Cu excepția faptului că probabil nu am reușit nici măcar o singură dată să-i pronunțăm corect numele, ne-a plăcut restaurantul Öt Kutya din Miercurea Ciuc. 🙂 Și restaurantul și povestea din spatele denumirii lui. [Cei 5 "câini".] Este, credem, de suficientă notorietate faptul că Miercurea Ciuc are o echipă foarte bună de hochei pe gheață; ai căror jucători au porecla „câinii”. Ei bine, toți cei trei băieți ai familiei care deține restaurantul Öt Kutya sunt hocheiști. Tatăl a fost și el. Patru câini, din două generații. Toți au fost de acord și au „făcut-o” câine și pe doamna familiei și așa s-a născut Öt Kutya (care în română se traduce 5 Câini). Ne-a plăcut mult logo-ul restaurantului, care înfățișează sus un câine maaare (bulldog) alături de unul un pic mai mic; iar dedesubt trei câini ceva mai mici, care țin în dinți o crosă de hochei care are capătul în formă de os 🙂 Între cei doi câini mari de sus (evident părinții) n-am reușit să aflăm exact dacă cel mare este doamna B. sau domnul B.; dar pe parcursul discuției domnul B. a făcut un pas în spate 😉. Cu o istorie de 24 de ani (din 1997), cu tradiție în domeniu și renume în oraș dar cu poziționare relativ nouă în spațiul urbei (după 21 ani lângă patinoarul din oraș, în 2018 și-a schimbat localizarea, așa că atenție din ce surse te informezi),  Öt Kutya se mândreşte că este restaurantul care a adus în oraș Borzaska, fel de mâncare unguresc (un șnițel savuros de porc, învelit în mujdei, ou și cartofi) ce a devenit rapid foarte popular și a fost preluat de mai toate restaurantele din regiune. [Camembert pane, cremos în interior, interesant.] Felurile de mâncare oferite în restaurant pot fi încadrate în bucătăria „de casă”; bucătăreasa este de la sat (dar “școlită” la oraș – lucrează în restaurant de 16 ani). Totuși aspectul farfuriilor este unul destul de urban și nu lipsesc din meniu, variat de altfel, „franțuzismele” - camembert pane în crustă de nuci, supă cremă. Noi am ales 50%-50% elegant-casual 🙂 Adică un camembert pane și o porție de aripioare de porc (da, și nouă ni s-a părut „specială” denumirea, așa că într-acolo ne-am îndreptat). Porțiile ni s-au părut ușor cam mici comparativ cu „dimensiunea” prețurilor, dar nu am plecat flămânzi iar calitatea a fost decentă. Camembertul vine alături de o jumătate de pară și dulceață iar aripioara de porc este de fapt ciolan 😉 dar într-o variantă cumva „mini”, ca să i se potrivească și diminutivul din denumire, și vine cu cartofi wedge și sos. Servirea promptă, atmosfera plăcută, personalul amabil. ["Aripioară" de porc. Bună da' cam puţină! 😃] La etaj există un spaţiu unde poţi organiza ok o petrecere sau un eveniment privat. Ne-a plăcut şi ideea meniului scris pe o un perete al restaurantului... ar fi fost drăguţ dacă ar fi fost scris şi în româneşte, nu am înţeles decât Cordon Bleu 😉 [Vă rugăm noi: scrieţi pe tablă şi în româneşte! 🙏] Restaurantului îi lipsește parcarea proprie deci dacă mergi cu mașina va trebui să găsești un loc să o lași pe una din străzile din apropiere. Oricum, cel mai bine ar fi să mergi fără maşină, mai ales în după-amiezile şi serile când se organizează aici mici recitaluri, karaoke sau vizionări de evenimente sportive: cu siguranţă vei fi tentat să intri în "atmosferă" cu câteva shot-uri sau halbe de bere! 🤩 

Albert’s Place, restaurantul hotelului Ibis Bucharest Politehnica, este un loc elegant dar în același timp relaxat și relaxant, cu aceleași note de energic și modern ca întregul hotel. Albert este un om cultivat, care știe totul despre eleganță și farmec. Nu fi timid, Albert este o companie grozavă. Cu el vei învăța o mulțime de lucruri noi și vei avea conversații minunate. Este pasionat de jazz și blues. În weekend-uri ocupația lui preferată în este să meargă la baruri de jazz și să asculte trupe live. Mereu cu o carte în buzunar, citește ori de câte ori poate. Este, de asemenea, un adevărat iubitor de vin, și apreciază un pahar bun de vin roșu seara. Regiunea sa viticolă preferată este Burgundia, cu marea sa varietate de vinuri moi și rotunde. Vino să descoperi crama lui Albert și vei fi transportat într-o lume a farmecului și eleganței! – declarație-manifest pe meniul de băuturi al restaurantului. [Ibis, Albert’s Place.] Mai mult decât un nume de loc, Albert’s Place e de fapt un concept, care, la fel ca și celelalte concepte ale restaurantelor Ibis operate de Accor, lider mondial în ospitalitate, propune o experiență de design creativ, culori vii, atmosferă prietenoasă în care te poți bucura de un melanj de bucătărie locală și internațională. Cu spații pentru socializare și partajare pe rețelele sociale, organizează și multe evenimente, atât de comunitate cât și gastronomice, și în special seri tematice (dacă vrei să afli printre primii despre ele, te încurajăm să Urmărești această pagină în aplicația Unde Mergem). Cu un meniu nu foarte vast dar suficient de variat, restaurantul oferă, pentru toate mesele zilei, mâncăruri bine gătite, de bună calitate dar fără pretenții. Ca o agora 😉 unde stai la o șuetă sau închei un parteneriat comercial, fără neapărat presiunea etichetei. S-au gândit inclusiv la fumători, pentru care există o terasă primitoare. [Cozy și relaxat.] Restaurantul servește micul-dejun atât pentru cei cazați în hotel (inclus în prețul cazării) cât și contra-cost (50 lei/pers.) pentru cei cazați în numeroasele apartamente în regim hotelier din jur. În fiecare din cele câteva vizite de documentare făcute aici am găsit un bufet care ni s-a părut, la fel ca restul hotelului, bine peste standardele clasificării – de la varietatea bufetului la specializarea lui și atenția la detalii. Brânzeturi, mezeluri, șunculițe; tartinabile (fasole bătută, zacuscă de vinete) - prezentate într-un Colț Românesc; produse și preparate calde (crenvurști, cârnați, omletă); măsline (asortate și/sau asezonate cu condimente și ierburi 👌), legume, salate (sfeclă); iaurt simplu și cu fructe, lapte și diverse tipuri de „lapte” vegetal, câteva feluri de cereale (chiar și pufarine) și prăjituri (ne-a amuzat să găsim inclusiv renumita Eugenia 🙂) prezentate sub eticheta Amintiri din copilărie, fructe proaspete și conservate. Au inclusiv aluat și aparat pentru waffles, pe care ți le faci și umpli după preferință (cremă de ciocolată, gemuri, miere); pâine de mai multe tipuri – de la toast cu semințe la baghetă și chifle; patiserie diversă; două espresoare automate, dozatoare de suc/apă; ceai. Totul cu etichete bilingve (ro/en). În cursul săptămânii micul dejun este servit în intervalul 06:30-10:00 iar S-D 06:30-11:00. Pentru cei foarte matinali este disponibil, cu cerere prealabilă - „mic-dejun devreme”, în intervalul 04:00-06:30 iar pentru cei care se trezesc mai greu după o noapte lungă 😊 un „mic-dejun târziu”, în intervalul 10:00-12:00. [Colțul Românesc, la mic-dejun.] De luni până vineri, în programul de prânz (12:00-15:30) este servit un meniu al zilei, în două variante de preț: 39 lei (Fel 1 + Fel 2 sau Fel 2 + Desert), respectiv 46 lei (Fel 1 + Fel 2 + Desert). Porțiile sunt sățioase: felul 1 și felul 2 au aprox. 350g fiecare iar desertul aprox. 100g. Noi am încercat, pe varianta full, o ciorbă de legume cu dovlecei, o pulpă de pui la cuptor cu cartofi țărănești iar ca desert, o prăjitură cu vișine. Totul a fost corect gătit, gustos (în special ciorba, cu dovlecel proaspăt, și prăjitura, cu vișine întregi 👌) și pe săturate – dacă nu ești genul gurmand, îți recomandăm să iei varianta restrânsă 😉 Meniul zilei este prezentat doar în restaurant, așa că dacă vrei să afli înainte de a merge acolo ce s-a pregătit în ziua respectivă, există doar varianta de a suna. [Prăji' cu vișine, la meniul de prânz.] La fel ca și pentru cină (pentru care se deschide la 18:00, cu ultima comandă 21:30), este disponibil și un mic meniu à la carte, prezentat ca un clip-board - preparatele oferite încap pe două foi însă poți găsi pe ele de la burgeri la salate, de la ciorbă la preparate cu influențe etnice, de la pizza la paste, de la gustări (charcuterie - selecții de brânzeturi și mezeluri) până la deserturi (inclusiv tradiționale și de sezon). La prețuri care ne-au părut decente pentru un hotel de zonă de business din capitală. Pâinea (de obicei chifle, coapte în ziua respectivă) este adusă la masă din partea casei. La fel și apa. [Apa și pâinea, on the house.] Spre deosebire de alte concepte Ibis, de ex. Charlie’s Corner, care combină berea cu muzica soul, Albert’s Place propune o combinație de vin, muzică blues și jazz, cu un meniu axat în special pe preparate gătite la cuptor și la grătar. Primăvara și toamna mai apar în meniu mici schimbări care țin de sezon (în vizita noastră din noiembrie „vedeta” era supa cremă de dovleac), însă baza rămâne cam aceeași, pe preparatele best-seller consacrate deja aici: ciorba de văcuță, salata Caesar, quesadilla, burger, șnițel, paste. Și chiar dacă poate toate astea merg mai bine cu bere, nu te oprește nimeni ca după ce mănânci să mai stai un pic la taclale în fața unui pahar sau a unei sticle cu vin, cu o muzică drăguță în fundal 😉. Iar dacă „discuția” se întinde, după ce se închide restaurantul (22:30-23:00) vă puteți muta în zona barului, unde puteți sta cât vreți și cât vă ține! [Lobby în fața barului. Afară, terasa dedicată fumătorilor.] Meniul de vinuri e la fel de scurt ca și cel de mâncare dar ni s-a părut la fel de inspirat și bun. Axat în principal pe vinuri românești și moldovenești (ne-a plăcut foarte mult că se insistă pe preparate și băuturi locale, apreciate de clienții hotelului, în mare măsură din afara țării), singurele etichete „străine” sunt din categoria spumantelor (prosecco). Gama de calitate (și preț) este medie, cu 119-140 lei preț/butelie 750ml. Subtil, „orientarea” către vinuri este făcută și prin prețurile berii, cea mai ieftină fiind cea la pahar (draft) de 250ml, 18 lei, respectiv 20 lei sticla 330ml. 😉 [Burgerul casei, merge de minune cu o bere lângă. 😋] Dar sunt și mâncăruri lângă care se poate alătura foarte bine un vin. Noi am încercat Miel cu curry – bucăți din pulpă de miel scăldate în sos de curry, așezate pe un pat de cușcuș și legume (200/150/75g, 55 lei). La începutul zilei se pregătesc cam 5 porții de carne, gătită mediu spre bine făcut, neexistând posibilitatea de a cere ospătarului un alt grad de gătire. Și chiar dacă a fost reîncălzită (doar carnea, pentru că garnitura de cușcuș e făcută pe loc, iar legumele sunt proaspete) a fost delicioasă... mai ales însoțită cu un pahar din vinul roșu sec al casei - vândut exclusiv la pahar (25 lei) sub eticheta proprie Ibis by Lacerta. Bazat pe gama Cameleon a binecunoscutei crame aflate la 100 km de București, este disponibil în sortiment complet: alb, roșu, rose. [Miel cu curry și cușcuș.] Și Cotlet de porc (300/150/100/30 g, 65 lei) – un tomahawk de porc foarte bine asezonat și pregătit excelent, servit pe un mix de salată proaspătă stropită cu o reducție de aceto peste care s-a presărat niște sare maldon (sare de mare folosită cu rol de condiment în special în bucătăriile gourmet 👌); ca garnitură un cartof copt, cu sos de smântână „aromat” cu bacon afumat, gratinat cu mozzarella. Am mers pe recomandarea ospătarului și l-am însoțit cu o sticluță de 18,7cl (32 lei) dintr-un cupaj de Cabernet Sauvignon/Merlot/Syrah/ de la Corcova-Mehedinți. S-au potrivit destul de bine dar data viitoare, pentru că sigur va fi una, o să-l încercăm și cu vinul casei (memționat mai sus) – prea ne-a rămas gândul la el. 😉 [Cotlet de porc.] Pentru că mulți dintre clienții hotelului sunt familii cu copii, în meniu sunt și câteva preparate foarte apreciate de cei mici (dar și de părinți, din câte am văzut), între care vedete incontestabile sunt Șnițelul de curcan servit cu cartofi prăjiti și salată de rucola cu roșii cherry (250/150/75g, 55 lei) și Fish & Chips cu sos Remoulade  (200/150/50g, 49 lei). De asemenea (în secțiunea sugestiv denumită „For Small Hands”) sunt și două preparate în cantități potrivite celor mici: Pizza Salami, 200g, 39 lei, respectiv Penne Pomodoro, 350g, 39 lei. [Șnițel de curcan cu cartofi și rucola.] De la bar am încercat un Cuba Libre (20 cl, 35 lei) – ingrediente de calitate, corect dar nu spectaculos. Și un Pumpkin Margarita (32 lei), cocktailul lunii noiembrie la Ibis Bucharest Politehnica, un mix inspirat (și îndrăzneț în același timp) de tequila, piure de dovleac, sirop de arțar și suc de lămâie, o combinație inedită de spirit mexican cu aromă românească de toamnă. Interesant.  La sfârșitul meniului de băuturi este o mică listă de gustări și deserturi, precum și o opțiune de platou cu un mix de brânzeturi, mezeluri, crudități, grisine și măsline – în ton cu conceptul de loc unde să te-ntinzi la vorbă până seara târziu, ascultând un play-list inspirat ales sau, după preferințe, urmărind un meci sau un documentar la cele două televizoare. [La alegere: sport sau documentar.] Pe lângă mâncarea gustoasă, raportul preț-calitate foarte bun și orientarea evidentă către satisfacția celor care le calcă pragul, ne-a mai plăcut aici și atenția acordată sustenabilității și reducerii risipei alimentare. Astfel, prin intermediul aplicației Bonapp.eco, Albert’s Place se aliniază politicii grupului Ibis și pune în vânzare, la prețuri mult reduse, tot ce se pregătește în bucătărie și nu apucă să se vândă în ziua respectivă. De exemplu, în jurul orei 09:30, doritorii pot vedea dacă e ceva disponibil, anunță în aplicație câte pachete de mic-dejun doresc iar apoi pot veni să le ridice, în intervalul 10:30-11:30, pentru doar 25 lei/pachet (în loc de 50 lei, prețul standard). Big like! De asemenea, Albert’s Place este preocupat și de partea eco, alăturându-se conceptului Farm-to-table. Astfel, grație colaborării cu asociația Ateliere Fără Frontiere, în fiecare joi, la cină, este oferit un preparat special, un fel principal cu o mică salată, la preț fix (49 lei). La baza lui stau legume bio și produse certificate eco furnizate de ferma lor socială de la Ciocănari, în funcție de sezon (salată, ouă, ridichi, gulii, ceapă verde, roșii, vinete, fenicul, cimbru, dovleac, rucola etc.). La acestea mai sunt adăugate, în funcție de rețetă, produse din gama eco/bio de la furnizori HoReCa tradiționali (ulei de măsline, oțet, paste, salvie, mălai etc.). Așa că, dacă ești curios, joia poți întreba ospătarul ce a pregătit Chef la meniul Farm to table. [Farm to table: carpaccio de sfeclă cu ou poșat.] Ca o concluzie, fie că ești cazat(ă) la Ibis Bucharest Politehnica (sau în unul din multele airbnb-uri și apartamente în regim hotelier din jur), fie că locuiești sau te afli în trecere prin zona Grozăvești - Politehnică, poți lua în considerare Albert’s Place ca pe un loc unde vei mânca (și bea) bine, la un raport preț/calitate rar întâlnit, într-o atmosferă relaxată și relaxantă. De reținut că pentru comenzile take-away te vei bucura de o reducere de 10%! Dacă vii cu mașina și nu găsești loc în fața hotelului, o poți lăsa pe locurile marcate pentru vizitatori în parcarea condominiului vecin (gratuit în primele 2 ore); dacă vii doar să ridici o comandă făcută prin telefon, o poți lăsa câteva minute oriunde nu încurci, pe lângă hotel. 😉 De știut și că printre cele câteva locuri de parcare de la intrare sunt și două cu stație de încărcare electrică. Iar dacă te-am făcut curios și vrei să vii la Albert’s Place chiar și din alte zone ale Bucureștiului, de la stațiile de metrou Grozăvești și Petrache Poenaru (fosta Semănătoarea) vei avea de mers cam 700m/10 min.

Restaurantul Ana și Ion ne-a întâmpinat la fel ca și Constanța – cu o coloratură multietnică (gastronomic vorbind), cu un aspect la care se mai poate lucra, dar cu fundații solide care îi dau valoarea, cu o ofertă vastă, cu tradiție dar și cu ceva “ștaif” (cum le place lor să spună).   Ovidiu Cherametli  și Paul Băcilă sunt cei doi pasionați care stau la baza, în spatele, în jurul, în mijlocul a ceea ce înseamnă restaurantul Ana și Ion. Bucătari de competiție, cei doi împart nu doar o afacere ci și o prietenie lungă (mult mai veche decât parteneriatul comercial). Afacerea a apărut în 2013 și nu pare neapărat a fi privită ca un business ci mai degrabă ca un loc pentru socializare, pentru refugiu dar și pentru dat frâu liber creativității culinare.   Ce vei găsi în meniu pleacă preponderent de la rețete românești, locale, dobrogene, unele dintre ele respectate întru totul (cum ar fi găteala mochedonească Piperchi târgăsite – cu ardei călit, brânză de oaie, roșii); dar și variante modernizate ori adaptate la influențele mediteraneene în trend (venite din din Italia sau Grecia). Muuulte ne-au făcut cu ochiul, dar a trebuit să ne oprim la puține, căci... atât am putut 🙂 Însă ne-am promis că nu va fi unica vizită la Ana și Ion. Așadar... Legume la grătar marinate și brânză dobrogeană (51 lei) – brânză friptă, servită pe un pat bogat de legume diverse, condimentate și aromate; dacă te poți despărți, măcar din când în când, de carne, e o alegere îndestulătoare, proaspătă, de avut în vedere. Și mai sunt și alte feluri fără carne în meniu. [Legume marinate și brânză dobrogeană] A mai fost și o Ulcică cu prepeliță învelită în șuncă, pe cârnați cu praz, cartofi sote, căpăcită cu aluat franțuzesc și bine rumenită (85 lei) – o combinație surprinzătoare de ingrediente, cu gusturi bune dar grele, de încercat mai degrabă pe frig. [Prepeliță perpelită... căpăcită în foitaj 😋] Porții generoase, servite cu o pâinică gustoasă, de casă, cu miez pufos și coajă crocantă. Iar desertul a fost de o simplitate magică – Colțunași cu brânză dulce, nucă și miere – texturi și savori de bază dar cuceritoare, care amintesc de copilării petrecute la bunici la țară. [Pur și... simplu, delicios.] Meniul este foarte vast; în afară de ce am testat noi, am aflat că ar mai fi de încercat cam tot ce e gătit încet - berbecul la cuptor, gulașul, scărița (care se finalizează pe gratar după ce stă vreo trei ore la cuptor), cotletele de oaie (pe care le primesc de la o carmangerie selectată). Tot preferențial ne-au spus că le sunt livrați și crapul și somnul, așa că, dacă îți plac, ar putea fi o idee bună saramura sau plachia. Chefalul și midiile, de Marea Neagră, sunt achiziționate de la scafandrii locali iar brânza și smântâna de la producatori din piața locală. Vara legumele (ardei, roșii, castraveți) pentru restaurant se cultivă în grădina proprie și tot de-acolo vine și materia primă pentru murături și varza murată din iarnă. [Din fermă, în farfuria de la Ana și Ion 😍] Pe lângă faptul că ne-a plăcut mâncarea comandată, am avut parte de o surpriză plăcută și la toaletă; unde, lăsând deoparte că nu era totul chiar perfect (o încuietoare ușor rudimentară, un dispenser de hârtie complet nefuncțional iar în altul șervețele de masă în loc de hârtie), am găsit cea mai mare ofertă de produse de igienă și toaletă întâlnită vreodată în horeca – de la gumă de mestecat la gel de păr, antiperspirant, fixativ, lapte de corp, gel pentru curățarea tenului, absorbante, tampoane, dischete pentru demachiat, șervețele umede pentru bebeluși. [Surprize, surprize...în baie.] Restaurantul e destul de popular, deci destul de aglomerat, în special vara, așadar timpul de așteptare poate fi uneori măricel, mai ales când comenzile sunt mai serioase decât o simplă ciorbă. Deci pune-ți deoparte răbdare pentru cam 40 de minute chiar până la o oră când e plin totul – interiorul plus două terase (una în față și una în spate), adică vreo 120 de locuri. [Terasa din față.] Terasa din față este foarte drăguță, pe una din zonele pietonale frumoase ale orașului.  Interiorul este unul destul de obișnuit, familial, cu note rustice. Atmosfera familială se regăsește și la nivelul servirii, care uneori poate fi... cam prea relaxată... Terasa din spate, la data vizitei noastre nu se bucura de o atmosferă prea plăcută, din cauza construcțiilor și renovărilor nesfârșite din oraș; sperăm să nu mai dureze prea mult;... tot pe terasa din spate se află și grătarul, așa că s-ar putea ca în perioadele de activitate intensă atmosfera să fie încinsă și... aromată 😍 [Intrarea pe terasa din spate...] În limita locurilor se organizează și evenimente. Familiile cu copii sunt binevenite, ba chiar pentru cei mici se mai pot pregăti și preparate care nu sunt în meniu, dacă e necesar. Ocazional la Ana și Ion se organizeaza evenimente culinare, așa că dacă îți plac, stai cu ochii pe ei. E deschis și iarna. [...unde, ce mirosuri, ce arome 😋] Dacă nu vrei sau nu poți să stai în restaurant, ai și opțiunea de take-away. Meniurile și prețurile se modifică, pe alocuri, în mai, înainte de începerea sezonului estival. Preparate noi în meniu mai apar și toamna, căci, de exemplu, deserturile de sezon sunt foarte ofertante. Anumite preparate se servesc doar periodic; cum e borșul de pește, oferit doar duminica; în funcție de ingredientele disponibile. Parcare proprie restaurantul nu are, așa că dacă mergi cu mașina va trebui să o lași în una din parcările publice din zonă.

