Locații

Aflat în colțul de nord-vest al cetății Brașov, Bastionul Fierarilor a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1529. Având formă pentagonală, bastionul este construit pe trei nivele, cu guri pentru păcură și goluri de tragere în care se puteau instala și tunuri de calibru mic (bombarde). Bastionul a fost extins în două rânduri, în anii 1526 şi 1668, iar în 1668 a primit forma sa definitivă; în anul 1709 i s-au adăugat arcade de cărămidă. După 1734 va fi folosit doar în scopuri non-militare, precum depozit de grâne și locuință. În 1874. Bastionul a suferit importante reparații iar în 1923 în bastion au fost aduse Arhivele Brașovului aflate în Casa Sfatului, și rămân aici definitiv. În 1938 clădirea a fost renovată, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi. Dacă găseşti un paznic binevoitor la intrarea în sediul local al Arhivelor Naţionale, poţi avea norocul să vezi curtea interioară în care se mai pot observa elemente ale vechii fortificaţii.

Bastionul Funarilor (sau al Frânghierilor) este primul bastion al vechii cetăţi a Braşovului menționat în documente, la 1416. De formă hexagonală, bastionul avea inițial 10-12 m în înălțime și era dotat cu guri de tragere pentru piese mobile. Bastionul a avut de suferit din pricina incendiilor de la 1461 și 1689, cel din urmă provocând grave distrugeri asupra arhitecturii inițiale. Refăcut, bastionul Funarilor a slujit drept depozit pentru materiale.  Casa din interiorul bastionului, care se vede și astăzi, a fost construită în 1794 de către breasla ce îl întreţinea. 

Ridicat între 1515-1521, Bastionul Graft permitea accesul oştenilor din Cetatea Braşovului către Turnul Alb. Era bastionul breslei şelarilor (meşteşugari şi negustori de şei, curele, hamuri şi alte obiecte de harnaşament), care avea obligaţia apărării şi întreţinerii lui. A fost construit pe două etaje şi avea şi un pod, dotate cu orificii prin care se putea trage şi/sau arunca păcură aprinsă asupra duşmanilor. 

Colțul de nord-est al Cetății Brașovului era protejat de Bastionul Postăvarilor, care fost construit și apărat de breasla aurarilor, între 1450 și 1455. Apoi, în anul 1646, bastionul a fost preluat de breasla postăvarilor.  Zidurile sale aveau la bază 2 m grosime. S-au păstrat până azi ferestrele de tragere înguste, dreptunghiulare, alternând la ultimul nivel cu burdufuri pentru păcură păcură dar şi accesul originar dinspre oraş, prevăzut cu un ancadrament în arc frânt din piatră profilată.  Bastionul Postăvarilor a fost consolidat în anii 1961-1962 și restaurat în perioada 2006-2012, în prezent fiind amenajat ca muzeu (pe care, fie vorba între noi, nu l-am găsit niciodată deschis😀).

Construit într-o formă de semicerc, Bastionul Tăbăcarilor (sau al Cojocarilor) a fost construit în jurul anului 1452, era întreţinut şi apărat în caz de nevoie de, bineînţeles, breasla Tăbăcarilor.

Situat în colţul de sud-vest al cetăţii Braşov, Bastionul Ţesătorilor de in este cel mai spectaculos şi mai bine conservat obiectiv de arhitectură defensivă al Braşovului medieval, cu ziduri de o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcţiei. Construit de către breasla ţesătorilor, pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruţat de marele incendiu de la 1689, s-a păsatrat până azi în forma sa originală. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Ţării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăţi a Braşovului şi a Şcheiului aşa cum arăta la sfârşitul secolului al XVII-lea, precum şi arme şi produse ale breslei ţesătorilor. Accesul în Bastion este gratuit, vei plăti 7 lei (adulţi), 1,50 lei (preşcolari, elevi, studenţi)  sau 4 lei (pensionari) doar dacă vrei să vizitezi expoziţiile "Braşovul/3M" şi "Cetatea Braşovului". Începând cu luna iunie 2020, Bastionul Ţesătorilor devine Bastionul Artiştilor, printr-o iniţiativă comună a Teatrului ,,Sică Alexandrescu” Brașov, Filarmonicii Brașov, Centrului Cultural ,,Reduta” Brașov și Teatrului pentru copii ,,Arlechino” Braşov. Sub sloganul ,,Dacă vă place arta, puteți să ne priviți de sus !” stagiunea de la Bastionul Țesătorilor va readuce etajele curții interioare în aria evenimentelor culturale, oferind spectatorilor posibilitatea să urmărească reprezentațiile de muzică, teatru sau film de pe galeriile etajelor I și II ale fortificației istorice. Şi, în premieră, se deschide şi accesul publicului şi pe poarta dinspre Promenada de Sub Tâmpa. Urmăreşte ⬆️ această pagină şi vei primi notificări în telefon ori de câte ori se va organiza un spectacol sau o expoziţie în Bastionul Ţesătorilor ...şi al Artiştilor! 😍 [Concert la Bastionul Ţesătorilor, anii 1970. Sursa foto: Bastionul Artiştilor.]

Pe drumul spre/dinspre Poiana Braşov vei găsi un loc care îţi oferă cea mai frumoasă perspectivă a Braşovului. Indiferent de anotimp, fie zi sau fie noapte, merită să faci un popas într-una din cele trei parcări care constituie acest punct de belvedere!  ...Păcat de "rănile" din ce în ce mai adânci care apar în dealul Warthe, vizibile foarte bine de aici!😔

Pe „Drumul Roșu”, traseul marcat „Cruce Roșie” ce pornește din stațiunea Poiana Brașov și duce până pe Vf. Postăvaru, se află un secret știut nu de foarte mulți oameni: un punct de belvedere situat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, care oferă o o panoramă superbă asupra stațiunii (în dreapta-jos) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, având în fundal Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani. 😍 Nu uita să-ți iei și binoclul, dacă ai! [Ieșire de pe drum, pe lângă stația de transformare.] Pentru a ajunge în acest loc secret ☺️ urmează drumul pietruit care pornește din zona stației de plecare a Telegondolei Poiana Brașov și, după ce trece pe lângă Cabana Postăvaru, duce până sus pe creasta Postăvarului și la stația sosire a Telecabinei Capra Neagră. În curba de dinaintea stației de plecare a Telescaunului Ruia, o să vezi pe partea dreaptă o stație de transformare electrică; ieși de pe drum pe poteca din dreapta ei și după vreo 15m, vei ajunge la punctul de belvedere. Sau folosește localizarea din această pagină. 😉 [Punctul de belvedere.] Vei descoperi acolo și un alt vestigiu din secolul trecut, o balustradă din fier instalată în anii 1930 de SKV (Siebenbürgische Karpaten Verein - Asociația Carpatină a Turiștilor Ardeleană) - înființat în1880, este cel mai vechi club al turiștilor din România, aflat încă în funcțiune. 

Ansamblul fortificat din Codlea este tipic localităţilor cu populaţie predominant săsească din Transilvania, găzduind în centrul lui biserica evanghelică (aici luterană de confesiune augustană). Casele de locuit, chiar şi în oraşe şi târguri, au fost construite preponderent din lemn şi acoperite cu şindrilă până târziu, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. Abia în perioada habsburgică oamenii au început să îşi permită să construiască folosind cărămidă arsă şi să îşi acopere casele cu ţiglă de ceramică.  Prin secolele XIII-XIV, când năvălirile din ce în ce mai dese ale mongolilor şi tătarilor au făcut necesară adăpostirea populaţiei, cei din Zeiden (numele sub care a fost atestată Codlea în 1377), la fel ca mai toţi din teritoriile locuite de saşi, s-au concentrat pe cea mai importantă clădire din localitate şi singura care era construită din piatră - biserica. Au fortificat-o cu o construcţie defensivă cu turnuri şi chiar şi cu un şanţ cu apă, la fel ca la majoritatea bisericilor fortificate din Ţara Bârsei, unde relieful relativ plat a permis (şi chiar a impus) această opţiune. [Cămări de depozitare în cetatea de la Codlea.] Cei care locuiau în Zeiden şi în satele din jur au avut astfel un loc de adăpost pentru agoniseala şi vieţile lor; după fiecare treierat îşi aduceau grânele în incintă, fiecare în cămăruţa lui; pe la 1460 erau în jur de 200 de gospodării în localitate, tot cam atâtea camere de depozitare fiind şi în cetate.  Este remarcabilă masivitatea zidurilor, la construcţia cărora ghidul nostru - simpaticul Horst - ne spunea că s-ar fi folosit cel puţin 7000 de metri cubi de piatră (fără să punem la socoteală piatra folosită la biserică)! Cu siguranţă a fost de ajutor faptul că piatra nu a trebuit să fie cărată de la mare distanţă (în imediata apropiere a Codlei au fost atestate încă din vechime mai multe cariere care au funcţionat până în perioada comunistă) dar e de apreciat efortul de a căra atâtea mii de tone de piatră, chiar şi câţiva kilometri, cu ceea ce aveau la îndemână oamenii din sec. XV - care din lemn trase de boi. [Ziduri ridicate de ţărani prin sec. XV! 😮] Pe lângă motivele practice legate de siguranţă, ridicarea cetăţii este şi o dovadă a aspiraţiilor vechilor locuitori ai Zeidenului, târg care prin anii 1430 concura serios cu Kronstadt (Braşovul de azi)  pentru supremaţie în Ţara Bârsei. Mai mult, a fost realizată nu de nişte constructori de cetăţi ci de ţărani (în mare parte), meşteşugari, ţesători, dogari ... care, după ce s-au „specializat” prin alte părţi (unii ar spune „au furat meserie”) participând la construirea de fortificaţii, s-au întors aici şi au aplicat principiile şi cunoştinţele dobândite! [Cetatea Codlea, machetă scara 1:200.] Ca în multe alte aşezări din perioada medievală, şi aici au avut loc incendii iar cel mai mare dintre ele (prin 1685) a distrus mare parte din cetate. Locuitorii au reconstruit-o, folosind aceleaşi materiale (mai ales piatra din vechea fortificaţie) şi respectând planurile vechi. Au terminat pe la 1700 şi au făcut-o atât de bine încât mare parte din ceea ce vedem acum s-a păstrat de atunci, cu foarte mici retuşuri de întreţinere; şi dovada cea mai bună se află în faţa rândului de cămări din stânga intrării, unde printre grinzile din lemn ce susţin acoperişul vei găsi (dacă te uiţi cu atenţie) una inscripţionată: 1781! [Grinzi vechi de peste 200 ani!] După ce Transilvania a intrat sub stăpânire austriacă, dar mai ales după anii 1700, sistemele de apărare contra eventualelor năvăliri au fost îmbunătăţite prin înfiinţarea unor garnizoane de graniţă (unul dintre ele fiind chiar în apropiere, la Hălchiu) iar importanţa defensivă a bisericilor fortificate a scăzut semnificativ. La fel ca în majoritatea așezărilor din zonă, şi la Codlea biserica a devenit mai mult un loc de adunare, exclusiv pentru saşi și în care celelalte comunităţi (inclusiv, românii, care începuseră să fie din în ce mai numeroși) nu aveau deloc acces.  Pentru că erau mai sigure decât şurile din sat, camerele de depozitare din cetate au fost folosite până prin anii 1900 iar asta a făcut să fie bine întreţinute, fiind în mare parte păstrate până azi, şi ele şi fortificaţia! Ne povestea Horst că erau la aşa mare căutare încât se vindeau la licitaţie iar oamenii cu stare le foloseau ca să depoziteze în ele bunuri mai de preţ decât grânele, fiind un fel de seifuri ale acelor vremuri! 😉 [Portalul romanic, cea mai veche parte din biserică!] Dar bijuteria acestei fortificaţii este exact ceea ce ea înconjoară și protejează: biserica! La origini, a fost o biserică romanică de sec. XIII, în partea vestică fiind încă păstrat un zid şi un portal (datat de specialişti la 1260) cu elemente specifice: capiteluri, decoraţiuni cu motive antropomorfe, vegetale.  În anii 1400, când saşii au început să ridice zidurile cetăţii, cu turnuri şi şanţ de apărare, au dărâmat mare parte din vechea biserică romanică şi au construit una în stil gotic, mult mai mare, mai potrivită pentru comunitatea aflată în creştere. Şi a rămas biserică gotică până în sec. XVII, când, după marele incendiu care a lovit Codlea (1685), a fost refăcută aşa cum o vedem şi astăzi. Interesant este că atunci s-au construit pe exteriorul navelor laterale ale bisericii cămăruţe de depozitare la care se ajungea pe nişte scări, cum se pot vedea încă la biserica din cetatea Hărman; însă prin anii 1900 aici s-a considerat că nu se cade ca biserica să aibă asemenea „accesorii” iar codlenii le-au dărâmat. [Turnul Codlei, desen din 1872.] Acoperişul marelui turn este vizibil de la mare depărtare, acesta fiind încă cea mai înaltă construcţie din Codlea. Iniţial cu scop de apărare, prin sec. XVIII a fost înălţat şi transformat în clopotniţă iar în sec. XIX i-a fost instalat un ceas şi a primit înfăţişarea pe care o vedem şi azi. În Muzeul Codlei este expus proiectul original şi pot fi văzute şi reproduceri ale felului cum arăta înainte de „face-lift” 😀 cu turla barocă în formă de bulb care te duce cu gândul mai mult la bisericile catolice decât la cele reformate.  Intrarea în turn, foarte elaborată, pretenţioasă chiar, i-a făcut pe unii cercetători să afirme că Turnul de la Codlea, spre deosebire de majoritatea turnurilor de cetăţi din Ţara Bârsei, a avut un rol mai complex decât doar de apărare, poate chiar ceremonial.  [Planurile de "face-lift" ale turnului, sec. XIX.] Dacă ai văzut deja multe dintre cetăţile ţărăneşti din Ţara Bârsei, poate o să te întrebi de ce ar trebui să o mai vezi şi pe cea din Codlea... şi în mare pe bună dreptate, căci toate sunt cam la fel făcute. 😀 Ei bine, motivul pentru care trebuie să vii şi aici este biserica; e una dintre cele mai frumoase biserici evanghelice văzute de noi, cu decoraţiuni originale care încă mai sunt vizibile, de o amploare şi calitate rar întâlnite.  [Detalii decoraţiuni în interiorul bisericii. 😍] Foarte frumos decorată este şi orga, de care se leagă o veritabilă poveste de capă şi spadă despre un conte al saşilor ce îşi avea reşedinţa la Sibiu, decapitat pe la 1703; văduva lui a vândut orga codlenilor care au instalat-o în biserică iar 80 de ani mai târziu au angajat un meşter de orgi renumit din Slovacia care a mărit-o, i-a adăugat mai multe tuburi şi i-a dat aspectul baroc de astăzi. Interesant este că până pe la 1800 orga era amplasată în altar; apoi, din motive practice şi estetice, a tot fost mutată, în stânga, în dreapta, până a ajuns în locul actual. Iar asta a venit cu un cost: acustica a avut de suferit, mai ales din cauza tavanului din lemn casetat şi a podelei din scândură (spre deosebire de piatră, lemnul absoarbe mare parte din sunet în loc să-l amplifice). În 2013 orga a trecut printr-un amplu proces de restaurare care i-a redat tot farmecul iniţial ce se asortează minunat cu interiorul navei, cu stranele laterale, băncile, tavanul, nuanţele de roşu şi gri... totul se îmbină foarte armonios! 😍 [O bijuterie de orgă!] Iar tavanul casetat este cireaşa de pe tort: unic în bisericile evanghelice săseşti din Transilvania, s-a dorit a fi o dovadă a bogăţiei şi puterii comunităţii din Codlea. S-a început lucrul la el tot după marele incendiu din 1685 şi a fost finalizat în 1702 de un sas care se pare că s-a specializat la o şcoală de pictură maghiară, de aceea şi seamănă cu ceea ce se poate vedea în multe biserici reformate din secuime. Deşi la prima vedere par identice, dacă priveşti cu atenţie cele 252 de casete vei observa că sunt pictate diferit, cu mici detalii şi culori schimbate; iar dacă priveşti şi mai atent, vei vedea că nu sunt toate pictate cu elemente florale şi vei descoperi într-o casetă din margine o figură cu nas roşu 😀 (se pare, autoportret al autorului) iar în spatele orgii una pe care este reprezentată stema cu soare şi lună a secuilor. Toate casetele au fost restaurate prin anii 1960 cu excepţia uneia dintr-un colţ - aşa poţi să îţi dai seama cum arătau ele la origini şi cât de bine s-au păstrat stilul şi culorile. Frumos! 😍 Pe balcoane erau expuse steaguri ale breslelor din oraş care din păcate nu s-au păstrat. Acum pot fi văzute în schimb câteva steaguri, destul de vechi, ale unor asociaţii din diferite domenii: corul bărbătesc, asociaţia femeilor, a pompierilor civil etc. Pentru că am fost cuminţi, Horst ne-a arătat şi unul dintre “secretele” bisericii - o piatră mortuară încastrată în peretele navei nordice care sigilează mormântul unui preot ce păstorea comunitatea de aici prin sec. XVIII; felul în care este reprezentat ne face să credem că era bine apreciat şi că la rândul, lui aprecia micile bucurii ale vieţii! 😊 [Un preot care pare să-şi fi trăit bine viaţa.] Biserica este încă funcţională, se oficiază încă slujbe - comunitatea evanghelică de aici fiind destul de mare (371 de membri la 1 ianuarie 2023) - la care poţi participa dacă vii duminica de la ora 10, când începe liturghia presărată cu pasaje cântate de cor și orgă şi 5-7 piese interpretate la orgă. [Concert de orgă.] Programul afişat în această pagină este orientativ pentru că Horst, omul care te va ghida şi îţi va povesti cu multă pasiune istoria bisericii, este implicat în multe activităţi ale comunităţii şi câteodată nu poate fi prezent. Cel mai bine este să suni înainte dacă vrei să vizitezi biserica şi să fii ghidat de el, o să merite! Dar dacă nu o să-l găseşti, atunci când vei vizita Muzeul Codlei roagă-i pe cei de acolo să îţi permită accesul în curtea bisericii şi vei putea vedea fortificaţiile şi biserica pe dinafară.  Taxa de vizitare a bisericii este 15 lei/adulți, 10 lei/elevi, studenți, pensionari, respectiv 5 lei/copii +6 ani. Deși a fost destul de bine renovat pe exterior, turnul tot nu poate fi vizitat în interior și va trebui să te mulțumești doar cu câteva poze de jos. 

