri-Vineri 13-21, Sâmbătă-Duminică 12-20, Luni-Marţi închis.
Toate acestea sunt la parter, unde se mai află şi o cafenea cu spaţii de relaxare în care poţi consuma băuturi calde şi reci, alcoolice şi nealcoolice, snacks-uri.
La demisol este o sală dedicată jocurilor cu fise (6 lei/fisa): simulatoare, arcade-games, un shuffleboard (curling pe o masă din lemn), air-hockey, mini-bowling, pinball; baschet; am găsit aici şi un Pac-Man 😊
La etaj vei găsi un minigolf (singurul din Braşov) cu 9 module şi diverse grade de dificultate, în care poţi face face primii paşi în acest sport; capacitate maximă 50 persoane, 15 lei/ persoană/ oră. Dacă nu ştii regulile jocului, cere informaţii de la personal atunci când închiriezi!
Tot la etaj se mai află o sală de conferinţe cu o capacitate maximă de 700 locuri şi un foaier în care se organizează mai mereu expoziţii de artă, de carte, expoziţii itinerante ale marilor muzee din România.
Foarte util şi convenabil, mai ales într-o zi ploioasă în care nu prea ai ce să faci altceva în Poiana Braşov: este disponibilă aici o ofertă specială foarte atractivă: abonament de o zi - costă 170 lei/persoană - îţi oferă acces la toate activităţile enumerate mai sus.
Str. Valea Dragă nr. 2A, Poiana Brașov, Brașov, România
Constanța (CT)
Activităţi indoor
Deschis
Delfinariul din Constanța este un loc din care cu siguranță vei pleca încărcat de emoții. Nouă, cel puțin, așa ni s-a întâmplat. Spectacolul delfinilor este o experiență memorabilă iar delfinii sunt pur și simplu extraordinari. Înotul sincron, salturile acrobatice, jocurile cu mingea sau cu cercul dovedesc abilități excepționale de comunicare și învățare. Nu am avut ocazia să-i cunoaștem pe antrenori, dar suntem sigur că sunt niște oameni deosebiți; nu e la îndemâna oricui să facă ce fac ei. 👏 ┄ Delfinariul face parte din Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa, alături de Acvariu, Microrezervație și Planetariu. Delfinariul, Microrezervația și Planetariul se află toate în complexul situat pe Bulevardul Mamaia nr. 255, un loc unde poți petrece o zi întreagă fără să te plictisești.
Complexul a luat ființă în 1969. A început cu observatorul astronomic. Delfinariul a urmat, în 1970; a început cu un bazin de vară în aer liber, care funcționa doar vara, care apoi cu finanțare europeană a fost acoperit și în prezent funcționează tot anul, cu un spațiu pentru public de 1350 locuri; se închide doar pentru sărbătorile de iarnă sau atunci când există probleme tehnice ori delfinii nu sunt în stare optimă. ┄ Un loc de asemenea dimensiuni și cu un număr semnificativ de vizitatori zilnic este, fără îndoială, supus multor probleme... Lipsa personalului suficient, combinată cu birocrația și câteodată cu indiferența publicului, fac, uneori, ca anumite aspecte să fie mai neplăcute... curtea pe alocuri neîngrijită, parcarea nu foarte primitoare, clădirile vechi și prea puțin renovate, accesul dezorganizat în sala de spectacol, interacțiunea nu mereu plăcută cu angajații, lipsa unui punct de vânzare a unor produse de bază (apă)... E cu siguranță loc de îmbunătățiri... O atracție foarte importantă dar modest dotată având în vedere potențialul uriaș pe care îl are...
[O zi obișnuită la Delfinariu...]
În schimb... spectacolul cu delfini e la superlativ. Delfinariul este punctul principal de atracție, mai ales pentru copii. Și pe bună dreptate. Și nu doar pentru copii. Tot spectacolul se urmărește cu gura până la urechi și ochii mari. E o energie unică. Salut cu înotătoarele, piruete, salturi după minge, jocuri cu cercul. Pentru copii o distracție nemaipomenită, pentru adulți, poate, o ocazie de a înțelege mai profund lumea în care trăim și necesitatea protejării ei...
Se fac toate eforturile pentru a li se asigura delfinilor condiții cât mai asemănătoare cu cele din mediul natural – apa din bazin este adusă din mare, este analizată periodic și îmbunătățită când e nevoie, pentru un mediu acvatic cât mai aproape de optim.
[„Bine ați venit la noi!”]
Pentru o funcționare cât mai bună, pentru o desfășurare cât mai bună a programului, pentru menținerea unui mediu cât mai bun, atât pentru delfini cât și pentru vizitatori, e necesară aplicarea și respectarea câtorva reguli... care, când nu sunt bine explicate sau ascultate și înțelese, ajung să creeze nemulțumiri... (cum ar fi să nu se sară peste scaune la ocuparea locurilor, sau să nu se intre în sală cu mâncare)...
Deși tentația ar putea fi să te așezi cât mai apoape de bazin, am observat că locurile mai de sus oferă o imagine mai cuprinzătoare. Așa că, atât timp cât ocuparea locurilor este aleatorie (încă un aspect care duce la mici probleme – îmbulzeală la intrare și zăpăceală la găsirea celui mai potrivit scaun), s-ar putea să vezi mai bine mai de sus. Oricum, cu excepția câtorva (puține) locuri care au vederea parțial obstrucționată de stâlpi, show-ul e dinamic, se vede bine de oriunde.
Iar dacă vrei să faci poze, neapărat fă-le fără bliț!
Și dacă ai copii, ai grijă de ei, nu-i lăsa să facă ce vor, cum vor...
[„Încălzirea” de dinaintea show-ului.]
În difuzoare, pe lângă informații de organizare (intrare, ieșire, ocuparea scaunelor etc.) și reguli de conduită (fără mâncare, fără obiecte aruncate în apă etc.), în timpul spectacolului sunt transmise și informații foarte interesante despre delfini – anatomie, mediu de viață, comportament etc. Iar pe pereți sunt o sumedenie de planșe care prezintă familia mamiferelor marine. Deci la final vei pleca nu doar cu bagaj de emoții, ci și de cunoștințe.
[Pentru cine vrea, poate fi o experiență educativă.]
Intrarea principală la Delfinariu este din bulevardul Mamaia, unde se află și casa de bilete. Pe aici însă se poate intra doar pe jos. Dacă vii cu mașina, o poți lăsa în parcarea aflată în capătul opus al complexului, cu acces tot din bulevardul Mamaia – faci dreapta din bulevard și urmezi drumul asfaltat, apoi stânga și continui până în parcare – dacă ai nevoie, găsești aici o localizare pe Google Maps.
Biletele pentru delfinariu (cu reducere pentru elevi, studenți și copii peste 7 ani; copiii mai mici de 7 ani intră gratuit) se pot achiziționa atât online cât și de la casă; dacă le-ai luat online nu e nevoie să mergi la intrarea principală, le poți scana și la parcare, de unde vei mai avea de mers pe jos cam trei minute până la clădirea Delfinariului.
Biletele la Delfinariu oferă acces și în microrezervația din complex (nu și invers), pe care ar fi păcat să nu o vizitezi, mai ales dacă tot plătești și parcarea.
Pentru parcare însă tichetele se pot achiziționa doar online (când am verificat ultima dată costa 37 lei). Este spațiu pentru 200 de mașini, dar în anumite perioade poate fi neîncăpătoare. Atunci, poți folosi și parcarea unui supermarket din apropiere (L...l), cu ocazia asta poți să îți cumperi și ce mai ai nevoie. 😉
[Dacă vii cu mașina, nu veni pe tocuri. 😉]
La data documentării noastre erau zilnic trei demonstrații cu delfinii, la 11:00, 15:00 și 17:00 - accesul în sală se face cu 10 minute înainte. În zilele înnoate și dacă delfinii sunt în stare optimă, se mai organizează o demonstrație și de la ora 13; va trebui să verifici pe site-ul delfinariului, căci e singurul loc unde se afișează aceste informații. De altfel, toate actualizările privind programul, funcționarea, regulile și orice noutăți sunt pop-up pe websiteul Complexului Muzeal.
În zilele noroase de vară, când plaja nu e primitoare, delfinariul poate fi foarte aglomerat și e posibil să nu mai fie bilete disponibile, așa că îți recomandăm să verifici online sau să suni. Nu se fac rezervări; cel mult achiziția online a biletului poate fi privită ca o rezervare (și în același timp face și returul mai ușor – cam 3 zile lucrătoare – dacă e cazul).
În sezonul rece, octombrie-aprilie, sunt doar două demonstrații pe zi, de la 11:00 și de la 15:00.
[Delfinii și oamenii lor. 😍]
În concluzie, încearcă să ignori micile neajunsuri și să te bucuri de aspectele frumoase – delfinii și oamenii lor merită toată aprecierea și admirația.
Bulevardul Mamaia 255, Constanța 900552, România
Miercurea Ciuc (HR)
Activităţi indoor
Deschis
Agitație? Relaxează-te! Oboseală? Încarcă-te! Unde ai putea s-o faci? La FENYŐ SPA!
Dacă ești din Miercurea Ciuc, ai noroc, e lângă tine. Dar și dacă nu ești din Miercurea Ciuc și ești doar într-un city-break aici, într-o călătorie de afaceri sau pur și simplu îți dorești câteva zile de recreere, stare de bine și răsfăț personal, FENYŐ SPA e un loc unde ți-ar putea prinde bine să mergi (e SPA de hotel, deci poți avea astfel și soluție pentru cazare - caută pe site / app Unde Mergem 🔍 Hotel Fenyő).
În cursul săptămânii e deschis în fiecare zi de la 10 la 21 iar în weekend de la ora 9 până la 21. Și cel mai bine ar fi să-ți faci programare (clienții hotelului au prioritate).
[Cei cazaţi în hotel au acces prin liftul dedicat de la etajul 1.]
Biletul porneşte de la 8 euro (echivalent în lei) și îți oferă acces la trei ore de relaxare. Dar sunt diverse variante de plată, în funcție de momentul zilei sau al săptămânii, pachete, abonamente – click aici ca să alegi ce-ți place sau îți convine mai mult. Dacă nu-ți aduci de-acasă, pentru 10 lei primești și prosop iar dacă vrei și halat, costă 20 de lei. Clienţii cazaţi în hotel primesc gratuit halat, prosop, papuci.
[Indicatoare către facilităţi.]
Ai acces la toate facilitățile – 850 mp de relaxare: piscine (separat pentru adulți – 87mp și 1,2m adâncime și copii – 12mp și 0,5m adâncime), jacuzzi (8 persoane), saune (finlandeză - 90 grade, infra - 60 grade, aburi - 40 grade), cameră de sare, baie cu gheaţă, o zonă cu ciubăre (unul cu apă sărată și unul cu apă minerală) şi încă o saună finlandeză din care ziua poţi privi către grădină iar seara poţi face luminoterapie. ❤️
[Saună cu geam şi luminoterapie.]
Plus (tarif extra) masaje, tratamente faciale și corporale – masaj suedez/ relaxare/ balinez/ aromaterapie/ tailandez/ indian etc. (cu prețuri între 80 și 180 lei), efectuate de maseuze din Indonezia; procedurile cosmetice sunt faciale sau corporale, sunt efectuate cu produse cosmetice franțuzești și au prețuri cuprinse între 155 și300 lei - click aici pentru detalii.
[Sală de masaj pentru cupluri.]