Restaurantul Arte din Codlea a fost o surpriză foarte plăcută într-un oraș altfel (încă) destul de tern chiar dacă în ultimul timp am observat progrese evidente! Aflat într-o clădire istorică, din centrul vechi, sortită cel mai probabil prăbușirii (vechea școală germană 🙁) și salvată din fericire de noii proprietari (investitori deja cu tradiție în oraș), restaurantul a dat o nouă viață nu doar bătrânei construcții ci și străzii pe care se află și, cine știe, poate va contribui chiar la readucerea orașului Codlea la gloria de odinioară... [Clădirea restaurantului înainte de renovare.] După un proces laborios de renovare, în urma căruia au reușit să supraviețuiască pereții exteriori și scările interioare, etajul clădirii a devenit un restaurant elegant, profilat pe fine-dining, care atrage clienți chiar și (sau poate mai mult) din afara orașului. [Holul de acces a păstrat scările originale.] Specificul restaurantului este unul internațional, cu farfurii atent pregătite și... gătite; atenția se acordă mult modului de pregătire și ingredientelor dar și plating-ul se ridică la același nivel de profesionalism. Și pentru că fine-dining nu se rezumă doar la ce este în farfurie, la Arte totul este în aceeași notă – de la intrarea în restaurant, la sala mare, la terasa aflată la înălțime, ba chiar și în zona de... pudrat nasul – elegant dar cald și primitor, confortabil, de calitate – tablouri, mobilier, decorațiuni, lumini. Muzică bună. Nu vezi nicăieri espresoare, frigidere cu băuturi etc.; amenajarea a lăsat deoparte practicul și a pus preț pe rafinament. Am observat pe un perete şi un tablou semnat Grigorescu - chiar dacă nu Nicolae ci Lucian - unul dintre cei mai mari pictori români, exponent de seamă al stilului postimpresionist în România! 😮 [O foarte frumoasă surpriză! 🤩] Evident și servirea se ridică la aceleași standarde – ospătari care aduc tacâmurile cu mănuși, care îți vorbesc politicos, îți enunță comanda când ți-o aduc la masă, tacâmurile se schimbă după fiecare fel etc. Atenţia la detalii este vizibilă până şi în felul cum sunt aranjate şerveţelele, intercalat, albe cu negre. 👍 Deşi dedicat fine-dining-ului, Arte este prietenos cu cei mici cărora, dacă sunt cuminţi, li se poate pregăti în bucătărie, prin "derogare" de la meniul restaurantului, un şniţel cu piure; în interior am văzut şi un bol cu bomboane, deci... 🙂 E în așteptare și deschiderea unui lounge, la parter, care, după cum ni s-a dezvăluit, va fi în ton cu tema și „clasa” restaurantului.  [Atenţia la detalii este vizibilă peste tot.] „Vedeta” meniului sunt obrăjorii de vițel; produs ce se regăsește în oferta puținor restaurante. Și supa cremă de creveți ni s-a spus că se află printre preferatele clienților (care au curaj la arome mai exotice). Foarte plăcut ne-au surprins paharul de prosecco și mica gustare oferite din partea casei, un gest (încă) rar întâlnit în industria de ospitalitate românească. 👌 [Gustare on-the-house. 😍] Am urmat sugestia managerului și am comandat Obrăjorii de vițel; sunt un curcubeu de arome și vin însoțiți de un delicios piure de cartofi cu trufe, morcovi parizieni (trași în unt) și prosciutto crudo crocant. O farfurie completă, cu gusturi catifelate. 80 lei/520g (nu băga în seamă gramajul din menu, nu e chiar aşa de "mare" 😀). [Plating de Arte.] Întrucât carnea de curcan e cumva specialitatea casei, am încercat și Ruloul din piept de curcan umplut cu ananas și Brie, învelit în prosciutto și servit cu mangetout și sos de portocale, 32 lei/450g. Asta nu e pentru orice papile, ci pentru cele cărora le plac alăturările mai puțin obișnuite; aromele subtile ale Brie alături de ananasul dulce completează frumos carnea de curcan iar mangetout vine ca o surpriză verde și crocantă. [Rulou din piept de curcan. 😋] Pentru desert am mers pe prăjitura zilei – cheesecake copt, cu piersici, servit cu înghețată de vanilie, 20 lei/220g. [Ce poate fi mai bun decât cheesecake? Unul cu îngheţată! 😛] Meniul se prezintă cu un raport bun preț-calitate. Porțiile sunt de fine-dining dar suficiente (așa cum ar trebui să fie o masă – calitate, nu cantitate). În limita posibilităților furnizorii sunt locali (carne de porc, legume) iar carnea de curcan provine din ferma proprie. Cauți eleganță? Este! Un loc pentru o petrecere intimă? Numai bun! Vrei o seară romantică? Perfect! Vizitezi Codlea? Arte e ușor de găsit – chiar lângă biserica fortificată. Te gândești să vizitezi Codlea? Arte e un argument în plus.

Așezate cât se poate de bine, pe faleza frumoasei Mări Negre, în zona Portului turistic Tomis din Constanța, Restaurantele Bacaro (1 și 2) sunt un loc excelent pentru o cină cu mâncare bună și priveliște hipnotizantă.   Restaurantele sunt exact unul lângă altul; aproape că nu-ți dai seama că sunt două dacă nu vezi firmele. Dar totuși sunt două, cu meniuri destul de asemănătoare, însă cu bucătării diferite și bucătari diferiți, care, așa ni s-a spus, își pun amprenta proprie chiar și pe felurile comune; deci e posibil să preferi unul din cele două locuri doar pentru că îți place mai mult felul de a găti al unuia dintre bucătari. [Vedere de pe terasele Bacaro.] Pe malul mării, așadar meniul musai axat pe pește și fructe de mare. 😊 Borș de pește? Este! Dar este și ciorbă de găină (la Bacaro) și ciorbă de vită (la Bacaro 2). Saramuri? Sunt! Cu pește de Marea Neagră, pe cât posibil proaspăt. Mai toate tipurile de pește din meniu se regăsesc sub trei forme – pe plită, saramură sau prăjit (dacă se potrivește). Pentru cei care nu se „înțeleg” cu peștele ori cu fructele de mare sunt și câteva alternative – piept de pui, mușchiuleț, gyros – dar nu multe, căci specificul e pescăresc. [Calamar umplut cu feta @Bacaro...] Ce mai au în comun cele două restaurante sunt experiența deja îndelungată în piață, ceea ce ar trebui să spună că fac bine ce fac – Bacaro există în port din 2012 iar Bacaro 2 e ceva mai „tânăr” – 2014. Ce mai au diferit ar fi Calamarul umplut cu Feta și Calamarul umplut cu fructe de mare, pe care le găsești doar la Bacaro și Fritto misto (fructe de mare pane) și câteva feluri de paste în plus, pe care le are Bacaro 2. [... și Fritto Misto @Bacaro 2.] Vara bucătăriile sunt deschise până târziu, după ora 23. Împreună restaurantele au peste 200 de locuri dar Bacaro e ceva mai mare și din motivul ăsta este și singurul care rămâne deschis și în afara sezonului estival, cu excepția unui interval de o lună, în jurul sărbătorilor de Crăciun și An Nou. Iarna clienții nu mai sunt la fel de mulți ca vara, terasa se închide și spațiul este încălzit. Sezonul rece vine și cu câteva produse în plus în meniu, cum ar fi tartarul și crêpes Suzette (e suficient spațiu de manevră pentru spectacolul flambării clătitelor la masă). [Dacă e iarnă, e... Crêpes Suzette 😋] Cu ce se mândresc cei de la Bacaro? Cu faptul că lucrează cu furnizori locali de pește, scoici și rapane, pe care le primesc direct din ferme. Și cu: tocănița de rapane, midiile în vin și mixul de fructe de mare trase in tigaie, cu vin si usturoi (un fel de specialitate a casei). Plus „designul” farfuriilor și zâmbetul cu care își întâmpină oaspeții.   Acest din urmă aspect putem să-l confirmăm și noi – deși am ajuns la ei într-o seară foarte aglomerată, am fost frumos primiți și serviți. Și nu, nu știa nimeni că suntem de la Unde Mergem® 😊 [Saramură de chefal, 56 lei, 200/200/100g] Și cum ne plac și peștele și fructele de mare, eram într-un loc potrivit 😊 Ne-am oprit asupra unei Saramuri de chefal - gustoasă, echilibrată, cu multe legume și bine condimentată - și a unei porții de Linguini cu fructe de mare - făcute al dente și îmbrăcate într-un un sos rose dens și savuros și cu fructe de mare multe și bune. [Linguini cu fructe de mare, 60 lei, 400g] Prețurile sunt peste medie, dar rezonabil și previzibil pentru o zonă atât de frecventată de turiști. Timpul de așteptare a fost specific unei seri pline, dar cu un pahar aperitiv, priveliștea superbă spre port și o companie agreabilă nu simți cum trece timpul, mai ales că ospătarii sunt mulți și atenți, ceea ce cu siguranță scurtează la minimul necesar așteptarea. Ne-a plăcut și că vinul comandat la pahar ne-a fost turnat la masă, din sticlă, nu adus direct în pahar. Dacă nu-ți place agitația estivală încearcă să găsești o masă mai retrasă, căci spațiul este folosit la maximum, mesele sunt destul de apropiate unele de altele, iar șirurile de plimbăreți pe promenada de pe malul apei și fix pe lângă terasă par interminabile. [Atmosferă relaxa(n)tă.] “Bacaro” este un cuvânt care vine din Italia (Veneția) și desemnează un local popular unde se mănâncă  (preponderent) pește și se bea vin (mai ales la pahar). Cam asta este restaurantul Bacaro – un loc unde să vii cu prietenii, relaxat, să mănânci ceva din mare și să închini în cinstea lui Bacco (Bachus).

Bistro de l’Arte este una dintre bijuteriile ascunse din centrul istoric al oraşului Braşov - un loc în care vei fi încântat că ai decis să intri și unde cu siguranță îți vei dori să revii. Așezat într-o zonă cât se poate de pitorească a Brașovului, pe o alee ferită de vânzoleala de pe principala arteră pietonală din Centrul Vechi, într-o clădire din secolul 16, bine păstrată și plină de istorie, Bistro de l’Arte e un restaurant pe care un pic mai greu poți să-l încadrezi într-un specific. Pentru că are la bază bucătăria românească, aia cea mai tradițională și mai locală, dar care a fost reinterpretată într-un mod cât se poate de modern și „occidentalizat”. Dar specificul restaurantului contează mai puțin atât timp cât are cea mai importantă caracteristică: e foarte bun. Poate și "energia" clădirii care adăpostește restaurantul a așezat cumva lucrurile... Aici erau cândva depozitate grânele localnicilor iar în pod sașii își țineau slănina și cârnații. Ce vei găsi aici și nu găsesti în prea multe alte locuri sunt produsele locale, achiziționate de la producători din zonă și transformate cu artă în ingrediente de cea mai bună calitate, pentru dish-uri care îți vor încânta simțurile; pe toate, pentru că nu doar gustul este cel care te cucerește la Bistro de l’Arte, ci și aspectul, căci știm, o experiență culinară de calitate înseamnă și imagine. ["Masa de la geam" - preferata cuplurilor 😍] Poate or fi unii nemulțumiți de dimensiunea unor porții. Bistro de l’Arte nu e pentru ei. Bistro de l’Arte este pentru calitate, nu pentru cantitate. Iar calitatea nu e doar în farfurie ci și în pahare și în atmosfera ușor boemă, cu picturi și momente de muzică live la pian. Și oricât de des ai veni, nu te vei plictisi; pentru că meniul are mereu propuneri noi, date de produsele locale și de sezon folosite la gătit. În plus, în fiecare zi, restaurantul are o ofertă „a zilei” (sau "pe tablă" - cum o numesc ei) -  o poți vedea pe site-ul lor, găsești link în sumarul acestei pagini; unde mai găsești și numărul de telefon, te încurajăm să îl folosești pentru a rezerva masa sau măcar pentru a fi sigur că restaurantul e dechis, câteodată se mai întâmplă evenimente private 😉. [Bar cu vedere spre bucătărie. 😍] Să îţi povestim un pic ce am încercat noi când am fost pe-acolo (mergem des, că ne place!). Aperitivul numit „chisătură” ne-a luat prin surprindere. Denumirea nu ne-a spus mare lucru, pentru că era ceva total nou pentru noi, ceva ce am spus ca va fi „experimentul zilei”; descrierea ne-a explicat un pic lucrurile și ne-a tentat. La momentul mâncatului însă ne-am pierdut cuvintele și am rămas doar cu interjecții; nu mai ieșea decât „mmm!!!”, “uau!” și „yumm!” 😀 Salata crocantă cu brânză de capră și legume și fructe rumenite e... curcubeu de arome și texturi pe cerul gurii. Dulce, sărat, cremos, crocant... nu mai știm... dar a fost bine. Pentru ca sunt la modă burger-ii, l-am încercat și noi pe cel de la Bistro de l’Arte; pe care însă nu-l chema „burger” ci “chiftea”; dar nu vă faceți griji, îl depășește pe omologul american. [Interior de burger adevărat!] Burgerul Bistro, plin de ingrediente "de origine" de la măcelar și brutar locali, cu dulceață artizanală de ceapă și cartofi rumeniți delicioși; papardelle cu mușchi de vită, trufe și brânză maturată, onctuoase, grele de gust, perfecte cu un vin roșu; pizdulice (ne scuzați! 😉) de porc, care, în pofida numelui "indecent", este o delicatesă rezervată odinioară doar măcelarilor (care știm că știu ei cel mai bine 🙂), mică și fragedă, care vine cu un delicios sos de murături. [Pizdulice de porc: o altfel de ceafă! 😉] Altă dată, partea mai atentă la siluetă e echipei UMR Brașov a „documentat” o salată de curcan (42 lei), foarte sățioasă și bine echilibrată d.p.d.v. al ingredientelor. [Salată de curcan.] Iar celaltă parte a echipei, mai gurmandă de fel 😀, a profitat de ultima porție disponibilă în ziua aceea a unei relativ noi intrări în meniu - Burger de miel - o chiftea delicioasă din carne de miel, înghesuită cu o bucată zdravănă de brânză de capră într-o chiflă pufoasă și plină ea însăși de gust, totul combinat cu un pic de salată verde și câțiva cartofi wedge care au mers de minune cu un sos despre care putem spune doar că a fost foarte bun (s-a „evaporat” atât de repede încât nu ne mai amintim alte detalii despre el 😀) totul la 57 lei - un preț bun pentru curcubeul de gusturi oferit; un singur lucru te poate nemulțumi: că e disponibil doar în weekenduri și doar într-un număr limitat de porții! [„Disecție” transversală Burger din miel 😋] Și la cea mai recentă vizită de lucru 😋, spre sfârșitul unei seri de august, tot de „pe tablă” am mai gustat și ne-au plăcut: Jumări de cârnat afumat, cu sos de murături cu muștar și cu tzatziki cu morcov și usturoi - 23 lei.  Salată de roșii, cu pită înmuiată și telemea de bivoliță sfărâmată - 38 lei porția. Ficăței de pui în vin și unt, cu tartă de cartof cu mere și ceapă roșie, piure de sfeclă și morcov, salată, 57 lei. Vânătă umplută, gratinată cu brânză de capră, salată, 45 lei. Toate, excelent combinate și în cantitatea potrivită pentru o masă de seară. 👌 Pentru că, repetăm, Bistro de l’Arte e mai degarbă un restaurant gourmet decât unul pentru gurmanzi! 😉 [Ficăței de pui à la Bistro de l’Arte.] Oana Coantă, bucătarul și co-proprietarul bistro-ului, chef titrat internațional, e mai tot timpul acolo, mereu atentă iar pasiunea pe care o are pentru bucătărie, pentru ospitalitate şi pentru (re)descoperirea reţetelor vechi din bucătăria transilvăneană se vede în toate detaliile la Bistro de l’Arte. Poftă bună! 😋

Plasat la distanță de nebunia turistică a Centrului Vechi, Bloom ar putea deveni restaurantul tău preferat și sigur nu ar trebui să lipsească de pe lista de locuri unde merită să mergi, indiferent dacă ești localnic sau turist prin Brașov. Într-un cadru atent construit, intim și romantic, cu muzică relaxantă, Bloom te îmbie cu un meniu variat, care include salate, preparate sofisticate din carne, paste și deserturi spectaculoase dar și o listă completă de vinuri, din care îl vei putea alege pe cel potrivit.  Prețurile sunt adecvate pentru un restaurant cu servicii de calitate, un plus binevenit pe scena culinară a Brașovului. Trebuie să amintim şi de personalul prietenos și interesat de satisfacția clienților, cu siguranţă într-un top 5 al ospitalităţii braşovene. Restaurantul are în ofertă și meniul zilei. Dar nu orice fel de meniu al zilei, ci unul în stil fine cuisine. Ai putea degusta supă-cremă de usturoi cu anchois sau chiftele de somon cu soufflé de dovleac și sos bearnez iar la desert crème brulée cu crispy de căpșune. Nu-i tocmai standard, nu? 😉 Se serveşte de luni până vineri, între orele 12-17, cel puţin aşa era la data documentării noastre. Așa cum spun chiar ei, Bloom a apărut din dorința de a oferi experiențe culinare inedite iar atenția pe care bucătăria o acordă plating-ului este una cu adevărat specială, care mai că scoate ingredientele principale din lumina reflectoarelor.  După cele văzute şi gustate de noi, avem toate motivele să credem că şi tu vei pleca de aici cu amintirea unei experiențe foarte plăcute, indiferent că ai luat o cină care îți încălzește sufletul într-o seară întunecată de iarnă ori un prânz delicios pe terasa încântătoare, într-o zi senină de primăvară sau dacă ai organizat un eveniment special din viața ta.

Dacă ieși la plimbare pe faleza din Mamaia, în binecunoscuta zonă Rex, nu ai cum să treci fără să observi restaurantul Blue Acqua. Așezat fix pe marginea promenadei, te invită, prin toate metodele disponibile, să-i treci pragul – imagine, atmosferă plăcută, decor deosebit, meniu atrăgător expus la intrare, terasă largă și confortabilă. [Atmosferă plăcută pe terasă...] Restaurant deja cu renume în România, și Blue Acqua din Mamaia e specializat pe pește și fructe de mare, dar meniul cuprinde și alte ingrediente și preparate. Și multe – gustări calde și reci pe bază de pește, platouri aperitiv numai bune de împărțit cu prietenii de la masă - în felul ăsta ai ocazia să încerci mai multe preparate - ciorbe, paste, orez, salate, garnituri, sosuri, deserturi diverse; pește variat și gătit în atât de multe feluri încât ne-am mirat că nu l-am găsit și în vreun desert 😉 Foarte bine stă meniul și la capitolul băuturi. [...și o amenajare interioară inspirată, în ton cu specificul.] La vizita noastră, într-o seară din cursul săptămânii, nu era foarte aglomerat, așa că serviciul a fost destul de rapid. Am optat pentru Risotto cu fructe de mare (63 lei) – bunicel, aromat, dar fructele de mare de calitate medie și ne-ar fi plăcut ca orezul să fie mai cremos – și Somn prăjit, cu mămăligă și mujdei (53 lei) – foarte bine făcut, prăjit crocant, din pește mare, cu oase ușor de curățat; iar mujdeiul cremos, gustos, bine frecat, de stătea drept 😀 Ambele au mers foarte bine cu un roze, servit frumos, în frapieră. Deci probabil mâncărurile mai tradiționale ar fi o alegere mai bună. Dar mai verificăm și cu altă ocazie 😊 [Somn deep fried, foarte bun. 👌] Cum restaurantul este deschis între 1 iunie-15 septembrie, personalul era probabil sezonier dar în ciuda unor mici stângăcii (fără tacâmuri pentru pește), a fost în regulă, plin de bunăvoință și dornic să facă treaba cât mai bine. [Blasfemie, într-un restaurant cu specific pescăresc 😀] Una pește alta 🙂, primul restaurant din rețeaua Blue Acqua deschis la mare rămâne de recomandat celor care nu se uită prea mult pe prețuri și vor o ieșire într-un loc cu atmosferă, cu unul dintre cele mai vaste meniuri cu specific pescăresc din România.