Biserica - cetate de rit evanghelic luteran din Cristian este închinată Sfântului Nicolae și impresionează prin dimensiuni și monumentalitate. Parte dintre elementele de construcție și arhitectură au supraviețuit timpului – turnurile bisericii și sala de la intrare, care ar fi fost construite în jurul anilor 1250-1270. [Turnurile şi vitraliul-rozetă de la intrare.] Un eveniment important a avut loc între zidurile acestei biserici, în 1690 – încoronarea principelui Ardealului (Emeric Tököly), ceremonie la care a participat și voievodul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu.  Lucrurile nu au fost întotdeauna ca azi. Biserica a trecut prin mai multe etape de refacere și reconstrucție. Un cutremur în 1838 a dus la refacerea integrală. S-a construit clopotnița, căreia ulterior i-au fost adăugate etaj și turnulețe, s-au instalat ceasuri şi clopote turnate din oţel, în anii 1904, respectiv 1926. Sala de la intrare are un frumos vitraliu rozetă iar în interior se pot admira câteva exponate care vorbesc despre istoria și obiceiurile comunității – cufere, Roainea (un obiect „de cult” alocat unui ritual popular de la sfârșitul primăverii), un pian donat de un enoriaș dar și două panouri ce enumeră localnici ce au murit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care au fost deportaţi după terminarea acestuia; pe lângă nume şi anul naşterii, la fiecare este trecut numărul casei în care locuia. [Panou cu cei căzuţi în război.] Biserica în forma ei actuală este una impunătoare, cu coloane maiestuoase, bolți decorate, arcade cu citate din biblie (în limba germană). Nu este bogat împodobită dar cuprinde reprezentări ale simbolurilor evangheliste – mielul, potirul cu spice, cei patru apostoli. Altarul datează din 1890 și a fost creat din lemn de către un meșter din Râșnov și pictat după o operă mai celebră a unui artist danez (Thorwaldsen). Este impresionant prin statuia dominantă, supradimensionată a lui Cristos binecuvântând, încadrată de două perechi de coloane în stil corintic și vitralii înalte, care filtrează frumos lumina și în care sunt reprezentați Petru și Pavel (1904) dar și reformatorii Martin Luther și Johannes Honterus (toate vitraliile reprezintă donații ale unor enoriași cu stare). [Altarul bisericii.] Pe bolta de deasupra altarului se regăsesc simbolurile lui Cristos – elementele comuniunii și ochiul lui Dumnezeu încadrat în triunghi iar în colţurile acesteia poţi observa simboluri ce îi reprezintă pe cei patru apostoli. [Bolta de deasupra altarului.] Orga a fost achiziționată în 1710 și fusese inițial instalată în partea dreaptă iar în 1757 a fost încorporată în altar. Una nouă a fost construită în 1841/1842 de un meșter din Berlin și ulterior a fost mărită și modificată pe sistem pneumatic în 1909/1910 de un constructor din Brașov. Pentru că avea câteva „note” care nu sunau corect, aspect insesizabil pentru profani dar deranjant pentru maeştrii ce susţineau concerte aici, orga a fost reparată în anul 2018 cu un sprijin de câteva zeci de mii de euro primit de la Primăria din Cristian. Un element foarte original și special în această biserică este candelabrul eroilor, care îi onorează pe localnicii căzuți în Primul Război Mondial. Pentru fiecare erou este o lumânare sub care există o mică plachetă cu numele acestuia. În duminica ce urmează zilei nașterii eroului căzut, lumânarea ce-i corespunde se aprinde. 🙏🏻 [Candelabrul eroilor.] Se observă o diferență între rândurile de bănci de pe drepta și cele de pe stânga – pe dreapta cu pupitru și spătar, pe stânga simple scânduri. Previzibil, unele erau alocate bărbaților și celelalte femeilor. Mai puțin previzibil motivul acestor separații și diferențe – costumele de sărbătoare ale doamnelor erau unele foarte elaborate și bogat împodobite și includeau o fundă mare și frumoasă la spate; care, evident, era incompatibilă cu un spătar. În partea din față stăteau femeile mai în vârstă și spre spatele sălii vârsta scădea; fiecare dintre doamne îi aranja funda celei din față iar cele mai tinere, de pe ultimul rând, se descurcau singure, fără ajutor 😀.  [Băncile din biserică.] Interesant la această confesiune este că există și preotese iar această practică datează din timpuri străvechi, cel puțin din jurul anilor 1600. De altfel, în spatele altarului este zidită o piatră funerară a preotesei Anna May, decedată în 1631, reprezentată în portul obişnuit acelor vremuri. Fortificația a fost construită în secolele 15 și 16. Zidurile cetății formează două cercuri concentrice și au fost la început înălțate pe palisadă întărită cu pământ iar din secolul 15 pe curtine de piatră. La început au fost nouă turnuri, fiecare păzit și îngrijit de una din cele nouă vecinătăți în care erau organizați sașii. Astăzi se păstrează însă doar opt dintre ele, turnul porții fiind demolat și înlocuit în 1907 cu o altă construcție ce cuprindea casa îngrijitorului, trezoreria și camere pentru localnici la parter. [Turn din zidul fortificat.] O parte a vechii fortificații a fost sacrificată pentru a se amenaja în 1792 un cimitir. Până în 1899 au existat în interiorul primei incinte și cămările de provizii, ce serveau și ca locuințe provizorii pentru vremurile de restriște când familiile se adăposteau în cetate pentru a scăpa de invadatori. Am înţeles că la apropiata restaurare a bisericii şi a fortificaţiilor, vor fi reconstruite şi aceste adăposturi. Abia aşteptăm! Punct principal de atracție al Cristianului, cetatea a trecut printr-o restaurare în 1960-1961, care a reușit să pună în valoare ansamblul. În 1983 s-a mai realizat o renovare majoră, în mare parte realizată prin voluntariat. Dar trecerea timpului lasă urme iar nevoia unei noi intervenții este destul de vizibilă. Ni s-a spus că e „pe listă”. Actualmente comunitatea evanghelică este destul de restrânsă, motiv pentru care slujbele se organizează în comun cu alte sate. În prezent vizitele în cetate se pot realiza în urma unei discuții cu actualul îngrijitor, al cărui numar de telefon este afișat la intrare (dar şi aici). Dacă te oprești în Cristian, cetatea e un loc ce musai trebuie văzut. Intrarea este liberă dar o mică donaţie va fi apreciată şi va fi folosită la întreţinerea acestei minunate atracţii. În afara complexului cetății dar aflată în apropiere și conectată prin destinație și de interes pentru eventualii admiratori de arhitectură este Casa Parohială, construită (după un concurs de proiecte organizat în 1890!!!) în stil neoclasic, cu portic monumental și coloane cu capitel.

Construită de coloniştii saşi în anii 1280 şi închinată Sfintei Maria, Biserica evanghelică din Feldioara este menţionată documentar în 1447 într-un document în care se spune că voievodul Transilvaniei Iancu de Hundeoara donase acesteia veniturile unei mori de pe râul Homorod. Prima construcție datează de pe vremea Cavalerilor Teutoni, din anii 1200, care au ridicat o capelă și spații de locuit. În 1225 au plecat, în urma neînțelegerilor apărute cu nobilimea maghiară. Tot ce le-a aparținut la Feldioara a fost preluat de călugării cistercieni de la Cârța iar în 1247 a început transformarea în lăcaș de cult, inițial catolic, apoi protestant. [Sculptură încastrată în zidul bisericii, din perioada cisterciană.] De-a lungul vremurilor Biserica Fortificată a suferit numeroase distrugeri şi a fost reconstruită de multe ori. Deasupra ușii este inscripționată stema Feldioarei, alături de anul 1713, an al uneia dintre renovări.  Cutremurul de la 1838 a distrus mare parte din biserică iar reparațiile au adus o serie de modificări constructive – intrarea, localizarea orgii. În 1970-1971 a avut loc ultima mare renovare, cu ajutor din Germania. [Încuietoare din fier forjat, mostră de tehnologie săsească veche de sute de ani.] În interiorul tipic pentru o biserică evanghelică, mai pot fi văzute câteva basoreliefuri decorative în stil cistercian. Altarul datează din 1904 iar pictura din 1908. Altarul original, din anii 1400, cu motive catolice, a fost dus la Biserica Neagră din Brașov. [Altarul triptic păstrat la Biserica Neagră.] Orga e din 1799 și funcționează și în prezent. Există și două panouri comemorative cu eroii căzuți în cele două războaie mondiale. [Sf. Gheorghe răpunând balaurul, unul dintre basoreliefurile cisterciene care se mai păstrează deasupra altarului.] Slujbe nu se mai țin din cauza numărului foarte mic de enoriași. Rar mai au loc concerte de orgă. Nu există un program de vizitare a bisericii dar dacă vrei totuși să o vezi poți suna la 0722506613 iar dl. Frederic Taus, cel care se ocupă de îngrijirea clădirii, o poate deschide și povesti despre ea. Nu se plăteşte taxă de intrare dar donațiile sunt binevenite.