Lucrurile au fost făcute cu mare atenţie la detalii, de la elementele tradiţionale şi lemnul folosite în amenajarea sălii de relaxare din zona saunelor, până la butonul de urgenţă din sauna finlandeză. 👌
[Buton de urgenţă în saună.]
Şezlongurile anatomice şi insula de verde viu din sala de relaxare sunt şi ele un bun motiv de zăbavă aici.
[Zonă de relaxare cu baie de gheaţă. 😀]
Am admirat marmura în care se oglindeşte perfect piscina şi am remarcat obiectele sanitare de foarte bună calitate.
[Perete din travertin: oglindă! 😍]
Singurul lucru care poate deranja este adâncimea mică a apei din piscină, dar asta o face potrivită pentru cei care doresc să înveţe înotul şi foarte apreciată de familiile cu copii (ceva mai mari) puşi pe bălăceală. Piscina are un duş + două zone de hidromasaj.
Cei cu copii foarte mici pot folosi o mini-piscină cu apă de 0,5m.
[Momente de familie în piscinuţă.]
Ai la dispoziție spații cu vestiare, dotate cu dulapuri închise cu cheie, uscătoare de păr, băi şi duşuri; curățenia este foarte importantă, așa că ți se pun la dispoziție ciupici de unică folosință pentru a ajunge la ele.
[Protecţie pentru încălţămintea de stradă.]
La recepție primești o brățară pentru acces.
Există și o zonă de servire unde, dacă vrei să iei o pauză de la activitățile specifice SPA, poți să bei sau să mănânci ceva – sunt disponibile băuturi nealcoolice (cafea, suc) iar de la restaurant ți se pot aduce gustări ori prăjituri. Va trebui să ai un card sau cash la tine ca să plăteşti, la data documentării noastre încă se lucra la implementarea unui sistem de plată contactless în brăţările de acces.
[Meniul de la barul-SPA.]
Dacă vii cu maşina o poţi lăsa în faţa hotelului (locuri publice de parcare) sau în parcarea proprie amenajată în spatele acestuia.
Strada Nicolae Bălcescu 11, Miercurea Ciuc 530132, România
Tălişoara (CV)
Activităţi indoor
Deschis
Când, prin călătoriile tale, te vor purta pașii (sau roțile) prin satul Tălișoara din județul Covasna, fă-ți timp și pentru o vizită la Fierăria tradițională Nagy György. Vei intra într-o lume aparte, pe jumătate trecut, pe jumătate prezent, din care vei ieși un pic mai bogat spiritual; pentru că vei vedea ce înseamnă o meserie dusă, cu pasiune, spre măiestrie, ce înseamnă meșteșug transmis din tată în fiu, respect pentru muncă și pentru creație. Pentru că este un atelier funcțional, recomandăm să suni înainte, pentru a programa vizita, care include și o demonstrație de lucru.
[O fierărie tradiţională modernă.]
Un atelier tradițional de fierărie adus în zilele noastre, în care puterea omului a fost înlocuită cu puterea motorului, foalele au fost înlocuite cu ventilația, mașina de găurit nu mai este operată manual ci motorizat, ciocanul pneumatic a înlocuit barosul și nici nu este manevrat cu ajutorul aburului ci prin intermediul motorului. Tehnica însă a rămas aceeași ca acum mai bine de o sută de ani – nu cu laser, nu cu presă, nu cu sudură, nu cu matriță.
[De la schiţă...]
György este proiectant și executant; în atelier este totul – masa de desen, focul, nicovala, sculele (pe care tot el și le face). Balamale, porți, felinare, scaune, bănci, sfeșnice; comenzi sau produse pentru expoziție; restaurare; dacă e din fier, György îmblânzește, modelează, înfrumusețează. Spune că pentru a crea ceva din fier e nevoie, ca și atunci când vrei să cucerești o femeie, de timp și răbdare 😊 Fiecare lucrare e unică și personalizată. Iar priceperea lui este recunoscută și apreciată inclusiv peste granițe, numele fiindu-i menționat în 2020 într-o publicație de profil din Germania (pe care cu mândrie ne-a arătat-o).
[...la produsul prezentat cu mândrie!]
1.100 – 1.200 grade este temperatura la care se lucrează materialul. Dar fierarul nu are nevoie de termometru, deja știe „din ochi”. Că a învățat de tânăr, de la tatăl lui, cel care a construit atelierul, în ‘71. Născut în ‘72, György a crescut în atelier. Și spune că a primit talentul de la Dumnezeu. Dar onorează și tradiția meseriei și înaintașii.
[Fier forjat pe bune.]
Pentru asta a amenajat într-o altă încăpere un mic muzeu, sub forma unui atelier de sat, din urmă cu 100-200 de ani, în care se pot admira obiecte și scule de fierărie, fotografii vechi ce evocă munca dintr-un atelier de fierărie de pe vremuri, evoluția în meserie, diplome vechi. Nu lipsesc mașina de găurit manuală și foalele, care, dacă ar fi cazul, ar putea chiar fi încă folosite, cu toate că au pe puțin 115 ani vechime (pe o încrustație în lemn se poate citi 1903). Dacă te țin mușchii, le poți încerca; György spune că munca de fierar este foarte bună împotriva colesterolului și împotriva depresiei și asigură un somn bun 😉 Mai este expus și un strung, fabricat în 1919 la Viena și o stră-stră-bunică a plăcii de păr, cu care probabil domnițele de odinioară își creponau cosițele. Câte ceva atractiv pentru fiecare vizitator 🙂.
[Piesă de colecţie, află-i povestea de la György!]
Vizitele se pot face doar cu programare (în timpul programului de lucru afişat pe această pagină), optim pentru minimum 5 persoane, maximum 15. Un tur include și o demonstrație practică (în urma căreia noi, pentru că am fost cuminți, ne-am ales și cu un suvenir 😍). Totul durează aproximativ o oră – o paralelă între prezentul și trecutul meseriei de fierar, o incursiune interesantă într-o lume altfel destul de necunoscută. Vizita are şi un cost în funcţie de mărimea grupului, întreabă despre asta când faci programare.
Tălișoara nr. 36, 527058, Covasna - România
Mamaia (CT)
Activităţi indoor
Deschis
Dacă ești în vacanță la Hotel Iaki și ești pus(ă) pe răsfăț total, o vizită la iaki SPA e musai. Dar și dacă nu stai la Hotel Iaki poți să mergi, căci accesul e permis și celor din exterior. Iar răsfățul e recomandat oricum 🙂
Iaki SPA nu e chiar, sau doar, un loc pentru hidroterapie (Sanitas Per Aquam) ci un loc pentru tot felul de „terapii” și cu tot felul de facilități, menite să-ți dea o stare de bine – de la piscină la masaj, de la gym la epilare laser, de la hammam la tratamente cosmetice.
[Recepția centrului SPA.]
Starea de bine începe încă de la intrare, unde te întâmpină personalul prietenos, lumina și muzica relaxante. Cu o suprafață de peste 1500 mp, ai unde evada pentru chiar și o zi întreagă de confort, îngrijire și înfrumusețare.
Dacă vii din hotel, poți să „te echipezi” din cameră și ajungi în zona SPA confortabil, pe un culoar dedicat, suspendat și acoperit, astfel încât să nu ai contact cu eventualele temperaturi neplăcute din exterior (odată ajuns în clădirea centrului SPA va trebui să cobori un etaj ca să ajungi în recepție (nu sunt indicatoare)... Dacă nu ești cazat la Iaki, accesul la SPA se face cu ușurință, din parcarea hotelului. Ambele variante te duc la recepția centrului, de unde ești direcționat către zona preferată (recomandat ar fi să ajungi cu măcar 20 minute înainte de ora programată, ca să ai timp pentru procedurile de înregistrare).
[Culoarul-pasarelă de legătură între hotel și SPA.]
Centrul de wellnes Iaki are o așa-numită „zonă umedă”, unde se află piscina semiolimpică încălzită, o saună umedă și două uscate, fântână de gheață, jacuzzi, hammam. De la odihnă pe șezlonguri confortabile la cursuri de înot individuale sau de grup, poți să-ți oferi momente de odihnă sau sesiuni active. Poți plăti accesul pentru o zi, nelimitat, la piscina interioară, jacuzzi, saune, fitness; costă 145 lei/zi/adult, copii 6-11 ani 69 lei/zi; copiii cu vârstele până în 5 ani beneficiază de gratuitate. Sau, dacă ești rezident, îți poți face abonament. Click aici pentru tarife și abonamente.
În zona de wellnes poți alege între fitness și tratamente cosmetice faciale sau corporale. Click aici pentru SPA menu.
[Răsfăț la hammam...]
Dacă ți-ai programat un tratament poți aștepta într-o sală dedicată, unde poți începe deja procesul de relaxare 🙂 - ai șezlonguri confortabile, lumină difuză și chiar și o mică bibliotecă.
Sălile pentru proceduri sunt impecabile – gândite perfect pentru o experiență cât mai plăcută, de la lumină la temperatură, la muzică, la aromele care inundă spațiul.
[...și „well-being” în camera de relaxare 😍]
Tratamentele Yon-Ka, de exemplu se bazează pe produse create în Franța, ce conțin extracte din plante și uleiuri esențiale, care energizează și echilibrează atât pielea cât și spiritul. În combinație cu un masaj al spatelui și umerilor, ai rețeta perfectă pentru decontractare, eliberare de stres, îmbunătățire a stării generale și a aspectului. Ne-a încântat atenția la detalii; de exemplu, în cadrul procedurilor, pentru un confort cât mai bun, sunt folosite prosoape încălzite, atât pentru a acoperi corpul cât și pentru sprijinul capului.
[Tratament facial.]
Au fost concepute și programe speciale (ritualuri), care combină mai multe proceduri și produse. Spre exemplu, Oriental Delight: timp de 90 de minute te abandonezi pentru o împachetare corporală cu unt de shea și de argan, un masaj relaxant cu ulei cald de migdale dulci, plus un tratament facial cu miere și ulei de argan. E mai bine decât pot spune cuvintele... 😊
Iar după tratament, ca să te „readaptezi” la viața obișnuită 🙂 poți să mai stai un pic în sala de relaxare, cu un ceai și un album de artă sau... pur și simplu să mai stai un pic... 😊
[O experiență memorabilă... și pentru el!]
La Iaki Spa mai găseși Iyashi Dome, o terapie japoneză tradițională de detoxifiere profundă a organismului cu multiple alte beneficii pentru sănătate, CooLifting, un tratament inovator de lifting care promite că în 5 minute îți întinerește pielea cu 5 ani 😊 dar și Intraceuticals, terapia preferată a Madonei și a altor vedete din showbusiness.
[Saună japoneză, cu efecte spectaculoase!]
Dacă îți dorești formă fizică, ai la dispoziție zona gym – cu o sală de fitness foarte bine dotată, cu echipamente de cardio sau de forță, unde te poți antrena individual sau cu instructor; și o sală de spinning, unde poți participa la o sesiune organizată. Poți face asta pe ședință (acces inclus în taxa de acces SPA), sau, dacă ești rezident, poți sa-ți faci abonament.
Așadar, client Iaki Hotel sau nu, serviciile și personalul profesionist de la Iaki SPA îți asigură relaxarea. Mai ales dacă respecți SPA etiquette 😉.