Dacă nu ni l-ar fi recomandat cineva și nu ne-ar fi spus că-l găsim „undeva în spate la Căprioara”, probabil că nu l-am fi remarcat; sau chiar dacă l-am fi văzut, sigur l-am fi ignorat, cu gândul că e o „bombă” de cartier. Din afară, ce-i drept, „kocsma” asta nu promite mare lucru. Dar ... am zis să ... riscăm, având în vedere sursele noastre de informații căror am decis să le acordăm încredere ... Un pic circumspecți, am intrat, simțindu-ne ușor încurajați de firma în limba română. Și ne-a întâmpinat o terasă cu atmosferă super-relaxată, cu oameni veseli și vorbăreți, care părea că se cunosc cu toții și se adunaseră la o mică petrecere. Chiar ne-am gândit că o fi un eveniment privat și poate nu eram bineveniți. [O terasă simplă.]  Ne-am dat repede seama că nu era așa și ne-am îndreptat către una din cele două ultime mese libere, în capătul îndepărtat al terasei. Totul simplu – mese, scaune, bănci din lemn (la mesele mai mari), fără fețe de masă (pe terasă), fără mis-en-place-uri ... dar cu multă veselie. Ne-am gândit atunci că probabil e unul din acele locuri „populare” despre care am învățat că e bine să le alegi când ești turist, dacă le găsești; un loc din acelea departe de bulevardul principal, unde merg „cunoscătorii”; unde nu vei găsi în meniu fois gras și nici nu vei avea parte de plating artistic; dar unde vei găsi acea mâncare cu suflet și pentru suflet, proaspătă, gătită zilnic, dis-de-dimineață și care îți va aminti probabil de bunica. Așa ne-am gândit și ne-am gândit bine.  Și a venit ospătărița. A roșit adorabil când a constatat că nu vorbim maghiară și ne-a explicat că „astăzi ... pentru că ... în interior ... botez ... meniu ... eu ... sunt”. Și că ne poate oferi doar supă-gulaș, ciorbă țărănească, aripioare de pui, șnițel ... Am optat pentru primele două din enumerare, cu gândul că nu mai este mult până la cină ...   [Mâncare Ca la Mama Acasă.] Și au venit pâinea și farfuriile DE ciorbă. Adânci, albe și cu margine pictată; cam ca ale bunicii. Și goale. Dar ... am înțeles ce va urma ... Și le-au urmat la scurt timp două boluri mari și rotofeie umplute generos și apetisant. Lesne de înțeles că ne-am înfruptat fiecare din ambele, ca să nu pierdem nicio aromă. Transilvania cea pofticioasă prinsă într-un polonic, pentru oameni flămânzi dar nu grăbiți; căci mai ales supa asta groasă, gulaș, nu e de mâncat pe fugă, ci trebuie savurată, cu fiecare papilă în parte, pentru a-și dezvălui toate secretele. Și mai lesne de înțeles că bolul de gulaș a plecat gol de la masă. Nu degeaba auzeam de la mesele vecine mărturisiri de genul „Am venit de la Brașov special pentru gulașul dumneavoastră”. Iar tanti Maria primește cu modestie toate aprecierile. E oarecum obișnuită cu ele, la fel cum e obișnuită cu munca. Are peste 70 de ani dar nu lipsește din bucătărie, zilnic, de la prima oră până la închidere. Nu știm cum reușește sau dacă are și concediu. Ea este gazda, “chef-ul”, inima și capul acestui loc; nu ne vine să-i zicem „patroană”, căci odată intrat în localul ei, ești ca la ea acasă. O casă simplă, modestă dar caldă și primitoare; suficient de îmbietoare cât să-i treacă pragul inclusiv personalități influente ale vieții publice românești. [Interiorul restaurantului.]  De luni până vineri există în ofertă și meniul zilei; în fiecare zi altul, mereu gustos, mereu proaspăt. Dar cantitățile gătite nu sunt industriale, pentru a nu rămâne nimic de pe o zi pe alta, deci ori mergi la primele ore ale prânzului ori suni și te „anunți” la masă. De altfel nici meniul ... să-i zicem principal nu este mereu la fel, pentru că se gătește și în funcție de ce aduc furnizorii. Un alt motiv pentru care este de preferat să suni înainte, mai ales dacă vii de la distanţă, este că se organizează aici destul de des evenimente festive private şi nu se permite accesul altor clienţi. 🙂 [Gulaş secuiesc.] Am mai mâncat și ne-a plăcut dintre gătelile lui tanti Maria gulașul secuiesc care e diferit de ceea ce găsim în mai toate restaurantele cu specific sub denumirea de gulaș; acesta e cu varză și se servește cu smântână – mâncare grea, de zile reci de iarnă și de suplimente enzimatice. Iar friptura de porc la tavă este şi ea bună ... de te lingi pe degete. Cum spuneam ... ca la bunica. Şi la bunica mereu te duci cu drag. 😊 La fel vei reveni și la tanti Maria „acasă”; dacă nu ești genul care vrea doar ospătari cu papion și spumant la frapieră.

Restaurantul Casa Păstrăvarului, în Măieruș, pe DN13/E60, între Brașov și Sighișoara, este un loc recomandabil pentru o masă dacă te prinde foamea în zonă.  Este de fapt un mic complex, cu mai multe săli în stiluri diferite și terase, așezat pe malul râului Măieruș, într-un cadru natural plăcut, în frumoasa pădure Bogății. Poți să stai unde vrei – afară, în interior, mai la soare, mai la umbră... [Vara se instalează mese în alveolele de pe malul lacului. 😍] Ni s-a spus că multă lume se oprește pentru ciorba de pește. Dar noi am preferat să ne oprim la alte pagini din meniu.  Am deschis cu icre (14 lei) și batog afumat (produs propriu, atestat ca produs tradițional – 5 lei două felii) și am continuat cu o Saramură de păstrăv (44,8 lei) și un File de păstrăv gratinat, cu piure de morcov (45 lei).  Icrele foarte bune iar dacă îți plac preparatele afumate ar putea să-ți placă și batogul – produs crud și afumat, făcut din fileuri de crap sau novac mare, cu un gust intens, bine presate și legate. [O intrare inspirată.] Saramura de păstrăv a fost „onestă”, corect făcută și porția generoasă; peștele a fost bine făcut, pe grătar; a fost destul de mare și ar fi mers ceva mai mult sos, dar dacă simți nevoia, poți fără probleme să mai ceri. [Păstrăv mare, saramură puţină.] Fileul de păstrăv gratinat a fost mai spre fine-cuisine, așa... rulat, umplut cu legume și gratinat, interesant prezentat pe pat de piure de morcov, care la început a părut cam dulce dar a fost plăcută combinația; nu foarte consistentă porția, deci aperitivul s-a dovedit o idee bună 🙂 [File de păstrăv pe piure de morcov.] Meniul nu include doar preparate pe bază de pește dar acestea sunt specialitatea locului. Prețurile nu-s chiar mici (se pune pe notă și pâinea; o bere fără alcool 9 lei; limonada 0,5l 18 lei)... Având în vedere lanțul scurt de aprovizionare, te-ai aștepta ca preparatele din pește să fie ceva mai ieftine; însă calitatea e ok, deci... sunt șanse să pleci totuși mulțumit. [Casa păstrăvilor, chiar lângă cea a păstrăvarului. 🙂] Peștele vine din crescătoriile proprii, așa că prospețimea ar trebui să fie ca și garantată. Iar specialitățile preparate din pește sunt procesate în propria unitate de producție. Au chiar mai multe produse unice, cu rețete originale, înregistrate ca atare. Atât pește cât și preparate pe bază de pește se pot achiziționa și pentru acasă, de la magazinul propriu, aflat lângă restaurant.  Personalul este amabil și servirea e în regulă. La vizita noastră (într-o zi de luni, la prânz) clienții nu erau numeroși; sperăm că și atunci când sunt, ospătarii să facă față având în vedere capacitatea mare. Spațiile de servire sunt multe și variate, potrivite și pentru evenimente – terase, saloane – unele nou-construite, altele ceva mai de demult, amenajate în stiluri diferite; nouă ne-a plăcut cel mai mult terasa de jos, aproape de apă, cu mese amenajate în spațiu verde.  [Masă lângă micul spaţiu de joacă pentru copii.] Poate că nu e loc pe care să îl pui cap-compas dar dacă eşti în tranzit şi vrei să faci un popas, sunt şanse mari să îţi placă aici. Ne spui într-o recenzie cum a fost? 😉

Casa Terra este locul care reușește să pună Făgărașul pe harta culinară a regiunii. Maestrul culinar Daniela Graură (proprietarul localului și „nebuna aia din bucătărie”, cum singură se dezmiardă) are o abordare aproape științifică atunci când vine vorba de masă. Atenția cea mai mare este acordată cinei, care în concepția chef-ei merită o pagină întreagă de meniu. O cină ideală este alcătuită dintr-un antreu de cam 70g, gustare rece (120g), un fel intermediar cald (preferabil o supă, menită să tempereze senzația de foame, despre care ar trebui să știm că la 15 minute de când începem să mâncăm e rezolvată 85%), un fel principal 160-170g carne plus garnitură, un desert mic. Își dorește să poată introduce în restaurantul său conceptul unei cine corecte caloric (hipocalorică față de ceea ce se consumă în mod obișnuit), cu elemente diverse dar controlate cantitativ-caloric (o cină precoce ar trebui să aibă 1400 calorii; cam 500 calorii sub obișnuința noastră zilnică). Totul gândit inclusiv până la detalii de timing (ritmul în care felurile sunt prezentate la masă). Ne-a plăcut ce am auzit! 😊 În discuția cu ea am avut parte de o frumoasă lecție de abordare a gătitului și ideii mâncare. Ne-a povestit despre planuri de-ale ei. Cina dedicată unui tip de ingredient (cina-rață sau cina-pește) în cadrul căreia te întâlnești cu 4-7 feluri de mâncare, toate având la bază același ingredient principal. Sau despre conceptul weekend gourmet – vii în restaurant, comunici cu ospătarul și afli pe loc ce „nebunii” s-au întâmplat în bucătărie; dacă azi e iepure sau vită... Și te lași surprins. [Poftă de viaţă şi pasiune pentru bucătărie.] Listele-meniu la Casa Terra nu sunt foarte extinse. Și fiecărei mese a zilei îi este dedicată o pagină - mâncare potrivită momentului. Noi am tras cu ochiul la ele și am văzut lucruri interesante – pastă de jumeri, zacuscă cu trufe sau pate din ficat de pasăre cu unt sărat la gustări; ciorbă acră de curcan cu leuștean, plăcintă făgărășană, ceafă coaptă. [Ruladă de miel cu cremă de leurdă. 😋] Ne-am oprit la o supă clară de rață cu găluște și un duo din ruladă de miel și cotlet de porc, cu piure cu ceapă deshidratată și spirulină, alături de o cremă de leurdă. Dacă supa de rață a fost ceva, să zicem, normal (deși piperul roșu ne-a oferit o surpriză foarte plăcută), felul principal ne-a dus simțurile prin locuri cu totul neobișnuite – piure cu spirulină!? Cremă de leurdă!? Carnea fragedă, umplutura savuroasă. Mâncatul e o experiență! Și chiar și băutul! Am gustat niște siropuri naturale combinate cu citrice, delicioase – soc cu lămâie, brad cu portocală. De delectat (dacă le mai găsești în meniu)! Am înțeles (din nou): Danei îi place să rupa bariere. Gătitul este o bucurie. Rutina e tristă. De aceea la Casa Terra o listă-meniu se face pentru maximum trei luni. Nu te aștepta neapărat să mai găsești felurile despre care am vorbit noi. Dar orice altceva probabil că va fi cât se poate de satisfăcător. Căci cum altfel ar putea fi bucătăria românească, în notă slow-food, adaptată stilului urban, cochetă?! Cu feluri de mâncare inventate, compuse și adaptate sezonului. [Chiar aşa! 🥰] La Casa Terra te simți ca în sufrageria unor prieteni, atmosfera este de casă nobilă, asculți jazz instrumental sau vreo muzică live. E o stare de spirit vintage, romantică și caldă, de casă veche, boierească, ce se potrivește numai bine cu mâncarea. Am bifat în prezentare şi "Delicatese artizanale" pentru că vei găsi aici şi câteva lucruri delicioase pe care le poţi cumpăra pentru acasă - nişte "suveniruri culinare" făcute în Ţara Făgăraşului care îţi vor aminti pe cerul gurii de trecerea ta pe aici. 😍 [Produse din Ţara Făgăraşului pentru acasă.] Un restaurant „mic la stat” dar mare la gustat.  Ascuns în orașul prin care treci în drum spre Sibiu dinspre Brașov (sau invers), Casa Terra este un motiv pentru care merită să te oprești în Făgăraș. Sau să mergi acolo, pentru o masă plăcută și tihnită între prieteni. Sau poate pentru meniul zilei, că este și acesta, la mare căutare. Iar dacă mergi cu maşina, să ştii că în curtea restaurantului este şi parcare; tot în curte este şi terasa. 😉 

Restaurantul Casa Thomas din Bran ar putea fi exact acel „altceva” pe care îți dorești să-l găsești în zonă. Pentru că mai există și altă mâncare în afară de omniprezentele ciorbe de burtă, bulzuri și papanași... Pentru că te poți simți foarte bine într-un restaurant micuț, familial, primitor, condus cu pasiune pentru gust, unde mâncarea este delicioasă, pregătită cu atenție și din ingrediente proaspete și de calitate. Poți, nu? 😊 ┄ „Altceva” pentru că restaurantul are specific italian. „Altceva” pentru că felurile oferite sunt gândite într-un context anume, în combinații selectate; pentru că pastele sunt al dente, nu altfel. Meniul este cel care este – nu vei primi ceafă de porc cu cartofi prăjiți doar pentru că sunt ușor de făcut și ingredientele sunt la îndemână.  „Altceva” pentru că proprietarul este și bucătarul-șef, mereu prezent și implicat. „Altceva” pentru că totul se pregătește pe loc, fără prea multe sosuri făcute dinainte, fără garnituri pre-gătite și încălzite la servire... ai înțeles ideea... Asta poate însemna timp de așteptare ceva mai lung dar, hei! ești la restaurant, nu la fast-food. Bea un aperitiv, relaxează-te, bucură-te de moment și de ce va urma!  Iar dacă nu poți accepta toate astea, atunci poate locul ăsta nu e pentru tine. [Vongole e pomodorini.] Atunci când este posibil, ingredientele folosite la Casa Thomas vin de la localnici. Când nu, colaboratorii sunt producători locali; iar în rest furnizori de produse românești și de import de cea mai bună calitate (în prima noastră vizită aici l-am auzit pe Costin discutând despre calitatea produselor cu un furnizor și ne-a plăcut ce-am auzit 🙂). Experiența de 13 ani în industria de profil în Italia iși spune cu tărie cuvântul. În plus, tradiția familiei în servicii turistice și faptul că „a crescut în cârciumă” sunt elemente suplimentare care contribuie pozitiv la „regia” din spatele scenei. Restaurantul este pentru proprietari un mod de a trăi mai mult decât o afacere. [Costolette di agnello in salsa di peperoni, olive e pomodorini.] Restaurantul este deschis din 2010 și de-atunci (că-i știm de ani buni) au păstrat același nivel de calitate a preparatelor oferite. Iarna oferta se bazează pe o bucătărie mai grea, mai grasă – brânzeturi topite (gorgonzolla, brie, raclette), tocane consistente. Vara e mai lejeră - salate, paste mai fresh. Ce altceva mai poți găsi în meniu? Pizza, burgeri, carne. Deși specificul este bucătăria italiană mai pot apărea și surprize de moment, pe care nu le găsești scrise în meniu, dacă a găsit Costin ceva bun la piață sau vrea să încerce ceva nou – fondue, gulaș, tartar, biftec, lasagna... [Vellutata di zucca.] Meniul standard nu este foarte vast și este disponibil în funcție de existența ingredientelor la cel mai bun nivel de calitate – dacă lui Costi nu-i plac, nu pregătește un fel sau altul. Nouă ne-a plăcut abordarea asta; este o promisiune a calității, care credem că e mai importantă decât respectarea listei.  Cât privește băuturile, găsești vinuri seci, bere - oferta e adaptată la meniu. ┄ Noi ne-am bucurat papilele cu un Risotto cu fructe de mare, savuros și bogat, alături de un pahar de vin alb sec, cu un Calzone farcito bine umplut și am închis cu Panna cotta. Și da, am simțit ce înseamnă ingredientele proaspete, de bună calitate, atenția la gătit și preocuparea pentru a oferi produse delicioase. [Masa noastră de "test".] Decorul este simplu dar primitor. Accesul în restaurant e facil, direct din drumul principal (DN73), cam la 10 minute de plimbare de centrul Branului. Dacă vii cu mașina, parcarea este în spate, ajungi la ea pe aleea din stânga restaurantului. [Parcarea din spatele restaurantului.] În caz că nu mănânci carne, ai putea încerca Pizza vegetariană. Mai ales vara, când legumele sunt de sezon, proaspete și gustoase. Nouă ne-a plăcut. Blat subțire, vinete, dovlecei, ardei, arome mediteraneene. Și tot din acceași zonă vine și Orata alla mediterranea - doradă, roșii cherry, măsline și capere, coapte bine împreună, ca să împrumute una alteia tot ce au mai bun, și aduse la masă pe felii de focaccia, numai bune să absoarbă sosul delicios din farfurie 😊. De la masa noastră farfuriile au plecat aproape curate 😋. Delizioso! Așa că, pentru digestie, merge bine și un espresso, venit și el tot direct din Italia. [Ditamai porția, din care n-a mai rămas nimic! 😋] Pont: parcarea este pietruită, așa cu eventualele tocuri pot coborî la stradă (mai ales dacă plouă) şi apoi merge maşina în parcare! 😉 Sunt disponibile cam 40 de locuri pentru servire dar sună și fă rezervare, altfel sunt șanse mari să nu intri.  Iarna activitatea se desfășoară în interior, iar vara doar pe terasa din spate. [O terasă intimă, foarte primitoare. 😍] Restaurantul este deschis doar de miercuri până duminică, între orele 12-22 iar ultima comandă se primește la ora 21 (21:30 pentru pizza). Pentru că e restaurant, nu bar, dacă nu vrei să mănânci ți se va percepe o "taxă de șervețel" de 10 lei. Dar e păcat să mergi la Casa Thomas și să nu mănânci... Restaurantul oferă și servicii de take away, cu comandă prin telefon, câtorva pensiuni din Bran cu care colaborează (întreabă-ți gazda dacă e pe listă 😊, dacă nu, va trebui să te deplasezi, să faci comanda și să aștepți pregătirea ei). ┄ Fie că ești doar în trecere prin Bran, fie că stai pentru mai multe zile, fă o oprire la Restaurantul Casa Thomas. Și spune-ne cum a fost! 🤗

Deşi este o zonă plină de ciobani, crescători de vite şi pensiuni "agroturistice", sunt puţine locuri în Moieciu unde găseşti mâncare românească tradiţională... Cheile Grădiştei este primul restaurant din zonă care şi-a propus să ofere mâncare neaoşă românească făcută după reţete tradiţionale. Şi face asta bine de peste 20 de ani, într-un decor inedit cu mult lemn şi un pârâu de munte care curge chiar prin mijlocul restaurantului! Gustări tradiţionale, grătare, ciorbe, mâncăruri la cean, murături, pâine şi dulceţuri făcute în casă... totul este delicios, preţurile sunt decente (felul 1 + felul doi + salată/desert 60-80 lei/pers.). Ce ne-a plăcut nouă aici cel mai mult? Ceva subţire, de primăvară 😃: tocană de viţel fraged la ceaun cu un pahar de palincă aperitiv şi papanaşi la desert. 😋

Restaurantul Ciuperca Mică a fost pentru noi o surpriză mare și plăcută în Sovata; așa cum, de altfel, întreaga stațiune pare că și-a făcut acest obicei, de a ne dezvălui ceva nou și frumos de fiecare dată când o vizităm. Așezată în (probabil) cel mai popular și mai râvnit loc din Sovata, fix pe malul Lacului Ursu, Ciuperca Mică e o dovadă că esențele tari stau în flacoane mici 😉 deși nu e mai nimic mic la ea, în afară de nume. E “ciupercă” pentru că are o formă atipică, octogonală, cu un acoperiș larg, exact ca pălăria unei ciuperci; și e „mică” pentru că a mai existat în zonă o clădire în același stil, doar că mai mare. „Ciuperca” face cumva parte din patrimoniul stațiunii, căci clădirea datează din 1942; a fost la început hexagonală și era un atelier de fotograf; iar pe terasa deschisă de la etaj, o orchestră cânta pentru Regina Maria, care avea cabină în apropiere, pe malul lacului. [O privelişte de care s-a bucurat şi Regina Maria 😍] Din dorința de a face locul mai pretabil activității din prezent, proprietarii actuali au reușit să mai lărgească puțin unghiurile și spațiile, transformând clădirea din hexagon în octogon dar păstrând (din fericire) unul din elementele care o fac unică – forma, care i-a atras și numele, la fel de emblematic.  Înarmați doar cu o mare dorință de a face un loc unde oamenii să se simtă ca acasă, Gabriela și Tibi și-au luat în urmă cu 15 ani inima-n dinți și au deschis Ciuperca Mică. Vasta experiență în marketing și multele călătorii în România și în străinătate i-au încurajat. Au început cu esențialul – angajații; au construit o echipă care mai are și astăzi din membri; au construit o familie. Au căutat bucătari profesioniști și au adus chiar și profesori de profil din Ungaria, pentru a construi un meniu, proceduri, pentru a pregăti echipa. [O ergonomie a spaţiului uimitoare...] Au început cu mese puține; dar atenți la timpii de așteptare, la felurile populare, cerând constant feedback de la clienți, lucrurile au mers bine și au crescut. Ajungând azi la două etaje și patru terase, cu aproximativ 100 de locuri în total. Cu chefi creativi și inovatori, un meniu internațional, variat și accesibil (inclusiv cu o secţiune pentru copii), care se înnoiește constant, cu feluri de sezon (toamna cu dovleac sau cu sfeclă, primăvara cu miel sau cu leurdă) și propuneri temporare extra-meniu. Cu plating atent și lucrat. Cu băuturi dichisite. [...şi un motto încântător.] Departe de a fi pretențioase, mâncărurile nu sunt totuși deloc alea obișnuite, pe care le găsești peste tot. Ce-am încercat noi a plăcut gustului, a fost consistent, am mâncat cu plăcere. Supa à la Ciuperca Mică (300ml, 50g, 19 lei), cu carne de pui, ciuperci (evident 😉) și tarhon, de inspirație tradițională ardelenească, a fost gustoasă, corectă; servită cu pâine prăjită, cu care s-a potrivit foarte bine, într-un bol original din ceramică pictată; gustul consumatorului ar fi cerut însă o temperatură ușor mai ridicată. [Gustoasă şi consistentă.] Pieptul de rață cu legume și colac secuiesc ne-a cucerit papilele cu gustul delicat dar complex; asocierea de dulce cu acrișor și ușor picant e o întâlnire fericită, mai ales dacă ești genul căruia îi place să experimenteze feluri mai... neconvenționale. [O asociere delicios de inspirată 😋] Ne-am delectat și cu „vedeta meniului” – Supa cremă de usturoi (28 lei, 300ml); adusă de pe pârtiile din Austria, e o cremă densă, și la consistență și la gust, care merge de minune în lunile reci (dar sigur e de încercat și în rest); o notă aparte o dă servirea ei în pâine, care o transformă într-o atracție și vizuală, nu doar gustativă; ne-a plăcut tușa verde din pesto de leurdă. [Supa cremă de usturoi à la Ciuperca.] Șalăul mediteranean (200/200g, 52 lei) a primit calificativul „foooarte bun”; cu ingrediente cu note fresh – roșii, măsline, capere și ierburi aromatice - ne-a trimis cu gândul undeva prin Provence; și a mers bine cu orez Basmati (200g, 9,50 lei). [Păcat că nu putem transmite aroma 😋] Limonadele cu mentă și ghimbir și cea cu castravete și lavandă (asta chiar uau!) ni s-au părut excelente; și foarte frumos prezentate; iar paiele, care erau chiar paie, de grău... un detaliu care ne-a cucerit de-a binelea! ❤️ Bună și cafeaua, iar zahărul cubic ne-a făcut să renunțăm la a bea cafeaua neagră (nostalgii...😀). [Espresso foarte bun, la fel ca toate produsele de bar încercate aici 👌] Primul lucru pe care îl observi când intri la Ciuperca Mică este atmosfera liniștită. Muzica e în surdină iar oamenii în general calmi și relaxați. Un loc familiar, fără fițe, al cărui motto (personal și de business), afișat chiar de la intrare, este „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Nouă ne-a lăsat impresia că se potrivește. Pentru că implicarea echipei este vizibilă în toate aspectele activității; pentru că nu prea e cu „merge și-așa”; pentru că se colaborează cu producători locali (acolo și când e posibil); pentru că are o ofertă aparte, care creează concurență prin produse, nu prin prețuri; pentru că nu-i nicio problemă dacă ai cu tine și cățelul; pentru că la toaletă la femei am găsit inclusiv dischete și loțiune pentru demachiat, cremă de mâini și produse de igienă intimă (care deși dispăreau frecvent, s-a insistat); pentru că chiar nu se fumează în interior (adică nu, nici electronică, nici vape). [Nu am văzut în multe locuri aşa ceva.] Da, poate nu place că distanța între mese e mică, dar în așa un spațiu, dezvoltat pe verticală, nu se putea mai mult. Ne-a uimit de-a dreptul cum au reușit să organizeze activitatea de gătit și de servire în așa restricții constructive; dar a meritat, pentru a se păstra un simbol al istoriei locului. Asta a adus un dezavantaj pentru persoanele cu dizabilități, pentru care se poate asigura acces doar pe terasă (nu și la toaletă).  Da, restaurantul nu are parcare proprie, dar, serios, un pic de mers pe jos chiar nu strică, nici înainte, nici după masă; iar parcări publice sunt multe și aproape. Da, prețurile sunt peste medie și poate unele porții pot părea unora cam mici dar... avem de-a face totuși aici cu niște principii din gastronomie care nu se găsesc la tot pasul, care cer efort și dau calitate vs. cantitate. Da, nu e totul perfect dar important e că se lucrează la perfecționare. [View superb şi din interior, nu doar de pe terasă!] Gabriela ne-a spus că probabil priveliștea este 50% din succesul restaurantului. Nu putem confirma procentul dar confirmăm superbitatea localizării și a view-ului 🤩 Indiferent de anotimp. Apropo de anotimp, de obicei vara Ciuperca funcționează doar pe terase iar iarna doar în interior. În principal din motive de cerere. În zilele frumoase de iarnă uneori se mai încălzește și terasa superioară, căci lacul atrage iremediabil admiratori. Ne-a plăcut spațiul de la etaj amenajat ca un lounge – te poți retrage la o cafea după masă sau pur și simplu poți merge acolo pentru a bea ceva bun. [Zona lounge, mică dar drăguţă 🍸] Dacă nu mai găsești loc (ceea ce e destul de probabil în sezonul cald), poți și comanda mâncare dar numai în regim de ridicare (take-away). Vara nici măcar nu se iau rezervări, așa de mare e cererea.  Restaurantul e deschis zilnic, între orele 10-22 (în sezon și în weekend se mai întâmplă și derogări) iar până la ora 12 servește doar mic-dejun.