Biserica fortificată de la Hărman este de fapt ditamai cetatea 😉 Sătui de raidurile şi jafurile mongolilor, tătarilor, turcilor, care deveniseră deja obişnuinţă, prin secolul 15 hărmănenii s-au hotărât să îşi construiască o fortăreaţă de refugiu în jurul bisericii din sat. Şi au făcut-o atât de bine încât se pare că nu a fost cucerită niciodată, cel puţin nu există niciun izvor scris care să spună contrariul. Istoria cetăţii este bogată, există tot felul de legende care fac referire la ea, iar Isabelle şi Dan, cei doi oameni pasionaţi de ceea ce fac pe care îi vei întâlni aici, abia aşteaptă să ţi le spună. Ai grijă mai ales cu Dan, dacă-l „stârneşti”, cu greu îl mai opreşti din a-ţi povesti despre biserică, turnuri, asedii şi poveşti 😀 [Coridorul străjerilor.] Cetatea de la Hărman e foarte faină (altfel nici nu am fi recomandat-o aici 😉), şi cel mai mult ne-a plăcut că se poate vizita drumul de strajă din interiorul zidurilor... nu sunt multe biserici fortificate în Transilvania unde să se fi păstrat (şi renovat) atât de bine. Este impresionant să observi cât de groase sunt zidurile, masivitatea turnurilor, capcanele şi gurile de tragere şi vei înţelege de ce a fost atât de greu de cucerit. Dar nu uita că ceea ce există acum este doar o mică parte a fortificaţiilor existente în vremea de glorie a cetăţii, care mai cuprindeau un zid exterior circular, un şanţ cu apă adânc de 4 m şi cu o lăţime 15-20 metri, deasupra căruia era un pod mobil... Pe la 1814, şanţul a fost drenat, porţiunea de sub pod a fost umplută cu pământ şi s-a construit pasajul acoperit prin care se face şi în prezent accesul în cetate. Dar mai exista o centură de ziduri care încadra exteriorul şanţului cu apă, cam pe zona în care acum sunt tei, castani şi un gard din lemn... ca să îţi faci o idee despre dimensiunile cetăţii! [Gardul din lemn, pe limita de odinioară a cetăţii.] Întorcându-ne la cetate, după ce vei coborî din coridorul străjerilor, o să găseşti Turnul capelei, numit aşa pentru că în el este încastrată o capelă existentă înainte de construirea zidurilor, încă de prin sec. 14. Urcă cele câteva trepte şi bucură-te că încă se mai pot vedea picturile murale din interior, probabil este cea mai mare bogăţie a cetăţii în prezent! 😍 Realizate în stil gotic târziu, frescele sunt printre puţinele păstrate în Transilvania şi prezintă trei teme iconografice principale: Glorificarea Sfintei Fecioarei Maria, Răstignirea, Judecata de Apoi. [Pictură murală de sec. 14.] Lângă turn s-au mai păstrat câteva camere de refugiu şi de depozitare, înşiruite pe lângă zidul cetăţii, în care au fost amenajate câteva expoziţii - cu unelte agricole, cu obiecte de inventar gospodăresc din epoca medievală şi până pe la perioada interbelică, adunate de prin sat, o colecţie de hărţi care prezintă Europa în diferite perioade (se pot şi cumpăra reproduceri ale acestora). În alte camere, la parter şi la etaj, mai sunt amenajate o veche sală de clasă, camere de locuit cu mobiler şi obiecte de uz personal, o mică expoziţie de port popular săsesc, o cămăruţă cu mobilă pictată şi încă una unde sunt expuse câteva instrumente muzicale de fanfară şi chiar o orgă, în Hărman fiind de altfel în funcţiune un atelier de reparaţii orgi, singurul din România! [Certificat de căsătorie de la 1906.] Aceste camere în care sunt amenajate acum expoziţiile erau de fapt camere de refugiu pentru oamenii din sat, fiecare familie având „rezervată” o cameră în cetate, inscripţionată cu acelaşi număr ca şi casa unde aceasta locuia. Hărmănenii nu au vrut să construiască casele din cetate pe trei niveluri (aşa cum s-a întâmplat în alte cetăţi ţărăneşti, la Prejmer, de exemplu) ci doar pe parter şi un etaj, iar aşa a rezultat un acoperiş mult mai înclinat care nu mai reţinea făclii sau alte materiale aprinse ale asediatorilor. Smart, nu? 😀 [Acoperiş anti-incendiu.] Singurul inconvenient al acestei decizii a fost că numărul de camere rezultat nu a fost de ajuns pentru toate familiile din sat şi au fost nevoiţi să mai construiască şi pe lângă zidurile bisericii, pe navele laterale. De aceea, biserica din cetatea Hărman se pare că este singura din Transilvania care are asemenea apendice. [Camere de refugiu lipite de biserică.] Şi dacă tot am ajuns la biserică, trebuie să ştii că pe la începuturile ei (a doua jumătate a sec. 13) era o bazilică romanică, construită de ordinul călugărilor cistercieni, cărora li se dăduse „în administrare” întreg satul Honigberg (denumirea în limba germană, de unde se trage numele de astăzi Hărman).  Pe la 1572, după ce în Conciliul de la Mediaş s-a hotărât trecerea la biserica reformată luterană a majorităţii comunităţilor săseşti din Transilvania, şi cea din Hărman a făcut acest pas, atrasă de avantajele aduse de Reformă. Şi ce i-a atras cel mai mult, în afară de reîntoarcerea la cumpătare şi simplitatea, a fost introducerea obligativităţii şcolii şi accesul gratuit la educaţie, indiferent de statut social sau sex. Iar asta a făcut ca la sfârşitul sec. XVI în satele săseşti să nu mai existe analfabeţi! Faptul că ştiau carte i-a ajutat pe saşi să transmită mai bine cunoştinţele şi abilităţile meşteşugăreşti, au apărut din ce în ce mai mulţi negustori, oameni învăţaţi...ceea ce adus la dezvoltarea extraordinară a comunităţilor şi la apariţia marilor burguri transilvănene Braşov, Sibiu, Mediaş, Sighişoara... probabil atunci a apărut zicala "ai carte, ai parte"! 🤩  După ce au trecut la religia evanghelică şi, „stimulaţi” şi de un incendiu care a devastat-o în 1593, hărmănenii au reconstruit biserica în 1595 înglobând în ea şi turnul (care era construit încă din anul 1290), au acoperit picturile romanice cu tencuială (se mai pot observa în interior câteva porţiuni redescoperite) şi i-au dat proporţiile pe care le păstrează şi azi. Încă se ţin şi slujbe, la care participă cei aproximativ 120 de credincioşi luterani care mai trăiesc în Hărman. Orga a fost instalată în anul 1889, are 950 de tuburi şi după recondiţionarea din 2006, este funcţională şi astăzi, fiind folosită în timpul slujbelor şi a concertelor, care sperăm să fie din nou organizate aici. [Pictură din perioada romanică a bisericii.] Turnul bisericii, de 6 etaje, avea dublu rol - cloptniţă şi de apărare/observaţie, cu cei 56m fiind cel mai înalt turn de biserică din Ţara Bârsei. Cele patru turnuleţe amplasate pe colţurile acoperişului semnalizau de la depărtare celor care veneau la Hărman că localitatea avea drept de a aplica pedeapsa capitală! 🙂 [În interiorul turnului.] Profită de faptul că accesul în turn este permis şi urcă în el (dacă nu ai încălţăminte cu tocuri): de la etajul al cincilea, cel cu clopote, te poţi bucura de o frumoasă panoramă asupra satului Hărman. Ar fi bine să nu te prindă sus orele fixe, când se bate ora! 😀 [View din turnul bisericii.] În prezent s-au păstrat doar câteva case din ansamblul construit iniţial pe întreaga circumferinţă interioară a zidurilor, iar asta pentru că prin anii 1820 hărmănenii le-au demolat aproape pe toate şi au folosit piatra rezultată la construirea unor obiective mult mai paşnice şi mai potrivite vremurilor: o şcoală, clădirea primăriei, casa parohială, chiar şi câteva gospodării în sat. [Casa parohiei evanghelice.] Cei care administrează şi întreţin cetatea Hărman şi biserica evanghelică din interior s-au străduit să ofere vizitatorilor cât mai multe motive să petreacă timp aici: dacă nu te atrag fortificaţiile poate o să îţi placă expoziţiile, dacă nu, poate priveliştea din turn, sau pur şi simplu, să te plimbi prin curtea interioară, mai ales în sezonul cald. Sfatul nostru este să aloci măcar o oră pentru vizită, noi am stat vreo două, în care am avut ce face. 😉 [Curtea interioară cu casele de refugiu.] Pont: pentru că din când în când se mai organizează evenimente private şi slujbe în biserică (în timpul cărora accesul vizitatorilor în cetate este restricţionat), ar fi bine să suni la telefonul din această pagină înainte de a te porni la drum.  Biletul de intrare costă 15 lei/adult, 10 lei/elevi / studenți/ seniori 65+, 5 lei/copii 6-10 ani, gratuit pentru copii mai mici de 6 ani.  Program: 1 noiembrie-31 martie 10-16; 1 aprilie-31 octombrie L-S 09-18, D 10-18.

Construită undeva în secolul 13, biserica fortificată din satul Viscri este BISERICA fortificată din satul Viscri. Este ceea ce ar trebui să fie fiecare biserică – păstrătoarea și apărătoarea spiritului poporului. Asta ne-a transmis nouă această cetate încă de la prima privire; prin pietrele șlefuite de trecerea timpului, prin albul pereților, prin simplitatea liniilor. [Zidurile curţii exterioare.] “Dotată” cu ziduri de apărare, turnuri și bastioane, pe specificul bisericilor fortificate și parte a patrimoniului mondial UNESCO din 1999, mica biserică-sală vorbește însă despre smerenie, despre modestie, despre comuniune prin lemnul scorojit al amvonului, pe care abia se mai distinge nuanța vopselei ce l-a colorat odată, prin scârțâitul la fiecare pas al scândurilor din podea, prin crăpăturile pereților strâmbi și vechi.  Construcția a fost atestată documentar pentru prima dată ca Alba Eclesia (Biserica Albă) în 1400; poartă hramul Sf. Andrei și este gotică. [Biserica Albă din cetate.] Istoricul construcției bisericii nu este foarte clar. Coloniștii germani care s-au așezat în Viscri au găsit pe vârful unui deal o capelă mică, ce ar fi aparținut coloniștilor secui, ridicată din calcar alb-verzui, fără podoabe și cu tavanul plat. Odată cu evoluția socială a coloniștilor și în funcție de condițiile istorice, capela a fost adaptată, pe etape, la nevoile comunității. I s-a construit o tribună iar mai târziu familia conducătorului obștii a ridicat un turn de locuință, pentru utilizare personală. După ce turnul a trecut în posesia obștii, în secolul 15, edificiul a mai dobândit și un cor. [Urcarea spre cetate.] Biserica a fost fortificată în secolul 16, într-o a treia etapă de construcție. A fost conectată cu turnul principal printr-o intrare creată la parterul acestuia iar meterezul estic a fost transformat în intrare spre podul bisericii. S-au adăugat guri de tragere și s-a facilitat accesul în același scop la unele ferestre. [Acces spre scara turnului.] În sectorul sud-estic al cetății au fost adăugate două turnuri și două bastioane; vremea asediilor frecvente trecând, și timpurile devenind mai pașnice, parte din ele au căpătat în secolul 19 destinații mai casnice, fiind folosite pentru locuit sau pentru păstrat slănina. Corul și sala bisericii au fost boltite iar corul a fost înălțat pentru a întări partea de est a bisericii și înconjurat cu un al doilea rând de contraforturi. Mai târziu tavanul boltit a fost înlocuit cu unul casetat. [Tavan casetat, inscripţie în latină şi decoraţiune pe bolta altarului.] La lucrările arheologice din anii ’70 au fost descoperite multe dintre aceste detalii arhitecturale, la fel ca și unele fragmente de fresce, picturi și inscripții. Strane cu picturi au fost așezate de-a lungul peretelui de est la sfârșitul secolului 17 iar de la începutul secolului 18 datează tribunele din lemn cu balustrade pictate, derulate în jurul navei cu bănci foarte paropiate unele de altele. Pe peretele de est se află orga în stil baroc-clasic (construită pe la 1817), pe care este incorporată imaginea de altar - Hristos cu copiii. [Altarul bisericii, vechi de secole.] Dintre obiectele de cult păstrate aici este de menționat cupa de aur pentru împărtășanie, din secolul 15. Tot felul de adăugiri și îmbunătățiri au fost aduse cetății până în secolul 18, ultima dintre ele fiind un al doilea cordon de zid, păstrat până astăzi doar parțial. [Culoarul de acces în turn.] Nu rata o urcare în turnul bisericii, vei găsi şi câteva bănci unde poţi să îţi iei răgaz de contemplare a satului şi a împrejurimilor. [Vedere din balconul turnului. 😍] În zidul de fortificaţie aruncă o privire în camera slăninii 😀 şi fă neapărat o vizită în muzeul obştii: parcurcând cele trei niveluri vei afla multe lucruri interesante despre viaţa şi obiceiurile saşilor din vechime! [Colecţia de stupi de la ultimul nivel al muzeului.] La data documentării noastre, am avut ocazia să admirăm şi o colecţie foarte interesantă de cahle transilvănene produse la Teracota Mediaş, singura fabrică din România unde se mai fac plăci de teracotă presate şi pictate manual! 😍 Expoziţia era temporară dar am înţeles că se intenţionează permanentizarea ei. [Expoziţia de cahle transilvănene.] Cei mai mulți dintre noi însă, care vor merge la Viscri și vor vizita și biserica fortificată, vor pleca de-acolo cu mai puține detalii tehnice dar cu mai multe trăiri frumoase. Enumerată de The Telegraph printre cele mai frumoase 23 de biserici din lume, biserica fortificată din Viscri trebuie pusă pe lista de locuri de vizitat în România. [Parcare pentru biciclete.] În aprilie-octombrie cetatea programul de vizitare este între orele 10-18 iar în lunile de vârf (iunie-septembrie) chiar până la 19. În restul timpului programul este mult redus şi ar fi bine să suni înainte de a ajunge pentru a verifica dacă este deschis. Biletele se pot cumpăra de la magazinul de suveniruri din cetate: 15 lei/adult, 8 lei/student, elev, pensionar sau adult în grup >20 persoane. Copiii sub 10 ani, ghizii grupurilor şi persoanele cu dizabilităţi beneficiază de acces gratuit. Biletul permite accesul în biserică, turn, muzeu şi expoziţie: "oriunde vedeţi o uşă deschisă"! 😍 Este interzis accesul cu drona pe teritoriul cetăţii. Nici în sat nu este foarte ok, mai ales pe deasupra curţilor şi caselor.