Bulevardul Mamaia, Constanța 900001, România
Poiana Braşov (BV)
Activităţi indoor
Activităţi outdoor
Deschis
Dacă nu ai echipament și/sau vrei să capeți mai multă experiență în ale schiului/snowboardingului, Interski ar trebui să fie primul loc în care să vii când ajungi în Poiana Brașov. Găsești tot ce îți trebuie aici, de la consiliere în alegerea echipamentului cel mai potrivit pentru tine și închirierea acestuia până la lecții de inițiere sau aprofundare cu instructorul care se pliază cel mai bine pe nevoile tale...
Dar să le luăm pe rând. Pe partea de Rent, din ce am văzut noi până acum în Poiană, Interski se diferențiază detașat prin calitatea echipamentului, încă din primul sezon de funcționare (2012) promisiunea făcută clienților fiind că nu vor găsi nimic mai vechi de 2, maxim trei sezoane; iar tot ce se va aduce aici pentru închiriere va fi nou, cumpărat în lichidări de stocuri ale marilor magazine de profil 😮 atât schiurile cât și clăparii, boots și accesoriile!
[Branduri și calitate de top.]
Un alt lucru pe care nu l-am mai văzut pe la alte centre de închirieri din Poiană e că echipamentele de schi/snowboard sunt oferite în trei game, potrivite pentru toate nevoile și nivelurile de experiență ale clienților: Standard (un pic mai vechi și ceva mai mult folosite), Premium (cu o tehnologie mai bună și materiale de calitate care includ și ceva lemn, titan sau carbon care le fac să vibreze mai puțin și să fie mai ușoare, mai confortabile, cu un radius mai mic, pentru viraje mai rapide; majoritatea sunt introduse în oferta de rent în sezonul respectiv, maxim în cel anterior; recomandate nu doar celor de nivel intermediar ci chiar și începătorilor 😉) și Race, pentru avansați – majoritatea vârfuri de gamă de la producători consacrați, nu doar schiurile ci și bețele, clăparii (cu flex 115-130) chiar și câteva modele omologate FIS (pentru competiții) – cele mai scumpe din ofertă.
[Pentru cunoscători 😉]
În total, pe cele 3 categorii sunt disponibile aprox. 100 de seturi pentru snowboard și 350-400 de seturi pentru schi. Personalul te va consilia în alegerea celui mai potrivit echipament pentru tine, din cele trei game. De asemenea, dacă ești începător vei fi ajutat să încalți clăparii, să-i închizi cum trebuie, îți vor fi ajustați ochelarii și legăturile de schi pe mărimea/greutatea ta... tot ce trebuie ca să te bucuri cât mai bine de echipamentul închiriat.
[Ajustare echipament și accesorii.]
Încălțămintea cu care ai venit și un eventual mic bagaj (rucsac, geantă) pot fi lăsate în centru, gratuit. Pentru bagaje mai mari se plătește o taxă. Dacă închiriezi echipament pentru mai multe zile, îl poți lăsa gratuit peste noapte aici; de fapt, când aduci setul de echipament la sfârșitul zilei, dacă te-ai obișnuit cu el, ți-a plăcut și te-ai simțit bine în el, îl poți rezerva iar personalul ți-l va „bloca” gratuit până a doua zi la ora 11 – e un avantaj foarte mare dacă nu ai mașină, nu va trebui să îl iei cu tine la hotel sau să-l cari prin autobuz până jos în oraș... așa cum se întâmplă când închiriezi un set de echipament pentru mai multe zile, în majoritatea celorlalte centre. 👌
Există și un serviciu de garderobă, 30 lei/noapte - dacă ai echipament propriu și nu vrei să-l mai cari până în oraș sau până la hotel, îl poți lăsa aici peste noapte și îl poți lua a doua zi când vii la pârtie.
[Ajutor pentru copii și începători.]
Recomandat este să închiriezi set complet (clăpari, schiuri, bețe, respectiv snowboard, snowboots); pentru adulți prețurile pentru o zi de închiriere sunt: Standard 100 lei, Premium 130 lei, Race 200/250 lei. Pentru copii sunt disponibile doar seturi Premium, la 80 lei/set/zi. Dacă ai nevoie, poți închiria separat accesorii ca ochelari/ cască/ mănuși pentru 30 lei/buc./zi – adulți; copii 20 lei/buc./zi; chiar și pantaloni sau geacă de schi, 50 lei/zi – îți va fi mult mai bine pe pârtie decât în blugi și geaca ta cu puf 😉 În vizita noastră de documentare am văzut cum clăparii sunt dezinfectați/igienizați cu soluții profesionale, după fiecare folosire. 👌
La fel ca în majoritatea centrelor de închirieri, vei plăti același preț (pentru o zi) indiferent de ora la care iei și predai echipamentul; dar e foarte important să te încadrezi în program, altfel e posibil să trebuiască să îl predai a doua zi, cu „penalitatea” corespunzătoare.
[Clăparii sunt curățați și dezinfectați după fiecare utilizare.]
Mai recomandăm Interski și pentru întreținere și service echipamente - un atelier mare, modern, apreciat de foarte mulți schiori din zona Brașovului. De la mici reparații de care se întâmplă să ai nevoie când ești la schi și până la pregătirea echipamentului între sezoane, de la montaj legături (100 lei), căntuire și ceruire tălpi (100 lei), până la full-service - inclusiv rectificarea tălpii (190 lei). Există inclusiv un serviciu de rectificare profiluri, cu un utilaj foarte performant, o chestie de finețe pentru schiorii de nivel avansat. 😉
[Service cu dotări de top.]
Școala de schi și snowboard Interski are permanent 7-8 instructori full-time, cărora în perioadele full-sezon li se mai adaugă încă pe atâția colaboratori part-time, toți acreditați ISIA (nivel internațional) și AMPSR (Asociatia Monitorilor Profesioniști de Schi din România), pregătiți permanent pentru a oferi servicii nu doar la un înalt nivel calitativ ci și într-un mod cât mai distractiv și plăcut.
Tarifele pornesc de 160 lei/oră (în perioada vacanțelor 190 lei) de persoană, cu instructor privat și pot coborî la 100 lei/oră/pers., pentru grupuri mai mari de 4; la fel ca și la celelalte școli, în tarife nu este inclusă contravaloarea punctelor la instalațiile de cablu, atât pentru cursant cât și pentru instructor; dacă închiriezi și echipament, având în vedere că îl vei plăti pentru toată ziua îl poți păstra ca să mai exersezi după ce se termină ora/orele cu instructorul.
[Pe mâini bune. 😍]
Programul școlii este același ca și cel de la Rent, teoretic poți merge direct ca să cumperi cursuri dar recomandarea noastră este să suni și să programezi cu măcar 2-3 zile în avans. Așa vor crește șansele să găsești cel mai potrivit instructor, atât pentru nivelul dorit (de la inițiere până la aprofundare) cât și pentru vârsta (au avut cursanți între 2 și 67 ani) și... personalitatea cursantului; dar și ca să te asiguri că vei putea avea același instructor, în cazul în care vrei să iei mai multe zile consecutive. Pentru programări online, click aici.
Foarte important: găsești toate aceste servicii la doar 50m de stațiile de plecare ale Telegondolei și Telecabinei Kanzel!
Drumul Sulinar 1, Poiana Brașov, România
Sântimbru (HR)
Activităţi indoor
Deschis
Szilard Fazakas de la ciocolateria Krausz din Harghita știe lucruri interesante și povești frumoase despre ciocolată. Și le împărtășește cu drag și altora, împreună cu delicioasa lui ciocolată, pe care o face cu mult drag și aplecare către calitate și autenticitate.
[Szilard şi ciocolateria lui.]
Toată lumea iubește ciocolata! Dar câți știu cum ajunge ea să fie această „plăcere vinovată”? 😀 Care sunt ingredientele, care este rețeta după care se combină ele?
Într-un mic atelier din comuna Sântimbru din județul Harghita poți face un tur (33 lei de persoană) în care vei afla care este drumul pe care îl parcurge ciocolata de la boaba de cacao la desertul delicios... și poți să și guști din toate bunătățile, cât te ţin papilele! 😍
[Boabe de cacao.]
Szilard ne-a spus că cele mai bune soiuri de cacao sunt din America de Sud, în primul rând datorită climei dar și faptului că acolo au o tradiție îndelungată în cultivarea acestui ingredient „magic”. Dacă nu ai văzut până acum cum arată boabele de cacao și credeai că ea crește direct în borcan la supermarket sub formă de pudră 😉 acum ai ocazia să le vezi, să le miroși și chiar să le guști (fermentate, uscate și prăjite).
[Degustare de cacao.]
Știai că boabele de cacao se macină timp de două zile până când se transformă în lichid? Nici noi, dar ne-a povestit Szilard. Se adaugă lapte praf (iar în zona montană este de foarte bună calitate) și zahăr. Pentru că și-a dorit să obțină un produs „cât mai local” iar Harghita este un județ bogat în fructe de pădure, Szilard utilizează în sortimentele de ciocolată Krausz fructe de pădure, dar și din pom, din regiune – căpșune, vișine, zmeură. Iar fructele sunt liofilizate (înghețate cu șoc termic), ceea ce le face mai gustoase și mai sănătoase decât cele confiate.
Știai că atunci când ciocolata se albește e semn bun? Nici noi! Înseamnă că are unt de cacao (nu de palmier).
[Fructe liofilizate. Incredibil de aromate.]
Ciocolata crudă (venită din Belgia) este temperată (încălzită la 50-55 grade) apoi răcită treptat, în condiții stricte de temperatură și umiditate, până la 26-27˚C; apoi, în funcție de sortimentul ce se dorește obținut, temperatura este din nou crescută treptat (ciocolata cu lapte vrea 28-29˚C, cea amăruie 30-31˚C). Când amestecul de ingrediente a ajuns la temperatura optimă, este așezat în forme și pus să se răcească.
[Gata să dea forme ciocolatei! 😀]
Krausz a fost numele de familie al străbunicii lui Szilard, pe a cărei veche proprietate s-a dezvoltat atelierul de ciocolată. Numele ei de alint în sat era „tanti dulce”; venită din zona Cehoslovaciei, știa o mulțime de rețete de dulciuri cu cacao. Iată cum s-a transmis pasiunea peste generații. În amintirea ei, a apărut marca de ciocolată cu denumirea Krausz.
[Degustare de batoane de ciocolată. 😋]
Ciocolată amăruie 72% conținut de cacao. Ciocolată cu lapte. Prune uscate și afumate, cu miez de nucă, învelite în ciocolată. Ciocolată cu lapte și cafea (dintr-o prăjitorie a unui prieten din Zalău – tot în ideea de a produce cu ingrediente măcar naționale dacă nu locale). Batoane de ciocolată cu cremă de miez de nucă (un gust absolut special, o combinație unică). Praline. Toate sunt delicioase.
În micul magazin de lângă atelier, poți cumpăra după plac și după poftă. Aici sunt sortimente pe care nu le găsești întotdeauna pe site sau în magazine.
Cu excepția sezonului rece (din septembrie în decembrie), când comenzile sunt foarte multe, atelierul primește vizitatori în fiecare zi, în urma unei programări prealabile (găseşti telefon în datele de contact de mai sus).
Ambalaje din hârtie reciclată. Și bunicuțe din sat care participă la procesul de ambalare.
O poveste delicioasă și la propriu și la figurat! 😍
Str. Moara (Malom) nr. 118, Sântimbru 537271, România
Sânsimion (HR)
Activităţi indoor
Deschis
Manufactura " Bere Ciuc " (pe denumirea locală Tiltott Csíki Sör Manufaktúra) din Sânsimion, Miercurea Ciuc este probabil cea mai cunoscută (cel puțin din Transilvania) fabrică de bere din „noul val” al producătorilor noi, ce aplică metode și utilizează ingrediente diferite, de bună calitate, menite să scoată pe piață produse mai... speciale.