Dacă ești pe DN 12A pe Valea Ghimeșului, ai putea să te oprești pentru masă în Lunca de Jos, la Restaurantul Csillag; este restaurantul unei pensiuni dar este deschis și pentru clienții necazați. Plasat exact pe drumul principal, cu parcare încăpătoare și terasă drăguță. [Terasa restaurantului, plină de verde. 😍] Clasificarea pensiunii la 4 margarete se extinde probabil tacit și la restaurant; nu am văzut nicăieri specificat acest detaliu dar preparatele „își doresc” să se înscrie acolo. Servirea cam „șchioapătă”, mai ales când este aglomerat (și cam este...) și din păcate și când vine vorba de limba română; dacă însă ai un pic de răbdare (nu ești pe fugă și accepți micile dificultăți ridicate de bariera de limbă) sunt șanse să pleci cu o amintire plăcută. Bucătăria s-ar înscrie în categoria „internațional” dar meniul include și preparate românești și ungurești; multinațional 🙂 și variat. [Detaliu farfurie supă cremă de usturoi.] Pagina de specialități arăta foarte atrăgător, așa că ne-am oprit la ea; și am făcut bine. Supa cremă de usturoi (15 lei, 250g) e ceva ce nu găsești în prea multe meniuri iar dacă nu urăști usturoiul, este o experiență plăcută pentru papile. Coșulețul de coaste cu cartofi dulci și zucchini la grătar, pe lângă un plating inedit, vine și cu legume asociate cum nu prea e „standard” și cu o calitate foarte bună (35 lei, 350/350g). [Coşuleţ de coaste. 😋 Inedit şi bun!] Și nu doar specialitățile ne-au surprins pozitiv. În vizita noastră de documentare ne-a plăcut mult pieptul de pui la grătar cu mozzarella și legume la grătar (23 lei, 200/100/100g) – o combinație foarte plăcută de arome și texturi. Am mai încercat și Gulașul ceangăiesc (15 lei, 400g) - care e diferit de orice alt gulaș gustat anterior, cu ingrediente specifice și Pulpa de pui la grătar cu cartofi chips și salată de legume cu iaurt – gustoasă, plăcut condimentată dar ne-ar fi plăcut ca salata să fie un pic mai mare și mai bine asezonată iar cartofii chips mai crocanți. [Gulaş ceangăiesc. Pentru gurmanzi!] Cam de-atât ne-au ținut curelele 😀 dar când mai ajungem pe-acolo te ținem la curent cu noutățile.  Prețurile sunt decente raportat la calitatea și cantitatea preparatelor. Și am aflat și că brânzeturile vin de la o fabrică locală. Atmosfera generală este foarte plăcută, mai ales când nu este foarte aglomerat. 

Restaurantul D.O.R. din Tohanu Nou (pe ruta Brașov-Bran) a reușit în scurt timp să devină unul dintre acele locuri în care e un “must” să mergi.  Noi am ajuns prima dată acolo când încă nu devenise atât de... popular. Și ne-a plăcut foarte mult. Într-o zonă unde kitsch-ul cam este din păcate la putere, acest restaurant este ca o rază într-un decor sumbru. Spații largi, lumină, culori calde, materiale naturale, plante (chiar și un copăcel). Plus un etaj. O combinație reușită de rustic și modern. Servire cu zâmbet pe buze. Muzică în surdină, calmă, blândă, care îți mângâie auzul; o atmosferă numai bună pentru a savura o mâncare deosebită. Deosebită din multe puncte de vedere. Nu vei găsi aici aproape nimic din ceea ce ești obișnuit să găsești într-un restaurant (de fapt noi credem că această denumire chiar nu ar trebui să fie acordată oricărui loc în care poți mânca ceva; sunt puține locurile care merită să fie numite restaurante; dar asta este altă discuție...).  [Celebrul copac D.O.R.] Meniul este, de la conținut la plating,... altceva. Este scurt, nu cu foarte multe opțiuni, dar apar periodic feluri noi (primăvară-vară, toamnă-iarnă, cu ingrediente de sezon). Este ceea ce ar trebui să fie o experiență culinară – cu arome, cu texturi, cu nuanțe. Dacă ești în căutare de șnițel cu cartofi prăjiți, nu intra la D.O.R., nu e pentru tine. [Bucătărie românească modernă. 😍] D.O.R. nu este un loc unde să vii să înfuleci și să pleci. Aici totul trebuie savurat, cu toate simțurile. Cele mai simple ingrediente se transformă în produse surprinzătoare, feluri clasice „suferă” metamorfoze care le fac aproape de nerecunoscut.  O supă cremă va fi servită cu chipsuri din bacon iar tăițeii din supa clară sunt din foi de clătită. Ne-a plăcut mult supa de rață (24 lei), cu legumele al dente și cubulețe de carne de rață afumată. Și ne-a surprins foarte plăcut faptul că cine nu a comandat aperitiv a primit un mic amuse-bouche din partea casei (o altă caracteristică pe care am regăsit-o doar în restaurante unde ideea de „a lua masa” este la un alt nivel). 👌 [Supă de raţă. Cu raţă. Şi cu de toate, bune!] Gustări cu cele mai inventive alăturări de gusturi – păstrăv lângă tartar de pere, ori brânză de burduf cu ardei copți.  Salatele sunt și ele un prilej de experimentare; nu vei găsi aici plictisitele salate bulgărești sau grecești, în boluri anoste. În schimb papilele tale vor face o adevărată excursie senzorială. Noi cel puțin așa am găsit Salata Chef (49 lei) și Salata D.O.R. (39 lei) - combinații de-a dreptul artistice de carne cu brânzeturi, legume coapte și fructe, cremos și crocant. În plus sunt atât de mari și consistente încât pot reprezenta o masă cât se poate de satisfăcătoare. [Salata D.O.R. - curcan gratinat, caş afumat... 😋] Felurile de bază sunt create cu aceeași ingeniozitate și aranjate în farfurii ca să fie și admirate, nu doar mâncate. Aceleași melanjuri neașteptate, cu efecte delicioase – vită și dulceață de ardei, piept de rață caramelizat, mămăligă coaptă. Toate sunt concepute de la ingredientul principal până la garnitură iar modul în care toate elementele sunt îmbinate s-a dovedit până acum fără cusur. Pieptul de pui gratinat ne-a tentat și ne-a plăcut. Şi abia aşteptăm la o vizită următoare să testăm Tomahawk-ul pe care l-am văzut la vecinii de masă (are două rânduri de sosuri pentru că e pentru 2 persoane)... până atunci poate ne spui tu într-o recenzie cum a fost! ✍️ [Tomahawk. Să tot loveşti foamea cu el! 😍] Prețurile ar putea fi considerate de unii mari dar reflectă din plin calitatea atât a produselor cât și a serviciilor și a ambianței. D.O.R. înseamnă delicios, organic, românesc; și am înțeles că se face tot posibilul ca produsele utilizate în bucătărie să răspundă acestor deziderate – produse locale, de sezon, obținute cât mai curat și mai sustenabil: cea mai mare parte din carne este furnizată de producători locali de pe o rază de 25 km, ouăle folosite pentru paste sunt bio (cumpărate de la localnici), toate brânzeturile (în afară de blue cheese) sunt produse în zona Moieciu în fermă proprie, multe dintre legume provin din grădină proprie. [Supă-cremă de leurdă: verde în farfurie, verde în suflet!] Ce am remarcat, reîntorcându-ne la D.O.R. (că ni s-a făcut dor, după o primă experiență reușită), a fost modul în care s-a schimbat clientela. Pe măsură ce locul a devenit celebru, a început să atragă și acea zonă a publicului care „bifează” locurile de calitate poate mai mult decât le apreciază, pentru care „tag”-ul este mai important decât „cuisin”-ul. E și marketing, bun pentru afacere. Dar sperăm ca asta să nu modifice negativ locul; ar fi păcat.

Restaurantul Ecaterina (al pensiunii cu același nume), de pe Clisura Dunării, parte de Caraș-Severin – comuna Berzasca, a primit de la noi un DA. Pentru că sunt originali, pentru că nu s-au considerat atotștiutori și au adus un profesionist (chef Alexandru Chioaru) să conceapă meniul și să instruiască oamenii, pentru că sunt implicați și le pasă pe bune de satisfacția clienților. 👌 Restaurantul nu este mare – are 42 de locuri, interior și terasă; și este cu circuit mixt – atât pentru oaspeții cazați cât și pentru cei din exterior. La prima noastră vizită specificul era o combinație românesco-mediteraneeană foarte plăcută (și reușită) ) dar între timp, din dorința de a răspunde mai bine cerințelor turiștilor, acesta a pivotat către sârbesc-românesc. [Atmosfera de pe terasă este în continuare un pic mediteraneeană 😍] Specialitatea casei (am testat-o, evident) este o chestie foarte originală – „invenție” a unui prieten al familiei proprietarilor, se numește Costa del Cozla 😀 (referire la fosta localitate minieră de pe malul Dunării din apropiere) și este o ciorbă de pește (mai mult o supă-cremă), cu o aromă intensă de pește, condimentată și, mai mult decât rețeta, originală este și metoda de servire – vine alături cu crutoane, cașcaval ras și sos de usturoi; iar metoda e așa: tăvălești bine crutonul prin cașcaval și sos de usturoi, apoi îl pui în supă și... te bucuri de un gust foarte interesant, ușor picant, cremos/crocant. 25 lei/porţie. [Ciorbă de peşte à la Ecaterina 😋] Detaliu important privind peștele din meniu – e de Dunăre; garantat de Gabi (proprietar al restaurantului și pensiunii), care ne-a spus că preferă să dezamăgească un client spunându-i că nu are pește decât să-i dea pește care nu-i de Dunăre. [Somn prăjit cu mămăliguţă şi mujdei.] În afară de specialitatea casei, în vizita noastră de documentare am mai încercat Hummusul egiptean cu Halloumi la grătar (32 lei/250g) ..., care ne-a plăcut foarte mult. Tot la aperitiv s-au bucurat teribil papilele noastre de o Vânătă coaptă, cu mozzarella și roșii și aromată după specificul mediteranean cu oregano și busuioc (27 lei/250g) – absolut delicioasă (pentru fanii acestui tip de bucătărie). [Hummus cu Halloumi. Numai bun pentru seară.] Cotletele de miel cu cartofi cu rozmarin (60 lei/300g) au fost foarte gustoase; dar specifică ospătarului, chiar dacă nu te întreabă, cât de bine le doreşti făcute 😉 [Cotlete de miel, cartofi cu rozmarin şi un buchet de salată.] L.E. - iulie 2023: cu excepția Costa del Cozla, toate celelalte preparate prezentate mai sus nu mai fac parte din meniu; abia așteptăm următoarea vizită de re-documentare pentru a încerca și prezenta noutățile de la Restaurantul Ecaterina! Restaurantul este deschis inclusiv pentru mic-dejun (între orele 8-10) care oarecum standard - constă într-un platou rece (mezeluri, brânzeturi, legume, salata de vinete/icre, unt,dulceață) și un preparat cald din ouă (omletă, ochi); costă 40 lei/pers. şi nu include băuturi, care se comandă separat din meniu. După ora 10 până la ora 13 nu se servesc decât băuturi. Iar începând cu ora 13 programul este normal și servirea completă, până la ora 22. [Mic-dejun cu view 🤩] Într-o atmosferă foarte relaxantă, cu muzică balcanică și cu o priveliște superbă, te poți bucura de o mâncare bună, pregătită cu atenție și cu dorința de a satisface clienții. Meniul nu este foarte vast dar preparatele sunt de bună calitate, ceea ce, credem noi, contează mai mult. Și nu doar noi credem asta, așa că în vârf de sezon turistic și în weekend cel mai bine ar fi să suni pentru o rezervare sau să vii cu ceva răbdare, că s-ar putea să ai ceva de așteptat (mai ales pentru terasă). În afara sezonului (noiembrie-aprilie) restaurantul este închis.

Elemózsia Bistro este plasat în drumul spre Miercurea Ciuc, la colțul unei intersecții. Dacă vrei să mănânci ceva bun, departe de aglomerația din centru, ăsta ar putea fi un loc potrivit. 😉 Aproape de zonele verzi de lângă oraș, dispune și de o terasă destul de mare, ca să te simți confortabil în zilele călduroase. E aproape de șosea, însă terasa fiind la înălțime, n-o să te deranjeze traficul în timp ce bei o cafea bună sau o bere în toiul verii. 😉 Poți parca direct în fața restaurantului, unde sunt amenajate trei locuri de parcare sau, dacă este plin, atunci trebuie să te duci puțin mai în față. La dreapta, lângă stradă, mai sunt câteva locuri de parcare, neamenajate. Poți să vii și cu bicicleta, pentru că au parcare amenajată si pentru astfel de vehicule. 🙃 [Câteva locuri de parcare, chiar în față.] Intrând în Elemózsia Bistro, găsești un interior amenajat modern dar cu tente tentă rustică, plus câteva elemente speciale, cum ar fi coarnele de cerb agățate pe perete.  Culoarea albastru calm, o vei găsi în aproape fiecare element al amenajării. Scaunele și băncile sunt  acoperite cu materiale de calitate, care asigură un bun confort. [Amenajare... confortabilă.] Personalul este amabil, străduindu-se să servească cât se poate de rapid pe toată lumea.  Pe fiecare masă este un cod QR, prin care vei descoperi meniul bistro-ului sau, dacă e mai ușor pentru tine, poți solicita de la chelneri o tabletă cu meniul. Pe listă vei găsi diverse feluri de ciorbe, preparate din carne, pizza, paste, burgeri dar și câteva mâncăruri vegetariene. Poți comanda și un meniu al zilei, iar dacă ești în grabă poți lua și la pachet.  Porțiile sunt destul de mari, deci nu vei rămâne flămând. 😉 [Pentru poftă...] La documentarea noastră am gustat o salată, care numai ca denumire era o salată 😉 fiindcă era un meniu decent, cu mult piept de pui la grătar, cu salată asortată și cu pâine prăjită (37,40 lei, 500g).  Totodată am gustat și limonada casei, care este o specialitate a Elemózsia Bistro, fiind pregătită din muuultă lâmăie, fără nici un adaos nepotrivit, cu apă, gheață și cu multă spumă! Poți adăuga zahăr, dacă vrei, dar recomandarea lor e fără - să fie gustul și mai adevărat. 😉 [Salata cu piept de pui. 😉] Am aflat și despre specialitatea casei, care ce crezi că poate fi la un Bistro.... ?  Credem că ai ghicit deja – este Burgerul de Vită (34,40 lei, 350g) – pregătit cu multă carne și legume, și oferit cu cartofi prăjiți. Iar dacă vrei și ceva dulce după astfel de mâncăruri sățioase, poți alege dintre papanași și clătite. [Burgerul casei 😋] După masă poți savura o cafea obișnuită (un Latte, un Americano etc.) sau chiar una Gano 😉, disponibilă și în varianta fără cofeină. În meniu sunt și câteva cocktailuri fără alcool iar dacă vrei o băutură tare, poți alege dintre Gin Tonic, Cuba Libre, Martini…  Iubitorii de bere găsesc o gamă variată de bere la halbă sau cu diferite arome, precum și fără alcool. [Colțul copiilor... cuminți. 😊] Elemózsia Bistro s-a gândit și la familiile cu copii mici, fiind amenajat un colț pentru copii, cu masă, scaune și creioane pentru colorat. Este și scaun de masă pentru bebeluși, iar în baie poți găsi și un înălțător pentru copii, să fie și mai ușoară spălarea pe mâini 😉 Au și meniuri speciale pentru copii.

Chiar dacă ești doar în tranzit prin Miercurea Ciuc, Restaurant Fenyő (în incinta Hotel Fenyő Conference & Spa) este o opțiune de luat în calcul pentru o masă. Restaurantul este clasificat la fel ca și hotelul, la 3 stele, dar și el se ridică peste nivelul clasificării acordate; atât pentru mic dejun cât și pentru meniul à la carte de prânz sau cină. [Hotel Fenyő Conference & Spa] Poți lua micul dejun, alături de clienții hotelului, între orele 7-10, în regim de bufet, pentru 40 lei și zicem că ar fi o alegere bună dacă vrei mai mult de un croissant și un espresso într-o cafenea. Ouă, salamuri, brânzeturi, salate, tartinabile, legume, fructe, iaurturi, compot, gemuri, cereale, cafea... multe, variate și pe săturate. [Mic-dejun inclusiv cu produse tradiţionale locale.] Cu specific local și internațional, meniul a la carte pentru prânz și cină are și produse de bistro (gândite inițial doar pentru vară și terasă dar păstrate „la cererea publicului”) dar și produse mai elaborate, de măiestrie gastronomică. Așadar, între orele 12-22 (ultima comandă la 20:30) - în sezonul de vară programul se prelungeşte cu o oră -  într-o atmosferă liniștită și elegantă, te poți bucura de un prânz sau o cină de calitate, la prețuri ce reflectă destul de bine calitatea. Nouă ne-a plăcut tot ce-am încercat și deși am face mici atenționări la zona de servire (mici scăpări la mise-en-place, lipsa meniului de băuturi), am rămas cu o părere foarte bună și cu amintirea unei experiențe plăcute. [Zona de bistro din restaurant.] Din meniul bistro ne-au făcut cu ochiul Supa cremă de ţelină cu cartofi dulce şi curcumă, servită alături de fries crocanți din ţelină cu parmezan și spanac cu năut (200 ml/150 g, 31 lei) – ne-a cucerit complet și iremediabil: cu un gust original și presărată elegant cu semințe crocante de dovleac, țelina crocantă în crustă de parmezan bate de la distanță și cei mai „glutamatați” french fries iar spanacul cu năut completează foarte fericit tot ansamblul cremoso-crocant cu o notă de mijloc, atât din punct de vedere al gustului cât și al consistenței. [O supă cremă de-a dreptul cuceritoare. 😋] Sandwich-ul cu pulled porc, cu cartofi prăjiți și salată Coleslaw (220/150/100g, 31 lei) e exact acolo unde îi e locul – chiflă pufoasă, porc fraged, sos roșu din belșug, castraveți murați, cartofi corcanți și un pic de salată, măcar să lase impresia că nu e în categoria „plăcere vinovată” 😀. [Fâşii de porc din belşug, bine garnisite.] File-urile de păstrăv la grătar cu salată grecească (150/200g, 40 lei) au fost o combinație cât se poate de inedită, peștele gustos și bine gătit dar cu siguranță cu potențial de a fi totul mult mai savuros vara, cu legume în sezon. [File-uri de păstrăv cu salată grecească.] Din meniul a la carte ne-au făcut o impresie foarte bună Mușchiul de vită cu roșii confit și cartofi cu usturoi (150/200g, 56 lei) – făcut perfect medium-rare, ușor caramelizat și fără adaosuri care să schimbe gustul natural al vitei, completat bine de cartofii aromați și roșiile ușor acide și parfumate cu verdeață. [Vită preparată excelent, cu o garnitură inspirată.] Steak-ul din piept de pui cu orez cu ananas și curcuma, însoțit de salată rucola (130/250g, 25 lei) a fost un adevărat curcubeu de arome, dacă ești genul dispus să încerce așa combinații de ingrediente – pieptul fraged, orezul aromatizat cu turmeric și „colorat” cu prospețimea ananasului, contrabalansate de crocănțimea și ușoara tentă amăruie ale rucolei ne-au „zăpăcit” foarte original papilele, cu gusturi ce vor mai fi căutate și altădată. Totul într-o prezentare plăcută și atentă. [Piept de pui fraged, combinat inventiv.] Ni s-a mai spus că meniul se schimbă în fiecare an iar cele mai populare “dish-uri” rămân; dar intră mereu și noutăți. În plus, atât cât este posibil, sunt folosite produse locale – unt, lapte, carne (mai mult pentru evenimente), miere. În sezonul cald funcționează și terasa. Preparatele din meniul de bistro pot fi comandate pentru livrare în Miercurea Ciuc, de luni până vineri între orele 12-16. Dacă vii cu maşina o poţi lăsa în faţa hotelului (locuri publice de parcare) sau în parcarea proprie amenajată în spatele acestuia.