Biserica Neagră este obiectivul emblematic al oraşului Braşov, în jurul căruia s-a construit întreaga “poveste” turistică a unuia dintre cele mai frumoase oraşe din România. Fie vară sau iarnă, în preajma Bisericii Negre vei vedea tot timpul forfotind zeci, sute de turişti, români şi mai ales străini, care fotografiază, vizitează şi ascultă concerte impresionante la orgă (şi nu numai) în această atracţie principală a Braşovului. [Concert din Turneul Stradivarius.] Alexandru Tomescu, cel mai valoros violonist român contemporan, spunea într-unul din concertele sale aici că "Biserica Neagră este nu numai cel mai important monument din Braşov ci este şi un instrument muzical uriaş, cu o rezonanţă impresionantă, datorită construcţiei şi mai ales, suprafeţei uriaşe a duşumelelor din lemn"... Scurt istoric În secolul XIV Braşovul se afla în plin apogeu cultural şi economic, fiind deja principalul oraş din această parte a Europei iar construcţia unei biserici care să reflecte acest statut a început în anul 1383, pe locul unei biserici romanice mai vechi, Biserica Sf. Maria, din secolul al XIII-lea, distrusă în marea invazie tătară din 1241. După mai multe întreruperi cauzate de asedii, cutremure şi simplificări ale planurilor iniţiale, construcţia a fost finalizată în anul 1477 iar biserica a primit hramul Sfânta Maria, aceasta fiind şi denumirea iniţială a Bisericii Negre. În 1499 este atestată montarea unei instalaţii noi de orgă iar în 1514 turnul a fost finalizat prin instalarea clopotelor şi a unui ceas. În ziua de 21 aprilie 1689, pe Uliţa Funarilor (actuala Strada Castelului), a izbucnit un incendiu care, amplificat de un vânt puternic, a cuprins întregul Braşov şi a produs pagube materiale imense şi aproximativ 300 de victime omeneşti. Pe lângă multe alte clădiri importante ale oraşului, Biserica Sfânta Maria a suferit din cauza focului daune importante: acoperişul s-a prăbuşit, vitraliile s-au spart iar orga şi clopotele s-au topit, acestea din urmă distrugând în cădere şi ceasul din turn; altarul şi toate obiectele din el au ars, la fel ca şi valoroasele manuscrise din biblioteca lui Johannes Honterus. Întreg oraşul a fost aproape complet distrus şi mulţi ani Braşovul a rămas o ruină înnegrită de fum, Biserica Sfânta Maria şi Turnul Negru căpătând numele de “Negre”, din cauza culorii zidurilor lor. După incendiu, la Biserica Neagra a fost demarată o serie de lucrări de reconstrucţie şi extindere, fiind adăugate galeriile pentru a face faţă numărului din ce în ce mai mare de enoriaşi. Biserica a fost catolică până în anul 1542 când, la iniţiativa umanistului Johannes Honterus, a devenit luterană, odată cu introducerea slujbelor de rit evanghelic-luteran, în limba germană. În anii 1836-1839 a fost instalată pe galeria vestică o nouă orgă, de dimensiuni impresionante, cu aproximativ 4000 de tuburi, care după restaurarea din anul 2001 este folosită şi în zilele noastre. De ce să vizitezi Biserica Neagră? Biserica Neagră este cea mai mare construcţie sacrală din România şi cea mai mare biserică medievală din partea Europei cuprinsă între Viena (domul Sfântul Ştefan) şi Istanbul (Hagia Sofia). Are o capacitate de 5000 de persoane, 90 metri lungime si 37 metri înălţime, cu un turn de 65 metri. Orga Buchholz este cea mai mare orgă mecanică funcţională din România şi din Sud-Estul Europei. Are 3993 tuburi, care s-au păstrat în starea iniţială, acordajele fiind identice cu cele originale. Pot fi ascultate concerte de orgă, programul lor fiind afişat la intrarea în Biserica Neagră şi la casa de bilete. [Orga din Biserica Neagră.] După unele surse, cele 110 covoare din sec. XVII-XVIII expuse în Biserica Neagră (donate de enoriaşi de-a lungul timpului) se constituie în cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, după cea din palatul Topkapî din Istanbul. Cel mai mare clopot mobil din România, de peste 6 tone, se află în turnul Bisericii Negre. [Turnul cu ceas, vedere din curtea Honterus.] În interiorul Bisericii Negre, mai pot fi văzute Altarul principal (1866), Cristelniţa din bronz (1472) – unul din puţinele obiecte rămase dinaintea incendiului, Amvonul (1696), Altarul din Feldioara (sec. XV), Portalul Gotic (1477) – un alt element original al bisericii, pictura murală a Sf. Maria (1476), precum şi multe alte obiecte, capele şi pietre funerare ale personalităţilor braşovene. În partea din spate a bisericii se află două expoziţii permanente, care prezintă istoria Bisericii Negre şi viaţa reformatorului Johannes Honterus. În exterior se află statuia din 1898 a lui Johannes Honterus (1498-1549), reformator, umanist, pionier al sistemului de învăţământ şcolar, fondator al primei tipografii reformatoare din Transilvania... arătând spre clădirea colegiului care îi poartă numele. [Altarul triptic din Biserica evanghelică de la Feldioara.] Dacă vei privi cu atenţie în sus pe latura dinspre strada George Bariţiu a acoperişului, vei vedea pe cornişa acestuia statuia unui copil care stă aplecat, parcă încercând să vadă ce este jos. Sunt două legende, ambele cutremurătoare, care povestesc despre ea. Una face referire la copilul unuia dintre meşterii care lucrau la refacerea bisericii după incendiu: într-o vizită pe care i-a făcut-o tatălui său s-a căţărat până pe acoperiş, de unde a căzut atunci când a vrut să privească în jos; în amintirea copilului său, meşterul a amplasat statuia care îl reprezintă în ultima poziţie în care l-a văzut în viaţă. A doua legendă spune că un meşter avea un ucenic foarte talentat, cu potenţial foarte mare de a-l întrece în pricepere şi faimă; gelos pe el, a prins un moment în care lucra la cornişa acoperişului şi l-a împins, ucigându-l; după ce colegii ucenicului au hotărât să facă o statuie în memoria lui, meşterul, măcinat de remuşcări, s-a autodenunţat şi a fost condamnat la moarte. [Statuia de pe cornișă.] De neratat o „roată” în jurul Bisericii: vei putea vedea multe detalii ale construcției, iar din curtea curtea liceului Honterus poți admira intrarea monumentală din partea opusă străzii Barițiu. Și dacă vrei să te reîntorci în copilărie, vei găsi aici și un șotron foarte interesant, care îți va pune la încercare bine cunoștințele asimilate în anii de școală, la matematică. 😀 [Detaliu șotron din curtea Honterus 😍] Programul de vizitare a Bisericii Negre este 1 Aprilie – 15 Octombrie Luni & Duminică: 12:00 – 19:00 Marţi – Sâmbătă:  10:00 – 19:00 16 octombrie - 31 Martie Luni & Duminică: 12:00 – 18:00 Marţi – Sâmbătă:  10:00 – 18:00 Ultima intrare se face cu 15 minute înainte de ora închiderii. Când se desfăşoară concerte de orgă, ultima intrare se face la 17:15. Tarife de vizitare: 25 lei/adult, 20 lei/student sau pensionar (se prezintă carnet student sau cupon pensie), 15 lei/elev (<18 ani, se prezintă carnet note). Beneficiază de acces gratuit copiii <7 ani; persoanele cu dizabilităţi (se prezintă legitimaţia); profesori/adulți însoțitori la fiecare 10 elevi/vizitatori.

Biserica Ortodoxă Română din Codlea a început a fi construită în 1781.  Împăratul Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, care a preluat după moartea mamei sale frâiele Imperiului Austro-Ungar, a venit să-și vadă pământurile din această regiune. Ajuns la Codlea, credincioșii ortodocși s-au organizat și l-au întâmpinat cu solicitarea de a-și construi o biserică. Aveau una, dar din lemn; centrul în jurul căruia se constituise comunitatea românească iar românilor nu le fusese îngăduit până atunci de conducerea străină să-și facă biserică de piatră. Pentru a nu-și nemulțumi supușii refuzând, Împăratul i-a întrebat dacă au cimitir. Aveau din 1676 – dovadă stă crucea de piatră din fața bisericii, inscripționată chirilic. Iar la răspunsul afirmativ al românilor, suveranul nu a avut încotro și a permis construcția, locul cimitirului fiind stabilit ca viitor amplasament al noii biserici. Aprobarea odată primită, românii au depus toate eforturile și au construit biserica în puțin peste un an – în 1783 biserica a fost gata și a primit hramul „Înălțarea Domnului”. (În aceeași perioadă, folosindu-se probabil aceeași „strategie”, românii au reușit să construiască biserici în mai toate localitățile dimprejur – Cristian, Rotbav, Săcele, Feldioara, Hălchiu.) A fost sfințită în 1784. [View către Măgura Codlei.] Construcția a suportat modificări, astăzi nefiind păstrată fidel forma inițială. La început a fost în formă de navă. În 1935 s-au adăugat horele (absidele), turnul, cafasul (locul care adăpostește corul) și s-a mărit altarul, obținându-se forma de cruce. Iconostasul datează și el din 1935.  În 1951 s-a construit cupola hexagonală iar între 1956 și 1958 au fost executate frescele. Nu s-a mai păstrat din păcate nimic din elementele decorative originale. Între anii 1982-1984 biserica a fost recondiționată iar 2005-2007 a fost din nou pictată și i s-a adăugat pardoseală din marmură. În 2009 a fost din nou sfințită și a căpătat și un al doilea hram - „Sf. Cuv. Mărt. Visarion, Sofronie și Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărt. Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel”. Atipic pentru bisericile ortodoxe, aici există bănci (în plus față de strane), montate pentru bătrânii care vin la biserică (din ce în ce mai puțini după 1989). [Nu găseşti bănci în multe biserici ortodoxe.] Preotul paroh ne-a vorbit cu drag despre mica biserică din Codlea, despre care ne-a spus că atrage, printr-o energie aparte, inclusiv persoane de alte confesiuni.  Dacă vrei să o vezi și nu ajungi duminica, atunci când biserica este deschisă pentru slujba publică, ori în zile de sărbătoare, la solicitare prealabilă adresată la 0726746390, biserica se poate deschide.  [Mormintele celor doi parohi care au făcut istorie la Codlea.] Importanți parohi ai Bisericii Ortodoxe Românești din Codlea sunt înmormântați în cimitirul bisericii, dar și personalități locale. Chiar în faţa bisericii vei găsi bustul preotului Iosif Comănescu, care a scris prima monografie a localității Codlea, în 1885, numită „Studiu istoric-statistic asupra prezentului și trecutului românilor din Codlea”; a fost cel care a întâmpinat cu pâine și sare Armata Română în Primul Război Mondial, când a intrat în Transilvania aflată sub stăpânire austro-ungară. Imediat în spatele bustului, se află mormântul lui iar lângă acesta, cel al preotului Gheorghe Florea Preșmereanu, care i-a reprezentat pe românii codleni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918. [Teiul secular. strajă la intrarea în biserică.] Teiul din fața bisericii a fost plantat odată cu ridicarea bisericii. Înalt într-o vreme cât turnul bisericii, pentru a evita distrugerile provocate de crengile uscate, copacul a fost scurtat și s-a găsit o metodă pentru conservarea lui iar natura a contribuit și ea, așa cum găsește mereu moduri de a renaște, noi crengi apărând din trunchiul bătrân. Pe el s-a montat în 1969 și o placă, menită să păstreze povestea teiului pentru generațiile viitoare - „Sunt tei bătrân și stau aici din 1783. Strămoșii voștri m-au sădit/Când biseric-au zidit. Am fost trei frați/Lângă mine-alăturați. Unul s-a prăpădit (1895)/Celălat a pierit (1926). Rămas-am acum eu/Să mărturisesc mereu... Voi să m-ascultați,/Să mă apărați/Și să mă păstrați.” Mergi cu bine!

Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov este situată în partea de vest a oraşului, în cartierul cu acelaşi nume, la poalele dealului Sprenghi, . Este cea mai veche clădire a oraşului, fiind construită în jurul anului 1260, în stil gotic timpuriu; a suportat modificări importante în secolul al XV-lea. A fost cunoscută şi sub denumirea de Biserica celor trei orfane care, conform unei legende, au lăsat tot ce deţineau bisericii - unde au şi fost înmormântate sub altar. Partea originală a bisericii, păstrată intactă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia precum şi două capele. Deasemenea părţile nordică, vestică şi sud-vestică ale zidului medieval de apărare sunt originale. Edificiul cu pereti masivi, înconjurat cu zid de apărare a rezistat numeroaselor invazii turceşti, marelui incendiu din 1689 şi devastării diferitelor trupe cuceritoare. Biserica ar fi trebuit sa aibă două turnuri dar numai unul este în întregime executat. Turnul existent astăzi a fost construit în 1842, după ce turnul vechi s-a prăbușit la cutremurul din 1822. În 2003 în incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500 de obiecte donate de saşi care au emigrat din Braşov, care prezintă o gospodărie tipic săsească cu ţesuturi, mobilier, port, unelte. În ultima duminică înaintea zilei de 24 august (ziua Sf. Bartolomeu), aici se desfăşoară pelerinajul Hramului Sf. Bartolomeu, serbare regională unde se întâlnesc comunităţile săseşti. Biserica poate fi vizitată în fiecare duminică, când se ţin slujbe în limba germană; în celelalte zile doar cu programare telefonică. 