[Kilometrul 0 al unei beri de calitate.]
Tot în această abordare nouă, a apărut și practica de marketing a vizitelor ghidate în fabrică. Ceea ce pe noi, clienții, nu poate decât să ne bucure, mai ales că turul include și degustare. 😉 Sunt două tipuri de beri draft la degustare în programul standard – berea de bază, Tiltott Csíki Sör, nefiltrată (6%) și una cu afine sau zmeură sălbatică (1,2%, ca să placă și doamnelor 🙂); ambele în cantități adaptate la capacitatea de consum a vizitatorului 😉. Cea nefiltrată este o bere mai specială, cea mai căutată, pentru că se îmbuteliază doar iarna, deoarece nu conține conservanți și nu este pasteurizată.
[Punctul de început al turului. 😊]
Programele de vizită sunt de două tipuri: cu masă (două ore) și fără masă (o oră). Indiferent dacă mănânci sau nu, de băut, bei! 🙂 Programul fără masă costă 35 lei iar cel cu masă este în două variante: 75 (cu platou rece) sau 85 lei (cu ciolan în pâine). În sezonul cald masa are loc afară, când e frig – în sala din fabrică denumită sky-bar. Totul însoțit de „degustare” nelimitată (cantitativ vorbind) de bere.
Numărul de persoane ce participă la tur nu contează, dar turul trebuie programat, preferabil cel puțin cu o zi înainte, mai ales dacă se dorește varianta cu masă, găsești datele de contact din pagină.
[Mese făcute din şine de tren cu istorie.]
După degustarea de bere, începe povestea – istoria locului, de ce „manufactură”, ingrediente, procesul de fabricare și fermentare, îmbutelierea; la final, masa. Totul se întâmplă în fabrică, auzind și văzând.
Nu e doar legendă faptul că berea de bună calitate necesită apă de bună calitate, iar manufactura Csíki Sör a avut noroc să aibă pe terenul deținut nu mai puțin de cinci izvoare. O bucăţică de istorie poţi vedea la mesele din barul interior, la care s-au folosit şinele dintr-o linie de tren existentă pe terenul fabricii; după achiziţionarea terenului s-a ras tot iar bucăţile din şină sunt singurele lucruri care amintesc de trecut.
[Vei vedea toate etapele de fabricaţie.]
Fabrica este destul de tânără, deschizându-și porțile în 2014, cu o capacitate mult mai mică decât în prezent. Folosește ingrediente naturale, de unde și denumirea de manufactură (a nu-și închipui cineva că berea se fabrică manual) și nu pasteurizează berea (termenul de valabilitate a berii este menținut prin intermediul a două procese de filtrare; cu excepția berii nefiltrate); de aici gustul și aspectul deosebite. Berea este produsă respectând legea germană a purității berii (da, chestia asta chiar există, nu este doar un slogan comercial) – doar trei ingrediente de bază (apă, malț și hamei) plus drojdia necesară fermentării. Se pot degusta și acestea (malțul și hameiul), pe sortimente (malț de caramel, de ciocolată etc.), pentru o înțelegere cât mai bună a drumului pe care îl are de parcurs fiecare tip de bere până în pahar. Și diferențele dintre ele.
[Hameiul şi cele 4 tipuri de malţ folosite aici.]
Se trece prin zona de fierbere, unde afli despre toate detaliile tehnice ale procesului – măcinarea malțului, plămădire, filtrare, temperatura de fierbere, combinațiile de ingrediente, timp de fermentare. Aproape totul este automatizat. Calitatea este mai importantă decât cantitatea.
Pe lângă bere, se mai produc și trei specialități ale casei – un distilat din bere, un lichior de afine și un lichior din plante medicinale.
[Distilatul şi lichiorurile Csíki.]
Finalul turului este în sala numită sky-bar (denumirea asta de obicei se dă locurilor aflate la înălțime; aici nu e cazul), unde se mai... degustă un pic ... 😊 Poți să faci poză cu mascota din carton a fabricii.
Vei afla și povestea ușor controversată din spatele denumirii acestei beri - de la „adevărata bere ciucană” la “berea ciucană interzisă” (Tiltott Csíki Sör).
[Portofoliul complet al berilor Csíki.]
Nefiltrată, de bază Csíki, Székely (cu de două ori mai mult hamei), brună sau cu afine ori zmeură etc., orice ai alege, sigur găsești ceva care să-ți placă. Iar la finalul turului, vei primi cadou (dacă nu ai ales turul cu masă) o pungă de chips, căci fabrica are și o divizie pentru acest produs, cu niște sortimente foarte interesante (pe tărâmul cartofului, cum să nu faci chips, care mai și merg numa’ bine cu bere; chiar pe fiecare pungă există și o recomandare pentru cel mai potrivit sortiment Csíki Sör). Bună treabă! 😍
Nu dezvăluim mai multe detalii despre povestea berii Csíki, căci e mult mai interesant să le afli la fața locului, de la oamenii de-acolo, pregătiți special pentru asta.
[Cel mai interesant (și controversat) suvenir. Indicii: urs, bio 😅]
Au și un gift shop drăguț, de unde te poți aproviziona cu bere, chips sau poți alege dintr-o gamă foarte variată de suveniruri, care mai de care mai amuzante. Magazinul este deschis de luni până duminică între orele 9-20 iar tururile în fabrică se pot face de luni până sâmbătă între orele 09-20. Timp destul să programezi o vizită dacă ajungi în zonă; e interesant.
DJ123 575, Sânsimion 537285, România
Braşov (BV)
Activităţi indoor
Deschis
Dacă ştii ce este în poza de de mai jos o să îţi placă să mergi la Muzeul de Ştiinţe Braşov. Iar dacă nu știi, merită să mergi ca să afli. 🙂
Noi am fost şi ne-a plăcut ce am găsit acolo: o iniţiativă privată de popularizare a principiilor și teoriilor de bază din fizică, astronomie, biologie, matematică... într-un mod interactiv şi pe înţelesul tuturor.
[Image]
Poate că Muzeu este prea mult spus, însă experienţa este distractivă chiar şi pentru adulţi iar pentru copiii pasionaţi de fizică şi tehnică este de-a dreptul fascinant - am aflat despre mulți copii care și-au rugat părinții să îi aducă de mai multe ori, ca să „aprofundeze”, să afle mai pe-ndelete despre fenomenele și principiile prezentate, într-un mod interactiv. Pentru că da, în timp ce în majoritatea muzeelor e plin de etichete „nu atingeți exponatele”, aici chiar ești încurajat să te joci cu ele, să le acționezi, să experimentezi și să înțelegi, într-un mod practic, cum se întâmplă lucrurile, forțele, fenomenele din jurul nostru! 😍 bine, cu niște mici excepții - imprimantele 3D și cabinetul stomatologic - din motive care țin de securitate.
[Când ai mai avut ocazia să te joci cu un ecograf?! 😉]
Vei afla, printre altele, câte kilograme cântăreşti pe planetele din sistemul solar (Marte și Mercur sunt preferate, mai ales de vizitatoare, o să înțelegi de ce la fața locului 😀), vei putea privi la microscop tot felul de chestii, îți vei putea vedea inima la un ecograf, te vei "juca" cu cei mai puternici magneţi din lume, vei aplica pe pielea ta legea inducţiei electromagnetice ...
[Am aflat și câte kilograme am avea pe Jupiter 😀]
Nu există limite de vârstă pentru copiii pe care îi aduci aici: dacă sunt foarte mici (3-4 ani) îi poți lăsa în ludotecă, un mic dar drăguț spațiu de joacă, cu o colecție cuprinzătoare de jocuri. Și nici pentru adulți - dacă, cumva, exponatele și interacțiunile din muzeu sunt deja „fumate” pentru tine, cu siguranță nu te va lăsa rece o tură cu... parapanta, chiar și virtual, într-o experiență imersivă de VR care nu trebuie ratată, indiferent de vârstă (este disponibilă și o „versiune” mai simplă, dedicată copiilor). Un „zbor” durează 3-5 minute (în funcție de cât timp reușești să te menții în aer) și costă 15 lei. Exact deasupra seletei (hamul special în care zboară parapantiștii) este expusă o parapantă despre ni s-a spus că e prima care a zburat pe cerul României, chiar aici, la Brașov! 😍
[Ludoteca de la intrare.]
Ni s-a părut foarte interesantă și aplicația de realitate virtuală prin care poți face o incursiune prin anatomia corpului omenesc, explorându-i sistemele de bază - muscular, osos, cardiac etc. iar la sfârșit, poți participa la un quiz în care poți testa ce ai reținut din toată „joaca” - durează 5-7 minute și costă 20 lei.
[Învață anatomie în VR.]
Simulatorul de zbor cu parapanta are versiuni pentru copii (de peste 3 ani) și adulți însă cel de anatomie este dedicat doar celor de peste 8 ani, care știu să citească. La achiziția unui pachet cu ambele experiențe VR beneficiezi de o reducere, plătind 32 lei.
Deşi biletele de intrare nu sunt chiar ieftine (40 lei/adult, 30 lei/copii, elevi şi pensionari - sunt disponibile şi nişte Family Pack-uri; copiii sub 3 ani și persoanele cu dizabilități motorii au acces gratuit), odată ajuns aici te vei bucura împreună cu copiii, nepoţii sau elevii tăi de o experienţă interesantă, timp de o oră sau chiar o oră şi jumătate, în funcţie de gradul de interes pe care îl veţi arăta. Am aflat despre un vizitator care a stat două ore și jumătate la un singur exponat, încercând să dezlege... nodul gordian 😮 Te provocăm și pe tine iar dacă reușești, împărtășește-ne într-o recenzie ce scrie în răvașul pe care l-ai primit drept recompensă! 🤗
[Nodul gordian de la Brașov.]
Tururile ghidate se fac din două în două ore, la 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 (luni-sâmbătă), respectiv de la 12:00, duminica. Pentru o experiență cât mai plăcută și cât mai interactivă, fiecare tur se face pentru un grup de maximum 40 persoane (25-30, în cazul grupurilor formate din familii diferite). De aceea, e de preferat să suni ca să faci o programare înainte să ajungi Așa, staff-ul poate organiza cât mai eficient intrările, mai ales în perioadele mai aglomerate. Și foarte important, poate grupa vizitatorii pe categorii de vârstă, cu explicații și prezentări adaptate pentru fiecare.
Ghizii muzeului sunt foarte amabili şi foarte dedicaţi activităţii lor aici, îţi vor explica cu mare plăcere toate fenomenele şi experimentele disponibile.
În zona recepției vei putea cumpăra şi câteva suveniruri iar apa este din partea casei. 🙂
[Suveniruri specifice.]
Odată cu mutarea într-un nou spațiu, mai mare, mai ofertant, a putut fi amenajat și un spațiu de activități, cu dublu-rol, ateliere și aniversări/petreceri tematice pentru copii. La data celei mai recente documentări atelierele era organizate doar în weekenduri și sporadic/la cerere în cursul săptămânii, dar se are în vedere introducerea de ateliere în fiecare zi, după un program anunțat la începutul fiecărei luni astfel încât să știi dinainte când și la ce fel de atelier îți poți înscrie copilul.