Amplasat la marginea localității Hărman, Fish 4 Life este locul unde merg mulți brașoveni atunci când vor mai mult decât o simplă ieșire la un restaurant. Nu neapărat pentru mâncare, majoritatea preparatelor din meniu pot fi mâncate la orice restaurant cu specific pescăresc, chiar și în Brașov; ci pentru că aici e rost de ieșeală, în adevăratul sens al cuvântului! ☺️   Fish 4 Life e un mic domeniu, o fermă veritabilă unde te poți plimba printre rațe leșești care cutreieră peste tot (mergi cu grijă cu mașina, da?), unde poți privi minute în șir zbenguitul iezilor sau leneveala molipsitoare a celui mai tânăr membru apărut în familia de bivoli rezidentă aici; sau poți admira simpaticele văcuțe pitice. Copiii se pot juca pe iarbă sau în micul play-ground și pot afla cum arată în realitate animalele și păsările de fermă... iar adulții se pot bucura de bucuria lor. Cu alte cuvinte, mergi la Fish 3 Life când ai chef de ieșit din casă (mai ales când ai și copii), faci o plimbare cu mașina inclusiv pe o porțiune bunicică de drum pietruit, ajungi într-un loc plin de animale și păsări de fermă - pe multe din ele le poți mângâia și chiar hrăni (nu uita să iei și niște morcovi la tine - căprițele se vor supăra dacă mergi la ele cu mâna goală 😊 dar pentru mai multă siguranță întreabă pe cineva din personal dacă e în regulă ce vrei să le dai), te plimbi în ciripit de păsărele, măcănit de rațe, găgăit de gâște, mugete, nechezaturi și behăituri... iar la sfârșit, când foamea începe să vă-nghesuie, vă mutați în restaurant - unde iarna se poate sta chiar la gura șemineului; sau dacă vremea e bună, pe terasele amenajate pe malul bălții - una, chiar pe o insuliță amenajată în mijlocul ei. 😍 Pentru că da, celelălat mare motiv pentru care oamenii vin aici e pofta de pește. Am fost de mai multe ori aici și de fiecare dată, ne-am simțit bine. Iar asta pentru că nu ne-am dus cu așteptări mari: deja știam că mâncarea e bună, nu spectaculoasă și că prețurile nu sunt foarte mari dar nici mici, așa cum unii s-ar aștepta să fie totuși într-un restaurant rural, până la urmă 😊 Dar mai ales, pentru că nu ne-am dus niciodată pe grabă; la ultima noastră vizită, într-un weekend de sfârșit de martie au trecut cam trei sferturi de oră între momentul comenzii și cel al servirii.  Ce am mâncat atunci: de poftă, o salată de icre (19 lei/100g) care au mers foarte bine pe pâinea cu cartofi proaspăt prăjită (3 lei/150g); și de foame, o saramură de crap cu mămăliguță (180/300/150g, 54 lei) bună, preparată corect, și un file de păstrăv cu legume la tigaie (54 lei porția). Însoțite de o specialitate a casei - gingerată 19 lei/400ml și vin, la 18 lei/pahar. Până la o următoare vizită când sperăm să documentăm mai pe îndelete acest loc, nu îl putem recomanda cu toată gura. Dar îți putem sugera să-l ai în vedere atunci când vrei să ai parte de o ieșire în familie, la aer și la o mâncare bună de pește! 

Restaurantul GRACE by the lake din incinta Serenity Resort Codlea este relativ „proaspăt” pe piața de profil, deschis doar din august 2021. Dacă ești în căutarea unei experiențe culinare de calitate, poți pune acest restaurant pe listă (la propriu, căci aplicația noastră chiar îți permite să-ți faci o listă cu locurile în care ți-ar plăcea să mergi ?).  Foarte ușor de „accesat” dacă ești în Codlea sau în Brașov (sunt doar cam 5 respectiv 19 km până acolo), dar și dacă ești în trecere prin apropiere, un mic ocol pentru o masă aici va fi o alegere inspirată. [După masă poţi face o plimbare pe aleea ce înconjoară lacul. 😍] Nouă ni s-a părut foarte potrivit pentru o cină relaxată, dată fiind atmosfera generală calmă, amenajarea caldă și primitoare, confortul. Dacă mai adaugi și împrejurimile (lac, lebede) iese de o experiență romantică perfectă. Deși meniul este unul internațional, nu lipsesc ingrediente locale și chiar din grădina proprie. De asemenea, pâine și paste proaspete, făcute în bucătăria restaurantului. Celelalte produse de bază sunt de la furnizori locali și de la furnizori internaționali de renume. [Vitrina cu vinuri.] Au o selecție acoperitoare de vinuri, atât românești cât și internaționale; servite preponderent la sticlă, la pahar fiind disponibil doar câte un vin din fiecare culoare.  Un detaliu inedit dar foarte în ton cu nota generală este că se pot comanda și trabucuri, dacă vrei să termini masa cu un cognac de calitate și o țigară asemenea. Restaurantul are și o terasă mare, drăguță, cu mese destul de bine distanțate, pe care în sezonul cald sigur e o plăcere să iei cina sau digestivul. [Terasa la ceas de seară. 😍] În weekend este muzică live; tocmai au achiziționat un pian nou și își doresc să transforme serile cu muzică în ceva permanent. Sperăm să reușească.  Ne-a impresionat plăcut atenția la detalii, care se regăsește în toate aspectele – de la amenajare până la servire și plating.  Prețurile sunt ușor peste medie dar se oferă calitate corespunzătoare. [Aperitive on-the-house.] Ne-au plăcut micile aperitive oferite din partea casei (atât ideea, cât și produsele) – mici boluri cu hummus, salată de icre și tapenade (pastă de măsline) foarte gustoase și binevenite. [Rib eye steak Argentina, Chef Recommendation.] Iar din meniu ne-au captat atenția și ulterior ne-au mângâiat papilele un Rib eye steak de Argentina (300g, 98 lei) asezonat cu sare Maldon (o sare de mare specială, folosită în bucătăria gourmet) cu garnitură aleasă de legume la grătar (150g/13 lei) și un Cotlet de berbecuț în crustă de verdețuri, servit cu brochete de cartofi, couscous cu legume, piure de mazăre cu mentă și sos demiglace (300/180g, 87 lei). Câștigătoare la puncte au fost cotletele de berbecuț – făcute exact cât trebuie (adică foarte puțin), couscousul de foarte bună calitate și bine gătit, legumele al dente iar piureul de mazăre cu mentă adăuga o notă foarte bine-venită de verde și fresh. Pentru vită sugerăm să menționezi gradul dorit de gătire; e posibil să o vrei mai puțin făcută, iar întrebarea nu a venit de la ospătar, ceea ce a dus la o friptură bine făcută; foarte bună, dar dacă o vrei mai „rare” poate ar fi mai bine să menționezi. Ne-a plăcut mult (pentru că nu regăsim în prea multe locuri acest detaliu foarte necesar) faptul că farfuriile erau încălzite. Iar în cazul nostru asta chiar a prins bine, pentru că mâncarea ar fi putut fi ceva mai caldă (sperăm că a fost doar o scăpare de moment). [Cotlet de berbecuț, recomandarea noastră.😉] Noi am mers la GRACE by the lake chiar cu câteva zile înainte de intrarea meniului nou, adaptat la sezonul rece (dacă știam, mai așteptam puțin...). Dar avem încredere că indiferent ce scrie în paginile lui, pe farfurii se va regăsi cel puțin aceeași calitate. Va exista un meniu fix și o secțiune de sezon, care se va schimba de patru ori pe an. Se va înnoi și meniul de băuturi. Povești, culori... nu dezvăluim decât atât; mai multe după ce vom ajunge din nou pe la ei.

Dacă te prinde din urmă foamea prin nord-vestul județului Harghita, mai exact pe DJ 138, în satul Sub Cetate, caută și oprește-te la Hanul Casa Lui Árpád (Árpád Háza Csárda). Din experiența noastră în zonă, ni s-a părut o alegere foarte bună. Ne-a cucerit în mai multe etape. 😍 Prima a fost aspectul exterior - curte largă, terasă mare (abia aşteptăm să revenim la vară!), aspect rustic. [Terasa/curte interioară.] A doua a fost aspectul interior – fermecător! Tradițional, cu aspect vintage, mult lemn (de la mobilier până la grinzi și înapoi), ferestrele cu perdeluțe, podeaua brută din cărămidă, băncile rustice, obiectele de decor cu influențe folclorice iar piesa de rezistență – șemineul, o notă de modernism dar perfect integrată în „peisaj”, construit ca o sobă veche, cu blănuri și lemne alături (păcat că nu era pus în funcțiune; cu siguranță atunci când arde focul nu te mai lași dus acasă ...). [Şemineu de poveste...] A treia și cea mai importantă etapă – meniul. Care și el ne-a plăcut de cum i-am văzut copertele, invelite în țesătură cu motive populare. Nici interiorul nu s-a lăsat mai prejos – mâncăruri preponderent secuiești, gusturi tipice, simple dar nu modeste, care s-au dovedit și ele suficient de cuceritoare 🙂 Și am aflat și că se încearcă achiziționarea de ingrediente și produse locale (legume, carne, brânză, peşte de la păstrăvăria din sat, mielul primăvara de la ciobani din zonă), lucru care ne-a plăcut și mai mult. [Coperta meniului 😍] În ton cu specificul hanului și cu principiul nostru de a încerca mereu gusturile locurilor pe unde mergem 😉 am optat pentru un papricaș de pui cu mămăliguță și murături și o tocăniță vânătorească de căprioară (32 lei), cu găluște (6 lei) și castraveți murați. Ca la mama sașilor acasă! Și cu berea locală, inclusiv o variantă cu fructe și fără alcool; ar fi fost mai potrivit un vin, că aveam de unde alege dar ziua încă nu era la final ... A fost o cină devreme și bine a fost! Sosurile dense, consistente, gusturile bogate și porțiile deloc mici nu ar fi fost deloc recomandate pentru o masă ușoară, de seară ... 😀 Ne-ar fi tentat și un desert, că aveau lapte de pasăre, dar din păcate nu mai era loc 😊 ... Promitem că data viitoare ... când neapărat o să încercăm şi Borzaska - o specialitate locală, piept de pui prăjit în crustă de cartofi, cu sos de  smântână, usturoi şi caşacaval - sau Friptura ungurească - ceafă de porc la grătar cu ghiveci de legume. Poate le încerci tu, şi ne spui aici cum au fost! [Papricaş de pui, murături şi ... bere locală. 😋] Ce vrem să mai menționăm cu bucurie este servirea amabilă, comunicarea fără probleme în limba română (fuseserăm cumva avertizați în legătură cu acest aspect când am pornit spre Harghita; inutil, am constatat; nu am întâmpinat nicăieri bariere de netrecut), respectarea normelor de pandemie, posibilitatea de plată cu cardul (deși vorbim de un sat pe un drum județean). Per total o amintire foarte plăcută, stare de bine și confort. Ceea ce vă dorim și vouă! 🤗

Dacă circuli pe DE 574 și ți se face foame, fă un popas în localitatea Ozun la Hanul Paprika. Este cel mai bun loc unde ai putea mânca în apropiere de Braşov pe drumul ăsta. Dacă te grăbești e în regulă, pentru că de obicei personalul se mișcă foarte bine; ar putea fi probleme doar dacă nu vei găsi nicio masă liberă (chiar dacă de curând au deschis un salon și la etaj) și ar trebui să aștepți, căci locul este destul de popular. Și pe bună dreptate. [Interior primitor, inclusiv în noul salon de la etaj.] Mâncarea este foarte gustoasă. Nu te aștepta la feluri sofisticate dar gustul cu siguranță nu te va dezmăgi. Vei găsi acele arome autentice de han de odinioară, cu porții mari, sosuri dense, ingrediente tradiționale, murături. Nu lipsesc slăninuțele, sosul unguresc de ardei, delicioasa pită proaspătă cu cartofi coaptă pe vatră, dulceagă și cu gust bogat (cu care multă lume pleacă și acasă dacă restaurantul are suficientă cât să o vândă mușteriilor doritori). Ardealul, generos, pe farfurie. Papricașul de vită cu găluște de casă și friptura țigănească (Cigany Pecsnye, 52 lei) sunt mâncărurile care ne-au tentat pe noi și am fost mulțumiți. Dar am încercat și gulașul (propus în două variante – cu fasole ori cartofi), care a purtat renumele acestui loc printre mâncăcioși, și am subscris la argumentele pro – este consistent, aromat, carnea de calitate, fiartă cât trebuie iar cantitatea satisfăcătoare (500g, 39 lei) dacă nu ești un gurmand; și se însoțește de minune cu salata de ceapă roșie (5 lei). Iar dacă umezești totul cu o bere Csíki Sör (10 lei), satisfacția e garantată 😀 (șoferilor le recomandăm limonada sau socata, 400ml, 15 lei). Pentru cei care nu se înțeleg bine cu vita este disponibilă și o variantă cu pui, cu 4 lei mai ieftină. Dicționar culinar secuiesc (pentru cine nu știe): gulaș – nici ciorbă, nici tocăniță, mâncare gustoasă și rafinată deși țărănească și simplă, pe bază de carne de vită și legume (şi neapărat, paprika). [Gulaș de vită cu cartofi. 😋] Apoi, am făcut un test comparativ pentru...ciorba de văcuţă 😊 un preparat pe cât de nelipsit prin meniurile restaurantelor de la noi pe atât de "plictisitor". Ei bine, nici aici nu iese foarte tare în evidenţă dar am remarcat gustul de verdeţuri care ne-a dus instant cu gândul la ciorbele bunicilor şi calitatea (+ cantitatea 450g) foarte bună a cărnii. Am asezonat-o cu ardei iute (2 lei, câţiva ardei mici muraţi) şi o smântână (5 lei, 50g)... atât de bună încât nu ne-am îndurat să o punem în ciorbă şi am mâncat-o pe pâinea aia bună despre care vorbeam mai sus (1,50/felia). [Ciorbă cu multă văcuţă 😊] Am încercat şi tochitura secuiască, pe cea mică, la 35 lei, 500g (există şi una mare, 1000g, cu 10 lei mai scumpă). După părerea noastră, e cel mai complet şi avantajos preparat încercat aici: are de toate, carne multă şi bună (inclusiv cârnaţi), garnitură de ou ochi şi mămăliguţă, acoperite cu smântână şi caşacaval topit şi nişte brânză delicioasă presărată pe deasupra, plus salată de castraveţi muraţi. 👌 [Tochitură secuiască... cu de toate 😋] Iar pentru că drumurile ne poartă mult pe DN11, am revenit la Paprika, să mai gustăm una-alta... 😊 Ochii ni s-au oprit pe ciolanul de porc (pe lângă deja nelipsitele ciorbe și gulașuri). Poți să-l comanzi cu varză călită, iahnie de fasole sau cartofi chips. Pentru că unii dintre noi au o slăbiciune pentru varza călită, decizia a fost ușoară. Și pentru că am constatat în multe alte restaurante că nu e chiar "varză la ureche" să faci o varză călită bună, am zis că va fi și un test. Trecut cu brio. Porția e generoasă bine, bună chiar de împărțit dacă te lasă inima - ciolan fraged, cu multă carne; varza acrișoară (din varză murată), călită numai bine cât să nu comenteze nicio soacră că e crudă, sau prea făcută; fără prea multe adaosuri care să fure gustul natur, presărate cu mărar proaspăt și servite cu smântână (și pe noi ne-a surprins asta, că nu e chiar rețeta standard, dar nu a rămas nimic în bol 😊), mămăligă și ardei iute. Să nu mai poți, dar tot să nu-ți vină să te oprești... [Ciolan cu varză, 750g, 49 lei.] Pentru că ne-a făcut tare cu ochiul, am încercat și un Vargabeleș (Vargabéles), un desert tradițional secuiesc din Ardeal care ne-a fost prezentat ca fiind o umplutură de tăiței (pe noi ne-a dus cu gândul mai degrabă la fideaua de casă) amestecați din belșug cu brânză de vaci și stafide, totul acoperit cu foitaj de plăcintă. Servit alături de o dulceață cu vișine delicioasă, 22 lei, 250g. 😋 [Vargabéles de Ozun.] Fanii Brownie îl pot încerca pe cel făcut în casă, la Hanul Paprika. Chiar dacă nu prea am simțit deloc nucile pecan despre care se vorbea în meniu, a fost foarte bun și cu arahide. 20 lei, 120g. [Brownie de casă.] Iar în cea mai recentă vizită, am încercat tocana de cartofi (cu raport preț-calitate-cantitate bun, 500g/29 lei) și niște mititei (50g/6,50 lei) care au fost un pic cam uscați (poate ar fi mai gustoși dacă ar fi făcuți pe grill) cu cartofi prăjiți 13 lei/200g. Cel mai mult ne-a plăcut păstrăvul la grătar, de calibru 400g, gustos, făcut așa cum trebuie 👌 - servit la 42 lei, însoțit cu mămăliguță și mujdei „de casă”, a fost singurul preparat de la masa de acum pe care l-am pus pe listă pentru dățile viitoare! 😊 [Păstrăv la grătar.] Atmosfera este primitoare, dată de amenajarea rustică, tradițională, cu elemente folclorice și naturale, inclusiv parte din veselă evocă bucătăriile țărănești de odinioară - platouri din lemn, ceșcuțe și castroane din ceramică; sobe din fontă, cufere; până și televizorul a fost încadrat într-o ramă din lemn, ca să se potrivească în peisaj; lustre făcute din ciubere; dulapuri, mese și bănci din lemn, coșulețe din nuiele; borcane cu murături care zâmbesc rumen și îmbietor. [Decor tradiţional.] În zona de la intrare sunt amenajate câteva mese la terasă dar în sezonul cald este deschisă şi grădina de vară din spatele restaurantului; accesul la ea este direct de la parcarea (mult mai mare decât cea din faţă) la care ajungi cu maşina prin drumeagul din dreapta restaurantului - când plouă, încearcă să găsești totuși un loc de parcare undeva la stradă dacă nu vrei să-ți murdărești încălțările 😉 Foarte mare şi frumos amenajată, grădina de vară are şi un spaţiu de joacă pentru copii. Plus o expoziţie de tot felul de obiecte adunate de prin satele din jur, inclusiv colecţia de maşini de cusut vechi ale căror picioare din fontă au fost folosite pentru susţinerea meselor, atât din grădina de vară cât și din cele două saloane interioare! 😍 [Loc de joacă în grădina de vară.] Dacă te vei opri aici o dată, sunt şanse mari ca Hanul Paprika să devină unul dintre locurile preferate de popas în DN11, cel mai tranzitat drum spre inima Transilvaniei sau spre munții ce o despart de Moldova 😉 Mergi cu bine... şi cu poftă bună!