Datând din 1292, plecând de la o cruce de lemn şi căpătând apoi dimensiuni impresionante, Biserica „Sf. Nicolae” domină Șcheii Brașovului. Biserica a fost ridicată în piatră de către localnici începând din 1495, cu ajutorul domnitorului Țării Românești, Neagoe Basarab. Începută inițial în stil gotic, biserica a suferit diverse transformări în stil baroc iar in secolul al XVIII-lea i s-au adaugat o serie de paraclise și un pridvor şi a fost renovată în perioada interbelică. În cimitirul bisericii sunt îngropate personalități importante printre care Nicolae Titulescu.  Considerată de mulţi ca fiind cea mai frumoasă Biserică din Braşov, de-a lungul timpului a primit numeroase danii şi daruri valoroase de la nobili, domni şi chiar de la împărăteasa Rusiei, Elisabeta. Biserica deţine o bibliotecă impresionantă şi o arhivă bogată, conţinând aproximativ 4000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente. Foarte interesante şi pline de simboluri sunt considerate multe dintre picturile din aceasta biserică, unele dintre ele fiind chiar interzise accesului public – picturi unice în lume despre care se spune că ar conţine mesaje despre apocalipsă, fresce ale căror simboluri nu au fost descifrate până azi, scene biblice considerate atipice.  Pe peretele de nord al bisericii, se poate admira o frescă ce prezintă portretele regilor întregitori ai României, Ferdinand şi Maria și portretele ultimului Rege al României, Mihai I, şi al Reginei-Mamă, Elena. Această frescă realizată în anul 1946 a fost parțial acoperită în anii comunismului cu un strat de var sub care au dispărut Regele Mihai I şi Regina-Mamă. Regina Maria a “primit” o barbă, familia regală fiind astfel “deghizată” în sfinţi militari. Fresca a fost readusă la forma inițială în anul 1999.  Sub egida Bisericii s-a infiinţat aici prima şcoală românească. Şcoala de piatră a fost construită în 1597 şi reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Aici s-au tipărit primele cărţi în limba română (pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană), s-a scris prima gramatică românească, s-au tradus primele cărţi.  Biserica, împreuna cu școala românească edificată în apropierea ei (transformată în prezent în muzeu) au reprezentat un important centru spiritual și cultural românesc.

În centrul orașului Zărnești se află un obiectiv de o importanță istorică și culturală majoră, de care lumea ar trebui să știe mai mult: Biserica Sfântul Nicolae a Zărneștenilor. Ctitorită în anul 1515 de către domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, biserica este atestată documentar ca primul lăcaș sfânt din oraș și unul dintre cele mai vechi din întreaga țară. Însă, din alte izvoare istorice reiese faptul că în același loc a fost construită anterior o altă biserică de lemn, fiind recunoscuți preoți care slujeau aici încă din secolul al XV-lea. Trebuie să menționăm că vorbim despre două spații, alipite: biserica mică ridicată în timpul domnului Țării Românești, care astăzi este muzeu și monument de artă veche medievală înscris în lista de patrimoniu a Academiei Române; și  biserica în care se desfășoară liturghiile și este dedicată activităților religioase, construită la finalul anilor 1690. [Biserica veche, alipită de cea „nouă”.] Biserica mare se remarcă prin arhitectura sa tradițională, specifică zonei, dar ies în evidență și picturile murale de o frumusețe aparte. Frescele, care înfățișează scene biblice și portretele multor sfinți, au fost realizate într-o manieră deosebită și s-au bucurat de o recondiționare executată cu grijă pentru a păstra autenticitatea lor, în anul 1965.   [Picturile de pe pereții bisericii.] În 1857, aici a început să slujească preotul Ioan Mețianu, care mai apoi a devenit Protopop de Brașov (1858-1874), Arhiepiscop de Sibiu și, atingând apogeul carierei sale, Mitropolit al Ardealului, în perioada 1899-1916. La un moment dat, Ioan Mețianu alături de Andrei Șaguna, Mitropolit al Ardealului din acel timp (1867-1873), au început demersurile necesare pentru zidirea Catedralei din Sibiu, lucrare finalizată abia în primii șase ani ai secolului trecut.  Peste drum de biserică se află corpul B al Liceului „Mitropolit Ioan Mețianu” din Zărnești. De-a lungul timpului, în acestă instituție, recunoscută de către zărneșteni drept Școala Luminează-te și vei fi!, preoțimea de la Biserica Sfântul Nicolae s-a implicat activ în educația tinerilor din localitate, școala fiind una confesională. [Curtea bisericii.] În 2015 s-au sărbătorit 500 de ani de la ctitorirea bisericii, eveniment care l-a adus în mijlocul comunității zărneștene pe Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, care a slujit la Liturghia Arhierească și a sfințit din nou locul. Pentru acel moment, biserica a intrat din nou în proces de renovare - mici lucrări care erau necesare pentru a reda o față proaspătă clădirii.  [Obiecte religioase vechi expuse în muzeu.] Biserica veche-muzeu găzduiește o serie impresionantă de obiecte de cult, icoane vechi și manuscrise care au o mare valoare istorică și religioasă, oferind o incursiune în trecutul regiunii și în evoluția artei bisericești locale. Printre ele se găsește și o icoană a Maicii Domnului care a fost donată Bisericii Sfântul Nicolae de fostul domn al Țării Românești Constantin Brâncoveanu; executarea ei s-a realizat la Viena, în perioada 1699-1701, acest lucru fiind o tradiție în rândul bisericilor. Dar există și voci care spun că icoana a fost pictată în Scheii Brașovului, pentru că mai există în zonă câteva icoane asemănătoare acesteia. Cert este că icoana a fost primită în jurul anului 1710; mulți ani mai târziu pictura a fost transferată la Muzeul Național de Istorie din București, dar din motive de aclimatizare dădea semne ușoare de degradare, ulterior fiind readusă în locul ei, locul în care trebuie să fie. [Icoana Maicii Domnului.] Pe lângă această icoană de dimensiuni impresionante, în muzeu poate fi admirată și o colecție de chistornice, cărți vechi de cult (Evanghelii, Apostoli, Cele 12 Mineie, Orologii), copia Pisaniei, scrisă pe piele de vițel, picturile vechi de pe pereți, care n-au mai fost finisate încă din secolul al XVII-lea și câteva veșminte vechi bisericești din anii 1900, în care nu se mai slujește. [Picturile din biserica veche.] Amplasat într-o zonă pitorească, ansamblul bisericii oferă un loc de liniște și reculegere. Vizitatorii se pot  bucura de pacea specifică lăcașurilor de cult și de momentele de contemplare, iar grădina verde a bisericii poate contribui masiv la aceste sentimente de serenitate. Ca vizitator nu există nicio restricție din vreun punct de vedere, însă trebuie programată vizita pentru a găsi biserica și muzeul deschise. Pentru a facilita acest proces, recomandăm să suni la numărul afișat în această pagină și să iei legătura în mod direct cu preotul Dragoș Chițu. În biserica Sfântul Nicolae din Zărnești găsești crâmpeie de istorie, artă, spiritualitate și cultură locală, o vizită aici fiind o ocazie foarte bună să explorezi patrimoniul cultural al României, bucurându-te de o experiență profundă și autentică. ✍️ Mulțumiri pentru contribuție, Ionuț Șmicăl 🤗 

Canionul Șapte Scări este un defileu săpat în calcare jurasice de pârâul Şipoaia, în partea Vestică a Masivului Piatra Mare, administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele R.A. Punctul de plecare spre canion - este Dâmbul Morii - unde poți ajunge fie cu mașina personală din DN1 fie cu autobuzul (traseu 17B plecare din Gara Braşov, coborâre în staţia Dâmbul Morii). Dacă mergi cu mașina, în vârful de sezon iulie-august (și mai ales în weekend-uri), sfatul nostru e să pleci cât poți de dimineață ca să îți crești șansele de a găsi locuri de parcare! 😉 De la Dâmbul Morii până la intrarea în canion vei merge aproximativ o oră în care te vei bucura de aerul curat, pe un traseu marcat bandă galbenă, ce începe cu o porţiune plată (drum forestier) şi se termină cu un urcuş de dificultate moderată, prin pădure. Urmăreşte marcajul "bandă galbenă". [Intrare pe traseu.] Traseul per total are grad de dificultate ușor, dar dacă vrei să urci pe scările canionului este obligatoriu să te echipezi adecvat măcar în ceea ce privește încălțămintea (pantofi sport de trekking, bocanci) și să ai o ținută sport, lejeră; nu ar strica să ai în rucsac şi ceva mai gros întrucât chiar și în miezul verii temperatura în canion poate fi scăzută. Nu uita să îţi cumperi brăţara de acces de la cabana din lemn de dinaintea canionului - altfel nu poţi intra pe scările din canion! Costă 20 lei pentru adulţi, 10 lei pentru copii/ elevi / studenţi; copiii din grupurile organizate cu profesor însoțitor plătesc 5 lei/pers. Ultima intrare în canion este cu jumătate de oră înainte de închiderea programului. Atât canionul cât şi tiroliana sunt închise în sezonul de iarnă. Cel mai bine ar fi să suni înainte de ajunge acolo, ca să te asiguri că este deschis, indiferent de sezon. Atenție: copiii sub 7 ani au acces în canion doar dacă poartă echipament de protecție; cere mai multe informații la numărul de telefon din recomandare. [Cabana 7 Scări.] Programul afişat este valabil în sezonul cald. Dacă vrei să vizitezi Canionul 7 Scări în perioada octombrie-mai, îţi recomandăm să suni înainte la numărul din pagină pentru a afla dacă este deschis şi în ce interval. Dar ar fi bine să suni şi în sezon pentru a fi sigur că e deschis iar traseul până acolo este practicabil; atunci când sunt ploi puternice canionul se închide iar porţiuni din traseu pot deveni impracticabile. În canion, spectaculoase sunt cascadele, dar și modul în care acesta a fost săpat. Vei simți că explorezi în înălțime o peșteră, asta şi sunt de fapt canioanele - nişte peşteri ale căror tavane s-au prăbuşit. Canionul are în prezent nouă scări (până la amenajarea din 2013 erau 7, din lemn) de dimensiuni si dificultate diferite, cea mai lungă având 15 m - va fi foarte palpitant să urci pe ea paralel cu o mini-cascadă! Dacă ești pasionat de legende și curiozități: geologii au ajuns la concluzia că în acest loc au trăit dinozauri, iar o poveste mai contemporană zilelor noastre spune că acest canion este „locul unde îți alegi mireasa” - tinerii își aduceau aici iubitele dornice să se mărite pentru a le supune la două probe: trebuia ca ele să parcurgă cele șapte scări ale canionului pentru a le dovedi că sunt puternice, curajoase și nu cedează fizic la această provocare; apoi urma să petreacă împreună o noapte deasupra canionului. Dacă cei doi nu se certau deloc până dimineaţă, tânărul o considera aleasa lui. 

Deşi nu se poate vizita în interior, merită să vezi Capela Inima Reginei Maria din Bran pentru povestea ei şi pentru farmecul aparte, umbrit însă în parte din păcate de neglijenţa şi lipsa de preocupare a celor care ar trebui să o îngrijească... Regina Maria şi-a dorit ca după moarte trupul să-i fie înmormântat în necropola regală de la Curtea de Argeş dar inima să se odihnească în capela Stella Maris din Castelul Balcic - reşedinţa de vară a familiei regale din România, iar la moartea sa (1938) dorinţele testamentare i-au fost îndeplinite. Doi ani mai târziu însă, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria şi pierderea Castelului de la Balcic, caseta care conţinea inima Reginei a fost adusă la Bran de către fiica acesteia, Principesa Ileana, şi depusă în biserica de lemn din curtea Castelului Bran, de unde apoi a fost mutată într-o criptă săpată în stânca Măgurii Branului. Atunci, Principesa a demarat lucrările de construcţie ale unei capele din piatră, copie fidelă a celei de la Castelul Balcic. Capela, construită în stil bizantin, pictată de renumitul Arthur Verona, era dedicată memoriei Reginei şi ar fi trebuit să fie locul de odihnă veşnică a inimii acesteia. [Capela din Bran, în zilele noastre. Uitată de toţi şi de toate. 😢] Unele surse spune că abolirea monarhiei din 1947 a găsit capela terminată dar încă nesfinţită, după altele (un document din arhivele fostei Securități - dosar 2637, vol. 2, ff. 40-41) se pare că la 27 iunie 1947, părintele Arsenie Boca, chemat de de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus de Pirncipesa Ileana, sfințește totuși capela, chiar dacă nu era terminată.  Cert este că după venirea comuniștilor biserica a fost uitată  de toți și de toate, până în 2018 când de ziua Sf. Mucenic Gheorghe (23 Aprilie) părintele protopop Gheorghe Colțea a săvârșit prima liturghie aici. Se pare că și ultima, după aceea biserica intrând iarăși în uitare. Întorcându-ne în 1947, inima Reginei nu a mai fost mutată aici, rămânând ascunsă în cripta din apropiere unde fusese adusă de la Balcic încă 21 ani. În 1968, comuniștii din zonă, curioși să vadă ce se ascunde în cripta de vis-a-vis de castel, au venit însoțiți de directorul Muzeului din Bran au deschis cu o rangă sarcofagul din piatră din criptă și au găsit o casetă de argint aurit. În interiorul acesteia se afla o altă casetă de argint cu mai multe monturi de platină și pietre prețioase, înfășurată în drapelele englez și român, şi care conţinea inima Reginei. Până în 1971 caseta a fost păstrată în Castelul Bran, după care a fost mutată la Muzeul Național de Istorie a României. [Sarcofagul din piatră de la Cripta Inima Reginei.] În anul 2015, caseta a fost depusă în Salonul de Aur din Castelul Pelișor din Sinaia, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938 şi unde va rămâne pentru eternitate. [Cripta Inima Reginei Maria.] Dacă vrei să te reculegi la Cripta în care inima Reginei Maria s-a odihnit mai bine de 20 de ani, traversează pârâul Turcul pe una din cele două punţi din lemn, vis-a-vis de clădirea Vămii Medievale (între Capelă şi Castelul Bran) şi o vei vedea în versantul Măgurii Branului.