Un atelier durează cam o oră și jumătate și costă 80-100 lei/copil, în funcție de ziele săptămânii și dacă se dorește la pachet și un tur ghidat în muzeu. Am întrebat și am aflat care sunt cele mai populare ateliere: programare Arduino, robotică și inteligență artificială - disponibile deocamdată doar în weekend și destinate copiilor de 10-15 ani. La atelierele din cursul săptămânii, cu teme din științe diverse - astronomie, biologie, anatomie... pot participa și copii mai mici.
[Zona ateliere/private party.]
Pentru petreceri trebuie doar să organizezi cateringul de mâncare și băuturi, de restul se vor ocupa cei de aici, într-un program de vreo 3 ore care începe cu un tur ghidat în muzeu, mai interactiv și mai activ decât turul obișnuit; după ce se servește masa, aniversatul și invitații lui intră într-un atelier, ales anterior din lista de ateliere disponibile. În funcție de domeniul ales, în limita posibilităților, se face și o mică decorare a spațiului în tematica aleasă iar la sfârșitul activității, de cele mai multe ori copiii pot să și plece cu ceva acasă, un suvenir drăguț făcut cu mânuțele lor. 😍 După atelier, se servește tortul care se poate păstra la rece alături de celelalte gustări și băuturi aduse de părinți, în frigidere puse la dispoziție de muzeu. Costul unei petreceri - spațiu și activități - este 110 lei/copil, max. 30 de participanți.
Un alt avantaj al noii locațiii este că oferă și locuri de parcare gratuită - în limita disponibilității - atât în parcarea exterioară cât și în cea din curte, pe aleea de lângă clădirea care găzduiește muzeul.
[Locuri de parcare în curte.]
B-dul. Zizinului, intrarea B 110, Brașov 500407, România
Siculeni (HR)
Activităţi indoor
Deschis
Aflat în căutare de senzaţii tari? Foarte tari, chiar?! În trecere prin Siculeni trebuie să faci un popas la Palincăria Transylvanian Elixir. Dar numai dacă ai şofer sau dacă eşti cazat undeva în zonă, da? 😀
Noi am aflat întâmplător despre ea, după ce i-am văzut produsele în meniul câtorva restaurante din Harghita; ni s-a părut interesant modul de ambalare, am remarcat gama largă de sortimente şi i-am pus pe lista noastră de documentare... Iar pentru că lucrurile bune se pare că se-adună 😉 în ultimul infotrip făcut în zonă ne-am „intersectat” cu Loţi, antreprenorul Elixir, care nu ne-a lăsat până nu ne-a dus la o „degustare”!
[Un antreprenor mândru de ceea ce face!]
Ne-a povestit cu mândrie şi cu multă pasiune despre ce înseamnă o pălincă bună şi făcută corect, exclusiv din ingrediente naturale, în care „omitem complet aromele artificiale, coloranţii, conservanţii şi zahărurile adăugate” - extras din declaraţia de calitate pe care o găseşti imprimată pe ambalajele lor. De la sortarea, spălarea fructelor, fermentaţia alcoolică şi până la distilare şi ambalare, totul este făcut manual; în familie s-a făcut până şi design-ul logo-ului şi textele de pe ambalaje dintre care ne-a atras atenţia acesta - „pălinca este cel mai bun remediu deoarece reuneşte prietenii şi transformă chiar şi duşmanii în prieteni” - despre care Loţi spune că e „garantat”! 😃
Pălinca de aici e făcută numai din fructe, achiziţionate direct din livezi sau de la culegători (alea sălbatice)... după mai multe încercări sunt selecţionate doar sursele care dau calitate maximă, de ex. perele folosite sunt din soiul Williams, importate din Austria şi Ungaria; gutuile de la Drăgăşani; piersicile şi caisele din Timiş, muscatul ottonel din Vrancea. Fructele sunt atent sortate, curăţate de orice „impuritate” (pământ, frunze, codiţe, sâmburi etc.); apoi, după ce sunt fermentate 15-20 zile intră la cazan... pe urmă în sticle şi la beci, în aşteptarea livrării. 🙂
Iar recunoaşterea calităţii a venit, uşor-uşor, de la clienţii ce revin dar şi de la câteva concursuri de profil la care Elixir a participat, în Anglia şi Belgia - vei vedea „rezultatele” pe pereţii din sala de degustare şi pe etichetele sticlelor!
[Dovada de "tărie"!]
Între mai multe „reprize” de Elixir transilvănean cu vreo 44 grade tărie 😀 din mai multe sortimente, vei afla toate detaliile despre această manufactură de pălincă unică în zonă, cum se fermentează şi se distilează fructele, cum se depozitează, cum şi la ce preţ se vinde fiecare sortiment. Iar dacă îţi va plăcea ceva din ceea ce deguşti (şi nu are cum să nu-ţi placă ceva 😋) poţi cumpăra direct din depozit, la preţuri un pic mai mici decât în retail sau decât pe magazinul online.
Iar Loţi ştie (şi îi şi place) să stea la poveşti, mai ales dacă vei avea întrebări; e cordial, are în sânge treaba asta, ne-a învăţat şi „cum trebuie gustată pălinca: îl mişti în pahar, îl simţi (n.r. aroma), o iei în gură pe limbă, îţi ajunge pe gât ca să zic aşa, şi trebuie să treacă 5-10 secunde... şi faci aşa (aici, nu mai suntem aşa talentaţi ca să descriem; dar o să vezi la faţa locului :))... şi apoi, dacă este de calitate trebuie să simţi complet aroma fructului din care este făcută... chiar simţi că bei, din ce e făcută (:)...” şi atunci ne-am dat seama că în trecut am băut nişte pălinci mult-lăudate dar la care în afară de tărie nu se simţea altceva!
Dacă exprimarea lui ţi se va părea un pic ciudată, trebuie să ştii că Loţi este secui de origine iar limba română nu a învăţat-o la şcoală. Omul este o poveste, cu şi despre pălincă... şi despre orice altceva vine vorba!
["Comoara" lui Loţi. 🤩]
Reţeta e simplă: eşti într-un grup de minimum 2 maximum 30, chiar 40 persoane; suni la telefonul din pagină, programezi o vizită de degustare şi mergeţi cu toţii la singura palincărie artizanală autorizată din zonă; dacă sunteţi maximum 4 persoane şi sunteţi cazaţi la pensiunea Amadé din Siculeni, Loţi are o înţelegere cu ei şi vă va lua/vă va aduce înapoi cu maşina, gratuit. În limita posibilităţilor degustarea poate fi făcută chiar şi în afara orelor de program afişate iar dacă o să mergi când se recoltează fructele (iunie-octombrie) s-ar putea să asişti la mare parte din procesul de fabricaţie!
Vizita de degustare este gratuită, fără nicio obligaţie de achiziţie; este o experienţă inedită dar trebuie să-ţi asumi un risc: s-ar putea să-ţi placă pălinca prea tare! 😀 Iar dacă nu vrei s-o bei o poţi folosi ca parfum... fructat, mai ales pe cea din piersici sau din gutui! 😍
Siculeni nr. 812, 537295, Harghita, România
Constanța (CT)
Activităţi indoor
Deschis
Planetariul din Constanța, parte a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii alături de Delfinariu și Microrezervație, este un paradox – un loc cu un mare potențial, dar care nu este exploatat la reala valoare.
Unul din puținele locuri de pe litoral unde îți poți petrece timpul liber altfel decât făcând plajă; deci public asigurat; totuși, personalul pare insuficient...
Înființat exact în anul primului pas pe lună (1969) ca Observator astronomic, deci cu o istorie de funcționare de peste 50 de ani; totuși clădirea și împrejurimile au fost foarte puțin modernizate, aspectul general lăsând destul de mult de dorit...
Un loc care oferă o experiență inedită, interesantă, educativă, pentru mici și mari; totuși condiții organizatorice departe de optim...
Ce ni s-a părut însă de apreciat, în afară de potențialul care trebuie susținut și încurajat, a fost modul în care am perceput că își fac treaba specialiștii din complex; care încearcă să scoată ce e mai bun din ceea ce au... și având frecvent de-a face cu public nu tocmai... „ales pe sprânceană”.
[Prima clădire a Observatorului Astronomic.]
Nu trebuie să ai cunoștințe avansate de astronomie ca să ai o experiență frumoasă la planetariu. Doar să ai curiozitatea să descoperi mai multe despre universul în care trăiești. Vei găsi aici răspunsuri la multe întrebări pe care poate ți le-ai pus, în legătură cu ce e dincolo de ceea ce poți cuprinde cu ochii... Muzeograful, care este și autor al textelor și al regiei demonstrațiilor, are suficiente cunoștințe cât să răspundă, în limita timpului disponibil, câtorva întrebări.
[Aleea dinspre Delfinariu.]
Atmosfera astrală întâmpină spectatorii încă de la intrare, cu cele 8 mari planete pictate manual (grafitti) pe pereți și cu o reprezentare stilizată, pe podea (de privit la ieșirea din sala de proiecție), a constelației Lira, în oglindă cu tavanul sălii, care ilustrează o mică parte din bolta cerească într-o seară de vară. În aceeași sală a fost amenajată și o mică expoziție tematică, alcătuită din piese adunate de la oameni pasionați - primele două aparate de proiecție utilizate la planetariu, cărți de specialitate, proiectoare, oculare, o lunetă etc.
[Sala expoziției.]
Sala de „spectacol” are o cupolă de 8 m diametru iar în centrul ei se află aparatul de proiecție hibrid, adică are o componentă opto-mecanică și o componentă digitală (singurul de acest fel din România), care proiectează pe cupolă emisfera nordică cerească și o parte din emisfera sudică, atât cât se poate vedea de la altitudinea Ro și la momentul începerii demonstraței.
Poți vizualiza și afla o mulțime de detalii științifice despre Soare, Lună, Calea Lactee, constelații, planete, mișcarea continuă a universului, trecerea orelor și a anotimpurilor.
[Călătoria stelară începe curând.]
Nefiind o activitate foarte potrivită pentru cei foarte mici, întrucât necesită liniște, răbdare și atenție, copiii sub 7 ani intră doar la prima demonstrație, cea de la ora 10:15, care este adaptată vârstei, este mai ușoară și mai pe înțelesul lor.
Cu excepția demonstrației de dimineață, la care participă și copii sub 7 ani și la care sunt difuzate filme pe teme astronomice, în majoritatea cazurilor prezentarea e integral „live”. Imaginile sunt captate cu telescoape spațiale, stocate, iar apoi sunt selectate pentru a fi proiectate, în funcție de coordonatele de timp introduse de „regizorul spectacolului”. Totul cu o voce caldă pe fundal, pe care o asculți cu plăcere povestind.
Proiecția durează aproximativ 40 de minute, apoi, dacă există întrebări suplimentare, sunt bine primite. Frumusețea cerului este impresionantă, copleșitoare, amețitoare... mai ales că altfel nu prea o observăm...
[Planeta Saturn, văzută pe cupola Planetariului din Constanța.]
Cum aparatul de proiecție ocupă o zonă mare a sălii de demonstrații, sunt disponibile pentru public 35 de locuri plus încă 5 pentru persoane cu dizabilități.
Programul actualizat al planetariului este afișat pe site-ul muzeului – zilele de funcționare și orele demonstrațiilor; este cea mai bună sursă pentru aceste informații, întrucât pot apărea situații neprevăzute care să modifice programul (defecțiuni, indisponibilitatea biletelor pe anumite intervaluri de timp).