Inaugurat în 2021, Restaurantul Kon Tiki din Sibiu este unul dintre puţinele locuri din România unde se mai face cârciumăreala aia autentică, o afacere de familie în care pe primul plan este mâncarea, făcută cu gust, după reţetele mamei, servită repede şi în porţii îndestulătoare! [Intrarea în restaurant, la ceas de seară.] Când intri, ai imaginea unui restaurant absolut obișnuit, fără pretenții, de cartier - amenajat într-un stil foarte clasic: tavan din rigips, spoturi, pereţi tencuiţi „venețian”, gresie „tablă de șah”, mobilier minimalist... După ce te aşezi la masă şi vezi relaxarea şi buna dispoziţie molipsitoare de pe feţele celor din jur, începi să înţelegi că aici se face ospătărie ca odinioară. Chelnerii poartă, fără excepţie, uniforma clasică - pantalon negru călcat la dungă, cămaşă albă şi vestă neagră din al cărei buzunar de la piept nu lipsesc pixul şi drecul. [O atmosferă relaxată...] Probabil ţi s-a întâmplat, prin multe locuri cu ştaif, să fii întrebat „Cum e, vă mai aducem ceva?” aşa, parcă „pe de rost”, fără niciun semn că s-ar aştepta vreun răspuns... Ei bine, aici nu eşti întrebat de complezență, ci după un jovial „Totul este bine?” mai urmează un „E bine făcut?” sau „Mai vreţi să punem ceva lângă?” sau „Vreţi să-i mai facem ceva?” - chiar simţi interes pentru cum ţi se pare ceea ce ai în farfurie şi o reală disponibilitate pentru a ţi se servi o mâncare exact pe gustul tău. [...şi o parte dintre cei responsabili de asta.] Aflat la parterul pensiunii cu același nume, restaurantul Kon Tiki este genul ăla de loc unde clienţii casei se servesc singuri cu bere, apă sau suc din frigider, cheamă ospătarul să le desfacă sticla, se întreabă reciproc de sănătate, de copii, de cum merge treaba 🙂 Este o afacere veritabilă de familie în care lucrează mama, fiicele, fiul, ginerii, verișorii 😍, cu clienţi (atât din Sibiu cât şi din împrejurimi) care vin constant, încă de la deschiderea primului restaurant, în 1992 (lângă cel actual). Sunt şi mulţi călători care nu ratează o vizită aici când sunt în trecere prin Sibiu; printre aceștia ne numărăm şi noi de prin prin 2004! 😀 Am prins vremurile când duminica oamenii veneau dis-de-dimineaţă cu mult înaintea deschiderii ca să-şi lase în faţa intrării, la rând, o găletuşă, pentru a fi siguri că vor avea la masa de prânz câteva porţii de ciorbă de burtă  😀  Acum nu se mai întâmplă chiar așa, dar la ultima noastră vizită la ei, în aprox. o oră tot am văzut venind doi clienţi, cu găletuşa, ca să cumpere ciorbă de burtă pentru acasă! 🤩 [În Ardeal, mesele încep şi se termină cu asta 🤩] Kon Tiki nu este genul de loc unde te duci să faci sau să vezi fiţe, ci unde mergi ca să mănânci! Vezi aici și oameni la costum şi cravată și muncitori în salopete și turişti în pantaloni scurţi... Kon Tiki este locul unde nu „ambalajul” contează; s-ar putea să fii servit cu Coca-Cola în pahare de Pepsi, cu apă minerală în pahare de bere, poate că ospătarii mai greşesc şi mai încurcă nişte detalii la comenzi, dar sigur te vor întreba, măcar o dată, dacă vrei refill la ciorba de burtă!  Şi dacă tot veni vorba, haide să vorbim despre ea 😊 La Kon Tiki se mănâncă ciorbă de burtă şi la 8 seara! Probabil că dacă ar exista un cult al ciorbei de burtă, templul ei în Sibiu ar fi pe strada Tudor Vladimirescu! 😀 În afară de gustul extraordinar (pentru cunoscători) şi bogăţia de fâşii fragede de burtă din farfurie, cei de aici au dezvoltat, în cei peste 30 de ani de activitate neîntreruptă, un adevărat ritual al servirii ei! 👌 Întâi ţi se aduce farfuria, lingură şi tot ceea ai avea nevoie pentru „asezonare”: smântână, mujdei cu usturoi, oţet, ardei iuţi, pâine (delicioasă); dintre ele, vei plăti pe notă doar ce ai consumat. [În aşteptarea produsului-vedetă...] Apoi, ospătarul vine cu un bol din care îţi umple „CU VÂRF” 😋 farfuria și îţi urează poftă bună. Iar când mai vine pe la alţi meseni, dacă vede că ai cam dat gata porția, te întreabă: „Completăm?” şi ţi-o umple la loc dacă vrei 😍 [...iar aşteptarea a luat sfârşit. 😍] Iar la sfârşit, înainte de a ţi se face nota, ospătarul vine la masă şi recapitulează pe hârtie tot ce a fost consumat din ce s-a adus la masă (de exemplu, ardeii, smântâna, câte felii de pâine) astfel încât să plăteşti doar ce ai consumat. Love! Poate şi ţie ţi s-a întâmplat prin alte părţi să mănânci o singură felie de pâine dar să achiți toată pâinea din coşuleţ... ei bine, aici nu. O porţie pe săturatelea de ciorbă costă 20 lei iar dacă sunteţi mai mulţi, mai bine, pentru că eventualele „accesorii” consumate se vor împărţi pe notă 😉 [Îţi trebuie multă dexteritate să umpli aşa o farfurie cu ciorbă! 🤩] Am mai încercat şi o altă specialitate a casei, făcută după o veche reţetă locală: Muşchi sibian (200/150g, 35 lei) - un cotlet de porc umplut cu şuncă, caşcaval și ciuperci, care după ce este acoperit cu sos de brânză şi ciuperci, intră la cuptor; vine însoţit în farfurie de un sos tartar home-made delicios şi un mic asortiment de salată, totul pe o saltea moale din sosul rezultat în cuptor. I s-a mai adăugat la sugestia ospătarului o garnitură de cartofi aurii, ușor crocanţi la exterior și moi în interior şi la cererea noastră, o salată de castraveţi în oţet cu varză roşie. În locul salatei comandate am primit una de castraveţi şi varză proaspete 😀 dar nu am regretat deloc, au fost foarte fresh și s-au potrivit foarte bine. [Muşchi sibian à la Kontiki 😋] Kon Tiki este restaurantul acela unde îţi pare rău că nu ai, ca viţelul, patru stomacuri 😀 Porţiile sunt mari, mai ales după ciorba de burtă „completată” pe săturatelea e greu să mai mânânci şi altceva... dar merită să faci un mic efort şi să încerci la felul doi măcar... 2-3 mici: sunt foarte gustoşi, făcuţi după o reţetă proprie, la o carmangerie locală. Noi ne-am sacrificat pe altarul Unde Mergem... am încercat chiar şi un papanaş. Unul, pentru că se poate şi jumătate de porţie dacă simţi că nu mai poţi 😀 A fost prăjit numa' bine, un pic crocant, nici prea tare nici prea moale, dulceaţa, smântâna, totul cu gust. Foarte bun şi ăsta, să fie primit și să nu se depună! 😊 În mod normal, porţia are doi papanaşi (200g) şi costă 18 lei. [Jumătate de porţie de papanaşi.] Dacă ai cu tine și copiii e bine să ştii că majoritatea felurilor din meniu pot fi comandate la jumătate de porţie. Iar apropo de jumătatea de porţie, ea se practică şi în jos şi în sus: dacă îţi place foarte tare un fel de mâncare poţi comanda „o porţie jum'ate” 👌 Restaurantul nu are locuri de parcare pentru clienţi dar se poate parca pe stradă. Să fii doar atent să nu blochezi intrările în curţile vecinilor! [Parcare pe strada din faţa restaurantului.] Vara, în plin sezon, poate fi foarte aglomerat, așa că fii pregătit să aştepţi un pic la intrare. Din păcate, nu se pot face rezervări.  Ca toți oamenii, şi cei de aici îşi iau concediu; numai că fiind o afacere de familie, pleacă toţi, aşa că timp de o lună, prin iunie-iulie, restaurantul este închis. Deci vara ar fi bine să dai un telefon înainte ca să te asiguri că este deschis. Şi fii atent la program: sâmbăta este închis iar seara, ultima comandă se ia la ora 20:30!

Unde Mergem? La Ceaun! Ce potrivire simpatică! 😊 De ce? Noi mergem pentru că ne-a plăcut; de la prima vizită. Îți povestim și poate decizi că ți-ar plăcea și ție. În primul rând, vorbim despre Ceaunul de pe Michael Weiss 27, da? Că mai e unul și în Piața Sfatului; te anunțăm când ajungem și la el. [La Ceaun, pe Weiss.] Experiențele noastre au fost cam așa... Cu Ciorbă de fasole cu afumătură, în pâine. Cu cât o mănânci mai repede ca să nu se amestece prea tare pâinea cu ciorba, cu atât vei simți mai bine gustul bun al ingredientelor. 34 lei, 400g, vine însoțită de ceapă roșie. Cu Cotlet de porc cu os, la grătar, garnisit cu rozmarin proaspăt (micile detalii care fac diferența), servit cu un sos echilibrat de usturoi, cartofi aurii și dulceață de ceapă – te fac să salivezi amintindu-ți și să mai vrei și altădată. 70 lei, 300g. Cu Cotlete fragede și delicioase de berbecuț cu legume la tigaie și sos răcoritor de iaurt. Am apreciat că am fost „avertizați” că, pentru a fi la cea mai înaltă calitate, cotletele se gătesc standard roz (medium rare). Exact cum ne doream, de altfel, și cum ne-am bucurat că stau lucrurile. 99 lei, 350/150g. Cu Coaste fragede de porc, la cuptor, cu sos de usturoi, cartofi aurii și salată de varză acră. 89 lei, 350/150/50g Cu Păstrăv la grătar cu mămăligă și mujdei. 75 lei, 300g Cu Mititei cu muștar și cartofi și salată de varză acră. 54 lei, 280/150/50g Cu Puișor la ceaun fraged, făcut la ceaun,însoțit de mămăliguță, cartofi aurii, salată de varză acră și mujdei ca la bunica ☺️ atât de bun încât am mai cerut refill (și a venit din partea casei) 👍 83 lei, 300/150/50g. Și, inevitabil și în mod repetat, cu Gogoși cu lingura, cu iaurt și dulceață. 38 lei porția de 250g și... multe, multe calorii. 😁 Extra-apreciat (deși ar trebui să fie normalitate, se întâlnește rar): ospătărița care a știut totul despre felurile pe care le oferă, ce ingrediente au, cum sunt pregătite etc. [Cotlet de porc la grătar.] La Ceaun a apărut în peisajul brașovean încă de la finalul lui 2013. Atunci însă era profilat doar pe ciorbe și tocane, de mâncat iute la prânz și de fugit mai departe; oricum nu mai rămânea mai nimic pentru mai târziu...  Dar cererea a crescut, așa că oferta s-a adaptat. Iar La Ceaun este azi un restaurant în toată puterea cuvântului, încăpător și primitor, unde poți sta și în tihnă, la o cină cu cei dragi, cu o mâncare bună și o băutură locală, poți și mânca un prânz rapid sau îți poți lua ceva la pachet. Amenajat în una din clădirile centrului istoric al Brașovului, pe parter și subsol, La Ceaun a păstrat arhitectura și stilul construcției, care de altfel se potrivesc foarte bine și cu meniul, conturând împreună o experiență autentică. Iar vesela constând în platouri din lemn, boluri de lut și farfuriuțe emailate adaugă un plus de farmec atmosferei rustice și specificului tradițional. [Coasta de porc.] Chiar dacă s-a extins în comparație cu zilele de început, meniul a rămas unul simplu și nu foarte vast.  Sloganul lor a fost încă de la început „Ciorbe, nu vorbe!”; așa că vei regăsi în continuare câteva simboluri consacrate ale ceaunelor cu zemuri tradiționale românești. [Una dintre „vedetele” Ceaunului.] Au venit, noi, preparatele la grătar (cu cărbuni) și cele la cuptor. Nici acestea multe. Abordarea e „puțin și bun”; și proaspăt și cu ingrediente cât se poate de bine alese, din surse verificate, pe cât se poate de la producători și furnizori locali (carne, cartofi, păstrăv, mici, băuturi), din loturi de calitate, testate. [Făcuți proaspăt, pe jar...] „Blazonul” restaurantului sunt mâncărurile gătite la ceaun. Pe bune, chiar la ceaun! Gulaș, tochitură, tocăniță de oaie; preparate pe care nu le faci cu ușurință acasă, pregătite de oameni care iși fac meseria din plăcere.  De altfel asta se vede în întreaga experiență La Ceaun – mâncarea e bună, băuturile sunt bune, locul e primitor, servirea e deschisă, amabilă și eficientă (inclusiv când e aglomerat), porțiile generoase. [...serviți în restaurant...] Socata e „home-made” cu sirop pe care și-l fac singuri în vară. Iarna te servesc cu vin fiert. Vara, cu salate de sezon, cu legume bune și proaspete. În rest, e ca la bunici – sarmale, pomana porcului, coaste, ciorbă de burtă. „Magnetul”? Ciorba de fasole în pâine (făcută cu tarhon 👌), care a fost în meniu de la început și probabil că va rămâne mereu. Mai totul e pe bază de carne, că așa e, de altfel, bucătăria românească. Dacă ești vegetarian/vegan, nu ai prea multe opțiuni. Ai putea găsi ceva bun în secțiunea de plăcinte sărate dacă accepți lactatele - plăcintă cu brânză de burduf și roșii, plăcintă cu ciuperci și sos de iaurt cu usturoi (parcă sună bine, nu?); dacă nu... salată de vinete sau fasole frecată ori o supă cremă de legume... 😊 În weekend poți gusta un alt preparat aparte - renumitul borș de bureți (un fel de variantă lacto-vegetariană a ciorbei de burtă). [...sau luați pentru „acasă”.] Și deși pare că e la fel ca în toate celelalte restaurante tradiționale într-un oraș turistic, totuși nu e. La Ceaun totul se simte altfel – de la atitudinea ospătarilor până la amenajare, de la alcătuirea meniului până la prezentarea mâncării...  Ce mai e „altfel”? NU vei găsi aici obișnuitele sucuri îmbuteliate; doar sucuri din extracte de fructe, mixate la bar -  coacăze, afine, cătină, socată, oranjadă, limonadă. Cam jumătate din berile din meniu sunt locale/regionale. Și mai găsești și mied (produs la Cluj-Napoca). La Ceaun au schimbat direcția inclusiv a clasicilor papanași. În urma unui experiment de succes la un târg street-food, au intrat în meniu gogoșile „cu lingura”. Pe noi ne-au cucerit, nu doar pentru că arată ca gogoșile copilăriei la bunica, ci pentru că sunt cu iaurt, ceea ce le face mai lejere. Dacă te strânge cureaua, poți să le împarți cu prietenii; sunt cinci la o porție. [Gogoși „cu lingura” 😋] La Ceaun nu se iau rezervări. Așa că, dacă nimerești o perioadă cu cerere mare, ia în calcul să aștepți un pic eliberarea unei mese; depinde de tine cât ești dispus să aștepți, dar sunt șanse mari să merite. Inevitabilele mici sincope ale domeniului sunt rezolvate prompt și gestionate în așa fel încât experiența clientului să rămână una plăcută. Ce ar mai trebui să știi înainte de a decide să vii aici: deși sunt disponibile scaune speciale pentru copii mici, nu există nimic în meniu special pentru copii; nu este permisă folosirea de țigări electronice; în interior nu este permis accesul cu animale de companie dar la terasă acestea sunt bineprimite, la cerere sunt oferite chiar boluri cu apă. 👍

„La Iaz” este un concept de restaurant care noi ne bucurăm că a început să fie din ce în ce mai popular în România – restaurante amplasate în afara zonelor urbane, uneori în mijlocul naturii, cu meniuri deosebite și servicii de calitate, pentru care merită să te deplasezi. Iar „La Iaz”, parte din complexul turistic Zaga Zaga, este un argument bun pentru o “excursie” în zonă. Deși destul de departe de oraș (doar 12 km de Tecuci dar cam 25 km de Focșani și 90 de km de Galați), poți face o ieșire de o zi, care să includă piscină, stat la soare, natură și o masă bună. [„La Iaz”, la ceas de seară.] Așezat pe malul lacului, alături de piscină, într-o atmosferă plăcută, de vacanță, iluminat plăcut seara, cu pereți vitrați, culori deschise și un mic iaz artificial în mijloc, restaurantul are un meniu cu specific pescăresc, dar și suficiente propuneri „clasice”, de meniu românesc și internațional. Abordarea noastră obișnuită (de clienți, dar și de „documentariști”) la restaurante este să încercăm, măcar la prima vizită, specialitatea casei, sau, în lipsa ei, felurile specifice restaurantului ori locului.   Cam la fel am făcut și „La Iaz” - am mâncat aproape exclusiv pește; mai ales că oamenii au propria fermă de sturion și păstrăv – deci materie primă de calitate controlată, proaspătă și sustenabilă. Și fac de toate – de la aperitive la ciorbă, feluri principale și chiar... „suveniruri” care pot fi cumpărate din magazinul de vis-a-vis de recepție. [Spații vitrate ample, care se pot deschide complet în sezonul cald.] Cea mai bună variantă de a gusta aperitivele pe bază de pește ni s-au părut platourile „cu de toate” (de fapt cu “din multe”, după gust și curiozitate). Sunt recomandate pentru două persoane, dar la masa noastră de trei Platoul Dichisul Boierului aproape că ne-a făcut să renunțăm la a mai comanda feluri principale... (dar am renunțat să renunțăm... 😉). Cu multe specialități și delicatese cum nu mai gustaserăm înainte, dar și preparate clasice, toate bine pregătite și „dichisite” - batog de sturion afumat și jumări (!) de sturion (niște „treburi” foarte interesante), pastramă și zacuscă de păstrăv (ambele ceva deosebit), icre de crap și păstrăv, ceapă, măsline și salată verde... ești chiar ca un boier, așa... (inclusiv când plătești – 220 lei platoul și 16 lei două porții de pâine; totuși, cum spuneam, cantitatea de mâncare este apreciabilă iar calitatea excelentă). [Un platou... dichisit și o pâine de-a dreptul delicioasă 😋] O combinație foarte inspirată și interesantă ni s-a părut Păstrăvul somonat în stil mediteranean (200g, 74 lei) – file de păstrăv întreg, măsline, roșii și Feta; plus o tușă inedită – lămâia coaptă împreună cu restul ingredientelor, care capătă un gust mai intens și completează foarte bine farfuria. Un mix foarte plăcut de arome și texturi. Pentru cine vrea să știe: păstrăvul somonat nu e rezultatul unor modificări genetice, ci este păstrăvul obișnuit, care după ce ajunge la cam 300 g, primește o alimentație specială (pe bază de făină de raci și creveți), de unde și culoarea roz-somon, dar și gustul și textura deosebite. Dacă vrei să rămâi mai pe „clasic”, poți încerca Păstrăvul întreg, la plită (62 lei), cu mămăligă și mujdei. Bun, făcut corect dar... clasic. [Păstrăv în stil mediteranean.] O experiență gustativă mult mai specială este Cotletul de sturion (97 lei). Deși gătit și servit în aceeași manieră și combinație (respectiv mămăligă și mujdei), carnea fină și fermă a sturionului are o savoare aparte (poate fi încercat și de cei cărora nu le place neapărat peștele, căci mirosul și gustul specifice nu sunt la fel de intense). Dacă la toate cele povestite mai sus mai pui și o sticlă de vin bun, nota de plată se va duce un pic peste 500 de lei. Evident, nu este genul de masă de zi cu zi, deci... un răsfăț mic din când în când merită... [Sturionul este „vedeta” meniului 😋] Mâncare cel mai bine făcută din sturion, Storceagul este și el prezent în meniul de „La Iaz” (59 lei, 350 ml, servit cu mujdei). Mâncare pestriță – și ucraineană și românească, și pescărească și continentală – ciorba asta albă nu e chiar ceva obișnuit și pe gustul oricui. La fel ca o mulțime de alte rețete „cosmopolite”, câte bucătării, atâtea variante, așa că... dacă ai mâncat așa ceva în Deltă, e posibil să nu o găsești „corespunzătoare” pe cea de aici, mai ușoară și mai subțire (cea pe care am găsit-o noi la Sulina semăna cu o ciorbă de burtă, nu neapărat mai bună). [Storceag CU sturion.] Pentru o farfurie sănătoasă, spre „de dietă”, poți alege Fileul de păstrăv la plită (150g, 82 lei) - în mod normal porția conține și cartofi la plită și mujdei dar noi am renunțat la ei și am comandat o porție de legume, tot la plită (250g, 18 lei), asezonate cu un pic de ulei de măsline și oțet balsamic, ambele de bună calitate, prezente în olivierele de pe mese, ne-au făcut un prânz excelent. 😋 [Păstrăv cu legume, la plită.] În varianta prăjită, Cotletul de sturion cu mămăliguță și mujdei de usturoi costa la data ultimei noastre documentări 99 lei, 200g de cotlet iar  Saramura, din sturion făcut pe jar de cărbuni, cu legume coapte - 99 lei, inclusiv mămăliguță și mujdei. În prima noastră vizită aici am încercat (și a fost foarte bun) și Sturionul meuniere pe pat de cartofi, cu măsline și roșii coapte – gusturi simple, fără multe artificii culinare, într-o prezentare frumoasă. Între timp a fost scos din ofertă dar îl lăsăm totuși aici, că arăta bine, ca să ne mai aducem aminte de el. 😋 [Sturion meuniere 😋] Dacă vrei totuși să ieși un pic din declinarea pastrăv-sturion-plită-saramură, poți alege și alte feluri; sunt câteva pentru care ai putea opta, pe bază de pui, porc sau vită. Noi nu ne-am abătut prea mult și am mai încercat Salata Caesar cu păstrăv (59 lei, 450g), o reinterpretare foarte originală a clasicului mexicano-italian, cu păstrăv somonat afumat în loc de pui, care s-a potrivit surprinzător de bine cu baconul crocant, roșiile proaspete și parmezanul. Tot în zona „acvatică” ne-am menținut și cu Spaghetti cu fructe de mare (85 lei, 450g) – delicioase, fresh, cu roșii proaspete și fructe de mare întregi – midii în cochilie, creveți cu carapace – mari, de calitate. [Salată Caesar, reinterpretată excelent. 👌] În cea mai recentă vizită de redocumentare am încercat și Puiul la jar de cărbuni cu mămăliguță și mujdei de usturoi (400g, 83 lei), pe care l-am însoțit cu o porție de cartofi prăjiți (180g, 19 lei). Fraged, gustos, ne-a plăcut atât de mult încât a fost comandat și în ziua următoare! 👌 [Pui coquelet la jar.] Tot cu „repetiție” au fost și Hamsiile prăjite cu mămăliguță și mujdei (150g, 54 lei), care de fapt erau șprot (vărul la fel de delicios al hamsiei). Deși când am văzut gramajul afișat am crezut că va fi doar o gustare, până la urmă în combinație cu mămăliga (din belșug), mujdeiul casei și... berea rece (18 lei draft 400ml) 😋 au fost pe săturatelea. Și unele din cele mai bune pe care le-am mâncat prin România! 👌 [Hamsii (șprot) ca La Iaz. 😋] În schimb, Midiile în sos de vin au fost un pic dezamăgitoare, raportat la prețul plătit (78 lei, 450g) și la celelalte feluri mâncate aici. Poate că dacă sosul din vin ar fi fost un pic mai scăzut iar pâinea ar fi fost un pic prăjită, impresia de după ar fi fost mai bună. Așa... n-au fost rele dar nici wow. Le ținem sub observație și le mai încercăm și data viitoare! 😉 [Midii în sos de vin.] Cu gândul la cei care-s fani pizza, am testat și o Margherita - 300g, 51 lei. Când am comandat am fost întrebați dacă vrem și sos, dulce sau picant, și am zis da. Și l-am primit, inclusiv pe notă (10 lei) ☺️ Gustoase, ambele dar parcă un pic supraevaluate, la cei 61 lei ceruți. Și pentru că tare ne-a mai făcut cu ochiul, am „sacrificat” pe altarul documentării #undemergem și o porție de Papanași cu smântână și dulceață de casă (ambele, din belșug) 😋 Împărțită la două farfurii a fost mult mai „accesibilă”, atât ca preț (41 lei / 170g) cât și, mai ales, ca număr de calorii. [Jumătate de porție de deliciu.] Pentru toate există și o listă cuprinzătoare de vinuri; ni s-a părut că tot ce am mâncat „La Iaz” a mers cel mai bine cu vin. Însă, și dacă preferi altceva, barul are o ofertă vastă. Restaurantul „La Iaz” funcționează zilnic când satul de vacanță Zaga Zaga este deschis, de la 13:00 la 22:00 (vinerea de la 19:00). Programul poate suferi modificări în cazul unor perioade specifice sau evenimente speciale. Pe site-ul propriu, la secțiunea Programe: https://zagazaga.ro/programe/ găsești mereu informațiile actualizate.  E bine de știut că se organizează frecvent diverse tipuri de evenimente, așa că cel mai bine ar fi să suni înainte de a te porni spre „La Iaz”, ca să nu bați drumul degeaba; dacă vrei să rezervi o masă, o poți face doar prin prin e-mail, la adresa din această pagină... Poftă bună! 🤩