Traseul spre cascada Moara Dracului este superb şi dacă ajungi prin zona Bran-Moieciu, ar fi păcat să nu îl faci dacă eşti într-o formă fizică decentă. De preferat într-un grup, pentru că zona este cunoscută de localnici ca fiind o "ursărie" şi, mai ales în anotimpul cald, sunt şanse foarte mari de a întâlni şi turme de oi păzite de câini ciobăneşti care pot fi agresivi. [Instantaneu de pe traseu.] Pe drumul spre cascadă vei trece prin Poiana Gaura, o poiana largă, luminoasă unde vei fi recompensat după urcuşul nu tocmai uşor cu o priveliște mirifică asupra Văii Gaura despre care putem spune cu mâna pe inimă că este una din cele mai frumoase văi de abrupt din Munții Bucegi 😍 [În Poiana Gaura.] Situată pe una dintre văile spectaculoase și răcoroase ale munților Bucegi, la o altitudine de 1575 de metri, cascada „Moara Dracului” este giuvaierul care împodobeşte căldarea inferioară a văii Gaura. E foarte interesantă şi prin faptul că apa ei, după ce cade de la aproximativ 20 de metri înălţime, dispare pe un curs subteran... ca şi când n-ar fi fost! 🙂 [Natură virgină 😍] Traseul spre cascadă porneşte din capătul drumului principal al satului Șimon. Mașina poate fi lăsată la prima barieră, de unde se intră în Parcul Natural Bucegi. Deși se mai poate avansa până la cea de-a doua barieră, scutind astfel aproximativ 3 km din traseu, accesul mașinilor este interzis și poţi fi amendat dacă decizi să înaintezi. Caută în aplicaţie 🔍 Şimon - Poiana Gaura - cascada Moara Dracului sau în Trasee Bran pentru descrierea completă a traseului. Cascada Moara Dracului este considerată de mulţi cea mai frumoasă din Bucegi. Noi ne ferim să dăm verdicte dar dacă le-ai văzut pe toate, ne poţi spune tu că e aşa e, după ce o vezi şi pe aceasta, într-o recenzie aici. 😊 🙏 Îi mulţumim contributorului nostru - Andreea Ştefania - pentru ajutor şi pozele care suprind foarte bine frumuseţea locurilor!

Dacă eşti în zona Timişu de Sus sau prin Predeal, o vizionare a acestei cascade poate fi un bun prilej pentru o drumeţie de aprox. 2,5km. După ce laşi maşina la DN1 caută şi urmăreşte traseul "bandă albastră" care te va duce la cascadă în 1h-1h30min, depinde cât de sprinten(ă) şi grăbit(ă) eşti; sau poţi merge pe drumul forestier care şerpuieşte prin pădure - e mai lung (aproape 4 km, 2 ore) dar mult mai uşor de parcurs. 🙂 Te vei bucura de o plimbare agreabilă în care îţi vei încărca plămânii cu un aer de munte pur! Pentru sugestii de orientare caută în aplicaţia Unde Mergem 🔍 traseul "Timişu de Sus - Cascada Tamina". [Drum forestier și traseu prin pădure.] Cascada Tamina este de fapt o înşiruire de 5 cascade pe aprox. 100m (cea mai mare are o cădere de aproape 10m), într-un un canion format probabil prin prăbuşirea tavanului unei peşteri săpate de pârâul Piatra Mică. Canionul poate fi străbătut cu ajutorul câtorva scări metalice, destul alunecoase și nu foarte sigure... ar fi bine să ai încălţăminte adecvată (nu veni în şlapi sau tenişi), să ai un pic de condiţie fizică şi să nu ai rău de înălţime! [Indicator spre Cascadă.] După ce ai părăsit drumul forestier, un pic mai jos vei vedea două cărări: cea din dreapta te va duce la ieșirea din canion a pârâului, la baza cascadei iar cea din stânga, în punctul de intrare în canion a pârâului, locul unde începe să curgă apa în cascadele Taminei. Noi îți recomandăm să cobori pe cea din dreapta. [Cărarea din dreapta.] Îţi vei da seama că ai ajuns la canion când vei vedea impresionantul perete de calcar pe lîngă care poţi coborî, cu atenţie, până la baza lui. [Coborârea spre canion.] Odată ajuns jos vei fi răsplătit cu una dintre cele mai spectaculoase vederi din munţii Piatra Mare! [Muntele de calcar în care a fost săpat canionul Tamina.] Dacă eşti bine echipat, ai cât-de-cât condiţie fizică şi îţi promiţi că vei fi foarte atent poţi încerca ascensiunea prin canion ajutându-te de scările, buştenii şi scândurile pe care le vei găsi în el. Va fi o experienţă intensă! [Ascensiune prin canionul Tamina.] Odată ieşit din canion muntele îţi va mai oferi o răsplată pentru efortul tău: un cadru parcă desprins din filmele Jurassic Park 😮! [În amonte de canionul Tamina.]

În prezent, Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din România, nu numai pentru arhitectura lui complexă şi istoria de peste 640 de ani ci mai ales pentru că a avut şi norocul să fie menţionat în celebrul roman al lui Bram Stoker ca fiind reşedinţa Contelui Dracula. În fiecare an, mii de turişti din toată lumea vin aici special ca să celebreze Halloween şi participă la tot felul de activităţi, atât în Castel cât şi în restaurant şi în cortul instalat în Grădina Regală. Compania care îl administrează se ocupă permanent de restaurare şi dezvoltă programe şi activităţi care să îi crească atractivitatea. Au apărut astfel noi puncte de atracție, cum ar fi Tunelul Timpului și Expoziţia de instrumente medievale de tortură. [Ieșirea din Tunelul Timpului.] Biletul de intrare costă 70 lei/adult: vei vedea o expoziţie de arme medievale, vei trece prin camere în care au petrecut mulţi ani de viaţă membri ai familiei regale din România, vei afla povestea lui Dracula (atât cea reală cât şi cea fictivă), vei vedea curtea interioară şi vei urca pe scări şi culoare secrete până la platforma superioară de observaţie, de unde poţi face fotografii panoramice... pentru 20 lei în plus vei putea vedea Expoziția de tortură medievală iar pentru 30 lei vei putea să străbaţi şi Tunelul Timpului - unul dintre cele mai apreciate pe plan global proiecte multimedia produse de muzee... te vei putea plimba pe urmele paşilor Reginei Maria în Grădina Regală (nu este necesară achiziționarea biletului)... Castelul Bran este un loc unde poţi petrece o întreagă zi de neuitat! [În Grădina Regală 😍] De apreciat este că intrarea este liberă pentru persoanele cu dizabilităţi şi/sau instituţionalizate; copiii cu vârsta până la 7 ani împliniţi beneficiază de gratuitate, pentru cei cu 7-18 ani costă 20 lei; persoanele peste 65 ani, în baza actului de identitate, beneficiază de un tarif special 50 lei; dacă eşti student şi ai legitimaţia de studiu la tine vei plăti 40 lei. Lunga şi tumultoasa istorie a Castelului Bran începe în anul 1377, când regele Ungariei Ludovic I de Anjou acordă locuitorilor Brașovului (Kronstadt – Orașul Coroanei) privilegiul construirii unui castel. În 1388 construcţia acestuia se încheie şi el începe să-şi îndeplinească dublul rol: de vamă (încasează 3% din valoarea mărfurilor care intră şi ies din Transilvania) şi de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei destinată încercării de a opri extinderea Imperiului Otoman.  • În anul 1459, în timpul celei de-a doua sa domnii, Vlad Ţepeş şi armata sa trec prin Bran și atacă Braşovul pentru a rezolva un conflict cu saşii care cereau taxe vamale tot mai mari şi îl susţineau pe oponentul său la tron. Vlad Ţepeş arde suburbiile oraşului şi omoară sute de saşi, provocând comunitatea săsească să se răzbune şi să-l zugrăvească în cronici ulterioare drept un tiran extrem de sângeros.  • În 1651, după ce prelungiseră deja de căteva ori cu principii Transilvaniei contractele de folosință a castelului Bran, brașovenii reușesc să încheie cu principele Gheorghe Rackoczi al II-lea un act de vânzare-cumpărare a castelului. În anul 1888 dministrația Braşovului cedează castelul ocolului silvic regional iar până în 1918 el este locuit de brigadieri silvici, de pădurari și de inspectori silvici veniți din Brașov.  • La data de 1 decembrie 1920 cetățenii Brașovului oferă castelul, ca urmare a unei hotărâri unanime a consiliului orășenesc condus de primarul Karl Schnell, reginei Maria a României, descrisă în document ca o „mare regină, care ( …) răspândește binecuvântare pretutindeni unde pășește, cucerind astfel cu irezistibil avânt inimile populației țării întregi.” Castelul devine reședința favorită a Reginei Maria, ea îl va restaura și amenaja pentru a putea fi folosit ca reședință a familiei regale.  • Din 1920 și până în 1932 castelul trece prin ample lucrări restaurare şi amenajare coordonate de acelaşi arhitect care proiectase castelele regale Peleș și Pelișor din Sinaia. Terenul din jurul castelului este transformat într-un parc englezesc cu două iazuri și o Casă de Ceai. Pentru a ușura parcurgerea de către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel și parc, se instalează un lift. Se ridică și alte construcții precum o casă de musafiri, o biserică de lemn, locuințe pentru personal, grajduri și garaje. După moartea sa (1938), Regina Maria îi lasă castelul Bran moştenire fiicei favorite, Principesa Ileana. Aceasta părăseşte România în 1948, odată cu instaurarea Republicii Populare România.  • În anul 1956 autoritățile comuniste transformă Castelul Bran într-un muzeu cu trei departamente: castelul însuși împreună cu piese din patrimoniul familiei regale, vama medievală și secția de etnografie, cuprinzând casele tradiționale din parcul de lângă castel.  În 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor Principesei Ileana de România și ai Arhiducelui Anton de Austria. Cu toate acestea statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra până în 2009, când Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și Arhiducesa Elisabeta - moştenitorii proprietarilor - intră în posesie efectivă. 

Nu întâmplător Centrul Cultural Reduta din Braşov are această denumire... cu riscul de a părea  patetici, impresia noastră este că această instituţie de cultură luptă pe metereze ca să menţină vie moştenirea culturală, tradiţiile şi arta populară ale Țării Bârsei. 👍 [Atelier de încondeiere ouă.] Aici sunt organizate frecvent evenimente în care copii şi adulţi pot asista la demonstraţii live şi chiar se pot iniţia în tot felul de ateliere de artă şi meşteşuguri tradiţionale. Mulţi braşoveni îşi înscriu copiii şi la cursurile de pictură, fotografie, balet sau teatru organizate în Centrul Cultural, iar cei mai talentaţi şi mai perseverenţi dintre ei au ocazia să activeze într-unul dintre ansamblurile artistice susţinute de Reduta: trupa de teatru amatori „Redoute”, ansamblul de dansuri populare “Poieniţa”, corul de cameră “Concentus” sau ansamblul de dansuri germane „Korona”. [Micuţele balerine de la Reduta.] Însă „perla” Redutei o constituie sala de spectacole cu peste 370 locuri care găzduieşte foarte des proiecţii de film, spectacole de teatru, reprezentaţii de dans folcloric, balet clasic sau contemporan, inclusiv festivaluri naţionale şi internaţionale. E o sală foarte frumoasă dar profităm de ocazie ca să menţionăm că nu i-ar strica un "refresh" în amenajare şi dotări - este impresia pe care o au mulţi spectatori. 😉 [Sala de spectacole.] Indiferent dacă eşti localnic sau turist, opreşte-te şi priveşte detaliile faţadei clădirii Reduta (cu busturile lui Wagner, Schumann, Mozart, Beethoven, Goethe, Schiller și Shakespeare), monument istoric, construită în 1894 în stilul Renaşterii italiene pe locul vechii Redute - prima sală de spectacole a Braşovului (ridicată pe la sfârşitul anilor 1700), în care au concertat Johann Strauss (1848), Johann Joachim şi Johannes Brahms (1879) şi unde s-au desfăşurat primele spectacole de teatru în limba română (la iniţiativa lui George Bariţiu şi a fraţilor Mureşianu); în anii 1865-1868 au susţinut aici reprezentaţii de teatru trupe care l-au avut drept sufleor pe poetul Mihai Eminescu. [Vechea "Reduta", sursa: Sextil Pușcariu, Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977] Aruncă o privire pe secţiunea Evenimente şi vezi cu ce te-ai putea delecta aici în prezent sau în viitorul apropiat. Şi mai bine, Urmăreşte pagina şi vei primi notificări în aplicaţie de fiecare dată când se va organiza un eveniment la Reduta!