[Pupitrul de comandă.]
Biletul cumpărat pentru planetariu (29 lei/adult, 7 lei/elev, student, 1 leu/copil sub 7 ani) acordă acces și în microrezervație.
Dar verifică disponibilitatea biletelor, căci în zilele noroase, când plaja nu e primitoare, complexul poate fi foarte aglomerat și e posibil să nu mai fie bilete în vânzare. Pentru a achiziționa bilete online găsești link pe site și poți vedea și numărul de locuri disponibile pentru fiecare reprezentație - se actualizează în timp real.
[Intrarea în microzervație.]
Accesul către Planetariu se face de la intrarea principală a Delfinariului, din bulevardul Mamaia, unde se află și casa de bilete. Pe aici însă se poate intra doar pe jos. Dacă vii cu mașina, o poți lăsa în parcarea aflată în capătul opus al complexului, cu acces tot din bulevardul Mamaia – faci dreapta din bulevard și urmezi drumul asfaltat, apoi stânga și continui până în parcare – pentru ajutor, găsești aici o localizare pe Google Maps.
Parcarea este generoasă dar tot se poate dovedi neîncăpătoare în unele zile. Tichetele pentru parcare se achiziționează doar online. Pentru persoane cu dizabilități sunt rezervate 10% din locurile de parcare.
Bulevardul Mamaia 268, Constanța 900001, România
Activităţi indoor
Eşelniţa (MH)
Deschis
Centrul SPA Clisura Dunării din Eșelnița este o prezență cât se poate de binevenită, într-o zonă în care turismul acum începe să se dezvolte și unde oferta de servicii conexe cazării este destul de restrânsă. Fiind construit în comună, la cam 5 km de zona unde sunt construite majoritatea pensiunilor din localitate (cea mai depărtată dintre ele este la aproximativ 9 km), este necesară deplasarea cu mașina; accesul este facil, direct din drumul național DN57.
[Intrarea în curtea spa-ului.]
Deschis recent, în 2019, centrul are o piscină încălzită de 16 metri lungime și cu o adâncime de 1,5 metri, un jacuzzi pentru 8 persoane, duş finlandez, saună uscată și umedă; există şi o „piscinuţă” dedicată copiilor foarte mici dar care în perioadele de extrasezon nu are apă.
[Sauna umedă, cu un tavan de efect. 😍]
Dacă vrei să te menții în formă, ai acces și la o mică sală dotată cu câteva aparate de fitness și forță. Capacitatea maximă a întregului spațiu este de 48 de persoane. Există și o zonă de bar unde găsești snack-uri, înghețată, băuturi nealcoolice și alcoolice, cafea, cu preţuri destul de ok (espresso 5 lei, bere 5-6 lei, fresh 10-12 lei).
[Câte ceva pentru fiecare, mare sau mic. 😀]
Tarifele de acces în centru sunt accesibile, la data documentării noastre fiind 50 lei pe zi pentru adulți și 25 lei pe zi pentru copiii între 5 și 14 ani; copiii sub 5 ani au acces gratuit. La intrare ți se dă o brățară, cu care ai acces la vestiarele cu dulapuri închise; pe ea se pot înregistra toate produsele consumate și achiți totul la sfârșit – modern și practic. Poţi sta o zi întreagă dacă te ţine dar odată ieşit, va trebui să plăteşti din nou intrarea dacă vrei să reintri.
[Vestiare unisex cu duşuri şi dulapuri securizate.]
Pentru o experiență completă de SPA și destindere, există și posibilitatea de a face un masaj – tariful pentru 40 de minute de masaj terapeutic sau de relaxare este de 70 lei; însă doar cu programare, preferabil cu o zi înainte.
[Sala de masaj.]
Dacă ești din zonă te poţi înscrie la programe susţinute de antrenori specializaţi, pentru exerciții de aqua-gym ori la sală. O clientă trecută de prima tinereţe ne povestea cum un asemenea program a făcut minuni la durerile ei de spate aşa că, aviz amatorilor 😉 detalii pot fi aflate la telefon.
Centrul este deschis tot timpul anului, cu excepția intervalului în care se fac curățenie și dezinfecție generale, de obicei între 7-15 ianuarie. În sezonul cald poţi face plajă pe şezlonguri instalate în curtea interioară, cu acces din piscină.
[Duş finlandez, pentru amatorii de senzaţii tari 😀]
Deci, pentru una din zilele de vacanță pe Clisura Dunării sau dacă vrei să fugi de căldura verii (care în zonă poate fi destul de puternică, așa că prin august s-ar putea să fie mulți doritori) centrul SPA din Eșelnița, curat, primitor, este o opțiune de luat în calcul... chiar dacă pe dinafară la data documentării noastre nu arăta foarte ofertant 😉
Strada Dunării nr. 266A, Eșelnița 227195, România
Braşov (BV)
Activităţi indoor
Activităţi outdoor
Deschis
Oraşul natal al celui mai mare tenismen român are foarte mulţi practicanţi ai sportului alb şi recomandarea noastră pentru aceştia (dar şi pentru numeroşii turişti dornici de mişcare) este Tenis Arena - nu numai pentru că aici poţi juca tenis de câmp indiferent de anotimp şi de temperatura de afară ci şi pentru că este una dintre cele mai mari baze sportive de profil din zonă!
Vei găsi 6 terenuri pe zgură, 3 în sala principală și 3 amplasate într-un balon presostatic + unul pe suprafață hard, în balonul de peste drum de sală.
În zilele toride de vară sau cele geroase de iarnă, terenurile acoperite îţi vor oferi un confort termic foarte bun, sala şi baloanele fiind prevăzute cu sisteme de climatizare (răcire/încălzire) ce asigură o diferenţă de temperatură faţă de exterior de până la 20 de grade (iarna în plus, vara în minus).
[Teren hard în balon presostatic.]
Ora de închiriere teren tenis durează 50 minute, 10 minute durează pregătirea terenului pentru seria următoare. Accesul pe teren se va face cu maxim 5 minute înainte de ora rezervată. Iluminatul artificial este inclus..
În sezonul de iarnă (1 octombrie - 30 aprilie) terenurile sunt încălzite, iar preţurile/oră (care includ iluminatul artificial) diferă în funcție de frecvența cu care joci.
1. Ocazional, suni, vezi ce teren este liber şi faci programare. Prețul diferă în funcție de zilele și orele când vrei să joci:
• Luni-Vineri orele 08-16, 100 lei; orele 16-18, 120 lei; orele 18-22, 130 lei;
• Sâmbătă 110 lei indiferent de oră (în interval 08-20);
• Duminică 100 lei indiferent de oră (în interval 08-20).
2. Abonament (care este de fapt o cotizaţie de membru-susţinător la Clubul Sportiv Tenis Arena, plătită în avans în funcţie de numărul de ore dorit, minimum 1 oră/săptămână) - are avantajul că îţi poţi rezerva terenul dorit, la orele şi zilele din săptămână dorite (în limita disponibilităţii în momentul plăţii abonamentului). Mai ai şi alte avantaje:
• reducere de 5 lei/oră
• poţi anula o rezervare (până în ora 16 a zilei precedente zilei rezervării) şi o poţi recupera pe parcursul sezonului (nu se pot scădea din următoarea cotizaţie de membru)
• te poți bucura și de reduceri din valoarea cotizației lunare - cere informații de la staff!
La numărul de telefon din pagină se pot cere relații despre disponibilitatea terenurilor și se pot face rezervări.
Dacă eşti doritor de performanţă clubul îţi oferă consiliere în alegerea antrenorului potrivit, pentru copii (>4 ani) sau adulţi, începători/ avansaţi şi în funcţie de orele tale disponibile.
Poţi închiria şi echipament (rachete + mingi) iar dacă ai nevoie de ceva specific poţi cumpăra de la micul magazin cu articole de profil amplasat în recepţie - majoritatea importate din Austria, cu un raport preţ/calitate bun. Există și posibilitatea realizării de mici lucrări de service ale rachetelor de tenis (racordaj, schimbat overgrip).
În sezonul de vară 1 Mai-30 Septembrie:
1. Dacă joci ocazional, suni, vezi ce teren este liber şi faci programare pentru intervalul dorit:
• Lu-Vi orele 08-16, 65 lei; orele 16-22, 70 lei;
• Sâ-Du orele 08-20, 65 lei.
2. Abonament (care este de fapt o cotizaţie de membru-susţinător la Clubul Sportiv Tenis Arena, plătită în avans în funcţie de numărul de ore dorit, minimum 1 oră/săptămână) - are avantajul că îţi poţi rezerva terenul dorit, la orele şi zilele din săptămână dorite (în limita disponibilităţii în momentul plăţii abonamentului). Mai ai şi alte avantaje:
• reducere de 5 lei/oră la terenurile acoperite
• poţi anula o rezervare (până în ora 16 a zilei precedente zilei rezervării) şi o poţi recupera pe parcursul sezonului (nu se pot scădea din următoarea cotizaţie de membru)
[Recepție, magazin și service rachete.]
În sala principală există vestiare pentru femei și bărbați (cu toalete și dușuri) care pot fi accesate gratuit, precum și săli de fitness & forță (contracost).
Începând cu vara lui 2025 a fost deschisă și o mică zonă de relaxare, cu saună și salină. Prețurile încep de la 20 lei (saună) respectiv 40 lei (salină) pe ședință dar sunt disponibile și abonamente cu reduceri semnificative - cere detalii la recepție sau la numărul din această pagină.
Grivitei nr. 1W, Brasov, Romania, 500177
Braşov (BV)
Activităţi indoor
Deschis
Trickshot este un concept dedicat celor care vor să aibă parte de o ieșire în oraș reușită, într-o atmosferă elegantă dar familiară, în care să se bucure de mâncare bună, mixuri moderne de băuturi și specialități din cafea (unele create sub semnătură proprie), bowling, biliard, shuffleboard, arcade games.
La fel ca și în celelalte locații Trickshot din România (București), și în cea de la AFI Brașov vei găsi trei zone de jocuri: bowling, biliard și arcade-games, lângă care poți accesa, înainte sau după joacă, zona de terasă și restaurant – despre care poți afla mai multe în recomandarea #undemergem dedicată.
Cele 4 piste de bowling sunt furnizate de QubicaAMF, unul dintre cei mai apreciați producători la nivel mondial. Iar calitatea (și amplasarea într-un mall) costă, așa că, dacă poți, vino să joci între orele 10-13, când ora costă 55 lei (în cursul săptămânii), respectiv 98 lei (sâmbătă și duminică); după ora 13 prețul aproape că se dublează: 98 lei, respectiv 148 lei/oră în weekend. În zilele de sărbătoare legală se aplică tarifele de weekend. Dar chiar și așa, din câte ne-am documentat noi aici, poți juca bowling la cel mai bun preț din Brașov. Poți verifica și tu, aici.
[Piste ok, canapele confortabile.]
În mare, bilele sunt ok, sunt verificate săptămânal iar cele cu probleme sunt înlocuite. Dar între verificări se mai întâmplă să găsești unele ciobite; dă-le deoparte sau anunță personalul dacă nu găsești o bilă de greutatea dorită în regulă. Pantofii de bowling sunt însoțiți de ciorapi de protecție de unică folosință și sunt dezinfectați după fiecare folosire. 👍
La solicitare expresă (mai ales în cadrul evenimentelor corporate, petreceri, aniversări), contra unei taxe care începe de la 200-250 lei/oră poți beneficia de asistența unuia dintre cei doi jucători profesioniști (unul dintre ei campion național la bowling) colaboratori, care împărtășesc invitaților tot felul de trick-uri, scheme, lovituri speciale. Prețul final se stabilește în cadrul pachetului de eveniment ales, în funcție de nivel, număr de persoane, durată a evenimentului.