Când am decis să mergem la acest restaurant nici nu știam exact cum se numește – Sisi, Promenada, Promenada Sisi ... Tot ce știam era că fac niște coaste cu chips și sos delicioase. Așa că ne-am gândit că trebuie să-l “călcăm”! Oops! Ne-am dat de gol: ne cam plac coastele 😊 Deci ... hop pe biciclete (căci am zis să și consumăm niște calorii, nu doar să asimilăm ...) și ... direcția Râșnov! Am fost plăcut surprinși de ceea ce am găsit: un loc mai elegant decât ne așteptam, amplasat în vechiul loc de promenadă al Râșnovului - un parc înființat în 1879, la marginea pădurii, cu alei, bănci și foișoare, unde îți imaginezi domnițe în rochii colorate la brațul ofițerilor sobri ... și am crezut că îmbrăcămintea noastră de plimbare cu bicicleta nu va fi agreată, dar a fost în regulă.  Pentru că că plecaserăm cu gândul la coaste și chips, asta am și comandat. Dar meniul e mult mai divers și frumos. Cum adică meniu frumos?! Da, chiar e frumos, ca o carte cu poveşti și poze, pe care o răsfoiești cu plăcere, nu doar ca să alegi ceva de mâncare ci și ca să afli lucruri interesante din istoria zonei.   [Publicitate interbelică în meniu. Cu "ferbere de probă" 😀] Și satisface cu siguranță multe gusturi, atât ale celor aflaţi în căutarea mâncărurilor tradiționale românești, ungurești ori specialităților săsești (acestea din urmă se bucură de multe recomandări) cât și ale celor ce-și doresc ceva mai ... internațional. Iată câteva exemple: tocăniță de vițel (care vine cu o focaccia fierbinte deasupra, numai bună de înmuiat în sos), borș de cocoș sau papricaș ardelenesc; noi am încercat o ciorbă ardelenească cu afumătură (18 lei, 450g) şi ne-a plăcut. Preferi pizza? Sunt câteva variante ok, dar să nu ai aşteptări foarte mari. Cea mai interesantă ni s-a părut a fi specialitatea casei La Promenada (550g, 36 lei), o pizza care vine cu "degeţele de pui" pane şi un sos de coaste (cel de usturoi din poză a fost comandat extra 😊) [O pizza într-o prezentare inedită 😍] Sau poate vrei o pastramă de oaie? Este și asta. Somon? Este! Și din ce am văzut pe mesele vecinilor și prin farfuriile cu care au trecut ospătarii pe lângă noi, toate arătau bine. Şi dintre ele, ne-a atras atenţia Specialitatea bucătarului-şef: Obrăjori de văcuţă, orez sălbatic cu legume şi sos de afine (75 lei, 380g). [Specialitatea bucătarului-şef.] Gata, că a început să picure pe tastatură... Iar coastele au fost cu adevărat delicioase; condimentate numa’ bine și coapte la fix, cât să se desprindă de pe oase și să ai ce linge de pe degete. Chipsurile? Putem spune că printre cele mai bune dintre cele încercate până acum; și un pic sărate și un pic condimentate, merg perfect cu berea. Să fie primit și ... să nu se depună! 😊 Porțiile sunt și mari (58 lei, 500/90g) și mici (30 lei, 250/90g), după foame sau după poftă; prețurile includ carnea și un sos al casei, chipsurile se plătesc separat 14 lei porția (100g). [Porție mică de coaste si chips.] Am mai fost încercat şi un Muşchi de vită la grătar asezonat cu ciuperci sote (160g, 75 lei), care a venit făcut rare, fără ca cel care l-a comandat să fi fost întrebat cum îl vrea făcut... În acea vizită a fost cam singura scăpare din partea personalului, de altfel plin de solicitudine! [Muşchi de vită, cu un plating surprinzător.] Dacă aveți cu voi și copii(i), aveți șanse să mâncați (mai) liniștiți. De fapt, restaurantul face din asta chiar un argument de marketing – Masă tihnită, copii fericiți. Pentru că are un primitor și încăpător spațiu de joacă pentru cei mici în interior, plus unul amenajat fix în fața terasei, în aer liber, care vor ține ocupate odraselele cât să-și bea părinții cu calm paharul cu vin. În acest sens, poate cei care nu sunt însoțiți de copii ar face mai bine să se așeze în zona terasei care e mai departe de spațiul de joacă, pentru că uneori agitația celor mici e ... destulă ... Și meniul este adaptat ca să fie și pe placul lor, cu feluri preferate de cei mici – paste, șnițel sau ... pizza Hello Kitty. Deci, fie că stai/ești cazat în Râșnov sau ai venit pentru o zi să-l vizitezi, ori ești doar în trecere spre o altă destinație, un popas La Promenada, pică bine. Iar dacă vrei să fii servit acasă sau la pensiune/cabană, foloseşte butonul "Comenzi" de mai sus (disponibil în aplicaţia Unde Mergem)!

Restaurantul Mai Danube, aparținând pensiunii cu același nume din Eșelnița (recomandată și ea în secțiunea Unde Dormi), este unul dintre puținele restaurante de pe Clisura Dunării care sunt deschise și iarna și unde poți, în principiu (clienții pensiunii au prioritate), să te oprești să manânci ceva dacă treci prin zonă ori ești cazat într-un loc care nu oferă și servicii de restaurant; sau poate vrei să mai... „schimbi peisajul”. Într-un decor rustic, cu decorațiuni de inspirație folclorică dar cu o atmosferă luminoasă și o priveliște superbă, localul abordează bucătăria tradițională și este axat pe preparate din pește. [Peşte în crustă crocantă de... bere. 😋] Se laudă cu Peștele în crustă crocantă și Peștele fript ca pe Clisură, cu mămăliguță și mujdei, așa că, inevitabil, le-am încercat și noi. Peștele în crustă crocantă este prăjit într-un aluat cu bere și vine pe un pat din salată de legume de sezon; o combinație inedită – crusta ușor caramelizată și asocierea mai puțin obișnuită a peștelui prăjit cu legumele crude. Peștele fript - făcut în crustă de mălai, prăjit exact cât trebuie și foarte gustos; dacă ești un gurmand, s-ar putea să-ți prindă bine și o ciorbă ca intrare ori un desert după. [Peşte fript ca pe Clisură. Pardon, ca pe Rivieră! 😊] Ne-am lăsat ispitiți și de o Saramură de pește cu mămăliguță și de o Tigaie picantă. Saramura delicioasă, cu un sos consistent, gustos, bine asezonat și numai bine de picant iar Tigaia picantă, cu pui și legume, a fost o alternativă foarte binevenită la muuultul pește pe care îl găsești predominant și recomandat în mai toate restaurantele din zonă (lucru bun de altfel, că tot ești pe malul Dunării și atât cât o mai fi...). [Saramură de peşte cu mămăliguţă.] Meniul nu este unul extraordinar de vast, dar cu siguranță se va găsi câte ceva pentru gustul fiecăruia. Servirea este decentă, având în vedere dificultățile cu care se confruntă serviciile de ospitalitate în zonă din punct de vedere al personalului. Nu sunt ospătari la papion, (nici n-ar fi în ton cu atmosfera familială a restaurantului) dar treaba se face, mâncarea vine la masă, la timp, așa cum a fost comandată. [Terasă cu feeling mediteranean. 😍] Restaurantul are și o terasă mare, frumoasă, confortabilă și cu locuri VIP la spectacolul de imagine pe care îl dă Dunărea. Așa că dacă vremea e potrivită, masa pe terasă la Mai Danube, ori măcar o cafea e un „must”. Atât restaurantul cât și pensiunea sunt o notă pozitivă într-un „cadru comercial” care lasă încă, din păcate, mult de dorit...

Am auzit de Ma Pizza în plină pandemie şi a devenit de la prima degustare noua pizza favorită. Le dorim şi ne dorim să rămână cât mai mult aşa! 🙂 Am aflat apoi că aici aluatul folosit pentru blat este făcut cu maia, este mai hidratat decât se face în mod obișnuit la pizza și este maturat minimum 24 de ore, ceea ce îl face mai ușor de digerat. Așa cum spun italienii înșiși. Ingredientele utilizate sunt de foarte bună calitate, ceea ce dă un mare plus produsului finit. De fapt, sunt cele mai bune ingrediente pe care le-am găsit până acum într-o pizza! Pe oricare ai alege-o, nu ai nimic de pierdut. Toate sunt foarte bune. Poți opta pentru una dintre variantele clasice, cum ar fi Margherita sau Quattro Formaggi sau poți încerca ceva inedit, cum ar fi Mortadella e Pistacchio sau Estiva, în două dimensiuni – 32 (Clasica) sau 27 cm (Junior). Fior di latte, pesto, busuioc, roșii uscate, ciuperci, măsline, prosciutto, solo sau insieme, toate vor cânta „Felicita” papilelor tale! 😋 Știi fița aia cu marginea pe care nu o mai mănânci când începi să te saturi? Aici nu! Poate doar dacă ești la dietă și chiar nu vrei să forțezi limitele în ziua „de trișat”. Îți poți comanda (Duminică-Miercuri 11:00-21:00, Joi-Sâmbătă 11:00-22:00) pizza preferată la telefon sau online (în orele de vârf livrarea poate dura ceva mai mult) iar livrarea este gratuită în oraș, cu o comandă minimă de 35 lei. Dacă vrei să fii sigur că o vei mânca fierbinte o poți ridica tu din food court Magnolia sau o poţi mânca direct acolo - în plus, aşa poţi beneficia de o campanie prin care acumulezi ştampile ce îţi pot aduce o pizza gratis! 🙂

La poalele Cetății Sighișoara, pe Strada Morii, găsești Restaurantul Michelangelo. E tot zona istorică a orașului, așa că s-ar putea să „te fure peisajul” cu case vechi și străzi înguste, dar fă ochii mari și nu-l rata, căci ai ocazia unei experiențe culinare de calitate. E un restaurant mic, o afacere de familie în care lucrează tata, mama și uneori chiar și băiatul, un adolescent care trăiește și „tămbălăul vârstei” dar învață și responsabilitățile vieții de adult. Alexandru și Mihaela, împreună cu băiatul lor, s-au întors de 4 ani în România, din Italia, cu un vis. [Un restaurant mic dar cu inima mare.] Alexandru abia terminase liceul când a plecat în Italia. A început de jos, de la spălat vase și aprovizionat bucătăria. A fost angajatul propriei mame, a învățat limba, a învățat că „salata trebuie să râdă” în farfurie (adică să fie frumoasă) și a prins drag de bucătărie. După doi ani de ospitalitate știa deja numele restaurantului pe care dorea să îl deschidă, cum va arăta, cum va fi amenajat. După 25 de ani de specializare la locul de muncă, urcând pas cu pas fiecare treaptă a evoluției profesionale până la nivelul de bucătar-chef, cu soție și copil, a venit să aducă la Sighișoara o părticică din Italia pe care au îndrăgit-o mult. Fără certitudini, fără încurajări prea multe. [Alexandru şi una din "armele" lui secrete. În bucătărie...] Astăzi Alexandru gătește, Mihaela este hostess și ospătar iar băiatul lor ajută cu orice e nevoie. Ei merg după marfă, ei aleg ingredientele, ei negociază contractele cu furnizorii, ei socializează cu oaspeții, ei au grijă ca totul să se întâmple așa cum au învățat că trebuie să fie în domeniul ăsta de activitate.  Iar la Michelangelo Italia e la ea acasă – muzica, decorul, tablourile cu peisaje ori personaje faimoase, cărțile de bucate de pe rafturi, toate sunt cu Italia, din Italia, despre Italia. Și, evident, meniul; și aproape în totalitate și ingredientele principale folosite - salamuri, guanciale, carne de vită, prosciutto, brânzeturi, fructe de mare. [...şi pe masa ta! 😋] Vedeta indiscutabilă a meniului este Bistecca alla Fiorentina. Ai auzit de ea? Dacă nu-ți spune nimic numele, trebuie să o cunoști! E o frumusețe apetisantă cu origini în Florența, de familie bună, cu forme și proporții echilibrate și care are nevoie doar de simplitate ca să te cucerească. Nu vrem să părem ireverențioși, dar o spunem: e o bucată buuună de carne! 😊 Dintr-o anumită zonă, de la o anume rasă, de anumite dimensiuni, de o anumită vârstă, crescută într-un anume fel. Maturată minim 21 de zile în Italia, ia drumul Sighișoarei și ajunge la Michelangelo, unde i se continuă maturarea, în condiții specifice, până când poposește în fața mesenilor. Rumenă la față dar încă rozalie în interior, presărată doar cu puțină sare și un fir de ulei bun de măsline, nu-i mai trebuie nimic decât o pâine bună alături și un pahar de vin. [În aşteptarea gurmandului fericit. 😊] La Michelangelo vezi în vitrină bucățile care sunt gata de a fi gătite iar porția care va ajunge pe masă, înainte de a pleca spre grătarul încins, ți se prezintă, ca să vezi dacă sunteți compatibili. Nu prea poate fi mai mică de circa 800 g, pentru că doar așa poate să fie delicioasă; deci nu te da la prea multe „antipasti” sau mergi cu doi-trei prieteni – cu cât e mai mare bucata de carne, cu atât e mai bună. Noi am primit din partea casei (da, se întâmplă și din astea aici) o mică gustare delicioasă cu pâine, ulei de măsline și ierburi aromate, care ne-a trezit foarte bine papilele și pofta și după care bistecca a mers foarte bine și suficient. Am pus lângă ea și o salată cu rucola, roșii cherry și „petale” de parmezan care a fost foarte bună dar bistecca e atât de suculentă și plină de savoare încât zău că nu are nevoie de nimic lângă ea. Totul (bistecca de 950g + salata) a costat un pic peste 200 lei şi a fost mai mult decât suficient pentru doi. [Delicios, memorabil, la un preţ meritat.] Am mai încercat la Michelangelo și altele, deși bistecca ne ademenea, irezistibil din paginile meniului și din amintiri. Iar dacă nu-i cedezi în mod repetat e în regulă, căci Alexandru știe să mai facă multe lucruri bune. Pentru că italienii de obicei încep masa cu antipasti, am făcut ca ei și am deschis cu „Mozzarella in carroza con yogurt magro e la cipolla rossa caramellata”; care nu e mozzarella în căruță 😀 ci un fel de sandviș pane, care poate suna banal dar în mâna unui bucătar priceput poate deveni o gustare rafinată. Iar la Michelangelo, pe lângă mozzarella de bună calitate, Alexandru (ne tot vine să scriem Alessandro) pune un iaurt cremos și acrișor, pe care îl însuflețește dulce cu ceapă roșie caramelizată – în total o combinație de gusturi și texturi fix din acelea care stârnesc în creier numai plăcere. [Un antipasto care poate fi pe săturatele pentru cineva cu stomacul mai mic.] Bineînțeles că dintr-un restaurant italian nu pot lipsi pastele (făcute în casă!). Iar la Michelangelo cele câteva feluri cu paste din meniu sunt acelea capabile să arate ce înseamnă bucătăria italiană autentică. Ne-am „aventurat” la o porție de Tagliatelle al sugo di cinghiale (tagliatelle cu carne de mistreț) – o rețetă toscană, cu gust dens, de toamnă-iarnă; cu un vin roșu alături, e potrivită pentru carnivori. [Tagliatelle cu carne de mistreț 😋] Dar am încercat și ceva mai ușor - Doradă coaptă, cu capere, cartofi și roșii cherry (Orata al cartoccio capperi patate e pomodorini); prepararea în această variantă durează ceva mai mult (se poate face și la grătar) însă tehnica de coacere „al cartoccio” (en papillote) maximizează toate aromele, așa că merită cele vreo 30 minute de aşteptare. Ne-a surprins modul de prezentare, cu peștele desfăcut pe spate și ne-am bucurat să regăsim gusturile provenite din ingrediente de calitate. Evident că nu poate lipsi cafeaua, adusă și ea tot din Italia. Iar deserturile sunt mereu proaspete și poți alege ce-ți dorești direct din vitrina de prezentare. [O metodă de preparare care păstrează toate aromele din ingrediente. 👌] Deci la Michelangelo e fără pizza, ciorbă, șnițele sau mici; fără compromisuri. Nici pastele nu sunt doar acelea pe care le poți găsi peste tot. Dacă ai sensibilități alimentare ori preferințe speciale, există flexibilitate atât timp cât rămâi în specificul restaurantului. Respectul pentru client e important dar trebuie să fie și reciproc.  Unele preparate sunt ceva mai scumpe dar sunt în meniu variante mai pentru toate buzunarele; dacă vrei să mănânci ceva special, e normal să și plătești. Vorbim până la urmă de un restaurant, nu de o fabrică de mâncare. Calitatea este mai importantă decât cantitatea iar propoziția asta e valabilă în toate sensurile – și când vine vorba de mâncare și când vine vorba de clienți.  Satisfacția clientului este verificată constant. Ești întâmpinat la intrare iar Mihaela e mereu printre clienți. Iar Alexandru este atent inclusiv la cum se întorc farfuriile din sală. [O altă specialitate a casei: spaghete cu fructe de mare.] Porțiile sunt în general îndestulătoare.  Atenție, unele prețuri sunt pe 100 g, altele pe porție! Meniul nu are preparate pentru copii și nici facilități pentru cei mici.  Atmosfera dorită este una liniștită și plăcută. Vara au și terasă, de aproximativ 20 de locuri iar la interior sunt disponibile aproximativ 40. Restaurantul e deschis de marți până duminică. În sezon (mai-noiembrie) - de la 15 la 23 iar în afara lui - de marți până vineri se deschide doar de la ora 18 și numai sâmbăta și duminca de la ora 15. Deci vii fie pentru un prânz târziu, fie pentru cină. De obicei în ultima săptămână din august și prima săptămână din septembrie „familia Michelangelo” își ia vacanță. Oricând ai vrea să vii, cel mai bine e să suni înainte. Se pot organiza și evenimente private – corporate sau personale. Iar uneori se organizează și evenimente speciale – degustări, seri tematice etc. Mâncarea se poate comanda și pentru a fi luată la pachet (fără să plătești ambalajul!); însă doar la fața locului dacă nu ești de-al casei – comanzi și aștepți/comanzi, plătești, revii. Să nu te impacientezi dacă Alexandru te va întreba unde vei mânca (cât ai de mers până acolo) – o face ca să știe cum să gătească și ce ambalaj să folosească, pentru că la multe preparate gătirea continuă chiar și după ce s-a oprit focul și nu vrea să ajungi să pui pe masă un preparat nesatisfăcător. Livrări nu fac. Este parcare publică și mare în apropiere, gratuită după ora 18 și duminica. 

Millenium Pub & Cafe are deja istorie în segmentul restaurantelor şi cafenelelor din Brașov - îşi bucură clienţii în acelaşi loc încă de prin 2010 - nu sunt mulţi concurenţi care se pot lăuda cu așa ceva! Și a reuşit să-i fidelizeze pe mulţi dintre ei nu cu oferte sau preţuri mici (dimpotrivă, am putea spune că preţurile de aici sunt medii şi peste medie) ci cu mâncare bună, ambianţă placută şi servicii de calitate. [În faţa restaurantului sunt multe locuri de parcare.] Atmosfera nu este de restaurant ci mai degrabă de pub iar cele 80 de locuri sunt de multe ori neîncăpătoare (este recomandată rezervarea mai ales în weekenduri) poate şi datorită celor 20 de locuri de parcare rezervate pentru clienţi, fiind singurul restaurant din Centrul Vechi care se poate lăuda cu o parcare proprie (gratuită) atât de mare! În sezonul cald activitatea se cam mută pe terasa de lângă restaurant, o grădină de vară, foarte răcoroasă şi frumos amenajată. De preferat și aici rezervare! 😍 [Separeul din grădina de vară.] Indiferent că vorbim despre micul-dejun, feluri principale, ciorbe (care se servesc toată ziua) sau deserturi, porţiile sunt generoase; pentru cei aflaţi la regim sau pentru copii, pot fi comandate şi jumătăţi de porţii - aflaţi detalii de la ospătari. Meniul este destulde variat, cu preparate din bucătăria românească, europeană și câteva, chiar din cea asiatică/indiană. În vizita noastră de documentare am încercat două ciorbe (de burtă, 39 lei și de vițel, 37 lei) care au venit însoțite de smântână și ardei iute (cea de burtă); o porție de ficăței la tigaie (45 lei) garnisiți cu cartofi prăjiți (17 lei) și o salată de varză (15 lei); și o porție de coaste de porc (79 lei), care s-a dovedit a fi cea mai inspirată alegere de la masă ☺️: bucăți de carne gustoasă (am bănuit noi, gătită sous vide), cartofi copți, sos și asortiment de salată. [Coaste de porc cu cartofi și salată.] Toate deserturile (cu excepţia îngheţatei) sunt proaspete, preparate "în casă" - noi am încercat papanașii - auzisem că sunt printre cei mai buni în Braşov - așa e, dar am constatat că sunt și printre cei mai scumpi (39 lei) 😀 însă am profitat de posibilitatea ca cei 2 papanaşi din porție să fie serviți separat 😉. [Cu smântână și dulceață din plin 😋] E un restaurant cum nu sunt multe prin Braşov, unde vei găsi mult zâmbet, mâncare bună şi o atmosferă aproape familială. Şi am mai constatat ceva drăguţ aici: dacă ai o dorinţă sau o curiozitate culinară, poţi să i-o împărtăşeşti ospătarului care te serveşte - există disponibilitate de a-ţi fi îndeplinită, în limita posibilităţilor! 🙂 