Centrul de vizitare al Parcului Național Piatra Craiului din Zărnești este o importantă atracție a zonei, atât pentru cei mici - care au posibilitatea de a învăța despre flora, fauna și geologia zonei, cât și pentru cei mari - care pot acumula informații noi referitoare la unul dintre cele mai spectaculoase parcuri naționale din țară.  Centrul și-a deschis porțile în anul 2016 fiind un proiect al administrației Parcului Național, finanțat din fonduri europene, ce a avut ca obiectiv creșterea conștientizării, a informării și a monitorizării biodiversității din perimetrul ariei protejate. Centrul de vizitare a fost proiectat sub forma unui muzeu interactiv și se găsește în clădirea administrației Parcului, la aproximativ 1 km de Zărnești, pe drumul ce duce către Plaiul Foii. Este o construcție impozantă, din lemn, de culoare neagră, pe care nu o poți rata. Drumul de acces este asfaltat și poate fi parcurs atât cu mașina, cât și cu bicicleta sau pe jos. Există posibilitatea de a parca în zonă și vei găsi un suport pentru biciclete chiar în fața clădirii. Atenție mare însă în cazul în care alegi să mergi pe jos până acolo pentru că o porțiune de drum, cea de la ieșirea din oraș până la centru, nu are trotuar astfel că vei fi nevoit să mergi pe pista de biciclete sau pe marginea drumului.  În afara sezonului de vară Centrul este închis sâmbătă, duminica și lunea, de marți până joi programul este de la ora 10 la ora 16, iar vinerea de la 10 la 14. Astfel, dacă ești în zonă în weekendurile din extrasezon, vinerea este singura zi în care ai putea vizita muzeul interactiv. 😐 Nu îți face griji pentru aglomerație căci spațiul este mare și nu sunt niciodată multe persoane simultan în muzeu.  [Recepția Centrului de Vizitare.] La intrarea în muzeu unul din reprezentanţii parcului, personal calificat în domeniu, te va întâmpina și, dacă timpul îi permite, îți va oferi un tur al muzeului. În caz contrar vei putea explora pe cont propriu muzeul construit sub forma de circuit pe care îl poți parcurge foarte uşor, urmând săgețile de pe podea. Dacă plănuiești să mergi cu un grup mai mare ar fi bine să suni și să anunți înainte pentru a fi sigur că există un ghid disponibil pentru voi la ora la care veți ajunge. Muzeul este gândit sub forma unui traseu de drumeție tip circuit. Vei începe cu urcarea unei pante pe care vei întâlni unele din cele mai cunoscute specii de animale din perimetrul Pietrei Craiului și vei auzi sunetele specifice acestora.  [Începutul circuitului de vizitare.] La etajul următor este disponibilă o machetă 3D din gips a Parcului Național pe care se proiectează diferite hărți precum harta traseelor montane, a proprietarilor de terenuri sau a dispunerii pe tipurile de roci. Tot acolo este disponibilă și o cutie de nisip ce dispune de un proiector sensibil la altitudine în care copiii se pot juca și în același timp observa dispunerea tipului de relief în funcție de înălțime.  [Cutia de nisip cu proiecție a altitudinii.] În camerele următoare te vei întâlni cu mai multe monitoare controlate prin mișcări ale mâinii (tehnologia Kinect) care au scopul de te învăța despre tipurile de roci, despre flora, fauna și activitățile întâlnite în perimetrul Parcului Național Piatra Craiului. Această unealtă interactivă îți pune la dispoziție o serie de fotografii, texte în limbile română și engleză, filmulețe și puzzle-uri. Nu toate aceste ecrane interactive funcționează perfect de la prima încercare, s-ar putea să fie nevoie de multă răbdare dacă îți dorești să treci prin toate materialele disponibile. 🙂 Ultima porțiune din traseu te va duce în lumea peșterilor unde ai posibilitatea de a învăța despre stalactite și stalagmite și de a simula sunetul ecoului într-o peșteră dar și într-o vale stâncoasă asemenea celor pe care le vei întâlni pe munte.  [Panouri interactive de informare.] O parte din traseu este accesibilă și persoanelor cu afecțiuni motorii, fiind disponibile rampe, dar și persoanelor cu deficiențe de văz întrucât pe podea se găsește pavajul specific – benzi reliefate, sunt disponibile descrieri în limbaj Braille, iar experiența poate fi una autentică datorită stimulilor auditivi integrați.  De la recepție poți sa achiziționezi hărți ale traseelor din Parcul Național dar şi tricouri, stickere și afișe ca suvenir. Accesul în centrul de vizitare costă 5 lei/adult. Cei sub 18 ani şi locuitorii în comunitățile de pe teritoriul Parcului Național Piatra Craiului au gratuitate. De asemenea, cei care au bilet de vizitare valabil al  Parcului Național Piatra Craiului pot intra fără să mai plătească cei 5 lei.  Pentru accesul în Parcul Național, din luna mai până în luna octombrie, este necesară achiziționarea unui bilet de intrare în valoare de 10 lei. Acesta este disponibil chiar la tonomatul de la centrul de vizitare sau online (pentru bilete vezi https://www.pcrai.ro/bilete). [Panorama muntelui de la intrarea în Centru 😍] Noi credem că dacă ajungi în zonă merită să vizitezi acest obiectiv mai ales dacă ai copii. Este o oportunitate de învățare aparte pentru ei iar accesul pentru ei este gratuit așa că timpul poate fi investit cu folos în acest loc! 🙏 contribuitor Unde Mergem®, Teodora Mathe

Unde? Municipiul Făgăraș, județul Brașov, Transilvania Când? În 1310, pe locul unde se aflase o fortificație din pamânt și lemn, începea construcția a ceea ce va deveni un valoros monument de arhitectură militară medievală - Cetatea Făgărașului. Interesant: una dintre cele mai mari și mai bine conservate cetăţi medievale din Europa de Est, Cetatea Făgăraşului este cunoscută ca fiind "cetatea care nu a fost cucerită niciodată" - începând cu anul 1500 și până la mijlocul sec. XIX a fost asediată de 15 ori fără succes! Istoric Pe la 1526 a devenit castel seniorial fortificat după ce a intrat în posesia lui Ștefan Mailat, stăpân al domeniului feudal al Făgărașului. În 1599 cetatea a fost ocupată de Mihai Viteazul, care a dăruit-o soției sale, Doamna Stanca. În 1696, odată cu trecerea Transilvaniei sub stăpânire habsburgică, a fost preluată de austrieci şi a început să piardă din măreția de odinioară... [Statuie Doamna Stanca. Spiridon Georgescu - 1938.] Construcție și destinație Menită inițial să apere sud-estul Transilvaniei de atacurile tătarilor și otomanilor, cetatea cu o istorie de peste 700 de ani avea să îndeplinească de-a lungul istoriei roluri variate și să adăpostească oameni și povești din cele mai fascinante – baluri grandioase, lupte, prizonieri, colecții de artă, torturi teribile. Prima transformare i-a fost adusă de Ștefan Mailat, în perioada cât a fost proprietar al cetății (1528-1541) și voievod al Transilvaniei (1534-1541). Grosimea zidurilor a fost dublată (în unele zone au peste 3 metri grosime!), i-au fost adăugate încăperi și săli, transformându-se din cetate de apărare într-un castel seniorial fortificat. Apoi, după ce a cucerit-o în 1599, Mihai Viteazul a transformat-o în reședință. Castelul a devenit astfel unul din cele mai mondene locuri din Transilvania, între zidurile lui organizându-se baluri fastuoase, cu zeci de invitați din cei mai aleși, cu viței și zeci de porci și de claponi sacrificați, butoaie de vin care curgeau pentru desfătarea oaspeților. Avea să devină însă mai târziu loc de încarcerare și robie pentru copiii și Doamna voievodului. În 1617 turnului sud-vestic i s-au adăugat două niveluri. În 1630 șanțul de apărare a fost lărgit iar mai târziu pivnițele au fost transformate în temnițe pentru iobagii nesupuși. În 1696, odată cu trecerea Transilvaniei sub stăpânire habsburgică, cetatea a devenit cazarmă iar mai târziu închisoare militară. Cu siguranță impresionantă este sala tronului, pe care administratorii din prezent au făcut tot posibilul să o amenajeze cât mai aproape de originalul din perioada de glorie a cetății. E un exercițiu interesant să-ți imaginezi sala ocupată de conducători din toată lumea, regi și regine, cavaleri medievali și sfetnici credincioși. Istoria modernă și contemporană Între 1948 și 1960 cetatea a fost utilizată ca închisoare pentru cei ce se opuneau regimului comunist – deținuții politic. Acestei perioade îi este în prezent dedicată o aripă a cetății, care readuce în atenţie rezistența anti-comunistă, cu povești cutremurătoare din istoria noastră recentă, pagini importante din memoria noastră ca popor. Dezafectată după 1960 și aproape necunoscută până în urmă cu ceva ani, cetatea a beneficiat de investiții semnificative care au readus-o la viață. Susținută de promovare adecvată, a devenit o atracție turistică importantă atât pentru români cât și pentru străinii interesați care vizitează regiunea. În 2020 a fost început un proiect de restaurare care a constat în refacerea celor două poduri de lemn (cel din nord, fix, pe unde acum se face accesul în cetate și cel mobil, rabatabil, pe care se iese din cetate), restaurarea zidurilor de apărare și a unuia dintre bastioane, refacerea drumului de strajă; s-au reamenajat aleile, fântâna și toată curtea interioară (care în perioada medievală era numită Piața Cetății); și mai ales, s-a schimbat acoperișul. Toate acestea, împreună cu amenajarea unui un traseu de promenadă pe care poți face înconjurul prin exterior zidurilor de apărare, i-au dat cetății un suflu nou și atractiv. 😍 Interesant este că, deși a fost construită pe o fostă mlaștină, datorită cantității impresionante de piatră folosită, cetatea nu a avut nevoie de reconsolidare. La fundație s-au folosit trunchiuri masive de stejar (câțiva sunt expuși în muzeu) peste care s-a pus piatră de râu iar peste toate s-a turnat var nestins; iar pe toată această „talpă” construcția masivă a cetății s-a „așezat” foarte bine, rezistând foarte bine până în prezent. În cele peste șapte secole de existență, singurul punct slab al cetății a fost... acoperișul, care a trebuit refăcut de mai multe ori. [Drumul de strajă, proaspăt restaurat.] Cetatea adăpostește în prezent Biblioteca Municipală și Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" (profesor, reprezentant de bază al vieţii culturale din oraşul Făgăraş în perioada interbelică), al cărui patrimoniu cuprinde colecţii de arheologie, arme, numismatică, documente, carte românească, port popular, ţesături etc. Cu 125 de încăperi și cinci etaje, ne face cunoștintă cu arhitectura timpurilor dar și cu obiceiurile lor, mai vesele sau mai triste – baluri fastuoase sau ... cu Fecioara de Fier, teribil instrument de tortură. Începând cu luna iunie a anului 2024, în fiecare weekend poți asista la ceremonialul de gardă -  o reconstituire a unui ritual ce se desfășura la Cetetea Făgărașului încă din sec. XVII, în care principesa Transilvaniei, stăpâna Cetății, dădea instrucțiuni căpitanului gărzii cum să se verifice zidurile, să se deschidă porțile. De fapt, este o reluare a ritualului care se ținea aici până la Pandemie, dar cu decoruri, costume și armuri replici după originale din epocă ... chiar și cu Principese noi, „recrutate” din personalul Muzeului. 10 soldați mărșăluiesc din Bastionul Szabo (redenumit acum bastionul gărzii cetății) până la poarta cu pod rabatabil, unde dau raportul și primesc instrucțiuni de la Principesă. Așa că, dacă te afli în zonă Sâmbăta sau Duminica, vino la Cetate un pic înainte de ora 12, la intrarea principală (de Est) unde pe lângă ceremonial, poți asista și la ridicarea și coborârea podului mobil! 😍 Impresia noastră Pe noi ne-a impresionat cel mai mult zona dedicată deținuților politic din perioada comunistă. Probabil datorită apropierii în timp și urmelor pe care încă le mai simțim ... Între 600 şi 1.000 de deţinuţi politic au fost închiși aici. Pentru idealuri care acum sunt luate de-a gata, sunt privite ca normalitate, ca aerul pe care îl respirăm – libera exprimare, dreptul de proprietate, libertatea religioasă. Au trecut prin torturi crunte, menite să îi “educe” în spiritul noii orânduiri. Mulți dintre ei au murit; nu se ştie exact câţi, pentru că regimul avea grijă să li se piardă urma, erau înmormântaţi pe ascuns, în timpul nopţii sau în gropi comune. Turnul Temniţă era locul cel mai greu - o carceră îngustă de doar 50 de centimetri, în care deținuții stăteau chirciţi, în apă foarte rece care le ajungea până la genunchi. În urma deciziilor unor “ideologi” care se ghidau după principii ca acesta: “Să ne luăm toate angajamentele ce ni se vor cere, dar, când va veni momentul, să ne amintim că onoarea comunistă constă în a nu îndeplini aceste angajamente” (V.I. Lenin, “Vorbe goale despre libertate”). [Pentru cine nu știe sau a uitat ce însemna comunismul...] De la șanțul cu apă, cu lebedele lui grațioase, la impunătoarea sală a tronului sau la mărturiile opresiunii comuniste, Cetatea Făgărașului reprezintă o incursiune în istoria românească ce nu trebuie să lipsească de pe lista de obiective a oricărui călător în zonă! ┄ Intrarea în cetate se face pe poarta de la zidul de Nord, pe podul fix. În zona intrării sunt multe locuri de parcare, inclusiv pentru microbuze și autocare. Preț bilete:  Adulți 30 lei Pensionari 15 lei Elevi, studenți 10 lei Gratuit pentru copii <7 ani, persoane cu dizabilități și însoțitorii acestora. Click aici pentru mai multe detalii despre vizitare.

Cetatea Feldioarei Acum o știm după acest nume. Dar la începuturi a avut unul mult mai plin de semnificație – Marienburg; adică „Cetatea Mariei” în germană, pentru că a fost ridicată, în secolul 13, de către cavalerii teutoni, a căror protectoare era Fecioara Maria.  Cea mai veche atestare documentară o plasează în anul 1225. Cavalerii s-au așezat aici probabil undeva în jurul anului 1211, după ce acest lucru le-a fost permis de Andrei al II-lea, regele Ungariei, cu scopul de a apăra teritoriile coroanei ungare. Și s-au pus pe treabă – pe construit (cu metode trainice care au dus la păstrarea până în zilele noastre a unor părți de zid), pe dezvoltat, pe comerț și pe extins. Lucrul ăsta însă nu i-a plăcut regelui Ungariei, care tot el i-a și alungat, în urma lor rămânând totuşi o localitate înfloritoare. Marea reconstrucție din 2013 Distrusă (1430, 1432, 1457) și reconstruită în repetate rânduri (un document din anul 1439 spune că “locuitorii comunei Feldioara au construit o cetate cu mari cheltuieli şi cu mare osteneală”), cea mai veche fortificație din județul Brașov şi cea mai mare cetate construită de teutoni în Transilvania, a fost la un moment dat abandonată ruinei.  Au rezistat doar turnul de nord-vest, fântâna, temelia capelei și o parte din pivniță. Până în 2013, când s-a început un proiect amplu de restaurare, completat cu o cercetare arheologică aprofundată ce a dus în mod fericit și la descoperirea unor artefacte antice bine conservate, dovezi ale locuirii îndelungate, de mii de ani, a acestor meleaguri. Proiectul de restaurare a fost planificat și implementat cu eforturi semnificative de conservare a fortificațiilor inițiale, de păstrare a arhitecturii atât cât a putut fi cunoscută și de redare a măreției de odinioară. Iar rezultatul este unul remarcabil, care a dus la introducerea monumentului istoric în circuitul turistic, dându-se astfel ocazia celor interesați de epoca medievală să intre în contact cu noi pagini de istorie românească și europeană. Merită să păşeşti pe urmele cavalerilor teutoni şi să contemplezi de pe metereze toată Ţara Bârsei până hăt-departe spre Munţii Bucegi! Taxe vizitare: Adulți / 20 lei, Pensionari / 10 lei, Elevi, studenți / 5 lei Gratuit pentru copii <7 ani, copii din centre de plasament, aşezăminte sociale, şcoli speciale, persoane cu dizabilităţi. Ultimul bilet se eliberează cu 30 de minute înainte de ora de închidere.