[Distracție faină pentru orice vârstă.]
Sunt și 3 mese de biliard de 9 ft (diagonală de 3m) + un shuffleboard, toate marca Brunswick. Din ce am văzut și testat în vizita noastră de documentare, mesele de biliard sunt bine întreținute și accesorizate – sunt disponibile nu unul ci două tipuri de prelungitoare pentru asistență în poziții mai dificile. Creta lipsea de la masă dar după o privire aruncată spre celelalte mese am găsit-o pe acolo și pe a noastră. 😊
Important de știut: deși sunt afișate per oră, prețurile se calculează la minut, atât la biliard cât și la bowling. Iar în cursul săptămânii elevii și studenții beneficiază de prețuri reduse practic la jumătate; pentru asta, nu trebuie decât să prezinte documente de identitate și/sau carnet de elev/student vizat la zi.
De reținut: se pot face rezervări (telefonic sau în aplicația Trickshot) doar pentru bowling, mesele de biliard putând fi rezervate în avans doar în cadrul pachetelor pentru evenimente.
[Biliard și shuffleboard.]
Zona de jocuri video este și ea foarte apreciată de clienți, mai ales de cei până în 10 ani. Dar am văzut și adulți, unii trecuți de prima tinerețe, care se distrau bine „la aparate” 😊.
Toate jocurile pot fi accesate cu niște carduri reîncărcabile care se cumpără de la recepție (5 lei).
Cu excepția unuia care oferă premii mai scumpe la care jocul (sau „impulsul”) costă 6 lei, toate celelalte jocuri costă 5 lei, și majoritatea oferă recompense, sub formă de tichete. Pe care, după ce le primești (câteodată poți câștiga foarte multe 😉) le poți duce la ticket-eater 😊 care după ce le mănâncă le transformă în puncte și ți le transferă pe cardul reîncărcabil. Când ai acumulat un anumit număr de puncte, le poți preschimba în tot felul de premii, de la unele simbolice (extensii de păr pentru copii, pistoale cu apă, fluiere) până la unele chiar spectaculoase (elicoptere cu telecomandă, drone, camere GoPro)!
Pe lângă cele care oferă tichete cu care poți revendica premii, mai sunt și câteva jocuri unde în funcție de atenția, dexteritatea și abilitățile tale poți câștiga, pe loc, telefoane mobile, tablete, căști audio sau tot felul de jucării din pluș. Din ce am văzut, indiferent de „câștiguri” distracția e garantată! 🤩
Cardurile cumpărate din Trickshot AFI Brașov pot fi folosite doar aici iar cele cumpărate în una dintre locațiile din București pot fi folosite în oricare dintre locațiile din București.
[Unii au spor mare la adunat tichete! 🤩]
Pentru că distracția e mai mare dacă e și „udată” corespunzător, meniul de bar este variat, plin de opțiuni care mai de care mai interesantă; se vede că nu degeaba în echipa Trickshot a fost cooptat și Claudiu Văcăruș - campion național și reprezentant al României la competiții internaționale de bartending. 👏 În calitate de Beverage Manager, el se ocupă la nivel de grup de tot ce înseamnă băuturi și concepte de bar, creând inclusiv niște mixuri signature de care clienții se pot bucura atât în restaurant cât și în zona de activități & divertisment din toată rețeaua Trickshot România.
Dintre care noi am și încercat două: un Don Julio Paloma și Gin Tonic (our infusions) mango and chili. Impresiile, în general pozitive, atât în ceea ce privește aspectul cât și pentru gust, cu o notă specială pentru inspirația în mixarea ingredientelor! Dacă prețul de 39 lei nu e o problemă și îți setezi așteptările pentru un cocktail interesant, făcut corect, cu ingrediente de bună calitate... sunt șanse foarte mari să fii mulțumit de ceea ce vei primi.
[Băuturi pentru toate gusturile.]
Pe lângă oamenii cărora le place să petreacă timp în mall-uri, Trickshot țintește cu destul de mult succes și segmentul corporate & aniversări, fiind organizate frecvent teambuilding-uri, petreceri corporate, aniversări, onomastici. Care, când se întâmplă, ocupă de obicei toate cele patru piste de bowling, câteodată și mesele de biliard. Așa că dacă-ți propui să vii la joacă în Trickshot (mai ales în lunile de iarnă, când sunt multe evenimente corporate) nu ar strica să dai un telefon înainte. Sau să folosești aplicația proprie Trickshot, unde, după ce vezi disponibilitatea în timp real, ai și opțiunea de a rezerva o pistă (sau mai multe) de bowling, o funcționalitate pe care te încurajăm să o folosești pe cât posibil. Pe lângă asta, în aplicație te poți bucura de tot felul de surprize, oferte speciale, bonusuri, cash-back în puncte de fidelitate (10% la mâncare și băuturi, 20% la bowling și biliard - nu se aplică la oferte speciale), așa că nu uita să scanezi pre-nota în aplicație înainte de a o plăti!
Indiferent că ai sau nu aplicație, dacă te petreci de ziua ta aici vei primi un disount de 20% la întreaga consumație făcută, atât la mâncare și băuturi cât și la bowling/biliard. 👍
[Play. Enjoy.]
Iar dacă ți se face dor să dansezi, reține că în fiecare seară de vineri, după ora 18, un DJ local cunoscut mixează live până la ora închiderii, în zona terasei închise a restaurantului 🤩 Unde ai la dispoziție un meniu plin de chestii bune. 😋
Bulevardul 15 Noiembrie 78, Brașov 500097, România
Braşov (BV)
Activităţi indoor
Deschis
Pentru amatorii de senzaţii tari în Braşov - acesta este un poligon autorizat de tir în care poţi trage cu cartuşe REALE! Senzaţia este una deosebită, diferenţa între a trage cu un pistol cu aer comprimat faţă de unul cu muniţie reală este cam cea dintre o plimbare cu autobuzul versus o tură cu motocicleta! 🙂
Sunt disponibile pistoale de diferite calibre şi mărci (Glock, HS, Sleyr, Colt) dar și arme cu țeavă lungă. Instructorii sunt foarte amabili (chiar plini de umor) şi te vor consilia astfel încât să beneficiezi de o experienţă plăcută, memorabilă!
IMPORTANT: accesul în poligon se face doar pe bază de PROGRAMARE (de preferat cu 24h înainte), în care vei anunţa numărul de persoane participante (mai ales dacă sunt mai mult de 6).
Toţi participanţii trebuie să îndeplinească câteva condiţii:
• 18 ani împliniţi (este obligatorie prezentarea unei cărţi de identitate sau paşaport)
• să nu fie sub influenţa băuturilor alcoolice, a medicamentelor sau a drogurilor
• să semneze un acord de luare la cunoştinţă şi acceptare a riscurilor
Totul este real (şi cu potenţial letal), de aceea, înainte de a intra în poligon, ţi se va face un instructaj (noţiuni de siguranţă şi manevrare a armei, poziţii de tragere) şi primeşti echipamentul de protecţie adecvat (ochelari şi căşti de protecţie auditivă). Apoi, primeşti un glonţ şi faci o tragere de probă; dacă totul este ok, vei putea să tragi şi cele 20 de cartuşe recomandate în cadrul unei şedinţe de tragere.
O şedinţă de tragere care include instructaj, echipament, instructor şi 20 de cartuşe (10 calibru mic +5 mediu + 5 calibru mare) costă 170 lei/persoană... până la 400 lei pentru o ședință COMBO cu 40 de cartușe. Pentru țintă vei mai plăti 10 lei (o poți păstra la sfârșit, dacă ești mulțumit de rezultat 😀).
Pentru că este amplasat într-o zonă industrială îţi recomandăm să mergi cu o maşină/taxi - accesul cu mijloace de transport în comun nu este foarte facil.
Abia aşteptăm să ne povesteşti despre experienţa ta, într-o recenzie scrisă aici! 🙂
Zizinului 109 bis, Brasov, Romania
Odorheiu Secuiesc (HR)
Activităţi indoor
Deschis
La Páva Kert, din Odorheiu Secuiesc, te poți bucura de trei servicii într-un singur loc. Pe lângă restaurant și pensiune, zona de wellness te așteaptă, astfel încât, pe lângă cazare și experiențe culinare, să te bucuri și de o sesiune de răsfăț.
Dacă ești oaspete al pensiunii, poți folosi gratuit secțiunea de wellness (vei găsi în cameră halat de baie și papuci), iar dacă te afli prin zonă și îți dorești câteva ore de relaxare, poți merge contra cost - în acest caz îți recomandăm să aduci cu tine un prosop și papuci, halatul necesar pentru saună este oferit în locație. Dacă nu ești oaspete al pensiunii, îți recomandăm să faci și o rezervare în avans, deoarece astfel poți obține informații utile. Poți afla, de exemplu, dacă este ocupat complet sau dacă există mulți oaspeți cazați, ceea ce poate duce la aglomerație. Desigur, dacă nu te deranjează lucrurile astea, poți merge direct. 😉
Prețurile pentru o ședință de 2h pornesc de la 35 lei/adult și variază în funcție de zilele săptămânii sau de weekend, click aici pentru a le afla pe toate.
[Locuri de relaxare pe marginea piscinei.]
Te poți revitaliza în două tipuri de saune, un jacuzzi cu apă caldă, o piscină pentru copii și o piscină de înot.
Vestiarul este destul de spațios și ai suficiente dulapuri pentru depozitarea bagajelor. După ce te-ai schimbat în „ținuta” de wellness, poți explora secțiunea de saună, unde ai la dispoziție o saună finlandeză tradițională și o baie de aburi. Între cele două vei găsi un bazin cu apă rece pentru răcorire.
[Vedere de la piscină.]
Sauna este disponibilă de luni până joi, între orele 7:00-11:00 și 18:00-22:00, iar în weekend, te poți relaxa în căldură de la ora 7:00 dimineața până la ora 22:00 seara. Dar practic, programul pentru clienți durează până la ora 21.30, deoarece la acea oră încep operațiunile de curățenie. Dacă vrei să intri doar la înot, de luni până joi între orele 11 și 18 poți intra cu un bilet de înot de 25 de lei.
În continuarea secțiunii de saună se află piscina pentru copii, cu o temperatură de 30-32°C și o adâncime de 40 cm, și un jacuzzi. Spre bucuria copiilor, în piscina destinată lor este instalat un mini-jet de apă, care oferă o experiență plăcută și sigură în apa caldă și de mică adâncime. Apa jacuzzi-ului, cu o temperatură de aproximativ 36-38°C, este perfectă pentru relaxare și poți regla programele jacuzzi-ului prin apăsarea unui buton.
[Piscina pentru copii și jacuzzi.]
Urmează piscina de înot, cea mai mare dintre toate. Adâncimea acesteia variază între 145 și 180 cm, iar temperatura apei este între 25-28°C. La vizita noastră am găsit apa curată și la temperatura ideală pentru înot.
Piscinele și spațiile sunt curate, iar un angajat de curățenie „patrulează” constant prin încăperi. Totuși, gresia din jurul piscinelor s-a dovedit alunecoasă, așa că îți recomandăm să fii atent și să te deplasezi preferabil în papuci.
[Piscină cu ieșire spre grădină.]