Pescăria lui Matei nu e doar un restaurant, cunoscut deja de mai toată lumea care călătorește, Pescăria lui Matei e o poveste. Iar povestea a început cu un bunic pescar, a continuat cu un tată învățător reprofilat în pescar, și activ și astăzi în afacere, și crește astăzi cu Matei – nu doar proprietar de afacere, ci și pescar pasionat, absolvent de chimie aimentară și implicat trup și suflet în activitate. Iar fotografiile de pe pereții restaurantului vorbesc mai mult decât o mie de cuvinte.  Totul a început prin anii '80, cu „simpla” activitate de pescuit și administrarea unei cherhanale. S-a adăugat, oarecum organic, comerțul pe plajă, un fel de fast-food de odinioară, unde puteai mânca pește prăjit și borș de pește, pregătite de mama lui Matei. Și pentru că băiatul voia să-și cumpere un ski-jet, a decis să muncească serios pentru asta, așa că i s-a alăturat mamei, cu un beach-bar. De-aici până la restaurant pare că nu a mai fost nevoie decât de-un pas. Care a fost făcut în 2013. [2013 - începuturi...] La început izolată și greu accesibilă, Pescăria lui Matei a devenit azi loc de pelerinaj 😉 pentru cei care apreciază peștele. La Agigea, lângă port, pe malul mării dar departe de vadul comercial turistic, cu o priveliște de care numai în astfel de locuri te poți bucura, lângă punctul de unde a început totul – cherhanaua cu stuf (renovată și transformată în actuala pescărie). La început a fost un salon mic, cu o terasă mică, un loc prea puțin interesant pentru furnizori sau colaboratori „serioși”... Cu totul diferit stau însă astăzi lucrurile, când cei mai mulți clienți revin în mod repetat iar turiștii de pe litoral aleg să parcurgă distanțe nu mereu confortabile din stațiunile unde se cazează, pentru a testa pentru prima dată gusturile sau a regăsi preparate preferate la Pescăria lui Matei. [...și prezent.] Astăzi este un restaurant care este deschis tot timpul anului, cu terase mari, adaptat pentru funcționare continuă. Clienții sunt din toate categoriile – de la șoferi de TIR și trecători spre port la reprezentanți de companii, delegații comerciale, localnici și turiști; au în comun plăcerea de a mânca pește, pește bun, pregătit bine. Servirea nu e de fițe, cu naproane, pahare de cristal, fețe de masă albe și ospătari cu vestuță, deși prețurile te-ar putea face să te aștepți la asta... până la urmă e vorba de un restaurant - business de familie. Preparatele, atitudinea la servire și experiența generală a unei mese aici sunt mai importante; iar acestea se ridică la nivelul prețurilor. Toate rețetele după care se gătește au trecut prin mâna și experiența mamei lui Matei, care aproape nu lipsește din bucătărie. [De prin mare adunați...] Și astăzi, la fel ca întotdeauna, pescarii ies pe valuri dis-de-dimineață. Se întorc cu ce permite marea. Dacă nu ți-e lene să te trezești devreme și ajungi la timp la barcă, poți să cumperi pește proaspăt pescuit, în cantități mici, pentru utilizare personală.  Procesarea primară a peștelui se realizează în cherhana; pentru că asta înseamnă restaurant pescăresc; și apoi intră în scenă echipa de la restaurant; preia marfa și încep pregătirile: icre, borș...  La ora 11 se deschide restaurantul, nu înainte ca supervizorii să guste ciorbele proaspăt preparate. În bucătărie lucrează gospodine, nu bucătari cu stele Michelin; oameni simpli însă dedicați, muncitori, disponibili și deschiși. Așa este de altfel întreaga echipă care a crescut la Pescăria lui Matei. Și se vede în tot ce se întâmplă acolo. De la curățenie până la recomandările primite de la ospătari (care, apropo, ni s-au părut cele mai profesionist făcute din ce-am văzut până la ei). Unul din „secretele” succesului pescăriei lui Matei, am aflat, este echipa. Bine închegată, bine pregătită, bine condusă; și la restaurant și la cherhana. De altfel cam 70% din angajați sunt aceeași de la deschidere, iar asta spune multe despre modul în care se desfășoară lucrurile. [...și în farfurie dați!] De cum deschizi meniul, presiunea e mare... că parcă ai vrea să le încerci pe toate... 😊 pentru că nu găsești „pe toate drumurile” tzatziky de Agigea, midii afumate („de casă”), ciorbă de pește sau zargan. Noi „am cedat”, la aperitiv, în fața unei porții de icre de știucă, servite cu ceapă roșie și pâine prăjită (și nu, nu sunt icrele alea fake, cu mult ulei și alte adaosuri... pe care le găsești de obicei) și a unei porții delicioase de midii afumate (în unitatea proprie), cu „tzatziky de Agigea” - o cremă de brânză cu smântână, ceapă verde, usturoi și mărar, la un loc o combinație inedită și fericită de gusturi – afumat și proaspăt – care te surprinde și te face să mai întinzi mâna după „încă una”. [O gustare lejeră 😋] Au urmat o Vulpe de mare prăjită, cu mămăligă și mujdei. Inițial, un pic intrigați când am văzut-o în meniu, ne-au dat „curaj” s-o încercăm explicațiile oferite de ospătăriță. Într-una dintre cele mai profesioniste prezentări de care am avut parte într-un restaurant românesc 👍 am aflat că e un pește din familia rechinului. Gustos, gras, delicios 😋 vulpea de mare e un pește din ce în ce mai rar, dacă îl găsești disponibil, încearcă-l! Și o porție generoasă de Zargan pe plită, lângă care am pus niște legume la grătar (peștele ăsta ciudat, venit parcă de pe altă planetă, are și un gust la fel de aparte). Totul foarte gustos, bine pregătit și frumos prezentat. Bineînțeles că nu am putut trece cu vederea ciorba de pește, bogată și gustoasă, pregătită cum cere regula, cu mai multe feluri de pește. [Aripioare de Vulpe de mare.] În meniu sunt și preparate mai... internaționale... cum ar fi pastele cu fructe de mare. Pe care le-am și „degustat” ☺️ Pe lângă că au fost foarte bune, cu pastele făcute al dente și fructele de mare gătite perfect, cu un sos bogat, roșu, din multe legume pasate, ne-a plăcut originalitatea – pastele erau conchiglie, adică scoici, pe românește; adică am mâncat scoici cu fructe de mare 😊 Am aflat că decizia de a folosi alte paste decât spaghetti sau tagliatelle nu a fost neapărat un exercițiu de creativitate ci unul mai degrabă practic, gândit să vină în ajutorul părinților ai căror copii doresc să mănânce paste – sunt mai ușor de manevrat. Oricum ar fi, de apreciat. [Pește (de multe feluri) cu ciorbă. 👌] Am mai aflat că peștele marin preparat la Pescăria lui Matei vine doar din Marea Neagră și este achiziționat doar de la pescari. De reținut că nu întotdeauna vei găsi tot ce scrie în meniu; așa e la cherhana – se gătește ce se prinde. De pe la jumătatea lunii mai până prin septembrie, când este foarte aglomerat, restaurantul nu ia rezervări. Iar când spunem „foarte aglomerat” vorbim foarte serios - se poate aștepta chiar și 3 ore, se fac liste și ești sunat când se eliberează o masă. Iar asta în condițiile în care restaurantul are în total 280 de locuri! Partea bună e că te poți plimba și copiii se pot juca pe mica plajă din fața restaurantului, pe care Matei și echipa au amenajat-o frumos. Astfel încât așteptarea să fie mai ușoară. [Umorul este apanajul inteligenței. 😉] Atenție și la parcare! Nu parca oriunde, chiar dacă este mult spațiu viran în zonă! Tot ce depășește limitele parcării restaurantului riscă să fie sancționat. Fii atent la semne sau la informații – cei de la restaurant încearcă prin toate mijloacele să ajute clienții să evite situațiile neplăcute.

Unul dintre restaurantele preferate de gheorghieni - locuitorii din Sfântu Gheorghe 🙂 - este Pivnița; a.k.a. Szentgyörgy Pince (dacă vei căuta denumirea în maghiară ai mai multe șanse să-l identifici mai rapid și cu exactitate; noi căutând „Pivnița Sfântu Gheorghe” am trecut pe lângă el ... noroc cu „Szentgyörgy” care ne-a ajutat să „ne pice fisa”). Acest restaurant are în spate și o poveste frumoasă, construită în jurul nobilului secui Potsa József. În perioada când regiunea era organizată în comitate, sediul administrativ al comitatului Trei Scaune servea drept reședință și comitelui. În chiar subsolul clădirii reședinței de județ, comitele a ordonat amenajarea unei pivnițe care să adăpostească producția provenită de pe podgoria familiei, care se spune că era alcătuită din soiuri de foarte bună calitate. Drept urmare a ajuns punct de atracție pentru personalități ale vremii – scriitori, revoluționari. [Pivnița...] Clădirea despre care vorbim este actuala Bibliotecă Judeţeană „Bod Péter”. Iar restaurantul Pivniţa Sfântu Gheorghe ocupă în prezent exact spațiul care în trecut fusese alocat pivniței, încercând să reînvie spiritul şi strălucirea de odinioară ale cramei de vinuri, între pereţii căreia s-au simţit bine foarte mulţi oaspeţi. Au fost păstrate arcadele istorice, care acum conferă restaurantului o atmosferă deosebită. Frumos amenajată și primitoare este și terasa, răcoroasă vara, funcțională și acceptabil de călduroasă iarna (grație unui acoperiș retractabil). [...și terasa de la intrare, pe timpul iernii.] Meniul este alcătuit pe baza bucatelor tradiționale ale bucătăriei transilvănene, cărora li s-au adăugat inspirat detalii moderne. La prima noastră vizită de documentare, am mâncat aici cea mai cremoasă și gustoasă supă cremă de hribi (ce poate fi mai tradițional și mai transilvănean decât hribii?!) care a venit insoțită modern de un croquant cu parmezan (300g, 25 lei). [Supă-cremă de hribi.] Iar felul principal a preluat perfect ștafeta și a făcut un finish de succes – Cotlet de mangalița cu sos de ciuperci hribi (73 lei/ 200g). Pregătit și gătit după tehnica aplicată de obicei vânatului sau cărnii de vită, cotletul a fost o delicioșenie și „a mers” foarte bine cu sosul dens de ciuperci; garnitura de cartofi pai a fost comandată separat. [Cotlet de mangaliţa cu sos de ciuperci.] Ni s-au mai părut tentante și alte mâncăruri din meniu iar ospătarul ne-a asigurat de calitatea lor, dar ... le-am marcat pentru o eventuală vizită viitoare, că de data asta „nu mai încăpea” 😀 – supă de somn, papricaș de somn (cu paste făcute cu brânză de vacă - interesant...) sau gulaș de vițel. Şi am mai pus pe listă şi gulaşul de căprioară 😋... Apoi, la cea mai recentă vizită de re-documentare am aflat că, datorită cererilor din ce în ce mai multe, supa de somn este disponibilă acum în fiecare zi, nu doar în weekenduri, aşa că ne-am hotărât s-o testăm. Nu înainte de a ne încerca norocul și să întrebăm dacă au Oasele cu măduvă la cuptor - pe care, marfă rară, nu le-am găsit niciodată în vizitele noastre precedente. Și... uraaa, de data asta am prins ultima porție disponibilă din ziua aceea! Am înțeles de ce sunt atât de apreciate (de cunoscători): furnizate de o măcelerie din același grup de firme, binecunoscut în zonă (Bertis), oasele vin gata despicate, sunt gătite proaspăt și servite cu pâine prăjită și o garnitură inspirat aleasă - rucola presărată cu bobițe de piper roșu plus un bolișor de ceapă roșie tăiată mărunt - care „taie” cu succes grăsimea din oasele de vită coapte îndelung în cuptor. Deși e prezentat la secțiunea Aperitive din meniu, e un fel de mâncare greu și sățios totodată, pe unii ar putea să îi sature, chiar dacă nu vorbim decât de vreo sută de grame de măduvă și grăsime. Măduvă pe pâine, cu ceapă și rucola, o experiență interesantă de care te poți bucura pentru 35 lei. [Pentru cunoscători. 😋] Câte despre supa de somn, am fost inspiraţi că nu am comandat şi ardei iute pentru că a fost numai bine de picantă pentru gustul nostru. Servită într-un mic ceaun din metal, în supa bază din mai multe feluri de pește am primit câteva bucățele de somn african care, spre deosebire de cel autohton, are o consistență aparte și nu are gustul acela specific de mâl. A venit foarte fierbinte și parcă, pe măsură ce se răcea părea și mai gustoasă. 😊 400g, 33 lei (pâinea se plăteşte separat, 5 lei/coş, ajunge lejer pentru 2 persoane). La fel ca și în cazul celorlalte supe, dacă vei vrea și pâine, va veni prăjită, un detaliu de apreciat. 👌 [4.jpg] Din zona de mâncăruri gătite/fel principal, e bine de ştiut că doar tochitura şi cotletul secuiesc au incluse garnituri, pentru restul va trebui să le comanzi separat din meniu. Restaurantul face şi livrări pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, pentru comenzi (le poţi face la telefoanele afişate în pagină) de minimum 50 lei. Livrarea costă 5 lei, se plăteşte și ambalajul 1leu/caserolă. Zilnic, între orele 12:00–15:00, Pivnița are și o ofertă de prânz, cu un meniu dedicat care poate fi consultat în detaliu pe website la secțiunea Meniu de prânz. Poți alege între un meniu cu două feluri (53 lei, fel principal + supă/ciorbă sau desert) și cu trei feluri (65 lei supă/ciorbă + fel principal + desert). Felurile principale sunt însoțite de garnitură, salată la alegere și pâine) iar preparatele se aleg dintr-o listă destul de cuprinzătoare. Deși prețurile sunt mai mari decât al multor „oferte de prânz” ale restaurantelor din zonă, ni s-au părut justificate ținând cont de gama largă de preparate din care poți alege și calitatea acestora. Noi am încercat varianta de 53 lei, cu un Gulaș de căprioară cu vin roșu la care am ales ca garnitură Găluște, ca Salată una de murături asortate, care nu era în meniu dar a fost propusă foarte inspirat de chelnerul care ne-a servit. Iar ca desert, Cremșnit Pivnița Sfântu Gheorghe, făcut în casă. Totul a fost delicios, cantitatea așa și așa 😊, dacă ești mai pe foame îți recomandăm să comanzi cealaltă variantă, cu 3 feluri 😉. [Variantă de fel principal la meniul de prânz.] Concluzia noastră este că “Pivnița” își merită renumele de restaurant-emblemă al orașului Sfântu Gheorghe; cel puțin pentru moment, dacă nu vine altceva tare din urmă ... 🙂

Ești în centrul Odorheiului Secuiesc și ai vrea să mănânci o pizza bună? Poți avea în vedere Pizza 21, un local mic și drăguț, în inima orașului, cu peste 25 de ani de istorie și care a creat o atmosferă familială pentru oaspeții săi.  Pizza este gătită pe vatră, ceea ce îi conferă o aromă specifică. Mirosul de pizza coaptă și al celorlalte mâncăruri pregătite te întâmpină de la intrare, deoarece restaurantul este conectat la bucătărie. Dacă asta te deranjează, poți să alegi terasa 🙂 nu foarte mare dar relaxantă, amenajată în zilele de vară într-o curte îngustă, cu o copertină mobilă, pentru a te proteja de căldura verii; seara iluminatul face atmosfera și mai plăcută.  Interiorul localului este amenajat în stil mediteranean, evocând atmosfera micilor pizzerii din Italia. Pereții sunt decorați cu picturi mici înrămate, iar tavanele cu grinzi aparente și mobilierul din lemn contribuie la ambianță. Chiar și numele pizzelor sunt în limba italiană. [Un colțișor de Italie în centrul Odorheiului.] Specialitatea casei este pizza care poartă numele localului, adică Pizza 21 - 665g, 33 lei. Pe lângă pizza, tot la capitolul mâncare italiană din meniul principal vei găsi și pastele; și aici specialitatea casei, Spaghetti 21, se face remarcată prin ineditul ingredientelor (spaghetti, frișcă, șuncă, ciuperci, porumb, usturoi); promitem că le vom încerca data viitoare... sau poate le încerci tu, și ne spui într-o recenzie aici cum au fost! 😉 Proprietarii încearcă să păstreze selecția de preparate cât mai variată, astfel că pregătesc și specialități de sezon, cum ar fi pizza de primăvară, cu leurdă sau pizza de toamnă, cu dovleac. Încearcă-le dacă vrei ceva inedit 😊 Și apropo de curiozități, au și pizza secuiască, care include cârnați, ceapă, ardei iute și multe altele, pentru o masă destul de consistentă -  Székely Pizza, 600g, 32,90 lei. Noi am încercat pizza Vegetariana (31 lei, 675g), o pizza simplă, dar sățioasă, cu măsline, porumb, mazăre, ardei, brânză și ciuperci. Are crustă crocantă, iar gustul tipic dat de cuptorul cu lemne se simte. Am însoțit-o cu un ceai de mentă, cu lămâie și miere (10,50 lei/ 300 ml), o porție generoasă. Cei care nu beau alcool mai pot avea în vedere și limonada, cu diverse gusturi: de lămâie, de portocale sau de soc - 12 lei, 400ml. Prețurile sunt decente, pentru o pizza în jur de 33 lei. Dacă ți se pare prea mare porția, atunci poți să alegi din câteva variante mai mici (cam trei sferturi din preț și din cantitatea porțiilor normale). [Pizza Vegetariana.] Dacă preferi o masă mai ușoară, există și o selecție de salate 😊 iar dacă îți place bucătăria asiatică, aici vei găsi și acest tip de preparate, cum ar fi puiul chinezesc picant sau puiul thailandez cu orez.   După o masă copioasă te poți răsfăța cu un desert gustos, tiramisu (17 lei), clătite (18 lei) sau chiar un cheesecake cu caramel sărat (20 lei/250g) - tot o specialitate a casei. În zilele mai răcoroase, este deschisă și ceainăria din subsolul pizzeriei. Stilul oriental, scaunele joase din burete, măștile cu tematică orientală, muzica plăcută, fac locul interesant 😊 Vei găsi niște specialități de ceaiuri, cum ar fi ceaiul negru sau ceaiul verde cu arome de iasomie, de ananas sau de ghimbir.  Pizzeria nu dispune de parcare gratuită, dar sunt o mulțime de posibilități de parcare, chiar în fața  localului, ca și la “piazza”! 😉

Rețeta succesului Pizzeriei della Nonna conține ingrediente cu gust bun, grijă la preparare, atmosferă prietenoasă, arome ademenitoare. O poveste gastronomică foarte frumoasă, pornită în 2007 din dorinţa de a face la Braşov o pizza cât mai apropiată de cea tradiţională, coaptă la un cuptor cu lemne. Iar succesul la public a fost atât de mare încât acum se găteşte aici la două cuptoare cu lemne iar pe lângă pizza meniul s-a lărgit spectaculos! [Pizza fierbinte, abia scoasă din cuptorul cu lemne. Ce poate fi mai bun? 😋] De la prima privire aruncată pe meniu, imaginația începe să lucreze, pusă în mișcare de cuvinte-cheie, menite să stârnească pofte pentru cei care cunosc și apreciază o serie de elemente dintr-o bucătărie de calitate – cuptor cu lemne, gorgonzolla, rucola, grilliata, bocconcini, carpaccio, piper roșu. Și nu, nu e un loc „pretențios”, cu aere Michelin, ci unul prietenos, primitor, unde te uită timpul; cam ca la bunica (o bunică ușor mai sofisticată). Iarna când afară pișcă gerul, e o încântare să stai la demisol lângă șemineul în care pocnește focul. Decorul cald crează o atmosferă agreabilă iar personalul amabil și bine pregătit contribuie la o experiență foarte plăcută. Prețurile reflectă în cea mai mare parte corect calitatea preparatelor. [Atmosferă de poveste. 😍] Iar pentru că Nonna nu e chiar la ea acasă, ci în Transilvania, în meniu s-au mai strecurat, pe lângă roșii uscate, pizza al forno di legna și parmesanuri, câte o clătită brașoveană, o ciorbă, un mix grill ori o murătură. Așezată un pic mai departe de zona turistică de maxim trafic a Brașovului (cam 1,6 km de Piața Sfatului, o plimbare de cam 15 minute), Pizzeria della Nonna merită să lași măcar pentru o seară centrul și să te strecori pe câteva străduțe, pentru a descoperi și altceva. Te-am sfătui să nu mergi cu mașina proprie, pentru că sunt ceva probleme cu locurile de parcare în zonă; și oricum o cină are alt farmec dacă are și un pahar cu vin sau o bere la draft alături. 😉 [Bere în măsura potrivită, însoţitor perfect pentru multe lucruri de prin meniu. 😉] Prima noastră incursiune la Pizzeria della Nonna a fost una bogată și plină de satisfacții – o prânzo-cină cu prietenii după o plimbare sănătoasă prin natura din împrejurimile Brașovului, care culinar s-a concretizat în ciorbă, supe, burger, pizze, pește și lasagna, plus limonade, beri și specialități pe bază de cafea. Satisfacția? Deplină. [Un început perfect: Irish Coffee.] Drept urmare, putem recomanda, fără urmă de îndoială: Supa cremă de ciuperci de pădure (la vizita noastră aceasta era disponibilă la rubrica „supa cremă a zilei”, servită cu biscuite din foitaj) – delicioasă dacă îți plac supele cremă și gustul puternic de ciuperci; 400g, 21 lei. [Supă cremă de ciuperci de pădure cu biscuite din foitaj.] Ciorba de burtă – (400g, 25 lei; smântâna și ardeiul iute se plătesc separat) cel mai ne-italian fel posibil din meniu 😉 dar dacă ești fanul preparatului bucuria e mare căci o găsești în meniu și e ce trebuie; Pizza Nonna s-a bucurat de multă apreciere - 600g/43 lei, bogată, cu blat italian subțire și coaptă la cuptor cu lemne, o poți foarte bine lua ca atare sau garnisi cu sos, inclusiv de smântână cu usturoi dacă asta îți poftește papila, numai să nu spui vreunui italiano vero ce-ai făcut 😀; din Specialitățile Pizzarului am încercat San Remo - 500g/47 lei - un pic mai mică și un pic mai scumpă decât cealaltă, dar foarte „concentrată”, și în arome și în calorii (are câteva feluri de brânză), picantă (de la chorizo și fulgii de ceapă), presărată generos cu rucola; cine n-a vrut să dea pe apa sâmbetei efortul făcut și caloriile consumate în drumeție a ales pește – Dorada (în meniu sunt disponibile mai multe specii de peşte și variante de gătire) - bună, bine făcută, însoțită standard (așa vin toate variantele) de cartofi aurii cu mix de brânză și legume sote (parcă ne plăcea mai mult „însoțirea” de dinainte, cu sos pe bază de unt și lămâie și legume la wok); va trebui să te mulțumești cu lămâia de pe farfurie, că dacă mai vrei, costă și e cam scumpă aici 🤭. Dacă nu ești pe carne, poți alege Lasagna San Remo (450g/44 lei) cartof dulce, spanac, brânzeturi, acoperite onctuos cu salsa quattro fromaggi (ea a spus „mmm!”, el, gustând din farfuria ei, a spus „de ce?!”; na, fiecare cu-ale lui… 😀). [Lasagna San Remo 450g, 40 lei.] Iar pentru iubitorii genului, Burgerul Nonna (250/200g, 49 lei) este cam tot ce-ți poți dori de la un burger – carne de vită, ceapă, brânză, roșii, salată, doar că... vita e Angus, ceapa e fulgi, brânza e gorgonzola, roșiile sunt uscate iar salata e rucola; plus cartofi și sos cocktail – sună bine sau sună bine? Cine mai stă să numere calorii?! 😊 [Burger Nonna cu cartofi şi sos cocktail.] Întreg meniul este disponibil şi pentru livrări la domiciliu, serviciu gratuit în oraşul Braşov pentru comenzi de minimum 40 lei; pentru livrare în zonele limitrofe click aici pentru info. Am testat serviciul de livrări iar pizza a ajuns în termenul comunicat şi foarte important, caldă! [Deserturile astea sunt disponibile doar în restaurant. 🤩] Abia așteptăm următoarea vizită, căci mai sunt încă multe de gustat în meniu. Şi mai mult ca sigur va fi pe căldură pentru că am auzit numai de bine despre terasa Della Nonna! 😉 ...și așa a fost, în vizita de re-documentare am reușit să vedem atmosfera de pe terasă. Care ne-a plăcut, și chiar dacă toate mesele erau ocupate, ospătarii au reușit să servească în timpi acceptabili. [Terasa Della Nonna.] Am încercat Orez prăjit cu piept de pui (46 lei), Linguini cu fructe de mare (350g, 50 lei) și Burgerul de vită. Foarte bune toate, așa că verdictul a fost: în continuare, un loc #undemergem. Să ai poftă și... așteptăm o recenzie în care să ne spui cum a fost!