Cetatea Râşnov este unul dintre cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cavalerii teutoni au fost primii care s-au hotărât să profite de poziţia strategică a dealului ce domină zona, şi pe la începutul sec. XIII au ridicat aici o fortificaţie din lemn. După alungarea lor din Transilvania, prin sec. XIV, locuitorii Râşnovului au preluat-o şi au transformat-o într-o cetate ţărănească menită să fie loc de refugiu în faţa invadatorilor, iar prima menţionare a cetăţii din anul 1335 confirmă acest rol. Cetatea are o construcţie foarte ingenioasă, adaptată reliefului, cu două incinte: una exterioară (construită exclusiv din piatră masivă, în care erau adăpostite vitele celor refugiaţi aici) şi una interioară (din piatră, lemn şi cărămidă) unde se aflau şi locuinţe. Atunci când paznicii cetăţii vedeau apropiindu-se vreo armată duşmană, băteau clopotele din turnul de pază iar populaţia Râşnovului se muta aici, cu "căţel şi purcel" şi aştepta ca năvălitorii să se retragă. Cetatea a rezistat multor asedii şi doar o singură dată apărătorii ei s-au predat, pentru că li se blocase accesul la izvorul de apă aflat în exterior. Pentru a nu se mai întâmpla asta, în 1623 primăria Râşnov încredinţează unor meşteri saşi săparea unei fântâni, iar aceştia reuşesc să dea de apă după 17 ani în care au săpat 98 metri în stâncă! În perioada recentă, în cetate s-au turnat scene din câteva filme istorice româneşti iar un film american din 2002 care s-a filmat în zona Râşnoavei, cu câteva cadre şi în cetate, a primit un Oscar. În prezent poate fi vizitat doar inelul exterior al cetăţii, curtea interioară aflându-se într-un proces de reconstrucţie care şi-a propus să-i redea aspectul din perioada de glorie. Există două modalităţi prin care poţi ajunge la cetate: cu liftul pe plan înclinat care te urcă din centrul Râşnovului în mai puţin de un minut (dus întors costă 25 lei/adult, 15 lei/copil iar pe un sens15 lei/adult şi 10 lei/copil, program zilnic 09-19 - în sezon) sau cu trenuleţul tras de un tractor 😀 care pleacă din parcarea de la DN1E (costuri: 12 lei/zi parcarea, 12lei/pers. trenuleţul tur-retur, gratuit pentru copiii sub 3 ani), program zilnic 09:00-18:00, cu ultima coborâre la 18:10. [Celebrul trenuleț de Râșnov.] Noi îţi recomandăm să faci mişcare şi să urci pe jos din parcare - cale de 650m te vei bucura de o plimbare agreabilă prin pădure până la sus la cetate! 😍

Cetatea Rupea se numără printre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României și a fost pentru prima dată atestată documentar în anul 1324, când în interiorul ei s-au adăpostit, în urma unor lupte teribile, sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert al Ungariei. A fost consemnată cu denumirea Castrum Kuholm, care face referire la stânca pe care a fost construită.  Documente ulterioare o menționează drept important centru meșteșugăresc și comercial. [Amplasare strategică.] Așezată strategic, la intersecția drumurilor ce făceau legătura între Transilvania, Moldova și Țara Românească, cetatea a servit de-a lungul timpului atât ca fortificație cât și ca refugiu pentru locuitorii ce populau dealurile și valea dimprejur. [Vedere asupra oraşului Rupea...] Până mai ieri cetatea Rupea era necunoscută; poate cel mult dacă locuiai în județul Brașov să o fi știut. Dacă mergi din/prin Brașov spre Sighișoara nu ai cum să o ratezi, la 50 de km de Brașov. Se vede de pe drum, de la distanță și deși poate nu prea a fost promovată de autoritățile competente, recenta restaurare o scoate din anonimat. Mulți critică modul în care s-a făcut această restaurare – că e prea mult beton, că prea sunt asfaltate trotuarele, că nu se potrivesc țiglele. Noi am plecat de-acolo cu un sentiment plăcut și cu impresia unui lucru bine făcut și prezentat. Poate o fi fost loc de mai mult lemn și de mai mult „vechi” … dar mai importantă ni se pare introducerea în circuitul turistic și redeschiderea, chiar și puțin, a unei pagini de istorie, lucru care nu poate fi decât benefic. Cetatea domină împrejurimile de sus, de pe Dealul Cuhalmului, mărturie a locuirii îndelungate a acestor meleaguri. Pe vremea dacilor aici se presupune că a fost ridicată Rumidava/Ramidava, care, odată cucerită de romani devine castrul Rupes, de unde, cel mai probabil și denumirea de astăzi a localității. [... şi asupra drumului din vale.] Atacată, jefuită, părăsită, regăsită drept refugiu, predată, refugiu din nou supraviețuitorilor de ciumă, apoi din nou abandonată, Cetatea Rupea, (re)construită pe trei incinte – cetatea de sus (cea mai veche), cetatea de mijloc și cetatea de jos, și-a regăsit în 2013 măreția, și a fost clasată în lista monumentelor istorice. Poarta de intrare în cetatea de mijloc prezintă un element unic în Europa – Turnul Pentagonal. [Turnul Pentagonal, unic în Europa.] Fântâna cetății, săpată în 1623 și adâncă de 59m, este nesecată până astăzi. Cetatea Rupea are forma unei spirale ascendente iar din planurile ei nu lipsește Turnul Slăninii 🙂 specific cetăților săsești. Cât din aceste informații este legendă și cât este document istoric face parte din farmecul oricărui asemenea loc. Nouă, profanilor, știm că ne place și recomandăm tuturor o vizită. Veți pleca de-aici cu siguranță, un pic mai bogați spiritual. Biletul de intrare costă 15 lei/adulţi, 8 lei/copii 7-18 ani.

Ca multe alte localități din Transilvania, și Prejmer deține o biserică fortificată, considerată cea mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate din sud-estul Europei. Monument istoric, aceasta face parte din lista UNESCO din 1999. Purtând hramul Sfânta Cruce, biserica a fost datată în sec. XIII și se pare că a fost construită pe locul unei foste bazilici romane, cu un secol mai tânără. Cum Prejmer era prima localitate în drumul tătarilor şi mai apoi, a turcilor ce veneau în prădăciune dinspre pasul Buzău, Sigismund de Luxemburg a decis fortificarea bisericii, ridicând o incintă înaltă și puternică, înconjurată cu un șanț lat cu apă; ziduri groase de 3-4 m și înalte de 12, porți de fier, poduri mobile, bastioane, guri de foc. Mai mult, cetatea deținea un dispozitiv de luptă inovator, denumit „orga morții” - mai multe arme de foc așezate la un loc, ce trăgeau toate deodată, producând pierderi însemnate și în același timp, panică. Se întâmpla prin anii 1400. De pe atunci, biserica se pare că adăpostește cel mai vechi altar triptic din Transilvania, datat între 1450-1460. Cunoscută și sub denumirea de Cetatea Țărănească Prejmer, edificiul este de fapt un ansamblu arhitectural ce cuprinde atât cetatea cât și biserica. Biserica a fost edificată în 1218 iar zidurile cetății au fost ridicate în sec. XV. Zidul incintei principale este căptuşit la interior cu 275 de cămări, pe trei şi patru niveluri și conectate între ele prin scări de lemn. Aceste cămări păstrau proviziile sătenilor, fiecare familie din sat având propria sa cămară. În timpul asediilor locuitorii se refugiau in incinta Cetăţii. Și nu renunțau la educație, una din încăperi fiind dedicată vechii școli, primii dascăli fiind menţionați între 1460 și 1556. Celelalte încăperi mai expun, în prezent, interiorul tradițional, unelte meșteșugărești, obiecte de gospodărie. O vizită aici va fi cu siguranţă un bun prilej de reflecţie asupra modului în care trăiau strămoşii noştri... şi o ocazie de aprecia viaţa bună de care ne bucurăm azi! 😊 Din Braşov poţi ajunge la Cetatea Prejmer şi cu autobuz, linia metropolitană 520, plecare din Făget, coborâre în staţia Monumentul Eroilor din Prejmer; click aici pentru traseu și orar.

Crucea Eroilor din Piatra Craiului este unul dintre monumentele din România dedicate soldaților căzuți în timpul Primului Război Mondial. Se află pe Vf. Piatra Mică, la o altitudine de 1816m, în Parcul Național Piatra Craiului din Zărnești. În vara anului 2004 se începeau lucrările la amplasarea Crucii Eroilor. Cu ajutorul unui elicopter particular, salvamontiștii zărneșteni au transportat materialele de construcție necesare, oamenii și echipamentul pentru spargerea stâncii în locul unde este amplasat postamentul crucii. Care, cu o înălțime de 10 metri și cu o deschidere a brațelor de peste 5 metri, este o variantă mai mică a celei de pe Muntele Caraiman din Bucegi.  [Vedere spre Zărnești 😍] Monumentul trebuie apreciat atât din punct de vedere istoric, cât și spiritual, simbolizând sacrificiul eroilor care și-au pierdut viața în slujba țării și oferind vizitatorilor un prilej de reculegere și respect pentru trecutul eroic al României. În plus, poziția sa peisagistică oferă o priveliște spectaculoasă asupra munților și văilor din jur, făcându-l o atracție turistică deosebită. [Monumentul în prim-plan.] Pentru a ajunge la cruce (denumire a atracției cunoscută mai bine în rândul localnicilor) trebuie să ajungi la Cabana Curmătura și de acolo să urmezi porțiunea de traseu marcată Punct Albastru, spre Vârful Piatra Mică (click aici pentru a vedea articolul dedicat întregului traseu). Nu e un traseu tocmai ușor, vei avea vreo 45 minute - o oră de urcuș în mare parte susținut, de aceea e foarte important să fii pregătit fizic și echipat corespunzător pentru o astfel de drumeție montană. [Vedere în noaptea de Revelion 😍 foto: Lucian Anghel] Noi considerăm că cea mai bună perioadă pentru a vizita Crucea Eroilor este între lunile mai și septembrie, când vremea este mai stabilă și temperaturile sunt mai plăcute pentru drumeții. Însă, traseul e practicabil și în lunile mai reci, așa că tu decizi când vrei să deschizi cărările în Piatra Craiului. 😉 În lunile de vară zilele sunt mai lungi și-ți permit să planifici mai flexibil excursia, dar verifică întotdeauna prognoza meteo înainte de a porni la drum, deoarece condițiile montante pot fi imprevizibile. [În mijlocul naturii.] Cum îți spuneam, e recomandat să ai echipament adecvat drumeției, inclusiv încălțăminte de munte, haine impermeabile, apă și ceva mâncare. Până să ajungi la monument, o să ai parte de zone din traseu solicitante, așa că-ți recomandăm să călătorești alături de prieteni și să fii atent la marcaje. Și nu uita să plătești taxa de acces și să respecți regulile care se aplică în Parcul Național Piatra Craiului. 🤗 Ionut Șmicăl, contributor Unde Mergem® ✍️

Singura „poveste” despre Fântâna lui Botorog ne este oferită de inscripția de la baza crucii, ridicată în 1965 de „Paraschiv Botorog în amintirea fiicei Lenuța (elevă clasa a V-a)”... Cișmeaua cu apă rece este nu numai un foarte bun punct de hidratare și de răcorire în zilele toride de vară ci și un punct de reper important, de intrare pe câteva trasee foarte populare în Munții Piatra Craiului. [„Parcarea” de la Fântâna lui Botorog.] De aceea, locul este foarte popular, cea mai bună dovadă fiind sutele de mașini parcate pe marginile drumului și în mica parcare de lângă Fântână; în weekendurile din sezon fii pregătit să lași mașina și la câteva sute de metri de intrarea pe trasee.  Vis-a-vis Fântână, un pic mai jos, spre Zărnești, se află o mică pajiște, la marginea căreia curge un pârâu cu apă limpede și rece; poate fi un loc foarte bun de picnic, de grătar sau chiar de pus cortul, dacă nu te deranjează praful ridicat de mașini în orele „de vârf” 😀 Din câte am văzut, sunt destui doritori!

Dacă eşti cazat în Poiana Braşov, o plimbare uşoară prin staţiune este întotdeauna binevenită. Poţi face chiar un mic traseu, cu plecare din parcarea mare din centru: mergi până la fostul hotel Poiana Ursului unde faci dreapta, după care urmezi drumul asfaltat până ajungi la izvorul din Cariera Veche. De aici te poţi întoarce pe unde ai venit sau poţi merge mai departe pe drumul ce trece pe lângă vechea pârtie Slalom şi traversând pârtia Bradul până la Telecabina Kanzel şi Gondola Express, de unde te poți întoarce mergând pe trotuarul de lângă strada principală ce străbate stațiunea. Sau îl poţi face în sens invers 🙂 Este un traseu foarte potrivit şi pentru o plimbare cu bicicleta! [Pe drumul spre Izvor.] Izvorul are o apă rece, delicioasă, mulţi dintre turiştii care pleacă din Poiana Braşov şi sunt cu maşina vin aici ca să se facă un "plin" pentru acasă. Din păcate, pentru că este de fapt o gură de "prea-plin" a captării de apă Apa Braşov ce alimentează o porţiune a staţiunii, atunci când consumul de apă este mare în Poiană, izvorul nu mai curge. [Să facem plinul. 😊] În faţa izvorului dar şi peste drum de Carieră sunt nişte mici poieniţe unde poţi întinde liniştit o pătură şi poţi sta la soare... sau la umbră; cel puţin, aşa am presupus noi: nu am văzut niciun semn care să interzică asta, În plus, ai tot ce-ţi trebuie pentru un picnic: apă rece de izvor, coşuri de gunoi unde poţi arunca deşeurile (deşi mai bine le-ai coborî în oraş sau la locul unde eşti cazat, ca să nu-i înveţi pe urşi să vină aici). [Poieniţa de la Cariera Veche.] Înainte de izvor şi în faţa lui vei găsi câteva indicatoare cu trasee turistice prin zonă. Apă vei avea, chef de drumeţie îţi mai trebuie! 🙂 [Trasee în zonă.] Am observat lângă izvor şi o plăcuţă din lemn. Până la data listării acestei recomandări nu am reuşit să aflăm ce semnificaţie au numele şi data inscripţionate pe ea dar promitem că mai întrebăm şi anunţăm aici! [Oare ce s-a întâmplat aici pe 18.01.1923? 🤔]