După baie, vei găsi în vestiar uscător de păr și chiar și o mică centrifugă pentru a-ți usca și costumul de baie. Ai la dispoziție de asemenea o baie și trei dușuri. Iar după înot, dacă vrei să te odihnești, poți face acest lucru pe unul dintre șezlongurile disponibile. Când este cald afară, poți folosi și șezlongurile exterioare, din grădina cu gazon bine îngrijit, accesibilă direct din SPA.
[Vestiare curate și bine dotate.]
Și dacă, după atâtea băi, ți se va face foame, la plecare oprește-te la restaurantul Páva Kert și încearcă unul dintre preparatele gourmet din oferta lor sezonieră. 😉
Strada Bisericii 15, Odorheiu Secuiesc 535600, România
Activităţi indoor
Activităţi outdoor
Richiș-Biertan (SB)
Deschis
La 6 kilometri de vestitul sat Biertan din județul Sibiu se află Richiș, un alt sat, mic, mai puțin faimos dar la fel de frumos, ascuns între două dealuri, și care a reușit să le meargă la suflet multora dintre cei care l-au vizitat. Atât de bine încât mulți dintre ei, atât români cât și străini, au decis să cumpere case vechi săsești, în care au adus confortul vieții moderne și au început să-și petreacă vacanțele aici, ceea ce a făcut ca Richiș să devină unul dintre cele mai cosmopolite sate din România.
[Richiș, Biertan, Sibiu, România.]
Unora le-a plăcut atât de mult liniștea, aerul curat și costul (încă) mic al vieții comparativ cu locurile de unde veneau încât s-au stabilit definitiv la Richiș. Fie retrași la pensie, fie lucrând de la distanță, fie deschizându-și o mică afacere aici. Așa cum a făcut și Elena, care și-a descoperit rostul în viață deprinzând tainele meseriei, specializându-se și lucrând ca terapeut SPA în Asia, Africa și Europa. După vreo douăzeci de ani de lucru în resorturi din rețele ca Four Seasons sau Mandarin Oriental, Elena a vizitat într-un concediu petrecut în România și Richișul. De care s-a îndrăgostit pe loc, punându-l primul pe lista locurilor unde să se întoarcă în țară, când va fi să fie. Iar în 2020, odată cu ocazia de a cumpăra aici o casă veche, pe un mic teren aflat în buza unui deal, Elena a avut viziunea de a deschide un SPA rural în aer liber unde să facă, acasă, tot ceea ce a învățat în atâta amar de vreme de lucru prin străini. 😊
[Elena, la Fours Seasons Cairo First Residence.]
Și s-a pus pe treabă: a început amenajarea terenului și a casei vechi, de aproape două sute de ani, de la a cărei ultimă renovare trecuseră exact 100 de ani. Cu ajutorul unei finanțări accesate prin AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), a reușit să achiziționeze echipamentele și accesoriile necesare. A găsit meșteri locali cu care a construit o scară din lemn, foarte ingenios proiectată, ce urcă la o platformă unde a instalat sauna, cu o vedere de sus foarte frumoasă asupra curții și dealului din față. A construit o anexă cu duș și toaletă, la care a folosit multe materiale recuperate de la o veche șură ce se afla pe teren... 😍
[Scara ce duce la sauna finlandeză.]
La sfârșitul verii lui 2025, am onorat cu drag invitația de a vedea ce a ieșit și am trăit experiența clienților alături de un mic grup de localnici, curioși și ei să încerce serviciile primului și singurului SPA de genul ăsta din zonă.
SPA-uri mai sunt pe aici dar funcționează în cadrul unor unități de cazare, în interior, pe când la Zen Barn Spa, cu excepția masajului, care se face în casă, totul se întâmplă în aer liber.
Zen, de la felul în care te simți când stai în jacuzzi sau în ciubăr, inspirând aer curat și ascultând cântecele păsărelelor. Barn, de la vechiul hambar pe locul căruia a fost construită zona de relaxare. SPA, de la jacuzzi-ul premium cu multiple programe de hidromasaj (cu sistem de filtrare, dezinfectare și alcalinizare a apei), sauna finlandeză cu perete din sare și ciubărul disponibile aici.
La acestea se adaugă masajul profesional pe care Elena îl face, personalizat pe nevoile și cerințele fiecăruia, folosind toate tehnicile învățate în cei peste douăzeci de ani de activitate: masaj clasic, masaj suedez (de relaxare), masaj terapeutic (inclusiv deep tissue, profund), stretching, masaj ayurvedic (învățat în India), masaj thailandez, masaj cu pietre fierbinți etc.
[Jacuzzi premium...]
Poți merge și direct dar de preferat e să suni înainte și, după ce afli disponibilitatea, să programezi data și ora vizitei. Fie pentru o ședință de SPA, fie pentru una de masaj (după ce ai o scurtă discuție despre preferințe și eventuale probleme de sănătate); fie pentru amândouă. Oricum, ambele necesită pregătire prealabilă și dacă mergi neanunțat, e posibil să trebuiască să aștepți cel puțin vreo oră până se încălzesc sauna și apa din jacuzzi, pentru cea din ciubăr chiar câteva ore, deci dacă vrei să te bucuri și de ciubăr cel mai bine e să faci o programare cu cel puțin o zi în avans. 😉
[Ciubăr cu apă sărată.]
Pachetul standard de Spa costă 100 lei/persoană și include acces timp de 90 de minute la jacuzzi-ul și ciubărul încălzit de jos, plus sauna și ciubărul cu apă rece de pe platforma din capătul scării din lemn suspendate. Pot veni minimum 2 persoane, ideal grupuri de până la 6 persoane dar pot intra și mai multe pentru că pot folosi pe rând facilitățile disponibile, în funcție de capacitate: jacuzzi are 6 locuri, în ciubărul încălzit pot intra 4-5 persoane, la fel și în saună.
Nu trebuie să îți aduci decât costum de baie și eventual șlapi, în prețul tarifului de acces sunt incluse prosop, halat și papuci de unică folosință iar la duș vei găsi gel de duș.
[Saună finlandeză cu view.]
Dar mulți, mai ales cei care au auzit sau au beneficiat deja de serviciile Elenei în alte centre SPA din zonă, cu care ea colaborează de câțiva ani, vin (și) pentru o ședință de masaj. Care se face într-una din odăile casei, încălzită în anotimpul rece.
Când vin două persoane (de regulă cuplu) cât timp așteaptă să-i vină rândul ca să intre pe mâinile Elenei, una dintre ele se încălzește (la propriu) pe patul automat de masaj, unic în zonă, cu pietre de jad și turmalină. Pe lângă câteva programe de masaj de relaxare patul poate avea și un rol terapeutic, în cadrul unor ședințe repetate.
Ca la orice ședință de masaj, când suni pentru programare stabilești în principiu procedura dorită însă aici odată ajuns(ă), la un ceai sau o băutură răcoritoare oferită din partea casei, poți avea o mică discuție cu Elena despre preferințe, ce așteptări ai/cum vrei să te simți după masaj, despre eventualele probleme care ar putea fi ameliorate... lucru care dă o valoare specială vizitei tale aici. 👍
La data documentării noastre o ședință de masaj personalizat costa 250 lei, 60 minute hands-on.
[Patul de masaj automat...]
Spa-ul poate primi clienți tot timpul anului, în casă existând o baie unde, în sezonul rece, aceștia pot face un duș și se pot schimba în costum de baie. Iar cunoscătorii știu că nu sunt multe locuri unde te poți bucura de experiența unui jacuzzi, ciubăr și saună în aer liber, în timp ce ninge, de exemplu! 🤩
Pentru viitor este în plan îmbogățirea ofertei cu câteva facilități de interior, cum ar fi un hammam marocan, un salon cu șemineu unde în anotimpul rece clienții să se relaxeze după SPA la un pahar de ceai sau o cană de vin fiert.
[... și cel de masaj manual.]
Începând cu luna octombrie 2025, la cerere, împreună cu Sergiu, un alt antreprenor din județul vecin Mureș, Elena oferă și un pachet integrat de servicii turistice care combină drumețiile și frumusețea zonei cu relaxarea într-un SPA rural.
Astfel, Ride Therapy din Saschiz oferă ture ghidate cu biciclete electrice, cu o durată de la 1,5-2 ore până la la o zi întreagă (în cazul traseului care pleacă din Saschiz). Traseele sunt personalizate în funcție de condiția fizică a fiecărui grup și, în funcție de preferințele participanților, pot avea ca punct de plecare orice sat din triunghiul Saschiz – Viscri – Sighișoara (inclusiv Alma Vii, Criș, Mălâncrav, Copșa Mare etc.) cu punct terminus sau intermediar în Richiș.
[După o tură cu bicicleta pe dealurile Târnavelor...]
Odată ajunși la Richiș turiștii vor beneficia de serviciile SPA-ului la Zen Barn Spa, putându-se bucura de servicii de relaxare cu saună, ciubăr cu apă caldă sărată, jacuzzi și ciubăr cu apă rece, opțional servicii de masaj și ritualuri de relaxare cu pietre fierbinți, uleiuri aromatice și gomaj corporal, relaxare pe saltele cu pietre de jad încălzite (inclusiv mască facială cu pietre de jad), masaje specifice pe patul cu role de jad și turmalină... acestea venind perfect în întâmpinarea nevoilor de relaxare musculară după o zi petrecută pe bicicletă. 😍
[... urmează relaxarea la Zen Barn Spa.]
Gândit pentru grupuri de 4 până la 12-14 persoane, pachetul are un preț standard de 105 euro/pers., care include bicicleta electrică, ghidaj de grup și o sesiune de 90 minute de relaxare la SPA; prețul poate crește în funcție de eventuale servicii suplimentare dorite (prânz pe traseu, transferuri auto, masaj profesional la SPA etc.).
Pentru pachetul special Bike & SPA este de preferat rezervarea prealabilă, cu minimum 3 zile înainte de data dorită.
Activitatea este sezonieră, fiind deschisă atâta timp cât vremea permite ture cât mai agreabile, de obicei începând cu luna mai și sfârșind în prima jumătate a lunii noiembrie.
Pachetul face parte din parteneriatul dintre Zen Barn Spa Richiș și Ride Therapy Saschiz din cadrul proiectului de finanțare nr. C1929163X107772810575 numit „Cooperare în domeniul turismului pe teritoriul Gal Dealurile Târnavelor". Susținut de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pachetul își propune promovarea obiectivelor turistice din teritoriul comun prin activități recreative, culturale și relaxante.
Înainte de a suna la Zen Barn Spa pentru o programare, ține cont de faptul că vorbim despre un SPA cu un concept rural, amenajat într-o veche gospodărie, nu despre unul dintr-un resort cu multe stele. Ceea ce, pe lângă experiența de terapeut SPA a Elenei, este și principalul factor de atracție pentru cei care au venit până acum aici. Odată intrat(ă) în curte vei avea parte de o primire de obicei entuziastă din partea asistentei Luna, cățelușa adoptată de Elena. Câteodată mai vine câte un iz de bălegar de pe la grajdurile din vecini iar din când în când e posibil să se mai întrerupă curentul sau apa de la rețea... dar și asta face parte din farmecul unui sat aflat departe de zbuciumul vieții cu care ești obișnuit. 😍
Abia așteptăm să ne spui într-o recenzie cum te-ai simțit tu aici și cât de apropiată de realitate a fost recomandarea noastră!
Strada Principală nr 376, Richiș 557047, România